Sunteți pe pagina 1din 11

Disecția acută aortică și conduita în timpul

procedurilor chirurgicale dentoalveolare.


ȘUTCHEVICI NADEJDA
DEFINIȚIE
 Disecţia acută de aortă (DAA), descrisă pentru prima dată de
către Morgagni cu mai mult de 200 ani în urmă, este o urgenţă
cardiacă majoră cu pericol vital şi risc de mortalitate extrem de
înalte. Disecţia acută de aortă este o condiţie clinică care
frecvent necesită asistenţă chirurgicală de urgenţă.
 Aorta vehiculează sângele încărcat cu oxigen spre toate
țesuturile organismului, datorită ramurilor arteriale pe care le
distribuie spre diferitele zone ale corpului. Disecția de aortă
reprezintă ruptura stratului de la interiorul aortei (intima
vasului), ceea ce favorizează pătrunderea sângelui în stratul
mijlociu al peretelui arterial. Disecția de aortă este o afecțiune
cu potențial letal ridicat, dacă nu este tratată imediat.
CLASIFICARE
Aorta prezintă mai multe porțiuni. Aceasta pornește ascendent de la inimă formând apoi un arc spre regiunea posterioară a toracelui.
Acest segment este numit aorta ascendentă. Arcul aortic coboară apoi de-a lungul toracelui prin aorta descendentă. Aceasta se continuă
la nivel abdominal cu aorta abdominală. În funcție de regiunea aortică afectată, au fost diferențiate 2 tipuri de disecții aortice:

 Tipul A – afectează aorta ascendentă. Este forma mai gravă de disecție aortică.
 Tipul B – afectează aorta descendentă.

Afluxul de sânge
rupe peretele
interior al aortei

Tipul A Tipul B
SUSPECTĂM CĂ PACIENTUL ARE DISECȚIE ACUTĂ
AORTICĂ?
Simptomele disecției de aortă apar brusc și pot fi asemănătoare cu cele ale unui infarct de miocard. Acestea includ:

 Durere puternică, spontană, „fulgerătoare” – apare la nivelul pieptului, în spatele sternului, iar apoi iradiază spre umăr și spate. Durerea
se poate simți în mai multe zone, atât la nivelul gâtului, cât și spre brațe sau abdomen.
 Amețeală
 Oboseală excesivă bruscă și leșin
 Transpirații
 Paloarea pielii
 Palpitații (bătăi rapide ale inimii) sau ritm cardiac slab
 Greață
 Vărsături
 Dificultăți de respirație
 Durere abdominală
 Dificultăți la înghițire, din cauza presiunii exercitate asupra esofagului
 Uneori, disecția de aortă poate avea simptome asemănătoare cu cele ale unui accident vascular cerebral: pierderea stării de conștiență,
amețeală, dureri de cap, tulburări de vedere, pierderea echilibrului, dificultăți de mers.
DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL
 INFARCTUL MIOCARDIC ACUT- anomalii de puls, anemia, neurologice
 INDUFICIENȚA AORTICĂ ACUTĂ- durere, anomalii de puls, manifestări neurologice
 PERICARDITA ACUTĂ- dispnee, anomalii de puls, hipoTA, manifestări neurologice.
CONDUITA
 Disecția de aortă prezintă risc ridicat de deces. De aceea, pacientul care suferă această afecțiune
necesită îngrijiri medicale de urgență. Apariția simptomelor disecției de aortă impune apelul la
numărul de urgențe.
TRATAMENT
PROCEDURILE CHIRURGICALE DENTO-ALVEOLARE
 Dacă pacientul are o proteză de valvă aortică, trebuie să fie protejat de infecție pentru tot restul
vieții. Trebuie să administreze un antibiotic înainte de anumite proceduri medicale și
stomatologice. Aceasta include tratamentul stomatologic, toate operațiile, procedurile
obstetricale/ginecologice și urologice. Vă recomandăm să nu efectuați nicio intervenție
stomatologică timp de cel puțin 6 luni după operație, cu excepția cazului în care este o urgență.

 Trebuie să vă contactați medicul cu o săptămână înainte de orice procedură medicală sau


stomatologică pentru a obține rețeta adecvată de antibiotice pentru a preveni potențialele
infecții, dacă este indicat. Dacă aveți alergii cunoscute la medicamente, informați-vă medicul
când sunați.
Profilaxia endocarditei infecţioase conform protocolului AHA 2007

 Condiţiile patologice asociate care cresc riscul


apariţiei endocarditei sunt prezentate în Tabel.
 NU se efectuează intervenţii chirurgicale de
mică amploare în cabinetul de medicină dentară
pacienţilor cu risc major sau mediu !
Recomandări privind profilaxia endocarditei infecţioase la pacienţi
cu risc:
Regimurile recomandate de AHA (2007) pentru profilaxia endocarditei
bacteriene în intervenţiile de chirurgie dento-alveolară
 Toate variantele cuprind o singură doză de antibiotic.
Regimul standard cuprinde o doză de Amoxicilină
administrată per os.
 Pacienţilor alergici la peniciline li se poate administra
Clindamicină sau derivaţi de Eritromicină
(Azithromycină, Clarithromycină).
 Pacienţilor care tolerează cefalosporine de generaţia I şi
nu prezintă reacţii alergice de tip imediat la peniciline li
se poate administra Cephalexin sau Cefadroxil. Cei care
sunt alergici la peniciline şi nu tolerează medicaţia orală,
vor fi trataţi cu Clindamicină injectabilă sau, dacă alergia
nu este de tip imediat, cu Cefazolin.
 Incizia şi drenajul supuraţiilor periosoase (abces
vestibular/palatinal/parodontal) sau alte proceduri care
implică ţesuturi infectate, se va face la pacienţi cu risc
mare şi moderat sub protecţie cu antibiotice.

S-ar putea să vă placă și