“Comunism”, “democratie populara”, “epoca

de aur” – exista in mintea noastra tot atatea
denumiri pentru o perioada pe care noi, cei tineri,
nu o cunoastem decat din povestirile parintilor,
bunicilor, din carti, ori vizionand diverse
documentare. Este o perioada istorica ce
fascineaza pe multi dintre noi, ce continua sa lase
urme adanci in societate si-n mentalitati chiar si
astazi, o perioada de moarte a spiritului! Multe din
aspectele vietii cotidiene sunt categorisite, chiar,
dupa momentul ’89 sau inaintea lui! Acest referat
ce am intocmit nu-si propune sa tina partea
nimanui, nici neo-comunistilor, nici celor nostalgici,
nici denuntatorilor sai ci, sa prezinte obiectiv,
distant, realitatile trecute, atat cu partile sale
luminoase cat si cu cele intunecate.

1. Instaurarea regimului comunist. Perioada

1944–1948.

Actul de la 23 August 1944 a fost urmat de

eliberarea teritoriului national si, apoi, de
participarea la razboiul antihitlerist. Desi s-a voit
un act ce va repune principiile democratiei in
drepturi, cu acordul tacit al Marii Britanii si Statelor
Unite, Romania a evoluat intr-o directie contrara
referat.clopotel.ro
 

intereselor sale, instaurandu-se, treptat, un regim

politic si economic aservit Uniunii Sovietice. Un
asemenea regim a fost instaurat in tara noastra in
patru etape, cu alte doua repere ulterioare
importante in cadrul unui stat comunist:
a)6 martie 1945 – impunerea guvernului Petru
Groza, controlat de P.C.R. si sustinut de sovietici
b) 19 noiembrie 1946 – falsificarea alegerilor in
favoarea comunistilor
c) iulie – octombrie 1947 – dizolvarea P.N.T. si
procesul liderilor sai
d)30 decembrie 1947 – abdicarea silita a regelui
Mihai
si
e)30 august 1948 – infintarea D.S.S. (Securitatea)
f) 22 ianuarie 1949 – infintarea D.G.M. (Militia)
Acapararea puterii de catre comunisti s-a
realizat in mare parte datorita prezentei
Armatei Rosii pe teritoriul Romaniei pe toata
perioada acestui proces si inca timp de multi ani
(pana in 1958) ca mijloc de prevenire a unor
eventuale rebeliuni antisovietice. Cu prilejul
conferintelor de la Teheran (inca din 1943, deci),
 Yalta, Potsdam sau in timpul unor intalniri
neoficiale, Stalin a reusit sa-si impuna punctul de
vedere in fata aliatilor occidentali, care au inteles
sa salveze unele tari prin sacrificarea altora in
favoarea sovieticilor. Acesta este sensul faimoasei
tocmeli intre Churchill si Stalin, o bucata de hartie
care a hotarat un destin tragic pentru milioane de
oameni din intreaga Europa de Est. “Acordul de
procentaj”, stabilit la 9 octombrie 1944 la Moscova,
lasa, printre alte tari, Romania in proportie de 90%
in sfera de influenta a U.R.S.S. In perioada
razboiului, Moscova a instruit si pregatit militanti
comunisti care sa preia responsabilitatile unor
guverne prosovietice. Echipa moscovita din
Romania avea in frunte pe: Ana Pauker, Vasile
Luca, Emil Bodnaras (Bodnarenko), Gheorghe
Pintilie (Pantiusa), etc.
referat.clopotel.ro
 

In perioada 1944-1945, Romania, la fel ca si

celelalte tari ocupate, a fost supusa unui proces de
pre-comunizare. Acest proces s-a realizat prin
patru obiective:
a)Sindicatele – s-a urmarit politizarea lor,
atragerea liderilor in partidul comunist sau
promovarea comunistilor de incredere la
conducerea acestor organizatii. Cu precadere
doua au fost sindicatele vizate de catre
comunisti: cel al lucratorilor din CFR (cu ajutorul
lor putand fi paralizata, daca interesul PCR ar fi
cerut-o, intreaga activitate din tara) si al
tipografiilor (care aveau sa blocheze tiparirea
ziarelor “burgheze”, privandu-i astfel pe
adversari de posibilitatea a-si expune punctele
de vedere).
b) Partidele democratice – s-a cautat “spargerea”
lor si crearea de disidente ale caror sefi sa fie
castigati, defaimarea si compromiterea liderilor
si a istoriei acestor partide (indeosebi PNT si
PNL). In climatul de teroare creat, au fost oameni
politici care s-au gandit ca o activitate normala
nu se poate duce si ca este mai bine sa plece in
Occident pentru a aduce la cunostinta opiniei
publice gravele atentate ce savarsesc in
Romania autoritatile comuniste. Numai ca
fruntsii PNT ce au voit sa paraseasca tara (1947)
au fost arestati la Tamadau, fiind tradati de
pilotul care urma sa-i transporte. Acesta a fost
pretextul folosit pentru a scapa de cei mai seriosi
adversari ai politicii lor. Un rasunator proces a
fost organizat, Iuliu Maniu si ceilalti lideri fiind
acuzati de tradare si spionaj in favoarea puterilor
capitaliste, partidul desfintat si liderii sai
condamnati la diferite aspre pedepse (Maniu a
fost condamnat la inchisoare pe viata; avea sa
moara in 1953 in inchisoarea de la Sighet). Nici
liberalii nu au mai rezistat mult timp, liderul lor,
G. Bratianu, murind in inchisoare. Acestor fapte

referat.clopotel.ro
 

se adauga executarea maresalului Antonescu la

1 iunie 1946.
c) Armata – multe dintre unitati au fost trecute in
mod abuziv sub comanda sovietica, mii de ofiteri
au fost dati afara sub pretextul colaborarilor
trecute cu nazistii si inlocuiti cu tineri fara
experienta, usor de manipulat si indoctrinat.
Regimentul 22 Garda si Protocol, garda
personala a regelui, a fost dezarmat. Interventia
regelui a facut sa intarzie deznodamantul.
d) Fasificarea alegerilor - o trasatura a perioadei
1945-1947 este amestecul de manipulare si
actiuni legale. Se observa o grija deosebita
pentru salvarea aparentelor, fie prin pastrarea
secretului actiunilor ilegale, fie dand un aspect
legal presiunilor sau interventiilor in forta.
Aceasta explica de ce comunistii s-au straduit sa
castige alegerile, prin orice mijloace. Frauda
electorala a jucat un rol deosebit, dar atunci nu a
putut fi dovedita formal. Era aplicat principiul lui
Stalin comform caruia “nu conteaza cine si cum
voteaza, ci cine numara voturile”. Alegerile de la
19 0ctombrie 1946 s-au desfasrat int-o
atmosfera de tensiune maxima. Rezultatele
indicau o victorie a comunistilor si a acolitilor lor,
“tovarasii de drum” ce au fost indepartati
ulterior, cu aproximativ 70% din voturi. Dovezile
descoperite dupa 1989 arata ca in realitate
alegerile au fost castigate de PNT.
Pe masura ce comunistii se indreptau spre
monopulul asupra puterii politice, monarhia
devenise, in opinia lor, o anomalie. Partidul se
temea ca acest ultim vestigiu al vechii ordini
sociale putea sa devina un centru de opozitie in
noua societate (in 1947 Romania era singura
tara din sfera de influenta sovietica ce mai
pastra aceasta institutie, de remarcat, deci,
opozitia regelui). In acest context, comunistii au
facut ultimul pas in asigurarea dominatiei lor

referat.clopotel.ro
 

asupra tarii, fortandu-l pe regele Mihai sa abdice

la 30 decembrie 1947 si sa paraseasca tara.
Proclamarea Republicii Populare Romane in
aceeasi zi a reprezentat punctul culminant al
campaniei pentru preluarea puterii.

2. Regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-

1965).

Gheorge Gheorghiu-Dej, ales prim-secretar al

partidului comunist in octombrie 1945, ulterior
conducator al partidului unic pana la moartea sa in
1965, a fost, dupa modelul politic reprezentat de
Stalin, un conducator autoritar, intolerant cu orice
forma de opozitie. Regimul Dej a cunoscut trei
etape principale ale luptei in interiorul partidului,
trei ocazii pe care le-a folosit, dupa modelul
stalinist, pentru impunerea echipei sale fidele si
pentru eliminarea (epurarea) adversarilor reali sau
potentiali.
Prima etapa a epurarilor intrepinse de Dej a
inceput in 1945, prin lichidarea grabita a lui Stefan
Foris, fost conducator al partidului comunist in
timpul razboiului, si a culminat cu arestarea, in
1948, a liderului de partid Lucretiu Patrascanu, un
comunist cu o buna pregatire intelecuala si foarte
ambitios in care Dej vedea un adversar politic
personal. Patrascanu a fost inchis si supus la
diverse presiuni fizice si psihice, pentru a
recunoaste colaborarea cu servicii secrete
occidentale. Dupa moartea lui Stalin (5 martie
1953), noul conducator al Uniunii Sovietice, Nikita
Hrusciov, a dat semnalul innoirii echipelor
conducatoare din tarile-satelit. Temandu-se ca
Hrusciov va dori inlocuirea sa cu Lucretiu
Patrascanu, Dej a decis in 1954 lichidarea
adversarului sau, in urma unui proces regizat in
culise.

referat.clopotel.ro
 

A doua etapa a epurarii intrepinse la varful

propriului partid i-a avut drept victime principale
pe Ana Pauker si pe colaboratorii acesteia, Vasile
Luca si Teohari Georgescu (gruparea moscovita,
Dej si colaboratorii sai fiind “fractiunea interna”).
Cele doua fractiuni au colaborat atata vreme cat
au avut de luptat impotriva dusmanilor comuni. In
1952, avand consimtamantul lui Stalin, gruparea
lui Dej a pornit ofensiva deschisa impotriva gruparii
Anei Pauker, acuzand-o de “politica de stanga”,
“impaciuitorism”, etc. Unul dintre avantajele lui Dej
provenea si din faptul ca atacul sau la adresa Anei
Pauker (care era evreica) coincidea cu inceputul
unei camapni antisemite a lui Stalin la Moscova.
Ultima etapa a epurarii interne a avut loc in
iunie 1957, an in care Dej a anihilat, din punct de
vedere politic, alti doi lideri de partid susceptibili
de a-i deveni adversari: Iosif Chisinevschi si Miron
Constantinescu. Acum, ca si-n precedentele etape,
comform ritualului politic practicat de toate
regimurile comuniste, Dej a legat de numele
adversarilor sai inlaturati toate abuzurile, esecurile
si nerealizarile regimului; in locul celor epurati, si-a
numit oameni fideli, din propria sa echipa. Dupa
1958, anul retragerii trupelor sovietice de pe
teritoriul Romaniei, trece la o schimabare sensibila
a liniilor directoare ale politicii sale: este vorba de
o oarecare indepartare fata de modelul sovietic,
mai ales in privinta politicii externe.
Pe planul politicii interne, aceasta schimbare s-
a manifestat printr-o relativa liberalizare a vietii
culturale, a invatamantului, etc. Legaturile
culturale si stiintifice cu tarile din Occident, rupte
dupa 1948, sunt reluate si ajung la un nivel
modest, dar promitator. Dej reia si legatura cu
Iugoslavia, al carei lider comunist, Iosip Broz Tito,
fusese un adversar redutabil al lui Stalin. Totusi,
este de retinut faptul ca, din punct de vedere
politic, partidul unic si-a mentinut nestirbit

referat.clopotel.ro
 

controlul intern asupra societatii si nu a cedat nici

unul din prerogativele sale.

3. Regimul Nicolae Ceausescu (1965-1989).

Venirea noului lider la conducerea partidului

unic a fost bine primita de societatea romaneasca:
Ceasusescu era recunoscut ca unul dintre cei mai
fideli discipoli ai lui Dej si era de asteptat
continuarea procesului de liberalizare a regimului;
pe de alta parte, Ceausescu simboliza si o alta
generatie ajunsa la putere (in varsta de 47, fostul
general de Securitate, era cel mai tanar lider
comunist). In iulie 1965, la Congresul al 9-lea al
Partidul Comunist Roman (redenumit astfel, din
Partidul Muncitoresc Roman), Ceausescu pune
bazele propriului sau program de politic, foarte
promitator in conditiile epocii: se distinge, mai
ales, principiul conducerii colective, menit sa
impiedice-potrivit versiunii oficiale-acumularea
puterii in mainile unei singure persoane. Cel putin
pe moment, acest principiu avea si acoperire
practica: in acel moment, Romania avea, formal, o
conducere colectiva: Nicolae Ceausecu (secretar-
general al PCR), Chivu Stoica (presedintele
Consiliului de Stat) si Ion Gheorghe Maurer (prim-
ministru).
 Totusi regimul Ceausescu nu se poate
sustrage traditiei
fractioniste a partidului: in
aprilie 1968, cu prilejul
unei plenare a partidului
care va reabilita simbolic
victimile regimului
precedent (Stefan Foris,
Lucretiu Patrascanu, etc),
noul lider aduce grave
acuzatii atat predecesorului sau, Gheorghiu-Dej,
cat si unora dintre colegii de partid, precum
referat.clopotel.ro
 

ministrului de Interne Alexandru Draghici, un

posibil adversar politic, a carui epurare va urma
imediat.
Nicolae Ceausescu a atins apogeul
popularitatii sale interne cat, mai ales, si externe in
1968 cand, vorbind in numele partidului si statului,
dar si al natiunii romane, condamna in termeni duri
interventia trupelor Tratatului de la Varsovia
imptriva reformelor politice in curs din
Cehoslovacia (interventie la care Romania nu
participa). Aceasta opozitie (manevra abila ce-i
asigura dominatia interna pentru 25 de ani), ca si
alte decizii de politica externa opuse liniei comune
a statelor comuniste l-au transformat pe viitorul
dictator , din perspectiva tarilor occdidentale, intr-
un lider regional important, o fisura in monolitul
comunist est-eurpean. In urma unei vizite
intrepinse in iunie 1971 in cateva tarri asiatice
comuniste (in special China si Corea de Nord),
Ceausescu va pune capat relativei liberalizari
incepute de Gheorghiu-Dej. Asa numitele Teze din
iulie 1971 lanseaza o revolutie culturala al carei
bilant, in deceniul urmator, va transforma Romania
intr-o exceptie nefericita chiar si-n randurile tarilor
socialiste. In martie 1974, Nicolae Ceausescu
devine primul presedinte din istoria republicii (iar
titulatura statului se schimba din Republica
Populara Romania in Republica Socialista
Romania), cu un ceremonial ce aminteste mai mult
de incoronarea unui rege.
In paralel, o data cu anul 1977 incep si
manifestarile de opozitie propriu-zisa fata de
politica regimului, atat in mediile muncitoresti
(august 1977-greva minerilor din Valea Jiului, 15
noiembrie 1987-manifestatia muncitorilor de la
Uzinele “Steagul Rosu” din Brasov) cat si-n mediile
intelectuale (disidenta romaneasca, colaborarea
unor intelectuali de marca cu postul de radio
Europa Libera, februarie 1987-miscarea de protest
a studentilor din Iasi). Ca urmare a Tezelor din iulie
referat.clopotel.ro
 

1971 si a dezvoltarii in anii urmatori (Tezele din

iunie 1982, Tezele din aprilie 1988), printre
singurele coordonate admise ale politicii interne s-
au numarat: reinstaurarea treptatata a controlului
total al partidului asupra sferelor culturale (cu
precadere dupa 1980, odata cu moartea scriitorului
Marin Preda), politice, stiintifice; promovarea
protocronismului ca orientare cultural-ideologica
agreata de regim; acceptarea neoficiala a unor
mecanisme de conducere si decizie personala
specifice dictaturilor; promovarea politica a rudelor
familiei Ceausescu (ceea ce a facut sa se
vorbeasca, in anii ’80, despre o eventuala dinastie
comunista la Bucuresti); decaderera treptata a
importantei decizionale a partidului (in ciuda
cresterii numerice a membrilor sai: noiembrie
1989-3.824.000) si reducerea lui progresiva la
conditia de instrument docil in mainile familiei
conducatoare; promovarea unui cult al
personalitatii cu precedent doar in vremea lui
Stalin, etc.
Regimul Ceausescu a devenit din ce in ce mai
nepopular pe plan intern in anii ’80, pe masura
deprecierii conditiilor de trai oferite populatiei si
punerii in practica a unor proiecte costisitoare,
precum achitarea in termen scurt a datoriei
externe a tarii (realizata, cu mari sacrificii ale
populatiei, in martie 1989), sistematizarea satelor,
construirea noilor “centre civice” ale oraselor, etc.
In paralel, pe plan extern, prestigiul lui Ceasescu a
intrat in declin, mai ales dupa 1985, o data cu
reformele incurajate in Europa de Est de noul lider
sovietic Mihail Gorbaciov. Refuzul lui de a admite
reformarea politica a partidului, ca si hotararea sa
de a izola din ce in ce mai mult Romania de restul
lumii l-au transformat, in preajma caderii regimului
sau, in ultimul lider de tip stalinist al Europei.

referat.clopotel.ro
 

4. Contradictiile industrializarii, realizari si

esecuri (1948-1989).

Industrializarea a fost o problema esentiala

pentru regimul comunist. Planul de stat lansat la
24 decembrie 1948 urmarea realizarea a cinci
obiective: dezvoltarea extensiva, autarhia
economica, planul central si planificarea, investitii
masive in industria grea in defavoarea celei de
consum si sovietizarea industriei romanesti.
Nationalizarea proprietatilor in iunie 1948 si
inceputul procesului de colectivizare in martie
1949 au facut din stat singurul detinator de
resurse, care puteau fi astfel directionate spre
accelerarea dezvoltarii industriale. In primii ani de
“democratie populara”, subordonarea economica
fata de URSS a impiedicat statul sa dispuna eficient
de resurse. Ocupatia economica sovietica consta
in: plata datoriilor de razboi si existenta
Sovromurilor, companii mixte romano-sovietice
care intre anii 1945 si 1956 functionau exclusiv in
profitul URSS. In consecinta, programul de
modernizare rapida, lansat dupa 1948, a fost un
esec. Realitatea de la sfarsitul anilor ’50 indica
persistenta acelorasi probleme: inapoierea, in
principal, apoi o structura sociala predominent
agrara, cu o eficienta scazuta.
Declinul economic si teama de revolte sociale au
impus schimbari manageriale semnificative. Una
din solutiile propuse de URSS si de statele
dezvoltate ale lagarului socialist a fost integrarea
economiilor comuniste europene prin reactivarea
CAER. Integrarea presupunea departajarea si
specializarea economiilor statelor membre pe
diverse ramuri (Romania urma sa devina o tara
eminamente agrara!)
Acest fapt trezit suspiciunea regimului
comunist de la Bucuresti, care dupa 1958 nu mai
voia permanentizarea dependentei economice de
fata de Moscova. Industrializarea devenea astfel o
referat.clopotel.ro
 

necesitate pentru economia romaneasca.

Constructia combinatului siderurgic de la Galati a
devenit simbolul acestei politici de industrializare
prin forte proprii.
Dupa 1970, Ceasuescu a accentuat rata de
dezvoltare a industriei fara a tine cont de
indicatorii economici reali. Acestia au fost supliniti
de un dirijism economic absolut. Cresterea
prevederilor planului cincinal 1976-1980 a fost
primul esec al acestei politici. Ca urmare, pentru
prima data in istoria comunismului romanesc,
prevederile cincinalului urmator au fost reduse. Pe
termen scurt, acest permanent “salt inainte” in
domeniul economic s-a resimtit pozitiv pe plan
social: debusee pentru forta de munca,
urbanizarea localitatior, o bunastare relativa. Pe
termen lung, s-a dovedit a fi o politica falimentara,
care a promovat specializarea industriala a unor
regiuni intregi, fara a oferi alternative si o
depopulare a satelor.
Autoritatile au investit in trei domenii:
industrie grea, infrastructura si proiecte cu
caracter mai mult propagandistic decat economic.
Administrarii defectuoase si investitiilor industriale
i s-au adaugat datorii externe impovaratoare si o
severa criza de energie. Dupa 1980, economia
romaneasca producea marfuri scumpe si de
calitate slaba. In plus, efortul urias din ultimul
deceniu al regimului de a rambursa datoria externa
a uzat tehnologic principalele ramuri economice si
a acutizat lipsa de resurse. Calitatea slaba a
produselor romanesti a reorientat in anii ’80
exporturile in tarile membre CAER, intr-un procent
de 57% in 1985. Legaturile economice cu Moscova,
atat de blamate in anii ’60, au revenit in forta in
anii ’80.
In 1989, desi Romania anunta rambursarea
datoriei externe, criza economica devenise acuta
in toate sectoarele economiei. Produsele aveau tot
mai putin acces pe pietele occidentale,
referat.clopotel.ro
 

organismele financiare internationale evitau

Romania, iar Ceausescu a renuntat la clauza
natiunii celei mai favorizate in schimburile cu SUA.
Cu toate acestea, in 1990, Romania trebuia sa
devina in optica partidului “o tara de dezvoltare
medie”, cu perspective impresionante de a trece la
stadiul de “tara socialista multilateral dezvoltata si
indreptarea Romaniei spre comunism”.

5. Colectivizarea si impactul asupra satului

romanesc (1948-1962).

Regimul comunist a reusit intre 1945 si 1949

sa aduca sub controlul sau populatia urbana.
Lumea rurala,
reprezentand 76,5% din
populatie, se afla insa
relativ in afara limitelor
acestui control.
Metodele uzitate pentru
infiintarea Gospodariilor
Agricole Colective
mergeau de la
brutalitati, confiscari, arestari, deportari pana la
corupere, campanii de presa si izolare. Primele
GAC s-au infiintat in iulie 1949. In 1953, totaul
atingea abia 10% din suprafata arabila a tarii iar
productia agricola nu a crescut, dimpotriva. Dupa
1953, metodele au fost schimbate dar scoul nu.
Locul arestarilor in masa, al confiscarilor de
inventar agricol si recolta l-au luat mjloacele
administrative, restrictiile comerciale si
interdictiile.
Anul 1958 a marcat insa revenirea in forta la
modelul economic stalinist in agricultura. In 1958,
gospodariile agricole nu cultivau decat 17,5% din
pamantul arabil. In 1962, deci numai dupa patru
ani, procentajul a urcat la 96%!

referat.clopotel.ro
 

Rezistenta taraneasca s-a manifestat pe

parcursul intregii perioade 1948-1962 si s-a
concretizat intr-un lung sir de rascoale, in toate
zonele tarii. “Victoria” totala a colectivizarii- desi a
fost un real succes pe plan politic, administrativ si
ideologic-nu a facut decat sa agraveze problema
economica, Romania ramanand a doua tara
producatoare agricola din lagarul socialist (dupa
URSS), un real succes, dar cu mult sub
posibilitatiele reale ale Romaniei. Spre sfarsitul
anilor ’70, acest esec avea sa umbreasca
triumfurile industriale ulterioare, spectaculoase sau
unilaterale.
In primavara lui 1983, conducerea de partid a
emis nu mai putin de cinci decrete privind
agricultura, toate urmarind rezolvarea crizei (dar
gasind “solutia” numai in intarirea controlului
central si intr-un nou sistem de rechizitii!). Cu toate
acestea, productia agricola nu a atins obiectivele
stabilite, in ciuda faptului ca statisticile oficiale
vorbeau de rate inalte de crestere si recolte record
(1982-22,3 mil. tone, 1983-20 mil tone!)
Lipsurile alimentare au devenit evidente in
ultimul deceniu al regimului Ceausescu, cand s-au
reintrodus cartelele (desfintate in 1954) si s-au
rationalizat painea, laptele, uleiul, zaharul si
carnea (pentru a se putea exporta cat mai mult).
Programul “stiintific de alimentare rationala”
(adoptat in 1984, si care mai mult spunea
populatiei sa nu consume hrana aproape deloc!) a
fost considerat singura solutie pentru depasirea
crizei alimentare. Acest experiment stiintific din
ultimii ani ai Romaniei socialiste demonstra din plin
pauperizarea agriculturii romanesti. Putem spune
ca acesta a fost cel mai mare esec al comunismului
de stil sovietic si a dus la distrugerea structurii
traditionale a satului romanesc.

6. Politica demografica (1957-1989).

referat.clopotel.ro
 

Ca in orice sistem totalitar, anularea

solidaritatilor traditionale, distrugerea
individualitatii in vafoarea colectivitatii a insemnat
confiscarea vietii private in general si a celei de
famiie in particular.
Liberalizarea avorturilor
s-a incadrat in aceasta
dimensiune, ca o forma
de laicizare a practicilor
 juridice si sociale. In anul
1957, Romania s-a liniat si
ea aceste practici,
adoptand o legislatie
libera asupra avorturilor. Decizia a favorizat intr-un
anume fel familia, care trecea printr-o perioada in
care situatia economica si indepsebi nivelul de trai
erau deficitare. Pe de alta parte, avortul devenise
singura metoda de planificare familiala, in lipsa
altor metode de contraceptie. Situatia precara din
punct de vedere socio-economic a favorizat insa
scaderea natalitatii: daca in 1956 existau 24 nou-
nascuti la mia de locuitori, in 1966 s-a ajuns la 14
la mie, situand Romania pe ultimul loc in Europa,
alaturi de Ungaria. Drept urmare , dintr-o societate
unde avorturile erau libere si relativ ieftine,
Romania ceausista se singularizeaza in 1966, prin
politica ei demografica, in intreg lagarul socialist.
In toamna lui 1966 se interzice prin lege
intreruperea deliberata a sarcinii pentru femeile
avand mai putin de patru copii si 45 de ani.
Penalitatile prevazute comportau privarea de
libertate atat pentru femeile in cauza si pentu
persoanele implicate in operatie, cat si pentru tatal
ce se facea vinovat de omisiune de denunt..
Concomitent, celibatarii, cuplurile fara copii sunt
obligate sa plateasca taxe suplimentare.
Divorturile sunt sistematic descurajate. Crestera
brusca a numarului de nou-nascuti in anul 1967 –
practic o dublare in raport cu anul precedent - a
referat.clopotel.ro
 

reprezentat o “performanta” unica in istoria

demografica a populatiilor europene. Evolutia
ulterioara a natalitatii (statul comunist avea nevoie
de cat mai multe persoane apte de munca pentru
continuarea industrializarii si redresarii economiei)
nu a urmat planificarea imaginata de regim.
Avortul provocat, cel clandestin si practicile
contraceptionale traditionale au constituit mijloace
eficiente de intrerupere a sarcinii. Natatlitatea a
ajuns astfel, in anul 1983, la 14 la mie, adica exact
nivelul din 1966. Mai mult, Romania se afla pe locul
intai in lume in privinta mortalitatii materne. La
mijocul anilor ’80 autoritatile au decis ca actele de
nastere ale copiilor sa nu fie eliberate mai devreme
de o luna de la nastere pentru a diminua numarul
statistic al deceselor la nou-nascuti.
Politica de stimulare a natalitatii, prin orice
mijloace, a atins cote aberante in anii ’80, o data
cu ambitia lui Nicolae Ceausescu de a organiza o
crestere planificata, riguroasa si rapida a populatiei
tarii. Propaganda in spiritul cresterii natalitatii a
devenit unul dintre subiectele predilecte ale presei
comuniste, iar masurile incurajate de autoritati –
precum controlul obligatoriu al femeilor in vederea
depistarii sarcinii, penalizarea financiara a
persoanelor necasatorite, etc. – au reprezentat una
dintre cele mai clare dovezi de incalcare a
drepturilor omului si a demnitatii umane. Alte
consecinte foarte grave ale acestor masuri abuzive
– precum cresterea numarului de copii abandonati
sau a numarului copiilor nascuti cu handicap in
urma unor incercari de intrerupere a sacrinii – au
devenit vizibile abia la caderea regimului,
constituind o reala problema sociala.

7. Distrugerea satelor si urbanizarea fortata

(1948-1989).

7.1. Industrializarea si urbanizarea.

referat.clopotel.ro
 

Dezvoltand proiecte industriale de dimensiuni

gigantice, regimul avea in mod fiesc nevoie de o
mana de lucru care sa sustina acest efort al
industrializarii intensive. In acest scop, autoritatile
au incurajat incepand cu anii ’50, dislocarea
treptata a unei mari parti a fortei de munca – in
special generatiile tinere - spre centrele
industriale nou aparute. Consecinta directa a
acestei politici a fost modificarea, intr-un interval
relativ scurt, a balantei socio-demografice a tarii.
Intre mediul rural si urban, migratia populatiei a
avut o singura directie, dinspre sate catre orase.
La inceputul anilor ’50 si in anii ’60, PCR si
conducerea de stat au lansat un program extins de
constructii de locuinte, pentru a indeplini cerintele
urgente ale noilor oraseni. Vreme de 15 ani, intre
anii 1955 si 1970, apartamentele au fost construite
la periferie, pe trenuri virane, de-a lungul unor
bulevarde de centura si al soselelor de acces in
orase. In aceasta prima faza, pana la inceputul
anilor ’70, este corect sa afirmam ca in general
centrele istorice nu au fost afectate. Primele
demolari majore in zonele arhitecturale traditionale
au avut loc la Suceava, Pitesti, Vaslui, Giurgiu si
 Targoviste.
Dupa 20 de ani de la inceputul acestui proces,
structura si aria cladirilor a cel putin 29 de orase
din Romania erau distruse in proportie de 85-90%,
fiind inlocuite cu blocuri de apartamente de un
caracter total diferit.

7.2. Sistematizarea satelor.

Pincipiul sistematizarii
s-a numarat printre
intentiile de politica
sociala a partidului inca
din ultimii ani ai regimului
referat.clopotel.ro
 

Dej, dar el a capatat consistenta si amploare in anii

regimului lui Ceausescu. In noiembrie 1965, la
initiativa acestuia este infiintata Comisia Centrala
pentru Sistematizarea Satelor, comisie care urma
sa intocmeasca planuri de perspectiva pentru o
folosire cat mai eficienta a pamantului agricol si a
retelei hidrogrfice existente. In conferinta nationala
a partidului din decembrie 1967, Nicolae
Ceausescu a prezentat prototipul viitoarei asezari
rurale romanesti: fiecare comuna urma sa aiba una
sau mai multe scoli, o biblioteca publica si o casa
de cultura, cinematograf, dispensar medical si
maternitate, o baie publica si o retea de magazine
care sa asigure aprovizionarea locuitorilor cu
bunuri de consum. In paralel, in aceste comune
urmau sa fie adusi un numar din ce in ce mai mare
de intelectuali, pentru a determina, pe termen
mediu, transformarea acestor comune in asezari
semiurbane. In 1973, acest program a fost initiat in
 judetele din aproprierea Capitalei (Ilfov, Calarasi) si
extins apoi la nivelul intregii tari. Sistematizarea
rurala prevedea reamplasarea gospodariilor din
satele mici si risipite, considerate ca fiind lipsite
de perspective de dezvoltare, urmand sa fie
concentrate in comune cat mai compacte. Un
numar de cateva sute de comune, selectate pe tot
cuprinsul tarii, urmau sa fie transformate in centre
agroindustriale cu statut de oras; locuitorii
acestora, in numar de cel putin 5000 in fiecare
localitate, urmau sa fie mutati din locuintele lor
individuale in locuinte colective (blocuri) de cateva
etaje, astfel incat densitatea demografica sa fie cat
mai mare. In interiorul acestor localitati, birourile
autoritatilor administrative si politice urmau sa fie
grupate in centrul civic al asezarii. Tot aici urmau
sa fie construite perimetrele industriale,
magazinele, scolile, spitalele si alte facilitati care
sa deserveasca toate comunele din jur, pe o raza
de pana la 20 km. Aceste centre urmau sa fie

referat.clopotel.ro
 

dotate cu retele de canalizare, apa si gaze si cu

retele.
De la inceputul anilor ’80 sistematizarea a
devenit parte integranta a planurilor anuale si
cincinale. Cifrele publicate in martie si iunie 1988
vizau disparitia a 900 de comune, din totalul de
2705, si o reducere a numarului satelor, de la
13123 la maximum 5000-6000. In acest fel, 7000-
8000 de asezari rurale dispareau de pe harta
Romaniei, iar cele care ramaneau trebuiau
demolate si reconstruite in proportie de 50-55%.
Un asemenea plan este foarte util datorita
anularii discrepantelor dintre sat si oras, dar
aplicarea lui intr-un ritm atat de rapid, la o scara
atat de mare, o utopie, presupunea investii pe
care Romania nu si le putea permite si care vor
secatui economia nationala. Iar acele stergeri de
pe suprafata pamantului ale comunelor nu s-au
facut fara abuzuri, fara arestari si stramutari
fortate; nu s-au oferit decat despagubiri simbolice
si acelea dupa indelungi tergiversari!

7. 3. “Centrul civic” si alte proiecte

urbane.

Pana in 1989, cel putin 29 de orase au fost

distruse si reconstruite in proportie de 85-90%. Din
necesitati ce decurgeau din venirea fluxurilor de
noi locuitori, dupa 1955 regimul a inceput un vast
program de constructii de locuinte. Au luat astfel
nastere cartierele de blocuri din marile orase,
construite la periferie, pe terenuri virane sau pe
soselele de centura (de exemplu, cartierul Drumul
 Taberei din Bucuresti, a carui constructie a inceput
in anul 1959), ulterior a inceput agresiunea pe timp
de pace asupra oraselor, a centrelor istorice (dupa
1970). Arhitectura traditionala si structura urbana
au fost rase si inlocuite de cladiri colective cu un
numar mare de apartamente (populatia fiind un
referat.clopotel.ro
 

grup compact era mai usor de supravegheat de

catre Securitate) si o retea de strazi diferita. A
aparut o alta lume urbana, opusa celei anterioare,
aproape fara legatura cu trecutul, dar cu
monumente istorice izolate si alte cateva cladiri
pastrate si uneori ascunse printre noile constructii.
Demolarea rapida era in curs in alte 37 de orase...
Nu a existat nici o optiune pentru cetatenii ce
locuiau in case particulare, o data ce demolarea
era hotarata. Fostul proprietar trebuia sa se mute
intr-un apartament de stat, devenind chirias. Noul
spatiu se inchiriaza conform prevederilor legale: o
garsoniera pentru o persoana sau cuplu fara copii,
indiferent de dimensiunile casei sau
apartamentului expropriat si distrus. Compensatia
pentru proprietatea pierduta, platita dupa
indelungi tergiversari, reprezenta, de obicei, sub
30% din valoarea reala.
Conform datelor oficiale de la mijlocul anilor
’80, planurile prevedeau schimbari grandioase: in
septembrie 1985 se anunta ca in anul 1990 intre
90 si 95% din populatia Bucurestiului va locui in
blocuri noi. In paralel cu aceasta operatie faraonica
de modificare rapida a geografiei habitatului rural
si urban, autoritatile comuniste au inceput dupa
anul 1980 un vast proces de constructie a noului
centru civic al Bucurestiului, un perimetru
arhitectonic ce urma sa fie un viu exemplu pentru
intreaga tara. In scopul reconstruirii acestei zone,
in 1984 a inceput demolarea unor intregi cartiere
de locuinte, monumente de arta arhitectonica,
biserici, etc, din aria istorica a Dealului Uranus.
Nicolae si Elena Ceausescu au supervizat personal
lucrarile centrului civic, vizitand in repetate randuri
santierul. Rezultatul, impresionant prin dimensiuni,
prin lipsa masurii si prin sfidarea oricaror proportii
ale zonei ambientale, este ilustrativ pentru
megalomania regimului Ceausescu: Casa Republicii
– un amestec de stiluri arhitectonice intins pe o
suprafata de 6,3 hectare, constructie ce urma sa
referat.clopotel.ro
 

fie viitoarea cladire-simbol a regimului si centru al

utoritatilor politice si administrative ale statului –
este pe locul secund in randul celor mai mari
cladiri din lume (dupa cladirea Pentagonului
american), iar bulevardul care pleaca din fata ei
(bulevard ce deturneaza, practic, axa traditionala a
orasului, botezat initial Victoria Socialismului) este
mai larg decat bulevardul Champs-Elysees din
Paris.
Anuntarea acestui ambitios program de
sistematizare a oraselor si satelor a alarmat, in
mod legitim, o mare parte dintre cetateni tarii.
Protestele unor membrii ai Comisiei Patrimoniului
Cultural National (istorici, arhitecti, istorici de arta)
nu au fost luate in seama de autoritati. Presa
internationala s-a facut in dese randuri ecoul
acestor proteste, contribuind la cresterea izolarii
tot mai evidente in care a sfarsit regimul comunist
de la Bucuresti.

8. Represiunea si Securitatea (1949-1989).

Intre 1949 si 1953, un numar imposibil de

stabilit de detinuti politici, multe zeci de mii in
orice caz, dupa unele surse peste 100.000 de
persoane in perioada 1950-1954, au trudit pana
la exterminare pe santierul
Dunare-Marea Neagra sau in
“celebrele” inchisori Sighet,
Ghierla, Ramnicu-Sarat sau
Malmaison. Dupa 1950,
partidul a incurajat, vreme
de cativa ani, in unele
inchisori, metoda reeducarii
prin violenta fizica si psihica, devenita celebra mai
ales datorita experimentului de la Pitesti.
Represiunea, care in aceasta perioada a imbracat
poate formele cele mai violente din intreaga
Europa de Est, s-a indulcit intrucatva dupa moartea
referat.clopotel.ro
 

lui Stalin. Intre 1956-1959 insa, de frica exemplului

unguresc si polonez, ea a lovit din nou, mai ales
intelectualitatea si studentimea.
Nu se poate stabili desigur nici macar cu
aproximatie numarul persoanelor arestate intre
1949 si 1964, cand s-a renuntat la inchisorile
politice. Potrivit istoricilor, trebuia sa fi fost cel
putin jumatate de milion. Daca adaugam la
aceasta cifra si pe asa-zisii chiaburi (peste 80.000
arestati), svabi, deportatii in Baragan, si existenta
detasamentelor militarizate de munca in care erau
trimisi tinerii cu “origine nesanatoasa”, cifra
victimilor represiunii trebuie sa fi fost mult mai
mare. Aceasta eficienta teroare explica in buna
parte neputinta organizarii unei rezistente active,
desi grupuri izolate de partizani au continuat sa
actioneze in munti pana in anul 1956.
Inchisorile politice au
inceput sa se deschida in
1962, o data cu noul curs
politic al regimului de la
Bucuresti, cand au fost
eliberati, dupa cifrele
oficiale, 1304 detinuti,
urmati in 1963 de alti 2892
si, in primele luni ale lui 1964, de ultimii 464.
Aceste eliberari simbolice arata clar ca in anii ’60
regimul nu mai avea dusmani interni, ca detinea
controlul absolut asupra tuturor aspectelor socio-
economice din Romania.
Dupa 1964, regimul inchisorilor si extenuarea
fizica au fost inlocuite de metode mai subtile de
supraveghere a societatii in ansamblu: o puternica
retea de informatori si incurajarea delatiunii,
ascultarea convorbirilor telefonice, violarea
mesajelor postale, domiciliul obligatoriu sau
dosarul personal. Frica paraliza acum toate
segmentele sociale si , in lipsa unei opozitii
puternice la politica regimului, Securitatea putea

referat.clopotel.ro
 

preveni eficient orice incercare de a contesta

politica partidului.
Dintre cei care au murit in inchisorile in
inchisorile comuniste sau care au trecut si
cunoscut regimul detentiei regimului politiei
politice trebuiesc amintiti: Gheorghe Bratianu, Ioan
Lupas, Anton Golopentia, Mircea Vulcanescu,
Constantin Giurescu, Nichifor Crainic, Iuliu Maniu,
Ion Mihalache, Constantin Bratianu, Titel Petrescu,
Corneliu Coposu, Ion Diaconescu.
 Teroarea rosie a afectat
insa si cadrele partidului
comunist. Cazul Lucretiu
Patrascanu este edificator
pentru exemplul romanesc.
Securitatea apare ca
politie politica la 30 august
1948 sub denumirea de
Directia Generala a Securitatii Poporului (avea sa
fie redenumita ulterior in Directia Securitatii
Statului –DSS, denumire sub care avea sa se
consacre), avand ca prim director pe Gheorghe
Pintilie, cu rang de ministru (ultimul director,
generalul Iulian Vlad, avea sa fie destituit printr-un
decret al FSN in ianuarie 1990, iar Securitatea
desfiintata formal caci majoritatea cadrelor au
trecut in componenta noului SRI).
Rolul sau era “de a apara cuceririle
democratice si de a asigura
securitate RPR impotriva
uneltirilor dusmanilor interni
si externi”. Dupa 1964
chiar daca nu s-au mai
inregistrat perioade de
teroare comparabile cu cele
din timpul lui Dej, treptat
Securitatea a devenit si ea o institutie depinzand
de capriciile dictatorului. Pentru a putea sustine, pe
plan extern, ca Romania comunista nu mai are
detinuti politici, regimul Ceausescu a gasit forme
referat.clopotel.ro
 

mai subtile de terorizare a populatiei: un loc

aparte, printre acestea, l-au ocupat internarile
opozantilor in azile si spitale psihiatrice sau
amestecarea lor cu detinuti de drept comun, sub
acuzatii false. In anii ’80, in mentalitatea colectiva
a romanilor se instalase o adevarata psihoza a
Securitatii: ochii si urechile dictaturii pareau a
patrunde in cele mai intime detalii ale vietii de zi
cu zi.
In timpul regimului Ceausescu, cifrele
disponibile referitoare la numarul angajatilor
Securitatii sunt contradictorii: generalul Victor
Stanculescu, ministru al Apararii in 1990, declara
ca toate cele 6 directii ale Securitatii cuprindeau in
anul 1989, 15 000 de angajati. Ion Iliescu avansa
cifra de 38 000 (si, se pare, ca este cea mai
apropiata de adevar), iar alte surse vorbesc de 70
000 de angajati.

9. Viata cotidiana in Romania comunista.

In Romania comunista a existat o adevarata

revolutie a moravurilor, societatea modernizandu-
se intr-un ritm alert, a schimbat complet viata
cotidiana. Populatia consuma acum mai multe
referat.clopotel.ro
 

produse, au aparut obiectele electrocasnice, cum

ar fi: radioul, frigiderul si aragazul - in anii ’50, de
care propanganda regimului Dej facea mare caz;
automobilul proprietate personala( Aro in ani ’50,
Dacia in anii ’70 si, mai tarziu, Oltcitul si Lastunul
plus marci provenite, in special, din lagarul
comunist cum ar fi Trabant, Skoda, Volga, Lada si
altele), aparatele TV , concediile la mare si la
munte, servicii telefonice pentru marea majoritate
a populatiei, electrificarea satelor si constructia de
numeroase sosele, revistele mondene, filmele
autohtone si inflorirea cinematografelor, accesul la
scolarizare mai liber ca oricand, Transfagarasanul,
metroul bucurestean si, inspe sfarsitul regimului,
primele computere personale romanesti replici ale
celor occidentale (in afara celor de proiectie
proprie, Coral, inca din anul 1972 dar destinate
doar institutelor), compatibile Spectrum (HC-85, in
anul 1985 si CIP-03, in anul 1987) si compatibile
IBM-PC (Felix PC, in anul 1988) si destinate
publicului larg. Totusi societatea comunista nu
afost niciodata una de consum asemeni celor
occidentale, nivelul celor enumerate mai sus
situandu-se la cote modeste in comparatie cu tarile
capitaliste. Ca o comaparatie edifcatoare,
statisticile RAR arata ca in noiembrie 1989, in
Bucuresti si Ilfov, existau 150.000 de automobile la
o populatie de 3 milioane de locuitori, iar in luna
august 2003 numai numarul automobilelor din
Bucuresti situandu-se la cifra de 978.000 de unitati
la o populatie (numai!) a Bucurestiului, ce a scazut
cu 500.000 de persoane.

Revolutia romana din decembrie 1989 (sau

lovitura de stat caci nu vom afla prea curand) a
redat libertatea romanilor creindu-le premise
promitatoare intr-un viitor mai bun. Intr-un timp
relativ scurt, Romania va adera la majoritatea
structurilor militare si economice democratice
occidentale si, cu toata impotrivirea fostilor
referat.clopotel.ro
 

securisti si membrii ai nomenclaturii comuniste

infiltrati in toate structurile statului, deveniti
“baroni locali’ si miliardari de carton”, tara noastra
isi va regasi locul pierdut in 1938, va deveni o tara
prospera, unde drepturile si demnitatea umana vor
fi respectate. Acesta este crezul meu, caci in noi
cei tineri sta puterea de a-l implini; sa fim
increzatori, deci, deoarece dupa o noapte de
aproape 50 de ani soarele a rasarit iarasi pe strada
noastra!

Ionescu Marius, XII I

referat.clopotel.ro