Sunteți pe pagina 1din 3

DUMINICA A V-A DIN POSTUL MARE

Fiecare duminica din Postul cel Mare are o consacrare anume. Astfel, daca prima duminica a
Ortodoxiei,a fost inchinata credintei, cea de-a doua, a Sf. Grigorie Palama, a fost inchinata rugaciunii, pen-
tru ca acest Sfant ne-a invatat cea mai înaltă rugaciune - rugaciunea mintii, a inimii. Cea de-a treia
duminica, a Sfintei Cruci, a fost închinata jertfei, pentru ca ce altceva reprezintă Crucea pentru noi, daca nu
jertfa si lupta duhovniceasca.Cea de-a patra duminica, numita a Sf. Ioan Scararul, a fost
închinată ascezei, iar duminica aceasta, a cincea, este inchinata pocăintei. De ce spun ca duminica aceasta
este închinată pocăinței? Din doua motive: întai, pentru pericopa evanghelica ce s-a citit, si care ne
prezinta pocainta femeii celei pacatoase, si, in al doilea rand, pentru Sf. Maria Egipteanca, pe care
Biserica o praznuieste totdeauna in duminica a cincea a Postului Mare - o alta femeie pacatoasa, care s-a
pocait intr-un chip exemplar si pilduitor pentru noi toti. Asadar, doua femei desfranate, carora duminica
de astazi ne pofteste sa le urmam exemplul de pocaință.

Prima femeie este cea despre care ati auzit in Evanghelie ca, intrand Iisus intr-o zi in casa lui Simon
Leprosul a venit si aceasta, si, luand un vas de alabastru cu mir de mult pret, pe cand statea la masa, s-a
asezat langa El si a inceput sa-i spele picioarele cu lacrimi si sa i le stearga cu parul capului. Şi ii saruta
picioarele si i le ungea cu mir. Şi vazand aceasta, fariseul Simon privea nedumerit la Iisus si gandea intru
sine; „Acesta de-ar fi prooroc, ar sti cine e si ce fel e femeia care se atinge de El, ca este pacatoasa” (Lc.
7,39). Şi, cunoscand Domnul gandul lui ascuns, i-a spus: „Simone, am sa-ti spun ceva. Invatatorule, spune,
zise el. Un camatar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celalalt cu cincizeci. Dar,
neavand ei cu ce sa plateasca, i-a iertat pe amandoi. Deci, care dintre ei il va iubi mai mult? Şi a raspuns
Simon: socotesc ca acela caruia i s-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Şi intorcandu-Se catre
femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am venit in casa ta si apa pe picioare nu Mi-ai dat”- era
obicei la evrei, pentru ca se calatorea mult in sandale prin praf, ca oaspetelui, in semn de cinstire,gazda sa-i
ofere lighean si stergar ca sa-si spele picioarele, sau chiar sa i le spele ea insasi. Apoi a continuat
Iisus: Femeia aceasta insa,„cu lacrimi Mi-a udat picioarele si le-a sters cu parul ei. Sarutare nu Mi-ai dat;
ea insa de cand am intrat, n-a contenit sa-Mi sarute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea
insa cu mir Mi-a uns picioarele. Drept aceea iti spun: Iertate sunt pacatele ei cele multe, caci mult a iubit.
Iar cui se iarta putin, putin iubeste. Şi a zis ei: iertate iti sunt pacatele! (….) Credinta ta te-a mantuit,
mergi in pace!” Aceasta este pocainta femeii din pericopa evanghelica de astazi.
Cealalta femeie desfranata careia i se face pomenire astazi, Cuv. Maria Egipteanca, pe cand era de
numai 12 ani a plecat de acasa si a petrecut vreme de 17 ani in desfrânare, corupând pe mulți bărbati si
intinandu-si trupul in fel si chip pana cand, ajunsa la Locurile Sfinte, la Ierusalim, a trait o mare revelatie, in
urma careia S-a schimbat cu totul. S-a întâmplat ca, fiind în cetatea sfanta cu prilejul sarbatorii Înălțării
Sfintei Cruci, a mers si ea impreuna cu toata multimea care se indrepta catre Mormantul Domnului, ca sa
sarute Lemnul Sfant pe care a fost rastignit Hristos. Şi, când să intre în biserica Sfantului Mormant, o putere
nevazuta a impins-o inapoi. S-a gandit ca poate din cauza multimii care se imbulzea nu poate intra, si a
incercat din nou, dar, acelasi „refuz”. Toti intrau, numai dansa era respinsa in chip miraculos sa nu poata
patrunde in biserica. Şi gandindu-se atunci ca pentru uraciunea faptelor ei a fost socotita nevrednica de a
intra si a saruta cu buzele ei spurcate lemnul preacinstit al Sfintei Cruci, a inceput sa planga, sa se roage si
sa se jure ca daca Dumnezeu o va primi si pe ea sa intre si sa se inchine lemnului Sfintei Cruci, o va rupe
pentru totdeauna cu pacatul si va face ceea ce El va randui si pentru ea. Şi rugandu-se in felul acesta si
facand promisiune sfanta, a treia oara, cand a incercat sa intre, a reusit, pentru ca „forta aceea
misterioasa” nu a mai oprit-o.
A intrat in biserica, s-a inchinat lemnului Sfintei Cruci si, odata iesita, a simtit o chemare de neoprit
catre pustie. A mers in pustia Iordanului si a petrecut 47 de ani in singuratate, in rugaciune, in post, in
meditatie sfanta, plangandu-si pacatele. Şi dupa aceasta penitenta, a vrut Dumnezeu sa o descopere
pustnicului Zosima, care i-a si ascultat viața si trăirea ei și s-a minunat constatând cum dintr-o desfranata,
prin post, rugaciune si meditatie sfanta, a ajuns aceasta femeie ca, atunci cand se ruga, sa se ridice pana si
cu trupul in vazduh, atat de mult i se induhovnicise trupul!
Aceste doua modele de femei de moravuri usoare, cea din Evanghelie si Cuv. Maria Egipteanca, ne
încredinteaza pe noi astazi ca nu exista pacat care sa biruiasca puterea lui Dumnezeu. Este, daca vreti, o
„lectie” pentru toti aceia care gandesc spunand asa: „Pai, la cate pacate am facut eu, nu ma mai iarta pe
mine Dumnezeu!” Blestemata resemnarea [din] aceasta gandire, pentru ca este un mod de a-si semna
singure sentinta la iad.
Cele doua modele de astazi ne arata tuturor ca orice blestemație am savarsi pe pamant, daca vom
întelege sa ne pocaim, sa plangem, sa venim la Hristos asa cum a venit femeia din evanghelie in casa lui
Simon, Hristos nu „ne va scoate afara” (In. 6, 37). Nu a contat pentru ea ca risca foarte mult intrand in
casa unui om atat de important, pentru a-L intalni pe Domnul. Nu s-a dat inapoi, cu toate ca știa ca este o
spurcata. A luat vasul de alabastru cu mir si a mers sa-si prezinte „simbolic” jertfa sa, pe care Domnul nu
numai ca a primit-o, dar a si laudat-o fariseului bănuitor si lipsit de ospitalitate.
Ce au facut aceste femei de au putut ajunge din desfranate, iata, pe paginile Sfintei Scripturi si pe
peretii bisericilor? In primul rand, au venit la HRISTOS; au venit la Dumnezeu. Femeia din Evanghelie a
venit la Iisus pe cand era in casa lui Simon Leprosul, iar cealalta a venit la Mormantul Lui, ca sa se inchine
Sfintei Cruci. Au venit. E foarte important sa venim la El, pentru ca cei mai multi dintre cei care traiesc
departe de Dumnezeu refuza sa vina, sa se apropie de El, sa intre in biserica, sa se inchine Lui, sa ia
legatura cu El, sa creada ca mai au totusi o sansa…
Ce au mai facut aceste femei? Au plans. Femeia din Evanghelie a udat picioarele lui Iisus cu
lacrimile ei, iar Sfanta Maria Egipteanca „a lucrat pustiul cel neroditor cu curgerile lacrimilor” ei vreme de
47 de ani. Au plans cu amar si una si cealalta.
Ce au mai facut ele? Cea din Evanghelie a uns picioarele Lui cu mir, iar mirul inchipuie jertfa. A adus un vas
de alabastru cu mir de mare preț lui Iisus ca jertfa, iar cealalta, Maria Egipteanca, i-a adus jertfa lui
Dumnezeu 47 de ani petrecuti in rugaciune, in post si in meditatie sfanta. Asa se face ca si una si cealalta au
fost preaslavite de Dumnezeu.
Maria Egipteanca, a ajuns sa fie pictata pe peretii bisericilor, iar noi să o cinstim, ca sa întelegem cu
totii ca in Împaratia lui Dumnezeu vor ajunge toti oamenii, indiferent ce au facut, daca la un moment dat,
intr-o clipa importanta a vietii lor inteleg sa termine cu pacatul, sa se schimbe, sa se transforme, sa devina
sfinti prin post, prin rugaciune si jertfa, prin asceza, prin viata aleasa. Repet, nu exista pacat care sa ne
poata desparti de Dumnezeu, daca vom crede in El in loc sa ne lasam prada deznadejdii ori impietririi
inimii! Orice am fi savarsit, trebuie sa punem punct, sa mergem la preot pentru a ne spovedi, sa ne
plângem pacatul si sa punem inceput bun. Caci daca desfranata Maria Egipteanca a reusit sa „urce” pe
peretii bisericilor, nu vom putea noi sa ne dobandim macar iertarea?
Duminica aceasta este, asadar, invitatie la pocainta, la incredere in bunavointa si milostivirea lui
Dumnezeu, chiar si atunci cand valurile deznadejdii se abat asupra noastra atat de naprasnic, incat ne
ispiteste „vrajmasul” sa gandim ca cei despre care am spus mai sus ca gresesc, rostind blasfemii de
genul: „am facut prea multe pacate, nu ne mai poate ierta pe noi Dumnezeu!“. Cele doua femei evocate
astazi ne incredinteaza ca putem ajunge la Dumnezeu pana si din groapa prostitutiei, a uciderii, sau mai
stiu eu ce alte orori am putea ajunge sa savarsim la un moment dat in viata. Avem sfinti si dintre talhari
ucigasi: Sfantul Varvar Talharul si Sfantul Moise Arapul, capetenii ale talharilor care au ucis si au jefuit, dar
care, realizand adancimea „prapastiei” in care au cazut, schimbandu-si viata, pocaindu-se si plangandu-si
pacatele, au ajuns pana la urma sa fie inscrisi in calendar.
Ce exemple mai concludente asteptati, asadar, cei care ganditi, poate intr-un moment de ratacire a
mintii: „nu ma mai poate ierta pe mine Dumnezeu”? Ati intrecut-o cumva pe Maria Egipteanca, sau pe
femeia desfranata din pericopa evanghelica de astazi? Ati comis crimele talharilor Varvar si Moise
Arapul? Ei bine, acestea si mai mari decat acestea de am fi savarsit, Dumnezeu este gata sa ne arate si
noua cel putin tot atata bunavointa cata le-a aratat acelora, iertandu-ne si pe noi, numai sa aratam
pocainta, lacrimile, dorinta de indreptare si determinarea pe care le-au avut ei.
Sa ne rugam asadar lui Dumnezeu ca oricand in viata, de se va intampla sa cadem intr-un fel sau altul, sa ne
daruiasca si noua puterea si determinarea pe care le-a daruit-o acestor doua femei date exemplu in
duminica de astazi. Sa ne daruiasca si noua pocainta ca sa putem sa ne plangem pacatele, sa ne
indreptam si sa ramanem in comuniune cu Dumnezeu, ca sa petrecem impreuna cu El si aici pe pamant,
dar mai cu seama in Imparatia Sa cea cereasca intru vecii vecilor, Amin!”

S-ar putea să vă placă și