Construcţia democraţiei postdecembriste

Context internaţional al prăbuşirii regimului comunist. În anul 1989 s-a prăbuşit regimul
comunist în toate statele Europei de est. Acest proces a fost favorizat de politica de reforme
economice şi sociale (numită perestroika –restructurare) introdusă de conducătorul Uniunii
Sovietice, Mihail Gorbaciov, începând cu 1985.

În anii '80 a devenit evident că regimurile comuniste au eşuat din punct de vedere economic din
cauza controlului excesiv al statului asupra economiei. Gorbaciov a încercat prin perestroika să
corecteze sistemul politic şi economic comunist: a introdus proprietatea privată limitată asupra
pământului şi a permis apariţia unor mici întreprinderi private. Cea mai importantă schimbare a
fost însă revenirea la libertatea de expresie (glasnost – transparenţă) prin încurajarea
dezbaterilor publice. Gorbaciov a pus capăt şi Războiului rece, prin politica sa de colaborarea cu
preşedinţii americani. Prin politica sa internă şi externă, Gorbaciov a câştigat un prestigiu
internaţional imens. În 1990 a primit premiul Nobel pentru pace, ca recunoaştere în lumea
occidentală a eforturilor sale. Pe plan intern însă, Gorbaciov a devenit prea reformator pentru
comuniştii conservatori şi prea conservator pentru cei care doreau un regim total democratic. El
nu a dorit prăbuşirea regimului comunist, ci corectarea lui, dar regimul comunist nu putea exista
decât în măsura în care partidul controla strâns toată societatea. Gorbaciov şi-a dat seama în final
că politica sa duce la prăbuşirea comunismului şi a acceptat resemnat acest lucru. În 1991
U.R.S.S. s-a destructurat, prin proclamarea independenţei mai multor republici sovietice, iar el a
demisionat.
În anii '80, Gorbaciov a încurajat politica de reforme în toate statele comuniste. Politica
reformelor a deschis drumul către democraţie. În 1989 regimul comunist s-a prăbuşit şi s-au
instaurat regimuri democratice, prin revenirea la pluripartidism şi organizarea unor alegeri libere
(în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania Democrată, Bulgaria).

Prăbuşirea comunismului în România. Dintre toţi liderii comunişti, Ceauşescu a fost cel mai
refractar la politica reformatoare, refuzând orice schimbare de structură. Dacă după 1968 el era
considerat de către occidentali un reformator, în anii '80 imaginea sa era a unui dictator nemilos
care îşi priva poporul de cele mai elementare aspecte ale unui trai decent.
În decembrie 1989 au izbucnit manifestaţii de stradă împotriva lui Ceauşescu şi a regimului
comunist, mai întâi la Timişoara (16 decembrie) şi apoi la Bucureşti (21 decembrie) dar şi în alte
oraşe. Armata şi securitatea au tras în demonstranţi, producând peste 1000 de victime. În ziua de
22 decembrie Ceauşescu a părăsit Bucureştiul. El a pierdut susţinerea armatei şi a securităţii.
România a fost singura ţară din Europa de est în care prăbuşirea comunismului s-a produs
violent.

Revenirea la democraţie. După fuga lui Nicolae Ceauşescu, s-a format un organism
revoluţionar cu rol executiv numit Frontul Salvării Naţionale (FSN), condus de Ion Iliescu, fost
membru al Partidului Comunist care era considerat dizident. În 31 decembrie, FSN a dat un
decret-lege care permitea revenirea la pluripartidism. Astfel, în ianuarie 1990 au reapărut PNL şi
PNŢ, la iniţiativa unor membrii ai acestora din anii '40. Dar în lunile următoare sunt înfiinţate un
număr mare de partide de toate coloraturile politice. De asemenea, FSN se transformă în partid
politic. În mai 1990 au loc primele alegeri libere după 1937, care sunt câştigate de FSN şi Ion
Iliescu.
Un rol important în construcţia regimului democratic l-au avut organizaţiile non-
guvernamentale care au luptat pentru apărarea drepturilor omului, ale minorităţilor sau
categoriilor defavorizate, pentru libertatea cuvântului, sau au avut iniţiative importante în
organizarea unei societăţi democratice. Una dintre cele mai importante a fost Alianţa Civică,
alcătuită din numeroşi oameni de cultură recunoscuţi ca luptători anticomunişti.

Fundamentele regimului democratic sunt puse de noua constituţie adoptată în 1991. În 1992 au
loc alte alegeri, de data aceasta într-un regim constituţional, nu într-unul de provizorat. Ele sunt
câştigate tot de Ion Iliescu şi formaţiunea sa politică numită atunci, FDSN (Frontul Democrat al
Salvării Naţionale).
Un alt rol important în susţinerea regimului democratic a fost revenirea la proprietatea privată în
agricultură (familiile care au fost deposedate în anii '60 au primit din nou loturile agricole în
1990) şi în industrie (aici privatizarea s-a făcut cu dificultăţi şi cu pierderi economice uriaşe.

Partidele politice. Cele mai importante schimbări pe scena vieţii politice în primii ani de după
1989 au fost legate de transformările în cadrul FSN. După ce Iliescu este ales preşedinte al
României, şeful FSN devine primul ministru Petre Roman. În 1991 premierul Roman a pierdut
susţinerea politică a lui Ion Iliescu şi a fost demis. În 1992 oamenii politici din jurul lui Ion
Iliescu se desprind din FSN şi alcătuiesc un nou partid politic, Frontul Democrat al Salvării
Naţionale (FDSN).

În 1993 FSN şi-a luat numele de Partidul Democrat (PD). Partidul Democrat a fost condus de
Petre Roman până în 2001 şi apoi de Traian Băsescu, până la alegerea sa ca preşedinte, în 2004.
În 2007, Partidul Democrat s-a unificat cu o aripă a PNL şi a format Partidul Democrat Liberal
(PDL). Acest partid s-a aflat la guvernare în 1996-2000 împreună cu Partidele care au alcătuit
Convenţia Democrată, în 2004-2005 împreună cu PNL şi în 2008. Iniţial a fost un partid de
centru stânga, iar în 2004 a devenit de centru dreapta, prin modificarea doctrinei sale.

FDSN, devenit în 1993 Partidul Democraţiei Sociale din România (PDSR), s-a unificat în
2001 cu un alt partid socialist (PSDR) şi şi-a schimbat numele în Partidul Social Democrat
(PSD). Această unificare a avut scopul ca partidul să fie primit în Internaţionala Socialistă, o
alianţă a partidelor socialiste din întreaga lume. Vechiul PSDR era considerat de socialiştii
europeni un urmaş al Partidului Comunist şi deci un partid nedemocratic. Până în 2004 la
conducerea sa au fost Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Acest partid s-a aflat la guvernare în 1992-
1996, 2000-2004.
Partidul Naţional Ţărănesc a fost reînfiinţat de către Corneliu Coposu, lider ţărănist de marcă
din perioada interbelică, fost secretar al lui Iuliu Maniu, care a stat în închisorile comuniste. Un
alt lider important al partidului în anii '90 a fost Ion Raţiu, fost exilat politic în Anglia. În 1995
Corneliu Coposu a murit, iar partidul nu a mai găsit un lider de valoare. PNŢ şi-a luat numele de
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD) pentru a putea face parte din Partidul
Popular European, o alianţă a partidelor de centru dreapta cu ideologie bazată pe valorile
creştinismului. PNŢCD a fost principala formaţiune politică din cadrul alianţei CDR aflată la
guvernare în perioada 1996-2000.

Partidul Naţional Liberal a fost reînfiinţat de către Radu Câmpeanu, lider al tineretului liberal
în perioada interbelică, fost deţinut politic în închisorile comuniste şi exilat politic în Franţa. Alţi
lideri politici importanţi, care s-au aflat la conducerea partidului au fost Mircea Ionescu Quintus,
Theodor Stolojan, Călin Popescu Tăriceanu. PNL a fost al doilea partid politic din CDR,
aflându-se în acest context la conducerea ţării în 1996-2000, în 2004 s-a aflat la conducere în
alianţă cu PD apoi singur, până în 2008.

UDMR, partidul minorităţii naţionale a maghiarilor a fost o altă organizaţie politică importantă
care a câştigat constant în alegeri 6-7% din procentele electoratului. UDMR a participat la toate
guvernările din România începând cu 1996.

Alternanţa la putere la conducerea României. În perioada 1990-1996 scena vieţii politice

româneşti a fost dominată de Ion Iliescu şi gruparea politică din rândul căreia provenea (PDSR,
în toate variantele sale). În 1996 alegerile au fost câştigate de Emil Constantinescu, susţinut de
o alianţă de partide numită Convenţia Democratică din România. CDR era alcătuită din PNŢCD,
PNL, UDMR şi alte partide mai mici). CDR s-a confruntat cu grave probleme economice, aşa că
în 2000 alegerile au fost câştigate din nou de PDSR şi Ion Iliescu. În 2004 Traian Băsescu a
devenit preşedinte al Românie, sprijinit de o alianţă a partidelor PD şi PNL.