Buna Vestire

Câ nd s-a împlinit și s-a apropiat vremea

izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin
întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuință în tot
chipul, să se afle o fecioară curată , fă ră prihană și
sfâ ntă , fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe
Hristos Dumnezeu, Cel fă ră de trup, și să slujească taina
mâ ntuirii noastre.
Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decâ t
cură ția, mai fă ră de prihană decâ t toată zidirea cea
gâ ndita, mai sfâ ntă decâ t toată sfințenia, Preacurata și
Preabinecuvâ ntata Fecioară Maria, odrasla ră dă cinii
celei sterpe a Sfinților și drepților, dumnezeieștilor
pă rinți Ioachim și Ana, rodul rugă ciunilor și al
postirilor pă rintești, fiica cea împă ră tească și
arhierească . Ș i s-a aflat la loc sfâ nt în templul lui
Solomon aceea care avea să fie biserică însuflețită a lui
Dumnezeu. Fecioară , care avea să nască pe Cuvâ ntul cel
mai sfâ nt decâ t sfinții, s-a aflat în altarul templului ce se numea Sfâ nta Sfintelor, pentru că
acolo a că utat Domnul din înă lțimea slavei împă ră ției Sale, spre smerenia roabei Sale. Ș i a ales-
o pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile; a ales-o că Maică a Cuvâ ntului Să u Cel mai
înainte de veci, pentru a Că rui întrupare din ea, încă mai înainte de bună -vestirea
arhanghelului, cu taină a înștiințat-o, precum adeverim despre aceasta prin istoriile vrednice
de credință ale sfinților.
Pentru că , fiind Preacurata Fecioară în templu de doisprezece ani, se îndeletnicea nu
numai în neîncetată rugă ciune că tre Dumnezeu și cu lucrul mâ inilor din toate zilele, ci și cu
citirea dumnezeieștilor că rți, cugetâ nd la legea Domnului ziua și noaptea. Că ci așa scriu despre
dâ nsa Sfâ ntul Epifanie și Sfâ ntul Ambrozie, că era foarte isteață la minte și iubitoare de
învă ță tură și se îndeletnicea cu citirea dumnezeieștilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc
Gheorghe Chedrin spune despre dâ nsa că , încă în vremea vieții sfinților să i pă rinți, a învă țat
bine Vechiul Testament. Și citind adeseori în proorocia lui Isaia acele cuvinte: Iată fecioara va
ză misli în pâ ntece și va naște Fiu și se va chema numele lui Emanuil, care se tâ lcuiește, Cu noi
este Dumnezeu, Sfâ nta fecioară Maria se aprindea cu osâ rdnica dragoste, nu numai spre Mesia
Cel așteptat, Care avea să vină , ci și spre fecioara aceea care era să ză mislească și să nască pe
Mesia. Pentru că se gâ ndea, câ t de mare vrednicie este a fi Nă scă toare a lui Emanuil, Fiul lui
Dumnezeu, și câ t de negră ită este taina aceea, ca să fie o fecioară maică .
Însă , știind din prorocii că s-a apropiat vremea venirii lui Mesia – pentru că acum se
luase sceptrul de la Iuda și să ptă mâ nile de ani ale prorocului Daniil se sfâ rșiseră –, socotea că
negreșit acum va fi nă scută în lume acea fecioară , pentru care mai înainte a vestit Isaia și,

1 (8)
suspinâ nd adeseori din adâ ncul inimii, se ruga în sine ca s-o învrednicească Dumnezeu să
vadă pe acea fecioară și, de s-ar putea, să fie la dâ nsa slujnica cea mai de pe urmă .
Odată , stâ nd Fecioara Maria după a doua catapeteasmă la rugă ciunea de miezul nopții,
după obicei, și cu fierbinte dorință rugâ ndu-se lui Dumnezeu, deodată a ră să rit o lumină mare
și a stră lucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas că tre dâ nsa astfel: „Tu vei naște
pe Fiul Meu!”. Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioară și ce fel de mulțumire
a dat, închinâ ndu-se pâ nă la pă mâ nt lui Dumnezeu, Fă că torul ei, nu se poate spune! Astfel a
că utat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru că , aceea care dorea pentru dragostea lui
Dumnezeu să slujească Preacuratei Nă scă toare a lui Mesia, aceea singură s-a învrednicit a fi
Maica lui Hristos și stă pâ na a toată zidirea. Ș i i-a fost ei acea descoperire în anul al
doisprezecelea de la nașterea sa, cu doi ani mai înainte de logodirea ei cu Iosif și la nimeni n-a
spus taina aceea pâ nă la Înă lțarea lui Hristos. Deci, de atunci se înștiințase că o să fie în
feciorescul ei pâ ntece acea tainică ză mislire și aștepta vremea împlinirii tainei.
Iar după ce s-a sfâ rșit anul al unsprezecelea – după mă rturia Sfâ ntului Evod – al
petrecerii ei în templul lui Solomon și sosind al doisprezecelea, iar de la nașterea ei – după
mă rturia lui Gheorghe Chedrinul –, al paisprezecelea, i s-a poruncit ei de că tre arhierei și de
că tre preoți că , după obiceiul Legii, să iasă din bisericeasca locuință , precum și celelalte
fecioare de vâ rsta ei, și să se mă rite după bă rbat, ea însă le-a ră spuns că din scutece este dată
lui Dumnezeu de pă rinți și Lui I-a fă gă duit să -și pă zească a sa feciorie în veci. Deci, nu-i este cu
putință să fie mă ritată cu om muritor, nici nu poate ca s-o silească spre nuntă , fiind fecioară a
lui Dumnezeu Cel fă ră de moarte.
Deci, arhiereii se minunau de acel lucru nemaiauzit, pentru că nici o fecioară n-a mai
fost vreodată care să -I fi fă gă duit Domnului câ ndva a sa feciorie în veci, ci numai Maria cea
dintâ i în lume s-a ară tat astfel. Deci, se sfă tuiau pentru dâ nsa ce să facă , pentru că petrecea în
biserica Domnului, iar după catapeteasma cea mai dină untru nu voiau să -i lase intrarea mai
mult, venindu-i vremea de logodit; dar nici nu cutezau să dea după bă rbat pe fecioara lui
Dumnezeu. Ș i nu se pricepeau cum să râ nduiască cu plă cere dumnezeiască , viața ei cea
feciorească fă ră de bă rbat, ca să nu mâ nie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amâ ndouă acelea se
știau că sunt mare pă cat; adică și spre nuntă a sili pe o fecioară care și-a fă gă duit lui
Dumnezeu fecioria veșnică , și a ține parte femeiască în Sfâ nta Sfintelor, fiind în vâ rstă
desăvâ rșită .
Despre aceasta gră iește Sfâ ntul Grigorie de Nissa, astfel: „Preoții, câ t a fost mică Sfâ ntă
Fecioară , după spusele proorocului Samuil, o lă sau în biserica Domnului. Dar, după ce a sosit
vâ rsta anilor ei, s-au sfă tuit între dâ nșii, ce ar putea face cu dâ nsa, ca să nu mâ nie pe
Dumnezeu întru ceva”. Ș i Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericești, gră iește despre dâ nsa
astfel: „După ce a crescut Fecioara Maria, preoții au fă cut sfat, cum să râ nduiască pentru dâ nsa,
ca să nu se arate a fi fă că tori de nedreptate sfâ ntului ei trup. Pentru că socoteau că vor face
pă catul fură rii de cele sfinte, de o vor mă rita după bă rbat și de vor supune la legea însoțirii, pe
aceea ce odată se încredințase lui Dumnezeu. Dar iară și, ca să fie o fecioară de atâ ția ani în
Sfâ nta Sfintelor, nici Legea nu dă voie și nici nu este acel lucru cinstit și vrednic de sfințenie”.
Așa gră iau ei.
Deci, apropiindu-se de Chivotul Legii și fă câ nd rugă ciune cu dinadinsul, au luat –
precum spune Ieronim –, ră spuns de la Domnul, ca să se caute un bă rbat vrednic, că ruia să i se

2 (8)
încredințeze Sfâ nta Fecioară , sub râ nduiala și chipul însoțirii, pentru pă zirea fecioriei. Iar cum
s-ar fi putut afla un bă rbat ca acela, sfatul Domnului se fă cu întru acest fel: din casă și din
seminția lui David să se aleagă bă rbați fă ră femei și toiegele lor să le pună în altar; și al că rui
toiag va înverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara Maria.
Atunci era praznicul sfințirii bisericii, cel așezat de Macabei. Iar începutul acelui
praznic era în două zeci și cinci de zile ale lunii noiembrie și sfâ rșitul peste trei zile ale lunii
decembrie. Ș i s-a adunat în biserică mulțime de popor din cetă țile de primprejur; iar bă rbații
care veniseră la praznic, erau și din neamul lui David, rudenii și vecini ai Fecioarei Maria.
Deci arhiereul cel mare, Zaharia, tată l Mergă torului Înainte, adunâ nd doisprezece
bă rbați fă ră femei, din seminția lui David, între care era și Sfâ ntul Iosif, bă rbat drept și bă trâ n
de ani, a luat toiegele lor și le-a lă sat peste noapte în Sfâ ntul Altar, zicâ nd: „Arată , Doamne, pe
bă rbatul cel vrednic, cu care se cuvine a logodi pe Fecioară”. Iar a doua zi, preoții împreună cu
cei doisprezece bă rbați, intrâ nd în biserică , au gă sit toiagul lui Iosif, înverzit și încă și o
porumbiță s-a vă zut – cum mă rturisește despre aceasta Ieronim –, zburâ nd de sus și șezâ nd pe
toiagul lui Iosif. Ș i au cunoscut bunăvoirea lui Dumnezeu, ca lui Iosif să i se încredințeze
Fecioara spre pază .
Sunt unii care socotesc că Preacuratei Fecioare, lepă dâ ndu-se de logodire pentru
cură ția fecioriei sale, ca să nu i se facă vreo strâ mbă tate, și mâ hnindu-se foarte mult, i s-a fă cut
de la Dumnezeu deosebită descoperire și încredințare, ca să nu se îndoiască a merge la Iosif,
rudenia și logodnicul să u – adică bă rbatul cel drept și sfâ nt, plă cut lui Dumnezeu –, nu spre
însoțirea trupească , ci spre paza fecioriei sale, râ nduit fiind, de purtarea de grijă a Celui
Preaînalt.
Săvâ rșindu-se logodnă , Sfâ ntul Iosif a luat pe Preacurata Fecioară din templul
Domnului, din mâ inile arhiereului Zaharia și ale celorlalți preoți, întru curată și neprihă nită
viețuire, neatin-gîndu-se nici mă car în gâ nd de floarea fecioriei ei. Sfâ ntul Iosif era bă rbatul ei
numai cu pă rerea, dar cu lucrul era curat pă zitor al fecioriei ei și slujitor al vieții Preacuratei
Fecioare celei pline de mare sfințenie.
Viețuind Preasfâ nta Fecioară în casa logodnicului, nu și-a schimbat viața sa cea mai
dinainte, pe care o avea în Sfâ nta Sfintelor. Că ci nu se îndeletnicea cu altceva, fă ră numai în
rugă ciunea cea de Dumnezeu gâ nditoare, în citirea dumnezeieștilor că rți și în obișnuita și
cuviincioasa ei lucrare de mâ ini. Ș i-i era ei casa lui Iosif ca o biserică de rugă ciune, din care
nică ieri nu ieșea. Ci totdeauna, închizâ ndu-se, tră ia în post și tă cere, nevorbind cu nimeni,
decâ t numai cu cei din casa lui Iosif. Pentru că povestește despre dâ nsa Gheorghe Chedrinul
astfel: „Maria, postind în casa bă rbatului să u și ferindu-se de ieșirea în popor, petrecea cu cele
două fecioare ale lui Iosif și numai că tre acelea, uneori, gră ia câ te un cuvâ nt și acesta, numai
dacă era de trebuință a vorbi și câ t de scurt”.
Așa petrecâ nd ea patru luni – după mă rturia Sfâ ntului Evod –, a sosit ceasul întrupă rii
Cuvâ ntului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns și de toată lumea dorit, ceasul în care avea
să se înceapă mâ ntuirea noastră . Ș i a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor
cerești care stau mai aproape de scaunul Să u, cu taina cea din veac ascunsă și neștiută de
îngeri, că bine să vestească Preacuratei Fecioare ză mislirea stră ină a Fiului lui Dumnezeu, care
covâ rșește firea omenească și toată mintea, lucru de care Sfâ ntul Evanghelist Luca scrie astfel:
În luna a șasea a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu.

3 (8)
 Acea lună a șasea era de la ză mislirea Sfâ ntului Ioan Înaintemergă torul, și îngerul, cel
ce bine a vestit lui Zaharia ză mislirea lui Ioan, a fost trimis că bine să vestească și Preacuratei
Fecioare ză mislirea lui Hristos. Iar în luna a șasea s-a trimis, pentru ca Înaintemergă torul fiind
în pâ ntecele maicii sale de șase luni, să poată să lta de bucurie la venirea Maicii Domnului.
Îngerul a fost trimis în cetatea Galileii, al că rei nume era Nazaret. Latura Galileii era a
neamurilor.
Deși o parte era locuită de israiliteni însă mai multe popoare pă gâ ne erau într-însa.
Pentru aceasta și în Sfâ nta Scriptură se gră iește despre Galileea neamurilor. Latura aceasta, la
israiliteni, era cea mai de pe urmă și nebă gată în seamă , ca cea locuită de oameni pă că toși, de
altă limbă și necredincioși. De aceea era și ocă rita de iudei, pentru că ziceau: Au doar din
Galileea vine Hristos? Cearcă și vezi, că prooroc din Galileea nu vine! Asemenea și Nazaretul,
cetatea Galileii, era de dâ nșii întru nimic socotită , ca ceea ce era mică și cea mai de pe urmă .
Așa se vorbea între dâ nșii: Din Nazaret poate să fie ceva bun?
Dar să socotim voința lui Dumnezeu. Unde a voit să aibă pe Preacurata Maică Să ? Nu în
latura Iudeii, nici în Sfâ ntul Ierusalim, cetatea cea mare, ci în Galileea cea pă că toasă și în micul
Nazaret, că întâ i să arate adevă rul, că pentru pă că toși a venit pe pă mâ nt: N-am venit, zice
Domnul, să chem pe cei drepți la pocă ință , ci pe cei pă că toși; „și din limbi necredincioase, să -
Mi fac Biserică credincioasă”, iar al doilea, să se arate lucrul, că spre cei smeriți, lepă dați și
defă imați, privește Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mâ ndri și slăviți. Că ci Cuvâ ntul lui
Dumnezeu, câ nd a voit să plece Cerul și să se pogoare la pă că toși, privea din înă lțimea slavei
Sale, unde este mai multă mulțime de pă că toși. Și vă zâ nd în Iudeea pe ierusalimiteni, care
pă reau a fi drepți înaintea oamenilor, iar pe galileeni vă zâ ndu-i trecuți cu vederea de toți și
socotiți a fi mai pă că toși decâ t toți, a trecut Iudeea care se pă rea sfâ nta și a venit în Galileea,
care se pă rea pă că toasă . A trecut și Ierusalimul, cetatea cea mare, cinstită și slăvită , și s-a dus
în Nazaret, cetatea cea mică și necinstită , alegâ ndu-și în această lume locul cel mai de pe urmă ,
smerindu-Se pâ nă la chipul de rob și de pă că tos.
Mică cetate a fost Nazaretul, însă de mare dar s-a învrednicit, de care nu s-au
învrednicit toate celelalte cetă ți mari ale lui Israil, care se înă lțaseră mult. În Nazaretul cel mic
locuiește Fecioara Maria, cea mai înaltă decâ t toți sfinții îngeri, al că rei pâ ntece era mai
desfă tat decâ t cerul. Acolo se trimite Gavriil, acolo umbrește Duhul Sfâ nt, acolo Se întrupează
Dumnezeu Cuvâ ntul. Pentru că unde este smerenia, acolo stră lucește slava lui Dumnezeu.
Cetă țile cele mâ ndre sunt vră jmașe lui Hristos, iar cele smerite Îi sunt plă cute. Neslăvita cetate
Nazaret a ză mislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slăvitul Ierusalim L-a ră stignit! Micul
Betleem L-a nă scut, iar marele Ierusalim Îl că uta spre moarte! În cei smeriți Dumnezeu Se
să lă șluiește, iar de la cei mâ ndri Se îndepă rtează .
Deci spre latura cea nebă gată în seamă , la să racul Nazaret, și la fecioara cea smerită ,
care locuia într-însul, s-a trimis îngerul de la Dumnezeu. Pentru această trimitere, Sfâ ntul
Andrei Criteanul vorbește astfel: „Unuia din cei dintâ i îngeri, Dumnezeu i-a poruncit să
împlinească vestirea tainei și cu ară tarea mă ririi Sale, precum socotesc, i-a zis: «Ascultă ,
Gavriile! Du-te în Nazaret, cetatea Galileii, în care locuiește fiica fecioară , cu numele Maria,
fiind logodită cu bă rbat, al că rui nume este Iosif. Mergi – zice – în Nazaret!». Dar pentru ce? Că
frumusețea Fecioarei cea preaiubită , ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasă
s-o primească Atotputernicul. «Mergi în Nazaret», ca să se împlinească prorocia care zice:

4 (8)
Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema Nazarinean? Acela Care de că tre Natanail se va
numi Fiul lui Dumnezeu și Împă rat al lui Israil”.
Gavriil se trimite, pentru că Gavriil este slujitor în dumnezeieștile taine, precum este
ară tat în cartea lui Daniil. „Deci mergi în Nazaret, cetatea Galileii, zice Dumnezeu lui Gavriil, și,
ajungâ nd acolo, să aduci mai întâ i Fecioarei bună -vestire de bucurie, pe care Eva a pierdut-o
odată . Însă , să te ferești să n-o tulburi, pentru că de bucurie, iar nu de mâ hnire, este semnul
acesta; de mâ ngâ iere, iar nu de tulburare, este închinarea aceasta. Pentru că , ce bucurie mai
mare poate să fie neamului omenesc decâ t aceea, că firea omenească cu dumnezeiasca fire de
obște să se facă și una cu Dumnezeu într-o Persoană ?”.
Dar ce poate să fie mai de mirare, decâ t a vedea pe Dumnezeu pâ nă la atâ ta smerindu-
Se, ca în pâ ntece de femeie să Se poarte? O, lucruri foarte de mirare tuturor! Dumnezeu, Că ruia
cerul Îi este scaun, iar pă mâ ntul așternut picioarelor Lui, pe Care cerul nu-L încape, Cel ce are
un scaun veșnic împreună cu Tată l, încape în pâ ntece de Fecioară ! Ce lucru vrednic de mai
mare mirare, decâ t a vedea pe Dumnezeu în chip omenesc, nedes-pă rțindu-Se de firească
dumnezeire, și a vedea omenească fire așa de unită cu Ziditorul să u, ca în întreg omul, să Se
săvâ rșească Dumnezeu? Gavriil, auzind acestea și porunca lui Dumnezeu cea întă rită
covîrșindu-i puterea, era în nedumerire, între spaimă și bucurie, nici nă dă jduind, nici cutezâ nd
a nu asculta pe Cel ce-i poruncea. Deci, împlinind poruncile lui Dumnezeu, a zburat la Fecioară
și, mergâ nd la Nazaret, a stat lâ ngă casă .
Cugetâ nd și nepricepâ nd acestea în sine, precum se pare – spune Sfâ ntul Andrei –,
zicea: „Cum voi începe a săvâ rși cele poruncite de Dumnezeu? Să intru îndată în că mară , îi voi
tulbura gâ ndul Fecioarei; să intru mai cu ză bavă , Fecioară , simțindu-mi venirea, va voi să se
ascundă . Să bat în ușă ? Dar pentru ce? Deoarece acest lucru nu este al firii îngerilor, pentru că
nimic din cele ce se închid sau se deschid nu poate opri intrarea celor fă ră de trup. Să deschid
ușile? Dar fiind și ușile încuiate, eu pot să intru, să chem pe fecioară pe nume, mă tem că o voi
înfricoșa.
Deci așa voi face, după voia Celui ce m-a trimis, și mergerea mea o voi face încet. Dar
cum voi începe a gră i că tre Fecioară ? Oare, bucurie să -i binevestesc mai întâ i? Sau să -i zic că
Domnul este cu dâ nsa? Sau să -i vestesc venirea Sfâ ntului Duh și umbrirea puterii Celui
Preaînalt? Deci îi voi vesti mai întâ i bucurie; apoi îi voi spune taina cea minunată , mă voi
închina și voi câ nta glasul acela: «Bucură -te, veselește-te, mâ ngâ ie-te!». Că ci, cuviincioasă
îndră znire este începă tura închină ciunii celei de bucurie și acest cuvâ nt îmi va face lesnicioasă
apropierea spre vorbirea Fecioarei, pentru că n-o va înfricoșa câ t de puțin, ci îi va liniști
gâ ndul. Deci așa voi începe: întâ i îi voi aduce vestire de bucurie și de veselie; că ci cu acest fel
de cuvinte se cade a se închina cineva împă ră tesei. Că acesta este lucru de bucurie, vreme de
veselie a împă ră ției, sfatul mâ ntuirii, începă tura mâ ngâ ierii”. Acestea le-a gâ ndit în sine
Arhanghelul.
Ia seama, cu câ tă cucernicie Arhanghelul Gavriil vine la dumnezeiasca fiică ! Cu câ t de
mare frică și cinste se pregă tește înainte, ca să se apropie de stă pâ na a toată lumea! Câ t se
învață să gră iască că tre dâ nsa cuvintele cele pline de bucurie ale Bunei Vestiri! Dar și de
aceasta se cade a ne minuna, că a gă sit-o nu afară din casă și de că mara sa, nu pe ulițele cetă ții,
prin popor și prin vorbe mirenești, nici gîlcevindu-se în casă pentru grijile vieții, ci la liniște, în
rugă ciune și în citirea că rților îndeletnicindu-se, precum și închipuirea cea de pe icoană a

5 (8)
Bunei Vestiri o arată , fiind închipuită înaintea ei că rticica pusă și deschisă spre citire, spre
încredințarea îndeletnicirii ei celei neîncetate în citire și în dumnezeiască gâ ndire. Ș i este
bunaînțelegere a celor de Dumnezeu gâ nditori, că într-acea vreme, câ nd era să vină la ea
cerescul arhanghel, avea în minte acele cuvinte mai suspomenite, ale Sfâ ntului Prooroc Isaia:
Iată Fecioară în pâ ntece va ză misli. Gâ ndea cum și câ nd va fi acea stră ină și la fecioreasca fire
neobișnuită ză mislire și naștere.
Însă , înștiințată fiind – precum s-a zis mai înainte de Gheorghe Chedrinul –, prin
descoperire de la Dumnezeu, că nu o altă fecioară , ci ea însă și va fi slujitoare acelei taine și
nă scă toare a lui Mesia Celui dorit, ardea cu dragoste de serafim că tre Dumnezeu, Fă că torul ei,
și rugă bună tatea Lui ca a Sa dumnezeiască fă gă -duință și proorocia lui Isaia degrabă s-o
împlinească . Ș i gră ia în sine cu dorință : „Câ nd va veni acea vreme dorită de mine, în care
Ziditorul meu, plecâ nd cerurile, Se va pogorî și Se va să lă șlui în mine, voind să ia trup din
mine? Câ nd voi veni la o fericire că aceea binecuvâ ntată , ca să mă ară t Maică a Dumnezeului
Meu? Iar pâ nă ce voi veni la aceasta, lacrimile îmi sunt ca pâ ine, ziua și noaptea, pentru că la
cei ce așteaptă lucruri preaiubite, chiar și cea mai scurtă vreme, o, câ t de lungă i se pare a fi!”.
Astfel cugetâ nd Fecioară în sine, în taina inimii sale, cu rugă ciune de Dumnezeu
gâ nditoare, prin dragoste arză toare ca vă paia rugâ ndu-se că tre Domnul Savaot, deodată
cerescul binevestitor, Arhanghelul Gavriil, venind încetișor, a stat înaintea ei, precum despre
aceasta vorbește amintitul învă ță tor, Sfâ ntul Andrei, scriind astfel: „Apoi Arhanghelul a intrat
în cea dină untru că mară , în care locuia Fecioară și, apropiindu-se încetișor, a venit la ușă ; și
după ce a intrat înă untru, vorbind cu liniștit glas că tre fecioară , a zis: «Bucură -te, ceea ce ești
cu dar dă ruită , Marie, Domnul este cu tine! Cel ce este mai înainte de tine, acum este cu tine! Ș i
puțin mai pe urmă va ieși din tine! Deci El mai înainte de toți vecii a fost, iar acum, sub
vreme!»”. O, nemă surată iubire de oameni! O, nespusă milostivire! Nu se îndestula să -i arate
bucuria – zice Sfâ ntul Andrei –, și să -i vestească pe Fă că torul bucuriei, Cel ce locuia în Fecioară .
Că arhanghelul zicâ nd Domnul este cu tine!, venirea Împă ratului Hristos ară tat o însemnează ;
Domnul, Care dintr-însa a luat astfel trup omenesc, întru nimic nu S-a depă rtat de firească
slavă . „Bucură -te cea cu dar dă ruită , Domnul este cu tine! Bucură -te organul bucuriei cel
preacinstit, prin care hotă râ rea blestemului celui de mâ hnire se schimbă în veselie și bucurie!
Bucură -te, Fecioară preaaleasă ! Bucură -te, preafrumoasă Biserică a slavei cerești! Bucură -te,
sfințitul palat al Împă ratului! Bucură -te, că mara în care Hristos Ș i-a logodit și Și-a însoțit ca
mireasă omenirea. Binecuvâ ntată ești tu între femei, pe care Isaia cu ochi prorocești mai
înainte socotindu-te, te-a numit prorociță , fecioară , loc și carte cu taină pecetluită !
Binecuvâ ntată ești tu cu adevă rat, pe care Iezechil te-a numit luceafă r și ușă încuiată , prin care
singur Dumnezeu a trecut! Tu una cu adevă rat ești binecuvâ ntată , pe care bă rbatul doririlor,
Daniil, munte te-a vă zut și Avacum cel minunat, munte umbrit te-a chemat; și munte al lui
Dumnezeu, munte gras, munte închegat, munte în care a binevoit Dumnezeu a locui!
Pe tine, stră moșul tă u și împă ratul David, prorocește te-a lă udat. Binecuvâ ntată ești tu
între femei, pe care Zaharia, vă ză torul dumnezeieștilor taine cel ales, sfeșnic de aur cu șapte
fă clii te-a vă zut, adică cu șapte daruri ale Sfâ ntului Duh împodobită . Tu cu adevă rat ești
binecuvâ ntată ; ca un ră i ai înă untrul tă u pomul Raiului, pe Hristos, Care cu negră ită și multă
putere, din pâ ntecele tă u ieșind ca un râ u de apă vie, prin cele patru curgeri ale Evangheliei
adapă fața a tot pă mâ ntul!”

6 (8)
 O închină ciune ca aceasta a îngerului auzind-o Fecioara cea fă ră de prihană , s-a mirat
de cuvâ ntul lui și gâ ndea: În ce fel va fi închinarea aceasta? S-a tulburat dar nu s-a înfricoșat
tare, ci s-a minunat de lucrul cel nou, neașteptat și fă ră de veste. Pentru că nu avea de ce să se
înspă imâ nte ea de îngereasca ară tare, cu care avea obișnuită prietenie încă din Sfâ nta Sfintelor
câ nd, din mâ ini îngerești – după mă rturia Sfâ ntului Gherman –, primea hrana cea de toate
zilele. Dar de aceasta s-a tulburat cu mirare, că ci mai înainte cu atâ t de mare slavă cerească și
cu atâ t de veselă față și cu astfel de închină ciune, fă că toare de bucurie niciodată nu venise la
dâ nsa. Deci pentru acel lucru nou și, mai ales, pentru cuvintele lui, că ci nouă și neobișnuită
închinare îi aducea, fiind fecioară , o pune pe ea în ceata femeilor de obște, că ci zicea:
Binecuvâ ntata ești tu între femei!
Atunci s-a tulburat ca o foarte înțeleaptă , dar ca o vitează și bine chibzuită nu s-a
înfricoșat, ci gâ ndea în sine: „În ce fel va fi închinarea aceasta? Ce vă mai gră i că tre mine
îngerul, după această închinare? Au doară iară și în biserica Domnului mă va lua pe mine? Sau
o hrană mai nouă din cer mi-a adus? Sau un lucru nou îmi va vesti de la Dumnezeu și mă va
înă lța, deși cuget mult și nu pricep cum fecioară în pâ ntece va lua și va naște Fiu? În ce fel va fi
închinarea?”. Ș i i-a zis îngerul: „Nu te teme, Marie! Nu te îndoi de fecioara cea mai înainte
vestită prin proorocul Isaia. Chiar tu ești acea fecioară care ai aflat acel dar, ca să ză mislești pe
Emanuil, mai presus de fire și să -L naști negră it, precum Acela Însuși știe!
Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuți.
Prin smerenia ta cea adâ ncă , pentru că celor smeriți Dumnezeu le dă darul Să u, zicâ nd: Spre
cine voi că uta, decâ t numai spre cel blâ nd și smerit cu inima! Ai aflat dar prin fecioreasca ta
cură ție, că ci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioară caută a Se naște! Ș i mai
deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsă că tre El, pentru că zice: Eu pe
cei ce Mă iubesc pe Mine îi iubesc și cei ce Mă caută vor afla dar. Ș i de vreme ce tu L-ai iubit și
L-ai că utat cu toată inima, ai aflat dar de la El și vei naște Fiu.
Însă Fiu dumnezeiesc, Fiul Celui de sus, pe Dumnezeu din Dumnezeu, pe Cel mai
înainte de veci din Tată l fă ră de maică nă scut, iar la sfâ rșitul veacurilor din tine, care ești Maică
și Fecioară , fă ră de tată o să iasă și al Că rui nume este minunat și negră it. Tu, Aceluia Îi vei da
numele Iisus, care se tâ lcuiește «Mâ ntuitor»; pentru că Acela va mâ ntui toată lumea și va
împă ră ți preaslăvit, fă ră asemă nare cu stră moșul tă u David și decâ t toți împă rații cei ce au fost
din casa lui Iacob; iar împă ră ția Lui nu va fi vremelnică , ci veșnică , neavâ nd sfâ rșit întru
nesfâ rșitele veacuri”.
Iar Maria a zis că tre înger: „Cum va fi aceasta, fiindcă de bă rbat nu știu?”. Nu că nu
credea Preacurata Fecioară celor zise ei de înger. Ci cu adeverire, după darul lui Dumnezeu de
care era plină , știa că va naște pe Cel ce bine i se vestea, luâ nd înștiințare de la Însuși
Dumnezeu, precum mai înainte s-a zis. Dar numai această nu-i era ei știută , adică cum și în ce
chip va naște fiind Fecioară care nu știa de bă rbat. Pentru aceea a întrebat pe înger: „Cum va fi
aceasta?”.
Despre acest lucru Sfâ ntul Grigorie de Nissa, ca din partea ei, zice că tre înger: „Spune-mi
chipul nașterii, o, îngere, și vei afla inima mea gata spre voia lui Dumnezeu; pentru că eu
doresc un rod că acesta, fă ră atingerea fecioriei”. Iar Sfâ ntul Ambrosie, despre aceeași,
vorbește astfel: „Bine a întrebat pe înger, cum îi va fi aceasta, pentru că ea mai înainte citise,
precum s-a zis că , o fecioară va ză misli, dar nu citise în ce chip fecioara aceea va ză misli. Citise

7 (8)
cu adevă rat prorocescul cuvâ nt: Iată fecioară în pâ ntece va lua, dar cum va lua, acum îngerul îi
vestește prin «Buna Vestire»”.
Deci, îi spune ei îngerul chipul ză mislirii, nu după firea și obiceiul omenesc fă câ ndu-se,
ci mai presus de fire, pentru că unde voiește Dumnezeu se biruiește râ nduiala firii. Ză mislirea
ei este după lucrarea Sfâ ntului Duh: „Duhul Sfâ nt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt
te va umbri! De la Acela în pâ ntece vei lua. Acela va săvâ rși întru Tine ză mislirea cea neștiută .
Pentru că Cel ce a putut să zidească din tină neînsuflețită pe Adam viu, oare nu va putea mai
ales din Fecioara cea vie, ca să alcă tuiască pe pruncul cel viu? Dacă cu înlesnire a fost lui
Dumnezeu, ca din coasta lui Adam să închipuiască femeie, apoi oare cu neînlesnire îi va fi Lui,
ca în pâ ntecele Fecioarei să închipuiască pe om? Duhul Sfâ nt, Cel ce toate le face, întru Tine, o,
Preasfâ nta Fecioară , o va lucra aceea, ca în preacuratul tă u pâ ntece, din trupul tă u, trupul
Cuvâ ntului lui Dumnezeu, Celui fă ră de trup se va râ ndui, mai presus de fire. Pentru că tu fiind
ușă , cu cură ția pecetluită și cu fecioria pă zită , Domnul va trece; nu într-alt chip, ci precum raza
soarelui trece prin sticlă și prin cristal, sfințindu-te și luminâ ndu-te cu dumnezeiasca slavă , ca
să fii maică adevă rată lui Dumnezeu, nă scâ nd Dumnezeu desăvâ rșit și om desăvâ rșit; și
ră mâ nâ nd Fecioară , precum mai înainte de naștere, la fel întru naștere și după naștere.
Aceasta o va lucra întru tine puterea Celui Preaînalt, prin venirea Sfâ ntului Duh. Iar
cum că aceasta este adevă rată , acest lucru să -ți fie ca semn vrednic de credință , că ci rudenia ta
Elisabeta, fiind stearpă din tinerețe și acum îmbă trâ nită cu anii, a ză mislit fiu, Dumnezeu voind
astfel, fă câ nd din cele neputincioase, lucruri putincioase. Pentru că , ce este cu neputință la
oameni, că fecioara cea fă ră bă rbat și femeia cea neroditoare, stearpă și îmbă trâ nită , să
ză mislească și să nască , la Fă că torul și Atotputernicul Dumnezeu toate sunt cu putință , pentru
că tot lucrul la Dumnezeu este cu putință , că ci și bă trâ na cea neroditoare a ză mislit, și tu,
fecioară , vei ză misli!”.
Auzind Preacurata de la îngerul Gavriil o bună vestire ca aceasta, s-a supus la voia
Domnului Să u și, prin smerenia cea adâ ncă , din inimă cea iubitoare de Dumnezeu, a ră spuns:
„Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvâ ntul tă u!”. Și îndată în sfâ ntul ei pâ ntece, prin
lucrarea Sfâ ntului Duh, s-a fă cut ză mislirea cea nespusă , fă ră îndulcire trupească , dar nu fă ră
de îndulcirea cea duhovnicească . Pentru că , atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca
dorire inimă cea feciorească și, prin dragoste de serafim, ardea cu vă paie duhul ei, și toată
mintea ei întru Dumnezeu se înă lța și se îndulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negră ită .
Deci întru acea duhovnicească îndulcire a iubirii de Dumnezeu și întru dumnezeiasca vedenie
a minții S-a ză mislit Fiul lui Dumnezeu, și Cuvâ ntul S-a fă cut trup, și S-a să lă șluit întru noi, prin
întrupare.
Îngerul împlinindu-și buna vestire după porunca lui Dumnezeu și cinstind pe Hristos,
Care S-a întrupat în pâ ntece de fecioară , asemenea a cinstit și pe Fecioara Maria care L-a
întrupat, cu cuviincioasă închină ciune după vrednicie; cu bună cucernicie și cu frică s-a dus de
la dâ nsa, ca să stea înaintea Scaunului Domnului Savaot, slăvind taina Întrupă rii lui Dumnezeu,
împreună cu toate cereștile puteri, întru nespusă bucurie, în veci. Amin.

Sursa: Doxologia.ro (https://doxologia.ro/viata-sfant/buna-vestire)

8 (8)