Părțile componente ale avionului și manevrarea

sa[modificare | modificare sursă]
Forma exterioară a avionului, dimensiunile, motorizarea, organizarea structurală a componentelor
sale îi influențează direct performanțele. Avionul este un aparat complex, alcătuit în mod normal din
patru subsisteme:

1. structura de rezistență
2. sistemul de propulsie
3. echipamentele de bord și aparatele de comandă a zborului
4. instalațiile și mecanizarea aeronavei
În general, un avion este alcătuit din următoarele părți principale: aripa cu dispozitivele sale de
sustentație, fuzelajul, ampenajele orizontal și vertical cu părțile lor mobile, trenul de
aterizare și sistemul de propulsie. Părțile mobile ale avionului
sunt: eleroanele, profundorul, direcția, flapsurile, voleții, frâna aerodinamică și compensatoarele.

Structura unui avion civil

Aparatura de bord este alcătuită din: sisteme pentru controlul zborului, sisteme pentru controlul
funcționării motoarelor, sisteme de navigație aeriană, aparatură radio/radiolocație.
La avioanele militare se adaugă armamentul de bord, instalațiile de bombardament și dirijare a
rachetelor, blindajul de protecție, acroșajele și aparatura adecvată misiunilor de luptă.
Acționarea comenzilor avionului se realizează prin intermediul instalațiilor hidraulice și pneumatice.
Esențiale pentru zborul avionului sunt și instalațiile de alimentare cu combustibil și ulei, instalațiile
electrice, de antigivraj (dezghețare), sanitară, de izolație termică și fonică, climatizare și comenzile
agregatelor aeronavei, echipamentul de dirijare.
Comanda sistemului de propulsie și a comenzilor părților sale mobile asigură manevrarea aeronavei.
Comanda tracțiunii se realizează prin maneta de gaze care acționează sistemul de propulsie.
Comenzile părților mobile sunt asigurate prin manșă, palonier, flapsuri, frâne etc. De exemplu,
acționarea manșei înainte și înapoi comandă bracarea profundoarelor în sus și în jos, fapt care duce
la o mișcare a avionului în sus sau în jos. Mișcarea manșei spre stânga sau dreapta comandă
eleroanele de pe aripi, ducând la o mișcare de ruliu (rotație) în jurul axei
longitudinale. Călcarea pedalelor palonierului spre stânga sau dreapta acționează direcția avionului
în lateral. Ceea ce trebuie reținut este că manevrarea aeronavei se face prin acționarea combinată a
diferitelor comenzi.

Structura avionului[modificare | modificare sursă]

Aripa[modificare | modificare sursă]
În zborul aerodinamic, bazat pe forța portantă, cea mai importantă parte a avionului este aripa.
Împreună cu ampenajele, aripa asigură sustentația, stabilitatea și manevrabilitatea avionului. În
general, aripa este compusă din structura de rezistență, înveliș exterior, rezervoarele integrate de
combustibil, aparatura hidro-pneumatică aferentă comenzilor. Sub aripă se instalează trenul principal
de aterizare al avionului, sistemul de propulsie, acroșaje speciale rachete, bombe sau rezervoare
lărgabile.
Forma în plan a aripii este extrem de diversificată, în funcție de destinația, rolul, dimensiunile, forma
sau viteza avionului: aripa dreaptă (An-2, Cessna 172), aripă trapezoidală (F-22 Raptor), aripă în
săgeată (A300, BAC 1-11, Su-27), aripă în săgeată cu geometrie variabilă (avionul multirol
Tornado, bombardierul B-1 Lancer, MiG-23), aripă triunghiulară (F-16, MiG-21, Saab 37 Viggen),
aripă delta gotic (Concorde) etc.

Triplan Fokker Dr.I
 

Biplan Pitts S1s
 

Biplan An-2 cu aripă dreaptă

 

F-22: aripă trapezoidală

 
 

F-111: aripă în săgeată cu geometrie variabilă

 

Concorde: aripă delta gotic

Elementele constructive ale unei aripi de avion obișnuite
sunt: lonjeroanele, lisele, nervurile, panourile de înveliș și alte piese componente, de rigidizare
(ex: montanți) folosite pentru transmiterea eforturile între aripă și fuzelaj sau între tronsoanele aripii.
Aripile cu cel puțin două lonjeroane, împreună cu învelișul formează chesonul de rezistență, care
are sarcina de a prelua eforturile aerodinamice și mecanice la care este supusă aripa.

Cheson de rezistență

Componentele principale ale chesonului

Lonjeroanele sunt elemente de rigidizare așezate de-a lungul aripii, care preiau cea mai mare parte
din forțele și momentele ce acționează asupra acesteia. Au aspectul unei grinzi consolidate alcătuite
din tălpi (profile corniere) și inimă (platbandă), îmbinate între ele cu nituri. Sunt realizate de regulă
din materiale rezistente la încovoiere și răsucire: duraluminiu, titan, oțeluri speciale.
Nervurile sunt elemente de rigidizare transversală a aripii, montate de obicei perpendicular pe
bordul de atac al aripii. Nervurile au rolul de a păstra forma aripii și de a transmite solicitările
aerodinamice la lonjeroane și lise. Pot fi nervuri simple sau nervuri de forță, acestea din urmă având
rolul suplimentar de a prelua forțele concentrate datorate diverselor echipamente și instalații acroșate
de aripi.
Lisele sunt elemente de rigidizare montate în lungul aripii cu rolul de a prelua solicitările axiale
datorate încovoierii aripii. Ele trebuie să fie rezistente la întindere și compresiune și măresc
rezistența învelișului la deformație. Sunt obținute tehnologic prin extrudare sau îndoire și sunt
alcătuite din duraluminiu, aliaje pe bază de titan sau oțel inoxidabil.
Învelișul aripii are rolul de a menține forma sa și este realizat din tablă de duraluminiu sau aliaje pe
bază de titan, magneziu etc. Învelișul este solicitat la eforturi de încovoiere și răsucire. Ele sunt
prinse de celelalte elemente prin nituri. Dacă distanța dintre lise este mică, pentru rigidizarea
învelișului se folosește tablă ondulată. Îmbinarea tablei ondulate cu învelișul se poate face prin
metoda sudurii, nu prin nituire. Dacă aripa are grosime mică, învelișul se poate realiza prin panouri
monolit. Construcția unei astfel de aripi se realizează prin îmbinarea panourilor dintr-o singură
bucată. La aripile cu grosime foarte mică, spațiul interior nu mai cuprinde elemente de rigidizare, ci
este umplut cu structură de tip fagure sau cu alt material compozit, rezultând o structură compactă,
cu rezistență mecanică mare.

Fuzelajul[modificare | modificare sursă]
Fuzelajul (din franceză fuselage) este partea aeronavei în care este plasată cabina piloților, cabina
pasagerilor, încărcătura de transport și cea mai mare parte a echipamentelor și instalațiilor de bord.
El reprezintă corpul central de care se leagă aripile, ampenajele și trenul de aterizare. Fuzelajul
trebuie să aibă o rezistență la înaintare minimă. De aceea forma sa trebuie să fie aerodinamică, să
aibă cât mai puține proeminențe, suprafața "spălată" de curentul de aer să fie bine finisată și cu cât
mai puține ondulații.
Fuzelajele tip cocă sunt cele mai folosite în prezent în construcția aerospațială, ele s-au impus
definitiv odată cu apariția motoarelor turboreactoare. Elementele principale ale fuzelajelor de tip cocă
sunt: structura longitudinală formată din lonjeroane și lise, structura transversală formată din
cadre, și învelișul rezistent.

Structura fuzelajului

Se folosesc în prezent la aeronave două tipuri de fuzelaje tip cocă:

 semimonococă cu structură formată din lonjeroane puternice și dintr-o rețea rară de lise și
înveliș subțire
 semicocă, structura constând dintr-o rețea deasă de lise, lonjeroane false (lise rigidizate) și
înveliș subțire.
Fuzelajele tip cocă sunt rigidizate cu ajutorul unor pereți și podele care formează împreună cu restul
structurii diverse compartimente folosite pentru amplasarea echipamentelor și instalațiilor de bord,
pentru depozitarea încărcăturii de transport.