TINCTURA DE SPÂNZ Extract hidroalcoolic 100% natural!

Recomandat în:
-uz extern: dureri reumatice, noduli.
– uz intern: tumori maligne de gradul I, II, chisturi, cancer la sân,
osteosarcom, fibron uterin, amenoree, infalamatii ale intestinului gros.

Mod de întrebuintare:
-uz extern: frectie pe locul dureros sau comprese odata pe zi.
- uz intern: 5 picaturi pe zi din tinctura adaugata într-o cana de ceai doar dupa masa (de
preferinta bogata în vegetale). Se foloseste 10 zile, pauza 5 zile, dupa care se reia.

ATENTIE!
A nu se depasi doza zilnica recomandata pentru uz intern.

Produs 100% natural!!!

Spînz şi mărul-lupului în terapia bolnavilor de cancer

Spînzul (Helleborus purpurascens) şi mărul-lupului
(Aristolochia clematitis) – o plantă cunoscută şi sub
denumirea populară de curcubeţică – sînt două plante
considerate toxice, dar care, dacă sînt folosite într-un
dozaj corespunzător, pot avea efecte terapeutice
deosebite în terapia bolnavilor de cancer.

Potrivit multor cercetători (între care prof.univ.dr.

Constantin Pîrvu, ing. Ioan Groza, prof.univ.dr. Simion
Bolte, dr. Cristian Boerescu, terapeut Fănică Voinea Ene,
etc.), aceste plante toxice au certe proprietăţi
anticancerigene (în special de lizare a tumorilor şi
imunostimulatoare). Depăşirea dozei de toxicitate şi
utilizarea lor internă vreme îndelungată, fără pauze, pot
duce la efecte contrare (activarea celulelor canceroase). Potrivit cercetărilor de pînă acum,
trebuie respectate următoarele doze:

• spînz – pulbere de rizomi şi rădăcină 0,2-1 g de 3 ori/zi, iar tinctură 1-10 picături de 3 ori/zi,
cu creşteri treptate de 1 picătură de 3 ori pe zi;

• mărul-lupului – tinctură 10 la sută 0,1-0,2 picături pe kilogram corp de 2 ori/zi, iar ceai din
părţile aeriene ale plantei, decoct 5-10 minute, 1 linguriţă la 500 ml de apă, din care se iau 1-6
linguri/zi, cu creşteri treptate de 1 lingură/zi. La o lună de tratament sînt necesare cel puţin
două săptămîni de pauză. Este indicat ca tratamentul să se facă sub stricta supraveghere a unui
terapeut.

Victoria plantelor in lupta cu cancerul: Vascul si Spanzul.

Capacitatea metodelor naturiste de a stopa bolile canceroase e confirmata de tot mai multi
medici, terapeuti si fosti bolnavi care s-au vindecat. In fruntea listei plantelor anti-cancerigene
se afla Vascul si Spanzul, prezentate pe larg in paginile revistei si asupra carora revenim cu noi
relatari. "In 40% din cazuri, dupa tratamentul cu vasc (Isorel), nu se mai poate vorbi de boli
canceroase"

Am constatat statistic faptul ca, la tratamentul cu Isorel, supravietuirea este cam de 40%, fata
de alte terapii; ma refer, in general, la bolnavii care s-au operat. In mod ciudat, supravietuirea
scade la pacientii care folosesc tratamente citostatice. Supravietuirea este caracterizata fie prin
incetinirea procesului tumoral, fie prin retrocedarea metastazelor. La unii pacienti, dupa un timp
de tratament cu Isorel, nu se mai poate vorbi despre existenta bolii canceroase, ci doar despre
reminiscentele ei sub forma de cicatrice.

In ce consta, de fapt, tratamentul?

In injectarea subcutanata a produsului. Eu am ramas la vechile principii ca trebuie "modelat"

medicamentul, in functie de "interesele" pacientului, deci in functie de specificul fiecaruia.
Lucrez cu doze extraordinar de scazute, in concordanta cu cele utilizate de firmele specializate
din Germania si Elvetia.

Exista efecte secundare?

Pot aparea reactii secundare numai daca se greseste doza caracteristica fiecarui pacient in parte.
Aceste reactii secundare pot consta, de exemplu, in inflamarea locului injectiei.

La o doza de 1 miligram pe mililitru, pretul medicamentului in sine nu mai are nici o

importanta, comparativ cu costul serului fiziologic utilizat pentru diluare, seringi etc. Injectiile
se fac de trei ori pe saptamana.

Cat timp dureaza un tratament?

Ne dam seama daca organismul raspunde pozitiv cam dupa a cincea injectie. Dupa aceasta
perioada, incep sa apara fenomenele clinice favorabile: imbunatatirea calitatii somnului, aparitia
sau reaparitia poftei de mancare. Pofta de mancare devine selectiva, iar bolnavul are pofta sa
manance diverse alimente. Din aceasta cauza, eu am renuntat sa prescriu un regim alimentar
strict pe durata tratamentului. In plus, fiecare bolnav isi poate aplica si o "terapie"
complementara: mersul pe jos in aer liber, prin iarba... Mai este un aspect: eu pot da acasa
pacientului preparatul pe baza de Isorel, deci nu este nevoie sa se deplaseze la mine pentru
fiecare injectie. Trebuie sa vina la consult doar o data pe luna, pentru a vedea care este starea
sanatatii sale. Tratamentul este obligatoriu cam trei-cinci ani. Pacientii care au depasit aceasta
perioada, mai vin pentru o doza de tratament (de o luna de zile) cu Isorel, cam o data la sase
luni, numai pentru a fi linistiti sufleteste ca nu va mai aparea boala.

Cine mai aplica in Romania terapia cu Isorel?

N-as putea spune ca Isorelul este foarte utilizat in reteaua oncologica, fiindca acest medicament
nu a fost omologat ca apartinand seriei citostaticelor. Bolnavii care ajung la mine sunt trimisi de
diversi colegi, chiar si din reteaua oncologica.

Ce credeti ca ar mai trebui facut in lupta impotriva cancerului?

Bolnavul care a fost diagnosticat cu cancer nu poate primi o vestea mai rea decat asta. De multe
ori, acestor bolnavi, daca intra intr-un cabinet medical pentru o cu totul alta boala (pentru ca un
bolnav de cancer poate suferi de orice alta boala), nu li se acorda atentia necesara; sunt
considerati condamnati. Dar nu este adevarat! Eu am cunoscut o serie de pacienti care au murit
din cu totul alte motive, nu de cancer. Fiecare bolnav trebuie ajutat la fel de mult, indiferent
daca are sau nu cancer.

Spânzul - otrava care ne salveazĂ viata - Plantă toxică, cu o componentă otrăvitoare,

spânzul în egală măsură salvează viaţa, dar provoacă şi moartea

La marginea pădurilor de fag, brad sau molid, în zonele de deal şi de munte, ne va întâmpina în
primele luni de primăvară (martie - începutul lui aprilie) o plantă neobişnuită. Mare, gri-
roşiatică la exterior şi verzuie în interior, floarea sa arată ca o frunză la începutul adolescenţei, o
frunză care nu a reuşit să se metamorfozeze într-o floare. Aceasta este floarea spânzului
(Helleborus species). Alături de podbal, este printre primele flori care apar în noul an după
ghioceii şi brânduşele de primăvară. Frunza sa este mare, foarte adânc crestată, inconfundabilă.
Rădăcină este puternică, formată din mai multe "fire" bine ancorate în pământ. Tulpina este
înaltă de 20-40 cm, rar mai mult. Are puţine frunze. După perioada de înflorire (martie-aprilie),
planta rămâne doar cu 2-3 frunze. Adesea cresc în asociaţii de 4-5, de unde şi un aspect de tufă.
Anumite varietăţi ale spânzului au dimensiuni impresionante. Uneori florile sunt complet
verzui, alteori bat spre negru sau violaceu (mai ales în Transilvania).
În lumea ierburilor de leac tradiţionale româneşti, dar şi europene, spânzul ocupă un loc cu totul
aparte. Aspectul sau mai puţin obişnuit, faptul că apare foarte timpuriu - aproape din zăpadă -
toxicitatea sa foarte ridicată, precum şi virtuţile sale curative deosebite i-au dat o "personalitate"
aparte. El este consemnat în legendele populare româneşti, dar şi în scrierile alchimiştilor din
Evul Mediu. Rar vom întâlni o plantă atât de respectată ca enigmaticul spânz. Proprietăţile sale
curative deosebite sunt recunoscute deopotrivă de medicina cultă şi cea populară.

Spânzul în medicina veche românească

În popor, această plantă a fost utilizată din vechime de către acei câţiva vraci sau vindecători ai
satelor, care cunoşteau cu precizie virtuţile sale terapeutice şi chiar magice. Din ceea ce a rămas
consemnat privitor la utilizările populare ale spânzului (care, aşa cum se va vedea, sunt mai
multe decât cele descoperite până acum de medicina cultă), menţionăm în continuare câteva mai
frecvent folosite:

Spânzul, în special rădăcina, era utilizat (în multe zone se foloseşte şi azi) intern, pentru
tratamentul bolilor de inimă, al amenoreei (absenţa ciclului menstrual) şi al herniei. Rădăcina de
spânz plămădită în alcool (adică tinctura) era folosită în tratamentul paraliziilor şi a altor boli
ale sistemului nervos. Extern, era folosit pentru tratarea reumatismului, a sciaticii şi a
migrenelor. În caz de infecţie, frunzele sau rădăcina, aplicate pe piele sub formă de cataplasmă,
grăbeau vindecarea şi alinau durerea.

Toate leacurile interne se administrau şi erau filtrate foarte atent. Se spunea că dacă scapă o
rădăcină de spânz şi este băută de bolnav împreună cu fiertura sau cu plămadeala, atunci "se
sparg maţele". La animale, erau trecute fire de spânz prin ureche sau prin boabele de cereale pe
care le consumau, pentru a fi vindecate de boli. Gama de boli vindecate cu această plantă era
foarte largă, de la guturai la pestă (ciumă).

Un leac alchimic

Celebrul medic, chimist şi alchimist Paracelsus făcea din frunzele acestei plante aşa-numitul
elixir de viaţă lungă, care se pare că a dat rezultate, din moment ce faima sa a ajuns prin veacuri
până la noi. Plecând de la această informaţie, cercetătorii au descoperit, relativ recent, că
frunzele acestei plante au o acţiune deosebit de favorabilă asupra activităţii cardiace.

O plantă magică

Spânzul nu este numai o plantă medicinală, ci este şi o plantă magică. Ceva din magia acestei
plante a fost remarcat şi de cei care au descoperit Boicilul, care au observat că doze foarte mici
de spânz aveau efecte neobişnuit de puternice. În popor se vorbeşte de o putere ascunsă a
spânzului, putere care, ca şi la alte plante, poate fi orientată în bine sau în rău, în funcţie de
gândurile mai mult sau mai puţin curate ale celui care îl foloseşte. În popor există credinţa că
plante ca mătrăguna, cucuta sau spânzul se pot "răzbuna" pe cel care le foloseşte în scopuri
malefice sau care le culege atunci când este tulburat de gânduri necurate. Iată de ce culegerea
acestei plante era făcută în vechime doar de cei ce postiseră şi se rugaseră înainte, pentru a
beneficia de puterea ei vindecătoare. Nu este recomandată culegerea acestei plante pe lună plină
(cu jumătate de zi inainte şi după momentul de lună plină), deoarece puterea magică a spânzului
ar fi greu de controlat în această perioadă de către vindecător. În ţinutul Făgăraşului, spânzul se
scotea înainte de Sfântul Gheorghe (23 aprilie) şi numai de către o copilă sau o bătrână. Ea
trebuia să spună de trei ori Tatăl Nostru şi de trei ori Născătoarea şi abia apoi putea scoate
rădăcina.

Spânzul în medicina modernă

În medicina cultă (oficială), rădăcina de spânz este folosită în fabricarea medicamentelor de

sinteză, ca stimulent în bolile cardiace, având o acţiune terapeutică foarte puternică
(comparabilă cu a digitalelor) în ischemia cardiacă şi în aritmia cardiacă. Extern, el este folosit
contra reumatismului şi a migrenelor, sub formă de unguent care se aplică pe locul dureros,
având o acţiune curativă rapidă. Interesant este că efectele se obţin cu doze mici din această
plantă (cu concentraţii ale principiilor active aproape homeopatice). Spânzul are o intensă
acţiune antireumatică şi antiinflamatoare. Principiile sale active intervin la nivel enzimatic,
determinând modificări pozitive în metabolismul local, ceea ce explică într-o anumită măsură
acţiunea sa puternică în cazurile de reumatism. Extractele de spânz aplicate extern au acţiune
antiinflamatoare şi asupra nervilor, fiind folosite în tratamentul sciaticii şi al nevralgiei de
trigemen.

Administrarea

Administrarea plantei pe cale internă se face cu foarte mare prudenţă şi se recomandă să fie
realizată întotdeauna sub îndrumarea medicului. În general, doza minimă de pulbere este de
0,25 g pe zi, iar doza maximă de pulbere este de 1 gram de rădăcină pe zi, aplicate în funcţie de
vârsta, greutate şi starea de vitalitate. Doza de tinctură, în concentraţie de 20%, este de
maximum 3 mililitri pe zi. La infuzare sau decocţie se pun maximum 2 grame la un litru de apă,
iar infuzia se filtrează cu mare grijă, astfel încât bucăţile de rădăcină să nu ajungă în lichidul
strecurat. Empiric, se folosesc şi cantităţi mai mari. Cu toate acestea, riscul este enorm, şi de
aceea nu este recomandată folosirea acestei plante fără supraveghere medicală competentă, şi în
alte doze decât cele prescrise.

Intoxicaţia cu spânz

Deşi spânzul poate produce efecte terapeutice remarcabile, în cazul utilizării greşite el poate
provoca adevărate catastrofe. Trebuie ştiut faptul că intoxicaţia cu spânz în doze mari este
mortală! Doza admisibilă este de 1 gram pe zi maximum. De la 3-5 grame în sus (în funcţie de
masa corporală), apar primele semne toxice. Peste 10 grame, apar efectele foarte grave, mortale.

Iată simptomele intoxicaţiei cu spanz, în funcţie de gravitatea acesteia şi în ordinea evoluţiei

sale cronologice: 1. salivaţie abundentă; 2. greaţă, vărsături repetate, dificultate la înghiţire; 3.
colici abdominale, diaree; 4. ameţeli, senzaţie de greutate exagerată a capului; 5. adinamie,
somnolenţă; 6. sughiţ, tremurături, convulsii, dilatarea patologică a pupilei; 7. slăbirea pulsului,
dispnee; 8. moarte.
Tratamentul şi primul ajutor în caz de intoxicaţie

Cel mai uşor "tratament" este o foarte mare atenţie în utilizarea acestei plante. Dacă din
neatenţie sau ignoranţă se ajunge la intoxicaţii, se va cere imediat ajutorul personalului medical
competent. Orice "inovaţii" în tratamentul acestui tip de intoxicaţe pot avea efecte catastrofale.
Primul ajutor constă în realizarea cât mai urgentă a spălăturilor stomacale. Se administrează
purgative puternice şi cu acţiune rapidă. Se administrează cărbune activ, medicamente care
stimulează centrii nervoşi ce coordonează activitatea respiratorie şi cardiacă.

Epilog

Patrimoniul medicinii populare trebuie cât mai rapid redescoperit şi valorificat de medicii şi
farmaciştii noştri. Rezultatele remarcabile obţinute de-a lungul secolelor de medicină populară
românească cu această plantă, la care se adaugă semnalările tot mai frecvente ale unor cazuri
(mai ales de paralizie şi afecţiuni neurologice) vindecate, fac necesară reconsiderarea spânzului.
Dincolo de scepticism sau de prudenţa necesară profesiunii medicale, există puterea
rezultatului, a exemplului viu şi a tradiţiei. Când natura oferă soluţii pentru vindecarea unor
suferinţe năprasnice, când oameni disperaţi pot fi întorşi de pe drumul morţii, să te faci că nu
ştii despre existenţa lor doar pentru că ridică unele probleme este o abatere de la obligaţia
medicului de a vindeca. Ar fi una din cele mai grave greşeli să nu valorificăm ceea ce deja
avem în acest domeniu, când la nivel mondial se tinde spre reconsiderarea terapiilor naturale.
Nu trebuie uitat că un fapt experimental poate distruge o teorie, dar o teorie nu poate distruge
realitatea unei vindecări, cu atât mai puţin a mai multor vindecări, realizate pe cale naturală, cu
aceeaşi plantă.

Ce este spinzul? (SPINZUL)

Este o specie care creste la marginea padurilor si in tufisurile din regiunile de deal la peste 500
m altitudine si la munte. Planta este erbacee, perena, inalta de 30-50 cm, cu tulpina aeriana
dreapta, bifurcata. Frunzele sunt alterne, lung petiolate si palmat secate cu 5-7 lobi. Florile sunt
mari, formate din 5 elemente, de culoare verde-purpurie spre margine. Infloreste primavara
devreme, incepind din februarie-martie. Radacinile se utilizeaza in medicina empirica veterinara
pentru a produce abcese de fixatie, in special la porcinele afectate de pesta. Intreaga planta, in
special rizomii si radacinile, contine heterozide (helebrozid), saponozide (heleborina si
heleboreina), care, sub forma de produse farmaceutice precis dozate, au fost utilizate pentru
actiunea cardiotonica, dar numai sub supraveghere medicala. Planta mai contine si o lactona
nesaturata - protoanemonina. Intreaga planta este toxica. In cazul intoxicatiilor accidentale,
simptomele se manifesta prin salivatie puternica, greata, varsaturi repetate, dificultati la
inghitire, colici abdominale, diaree, ameteli, senzatie de greutate exagerata a capului, sughituri,
tremuraturi. Dupa aceste fenomene incep convulsii tetaniforme, midriaza, slabirea si rarirea
pulsului, dispnee, somnolenta si moarte.
Despre folosirea spînzului (Heleborus species) în tratamentul unor forme de cancer am mai
scris. Există terapeuţi care au reuşit să vindece cu preparate din această plantă toxică foarte
mulţi oameni suferinzi de cancer în diverse stadii, unii chiar cu metastază. Cu toate că mulţi
dintre aceşti terapeuţi şi-au făcut publice intenţiile de a colabora cu biochimiştii din ţară pentru
a se afla mult mai multe lucruri despre proprietăţile terapeutice ale spînzului, vreme de mulţi ani
nici un cercetător din industria farmaceutică românească nu a luat aceste demersuri în serios.

Totuşi, a fost aruncată mănuşa, iar unii medici şi biochimişti s-au apropiat timid să o ridice.
Conform unor cercetări clinice şi de laborator făcute la Cluj, Timişoara şi Insitutul Cantacuzino
din Bucureşti, spînzul este foarte eficient în tratarea cancerului datorită următoarelor sale
acţiuni farmacodinamice:

• Imunostimulator – s-a pus în evidenţă că spînzul stimulează producţia de interferon, producţia

de anticorpi specifici, dublînd sau chiar triplînd intensitatea reacţiei sistemului imunitar la
agresiunea germenilor patogeni.
• Purgativ puternic – încă din primele zile de tratament, spînzul determină o evacuare intensă a
intestinului gros, care, atunci cînd nu produce devitalizare sau deshidratare puternică, nu trebuie
oprită, deoarece este un mijloc extraordinar de rapid şi eficient pentru a despovăra organismul
de toxine.
• Depurativ – spînzul este un sudorific de intensitate mare, mai ales în doze mai mari (apropiate
de un gram pe zi), determinînd mobilizarea toxinelor şi eliminarea lor prin transpiraţie.
• Tonic amar – ceea ce înseamnă că stimulează apetitul alimentar şi digestia, elemente foarte
importante în tratamentul cancerului, care este cel mai adesea însoţit de inapetenţă. Spînzul
reacţionează totuşi diferit de la un pacient la altul, la unii producînd reflexul de vomă.
• Stimulent nervos – în cazul cancerului această acţiune se manifestă prin reducerea stării de
apatie a pacienţilor şi prin mobilizarea resurselor lor pentru a lupta cu boala, chiar şi a celor cu
o vitalitate mai scăzută.
Experienţa a arătat că spînzul este eficient în cancerul cu orice fel de localizare. Cele mai
frecvente vindecări s-au semnalat în cazul tumorilor cerebrale, mamare şi genitale, dar şi în
cancerul intestinal, urinar, pulmonar, hepatic, laringian, orbitar, de piele, la limbă şi la oase.
Cercetările clinice au mai scos în evidenţă faptul că diferenţierea tratamentului cu spînz nu se
face în funcţie de localizarea cancerului, ci în funcţie de pacient.