POEZII DE DRAGOSTE

EMINESCIENE
Proiect de Voinea Gabriel
 Mihai Eminescu
Mihai Eminescu, probabil cel mai cunoscut poet român, s-a născut în
anul 1850 și a încetat din viață în 1889. Provine din Botoșani. A studiat
la Universitatea din Viena. A debutat literar cu poezia „La mormântul
lui Aron Pumnul”.

Mihai Eminovici pe numele adevărat, el mereu impresiona prin geniul

său în materie de poezie, dar și prin personalitatea sa distinsă. Din
mărturiile contemporanilor lui, reiese că Eminescu era un individ
deosebit de carismatic, arătos fizic, cu o fire prietenoasă. Din aceste
motive, era îndeobște atrăgător pentru femei. Se mai distinge, de
asemenea, pentru aptitudinea sa de cântăreț, având o voce frumoasă și o
iubire pentru muzică.

Printre cei care îl cunoșteau, dar și prin unele poezii, el își exprima
adânci sentimente de patriotism. Formula sa de salut preferată era
„Trăiască nația!”, la care răspunsul cuvenit era „Sus cu dânsa!”.

A trebuit să se lupte cu diverse boli fizice, dar mai ales psihice, datorită
zbuciumul pe care îl resimțea în viața sa adesea agitată.

Era o persoană discretă, plăcută de societate, cu purtări frumoase.

Cunostințele sale apropiate îl mărturisesc pe mult-adoratul poet ca un
om obișnuit ,cu unele vicii, dar distins prin trăsăturile sale plăcute.
Analiză a trei strofe din poezia
„Lasă-ți lumea...”

„Iată lacul. Luna plină,

Poleindu-l, îl străbate;

El, aprins de-a ei lumină,

Simte-a lui singurătate.”

„Tremurând cu unde-n spume,

Între trestie le farmă
Și visând o-ntreagă lume,
Tot nu poate să adoarmă.”

„De-al tău chip el se pătrunde,

Ca oglindă îl alege-

Ce privești zâmbind în unde?

Ești frumoasă, se-nțelege.”

 În primul vers al primei strofe, eul liric introduce lacul, respectiv luna. Aceste
elemente, la început, par a fi doar părți ale peisajului natural unde are loc întâlnirea
celor doi îndrăgostiți. Cu toate acestea, în continuarea strofei, dar și în strofele care
urmează, lacul și luna pot fi interpretate ca simbolizând pe el, respectiv pe ea.
Această simbolistică se creează cel mai mult prin personificări, folosindu-se, spre
exemplu, verbe ca „a simți” pentru un corp ceresc altfel lipsit de viață; dar și
metafore sau epitete, pentru a trasa asemănări între perechea de iubiți și elementele
care îi simbolizează..
Din interacțiunile între lună și lac, se poate deduce și situația reală a îndrăgostiților.
Metafora „poleind-ul” indică reflectarea lunii asupra lacului, epitetul „aprins”
fiind-ui atribuit în consecință. Este interesant că, cu toate că lacul, sau
îndrăgostitul, este îmbucurat de „lumina” iubitei, acesta tot se simte singur, așa
cum reiese din ultimul vers al acestei strofe. Acest detaliu indică faptul că în relația
lor există o depărtare, o ruptură, din cauza căreia el duce lipsa femeii iubite.
În a doua strofă, ne este prezentată situația îndrăgostitului, fiind suprapusă cu cea
a lacului. Din primul vers, se poate deduce faptul că el se află într-o stare
sufletească comparabilă cu tremurul apei, în mod clar un zbucium, o neliniște,
probabil provocată de singurătatea sa. Mai departe, „Visând o-ntreagă lume„ este o
metaforă, care ar putea fi interpretată ca o aluzie la faptul că lumea este deschisă
îndrăgostitului, că el are multe prilejuri de a se bucura și de a își căuta liniștea în
altă parte. Metafora „a adormi” ar putea fi interpretată ca o stare de tihnă
interioară, de care bărbatul nu are parte. De asemenea, lipsa de somn ar putea fi o
consecință literală a măcinărilor sale. În acest caz, acesta ar suferi de insomnii,
tânjind după ființa mult iubită; sau așteptând-o la marginea apei, pentru întâlnirea
nocturnă la care a invitat-o.
„Luna”, în strofa a treia, alege lacul ca oglindă pentru chipul ei. Într-o strofă
anterioară, lacul era „aprins” de ea, de frumusețea ei. Metafora „oglindă” indică
faptul că iubitul femeii are rolul de a îi reflecta frumusețea, bucurându-se astfel de
ea, dar și complimentând-o, devenind astfel un soi de reflexie.
Interogația retorică din versul al treilea al aceleiași strofe poate fi o replică scoasă
direct din conversația celor doi, urmată de confirmare. „Se-nțelege”, aici, are rolul
de a accentua simțul de adorație pe care îl are îndrăgostitul. De asemenea, faptul că
iubita își privea chipul „în unde” indică că ea s-a prezentat la întâlnirea de la
marginea lacului. Acest schimb de replici face, probabil, parte dintr-un inocent joc
de seducție care are loc între cei doi, având în vedere prezența epitetului
„zâmbind”, îndrăgostita deja anticipând răspunsul pe care avea să îl primească.
 Fragment din „Înger de pază”, de Mihai Eminescu

„Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare,

El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!...O-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaște trăsăturile-ți pale,
Căci tu - tu ești el.”
În ilustrație, eul liric este vizitat de „îngerul păzitor”, colorat în culori vii și calde,
contrastând cu fondul negru. Astfel, este redată trăsăturile de frumusețe și
importanță pe care le are femeia pentru îndrăgostit, în timp ce acesta „veghează
noaptea în extaze”.