1. Terenul la bătrâni.

Procesul de senescenţă antrenează o serie de

modificări de involuţie la nivelul diferitelor
aparate şi sisteme cunoscut sub denumirea de
pluripatologia sindromului distrofic senile.

Tulburările secundare aterosclerozei

coronare, cerebrale şi renale.

Aceste tulburări interesează:

 Aparatul cardiovascular
(hipertensiune arterială, insuficienţă miocardică,
coronaropatie ischemică).

Din punct de vedere al riscului anestezic

pacienţii se împart în 3 categorii de risc:

1. Pacienţi cu creştere moderată a

tensiunii arteriale, fără mărirea ariei cardice şi
toleranţă bună la efort. Aceştia suportă bine
anestezia loco- regională dacă se evită oscilaţiile
tensionale şi depresia respiratorie. Se pot folosi
substanţe vasoconstrictoare în concentraţie de
1/200.000 , acestea să nu fie injectate
intravascular.

2. Pacienţi cu creşteri ale valorilor

tensionale până la 200mmHg, cu mărirea ariei
cardiace, aritmii paroxistice sau permanente, cu
limitarea toleranţei la efort. Aceşti pacienţi
prezintă un risc anestezic important. Se
recomandă consultarea cardiologului, utilizarea
de soluţii anestezice fără vasoconstrictor iar
intervenţiile chirurgicale se fac în condiţii de
spitalizare.

3. Pacienţii cu insuficienţă cardiacă

congestivă necesită temporizarea tratamentului
şi internarea acestora în clinici de specialitate.

 Aparatul respirator prezintă o serie

de modificări:

 atrofia parenchimului pulmonar şi

proliferarea ţesutului conjunctiv determinând
scleroemfizemul pulmonar;

 rigiditatea cutiei toracice creşte şi are

ca rezultat reducerea respiraţiei toracice şi
creşterea respiraţiei abdominale;

 scăderea capacităţii ventilatorii cu

polipnee compensatorie.

 La nivel hepatic se reduce debitul

sanguin iar metabolizarea substanţelor
anestezice este întârziată. Din acest motiv
substanţele anestezice trebuie folosite în doze şi
concentraţii reduse deoarece pot dezvolta reacţii
toxice.

Se indică utilizarea în doze scăzute a

sedativelor, iar diazepamul este preferat.
Combaterea durerii postoperatorii se face cu
substanţe analgetice sau antiinflamatorii
nesteroidiene (AINS), pentru a preveni creşterea
tensiunii arteriale prin descărcarea de adrenalină
endogenă secundar durerii, stresului sau
emoţiilor.

2. Terenul la gravide.

Pentru efectuarea unui tratament stomatologic

este necesară colaborarea cu medicul specialist
de obstetrică-ginecologie care va preciza
trimestrul de sarcină pentru a preveni apariţia
eventualelor complicaţii. Din acest motiv se
impun următoarele deziderate : anestezie bună,
securitate pentru mamă, siguranţă pentru făt.

Anestezia loco-regională necesită

temporizare, iar dacă se impune este bine
suportată şi cu riscuri reduse în lunile IV – VIII.

În primele trei luni (perioada embrionară)

există o predispoziţie a fătului la risc de avort
spontan. În ultima lună este risc de naştere
prematură, de apariţie a hipertensiunii
arteriale sau a sincopei.

Este recomandat ca în primul şi ultimul

trimestru de sarcină să se rezolve doar
urgenţele dento- parodontale. Care poate duce
la nasterea prematura.

Frica, durerea şi stresul determinate de

tratamentele stomatologice favorizează
eliberarea de catecolamine endogene. În acest
context, utilizare corectivilor vasoconstrictori, în
soluţiile anestezice, trebuie să se facă cu atentie,
deoarece prin sumarea efectelor pot duce la
diminuarea circulaţiei fetoplacentare cu
hipoxie şi tahicardie reflexă a fătului dar şi
declanşarea precoce a travaliului.

Datorită scăderii proteinelor plasmatice ceea

ce determină creşterea toxicităţii
medicamentelor. Din acest motiv trebuie alese
anestezicele, antiinflamatoriile şi antibioticele
cu toxicitate redusă, care trec cel mai puţin sau
deloc bariera transplacentară:

 Articaina (ubistezin) trece bariera

tansplacentară < 25%.

 Lidocaina (xilina) traversează bariera

placentară aproximativ 55%.

 Mepivacaina (scandonest) traversează

placenta în procent de70%.

 Bupivacaina are risc toxic pentru făt.

 Spartocaina (lidocaină şi sparteină) are

efect ocitocic crescut.

 Prilocaina are risc de

methemoglobinemie fetală.

 Adrenalina poate fi folosită, dar numai

în concentraţie de maximum 1: 200000 ( efect
tocolitic).
  Paracetamolul poate fi administrat, dar
fără a depăşi 4g/zi, pentru a preveni afectarea
hepatică a fătului.

 Antiinflamatoarele nesteroidiene
(Aspirină, Ibuprofen, Diclofenac) trebuie
evitate. În literatură au fost menţionate cazuri de
apariţie a sindromului Reye la copii a căror
mame au utilizat aspirină în timpul lactaţiei.

 Antibiotice: Amoxicilina, Augmentin,

Amoxiklav sunt recomandate; la pacientele
alergice se recomandă Eritromicina ( oral
1-2g/zi sau parenteral 1-4g/zi), dar mai pot fi
administrate Azitromicina (Sumamed) şi
Roxitromicina (Rulid).

Paciente gravide: adrenalina şi noradrenalina

trebuie evitate în primul trimestru de sarcină. De
asemenea, având în vedere efectul de contracţie
a uterului gravid, nu se administrează În ultimul
trimestru de sarcină (risc de declanşare a
travaliului).

Examenele radiologice sunt contraindicate

deoarece pot determina, în funcţie de doză şi
vârsta sarcinii, efecte mutagene, teratogene sau
oncogene

3. Terenul patologic (tarat)

cardiovascular: HTA, reumatismul cardiac,
boala coronariană.

Pacienţii care necesită o intervenţie

stomatologică sau de chirurgie dentoalveolară
pot prezenta un teren cardio-vascular congenital
sau pot fi purtătorii unor afecţiuni cardio-
vasculare dobândite.

Pacienţii care se prezintă pentru îngrijiri

stomatologice se împart două categorii :

 Pacientul cardio-vascular care îşi

cunoaşte afecţiunea, este investigat şi se află sub
tratament.

 Pacientul cu „ risc silenţios”

Pacienţii cu „ risc silenţios” sunt acea

categorie de pacienţi care nu îşi cunosc
afecţiunea cardio-vasculară şi în consecinţă nu
sunt diagnosticaţi. Ei nu prezintă manifestări
evidente, ceea ce face ca boala să fie
neobservată la o examinare superficială, care
minimalizează importanţa factorilor de risc .

Măsurarea valorilor presiunii arteriale aduce

indicii preţioase care nu rareori descoperă un
teren hipertensiv, înaintea manifestărilor clinice .

Pentru a preveni accidentele care pot să

apară în cazul pacienţilor cu teren
cardiovascular trebuie să se respecte legile lui
MONHEIM (1981):

1. Medicul stomatolog sau chirurg este

obligat să se consulte cu specialistul cardiolog
 2. Timpul de staţionare al pacientului în
sala de aşteptare să fie cât mai scurt, respectând
ora de tratament programată.

3. Premedicaţia sedativă este obligatorie,

dar se administrează în cantităţi moderate.
Şedinţele operatorii sau tratamentele
stomatologice să fie planificate în concordanţă
cu starea prezentă a pacientului. Se vor evita
manoperele obositoare, brutale, traumatizante şi
tracţiunea zonelor reflexogene.

4. Este indicată palparea pulsului

carotidian sau radial, măsurarea frecventă a
presiunii arteriale şi dacă este posibilă
monitorizarea pacientului. Modi- ficările
pulsului sau ale presiunii arteriale se urmăresc
atent.

5. Oxigenarea corectă în limite optime

trebuie asigurată permanent cu o bună
supraveghere.

Asociaţia Americană a Inimii ( AHA 2008) a

stabilit bolile cardiovasculare cu risc major care

intervenţia chirurgicală imediată este

contraindicata in:

 infarct miocardic recent ( 6 luni);

 decompensarea cardiacă;

 miocardită sau pericardită acută;

 endocardită bacteriană;

 stenoză mitrală în fibrilaţie arterială cu

risc de embolii;

 accesul de tahicardie paroxistică.

Leziunile vasculare care impun

prudenţă( AHA 2008) în timpul actu- lui
stomatologic sunt:

 boala coronariană;

 infarct miocardic;

 maladia hipertensivă;

 insuficienţa cardiacă congestivă globală

(cord pulmonar cronic);

 leziuni valvulare cronice;

 reumatismul cardiac.

1.HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ

Reprezintă 75% din bolile persoanelor peste

50 de ani, şi este o creştere anormală a presiunii
arteriale sistolice peste 140mmHg şi/sau a
presiunii diastolice peste 90mmHg.
 Presiunea arterială este influenţată de:
capacitatea cardiacă, volumul şi vâscozitatea
sângelui şi de elasticitatea vasculară.

Hipertensiunea arterială poate fi: primară

( esenţială sau idiopatică) în 90% din cazuri şi
secundară unor afecţiuni renale, endocrine,
cardiovasculare sau neurologice.

Atitudinea terapeutică la aceşti bolnavii

hiprtensivi este următoarea :

 Pacienţii cu hipertensiune arterială

stadiul I (ASA 2) necesită :

 măsurarea tensiunii arteriale de 3 ori

înaintea tratamentului; dacă valorile tensiunii
sunt mai mari necesită consult cardiologic;

 premedicaţie sedativă cu 7,5 mg

Midazolam ,numai după consultul cardiologic.

 Pacienţii cu hipertensiune arterială

stadiul II (ASA 3) necesită:

 control cardiologic înainte

tratamentului chirurgical/ stomatologic;

 anestezie loco-regională cu sedare în

condiţii de spitalizare.

 La pacienţii cu hipertensiune arterială

cu valori > 180 / > 110 mmHg (ASA 4) este
contraindicată orice intervenţie şi se recomandă
internare pentru evaluare medicală de
specialitate şi tratament.

Premedicaţia sedativă, anxiolitică este

obligatorie şi de obicei se administrează
tranchilizante minore de tipul Midazolam cpr.
7,5 mg sau 0,25 mg Alprazolam per os cu o oră
înaintea intervenţiilor.

. Nu se foloseşte noradrenalina, ca
vasoconstrictor, deoarece stimulează α-
receptorii şi creşte valorile tensiunii arteriale.

La pacienţii sub tratament de α- metildopa

(Aldomet, Dopegyt) nu se folosesc soluţii
anestezice cu vasoconstrictor.

2.BOALA CORONARIANĂ

Este o boala cardiacă de origine ischemică,

reprezintă mai frecventă după vârsta de 45 ani.

Cauzele acestei afecţiuni sunt: efort fizic,

efort intelectual, stres, tulburări în reglarea
nervoasă a circulaţiei coronariene, spasm sau
arterioscleroza coronarelor, hipertensiune
arterială, leziuni valvulare.

Are următoarele forme clinice:

 Cardiopatie ischemică dureroasă

(angina pectorală stabilă/ instabilă; angina de
repaus; infarctul miocardic acut);
  Cardiopatie ischemică nedureroasă
(insuficienţa cardiacă; tulburări de ritm şi
conducere de natură ischemică).

3.Reumatismul Cardiac

 Cea mai severa complicatie a infectiei

streptococice este afectarea cardiaca.
Neglijarea terapeutica a anginei
streptococice poate avea ca rezultat
afectarea tuturor structurilor cardiace
(endocard, miocard, pericard).

Tratamentul profilactic cu antibiotice se

începe înainte de intervenţie cu câteva ore şi se
continuă în timpul şi câteva zile după
intervenţie, în funcţie de natura intervenţiei.

4. Infarct miocardic, insuficienţă

cardiacă cronică, leziuni valvulare, tulburări
de conducere cardiacă (tahicardie).

1. INFARCTUL DE MIOCARD este o

leziune miocardică ireversibilă ca rezultat al
unei ischemii prelungite.

Clinic se manifestă prin: durere localizată

retrosternal sau precordial cu iradiere în braţul
stâng, dispnee, palpitaţii, senzaţie de greaţă şi
vomă.

Constituie contraindicaţie pentru orice

tratament stomatologic sau chirurgical dacă a
avut loc în mai puţin de 6 luni( infarct
miocardic acut), iar urgenţele chirurgicale se
rezolvă numai în condiţii de spitalizare.

La pacientul cu infarct miocardic

cronic( mai mult de 6 luni) se va ţine cont de
următoarele:

 avizul cardiologului înaintea

procedurilor stomatologice sau chirurgicale;

 medicaţia coronodilatatoare nu va fi
întreruptă;

 se vor evita prânzurilor copioase şi

stresul în preziua şi ziua intervenţiei;

 premedicaţie sedativă obligatorie cu

jumătate de oră înaintea trata- mentului (7,5 mg
Midazolam per os, sau 0,25 mg Alprazolam per
os);

 măsurarea tensiunii arteriale înaintea

începerii tratamentului chirur- gical-
stomatologic;

 anestezie locală prin injecţie după

anestezie de contact;

 utilizarea corectivelor vasoconstrictoare

este permisa doar în con- centraţie de 1:200000.

2. INSUFICIENŢA CARDIACĂ
CONGESTIVĂ
 Este o afecţiune care apare ca urmare a
incapacităţii inimii de a alimenta cu sânge
oxigenat cerinţele metabolice ale organismului.

Simptomatologia este specifică localizării

afecţiunii, pe partea dreaptă sau stângă a inimii.

În localizările pe partea stângă simptomele

caracteristice sunt:

 dispnee de efort;

 ortopnee;

 dispnee nocturnă paroxistică;

Pacienţii sunt încadraţi în trei categorii de

risc:

I. Pacienţi cu risc scăzut, cu istoric de

afecţiune, asimptomatici, sub tratament de
diuretice uşoare, fără tratament de glicozide.

II. Pacienţi cu risc moderat, cu istoric de

afecţiune moderată, asimptomatici în repaus,
simptomatici la efort, sub tratament diuretic
puternic şi glicozide.

III. Pacient cu risc crescut, simptomatici

sub tratament maximal.

Anestezia loco-regională la pacienţii din

primele două categorii de risc se va face după
un consult medical de specialitate, după
administrarea unui tratament anxiolitic pentru
reducerea stresului operator. Soluţiile
anestezice nu vor conţine vasoconstrictor.

Pacienţii cu risc crescut vor suporta

tratamente stomatologice şi chirurgicale numai
în condiţii de spitalizare cu un plan terapeutic
cât mai simplu.

3. LEZIUNILE VALVULARE
CRONICE

Leziunile valvulare cronice reprezintă o

deformare organică permanentă, stenoze,
insuficienţe sau leziuni valvei mitrală, aortică
sau ambele, frecvent de natură reumatismală.

Unele intervenţii chirurgicale dento-alveolare

pot produce bacteriemie tranzitorie. La pacienţii
cu defecte anatomice cardiace aceste bacteriemii
pot determina apariţia endocarditei bacteriene,
complicaţie infecţioasă cu risc vital, cu o rată de
mortalitate de 10%. Pentru prevenirea ei este
necesară profilaxie endocarditei bacteriene, în
colaborarea interdisciplinară cu medicul
cardiolog.

Profilaxia endocarditei bacteriene este

indicată pacienţilor cu risc major sau mediu
înaintea efectuării oricăror manevre
sângerânde în cavitatea orală.
 Regimul de profilaxie a endocarditei
recomandat de AHA (American Heart
Association), 2007 presupune administrarea
unei singure doze de antibiotic indiferent de
gradul de risc sau de tipul intervenţiei.

În următoarele tratamente stomatologice se

recomandă profilaxie endocarditei bacteriene:

 extracţia dentară;

 implanturile dentare;

 intervenţii parodontale (chirurgie

parodontală, detartraj, surfasaj radi- cular,
sondaj parodontal);

 tratamente endodontice ce depăşesc

apexul dentar;

 plasarea subgingivală de fibre sau benzi

cu antibiotice;

 plasarea inelelor ortodontice;

 puncţiile anestezice;

 igienizarea dinţilor sau implantelor

când se anticipează sângerare;

4. TULBURĂRI DE CONDUCERE
CARDIACĂ.

În mod normal pulsul este de 60-80

bătăi/minut la adult şi 80-120 bătăi/minut la
copil. Modificări- le care pot să apară sunt:

O categorie aparte o reprezintă pacienţii cu

aritmii tratate cu pacemaker sau defibrilatoare
implantate. La aceşti pacienţi atitudinea va fi
următoarea:

 consult cardiologic preoperator

obligatoriu;

 continuarea medicaţiei pentru

afecţiunea de bază;

 monitorizarea pulsului pe durata

tratamentului pentru a depista eventualele
modificări;

 nu se vor folosi: micromotorul acţionat

electric, aparatul de detartraj cu ultrasunete,
electrocauterul monopolar, pulpotestul, bisturiul
electric, deoarece câmpurile electromagnetice
generate de acestea pot interfera cu pacemaker-
ul.

Pacienţii cu defibrilatoare implantate se

rezolvă numai în condiţii de spitalizare.

CARDIOPATIA ISCHEMICĂ
DUREROASĂ are ca şi cauză principală
spasmul temporar al arterelor coronare cu
reducerea debitului sanguin către miocard.

Simptomul principal este reprezentat de

apariţia bruscă a unor episoade foarte dureroase
retrosternal, adesea cu iradieri în braţul stâng şi
atipic în hemimandibula stângă. Durerea apare
la agitaţie, efort fizic, expunere bruscă la frig şi
fumat excesiv. La aceşti pacienţi se recomandă :

 evitarea zgomotului, a agitaţiei, a

mirosurilor neplăcute, a manevre- lor brutale,
dureroase, traumatizante.

 medicul verifică dacă pacienţii au

asupra lor medicaţia vasodilatatorie coronariană
– Nitroglicerină, Nitrit de amil, Nitroderm,
Corinfar;

 premedicaţie: sedative sau

tranchilizante minore şi profilactic Ni-
troglicerină;

 anestezia preferată: anestezie loco-

regională fără vasoconstrictor.

5. Terenul pulmonar (bronşita,

emfizemul, astmul bronşic).

Dintre bolile aparatului respirator, medicul

stomatolog se întâlneşte mai frecvent cu :

1. Astmul bronşic

2. Bronhopneumopatia obstructivă
cronică (BPOC)

La prima prezentare în cabinet se va acorda o

atenţie deosebită anamnezei medico-
chirurgicale şi examenului clinic general,
punându-se în evidenţă:

 accesele de tuse iritativă;

 tusea productivă;

 expectoraţiile;

 dispneea;

 wheezing-ul;

 ASTMUL BRONŞIC este o boală de

etiologie plurifactorială. După criteriul etiologic
se deosebesc două tipuri de astm bronşic:
alergic şi nealergic.

 Astmul alergic, şi are la bază o reacţie

alergică a bolnavului la un antigen prezent în
mediul ambiant: puf, praf, polen, alimente,
medicamente.

 Astmul nealergic (intrinsec)În

categoria astmului bronşic nealergic sunt
incluse: astmul endogen sau infecţios, astmul
iritativ prin factori fizici sau chimici, astmul
provocat de efort ("exercise-induced asthma") şi
alte forme de astm cu geneză nepreci- zată.
 Medicul stomatolog sau chirurg trebuie să
cunoască tipul etiologic al astmului, frecvenţa
crizelor, factorii care provoacă aceste crize
( stresul emoţional) dar şi medicaţia
prescrisă.

Tratamentele se efectuează în şedinţe scurte,

sub premedicaţie anxiolitică şi anestezie bună
pentru reducerea stresului. Postoperator nu se
administrează antiinflamatoare nesteroidiene
deoarece accentuează bronhospasmul.

1. BRONHOPNEUMOPATIA
OBSTRUCTIVĂ CRONICĂ (BPOC) este cea
mai frecventă afecţiune a aparatului respirator.
Se caracterizează prin hipertrofia şi
hipersecreţia glandelor mucoase ale arborelui
bronşic.

Clinic pacienţii prezintă: tuse productivă,

wheezing, dispnee exacerbate la efort, infecţii
recidivante. Aceşti pacienţi primesc tratament
cu bronhodilatatoare, în cazuri severe
corticosteroizi şi la nevoie oxigenoterapie
cronică.

Tratamentele stomatologice se planifică în

concordanţă cu accesele de tuse.

- Nu se programează dimineaţa
devreme, ci mai târziu după ce şi-au efectuat
toaleta arborelui traheobronşic.

- Premedicaţia cu sedative se prescrie cu

prudenţă deoarece deprimă funcţia respiratorie,
soluţiile anestezice nu vor conţine
vasoconstrictor şi se recomandă oxigenoterapie
pe mască.

- Pacienţii cu cord pulmonar cronic sunt

pacienţi cu risc crescut şi nu pot primi
tratamente stomatologice în condiţii de
ambulator.

Medicatia in caz de acces: SE POATE

ADMINISTARAT IN CAZ CE ACCES
DEXAMETAZON, SALBUTAMOL
( INGALATOR), ANTIINFLAMATOARE,
ANTIALERGICE

Emfizemul pulmonar este o afecţiune ce

face parte din grupul de boli pulmonare
obstructive cronice, care determină blocarea
căilor respiratorii, ca urmare a pierderii
elasticităţii alveolelor pulmonare, ceea ce
împiedică umplerea plămânilor cu oxigen.

Principalele simptome ale acestei afecţiuni

constă în lipsa de aer (dispneea), în special la
efort, şi tuse persistentă, dar pot apărea şi alte
manifestări (anxietate, aritmii, palpitaţii), pe
măsură ce boala evoluează.

6. Terenul hepatic.

- Terenul hepatic impune metoda de

anestezie cea mai puţin toxică. este necesară o
premedicaţie uşoară, sedativă, pentru a nu
adânci gradul de hipoxemie, se impune
deasemeni şi administrarea de oxigen - în curent
continuu prin sondă nazală, pe tot parcursul
intervenţiei.

Anestezia generală este contraindicată la

pacienţii cu teren hepatic - cu excepţia
indicaţiilor de necesitate, deoarece toate
narcoticele, cu excepţia N20, se metabolizează în
ficat. De asemeni, terenul hepatic, fiind un teren
«fragil» pacientul necesită o supraveghere mai
îndelungată, până la recuperarea funcţională
(risc de hemoragii, infecţii).

CIROZE, HEPATITE, TUMORI,

7. Terenul diabetic.

- Condiţiile pentru realizarea intervenţiei

chirurgicale la pacientul diabetic sunt
următoarele:

- Primă regulă generală fără excepţie,

pentru suprimarea reacţiilor endocrino-
vegetative, se administrează premedicaţie pe
cale orală (cu barbiturice, tranchilizante,
benzodiazepine), cu o oră înaintea oricărei
intervenţii stomatologice.

- A doua regulă este profilaxia cu

antibiotice, începută cu minim 4 ore înaintea
tratamentului chirurgical. Tipul de antibiotice,
doza şi calea de administrare, se indică cu
medicul endocrinolog

- A treia regulă constă în efectuarea

îngrijirilor stomatologice numai sub anestezie
loco-regională, de calitate, fără adrenalină,
pentru a reduce pe cât posibil creşterea
glicogenolizei şi a glicemiei şi pentru a
preîntâmpina creşterea secreţiei cortico-
suprarenalei.
Pacienţii cu diabet insulino-dependent sau
pacienţii tineri cu come în antecedente, este
recomandabil să fie trataţi numai în spital,
chiar dacă se prezintă pentru intervenţii minore
(de exemplu o extracţie dentară).

- A patra regulă este că medicul nu are

voie să facă nici o intervenţie stomatologică la
un pacient diabetic în cabinet, cunoscând doar
nivelul glicemiei. Examenele de laborator
deosebit de importante în aprecierea
momentului tratamentelor dentare sunt absenţa
glicozuriei şi a acetonuriei.
Pe tot parcursul intervenţiei se respectă o
asepsie perfectă deoarece terenul diabetic
predispune spre supuraţii, cu evoluţie gravă.

NU SE ADMINESTREA DOXICICLINA,
TETRACICLINA

 Pregătirea preoperatorie este

obligatorie indiferent de amploarea intervenţiei
  Patru categorii de pacienţi în funcţie de
gravitatea formei de diabet:

1. Pacienţi adulţi cu diabet fără

complicaţii, echilibraţi cu regim dietetic

2. Pacienţi adulţi cu diabet care prezintă

uşoare leziuni vasculare, dar sunt echilibraţi cu
regim dietetic şi medicaţie antidiabetică orală

3. Pacienţi cu diabet zaharat insulino –

dependenţi

4. Pacienţi tineri diabetici cu numeroase

come, percome şi infecţii în antecedente

 Premedicaţie orală cu o oră înaintea

intervenţiei

 Profilaxie cu antibiotice începută cu 2

zile preoperator şi continuata postoperator 3
zile- AMOXICILINA

 Sedintele vor fi scurte

 Anestezie loco-regională de calitate cu

xilină 1-2% fără adrenalină

 Nu se intervine având ca reper doar

nivelul glicemiei, se determină hemoglobina
glicozilată ( N=4-6%)

PE MUSCOASA VA REGENERA MAI

REPEDE DECAT PLAGA PE PIELE DIN
CAUZA CA MUCOASA REGENEREAZA
MAI REPEDE SI VASCULARIZAREA ESTE
MULT MAI BOGATA.

Pacienţi diabetici: catecolaminele au efect

hiperglicemiant semnificativ, fapt pentru care se
va evita pe cât posibil anestezia locală cu
substanţe cu vasoconstrictor.

8. Terenul alergic.

- Terenul alergic.

La pacienţii cu antecedente alergice severe,

anestezia generala este de elecţie.

 Consult interdisciplinar cu medicul

alergolog

 Efectuarea testelor de sensibilitate la

anestezice locale şi precizarea agentului
alergogen

 Protecţie medicamentoasă -
recomandată de alergolog

 Premedicaţie cu antihistaminic, derivat

de Prometazină (Phenergan, Romergan, Aerius),
asociat cu Hemisuccinat de hidrocortizon
intravenos sau în perfuzie continuă cu ser
fiziologic, cu o oră inaintea intervenţiei
stomatologice

 Anestezie generală de elecţie la cei cu

antecedente alergice

Pacienţi alergici: deşi teoretic adrenalina are

efect antihistaminic, se va evita administrarea de
anestezice cu vasocorectiv la aceşti pa cienţi,
datorită riscului alergogen al conservantului
bisulfit.
 9. Terenul neuro-psihic.

- Terenul neuro-psihic.

La bolnavii cu epilepsie, boala lui Parkinson,

tulburări neuromotorii şi psihice severe, etc.,
anestezia loco-regională nu asigura o linişte
operatorie corespunzătoare.

Lipsa de înţelegere şi cooperare, mişcările

involuntare, dezordonate, imposibil de stăpânit,
împiedică atât efectuarea puncţiei anestezice cât
şi desfăşurarea intervenţiei propriu zise.

La aceşti bolnavi, de obicei se recomandă

anestezie generală chiar pentru tratamente
stomatologice de scurtă durată. Este important
de precizat dacă pacientul respecta indicaţiile de
medicaţie recomandate de către specialistul
neurolog sau psihiatru.

Premedicaţia cu barbiturice (Luminal,

Ciclobarbital, etc.) pe cale orala sau parenteraiâ
este obligatorie pentru bolnavii cu afecţiuni
neuro-psihice.

10. Terenul hemoragipar.

Terenul hemoragipar.

Sindroamele şi bolile hemoragice se produc

prin alterarea fie a mai multor factori ai
hemostazei, fie prin creşterea în exces a unui
factor anticoagulant. Ele se manifestă clinic prin
hemoragii mucoase sau cutanate şi prin apariţia
de peteşii sau hematoame, provocate adesea de
traumatisme neînsemnate.

Sindroamele hemofilice sau parahemofilice

prezintă prelungiri ale timpului de coagulare
(normal = 4-6 minute), ale timpului Quick
(normal 12-14 secunde).

Se recomandă pentru orice tratament

chirurgical - chiar o extracţie dentară, pacientul
să fie internai în spital, pentru a fi urmărit de
către medicii specialişti. Tratamentul va fi
efectuat numai în urma consultaţiei cu
hematologul.

Alegerea anesteziei va fi în raport cu

amploarea şi durata intervenţiei

11. Terenul neoplazic.

Neoplazia indică procesul de formare a unui

nou țesut tumoral, dat de creștere anormală a
celulelor, indiferent dacă este malignă sau
benignă.

Sedarea sau anestezia generală pot servi ca o

modalitate adecvată de a menține pacienții cu
cancer confortabili în timpul unei proceduri
dentare. Varietatea extinsă de cancer poate
compromite fiecare sistem major de organe.
Terapiile obișnuite pentru gestionarea
cancerului includ chimioterapie, intervenții
chirurgicale și radiații sau adesea o terapie
combinată a celor trei.
 12. Riscul anestezic în stomatologie.

Riscul anestezic în stomatologie.

Pacientii cu boli cronice, anomalii genetice

etc. nu pot fi supusi anesteziei generale din
cauza riscurilor care pot aparea pe parcursul
interventiei si care afecteaza sanatatea.

In cazul celorlalti pacienti, anestezia poate

duce la reactii adeverse precum greata,
varsaturi, dureri de cap, tremor, confuzie, dureri
in zona efectuarii injectiei (in cazul anesteziei
generale pe cale intravenoasa).

Alte riscuri asociate anesteziei generale

includ aspiratia de continut gastric in plamani
(daca se produc varsaturi in timpul anesteziei
generale), hemoragie, probleme de ordin cardiac
(la pacienti cu boli cardiovasculare), leziuni
nervoase, hipertermie, anestezie constienta,
sepsis, insuficienta organelor vitale.

Pentru evitarea unor posibile complicatii

severe, pacientul trebuie sa precizeze inaintea
procedurii, daca urmeaza un anumit tratament
medicamentos.

Actul chirurgical poate continua, mai putin in

cazul in care pacientul urmeaza un tratament cu
anticoagulante, betablocante etc.