Tahicardie sinusală – caz clinic

A.AM. de sex feminin, în vârstă de 17 ani se prezintă la cabinetul de

medicina de familie în luna decembrie 2007 pentru fatigabilitate şi palpitaţii
însoţite de înţepături precordiale care nu aveau legătură cu efortul, dar se accentuau
la stres şi emoţii.

Examenul clinic obiectiv. Stetacustic cardiac: zgomote cardiace bine bătute,

ritmice, fără sufluri, puls regulat, cu frecvenţă de 124 bătăi/minut, TA=130/80
mmHg. Examenul ORL şi al aparatului respirator normal.

Examenele paraclinice efectuate au arătat:

- Biologic: hemoleucogramă normală, ionogramă normală, probe hepatice şi renale

normale.

- Teleradiografia toracică a evidenţiat un cord fără modificări de volum, cu ICT

normal de 0,48.

- Electrocardiogramă: ritm sinusal 120 bătăi/minut, ÂQRS +50º, QRS normal,

repolarizare normală (figura 1).

- Ecocardiografie: LVDd=40 mm, VVDs=30 mm, IVSd=8 mm, LVWd=7 mm,

FE=65%, LA= 36/35/31 mm, RA=36/38 mm, RVDd=29 mm, IVC cu colaps, Ao
la inel=18 mm, Ao asc=30 mm, Ao (crosă)=27 mm, E/A=1. Ventricul stâng
nedilatat, cu funcţie sistolică globală normală. Valve cu aspect normal. Cavităţi
drepte nedilatate. Pericard fără lichid.

- Holter EKG/24 ore a evidenţiat (figura 2, figura 3): RS=50-168 bătăi/minut

(medie 80 bătăi/minut); frecvente episoade de tahicardie sinusală, în rest fără
evenimente aritmice.

Diagnostic pozitiv: tahicardie sinusală.

S-a recomandat tratament cu distonocalm, evitarea stresului, a excitanţilor

alimentari (cafea, cola, ciocolată), precum si monitorizarea la nivelul cabinetului
de medicină de familie.
Evoluţia ulterioară a fost favorabilă, la electrocardiogramele de control
înregistrându-se o frecvenţă cardiacă normală şi stabilă: 76 bătăi/minut.
 Figura 1. A.AM., 17 ani
Tahicardie sinusală
Ritm sinusal, 120/min, ÂQRS +50º, QRS normal, repolarizare normală

Figura 2. Înregistrarea Holter a pacientei A.AM. cu tahicardie sinusală

 Figura 3. Înregistrarea Holter a pacientei A.AM. cu tahicardie sinusală

Trebuie subliniat faptul că în special la adolescenţi, simptomatologia

subiectivă poate fi uneori alarmantă, necesitând confirmarea faptului că această
afecţiune nu are semnificaţie patologică majoră şi că dispare sub tratament adecvat.