CONCLUZII GENERALE

1. Incluzia dentară este definită ca o patologie a unui dinte care este împiedicat să erupă în
poziția sa normală în arcada dentară din cauza malpoziției, a lipsei de spațiu sau a altor
impedimente. Un dinte inclus, e acela a cărui posibilitate de a erupe în poziţia funcţională
normală după ce rădăcina acestuia deja s-a format nu este posibilă, din motivul prezenţei
obstacolelor fiziologice (alţi dinţi sau ţesut dur), anchiloza, boala sistemică sau defect de erupţie
primar.
Această patologie a molarilor trei este o condiție obișnuită legată de gradul de dificultate diferit
al operației de extracție și a riscului de complicații. Odontectomia molarului trei inclus este una
dintre cele cele mai frecvente proceduri efectuate de chirurgii maxilo-faciali și dento-alveolari [].
Aceasta produce o serie de simptome caracteristice, cum ar fi durerea și edem, care sunt
rezultatele leziunilor histologice și mecanismele de reparare naturale ale organismului [].
2. În ultimii ani, s-a pus mai mult accent pe variabilele pacientului pentru a prezice evaluarea
dificultății extracției molarului trei. Vârsta este un factor semnificativ, crescând numărul
studiilor care prezintă dificultăți chirurgicale în raport cu vârsta. Vârsta mai înaintată este
asociată cu creșterea densității radiografice a osului și dificultății chirurgicale în conformitate cu
clasificarea lui Peterson. Diversitatea etnică și sexul masculin au dovedit că influențează timpul
chirurgical și dificultatea extracției. La fel, densitatea osoasă și manipularea dificilă a țesuturilor
moi la pacienții cu un indice de masă corporală crescută pot, de asemenea, crește dificultatea
chirurgicală. Au fost depuse eforturi pentru a determina un model fiabil pentru evaluarea
dificultății. Opinia cercetătorilor nu poate fi considerată corectă. Trebuie să se ia în considerare o
combinație atât a variabilelor radiografice, cât și a celor pacientului, anticipând dificultatea unei
intervenții chirurgicale de extracție a molarului trei. Vârsta, curbura rădăcinilor și profunzimea și
angulația dinților incluși par să fie patru dintre cele mai importante variabile de măsurate.
3. Planificarea intervenției chirurgicale poate fi efectuată cu ajutorul CBCT-ului, datele oferite
de OPG și radiografia retroalveolară fiind adesea insuficiente. Precizia înaltă a redării imaginii
digitale față de cea pe peliculă permite stabilirea unui diagnostic exact, clar și corect, precum și
alegerea unui plan de tratament adecvat;
4. Principiile extracției molarului III sunt ca și în cazul extracției clasice, doar cu unele
particularități specifice, în dependență de caracteristicile anatomo-topografice în raport cu
formațiunile anatomice învecinate. Medicul chirurg oro-maxilo-facial și chirurgul dento-
alveolar, vor opta pentru acea tehnica chirurgicală pe care o posedă cel mai bine, reieșînd din
experiența profesională și teoretică acumulată de-a lungul anilor.
5. Antibioticoterapia este eficientă în vederea reducerii riscului de complicații postextracționale.
Tratamentul antiinflamator datorită efectului său antiinflamator, immunodepresiv, antialergic și
antidolor produce o reducere semnificativă al edemului postoperator, mărește comfortul
pacientului prin micșorare trismusului și durerii locale permite reabilitarea mai rapidă al
pacienților.