CALUL BĂLAN-DRAMATIZARE

PERSONAJE:
NICĂ-IONICĂ
SMĂRĂNDIȚA-COSMINA
BĂDIȚA VASILE-EDI
TOADER-ROBERT
MOȘ GHEORGHE-RĂZVAN
PĂRINTELE HUMULESCU-TINU
MOȘ FOTEA- EMI
NIC-A LUI COSTACHE- IONUȚ
SMARANDA-SÎNZIANA
ȘTEFAN-ANDREI

(Sală de clasă, o odăiță simplă, câteva bănci modeste, o masă lângă peretele din dreapta, cu un scaun. În
spatele ei, o tablă. Ușă în peretele din fund.Pe peretele din stânga, în spatele băncilor, o fereastră.)

Tabloul I
Scena I
(În clasă sunt doi copii, care se uită pe fereastră la jocul celor de afară, Nică și Smărăndița, Nică încercând să
prindă muște cu ceaslovul)
NICĂ (Smărăndiței care îl sâcâie, trăgându-l de contăș): Dă-mi pace, Smărăndițo!
SMĂRĂNDIȚA (trăgându-se îndărăt și bătând în pumni):Iaca nu vreau!
NICĂ (încercând să prindă iar muște, dar împiedicat de Smărăndița): Dă-mi pace, că, de nu...
SMĂRĂNDIȚA (cu mâinile în șolduri):Că de nu, ce? Te pomenești că s-o mânie Măria Sa, Ionică Torcălău?
NICĂ(dându-i un pumn): Na, dacă nu-mi dai pace.
SMĂRĂNDIȚA (plângând):Lasă că te spun eu bădiței, când o veni. (Cei doi copii de la fereastră se întorc
mirați, să vadă ce s-a întâmplat.)
Scena a II-a
BĂDIȚA VASILE (intrând pe ușă și văzând-o pe Smărăndița plângând): Da ce-i? Ce s-o întâmplat?
SMĂRĂNDIȚA: Iaca, Nică mi-o dat o bleandă.
NICĂ: Dacă nu-mi da pace...
SMĂRĂNDIȚA:Păi, bădiță, în loc să citească povestea ceea din ceaslov, se ține de prins muște cu el.
BĂDIȚA VASILE: Cum asta?
SMĂRĂNDIȚA(ștergându-și ochii): Iaca bine!
BĂDIȚA VASILE: Adevăratu-i? (Nică stă cu nasul în jos) Ia să văd ceaslovul? (Nică i-l aduce de pe bancă)
Păi, Ștefănescu, pentru aiasta-i făcut ceaslovul? Ce-a zice părintele, când l-o vide în felul ista? De bună samă
nici povestea nu cititu-o-ai cum se cade?
NICĂ: Nu prea, bădiță, că m-o pus tata la tors de canură.
BĂDIȚA VASILE: Numai de-a fi așa.
NICĂ (pocăit): Mă rog de iertare, bădiță. Mă ierți?
BĂDIȚA VASILE: Da! Numai altdată să nu mai faci asemenea fapte.
NICĂ:N-am să mai fac.
BĂDIȚA VASILE (Smărăndiței) Dar tu cititu-o-ai?
SMĂRĂNDIȚA (mai suspinând încă): Citit, bădiță!
BĂDIȚA VASILE: Vom vide. Ei, ia chemați-i și pe cei de afară și să ne apucăm de treabă!
(Smărăndița, Nică și ceilalți se așază în bănci.)
UNUL DIN COPII (deschizând ușa și strigând): Vasâli, Gheorghieș, Costache! Vă cheamă bădița!
(Copiii intră și se rânduiesc în bănci.)

1
BĂDIȚA VASILE: Ia fă bine și ne spune ce ai înțeles din cele ce ai citit. (Toader se scarpină în cap și tace.) Ei,
ce te tot codești?
TOADER: D-apoi, bădiță, n-am avut când citi, că m-am fost dus cu tata la chiuă, la Condreni.
BĂDIȚA VASILE: Atunci șezi, dar mi se pare, Toadere, că mi te-ai cam dat leneviei.
SMĂRĂNDIȚA (ridicând mâna): Să spun eu, bădiță.
BĂDIȚA VASILE: D-apoi ne poți spune?
SMĂRĂNDIȚA: Pot, bădiță.
BĂDIȚA VASILE: S-auzim atunci!
SMĂRĂNDIȚA: Se zice că Măria Sa, Ștefan Vodă, când a fost să ridice altarul mănăstirii Putna, o pus la
încercare și pe feciorii din casă, în tragerea cu arcul. Și-o tras Măria Sa mai întâi și apoi...
Scena a III-a
BĂDIȚA VASILE (lui Moș Gheorghe, care vârâse capul pe ușă): Ce-i, Moș Gheorghe?
MOȘ GHEORGHE: O vinit părintele și moș Fotea și șere să-i dați doi hojmalăi, să aducă aiși șeva.
BĂDIȚA VASILE: Nic-a lui Costache și tu, Toadere, ia duceți-vă cu moș Gheorghe. (Copiii se ridică și
pornesc cu moș Gheorghe)
Scena a IV-a
PĂRINTELE HUMULESCU, MOȘ FOTEA (intrând): Bună dimineața, copii! (Lui Costache și Toader, care
aduc un scaun lung și alb) Puneți-l aici!
COPIII: Sărutăm dreapta, părinte!
PĂRINTELE HUMULESCU(către bădița Vasile): Ei, dascăle, cum merge cu învățătura?
BĂDIȚA VASILE: Cum să mergem, cinstite părinte? Ia, ne străduim și noi a nu ne face obrazul de rușine.
PĂRINTELE HUMULESCU: Așa se și cade, că de! E păcat omul să rămâie fără leac de învățătură. Mai
dezgheață cea minte a lui. Iaca aici, am adus, dar de școală nouă, ist scaun, pe care socot să-l botezăm... (stă
puțin pe gânduri)da! ”Calul Bălan”. (Copiii bufnesc în râs.)
MOȘ FOTEA (dând părintelui un biciușor): Iară eu, ist biciușor. (Copiii se uită unii la alții, speriați oarecum.)
PĂRINTELE HUMULESCU: Căruia să-i punem nume: ”Sfântul Nicolae”. (Părintele îl agață în cui, lângă
tablă.)
BĂDIȚA VASILE: Mulțumita noastră, preacinstite părinte și moș Fotea. Dar de ce atâta trudă?
PĂRINTELE HUMULESCU (arătând pe copii): Truda-i pentru ei, dascăle, căci fără trudă nimic nu se poate-n
aiastă lume. Priviți paserile ceriului, și ele, cât ni se par di fericite, trudesc în căutarea hranei. Și hrana
învățăturii nu cu puțină trudă se câștigă. De aceea, vreau să pun aspră pravilă pentru cei ce se-nbuibă în
trândăvie: în toată sâmbăta să se procitească băieții și fetele de tot ce-au învățat peste săptămână, și câte greșeli
vor face să se însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor să i se ardă lenevosului câte o mângâiere cu aist
Sfânt Nicolai din cui. Poftesc pe moș Fotea chiar, ca, de i-ar pica ceva curele bune, să mai facă așa, din când în
când, câte unul și...ceva mai grosuț, dacă se poate.(Copiii rămân cu ochii holbați și mâna la gură, numai pe
Smărăndița o bufnește râsul. Părintele, cătând către Smărăndița): Ia poftim de încalecă pe Bălan , jupâneasă,
să facem pocinog Sfântului Nicolai cel din cui (Smărăndița este bătută de părinte.)
BĂDIȚA VASILE (căutând să-l înduplece): Iertați-o, Sfinția Voastră!
MOȘ FOTEA: Preacinstite...
PĂRINTELE HUMULESCU (Smărăndiței, care se așează în bancă, plângând): Amu ți-o trecut de hlizeală,
jupâneasă! (Către copii): Iar vouă să vă fie de învățătură. (Către moș Fotea): Să mergem!
MOȘ FOTEA: Să, cinstite părinte.
PĂRINTELE HUMULESCU (către bădița Vasile): Așa, dascăle, cată de păstrează rânduiala noastră.
BĂDIȚA VASILE: Așa voi face, Sfinția Voastră.
PĂRINTELE HUMULESCU (aruncând o privire copiilor): Și-om mai trece noi pe aici, să videm cum merge
treaba. Acum să vă lăsăm cu bine în treaba voastră, că destul v-am zăticnit poate, cu șăderea noastră. (Se
îndreaptă cu moș Fotea spre ușă.)
COPIII (ridicându-se în picioare): Sărutăm dreapta, părinte!
BĂDIȚA VASILE: Tu, Nic-a lui Costache, până însoțesc oleacă pe Sfinția Sa și moș Fotea, fă bunătate, fiindcă
ești mai mare, veghează să nu fie larmă și ascultă-l pe Ștefănescu la ceaslov. (Iese.)
2
NIC-a lui COSTACHE: (către Nică, așezându-se la masă cu ifose de dascăl): Ia poftim aici, Ștefănescule, și
citește!
NICĂ (citind, cu opriri) ”Cine...de..defaimă pe aproape...aproapele...săău” (Văzând pe Nic-a lui Costache că tot
înseamnă ceva pe masă, se oprește din citit.)
NIC-a lui COSTACHE (răsturnându-se pe scaun): Ce te-ai oprit? Citește!
NICĂ: ”...de...defaimă...pre...pre...” (Lui Nic-a lui Costache): Da ce tot însamni acolo?
NIC-a lui COSTACHE: Asta-i treaba me.
NICĂ (apropiindu-se și uitându-se): Cum, atâtea? Și încă nu m-ai gătit de ascultat.
NIC-a lui COSTACHE (cu ifos, silabisind): Trea-ba me! (Pe când acesta era plecat asupra însemnărilor, Nică,
profitând de venirea unui băiat de afară, o zbughește pe ușă. Nic-a lui Costache către doi băieți mai mari din
spate): După el, fraților! Să nu-l scăpăm! (Iese în goană cu ceilalți doi.)

Tabloul al II-lea
(Odaie de țară. Așezat pe o laiță, Ștefan a Petrei lucrează la un scaun. Smaranda deretică prin odaie.)
Scena I
ȘTEFAN (lui Nică, văzându-l intrând ca o furtună): E, dar ce-i cu zorul ista, logofete?
NICĂ (cu mâna la ochi, plângând): Tătucă, taie-mă, omoară-mă, la școală nu mă mai duc...
SMARANDA (oprindu-se din dereticat): Dar, de ce, Nică?
NICĂ: Să mai pună bădița Vasile pe balcâzul cela de Nic-a lui Costache, înaintat la învățătură până la
genunchiul broaștei, ca să mă asculte.
ȘTEFAN (zâmbind): Că mai bun gând nici că se poate, măi băiete. Ce scofală a mai fi și de învățătura asta?
Vorba ceea: ”Logofete, brânză-n cui, / Lapte acru-n călămări,/ Chiu și vai prin buzunări.” Ia mai bine gospodar
aice-n Humuleștii noștri, că: ”Decât codaș la oraș,/ Mai bine-n satul tău fruntaș.” (Nică se așează pe un scăunel,
cu capul în mâini, suspinând.)
SMARANDA: I-a mai dă-i pace, băietului! N-ai auzit la biserică, în Parimei, că omul învățat, înțelept va fi și pe
cel neînvățat slugă-l va avea? Nu mi-o dat mie Safta în bobi că-i băietul plin de noroc, iar zodierul cela o spus
că tot între oameni mari o să petreacă, și cu glasul lui are să ajungă asemenea lui Cucuzel, care scotea lacrimi
din orice inimă împietrită, aduna lumea de pe lume în pustiul codrilor și veselea întreaga fire cu viersul lui.
ȘTEFAN: (bătându-se cu palma pe genunchi): Doamne, măi femeie, Doamne, multă minte-ți mai trebuie. Dac-
ar fi să iasă toți învățați, după cum socoți tu, n-ar mai ave cine să ne tragă ciubotele. N-ai auzit tu că unul cică s-
o dus odată bou la Paris, unde-a fi, acolo, și-o vinit vacă? Oare Grigore a lui Petre Lucăi de la noi din sat pe la
ce școli a învățat, de știe a spune a spune atâtea bongoase și conăcăria pe la nunți? Nu vezi tu că, dacă nu-i
glagorie în cap, nu-i și pace bună?
SMARANDA: Așa a fi, n-a fi așa, vreau să-mi fac băietul popă. Ce-ai tu?
ȘTEFAN: Numaidecât popă. Auzi, măi! Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet, cobăit și leneș, de n-are pereche?
Dimineața, până îl scoli, îți stupești sufletul. Cum îl scoli, cere de mâncare. Cât îi mic, prinde muște cu
ceaslovul și toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cârlani și să-mi deie ajutor la trebi,
după cât îl ajută puterea. Iarna pi gheață și la săniuș. Tu, cu școala ta, l-ai deprins cu nărav. Nu face el, cu straie
cu tot, sorocoveții dați până acum.
SMARANDA: Sărmane omule! Dacă nu știi boabă de carte, cum ai să mă înțelegi? Când tragi sorocoveții la
mustață, de ce nu te mai olicăiești atâta? Petre Tudosicăi, crâșmarul nostru, așă-i că ți-a mâncat nouă sute de lei?
Vasile Roibu, din Bejeru, mai pe atâta și alții câți! Ruștei lui Valică și Măriucăi lui Onofrei găsești să le dai și să
le răsdai. Știu eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci, să-l adormi. Și pentru băiet,
n-ai de unde da? Măi omule, măi! Ai să te duci în fundul iadului și n-are să aibă cine te scoate, dacă nu te-i sili
să-ți faci un băiet popă. De spovedanie fugi ca dracul de tămâie. La biserică mergi din Paște în Paște. Așa cauți
tu de suflet?
ȘTEFAN: Dar taci, măi femeie, că biserica-i în inima omului și, dacă voi muri, tot în biserică am să șăd. Nu mai
face și tu atâta vorbă ca fariseul cel fățarnic și zi ca vameșul: ”Doamne, milostiv fi mie păcătoasei, care-mi tot
îmbălorez gura pe bărbat degeaba”.
NICĂ (părându-i-se că aude ceva, deschide ușa și uitându-se afară): Mămucă!
3
SMARANDA: Ce e?
NICĂ: Vini părintele la noi.
SMARANDA(către Ștefan): Primește-l tu, că eu cu treburile istea îs ca scoasă din bârlog. Haide, Nică, cu
mămuca. (Ies.)
Scena a II-a
PĂRINTELE HUMULESCU (intrând): Bun găsit, Ștefane!
ȘTEFAN: Bine ați venit, părinte! (Oferindu-i un scaun) Ia poftiți de ședeți, să ne mai șadă cele nevoi.
PĂRINTELE HUMULESCU (uitându-se împrejur): Da...băietul nu-i aici?
ȘTEFAN: E cu maică-sa pe la cuhnie. Nu mai vra să meargă la școală.
PĂRINTELE HUMULESCU: Cum asta?
ȘTEFAN: Binevoiască și Sfinția Sa a-l întreba.
PĂRINTELE HUMULESCU: Fă bunătate și-l cheamă.
ȘTEFAN (deschide ușa spre cuhnie): Măi Nică, măi! Ia vin degrabă încoace!
Scena a III-a
NICĂ (intrând): Sărutăm dreapta, părinte!
PĂRINTELE HUMULESCU: Ei, dar ce-i, flăcăule? Auzit-am că te-ai sfădit cu școala. Așa a fi? (Nică tace, cu
ochii în pământ.) D-apoi bine, e păcat să rămâi fără leac de învățătură. Doar ai trecut de bucheludeazla și
bucherițazdra. Ești acum la ceaslov și mâine-poimâine ai să treci la psaltire, care este cheia tuturor învățăturilor
și, mai știi, vine vremea să te faci popă aici, în Humulești.
SMARANDA (intrând și ea și luându-i vorba): Așa! Așa!părinte, că bine ziceți!
PĂRINTELE HUMULESCU:...Da! popă aici, la biserica Sfântul Nicolae, că eu pentru voi mă trudesc. Am o
singură fată (Nică ridică ochii, cu fața luminată de bucurie.) și-oi videa eu pe cine mi-oi alege di ginere. (Ștefan
și Smaranda vorbesc în șoaptă între ei.) ia te mai gândește oleacă și mâine poate că, răzgândindu-te, ai să te
întorni la școală. (Către Ștefan și Smaranda): Eu pornesc, că mai am ceva treburi. Rămâneți cu bine!
ȘTEFAN: Să vă însoțesc, părinte.
SMARANDA: Mergi sănătos, părinte, și mai poftiți pe la noi!
NICĂ: Sărutăm dreapta! (Ștefan și părintele ies.) (Smarandei, care se întoarce, după ce a închis ușa):
Mămucăăă!
SMARANDA (aranjând lucrul lui Ștefan): Ce e, băiete?
NICĂ: Dacă-i vorba de așe, cum a zis părintele, atunci, mămucă, mă duc la școală. Am să șed chiar lângă
Smărăndița și las de-o mai avea stăpânire asupră-mi răgușitul, balcâzul și răutăciosul de Nic-a lui Costache.
Altă făină s-a măcina acum la moară.

Tabloul al III-lea
(Același decor ca în tabloul I)
Scena I

NICĂ (așezându-se sfielnic în banca Smărăndiței): Smărăndițăăăă!

SMĂRĂNDIȚA: Ce-i?
NICĂ: Iartă-mă, Smărăndiță! Uite, mă juruiesc ție că n-oi mai face.
SMĂRĂNDIȚA: Numai de-a fi așa.
Scena II
BĂDIȚA VASILE (intrând și așezându-se la masă): Astăzi este zi de procitanie. Da, amu să videm care dintre
băieți a rosti frumos stihurile cele învățate de noi mai alaltăieri din psaltire. Nic-a lui Costache!
NIC-a lui COSTACHE: Da, bădiță!
BĂDIȚA VASILE: Le știi spune?
NIC-a lui COSTACHE: Da, bădiță!
BĂDIȚA VASILE: S-auzim atunci!
NIC-a lui COSTACHE: ”Cini-și face zid de... ”(Se uită în tavan, cătând a-și aduce aminte)
UN COPIL (de la spate):” ...di pace...”
4
NIC-a lui COSTACHE (repezit): ”Cini-și face zid di pace,”
UN COPIL ( șoptit): ”...Turnuri de frăție”
NIC-a lui COSTACHE: : ”Cini-și face zid di pace,/ Turnuri de frăție.” (Copiii bufnesc în râs. Întorcându-se la
spate, către Nică): Ce te tot hlizești, mă, că acuș te otânjesc.
BĂDIȚA VASILE (care tocmai era ocupat să însemne ceva): Ce e? Ce s-o întâmplat?
NICĂ: O greșit, bădiță. Nu-i așe?
BĂDIȚA VASILE: De bună seamă că nu-i. Dară tu n-ai fost atunci aici. De unde știi?
NICĂ: Știu, bădiță, că le-am învățat bini.
BĂDIȚA VASILE: Atunci spune-le tu. Iară tu, Nic-a lui Costache, păcat di tine că ești cât mi ți-i meleanul și to
nu-ți dai silință la învățătură.
NICĂ ( după ce tușește, ca să-și dreagă glasul, rostește versurile de mai sus din ”Psaltirea” lui Dosoftei):
”Cini-și face zid di pace,
Turnuri de frăție,
Duce viață fără greață
Într-a sa bogăție,
Că-i mai bună depreună
Viața cea frățească,
Decât arma ce destramă
Oaste vitejească.”
(Copiii rămân în admirație, iar Smărăndița îl mănâncă din ochi, cu pumnii strânși la piept.)
BĂDIȚA VASILE: Bravo, Ștefănescu! Laudă ție și îl dau pildă vouă, celorlalți!
Scena a III-a
PĂRINTELE HUMULESCU (însoțit de moș Gheorghe, ce poartă pe braț un coș cu bunătăți, aduse de la
biserică): Iaca intrăm pe nepoftite. Să ne fie cu iertăciune. (Lui moș Gheorghe): Pune-le aici, moș Gheorghe!
(Copiii, curioși, se înalță în bănci, spre a vedea ce-i în coș.) Iaca adus-am aici de la biserică, pentru mânjii iștia,
pitaci și colaci. (Le împarte copiilor.) Căci cade-se a le răsplăti truda. Nu-i așa, dascăle? Nădăjduiesc că amu
treaba merge strună, fără cele mângâieri ale Sfântului Nicolai.
BĂDIȚA VASILE: Nici că-i vorbă, preacinstite părinte, iar noi vă mulțumim pentru cele bunătăți.
PĂRINTELE HUMULESCU: Atunci vă las în treaba voastră. (Către copii): Și de-om auzi de la dascălul vostru
(îl arată pe bădița Vasile) că nu mi-ați făcut obrazul de rușine, vom mai aduce și altele.
COPIII: Sărutăm dreapta, părinte!
SMĂRĂNDIȚA (în timp ce bădița Vasile îl însoțește pe părinte până la ușă) Nicăăă!
NICĂ: Ce-i, Smărăndiță?
SMĂRĂNDIȚA: Aș vrea să șezi cu mine de-amu. Te supără? Și mă juruiesc și eu ție că n-am să te mai
necăjesc.
NICĂ: Dar nici la Nic-a lui Costache cela n-ai să te mai uiți, da?
SMĂRĂNDIȚA: Da!
BĂDIȚA VASILE (întorcându-se): Ștefănescu1
NICĂ: Ascult, bădiță!
BĂDIȚA VASILE: Azi, după ce-ați ieși la joacă puțin, ca de obicei, până a să mă întorc de la biserică, va să
asculți pe Nic-a lui Costache la socotit și citit. Și-acum în curte! (Bădița Vasile își adună lucrurile de pe masă.
Copiii se îmbulzesc să iasă.)
NICĂ (pregătindu-se să iasă și ținând-o de mână pe Smărăndița, triumfător către Nic-a lui Costache): Mi-o
venit și mie apa la moară amu, măi hojmalăule!