CHIRURGIE

CARDIOVASCULARA

Dr. Davitoiu Carmen

 Pericardita constrictiva sau supurata
 Pericardita constrictivă poate apărea după orice
proces de boală pericardică, dar numai rareori
urmează pericarditele recurente. Riscul de progresie
este în special legat de etiologie.
 Pericardita constrictiva sau supurata
 Pericardita constrictivă este caracterizată prin
afectarea umplerii diastolice a ventriculilor din cauza
bolii pericardice. Tabloul clinic clasic este caracterizat
prin semne şi simptome de insufi cienţă cardiacă
dreaptă cu funcţie sistolică păstrată a ventriculului
drept şi stâng, în absenţa unei boli miocardice
precedente sau concomitente.
 Pacienţii acuză oboseală, edeme periferice, dispnee şi
meteorism abdominal.
 Pot apărea de asemenea congestie venoasă,
hepatomegalie, colecţii pleurale şi ascită
 Pericardita constrictiva sau supurata
 Diagnosticul de pericardită constrictivă se bazează
pe asocierea dintre semne şi simptome ale insufi
cienţei cardiace drepte şi tulburări de umplere
diastolică din cauza constricţiei pericardice
demonstrate prin una sau mai multe metode
imagistice, inclusiv ecocardiografi e95, CT,CMR, şi
cateterism cardiac. Diagnosticul diferenţial principal
este cu cardiomiopatia restrictivă.
 Pericardita constrictiva sau supurata
 Deşi baza tratamentului cazurilor cronice
permanente este intervenţia chirurgicală, terapia
medicală poate avea un rol în cel puţin trei condiţii.
Mai întâi, terapia medicală a etiologiei specifi ce (de
exemplu pericardita tuberculoasă) poate fi utilă
pentru a preveni progresia catre constrictie.
 Antibioticele antituberculoase pot reduce semnifi
cativ riscul de constricţie de la >80% la <10%.
 Tetralogia Fallot
 Este prezentă de la naștere, iar cianoza presupune
decolorarea albăstruie în mod anormal a pielii din
cauza nivelului scăzut de oxigen din sânge. Boala
este definită prin apariția a patru defecte majore ale
inimii și vaselor de sânge, respectiv stenoză
infundibulară (obstrucția fluxului sanguin din
ventriculul drept), defect de sept ventricular,
dextropoziția aortei și hipertrofie de ventricul
drept. Toate acestea fac ca sângele care nu
transportă suficient oxigen să ajungă de la inimă în
restul corpului. Astfel, sângele oxigenat  și cel fără
oxigen se amestecă în ventriculul stâng prin
intermediul defectului septal.
Tetralogia Fallot
 Tetralogia Fallot
 În caz de Tetralogie Fallot, boala este depistată atât în timpul
sarcinii cât și în copilăria timpurie, iar în unele cazuri chiar și mai
târziu.
 Există un risc crescut de a apărea Tetralogia Fallot în timpul
sarcinii dacă mama este alcoolică, diabetică, are peste 40 de ani,
beneficiază de o alimentație săracă pe parcursul sarcinii sau suferă
de rujeolă maternă ori alte infecții virale. Alte afecțiuni materne
care pot constitui factori de risc sunt sindromul fetal hidantoin,
sindromul fetal carbamazepină ori fenilcetonuria maternă. De
asemenea, copiii cu sindrom Down sau sindrom DiGeorge au un
risc mult mai ridicat de a avea și Tetralogie Fallot asociată.
 În majoritatea cazurilor de Tetralogie Fallot este vorba de o apariție
sporadică, ce nu are caracter familial. De altfel, incidența prezenței
bolii la copiii născuți din părinți care au avut Tetralogie Fallot
variază între 1 și 5%, și apare mai frecvent în cazul băieților decât al
fetelor.
 Tetralogia Fallot
 Simptome:
-cianoza;
-alimentatie dificila-.nu iau in greutate conform varstei
-insuficienta respiratorie acuta severa
-hipoxie la repaus, accentuata la effort
-adoptarea pozitiei ghemuit in timpul episoadelor
cianotice la copiii mai mari
-degete hipocratice
-iritabilitate
-dispnee care se accentueaza odata cu varsta
-lesinuri
-hemoptizie
 Tetralogia Fallot
 Pentru a se stabili un diagnostic de Tetralogie Fallot,
pe lângă examenul obiectiv și cel fizic cu un
stetoscop, testele includ radiografie toracică, 
electrocardiogramă, rezonanță magnetică, 
ecocardiografie sau teste de sânge. Tratamentul în
cazul acestei boli este chirurgical, poate avea
indicații corective sau paleative, iar mai devreme
sau mai târziu toți copiii cu Tetralogie Fallot au
nevoie de operație.
 Tratamentul chirurgical de corecție este ideal, se
practică la copilul mai mare, peste 5-6 luni, când
inima va fi oprită și deschisă urmând ca activitatea
acesteia să fie preluată de un aparat bypass.
 Stenoza aortica
 Stenoza aortică înseamnă reducerea deschiderii
cuspelor valvei aortice datorită unor procese
patologice ce duc la îngroșarea, fibrozarea,
fuzionarea și calcificarea lor cu formarea unui
obstacol în calea tractului de ejecţie a
ventriculului stâng.
 Stenoza aortica
 Cauze:
-congenitale (valva bicuspida, monocuspida)
-la varste inaintate predomina etiologia degenerativa,
senila, in care cuspele sunt imobilizate prin depozite de
calciu;
 Stenoza aortica
 Tablou clinic:
-angina pectorala
-sincopa
-moartea subita
In stadii avansate:
-dispnee
-palpitatii
-astenie
-endocardita infectioasa(este importanta urmarirea
corecta a acestor pacienti!)
 Stenoza aortica
 Pacientii raman asimptomatici multi ani in ciuda
unei obstructii severe
 Aparitia simptomelor enumerate anterior
marcheaza inceputul decompensarii cardiace si
moementul decizional interventional pentru
evitarea mortii subite si a prelungirii supravietuirii.
 Cateterismul cardiac este efectuat la toti pacientii
propusi pentru interventia chirurgicala, care au
factori de risc pentru boala coronariana, pentru
aprecierea sistemului coronarian.
 Stenoza aortica
 Tratament:
-se face profilaxia endocarditei infectioase, in cazul
manevrelor stomatologice, chirurgicale sau ginecelogice
prin administrarea de antibiotice pe aceasta perioada.
-tratament medical:diuretice (pentru a reduce HTP si
eliminarea lichidului pulmonar)-ajutor temporar
-tratament chirurgical: are indicatii limitate si se face cu:-
cateter balon
-insertia transcutanata a valvei aortice
-proteza utilizand circulatia extracorporeala(proteze
mecanice-extrem de durabile+trat anticoagulant pe viata,
biologice si rar hemogrefe(recoltate de la cadavre)
 Stenoza mitrala
 Stenoza mitrală (SM) reprezintă o îngustare a
orificiului mitral, care împiedică trecerea sângelui
din atriul stâng în ventriculul stâng.
 Cauza cea mai frecventă a stenozei mitrale este boala
reumatismală, dar exista si cauze mai rare cum ar fi:
endocardita bacteriană, Lupus Eritematos Sistemic
(LES), mixomul atrial.
 Complicaţiile stenozei mitrale sunt: hipertensiunea
pulmonară, tromembolismul şi fibrilaţia atrială.
 Stenoza mitrala
 Simptome
 Simptomele sunt produse de insuficienţa cardiacă,
iar semnele sunt date de clacmentul de deschidere şi
suflul sistolic.
 dispneea – este principalul simptom, asociată cu
tusea şi wheezing (respiraţie şuierătoare)
 hemoptizie
 durere retrosternală
 palpitaţii
 disfonie,disfagie
 astenie, vertij, lipotimie, rar sincope
 Stenoza mitrala
 La examenul obiectiv se poate observa faciesul
mitral (cianoza buzelor şi pomeţilor), raluri
subcrepitante, hepatomegalie, turgescenţa
jugularelor și reflux hepatojugular,edeme
periferice,ascită si hidrotorax.

 La examenul obiectiv cardiac se constată

accentuarea zgomotului 1 (Z1), din cauza închiderii
bruşte a cuspelor valvei mitrale stenozate,
clacmentul de deschidere al valvei mitrale, suflul
sistolic.
 Stenoza mitrala
 Diagnostic
 Diagnosticul de stenoză mitrală este suspectat clinic şi este confirmat prin
explorările paraclinice:
 Electrocardiograma (EKG) – poate să fie normală sau poate să existe
semne de dilatare atrială stângă.
 Radiografia toracică – evidenţiază dilatarea atriului drept sau poate să
existe imagine de dublu contur cu dilatarea atriului stâng, opacităţi hilare
cu aspect de „ aripi de fluture“, edem interstitial
 Ecocardiografia:
 transtoracică:valve mitrale îngroşate,cu deschidere şi mobilitate limitată.
Ecocardiografia transtoracică permite măsurarea ariei valvulare şi a
gradientului mediu transvalvular mitral
 tridimensională: arată morfologia valvulară
 transesofagiană: detecteză prezenţa sau absenţa trombilor de mici
dimensiuni localizaţi în atriul stâng.
 Cateterismul cardic – metodă utilizată pentru cuantificarea stenozei atriale
şi a hipertensiunii pulmonare
 Coronarografia- evaluează circulaţia coronariană preoperator.
 Stenoza mitrala
 Tratament
Pacienţii asimptomatici necesită tratament profilactic împortiva bolii
reumatismale şi a endocarditei infecţioase. Pacienţii simptomatici
răspund bine la tratamentul medicamentos cu diuretice, iar în caz de 
tahicardie sinusală sau fibrilaţie atrială la beta-blocante sau la
blocantele canalelor de calciu. Pacienţii cu simptomatologie severă
necesită tratament chirurgical.
 Tratamentul medical este indicat în cazul complicaţiile stenozei

mitrale, dispneea este ameliorată de diuretice şi nitraţi, iar la

pacienţii cu fibrilaţie atrială se recomandă anticoagulante cu
menţinerea unui INR între 2 si 3.
 Tratamentul intervenţional:

-valvuloplastie mitrală percutană cu balon;

-este contraindicată la pacienţii cu trombi intraatriali, regurgitare
mitrală moderată sau severă, calcifieri severe ale valvelor mitrale.
Tratamentul chirurgical are indicație la pacienţii simptomatici, dar care
au contraindicat tratamentul intervenţional.
 Persistenta de canalul arterial
 Vasul ce permite sângelui să devieze circulația
pulmonară în timpul vieții intrauterine se numește
duct arterial. Imediat după naștere, atunci când
plămânii fătului se umplu cu aer, ductul arterial
devine inutil, nu mai este necesar.  În majoritatea
cazurilor, acesta se închide imediat. 

 În situațiile în care ductul arterial nu se închide,

apare persistența de canal arterial (PDA) afecțiune
care determină creșterea fluxului sangvin între
aortă și artera pulmonară, principalele vase ale
circulației pulmonare și sistemice.
 Persistenta de canal arterial
 În timpul vieții intrauterine, legătura dintre aortă și
artera pulmonară este absolut necesară pentru
circulația sangvină a fătului. Ductul arterial separă
sângele de plămânii fătului în timp ce se dezvoltă și
obține oxigen din circulația sangvină a mamei.
După naștere, în cazul în care ductul arterial
rămâne deschis, fluxul sangvin va circula anormal
în plămânii și inima nou-născutului. În lipsa
depistării sau a unui tratament, tensiunea arterială
din plămânii copilului va crește, inima va slăbi și
vor apărea defecte cardiace și alte probleme grave.
 Persistenta de canal arterial
Simptome
-Gravitatea malformației
-Vârsta gestațională a fătului în momentul nașterii
-Gradul defectului

 Cele mai des întâlnite simptome în cazul persisten ței de

canal arterial sunt senzația de sufocare în urma unui efort
fizic (dispnee), oboseală extremă în urma unui efort de
intensitate scăzută (fatigabilitate), hipertensiune pulmonară
(risc de infecții pulmonare), insuficiență cardiacă sau risc de
infecție la nivelul canalului arterial. PDA mai poate genera o
serie de simptome care cer o atenție sporită și nu pot fi
ignorate, cum ar fi transpirație în exces, poftă de mâncare
scăzută, oboseală sau slăbiciune în timpul alăptării,
tahicardie, respirație foarte rapidă (tahipnee).
 Persistenta de canal arterial
 Consultarea unui medic specialist este obligatorie,
alături de investigațiile și analizele indicate de
acesta. Printre investigațiile necesare depistării
persistenței de canal arterial se află: 
 electrocardiograma
 radiografia cardio-pulmonară
 ecografia transtoracică (permite evaluarea efectelor
pe care PDA le are asupra inimii și a plămânilor)
 examenul obiectiv, ce poate conduce către
identificarea unui suflu la ascultația cardiacă sau a
identificării semnelor cianozei.
 Persistenta de canal arterial
 Există cazuri în care închiderea se face natural, de la sine, mai
ales la copiii născuți prematur. Dacă bebelușul s-a născut la
termen și afecțiunea persistă mai mult de câteva săptămâni,
șansele ca închiderea canalului arterial să se întâmple de la sine
scad drastic.  Tratamentul medicamentos poate provoca un
răspuns favorabil la unii nou-născuți, dar în același timp poate
avea și efecte adverse.  

 În cazul în care tratamentul medicamentos nu dă rezultate,

este necesară intervenția de închidere percutană. În anumite
situații se poate folosi un cateter vascular, cu ajutorul căruia se
realizează închiderea canalului. Această interven ție poate ajuta
pacientul să evite o procedură chirurgicală clasică. Metoda
clasică de închidere presupune o mică incizie la nivel
intercostal și implică câteva riscuri pe care numai medicul
specialist le poate evalua și prezenta.
 Bypass-ul coronarian
 Bypass-ul coronarian este o intervenţie de revascularizare folosită pentru a
îmbunătăţi fluxul sanguin al inimii la pacienţii cu afecţiuni severe ale arterelor
coronare. Aceasta este una dintre cele mai frecvente operaţii pe cord deschis
realizate în lume.

 Afecţiunile arterelor coronare apar atunci când aceste artere care aduc sânge
pentru mușchiul cardiac (artere coronariene) devin blocate datorită obstrucţiei
cu un material numit placă ce se formează în interiorul vasului de sânge. Dacă
blocajul este sever, pot apărea dureri toracice (angină pectorală), dificultăţi de
respiraţie și, în unele cazuri, infarct miocardic.

 În timpul acestei operaţii, o venă sau o arteră sănătoasă este recoltată din altă
parte a corpului și grefată pe artera bolnavă. Vena sau artera grefată ocolește
porţiunea blocată din artera coronară, în timp ce acest nou pasaj va aduce
sânge bogat în oxigen pentru mușchiul cardiac. Pot fi înlocuite până la patru
artere coronare în timpul unei intervenţii de bypass.

 Pentru bypass-urile aortocoronariene pot fi utilizate grefoane arteriale sau

venoase prelevate de la pacient. Grefoanele arteriale sunt mai dificil de
recoltat și au o disponibilitate mai redusă.
 Bypass-ul coronarian
 Dacă pacientul este candidat pentru bypass
coronarian, scopurile intervenţiei sunt următoarele:
-îmbunătăţirea calităţii vieţii și scăderea frecvenţei
crizelor de angină pectorală sau a altor simptome ale
bolilor coronariene;
-reluarea unui stil de viaţă mai activ;
-îmbunătăţirea capacităţii de pompare a inimii dacă
aceasta a fost afectată de un infarct miocardic;
-scăderea riscului de apariţie a infarctului miocardic
(la unii pacienţi, cum sunt cei cu diabet zaharat);
-îmbunătăţirea șanselor de supravieţuire.
 Anevrismele arteriale
=dilatare partiala a peretelui arterial
 Etiopatogenie:

-ateroscleroza
-traumatismele
-sifilisul
Ca si localizare, aorta este sediul cel mai frecvent.
Dintre anevrismele arterelor periferice, cele mai
des intalnite sunt acelea ale arterelor poplitee.
 Anevrismele arteriale
 Simptome:
-sunt frecvent asimptomatice
-cand comprima un nerv sau o vena->durere sau
insuficienta venoasa
Examen clinic:
-tumora pulsatila, la nivelul careia se aude un suflu
sistolic
Imagine Rx:
-calcifierea peretilor vasului dilatat
Simptomatologia depinde de localizare, marime si
evolutie. Cand anevrismul este superficial->tumora cu
pulsatii expansive, iar cand este profund->fenomene de
compresie.
 Anevrismele arteriale
Anevrism aortic


Aorta este cel mai mare vas sangvin din corp. Aceasta incepe din ventriculul stang
al inimii si continua in jos spre abdomen unde se imparte in doua, pentru fiecare
picior. Anevrismele arteriale apar des in aorta.


Diametrul normal al aortei este intre doi si trei centimetri dar se poate dilata peste
cinci centimetri din cauza unui anevrism.


Cel mai frecvent anevrism aortic este anevrismul aortic abdominal (AAA). Acesta
apare in sectiunea aortei care trece prin abdomen. Conform celor de la Medical
News Today, fara operatie chirurgicala, rata de supravietuire anuala pentru AAA
de peste sase centrimetri este de 20%.


Anevrismul aortic abdomial poate deveni fatal foarte rapid, persoanele care
supravietuiesc transferul la spital au o sansa de 50% de supravietuire.


Anevrismul aortic toracic (TAA) este mai putin intalnit. Acesta afecteaza partea
superioara a aortei. Rata de supravietuire pentru TAA fara tratament este de 56%
si 85% in urma unui tratament chirurgical. Doar 25% din anevrismele aortice apar
in aceasta parte superioara.
Anevrismul aortei
 Anevrismul aortei
Forme clinice:
 1) Anevrismul aortei toracic: - se însoţeşte de eroziuni ale coastelor -
bombează deseori la exterior sub forma unei tumori pulsatile. -
Compresiunea organelor vecine realizează sindromul de compresiune
mediastinală, caracterizat prin:  cianoză  circulaţie venoasă colaterală 
edem  dureri anginoase  tulburări respiratorii.

 2) Anevrismul aortei abdominale este aproape întotdeauna de natură

aterosclerotică. Se prezintă sub forma unei tumori abdominale pulsatile şi
se însoţeşte deseori de dureri şi fenomene de subocluzie intestinală.

 3) Anevrismul disecant al aortei constă în disecţia straturilor aortei, în

zona mediei, cu pătrunderea sângelui din lumen printr-o ruptură a intimei.
Cauza este ateroscleroza, iar tabloul clinic este dramatic:  durerea de
intensitate neobişnuită, localizată în toracele anterior şi posterior, cu
iradiere în umeri, cervical şi abdominal  transpiraţii  dispnee  comă.
Prognosticul este foarte rezervat, iar tratamentul este medical (opiacee,
reducerea presiunii arteriale sistolice cu Reserpină şi Propranolol,
combaterea şocului) şi chirurgical.
 Anevrismul arterial
Anevrismul mai poate sa apara si in arterele de la
nivelul genunchiului, splinei sau intestinelor. Alte
zone ar mai fi:
 – Artera femurala.

 – Artera carotida.

 – Viscerale.
 Anevrismele arteriale
 Evoluţia anevrismelor decurge frecvent spre
agravarea simptomelor, cu apariţia unor complicaţii:
 embolii
 rupturi ale sacului anevrismal.

 Tratament: pentru a evita ruperea anevrismului,

bolnavii trebuie să evite:
 eforturile fizice
 emoţiile
 toate cauzele care măresc presiunea sanguină. Cel mai
eficace tratament este acela chirugical.
Varicele membrelor inferioare
 Varicele membrelor inferioare
 Sunt dilatatii venoase permanente, mariri anormale
ale venelor membrelor inferioare, asociate cu
tulburari parietale si tulburari de circulatie venoasa
a sangelui.
 Varicele pot fi:
 Congenitale,
 Primitive,
 Secundare.
 Varicele membrelor inferioare
 Sangele venos de la nivelul membrelor inferioare ajunge la inima
prin sistemul venos profund in procent de peste 80% si prin
sistemul venos superficial de aproximativ 20%. Sangele venos de la
nivelul membrelor inferioare merge de jos in sus, antigravitational
prin mai multe mecanisme:
 Contractia musculara- aceasta comprima venele
 Sistemul de valve venoase- acestea lasa sa mearga sangele de jos in
sus, unidirectional, impiedicand scurgerea sa gravitationala.
 Aceste valve sunt ca niste supape, putand fi competente (sanatoase)
sau insuficiente (bolnave), ducand la insuficienta venoasa valvulara
periferica, lasand sa se scurga sangele gravitational, ceea ce
determina cresterea presiunii pe peretii laterali ai venelor cu
dilatarea acestora si aparitia varicelor. Numerosi alti factori sunt
implicati in aparitia si progresia varicelor- statul prelungit in
picioare (la serviciu), obezitatea, sarcinile, contraceptivele, factori
ereditari si familiali, calitatea colagenului etc.
 Varicele membrelor inferioare
Etapele evolutiei bolii varicoase:
1. Stadiul prevaricos:
 Tensiune in gamba la mers sau la statul prelungit in

picioare
 Parestezii, jena dureroasa

 Edem perimaleolar sau gambier in special seara,

care dispare in repaus

2. Stadiul varicelor constituite
 Simptome mult mai accentuate

 Se observa cordoane varicoase neregulate dilatate

ce proemina sub piele

3. Stadiul complicatiilor
 Varicele membrelor inferioare
Tipurile de varice:
 Teleangiectaziile (sau venectazii “in coada de

matura”)
 Vene reticulare

 Varice ale colateralelor venelor safene

 Varice tronculare- ale venelor safena mare sau

mica
 Vene in teritoriul unor vene perforante

insuficiente
In functie de insuficienta venei safene sunt mai
multe grade de gravitate ale varicelor, de la
gradul I la gradul IV.
 Varicele membrelor inferioare
La inspectie se pot observa modificari trofice
cutanate:
 Dermatita ocra (hiperpigmentari)

 Zone de atrofie alba

 Ulcere de gamba

 Edem

Ulcer varicos
 Varicele membrelor inferioare
Tratament:
 Tratament clasic chirurgical– prin crosectomie prin

smulgerea venelor safene (asa numitul procedeu de

stripping, impreuna cu ligatura perforantelor)

 Tratament prin congelarea venelor- crioevenare

 Extirpari de varice prin miniincizii

 De ultima generatie in tratamentul varicelor sunt

tratamentul prin laser endovenos si tratamentul
prin scleroterapie sub control ecografic.
Tromboze
 TROMBOZA VENOASA PROFUNDA
cauze:triada lui Virchow:
 staza venoasa
-insuficienta cardiaca dreapta
-imobilizare
-gravide
-varice si insuficienta venoasa cronica
-staza(calatorii indelungate )
 leziunea peretelui venos
-catetere venoase
-solutii chimice iritante
 hipercoagulabilitatea sanguina,hiperactivitate plachetara
-deficit de proteina C,S
-scadere AT III(cofactorul I al heparinei)
-crestere concentratie PAI- I(inhibitorul activatorului de
plasminogen)
-anticorpi antifosfolipidici
 Factori de risc:

 traumatisme(chirurgicale/nechirurgicale)
 -imobilizare prelungita
 -virsta >60 ani
 -neoplazii
 -insuficienta cardiaca dreapta
 -varice,sd.posttrombotic
 -obezitate
 -stari septice
 -anticonceptionale orale(estrogeni)
 -sarcina
 -hipercoagulabilitate Sanguina
 Clinic.Semne si simptome:

 -localizare de obicei la niv.mb

inferioare,unilateral
 -durere(accentuata de

mers,ortostatism,palpare);semn Homans
 -edem tip venos

 -dilatarea retelei venoase superficiale

 -phlegmatia alba dolens/coerulea dolens

 Diagnostic paraclinic:

 -ecografie cu compresie
 -ecografie Doppler color
 -CT ,angio RMN:mai ales pentru trombozele
venelor abdominale

Complicatii:

-embolia pulmonara
-sd.posttrombotic
 
 Tratament:

Tratamentul va include obligatoriu medicație

anticoagulantă. Acestea sunt substanțe care
îngreunează formarea de cheaguri, cu scopul de
împiedica extinderea acestora, precum si desprinderea
cheagurilor cu migrarea lor la nivelul plamanilor si
aparitia celei mai importante complicatii a acestei boli, 
trombembolismul pulmonar.
 Transplantul cardiac
 Indicatii-principala indicatie o constituie insuficienta cardiaca
congestiva in stadiu terminal (clasa 3-4 NYHA,fractie de ejectie mai
mica decat 25%) inregistrata in cazul pacientilor cu cardiomiopatii
idiopatice (dilatativa,obstructiva,restrictiva) sau cardiopatie
ischemica,dar si afectiuni cum ar fi valvulopatiile, bolile congenitale sau
miocarditele.
 Contraindicatii: varsta mai mare de 65 ani, HTP,sepsis sau neoplazie
activa, instabilitate emotionala,non complianta.
 Donatorul : ca si varsta maxima acceptata a donatorului este 40 de ani
pentru barbati si 45 de ani pentru femei.
 Tehnica operatorie: operatia de transplant se desfasoara sub circulatie
extracorporeala. Cordul primitorului este excizat pastrand o portiune
din atrii, cu implantarea venelor pulmonare si venelor cave, in timp ce
aorta si artera pulmonara se sectioneaza. Anastomozele intre cordul
donatorului si cel al primitorului se fac dupa cum urmeaza:atriul stang
al donatorului cu atriul stang al primitorului, atriul drept al donatorului
cu atriul drept al primitorului, aorta donatorului cu aorta primitorului si
artera pulmonara a donatorului cu cea a primitorului.
 Postoperator :cele mai frecvente sunt rejetul acut si infectiile.