Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu”

FACULTATEA DE STOMATOLOGIE
Catedra de odontologie, parodontologie şi patologie orală

Teza de licență

ASPECTE MODERNE DE RESTAURARE DIRECTĂ

A MORFOLOGIEI DENTARE CU RĂȘINI COMPOZITE

GRAM Iana
Anul V, Grupa S1605

Conducătorul științific:
Marcu Diana
conferențiar universitar
 Chişinău, 2021
DECLARAȚIE

Prin prezenta, subsemnatul Gram Iana declar prin propria răspundere, că teza de licență
cu tema ”Aspecte moderne de restaurare directă a morfologiei dentare cu rășini
compozite” este elaborată de către mine peronal, materialele prezentate sunt rezultatele
propriilor cercetari, nu sunt plagiate din alte lucrări științifice și nu a mai fost prezentată la o
alta facultate sau instituție de învățămînt superior din țară sau străinătate.
De asemenea declar, că toate sursele utilizate, inclusiv din Internet, sunt indicate în teza
de licență, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
- toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt
scrise cu referința asupra sursei originale;
- reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori deține referința asupra sursei originale;
- rezumarea ideilor altor autori deține referința exactă la textul original;
- metodele și tehnicile de lucru preluate din alte surse dețin referințe exacte la sursele
originale.

Data ____________________________

Absolvent____________________________ ___________________
(Prenume Nume ) (Semnătura)

2
 CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………………4

CAPITOLUL I. ASPECTE MODERNE DE RESTAURARE

DENTARĂ DIRECTĂ REFLECTATĂ ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE......................34

Considerații estetice și funcționale în restaurările dentare…………………………………….23

Restaurările dentare moderne în retrospective……………..
Principii raționamentale în stomatologia restaurativă…………

CAPITOLUL II. MATERIAL ȘI METODE DE CERCETARE………

2.1 Caracteristica generală a pacienților incluși în studiu………..

2.2 Materiale selectate în cadrul studiului………………
2.3 Tehnici aplicate în restaurarea dentară directă…………….

CAPITOLUL III. REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚII……………..

CONCLUZII GENERALE………………………

BIBLIOGRAFIE……………………….

3
 INTRODUCERE
Zâmbetul, o manifestare unică umană, este expresia unei trăiri interioare și reprezintă o formă
de comunicare între oameni. Pe parcursul dezvoltării civilizaţiei umane, stomatologia a cunoscut etape
de dezvoltare care au cuprins atât cunostinţe, concepte medicale specifice etapelor istorice respective,
cât și materiale, tehnici, instrumentar, a căror utilizare era influenţată uneori și de dorinţele de
tratament ale pacienţilor. Preocupările legate de estetica dentară au apărut mult mai aproape de
timpurile moderne, odată cu dezvoltarea globală a societăţii umane. Astfel, noţiunea de „frumos” a
devenit deopotrivă un obiectiv care să fie atins la finalul unui tratament stomatologic.
In ultimele decenii a apărut o specialitate mai tanără, in prezent matură a Medicinii Dentare
numită Estetica Dentară. Scopul principal al acestei ramuri este analiza, conceperea şi realizarea
„zambetului perfect “. Stomatologia modernă a evoluat nu numai ca ştiinţă, dar şi ca artă, propunandu-
şi să restaureze forma dinţilor cat mai aproape de forma iniţială, îmbunătăţind funcţia şi ocluzia, in
vederea unui rezultat maxim estetic. În acest sens, pe lângă problemele legate de biocompatibilitatea și
de funcţionalitatea restaurărilor, un rol decisiv îl joacă aspectul estetic al tratamentelor și tehnica lor de
realizare. Actualmente gîndirea tehnologică din întreaga lume este preocupată de schimbări
revoluționare din stomatologie: noile idei se reflectă în noi materiale și tehnologii. Dacă anterior
generațiile de compozite, cimenturi ionomere de sticlă se schimbau peste fiecare 5-10 ani, în timpul de
față progresul are loc cu pași mult mai rapizi [9]
Resturarile dentare prezintă un interes deosebit în stomatologia modernă. Rășinile compozite
de astăzi îndeplinesc practic toate cerințele estetice, odontotrope, au o gamă largă de culori și au făcut

4
posibilul de a înlocui restaurarile dentare metalice. Pe lîngă factorul estetic nu trebuie să uităm că o
restaurare dentară presupune evaluarea amănunțită a situației fiecărui caz în parte, deoarece succesul
obținut depinde de sănătatea și funcționalitatea otimă a întregului sistem stomatognat. Evoluția
cunoștințelor în materialele contemporane, apariția noilor metode și mijloace de tratament au făcut să
fie minim invazive. Pe lîngă arta restaurării, se i-au în considerații proprietățile fizico-chimice ale
materialului și compatibilitatea biologică a lui cu țesuturile dentare [1]. Materialele contemporane
restaurative corespund tuturor cerințelor biocompatibilității din considerentele economisirii rezectării
țesuturilor dentare dure [9].
Problema restaurărilor de clasa II, necesită o atenție mai deosebită și o tehnică individuală.
Multiple erori și provocări tehnice întilnite de medicii stomatologi în restaurările de clasa a II-a au dus
la apariția metodelor moderne de preparații și a noilor tehnici de modelare. La momentul actual cea
mai reușită din punct de vedere tehnic, funcțional și estetic este preparația după Dr. David Clark. În
urma unor studii acesta a observat că tehnicile tradiționale de preparare și obturare lasă restaurările
vulnerabile la infiltrație, fisurare, fractură sau carie secundară. Acestă provocare la impus să elaboreze
un design nou al preparațiilor atît și o tehnică mai eficientă de obturare, care la rîndul său au adus un
beneficiu extrem de mare nu numai restaurării ci și longevității dintelui pe arcadă [10].
Posibilitățile oferite de folosirea unui intrumentar diversificat și ușor de manevrat, permit
aplicarea unor tehnici și metode într-o concepție biologică ce urmărește, în același timp, și prevenirea
complicațiilor. În ultimii ani în domeiul stomatologiei au apărut materiale contemporane de obturare,
cum ar fi compozitele fotopolimerizabile. Materialele date pe larg se aplică în restaurarea dentară
directă, obținînd rezultate spectaculoase [9].

Scopul lucrării
Studierea etapelor de realizare a restaurărilor dentare prin metoda directă, cu îndeplinirea
condițiilor morfo-funcționale individuale a grupului lateral de dinți.

Obiective

5
 1. Analiza particularităților morfo-funcționale ale grupului lateral de dinți cu caracteristici
individuale pentru programarea viitoarei restaurări.
2. Relevarea etapelor de restaurare prin metoda directă, respectînd principiul biologic de păstrare
a structurilor dentare.

I. ASPECTE MODERNE DE RESTAURARE DENTARĂ DIRECTĂ REFLECTATĂ ÎN

LITERATURA DE SPECIALITATE.
1.1 Considerații estetice și funcționale în restaurările dentare
Una din metodele de tratare a cariei dentare reprezintă îndepărtarea țesuturilor dure dentare
afectate și crearea în dinte a unei cavități, dimensiunile si configuratia careea depind de sediul cavitatii
si materialului de restaurare, in vederea restabilirii ulterioare a formei anatomice a dintelui vizat cu
materiale de obturatie alese [12]. Restaurarea se numeste procesul de restabilire a integritatii dintelui si
corectia parametrilor estetici si functionali cu rasini compozite moderne si estetice. Aceasta prevede,
pe linga exercitarea actiunii curative si refacere partiala sau totala a dintelui, elemente cu specific
artistic: restaurarea marimii, formei anatomice corespunzatoare, gamei de culori, transparentei, luciului
suprafetei, atit si restabilirea aspectului funtional ca dintele sa poata participa in deplina masura in

6
actul de masticatie. Datorita aparitiei materialelor si tehnicilor de resturare moderne termenul vechi de
“plombare” la momentul actual este inlocuit treptat cu termentul de restaurare dentara estetica [11].
Restaurarea estetica moderna dentara se deosebeste de obturatia tip standart prin faptul ca
tesuturile dure dentare, sunt inlocuite cu un material ce exact imita dentina si smaltul, transparenta si
gama lui de culori, iar obturatia mai des reprezinta doar restabilirea functionala a dintelui. Ultima
generatie de materiale compozite restaurative si siteme adezive au dar dovada de o mare eficacitate
clinica, restaurind diferite varietati de leziuni ale tesuturilor dure dentare. Cu ajutorul lor a devenit
posibila restaurarea completa a morfologiei si functiei dintilor lezati pe o lunga perioada de timp.
Aceste materiale restabilesc caracteristicile estetice ale tesuturilor dure lezate, care apar sub influenta
diferitor factori etiologici. Datorita proprietatilor sale unice, utilizarea lor este considerata drept
alternativa a metodei traditionale de tratament protetic. Restaurarea dentara cu dereglari partiale sau
totale morfologice, caracteristice grupului lateral de de dinti, prezinta dificultati semnificative [12].
Frecvent cariile proximale se dezvoltă sub punctul de contact interdentar, unde placa
microbiană acumulată nu este supusă mecanismelor de autocurăţire, iar înlăturarea acesteia prin periaj
nu este realizată corect de unii pacienţi. Totodată, controlul vizual al acestor zone este îngreunat, iar
metodele complementare de diagnostic nu sunt mereu relevante. De aceea, leziunile date sunt frecvent
identificate deja în stadiile mai avansate de evoluţie [ 13]. Problema restaurarii directe a morfologiei si
funtiei coroanei dentare in leziunile intinse carioase ale dintilor laterali si-a pastrat actualitatea pina in
prezent. Una dintre cele mai complicate etape in tehnica de obturare a cavitatilor de cl. II Black este
crearea punctelor de contact cu adaptarea marginala otima in zona coletului, deoarece ultima se
considera “zona de risc” in restaurarile directe. Aceasta, in primul rind, se refera la tehnica de formare
a punctului de contact [12]. Punctul de contact susţine papila interdentară și limitează traumatismul
spaţiului interdentar. Contactele inadecvate pot duce la acumularea de alimente și la dezvoltarea cariei
iniţiale, în plus, reziduurile alimentare pot deteriora ţesuturile interdentare moi, pot afecta dinţii
adiacenţi și zonele de rădăcină învecinate. Din aceasta rezultă că crearea unui punct de contact corect
în timpul restaurării devine o etapă absolut necesară de tratament. Etanșarea suprafeţelor aproximale
ale dinţilor posteriori necesită un studiu preliminar al dimensiunii și poziţiei dintelui cauzal, evaluarea
defectului și localizarea acestuia, densitatea contactului, poziţia dintelui adiacent și poziţia gingiei [15].
Imposibilitatea asigurării unei terapii restauratoare eficiente va afecta sănătatea ţesuturilor
periodonţiului, favorizând acumulări de placă în ambrazurile dentare, va cauza o repartizare ineficientă

7
a forţelor masticatorii în cadrul arcadei dentare, va predispune către modificări ale arcadelor dentare
prin migrările dentare sau va conduce la apariţia cariilor recidivante [14]. Utilizarea cu stricteţe a
materialelor dentare, al sistemelor de matrici cît și aplicarea lor conform indicaţiilor producătorilor ne
vor oferi rezultatul dorit și ne vor garanta calitatea restabilirii punctului de contact și a
morfofuncţionalităţii dentare [16]. Procesul de perfectionare a materialelor de obturatie moderne
decurge continuu: se imbunatatesc caracteristicele lor mecanice si estetice, sporeste compatibilitatea
biologica, se extinde aplicarea in practica clinica a principiilor de unire micromecanica si chimica a
obturatiei cu tesuturile dure dentare, sunt elaborate metode noi de restaurare ce permit restabilirea nu
doar a formei si a aspectului exterior al dintelui, dar si a caracteristicilor lui biomecanice si optice [11].
Se pot realiza restaurari din rasini compozite cu aspect fizionomic excelent. Cind rasina se insera in
cavitate in cantitati reduse si se fotopolimerizeaza corect in fiecare etapa, se pot obtine o culoare,
transluciditate si morfologie rezonabile [1].
Ceea ce numim generic culoarea dintilor este de fapt o îmbinare de efecte optice create de
structurile dentare si anume: culoarea în sine, transluciditatea, opalescenta si fluorescenta.
Transluciditatea este un grad intermediar între opacitate si transparenta. Astfel au aparut materiale
compozite cu diferite culori, nuante si grade de opacitate în încercarea de a reproduce cât mai fidel
aspectul natural al dintilor. Trusele de rasini compozite contin culori diferite de dentina si de smalt si
compozit pentru efecte coloristice speciale (clear, super clear, amber etc.) Cu ajutorul acestor
compozite se refac straturile dentare fiecare în parte reconstituind în acest fel nu numai structura fizica
dar si cea estetica [17]. Compozitele se utilizează pentru toate clasele de cavități,fiind leziuni
carioase,fisuri,fracturi parțiale,discromii,defecte de formă,pierdere de papilă interdentară sau
corectarea diastemei.Țesuturile dure au diferite proprietăți optice,сare formează o multitudine de
nuanțe coloristice în diferite regiuni a coroanei dentare la diferite grupuri de dinți.În dependență de
cantitatea materialului aplicat,luсrînd asupra contrastului în diferite straturi primim un rezultat
diferit.În așa fel, cu unele și aceleași nuanțe se pot obține diferite rezultate a restaurărilor finale.Sînt
diferite metode de aplicare a materialului restaurativ în dependență de situația clinică,pregătirea și
îndemînările medicului. Medicii de obicei,fac alegerile estetice pentru pacienți bazîndu-se pe noțiunea
de ,,imagine naturală” .Imaginea naturală include asimetrii și policromiсitate a restaurărilor.Este
necesar pentru un rezultat estetic mai bun,de mascat trecerea dintre țesuturile dure dentare și
compozit,aplicîndu-se un strat subțire pe smalț.În interiorul dintelui,pentru a reproduce dentina și a

8
bloca trecerea luminii prin centrul dintelui,este necesar de aplicat o nuanță de opac. Modelarea în
regiunea suprafețelor proximale și linguale se modelează cu ajutorul matricelor,pentru realizarea
punctului de contact.Сalitatea restaurării depinde cel mai mult de determinarea culorii și interpretarea
corectă a acesteia cu diferite nuanțe a compozitelor. Pentru a primi efectul natural al dintelui este
nevoie de utilizare a unei nuanțe de incizal pentru a reconstitui acest efect.Pentru efect de halou se pot
utiliza pigmentări și tehnici de stratificare. [?]
Stabilitatea coloristica a rasinilor compozite poate suferi in mediul bucal in urma coloratiiei
extrinseci extinse, coloratiei instrinseci sau ambele. Absorbtia maxima de apa are loc in primele 7-10
zile dupa inserare, inainte de polimerizarea completa, iar agenti puternic coloranti precum ceaiul,
cafeaua sau produsele carbogazoase pot patrunde pina la 3-5 µm in suprafata compozitului. Pe termen
lung, porozitatile sau rugozitatile suprafetei pot fi favorabile colorarii compozitelor, datorita
alimentelor si bauturilor colorante. Aceste probleme se accentueaza daca rasinile compozite sunt
incomplet polimerizate. Pe termen lung, compozitele fotopolimerizabile sunt relativ stabile coloristic,
cu conditia ca polimerizarea sa realizat adecvat [1].
Rasinile compozite sunt materiale dentare complexe, continind:
Termenul de „umplutura” se refera la procentul componentei anorganice de umplutura din
rasina compozita. Rasinile compozite cu macroumplutura contin particole de sticla, cuart sau
ceramica, prin zdrobire, maruntire si cernere pentru a obtine particule ascutite sub forma de aschii.
Aceste rasini prezinta un grad inacceptabil de uzura, atit al lor cit si a dintilor antagonisti [1].
Compozitele microumplute au oferit posibilitatea de a atinge in restaurarea dintilor un efect
cosmetic destul de inalt- gratie lustruirii fine (aproape pina la luciu in oglinda [11]. Folosind o
combinatie de particule prepolimerizate sub forma de aschii cu complexe de microparticule
aglomerate, continutul de umplutura va ajunge pina la 75% (in greutate). Majoritatea compozitelor
microfile sunt radiotransparente[1]. Asemenea ele prezentau o rezistenta mecanica insuficienta pentru
a rezista solicitarilor masticatorii considerabile, la care sunt supuse suprafetele masticatorii ale dintilor
laterali. Deaceea au fost intreprinse incercari de a spori rezistenta compozitelor microumplute prin
introducerea in compozitia lor a unor particule de umplutura anorganica de dimensiuni mari. Aceste
materiale au primit denumirea de compozite hibride [11].
Rasinile hibride mai sunt cunoscute sub denumirea de „ compozite cu particole mici”. Ele
contin o combinatie a macro si microparticolelor si sunt probabil cele mai folosite compozite.

9
Principala variatie este in proportia si distributia particulelor de diferite marimi, pentru ca in functie de
acestea se va mari procentul de umplutura a rasinii [1]. Mai reusita a fost combinatia de micro- si
miniparticule (marimea particulelor fiind de la 0,04 pina la 1-2 microni) a umpluturii anorganice,
creind astfel un nou tip - materialele compozite microhibride. Ele prezinta o umplutura hibrida
ultrafina si matrice polimera modificata. Microhibridele se caracterizeaza prin varietate de umpluturi, o
prezenta superioara a acestora in material (70-80%). Compozitele microhibride predomina in prezent
la realizarea obturatiilor si la restaurarea dintilor frontali si laterali apropiindu-se prin proprietatile sale
de idealul materialelor compozite de restaurare deoarece ele inglobeaza in sine caracteristici fizico-
mecanice excelente (inclusiv prezinta o rezistivitate la abraziune), oportunitati estetice si nu prezita
toxicitate. Ultima generatie de microhibride a atins o stabilitate foarte inalta ( pina la 10-15 ani) a
culorii restauratiei. Compozitele microhibride permit utilizarea universala la restaurarea dintilor
frontali, cit si celor laterali, dar si combina o lustruire superioara si o rezistenta mecanica mare. Ele
poseda, de asemenea, o radiopacitate inalta, ceea ce are o mare importanta la obturarea cavitatilor
carioase localizate pe suprafetele de contact ale dintilor, precum si pentru detectarea ulterioara a
cariilor secundare [11].
La momentul actual in stomatologie sunt prezentare doua tipuri de materiale compozite de
consistenta diferita: fluide si chitoase. Compozitele fluide au o matrice polimera modificata pe baza de
rasini cu fluiditate inalta. Gradul lor de umplere este aproximativ 50-60% dupa masa. Aceste materiale
poseda un grad de elasticitate scazut, astfel incit ele sunt de asemenea, numite compozite inferior
modulare. Unele companii produc materiale compozite cu diferite grade de fluiditate: moderat si
puternic fluide. Compozitele flowable sunt produse in seringi speciale, fiind usor inserate printr-un
aplicator cu ac chiar si in cavitatile carioase foarte mici. Datorita caracteristicii tixotrope (capacitati de
a se intinde pe suprafata, formind un film fin), materialul patrunde excelent in defectele mici, fisuri si
excavatii, sigileaza sigur zonele dificile sau greu accesibile ale cavitatii carioase, si nu se scurge inapoi
de pe suprafata prelucrata datorita consistentei sale [11]. Compozitele chitoase (solide) moderne au
obtinut o noua formula chimica ogranica, introdusa pentru a obtine o contractie redusa. Compozitul se
extinde pe masura ce se contracta in timpul fotopolimerizarii [5]. Compozitele chitoase au o
polișabilitate mai bună, dar și mai important, au capacitatea de a menține integritatea luciului și a
suprafeței. Multe dintre studii arată polișabilitatea ca un avantaj.

10
 Multe compozite fluide permit o bună lustruire, dar polișul este temporar. Una dintre problemele
din literatura de specialitate este că studiile nu privesc capacitatea pe termen lung de a păstra polișul,
care este mult mai importantă pentru estetică. În general, compozitele chitoase sunt cu mult superioare
în menținerea polișului în comparație cu cele fluide. Compozitele fluidele, în general, tind să piardă
luciul mult mai repede decât un chitos bine lustruit. Aproape toate caracteristicile fizice ale
compozitelor fluide sunt inferioare celor ale compozitelor chitoase. Avantajele compozitelor fluide
sunt aproape toate concentrate pe ușurința de aplicare ca un ajutor pentru compozitul chitos și permite
evitarea greșelilor. Compozitul fluid nu trebuie considerat un înlocuitor al compozitului
chitos.Comparând un microfill și un microhibrid, microfilele tind să aibă o uzură mai mică, dar o
rezistență inferioară. Microhiboarele, dimpotrivă, au o tendință mai mare de uzură și de a se fractura
marginal din cauza fenomenului de aglomerare, deoarece particulele mai mari cad din matrice. Pe de
altă parte, ele tind să aibă o rezistență mai mare la compresiune [5].

1.2 Restaurările dentare moderne în retrospectivă

Suprimarea procesului carios se realizeaza prin exereza tuturor tesuturilor alterate si totodata a
microorganismelor patogene, iar lipsa de substanta dura care rezulta in urma acestui proces se va
inlocui cu un material compozit care in termeni tehnici poarta denumirea de “ restaurare”. Restaurarea
are rolul de a reface anatomia dintelui si de a restabili functiile pierdute, in primul rind a celor
masticatorii si fizionomice. Aceasta dubla menire se exprima in formula deja consacrata de “ refacere
morfo-functionala” – cele doua atribute neputind fi separate intre ele [2].
Prepararea cavitatilor este un procedeu terapeutic prin care realizam indepartarea tesuturilor
dure dentare afectate de procesul carios si a unei mici parti de tesuturi sanatoase in vederea inserarii
unui material restaurator. Deci, aceasta etapa devine componenta cheie, deoarece daca fundamentul nu
este corespunzator, obturatia ca element de suprastructura, are conditii precare de stabilitate si se va
compromite sub actiunea stress-urilor functionale [2]. In stomatologia practica este bine cunoscut
principiul de preparate a cavitatii carioase formate dupa Black. Principiile fundamentale de preparare a
cavitatilor carioase au fost publicate de catre dentistul american G. V. Black in opera sa fundamentala
“ Dentistica operativa”, aparuta in 1908 [11].

11
 Principiile de baza ale lui Black sunt:

 Marginile cavitatii formate trebuie sa fie netede, drepte, fara zimti. Marginile de smalt
subminate, fara dentina subiacenta, trebuie sa fie inlaturate, pentru a preveni fracturarea lor.
 Indepartarea minutioasa si completa a dentinei carioase.
 „Extensia pentru profilaxie” – extinderea profilactica a limitelor cavitatii carioase pina la asa
numite „zone imune” cu scopul prevenirii cariei.
 Crearea unei cavitati in forma de caseta (cutie) este optima pentru o retentie si stabilitate
maxima a obturatiei si dintelui fata de solicitarile aparute in cadrul masticatiei.
 Peretii si fundul cavitatii trebuie sa formeze un unghi drept de 90 grade.
 Peretii cavitatii preparate trebuie sa fie verticalizati si planizati.
 Fundul cavitatii preparate trebuie sa fie plat, si sa crepiteze la sondare.
 Trecerea unui perete in altul trebuie sa fie intr-un unghi.
 Cavitatea formata poate avea o configuratie din cele mai variate: triunghiulara,
dreptunghiulara, helteriforma, cruciforma, ovala, etc [11].

Prepararea corecta a cavitatilor este insotita de proceduri sistematice bazate pe principii bine
definite fizice si mecanice. Pentru a intele prepararea cavitatilor este imperios necesara cunoasterea la
perfectiune a anatomiei dintilor. Trebuie sa se cunoasca, directia prismelor de smalt, grosimea
smaltului, dentina, marimea si pozitia pulpei, regiunea subgingivala precum si alti factori care ar
contribui la acuratetea prepararii cavitatilor. In plus la acesti factori se vor aprecia si lua in consideratie
proprietatile fizice, chimice si compatibilitatea diferitor materiale de restaurare [2].

12
Pentru eficienta in prepararea cavitatii, procedurile au fost divizate in faze sau etape dupa cum va
urma:

 Deschiderea cavitatii carioase si stabilirea conturului marginal.

 Extensia preventiva a marginilor cavitatii.
 Necrotomia smaltului si dentinei patologic afectate.
 Formarea cavitatii; atribuirea acesteia unei forme, ce faciliteaza o adeziune mai buna si o
rezistenta sporita a dintelui preparat.
 Bizotarea – finisarea peretilor si a marginilor de smalt.
 Toaleta finala a cavitatii[2, 11].

1. Deschiderea cavitatii carioase si stabilirea conturului marginal. Deoarece procesul carios in

dentina se raspindeste mai repede decit in smalt deasupra cavitatii carioase atirna intotdeauna o
portiune de smalt subminata. Deschiderea cavitatii carioase consta in indepartarea, rezectarea
acestor margini debordante a smaltului (subminate de catre procesul carios). Smaltul fragil, ce
atirna in gol dupa ce a pierdut legatura cu dentina si, prin urmare, este lipsita de nutritie, se macina
cu timpul, desprinzindu-se usor la presiunea exercitata de catre dintele-antagonist in timpul actului
de masticatie. Crutarea marginii efilate a smaltului la prelucrarea caviatii carioase va contribui la
dezvoltarea cariei secundare si caderea obturatiei [11]. Stabilirea conturului gingival inseamna
plasarea marginilor cavitatii intr-o pozitie ce va ocupa in final prepararea, cu exceptia finisarii
peretilor de smalt si a marginilor cavitatii. Conturul marginal se va vizualiza si stabili inainte de a
incepe sculptarea in tesuturile dure. Sunt si situatii in care vizualizarea clara al viitorului contur
marginal este estompata, cum ar fi: carii extensive, smalt fracturat, etc [2].
2. Extensia preventiva a marignilor cavitatii. La extensia cavitatii carioase sunt indreptate marginile
smaltului, sunt preparate fisurile afectate, rotungite unghiurile ascutite, iar de pe pereti este

13
 indreptata dentina partial ramolita si pigmentata. Scopul acestei etape este prevenirea „recidivei”
cariei. Black recomanda extinderea marginii cavitatilor pina la zonele de autocuratire naturala, ceea
ce duce la profilaxia aparitiei cariei secundare [11]. Extensia marginilor trebuie sa permita un acces
sufieicnt pentru prepararea cavitatii, aplicarea restauratiei si efectuarea finisarii. In aplicarea acestor
reguli, extensia nu poate sa fie efectuata in mod exagerat, si oricum perfectionarea materialelor de
obturatie a permis o abordare mai conservatoare a extensiei, decit cea imaginata de Black. Se va
face extinderea marginilor vestibulare si orale in cazul cavitatilor proximale a dintilor laterali, in
interiorul ambrazurilor respective pentru a permite o curatire eficienta a spatiului dintre marginile
preparate si dintele adiacent. Scopul acestei extensii este sa se plaseze marginile, departe de
contactele strinse cu dintele adiacent, in asa fel ca aceste margini sa fie vizibile, usor de
instrumentat si in final usor de curatat [2].
3. Necrotomia smaltului si dentinei patologic afectate. La dintii la care leziunea carioasa este minima,
materialul cariat este complet indepartat o data cu etapele anterioare de preparare. Oricum daca va
urma un strat de dentina cariata, la aceasta etapa este bine sa fie indepartata [2]. Din punct de vedere
morfologic la etapa respectiva se indeparteaza zona de descompunere si de demineralizare. Limitele
cavitatii sunt create in zona dentinei transparente si intacte [11]. Adesea caria cu dentina ramolita,
manifesta aceeasi culoare ca dentina inconjuratoare astfel incit nu poate sa se diferentieze dentina
infectata de acea afectata. Pe de alta parte, dentina discromica distincta, cu siguranta afectata, este
adesea sanatoasa si comparabila in fermitate cu dentina inconjuratoare neafectata. O descriere
clinica exacta a locului unde se opreste dentina infectata si incepe dentina afectata este practic
imposibil. Este o decizie empirica care este sporita prin cunostinte si experienta practica. Din
fericire, decizia nu necesita mare exactitate si pentru aceasta nu este necesar ca toata dentina
invadata de microorganisme sa fie indepartata. In cavitatile superificiale si medii, indepartarea
masei cu microorganisme si ulterior sigilarea cavitatii cu material de restauratie, distrug acele
bacterii restante, sau in cel mai rau caz le face inactive sau le mentine in starea de latenta. Chiar in
cavitatile profunde, unde poate sa aiba loc o invazie a pulpei, este necesar numai coafajul pulpar
indirect, intre virulenta germenilor si rezistenta pulpei existind un echilibru care va fi favorabil
pulpei dentare. Aceasta procedura este adesea insotita de indepartarea intregii dentine alterate
impreuna cu numeroasele microorganisme [2]. Uneori, dupa prelucrarea cavitatii carioase ramin
portiuni carioase si demineralizate putin vizibile de tesuturi dure. In asemenea cazuri trebuie utilizat

14
 un revelator de carie „Caries detector”, care reprezinta in sine o solutie de 0,5% de fuxina bazica,
sau o solutie de 1% de rosu acid in propilenglicol, ce coloreaza tesuturile cariate in rosu. Buleta cu
colorant este introdusa in cavitate pentru 15 secunde, realizind in urma acestei masuri colorarea
dentinei neviabile, cea sanatoasa raminind la culoarea initiala. Portiunile colorate sunt indepartate
cu ajutorul frezei [11]. Metoda ideala pentru indepartarea materialului carios va fi una in care se
exercita o presiune minima, caldura frictionala aproape zero si exista un control complet al
instrumentului folosit. Daca ne conducem dupa acest rationament: folosirea frezei globulare din
carbid, rotatie redusa si racirea cu aer va oferi operatorului un control optim al instrumentarului,
minimalizind presiunea, si generarea de caldura si permite vizibilitate adecvata zonei operate. Caria
dentara in mod ideal, se va curata pina ce ramine dentina de aspect dur si normal colorata. Oricum
nu se va aplica o presiune mare cu sonda sau alt instrument mai ales unde se crede existenta unui
strat subtire, pentru a nu expune inutil pulpa dentara [2].

4. Formarea cavitatii; atribuirea acesteia unei forme, ce faciliteaza o adeziune mai buna si o rezistenta
sporita a dintelui preparat. Formarea cavitatii este atribuirea acesteia unei forme, ce faciliteaza o
adeziune mai buna a materialului de obturatie si, prin urmare, a fixarii sigure a obturatiei, precum si
asigura dintelui obturat o rezistenta si soliditate suficienta la solicitari functionale. La aceasta etapa
sunt create contururile externe si interne definite ale cavitatii. Etapa de formare a cavitatii este
realizata reiesind din considerentele retentiei si rezistentei [11]. Forma de rezistenta poate sa fie
definita ca o sculptare si plasare a peretilor cavitatii, care sa permita in asa maniera ca restauratia si
dintele sa reziste fortelor ocluzale si sa fie inafara pericolului de fracturare. Se vor crea cavitati cu
baza plana, care ajuta dintele sa reziste la fortele ocluzale prin virtutea existentei unghiurilor drepte.
Preparatia va furniza suficienta grosime materialului restaurativ pentru a-i preveni fractura sub
incarcatura ocluzala. In principiu suprafetele cavitatii formeaza planuri drepte. De altfel jonctiunea
acestor planuri se termina in unghiuri diedre, care prin definitie sunt drepte in unele proceduri, dar
este de dorit ca aceasta unire sa se faca prin unghiuri rotungite. Aceasta reduce concentratia de
stresuri la jonctiunea planurilor si va reduce indicenta fracturii dintilor cit si a materialului de
restauratie. Forma de retentie este acel design al cavitatii care permite cel mai eficient restauratiei sa

15
 reziste fortelor dizlocatoare. In unele imprejurari atit forma de rezistenta cit si forma de retentie sunt
efectuate in acelasi timp si sunt discutate impreuna, desi sunt doua entitati separate[2].

5. Bizotarea – finisarea peretilor si a marginilor de smalt. Bizotarea marginilor se refera la aspectul

pe care trebuie sa-l aiba marignile cavitatii pentru ca materialul de obturatie sa fie bine sustinut, sa
intre la acest nivel in contact intim cu tesuturile dentare si sa i se asigure o grosime suficienta
contribuind astfel si la prevenirea cariei secundare. La aceasta etapa se va indeparta minutios
anafractuozitatile smaltului de la marginile cavitatii, se vor rotungi unghiurile conturului extern si se
va realiza un unghi de intilnire intre peretii verticali ai cavitatii si suprafata smaltului mai aproape
de 90 grade [8]. Toate acestea dicteaza necesitatea bizotarii – prelucrarii finale a marginilor cavitatii
atribuind smaltului un caracter neted [11]. Tesirea conturului marginal-bizotarea nu este o rutina ci
este un avantaj in cazul restaurarilor cu rasini compozite care va creste zona necesara pentru etching
si in plus va face aceasta zona mai eficienta in dizolvarea capatului prismelor de smalt. Alt avantaj
este cel estetic prin realizarea unei zone de crestere gradata in grosime a materialului dinspre
margini spre obturatie [2]. Pentru că lăsăm compozitului să treacă dincolo de capătul razei bizoului,
smalțul trecut de bizou nu a fost preparat și astfel va fi acoperit cu biofilm. Detartrajul și profilaxia
cu piatră ponce și o cupă rareori elimină toate biofilmele. De asemenea, acidul fosforic nu
îndepărtează biofilmul. Nu este de mirare că atât de multe margini devin închise la culoare . Una
dintre componentele fundamentale ale clasei a-II moderne este indicatorul de placă și apoi sablarea
biofilmului(fig3.11) cu suspensie abrazivă (ex:oxid de aluminiu 29 sau 50 microni) sub presiunede
aer-apă. Bioclear Blaster sau o unitate similară este esențială [5].
6. Toaleta finala a cavitatii. Acesta este ultimul pas in prepararea cavitatii si include indepartarea
tuturor aschiilor si debriurilor care sau acumulat, uscarea cavitatii si efectuarea unei inspectii finale
completa a prepararii, in scopul de a descoperi dentina cariata restanta, marginile de smalt
nesanatoase sau orice alte conditii care fac cavitatea inacceptabila pentru a primi un material de
obturatie. Procedura obisnuita de efectuare a toaletei cavitatii, elibereaza cavitatea de resturile fine
cu ajutorul apei calde de la spray. Uscarea cavitatii se va face in prima faza cu buletele de vata steril
urmata de uscarea cu aer cald de la sonda unitului dar nu mai mult de 10 secunde. Se contraindica

16
 uscarea excesiva si nici aplicarea de alcool sau altor produse rapid volatile. Se va indica
prelucrareea cavitatii cu solutii antibacteriene precum apa oxigenata de 3% sau clorhexidina de
0.02-0.2% [2].

Cind Black a definit parametrii calsificarii sale, prepararea cavitatilor depindea de o serie de factori
ce nu mai sunt actuali. Cariile erau agresive, iar semnificatia fluorului nu era inteleasa. Existau limite
in ceea ce priveste instrumentele de preparare a cavitatilor si in alegerea materialelor de restaurare.
Cele cinci categorii de de cavitati carioase tineau cont de localizarea leziunii si de natura materialului
de restaurare, dar nu tineau cont de limitele dimensiunilor cavitatii si nici de complexitatea metodei de
restaurare. Potrivit standardelor actuale toate acela cavitati erau mari. Principiile de preparare a
cavitatilor dupa Black demonstrau un respect considerabil atit pentru structura dentara restanta, cit si
pentru morfologia dentara ocluzala si proximala, dar presupuneau un sacrificiu mare de smalt.
Astazi exista metode mult mai eficiente de tratare a leziunilor carioase. Data fiind intelegerea
moderna a adeziunii si remineralizarii nu mai este necesara indepartarea in totalitate a smaltului
demineralizat nesustinut, conceptul autocuratiirii nemaidiind valabil, iar indepartarea intregii dentine
afectate de pe peretii laterali ai cavitatii este strict contraindicata datorita potentialului de
reminerslizare si vindecare. Multe din vechile limitari nu mai sunt astazi valabile si este indicata
regindirea temeinica la problemele legate de leziunile carioase. Fara a denigra in nici un fel principiile
lui Black, se ofera o noua abordarea a leziunilor carioase. Multe din vechile limitari nu mai sunt astazi
valabile si este indicat sa ne gindim temeinic la problemele legate de leziunea carioasa [1].
G. V. Black a mandatat ca toate cariile dentinare trebue să fie îndepărtate. Această "regulă" este
contrazisă de știința modernă, dar totuși rămâne standardul. Pe măsură ce școlile dentare se schimbă
încet, dar sigur, preparațiile pentru cavități vor trece printr-o altă transformare dureroasă, haotică și
interesantă, în timp cei care fac legile vor decide cât de mult și unde vom practica îndepărtarea
selectivă a cariilor dentinare.Vedem, de asemenea, o invadare a materialelor de coafaj direct, când
cercetările ne spun clar să nu expunem pulpadentară. În schimb, pentru dinți cu pulpa intactă, ar trebui
să lăsăm o margine curată și o remanență de carie de 1,0 mm peste pulpă. După cum sa menționat mai
sus, pregătirea tunelului a fost concepută pentru a păstra smalțul în timp ce accesăm cariile dentinare,
dar în prezent punem sub semnul întrebării necesitatea de a îndepărtadentina carioasă. Aceste

17
schimbări vor avea un efect profund asupra designului cavității, a materialelor și a abordării pentru
continuitatea pulpei / predentinei / dentinei / smalțului / restaurării [18].
Configurația cavității joacă un rol important în durabilitatea restaurării. Tradiționala preparație
dreptunghiulară a clasei a-II creează unghiuri interne ascuțite, provoacă inițierea fracturilor, și lasă
dentina vulnerabilă la fractură. Mai mult de atât acest tip de preparație face restaurația vulnerabilă la
contracția de fotopolimerizare,astfel încât compozitul se contractă dinspre peretele opus preparației și
creează goluri și/sau stres.O considerație adăugătoare este că preparațiile G.V.Black sau Simonson
maximizează adeziunea la dentină și minimizează adeziunea la smalț.
Preparația intitulata Clark class II este o preparație evoluată de la modificarea făcută preparației
G.V. Black precum cea al lui Dr. Richard Simonson. Totuși cu o preparație nouă care este plată si
puțin adâncă, problema contracției de fotopolimerizare este eliminată sau diminuată. Forma de
farfurioară a preparației lipsită de o margini evită unghiurile ascuțite ale preparației tradiționale, și de
asemenea permite compozitului să acționeze într-un nou mod – stând pe dinte, și nu în dinte.

Figura 1. 1) Clark clasa II, 2) Simonson clasa II, 3) G.V. Black clasa II

Cu o formă a cavității minim invazive, spațiul rezultat este dificil de umplut strict cu compozit
chitos. Preparația în această tehnică este în formă de farfurie în loc de o gaură, și deoarece compozitul

18
de chitos este atât de greu, nu curge cu ușurință în zone adânci. Pentru a aborda această problemă,
practicanții fac adesea greșeala de a se baza prea mult pe compozitele fluide, care prezintă slăbiciuni
inerente. În primul rând, compozitele fluide sunt mai predispuse la contracție decât compozitele de
chitoase. În plus compozitele fluide în mod tipic nu sunt la fel de rezistente ca chitosul, iar compozitele
fluide în apropierea suprafeței ocluzale sunt mai predispuse la uzură decât compozitul chitos. Cu toate
acestea, compozitele fluide pot fi extrem de utile atunci când sunt aplicate în mod moderat. Prin
injectarea compozitului chitos în cel fluid, practicianul este capabil să atenueze deficiențele fluidului în
timp ce maximizeazăcaracteristicile superioare de manipulare [5].

1.3 Principii raționamentale în stomatologia restaurativă

O particularitate de obturare a cavitatilor dintilor laterali a cl. I si II Black consta in aceea ca,
datorita tehnicii anevoioase de condensare a materialului obturator, nu se asigura un contact compact
cu tesuturile dentare marginale ale cavitatii. Micropermeabilitatea ulterioara in aceasta zona se
considera una din cauzele principale ale cariei secundare, hipersensibilitatii tesuturilor dentare la
actiunea diferitor excitanti, desprinderea restauratiei si altor complicatii [12]. Acest lucru se datorează
accesului dificil, localizării cavităţii carioase, care este adesea în regiunea subgingivală, necesitând
astfel medicului anumite abilităţi, disponibilitatea unor instrumente și materiale speciale, ceea ce face
ca recuperarea să fie destul de laborioasă. Punctul de contact susţine papila interdentară și limitează
traumatismul spaţiului interdentar. Contactele inadecvate pot duce la acumularea de alimente și la
dezvoltarea cariei iniţiale, în plus, reziduurile alimentare pot deteriora ţesuturile interdentare moi, pot
afecta dinţii adiacenţi și zonele de rădăcină învecinate.
Din aceasta rezultă că crearea unui punct de contact corect în timpul restaurării devine o etapă
absolut ne-cesară de tratament. Etanșarea suprafeţelor aproximale ale dinţilor posteriori necesită un
studiu preliminar al dimensiunii și poziţiei dintelui cauzal, evaluarea defectului și localizarea acestuia,
densitatea contactului, poziţia dintelui adiacent și poziţia gingiei. Utilizarea cu stricteţe a materialelor
dentare, al sistemelor de matrici cît și aplicarea lor conform indicaţiilor producătorilor ne vor oferi
rezultatul dorit și ne vor garanta calitatea restabilirii punctului de contact și a morfofuncţionalităţii
dentare. Contactele inadecvate pot duce la acumularea de alimente și la dezvoltarea cariei iniţiale. Din

19
aceasta rezultă că crearea unui punct de contact corect în timpul restaurării devine o etapă absolut
necesară de tratament [19].
Aceste obiective au stat la baza elaborarii metodelor de obturare cu crearea punctului de
contact functional calitativ. Tehnicile Injection Molding si Snow Plow au dat dovada o calitate net
superioara, o adaptare intima la peretii cavitatii, formarea punctelor de contact puternice, estetica
superioara si functionalitate bazata pe principiile mecanice de preluare a fortelor ocluzale. In prealabil
pe modelul-fantoma (fig. 1.2) au fost modelate situatiile clinice cu crearea cavitatilor, pe care s-au
studiat mai multe variante de asigurare a condensarii materialului de obturare, restabilirea peretilor
proximali cu crearea punctelor de contact si modelarea suprafetei ocluzale [5]

Figura 2. Tehnica Injection Molding dupa David Clark

Tehnica Injection molding solicită aplicarea în primul rând a bondingului atât pe dentina tratată
anterior, cât și pe smaltul proaspăt gravat în interiorul matricei, apoi injectarea unui compozit fluid
înmasa bondingului și apoi injectarea compozitului chitos. Masa rășină-flow-chitos este polimerizată
împreună într-o singură fotopolimerizare. În tehnica autorului, el își propune compozitul chitos să
reprezinte 80% până la 90% din volumul total al umpluturii, în timp ce fluidul ar trebui să reprezinte
10% până la 20%. La preparațiile obișnuite de exemplu G.V. Black observăm restaurarea este alcătuită
de la 50% până la 70% din volumul total, din compozit fluid. Această cantitate (mai mare de 25%) de
compozit fluid poate fi o răspundere majora, deoarece studiile noastre au arătat că aceste volume pot

20
contribui la rate inacceptabil de ridicate ale fracturii marginale, și al dislocării complete a restaurării
dentare [5].
Un studiu ce a inclus un grup de experți care examinează compozitele fluide și mulți au pus la
îndoială utilizarea ca liner sub restaurările de clasă II. Atunci când este utilizat ca liner, compozitul
fluid este aplicat și fotopolimerizat separat. Cu toate acestea, alți cercetători descriu o metodă diferită,
denumită tehnica "snowplow"(fig.1.3), în care fluidul este aplicat mai întâi și nu se polimerizează
separat, urmat de un compozit de chitos injectat în fluid, care este împins înafara restaurării. Acești
cercetători au descoperit că această tehnică poate îmbunătăți adaptarea și, de asemenea, reduce șansele
de scurgere marginală, față de straturile separate de compozit fluid [5].

21
 Figura 3.
Tehnica
snow plow

Contaminarea în timpul utilizării compozitelor posterioare are loc în mod realist în doua moduri. 1)
Bacteriile reziduale. Cariile prezente pe dinte trebuie să fie complet îndepărtate, deși în cariile
profunde pot fi acceptate și cariile reziduale (țesutul afectat- nu și acel infectat). Metoda modernă de
coafaj a pulpei dentare este de a evita expunerea pulpară dacă este posibil. Urmărirea dinților cu
coafaje indirecte a demonstrat că, atunci cînd cantități mici de dentină carioasă sunt lăsate pe planșeu,
după cîteva luni această dentină infectată se vindecă și devine tare și sterilă. Cu toate acestea, acest
lucru nu trebuie interpretat greșit pentru a presupune că îndepărtarea cariei nedorite este acceptabilă. În
intervalul de la 1,0 pînă la 1,5 mm pînă la margine, contaminarea reziduală a dinților sau a cariilor
duce adesea la o carie recurentă. 2) Contaminarea are loc în timpul procesului de restaurare. Dacă
fluidele ca apa, saliva sau sîngele sunt încorporate în materialul compozit, rezultă probleme [5].
Stomatologia restaurativa se concentrează adesea asupra esteticii albe, dar în realitate trebuie să se
concentreze asupra esteticii albe și roz (sănătatea gingivală și conturul) și să obțină în mod
corespunzător ambele [5]. Problemele de contact pot fi clasificate fie ca fiind probleme estetice, fie ca
apar probleme funcționale și de sănătate. O problemă majoră a compozitului este lipsa de ”umflare”
atunci cînd este introdus în matrice. Aceasta creează un contact punctiform. Dacă spațiul ambrazurii
creează nu este obturat cu forma unui dinte normal rotungit, contactul punctat creează un compozit
nesuportat. Acest lucru poate duce la problema fisurilor și fracturilor.

22
 Adesea, aceste creste marginale se pot rupe. Contactele punctiforme pot crea, de asemenea,
impacte alimentare în țesuturile gingivale, sau contactul poate fi poziționat prea ocluzal. Contactul
trebuie plasat mai gingival, la fel ca la dinții naturali. O problemă estetică a contactelor apare cînd
suprafața interproximală a unui dinte este mare. Sistemul de matrici Bioclear sunt rotungite,
anatomice, iar sistemele de pene nu deformează forma ambrazurii gingivale, spre deosebire de crearea
triunghiurilor negre atît de comune cu cele mai multe sisteme de matrici și pene. Spațiile mari ale
ambrazurilor
gingivale devin
triunghiuri negre,
care sunt destul
de inestetice. Forma
obturației din zona
ambrazurii
gingivale este de o
importanță majoră
[6].

23
 Figura 4. Matrice Bioclear Blue
Molarii sunt sub forte semnificativ mai mari decit dintii anteriori. Studiile demonstreaza ca
primul molar poate avea cele mai mari forte ocluzale. Observarea intraorala si practica cotidiana arata
ca molarul secund este, de asemenea, supus riscului de fracturi cuspidiene. Fortele angrenate de
premolari sunt ca magnitudine mai mici decit cele de pe molari. Medicii stomatologi trebuia sa ia in
considerare cu atentie acest lucru in planificarea unui tratament restaurativ [6]. In prisma cunostintelor
actuale privind fortele medii ocluzale si contactele dintelui in pozitia intercuspidiana obisnuita la
adultii tineri dentati, pare sa existe un risc de scurgere intre restaurarile conservatoare si peretii
cavitatii ca urmare a flexiei externe elastice care creste cu adincimea si latimea cavitatii. Aceste studii
ne arata nevoia cunoasterii metodelor de preparare moderne, precum si preparatiile lui David Clark,
care sunt ghidate de nevoile si solicitarile mecanice din cursul actelor de masticatie fiziologice, salvind
intregul dinte si in nici un caz citiva mm din tesutul dur dentar nesustinut [20].
O alta provocare a restaurarilor de clasa a II-a Black sunt marginile subgingivale ce genereaza
dificultati tehnice si operative semnificative in restaurarile dentare. Tesuturile moi sunt intotdeauna un
obstacol atunci cind clinicianul se confrunta cu margini adinci. Autorul propune obtinerea accesului
marginilor adinci prin intermediul retractiei tesuturilor moi cu ajutorul digii, firului de retractie si
Teflon (este un material hidrofob). Gestionarea marginilor profunde presupune si gasirea unei matrici
capabile sa ajunga la marginile subgingivale intr-o forma anatomica si sa ofere simultan o arie de
contact adecvata[21]. La acest moment a intervenit necesitatea utilizarii unui nou tip de sistem de
matrice,care utilizează materiale translucide. Aceste matrici fac posibilă adeziunea pereților lingualiși
vestibulari și, de asemenea, facilitează umplerea cu o încărcătură unică. În timp ce matricile metalice
tradiționale permit polimerizarea numai de la suprafața ocluzală, o matrice translucidă(fig.1.3) permite
compozitului să fie polimerizat atât din unghiuri bucale cât și linguale [5].
Matricea metalică tradițională și sistemele translucide sunt complet diferite. Pentru matricea
metalică, cea mai bună abordare curentă este stratificarea în incremente de 2 mm. Scopul este de a
utiliza cât mai puțin fluid compozit posibil, pentru a evita fracturarea și slăbirea în legătura
compozitului fluid. Motivul pentru care sunt necesare stratificări de 2 mm se datorează faptului că, nu
poate garanta ca lumina de fotopolimerizare va pătrunde și iniția polimerizarea. Problema cu
stratificarea de 2 mm, în special în cazul unui preparații mai adânci, este faptul că este destul de
dificilă și foarte susceptibilă de a dezvolta neadaptări și goluri între straturi. Cea mai bună abordare

24
utilizând o matrice nemetalică sau un sistem translucid este fie tehnologia "snow plow", fie "tehnica de
injectare cu presiune". Snow plow presupune folosirea compozitului fluid neinițiat foto și apoi a unui
compozit chitos bulk-fill. Tehnica mea preferată este tehnica de injectare cu presiune, care este o
tehnică ce presupune demineralizarea totală, cu plasarea rășinii(bonding), apoi compozitul fluid, apoi
compozitul chitos în ordine, fără inițierea foto între aplicații [5].
Cind se efectueaza restaurarea leziunii proximale si este necesara refacerea punctului de
contact, se foloseste o pana puternica pentru a separa cei doi dinti vecini precum si pentru a evita
surplusul. Plasarea unei pene in timpul prepararii cavitatii nu numai ca protejeaza tesutul gingival si
diga de cauciuc, dar si dilata ligamentele dento-parodontale si produce o mica separare inainte de a
insera matricea [1]. Adeziunea reprezinta urmatoarea componenta foarte importanta a soliditatii
restaurarii. In stomatologie sunt distinse doua tipuri de adeziune: mecanica si chimica prin formarea
unor legaturi chimice a materialului cu dentina si smaltul. Materialele si metodele traditionale au fost
dintotdeauna agresive si extrem de invazive, dictind rezectarea smaltului si dentinei sanatoase din
diferite motive, inclusiv extensia cavitatii cu scopul de a asigura conditii retentive pentru viitoarea
restaurare, precum si pentru indepartarea unei cantitati mari de tesuturi pentru prevenirea cariei.
Astfel, tesuturile dure dentare sanatoase erau sacrificate conform rigorilor metodicii de
preparare, determinate de materialele de restaurare neadezive. Cu aparitia metodelor adezive de
restaurare a disparut necesitatea de a prepara in extensio cavitatea pentru asigurarea retentiei,
prevenirea permeabilitatii marginale si profilaxia cariei secundare a dintelui restabilit. In prezent,
utilizarea agentilor adezivi este considerata o conditie obligatorie la obturarea cu materiale compozite.
Nerespectarea acestei etape duce la perturbarea adeziunii compozitului la tesuturile dintelui, ceea ce se
manifesta prin aparitia unor fisuri marginale, invazia microbiana si colorarea marginilor obturatiei,
sensibilitatea post-operstorie, aparitia unei recidive a cariei, si, uneori, -la afectarea pulpei [11].
Agentii bonding reprezinta in sine un amestec de monomeri cu viscozitate redusa, capabili sa
patrunda intre prismele smaltului gravat. Prin compozitie ei seamana cu matrice polimera a unui
compozit, sunt hidrofobi (deaceea smaltul trebuie sa fie uscat). Viscozitatea mai mica in comparatie cu
compozitul asigura o patrundere buna a agentului bonding, in microporii smaltului. Dupa
polimerizarea lui se formeaza niste “prelungiri”, care patrund in smalt si contribuie la cuplarea
micromecanica a compozitului cu suprafata smaltului. Cu compozitul agentul bonding formeaza o
legatura chimica[11].

25
 Rolurile adezivului la nivelul smaltului sunt patrunderea pe o anumita adincime in spatiile
demineralizate (tratate anterior cu primer) a monomerilor adezivi si stabilizarea acestora la acest nivel
si realizarea pe suprafata a unui strat de adeziv uniform, cu grosime variabila si lucios [22]. Adeziunea
dentinara reprezinta in sine o chestiune mai complexa. Toate incercarile initiale de a crea adezivi
dentinari s-au soldat cu esec, datorita faptului ca elaborarea lor a mers pe calea imbunatatirii agentilor
bonding amelari. Cu toate acestea ei, prin natura lor, nu pot forma o legatura durabila cu dentina. In
prezent, exista un numar important de sisteme adezive dentinare. Compozitia chimica si
particularitatile caracteristice ale fiecaruia din ele sunt unice, dar mecanismele lor de adeziunea la
dentina poate fi redusa la trei abordari conceptuale diferite [11].
Aplicarea se realizeaza prin pensulare pe smalt si pe dentina un numar variabil de straturi,
medicul asigurindu-se de continuitatea acestuia prin verificarea prezentei luciului in toate zonele
interne ale cavitatii. Cu cit stratul superificial este mai gros, cu atit acesta va juca un rol mai importat
in sigilarea dentinara, in absorbtia tensiunilor induse de: contractia de polimerizare a compozitului,
elasticitatea redusa a unui material de durata aplicat intr-o zona dentara supusa deformarilor mecanice
[22]. Etapele finale dupa administrarea, modelarea si polimerizarea compozitului pentru toate clasele
de cavitati stratul final de compozit va fi protejat cu un strat de gel transparent cu glicerina inainte de
fotopolimerizarea finala pentru a favoriza obtinerea unui strat superficial de compozit neinhibat de
oxigen, cu proprietati intrinseci optime. Urmatoarea etapa este cea de finisare unde are loc verificarea
restaurarii in ocluzie statica si dinamica, cu ajutorul metodelor de inregistrare si inlaturarea surplusului
la necessitate [22]. Obligatoru se inlatura marginile subminate cu scopul preventiei aparitiei
parodontitei. Suprafetele aproximale de contact se vor prelucra la necesitate cu ajutorul stripselor.
Calitatea prelucrarii suprafetei de contact restabilite se va controla cu ajutorul flosei. Ata dentara
trebuie sa lunece liber pe suprafata de contact [9]. Ulterior dupa finisarea restaurarii va fi efectuata
lustruirea si in final protectia stratului superficial de material de restaurare prin aplicarea unui sigilant
de suprafata peste materialul compozit “surface sealant” sau al unui lac protector. Sigilantul aplicat
peste materialul compozit este un produ specializat, pe baza de monomer fara umplutura si solvent. El
asigura umplerea microfisurilor produse de finisare si lustruire a materialului restaurator [22].

26
 BIBLIOGRAFIE

1. Graham J. Mount G.J., W.R.Hume. Conservarea și restaurarea structurii dentare. Universitatea

din Los Angeles, California, USA.București.1999
2. Iliescu A., Gafar M., Cariologie și Odontoterapie Restauratoare, Ed. Medicală, Bucuresti 2016
3. Țuculina M., Moraru I.A., Curs de odontoterapie conservatoare și restauratoare, Ed. Sitech,
Craiova 2014
4. F. Mangani, A. Putigano, A. Cerutti, - The key to success,Quintessence Pub Co, may 2009
5. https://pocketdentistry.com/10-posterior-direct-composites/
6. https://www.dentistrytoday.com/restorative-134/1799--sp-118036882
7. Pasquale Venuti, DDS, Rethinking Deep Marginal Extension (DME), 2018
8. Odontologie Caria Dentară prof. Dr. Memet Gafar, Editura Medicală, București 1995
9. Refaceri dentare directe Radlinschii V. N. în redacția Valeriu Burlacu, Chisinau 2014
10. https://www.aegisdentalnetwork.com/id/2010/01/the-injection-molded-technique-for-strong-
esthetic-class-ii-restorations

27
11. Odontologie practica modernă sub redacția Gheorghe Nicolau, Alexei Terehov, Corneliu
Năstase, Valentina Nicolaiciuc- Iași Nasticor 2010
12. “Restaurarea arhitectonicii suprafetelor ocluzale ale dintilor laterali” Alexandru Postolachi,
Chisinau 2012 , Centrul Editorial-Poligrafic Medicina
13. Heymann H.O., Swift Ed. J., Ritter A.V., Sturdevant’s art and science of opertive dentistry,
Sixth Edition, Mosby, 2012, 12-14, 41-59, 221-227.
14. Halperin-Sternfeld M, Saminsky M, Machtei EE,  Horwitz J. The association between dental
proximal restorations and periodontal disease: A retrospective 10-18 years longitudinal study.
In: Quintessence Int. 2016 Mar;47(3):249
15. Богдан Петрович A.“Оптимизация восстановления контактных поверхностей зубов
боковой группы”.2016, С. 22-23
16. Fejerskov O., Edwina K. “Dental Caries: The Disease and Its Clinical Management”, 2003, pag
359-370.
17. DEFINITIA CULORII DENTARE SI ROLUL EI ÎN RESTAURÅRILE FRONTALE Asist.
Univ. Dr. Ana Petre1, Conf. Univ. Dr. M.V. Constantinescu1, Sef Lucr. Dr. V.I. Naicu1, Asist.
Univ. Dr. D. Påtroi2 1Disciplina Perfectionare Medicina Dentarå, Facultatea de Medicinå
Dentarå, U.M.F. „Carol Davila“, Bucuresti
18. T.D.Larson,W.H.Douglas,R.E.Geistfeld,Effect of Prepared Cavities on the Strenght of the
Teeth,1981;
19. RESTAURAREA PUNCTULUI DE CONTACT LA GRUPUL LATERAL DE DINŢI Florea
Olga, studenta anului V Danici Alexandr, asistent universitar Catedra
odontologie,parodontologie și patologie orală. Universitatea de Stat de Medicină și
Farmacie“Nicolae Testemiţanu“ Revista Stomatologica

20. Granath,Svensson, Elastic outward bending of loaded buccal and lingual premolar walls in
relation to cavity size and form,1991;
21. Pasquale Venuti,DDS, Rethinking Deep Marginal Extension (DME),2018;
22. “Manual pentru rezidentiat” Volumul I sub redactia Prof. Dr. Ecaterina Ionescu, Editura
Universitara “Carol Davila”, Bucuresti 2020
23. Lăzărescu F., Incursiune în Estetica Dentară, București, 2013, 367 p.

28