Sunteți pe pagina 1din 2

Gânduri la ceas aniversar

Cu deosebită recunoștință, noi, ganiștii, ne înclinăm în fața unui mesaj atât de profund. Părintele
TIMOTEI PRAHOVEANUL, fost elev al liceului nostru drag.

„Distins Corp Profesoral al Colegiului Național Nicu Gane,

Cu bucurie am primit invitația trimisă de domnul director adjunct al Colegiului Nicu Gane,
Profesorul Ioan Caulea, aducându-mi aminte de împlinirea a 150 de ani de la fondarea Școlii
renumite din ținuturile Fălticenilor.

Cu aproape 40 de ani în urmă am pășit și eu pe porțile instituției cu largă rezonanță în cultura și


învățământul românesc. Liceul Nicu Gane de atunci, astăzi Colegiu Național, a școlit numeroși
tineri care au descoperit frumusețea cuvintelor, înțelepciunea, dar și celelalte științe folositoare care
își au obârșia într-un izvor nesecat, din Dumnezeu.

Sărbătoarea unei instituții nu este doar a ei, ci și a celor care au plecat departe, în lume, purtând în
inimile lor agonisita spirituală și culturală dobândită în acest spațiu sacru al culturii și
învățământului. Împreună cu cei care vibrează sufletește într-un astfel de moment aniversar, adresez
cuvinte de felicitare profesorilor care își împlinesc misiunea acum, continuând tradiția celor 150 de
ani care bat la poarta istoriei…

De asemenea, adresez cuvinte de prețuire și veșnică recunoștință profesorilor de altă dată ai


renumitei școli care îmbracă în aceste zile veșmânt de sărbătoare. Numele lor s-au scris în inimile
elevilor, iar sufletele s-au înălțat către ceruri. Profesorii de vocație nu rămân doar simple personaje
trecute în istoria fugară a unei școli. Ei primesc răsplată veșnică, după cuvintele pe care Mântuitorul
Iisus Hristos le-a spus: ,,Sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor gusta moartea” (Matei 16,
28). Profesorii mei și cei de altă dată fac parte dintre cei care au meritat răsplata veșniciei, iar
strădania și lucrarea lor emblematică nu pot fi uitate.

Din înțelepciunea Vechiului Legământ învățăm că oamenii nu mor când sunt așezați în morminte,
ci mor atunci când sunt uitați.

Cum am putea uita de ei?


Unde sunt cei ce nu mai sunt?

„S-au ascuns în lumina Celui Nepătruns”, ne spune poetul închisorilor.

Aduceri aminte pentru directorul de atunci al liceului, profesorul Gheorghe Gafencu, marelui
profesor de limba și literatura română Gheorghe Butnaru, neuitat vreodată, profesoarei Aspazia
Mancu și celorlalți dăruitori de lumină în vremuri deloc ușoare.

Cu recunoștința adresată celor de atunci și de acum pentru strădania lor,

Un fost elev,

†Timotei Prahoveanul

Episcop-vicar ”

31 octombrie 2020

Profesorul universitar și medicul psihiatru american, originar din Fălticeni, dr. ELIOT SOREL
(profesor de Sănătate Globală, Politici de Sănătate & Management și de Psihiatrie & Științe
Comportamentale la George Washington University, absolvent al liceului, promoția 1957) ne-a
transmis din Statele Unite mesajul său:

S-ar putea să vă placă și