Spnz i mrul-lupului n terapia bolnavilor de cancer

Spnzul (Helleborus purpurascens) i mrul-lupului (Aristolochia clematitis) - o plant cunoscut i sub denumirea popular de curcubeic - sunt dou plante considerate toxice, dar care, dac sunt folosite ntr-un dozaj corespunztor, pot avea efecte terapeutice deosebite n terapia bolnavilor de cancer. Potrivit multor cercettori (ntre care prof. univ. dr. Constantin Prvu, ing. Ioan Groza, prof. univ. dr. Simion Bolte, dr. Cristian Boerescu, terapeut Fnic Voinea Ene, etc.), aceste plante toxice au certe proprieti anticancerigene (n special de lizare a tumorilor i imunostimulatoare). Depirea dozei de toxicitate i utilizarea lor intern vreme ndelungat, fr pauze, pot duce la efecte contrare (activarea celulelor canceroase). Potrivit cercetrilor de pn acum, trebuie respectate urmtoarele doze: spnz - pulbere de rizomi i rdcin 0,2-1 g de 3 ori/zi, iar tinctur 1-10 picturi de 3 ori/zi, cu creteri treptate de 1 pictur de 3 ori pe zi; mrul-lupului - tinctur 10 la sut 0,1-0,2 picturi pe kilogram corp de 2 ori/zi, iar ceai din prile aeriene ale plantei, decoct 5-10 minute, 1 linguri la 500 ml de ap, din care se iau 16 linguri/zi, cu creteri treptate de 1 lingur/zi. La o lun de tratament sunt necesare cel puin dou sptmni de pauz. Este indicat ca tratamentul s se fac sub stricta supraveghere a unui terapeut. SPANZUL Planta toxica, cu o componenta otravitoare, care in egala masura salveaza viata dar provoaca si moartea. La marginea padurilor de fag, brad sau molid, in zonele de deal si de munte, ne va intampina in primele luni de primavara (martie - inceputul lui aprilie) o planta neobisnuita. Mare, grirosiatica la exterior si verzuie in interior, floarea sa arata ca o frunza la inceputul adolescentei, o frunza care nu a reusit sa se metamorfozeze intr-o floare. Aceasta este floarea spanzului (Helleborus species). Alaturi de podbal, este printre primele flori care apar in noul an dupa ghioceii si brandusele de primavara. Frunza sa este mare, foarte adanc crestata, inconfundabila. Radacina este puternica, formata din mai multe "fire" bine ancorate in pamant. Tulpina este inalta de 20-40 cm, rar mai mult. Are putine frunze . Dupa perioada de inflorire (martie-aprilie), planta ramane doar cu 2-3 frunze . Adesea cresc in asociatii de 45, de unde si un aspect de tufa. Anumite varietati ale spanzului au dimensiuni impresionante. Uneori florile sunt complet verzui, alteori bat spre negru sau violaceu (mai ales in Transilvania). In lumea ierburilor de leac traditionale romanesti, dar si europene, spanzul ocupa un loc cu totul aparte. Aspectul sau mai putin obisnuit, faptul ca apare foarte timpuriu - aproape din zapada - toxicitatea sa foarte ridicata, precum si virtutile sale curative deosebite i-au dat o "personalitate" aparte. El este consemnat in legendele populare romanesti, dar si in scrierile alchimistilor din Evul Mediu. Rar vom intalni o planta atat de respectata ca enigmaticul spanz. Proprietatile sale curative deosebite sunt recunoscute deopotriva de medicina culta si cea populara. Spanzul in medicina veche romaneasca

In popor, aceasta planta a fost utilizata din vechime de catre acei cativa vraci sau vindecatori ai satelor, care cunosteau cu precizie virtutile sale terapeutice si chiar magice. Spanzul, in special radacina, era utilizat (in multe zone se foloseste si azi) intern, pentru tratamentul bolilor de inima, al amenoreei (absenta ciclului menstrual) si al herniei. Radacina de spanz plamadita in alcool (adica tinctura) era folosita in tratamentul paraliziilor si a altor boli ale sistemului nervos. Extern, era folosit pentru tratarea reumatismului, a sciaticii si a migrenelor. In caz de infectie, frunzele sau radacina, aplicate pe piele sub forma de cataplasma, grabeau vindecarea si alinau durerea. Toate leacurile interne se administrau si erau filtrate foarte atent. Se spunea ca daca scapa o radacina de spanz si este bauta de bolnav impreuna cu fiertura sau cu plamadeala, atunci "se sparg matele" . La animale, erau trecute fire de spanz prin ureche sau prin boabele de cereale pe care le consumau, pentru a fi vindecate de boli. Gama de boli vindecate cu aceasta planta era foarte larga, de la guturai la pesta (ciuma). *** Celebrul medic, chimist si alchimist Paracelsus facea din frunzele acestei plante asa-numitul elixir de viata lunga, care se pare ca a dat rezultate, din moment ce faima sa a ajuns prin veacuri pana la noi.