Cordul: organ musculo-cavitar, cu formă conică şi pereţi bine dezvoltaţi ⇒ dezvoltă

presiune înaltă, prezintă 4 camere.

• atriul (AD) şi ventriculul drept (VD)
• atriul (AS) şi ventriculul stâng (VS)

Funcţie: 2 pompe în serie (pompa dreaptă şi stângă), conectate prin circulaţia pulmonară şi
sistemică; pompa VS funcţionează la presiune ↑ (de 5-6x mai mare decât cea din VD): în
sistolă (faza de contracţie): se ajunge la 120 mmHg; în diastolă (faza de relaxare): presiunea
scade la doar câţiva mmHg.
Pereţii inimii
1. endocardul - peretele intern; = ţesut endotelial (acelaşi care tapetează întreg sistemul
circulator);
2. miocardul - cu grosimea cea mai mare, reprezentat de muşchiul striat cardiac; - mai gros în
ventriculi decât în atrii ⇒ventriculii sunt adevărate pompe; - grosimea peretelui VS > 3-4 ori
decât a VD;
3. pericardul - membrana externă care înveleşte inima; - are 2 foiţe (viscerală şi parietală),
delimitând cavitatea pericardică, - cu un strat fin de lichid cu rol lubrifiant.
Sistemul valvular cardiac
Valvele atrio-ventriculare - localizate între atrii şi ventriculi:
Valva mitrală (M) - între AS şi VS.
valva tricuspidă (T) - î n t r e A D şi VD.
Valvele sigmoidiene - localizate între ventriculi şi marile artere:
valva aortică (A) - î n t r e V S şi aortă.
valva pulmonară (P) - între VD şi artera pulmonară.
Sistemul valvular : Fiecare valvă are trei cuspe, exceptând valva mitrală, care are numai două
cuspe.
Cum funcţionează valvele cardiace?
Valvele previn regurgitarea sângelui.
Asigură curgerea unidirecţională, esenţială pentru funcţionarea inimii ca pompă ⇒
curgerea sângelui numai din vene → atrii → ventriculi → aortă sau artera pulmonară,
dar nu şi în sens invers.
Valvele cardiace pot prezenta două tipuri de disfuncţii:
insuficienţa: valvele nu se mai închid complet, determinând refluarea (regurgitarea)
sângelui;
stenoza: deschiderea valvelor este redusă sau se realizează greu. Inima trebuie să
dezvolte o forţă mai mare pentru a împinge sângele prin orificiul stenozat.
Valvele pot prezenta una sau ambele tipuri de disfuncţii în acelaşi timp (insuficienţa şi
stenoza).
Pericardita
constrictiva
Pericardita cronică constrictivă sau PCC reprezintă îngroşarea fibroasă a pericardului
(acoperă miocardul), ceea ce determină compresie asupra miocardului, afectând
funcţia de pompă a inimii.
Este  inflamatia cronica a pericardului caracterizata prin simfizarea (sudarea) si fixarea
pericardului datorita unui proces de fibroza retractila + impregnarea calcara a sacului
pericardic.
Acesta se va transforma intr-o carapace dura care va “strange” inima  si va limita
permanent expansiunea diastolica  a cordului.
Etiologie
Cauzele cele mai frecvente a PCC sunt traumatismul accidental, cauze iatrogene,
asocierea cu o infecţie microbiană, tumori ale pericardului.
Afectarea pericardului se poate produce şi în urma unor boli imune sau în reumatism
articular acut.
Tuberculoza este o cauză frecventă de PCC mai ales în ţările unde incidenţa acestei
boli este mare.
Alături de bacilul Koch, o altă cauză este infecţia cu Treponema palidum ce duce la
apariţia sifilisului.
Dar, deseori etiologia PCC rămâne necunoscută – cauze idiopatice.
Simptomatologie

 Semne de staza periferica:

- Ascita care se reface rapid dupa evacuare
- Edeme la membrele inferioare 
- Hepatomegalie dureroasa + jugulare turgescente
 - Semne cardiace; dispnee de efort, ortopnee, astenie, tuse, durere precordiala, hTA,
presiune venoasa crescuta in repaus si efort
 - Plaman curat, fara semne de staza
Investigatii
 - Ex.radiologic - cord normal sau usor marit, calcificari pericardice, revarsate pleurale
 - ECG- Fb.A, microvoltaj, tulburari de conducere intraatriale si A-V
 - Ecocardiografia - revarsat pericardic ,ingrosarea pericardului + calcificarea lui,
dilatarea VCI, deformarea VD, etc.
 - CT, RMN - aceleasi ca la eco
 - Cateterismul cardiac si angiografia - indicate pt. masurarea presiunilor in ventricule
si AD, a volumului sistolic si a debitului cardiac, etc.
Tratament
 - Medical - regim alimentar hiposodat, diuretice, digitalice (in FbA),
anticoagulante, perfuzii cu plasma, hidrolizate proteice, albumina umana in caz de
evacuari repetate ale ascitei si revarsatului pleural (paracenteza )
 - Chirurgical- de electie - pericardectomia(decorticarea pericardica) pe VD si VS
cu extindere, da rezultate excelente (vindecare) intr-o etapa timpurie
Tetralogia Fallot
Tetralogia Fallot este un defect cardiac congenital cianogen, in care sangele oxigenat
se amesteca cu cel dezoxigenat in ventriculul drept, fiind apreciată ca cea mai comună
formă a malformaţiei congenitale cardiace cianotice, responsabilă pentru nivelele
scăzute de oxigen în sânge.
Este compusa din 4 anomalii anatomice:
• Stenoza arterei pulmonare –leziunea cea mai importanta de care depind
prognosticul si gravitatea formei clinice
• Comunicarea interventriculara –este larga si nerestrictiva
• Dextropozitia aortei (deplasarea Ao de la minim pana la 50-75%)
• Hipertrofia VD
Defectul septal atrial apare ocazional, iar, în acest caz, afecțiunea poartă denumirea
pentada Fallot.
În cazul tetralogiei Fallot, sângele oxigenat și cel dezoxigenat se amestecă în
ventriculul stâng prin intermediul defectului septal. O astfel de anomalie este numită
sunt dreapta – stânga.
Volumul suntului depinde de gradul stenozei pulmonare si de rezistenta vasculara sistemica.
Cea mai importanta consecinta a suntului este hipoxia tradusa clinic prin cianoza.
Exista forme “roz“ de boala in perioada de sugar cand acesta nu are cianoza dar pe masura ce
creste, aceasta devine evidenta.
Care sunt cauzele?
Tetralogia Fallot apare la fiecare 3-6 bebeluși din 10.000 nou-născuți, aceasta făcând-
o cea mai des întâlnită malformație congenitală cianogenă.
În majoritatea cazurilor, afecțiunea apare sporadic si nu are caracter familial. Cauza
celor mai multe defecte congenitale este necunoscută, fiind implicați foarte mulţi
factori.

Factori de risc:
Cei mai des întâlniți factori de risc în cazul acestei afecțiuni sunt:
– diabetul zaharat
– sarcina la femeile peste 40 de ani
– alimentaţia precară în perioada sarcinii
– rubeola sau alte boli virale în timpul sarcinii
– consumul de alcool la femeile însărcinate.
Simptomatologie
Tetralogia Fallot este încadrată în bolile cu potențial cianogen, inducând copilului, încă
de la nastere, aspectul albăstrui, datorat fluxului necorespunzător de sânge oxigenat din
circulația sistemică.
Copiii cu tetralogie Fallot prezintă semnele cianozei la scurt timp după naștere –
învinețirea extremităților, buzelor, unghiilor.
Însă, cele mai des întâlnite simptome asociate tetralogiei Fallot fac referire la:
– încleştarea degetelor
– cianoză – modificări de culoare ale tegumentelor, buzelor și unghiilor, care se
accentuează în timpul plânsului
– ghemuirea asociată cu cianoză
– alimentaţie precară
– lipsa luării în greutate
– dezvoltare deficitară
– lipotimii (leşinuri)
– hemoptizie (la copiii mai mari).
- Degete hipocratice
- Dispnee, crize anoxice: crize de cianoza + tahicardie + tahipnee cu maximul de
incidenta intre 1- 4 ani asociate cu sincopa , uneori convulsii ; crizele sunt mai
frecvente dimineata
- Tegumente palide (prin vasoconstrictie periferica) sau cianotice
- La ascultatie- suflu in sp.II-III i.c.stg.care se transmite in spate
Investigațiile paraclinice pot evidenția:
•SaO2 în sângele arterial sistemic 65%;
•hemoglobină, hematocrit crescute;
•Ex. Hematologic - poliglobulie-6-7 mil.GR/mm 3, Hb-20 g%, Ht-50-60%
•timpul de protrombină crescut;
•fibrinogenul scăzut;
•policitemie;
•trombocitopenie.
Radiografie cardiopulmonara: -cord “in sabot”, hipervascularizatie pulmonara,
dextropozitia aortei
ECG - HVD
Ecografia – de mare utilitate in diagnosticare -aorta “calare“ pe septul
interventricular
Ecocardiografia Doppler - evidentiaza gradientul pulmonar si anomaliile arterei
pulmonare
Cateterismul si angiografia –indispensabile pentru bilantul preoperator
 Tratament
Medical
- in crizele anoxice - oxigen, morfina subcutan, bicarbonat de sodiu in acidoza;
medicamentul de electie ramane Propanolol i.v
- in perioada de nou-nascut – crizele de cianoza beneficiaza de perfuzii cu
Prostaglandina E

Chirurgical
Cele mai multe cazuri de tetralogie Fallot pot fi corectate prin intervenţia chirurgicală. 90%
din cei supuşi intervenţiilor chirurgicale reuşesc să ajungă la maturitate şi să ducă o viaţă
activă, sănătoasă şi productivă.
– Chirurgie de corecție
Chirurgia de corecţie este realizată pentru a lărgi tractul pulmonar şi pentru a închide
defectul septal ventricular.
– Înlocuirea valvei
Copiii care prezintă scurgeri severe în valva pulmonară pot avea nevoie de înlocuirea
valvei.
Tratamentul chirurgical trebuie fi realizat precoce la pacienții cu hipoxemie progresivă
și episoade recurente de cianoză.
Dacă este necesar, tratamentul chirurgical se va indica în primul an de viață.
Tratamentul chirurgical corectiv presupune creșterea circulației sângelui către plămâni
prin implant percutan de valvă pulmonară și  închiderea șuntului drepta-
stânga cu petec sintetic.
Tratamentul paleativ este realizat cel mai frecvent prin procedura Blalock-Taussing ce
presupune plasarea unei grefe între artera subclaviculară și artera pulmonară.
Complicații
Printre complicațiile tetralogiei Fallot se enumeră:
•aritmii cardiace;
•convulsii;
•endocardita;
•accident vascular cerebral;
•regurgitarea pulmonară;
•aritmii;
•moarte cardiacă subită.