CUM

INTERPRETĂM
TEXTUL
DRAMATIC?
SUBIECTUL AL II-LEA

Profesor - Bogdan Rațiu

 REPERE TEORETICE
ROLUL NOTAȚIILOR SCENICE/DIDASCALII/ INDICAȚII SCENICE :

este de a ilustra condițiile de enunțare și cele imaginare.

este un suport al punerii în scenă.
au valoarea unui text de regie.
în cadrul didascaliilor:
a) este reliefată caracterizarea directă realizată de dramaturg;
b) se evidențiază stări interioare, tensiuni ale personajelor;
c) sunt surprinse elemente ale comunicării nonverbale, specifice jocului scenic;
d) sunt redate elemente ale comunicării paraverbale;
e) este creionat decorul/portretul prin imagini artistice specifice;
f) este menționat contextul comunicării: cine comunică, când, unde/decor.
ACTUL I
Scena se petrece în anul 1896. Decorul: salonul unor oameni cu stare
din vremea aceea. Un pian, un palmier în hârdău. În dreptul ferestrelor
cu draperii de catifea cu ciucuri, fotolii, canapea; pe masă, fructieră cu
APLICAȚIE

cărți de vizită. [...] Pe pereți, două portrete de familie, în ramă de bronz Prezintă, în minimum 50 de cuvinte,
şi pluş. O oglindă cu ramă grea și înflorată. Pe pian, o clepsidră. [...] rolul notațiilor autorului,
din fragmentul de mai jos.

Stânga, ușă, în dreapta, două uşi.

SCENA 1
RUXANDRA, SULTANA
RUXANDRA (cu spatele la sală, cântă la pian. E îmbrăcată сu о bluzӑ сu
dantele, сu mânecă lungă şi o fustă creață la spate, peste un mic turnel,
cordon lat. Părul strâns în coc și lăsat pe frunte. Reia mereu același
exercițiu. Întoarce clepsidra și exersează iar).
SULTANA (în fotoliu, croșetează. La brâu are un mănunchi mare de
chei): Opt şi cu patru doisprezece.
RUXANDRA (se întrerupe): Poftim?
SULTANA: Am spus: opt şi cu patru, doisprezece.
RUXANDRA (dă din cap și exersează iar) (Pe stradă răsună un trap de
cal și zgomot de trăsură.)
Lucia Demetrius, Trei generaţii
 SUGESTIE DE RĂSPUNS
Fragmentul extras din „Trei generații” de Lucia Demetrius este un text dramatic, iar rolul general al notațiilor
autorului este de a ilustra condițiile de enunțare și cele imaginare. În cadrul didascaliilor funcționale se regăsesc
aspecte ce vizează timpul „în anul 1896” și spațiul scenei, decorul „salonul unor oameni cu stare din vremea aceea”.
În acest sens, se utilizează numeroase imagini vizuale, care redau în detaliu decorul („catifea cu ciucuri, fotolii,
canapea”), expuse sub forma unor enumerații. Acestea sunt complinite de imaginile vizuale specifice personajelor,
modalitate directă de caracterizare a personajelor de către dramaturg: Ruxandra era „îmbrăcată cu o bluză cu
dantelă”, iar Sultana avea „la brâu un mănunchi mare de chei”. În plus, sunt elemente care caracterizează
comunicarea paraverbală „(se întrerupe)” și nonverbală „(dă din cap și exersează iar)” și o serie de imagini dinamice
care redau jocul scenic „(cu spatele la sală, cântă la pian)”. Atmosfera de pe scenă este oferită și de imaginile
auditive produse din exteriorul scenei „(Pe stradă răsună un trap de cal)”. Didascaliile completează dialogul
dramatic dintre Ruxandra și Sultana în care cele două personaje discută despre un fapt banal referitor la suma a
două cifre. În timp ce Ruxandra doar afirmă adevărul exprimat de Sultana, ea își continuă activitatea. Totodată,
ultima didascalie oferă informații cu privire la contextul în care se află cele două personaje, menționând zgomotul
de fundal, cu rol în conturarea autenticității. Astfel, didascaliile au valoarea unui text de regie, cuprinzând indicații
pentru realizarea spectacolului.
 REPERE TEORETICE

PERSONAJUL

Modalități de caracterizare
caracterizare directă realizată de dramaturg;
caracterizare directă realizată de alte personaje;
autocaracterizare;
caracterizare indirectă prin fapte, acțiuni, atitudini, îmbrăcăminte, limbaj, dialog.
Tipologia personajului: principal, pozitiv/negativ, static/dinamic, protagonist/antagonist,
plat/rotund (E.M. Forster), eponim, veridic, fabulos, modern, romantic.

Statut: social, moral, psihologic.

Portret moral/ fizic

Repere:
Care este rolul personajului?
Ce mesaj transmite?
Care este semnificația sa?
Care este valoarea pe care o propune?
Cum interacționează cu oamenii? În ce conflict se află?
Ce atitudine are față de lucruri/personaje/întâmplări?
Ce emoții/sentimente are? Cum se observă ele?
CORINA (într-o rochie caldă de casă. Ștefan în pantaloni gri, pulover albastru, cu

APLICAȚIE
mâneci lungi și închis la gât. Ținuta lor arată o dimineață rece de munte. Corina,
pe terasă, în stânga, pe un șezlong, aproape paralel cu rampa, privește afară, spre
culise, într-un fel de reverie atentă ca și cum ar urmări ceva foarte important, ce

se petrece acolo. În hol, comod instalat într-unul din fotoliile albe de nuiele,

Ștefan citește o carte. La ridicarea cortinei, o clipă de tăcere prelungește această Prezintă, în minimum 50 de cuvinte,
două modalități
situație, care durează probabil mai de demult): Încă una… de caracterizare a personajului,
ȘTEFAN: Ai spus ceva? identificate în fragmentul dat.

CORINA: A mai căzut încă una. E a șaptesprezecea. Ieri au fost unsprezece.

Alaltăieri cinci.
ȘTEFAN: Vrei să le numeri pe toate?
CORINA: Aș vrea! Sunt așa de multe, că mi-ar trebui o eternitate… Ștefan!
ȘTEFAN (fără să-și întrerupă lectura): Daa…
CORINA: Pot să spun o prostie?
ȘTEFAN: Te rog. Nu te jena.
CORINA: Eu până acum nu văzusem niciodată cum cade o frunză. Credeam că
se rupe și cade.
ȘTEFAN: Ai intuiții miraculoase, Corina. Închipuiește-ți că într-adevăr asta e
singura metodă a frunzelor de a cădea: se rup și cad. Mă epatezi.
CORINA: Și tu mă epatezi, dragul meu. Prin ignoranță. Nu știi, nu bănuiești câte
gesturi mărunte sunt într-o cădere de frunză… (Tăcere.) Optsprezece…

Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța

 SUGESTIE DE RĂSPUNS
Fragmentul extras din opera „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian este un text dramatic, iar scena
surprinde dialogul dintre Ștefan și Corina referitor la un aspect simplu al existenței lor, mai exact, e vorba de
căderea unei frunze. Discuția asupra unui fapt banal demonstrează deschiderea spre ceea ce e ascuns, spre
detaliile care dau un alt sens vieții. Imaginea eroinei se definitivează prin numeroasele modalități de
caracterizare, care evidențiază o personalitate hipersensibilă, visătoare și meditativă. În cadrul didascaliilor,
Corina este caracterizată direct de către dramaturg, creionându-se portretul acesteia „într-o rochie caldă de
casă”, dar și indirect prin atitudine „tăcere”, „într-o reverie atentă„ fiind accentuat spiritul său reflexiv. Prin
intermediul dialogului, personajul este caracterizat indirect, evindețiindu-se finețea femeii, impresionată de
faptul că până în acel moment nu a reflectat niciodată la aspectul interesant al căderii frunzelor. Ea este
sinceră, asumându-și ridicolul discuției „Pot să spun o prostie?” și este tranșantă cu Ștefan, afirmând că este
ignorant „Și tu mă epatezi, dragul meu. Prin ignoranță”. De asemenea, este o stare de liniște între cei doi, unul
este atent la cărți, celălalt la căderea frunzelor și se creează o scenă ironică între cei doi, care discută despre
spectacolul faptelor monotone.
SPOR LA ÎNVĂȚAT!