UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA“ DIN IAȘI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: Economie și Afaceri Internaționale
DISCIPLINA: GEOPOLITICA ŞI MEDIILE DE AFACERI

Eseu
Europocentristul și preponderența economică a Europei.

IAȘI

2022
 Introducere
Eurocentrismul a fost definit în mod diferit ca o atitudine, un aparat conceptual sau un set
de credințe empirice care încadrează Europa ca principalul motor și arhitectul istoriei lumii,
purtătorul valorilor și rațiunii universale și apogeul și, prin urmare, modelul progresului și
dezvoltării. În narațiunile eurocentrice, superioritatea Europei este evidentă în realizările sale în
sistemele economice și politice, tehnologii și calitatea înaltă a vieții de care se bucură societățile
sale.
În secolul al XVIII-lea e.n., europenii de vest și coloniștii lor de pe alte continente au
început să-și pună o nouă întrebare: de ce pare că Occidentul cucerește lumea?
Întrebarea este într-adevăr una despre dezvoltarea socială1, prin care mă refer la
capacitatea unui grup de a-și stăpâni mediul fizic și intelectual pentru a face lucrurile.
Cu toate acestea, chiar și acum, există puțin acord asupra răspunsurilor. Deoarece nu
există un acord cu privire la punctul de plecare, diferiți analiști tind să se concentreze asupra
diferitelor perioade din trecut, folosind diferite tipuri de dovezi și definind termenii în moduri
diferite. Nu este de mirare că ajung la concluzii diferite.
Dar înainte de a încerca să oferim un răspuns la întrebarea de mai sus, mai important ar fi
să deslușim misterul a ce semnifică a fi european.
A fi european nu înseamnă doar a trăi în Europa,  în vest sau în est, ci a-l respecta pe cel
de lângă tine și pe tine. Nu contează unde trăiești, important este să fii o persoană educată, să fii
decent și să ai o doză cantitativă de bun simt care să îți formeze o imagine reală despre tine.
A fi european înseamnă a împărtăși valori europene, acestea fiind pacea, prosperitate și
solidaritatea.
Toate aceste valori plus alte valori ale credinței creștine și a culturi greco-romane
formează baza de apartenentă a continentului european.

1
Dezvoltarea socială este ansamblul de realizări tehnologice, de subzistență, organizaționale și culturale prin care
oamenii se hrănesc, se îmbracă, se adăpostesc și se reproduc, explică lumea din jurul lor, rezolvă disputele în cadrul
comunităților lor, își extind.
 Ce inseamnă Eurocentrism?
Eurocentrismul2 este o viziune asupra lumii centrată pe civilizația occidentală. Sfera
exactă a eurocentrismului variază de la întreaga lume occidentală la doar continentul Europei sau
chiar mai restrâns, la Europa de Vest (în special în timpul Războiului Rece). Aplicat din punct de
vedere istoric, acesta poate fi folosit cu referire la o poziție apologetică față de colonialismul
european și alte forme de imperialism3.
Termenul de „eurocentrism” datează de la sfârșitul anilor 1970 4, dar nu a devenit
răspândit până în anii 1990, când a fost frecvent aplicat în contextul decolonizării și dezvoltării și
al ajutorului umanitar pe care țările industrializate l-au oferit țărilor în curs de dezvoltare.
Mai mult începând cu anii 1990, dezbateri în Occident asupra cauzelor și probabilitatea
de a continua dominația europei occidentale s-a intensificat, probabil determinată în mare măsură
de decolarea economică a Republicii Populare Chineze.
Europocentrismul are la bază câteva atuuri ce se constituie într-un patrimoniu comun, ca
elemente specific continentale:
 moştenirea culturală greco-romană;
 moştenirea spirituală creştină;
 avansul economic (sistem economic capitalist);
 sistem politic propriu încă eficient;
 componenta cultural intelectuală ştiinţifică de tradiţie renascentist-umanistă;
 cod comportamental bazat pe valorile creştine.
Europa se află într-un cert avans, care o face performantă în raport cu lumea cunoscută
din punct de vedere geografic.
Este Europa un continent “mit” în limitele acestor tradiţii comune?
Din acest punct de vedere, Da! ea formează o “unitate”.
Are Europa acelaşi grad de dezvoltare general-istorică?
Nu! pentru că survin particularităţile general istorice specifice fiecărui stat, popor: tradiţii
diferite, nivel de dezvoltare diferit, ritmuri de dezvoltare diferite, număr de populaţie şi bogăţii

2
Hobson, John (2012). The Eurocentric conception of world politics : western international theory, 1760-2010.
New York: Cambridge University Press. p. 185.
3
Jeffrey N. Wasserstrom | Jan 1, 2001. Eurocentrismului și nemulțumirile sale.
4
A fost inventat în anii 1970 de economistul egiptean marxian Samir Amin, pe atunci director al Institutului African
pentru Dezvoltare Economică și Planificare al Comisiei Economice pentru Africa a Națiunilor Unite.
diferite etc…Diferenţele fac din Europa un continent cu “mai multe Europe”: occidentală,
centrală, nordică, răsăriteană, mediteraneană, fiecare cu specificităţile ei.
Deci: Europa este un continent al diversităţilor şi din punct de vedere istoric. Pluralitatea
continentală ca urmare, înseamnă: coexistenţa mai multor “lumi europene” cu o geografie
diferenţiată, o istorie politică variabilă, o geografie religioasă diversă (dar la bază creştină).
În perioada colonială europeană, enciclopediile au căutat adesea să dea o rațiune pentru
predominanța stăpânirii europene în perioada colonială, făcând referire la o poziție specială luată
de Europa în comparație cu celelalte continente.
Astfel, Johann Heinrich Zedler, în 1741, scria că „deși Europa este cel mai mic dintre
cele patru continente ale lumii, ea are din diverse motive o poziție care o plasează înaintea
tuturor celorlalți.... Locuitorii săi au obiceiuri excelente, sunt politicoși și erudiți atât în științe,
cât și în meserii”5.
În Brockhaus Enzyklopädie6 (Conversații-Lexicon) din 1847 este exprimată încă o
abordare aparent eurocentrică potrivit câreia Excepționalismul european a apărut astfel din
Marea Divergență a perioadei Moderne timpurii, datorită efectelor combinate ale Revoluției
Științifice, Revoluției Comerciale și ascensiunii imperiilor coloniale, Revoluției Industriale și a
celui de-al doilea val de colonizare europeană. Excepționalismul european se reflectă pe scară
largă în genurile populare de literatură, în special în literatura etc.
Miracolul european, un termen inventat de Eric Jones în 1981, se referă la ascensiunea
surprinzătoare a Europei în timpul perioadei moderne timpurii. În secolele XV-XVIII, a avut loc
o mare divergență, cuprinzând Renașterea europeană, epoca europeană a descoperirilor, formarea
imperiilor coloniale europene, epoca rațiunii, inovațiile în tehnologie și dezvoltarea
capitalismului. Ca urmare, până în secolul al XIX-lea puterile europene au dominat comerțul
mondial și politica mondială.

5
Obwohl Europa das kleinste unter allen 4. Teilen der Welt ist, so ist es doch um verschiedener Ursachen willen
allen übrigen vorzuziehen.... Die Einwohner sind von sehr guten Sitten, höflich und sinnreich in Wissenschaften und
Handwerken.] "Europa". In: Zedlers Universal-Lexicon Archived 11 September 2011 at the Wayback Machine,
Volume 8, Leipzig 1734, columns 2192–2196 (citation: column 2195).
6
Brockhaus Enzyklopädie este o enciclopedie în limba germană care până în 2009 a fost publicată de tipografia F.
A. Brockhaus.
 Max Weber (1864-1920) a sugerat că capitalismul este specialitatea Europei, deoarece
țările orientale precum India și China nu conțin factorii care le-ar permite să dezvolte
capitalismul într-o manieră suficientă.7
Weber a scris și publicat multe tratate în care a subliniat caracterul distinctiv al Europei.
În Etica protestantă și spiritul capitalismului 8 (1905), el scria că capitalismul „rațional”,
manifestat prin întreprinderile și mecanismele sale, nu a apărut decât în țările occidentale
protestante, iar o serie de fenomene culturale generalizate și universale apar doar în vest. Chiar și
statul, cu o constituție scrisă și un guvern organizat de administratori instruiți și constrâns de
legea rațională, apare doar în Occident.
Jurnaliștii au detectat eurocentrismul în reacțiile la „operațiunea militară specială” a
Rusiei în Ucraina din februarie 2022, când profunzimea și aria de acoperire și îngrijorarea au
contrastat (de exemplu) cu cea dedicată războaielor contemporane de lungă durată, mai
sângeroase și mai vicioase din afara Europei, în Siria. și în Yemen.
Cartea De ce Vestul deține încă supremația: și ce ne spune istoria despre viitor (Morris,
Ian) , compară Estul și Vestul din ultimii 15.000 de ani, argumentând că geografia fizică, mai
degrabă decât cultura, religia, politica, genetica sau oamenii mari explică dominația occidentală a
globului. Indicele de dezvoltare socială al lui Morris ia în considerare cantitatea de energie pe
care o civilizație o poate capta în mod util, capacitatea sa de a se organiza (măsurată prin
dimensiunea celor mai mari orașe ale sale), capacitatea de a face război (arme, puterea trupelor,
logistică) și tehnologia informației (viteza și extinderea scrisului, tipăririi, telecomunicațiilor
etc.).
Morris susține că:
 Când agricultura a fost inventată, zonele cu precipitații sigure au beneficiat cel mai mult.
 Irigarea a favorizat zonele mai uscate precum Egiptul și Semiluna Fertilă.
 Dezvoltarea Africii și Americii a început pe aceeași cale, dar a fost întârziată cu mii de
ani.

7
Bendix, Reinhard; Roth, Guenther (1980). Scholarship and partisanship  : essays on Max Weber (California
Library reprint series ed.). Berkeley: University of California Press, volume 110.
8
În cadrul acestei lucrări, Max Weber își propune să arate că etica și înțelegerea protestantă a lumii au influențat în
mod pozitiv dezvoltarea capitalismului, astfel el demonstrează felul în care biserica protestantă, înaintea celorlalte
biserici tradiționale, a conciliat principiile dogmei creștine cu acumularea bogăției. Etica protestantă a însemnat
pentru evoluția capitalismului cel puțin tot atât cât a însemnat tiparul, inovație care a produs schimbări sociale fără
precedent.
  Odată cu dezvoltarea navelor în Eurasia, râurile au devenit rute comerciale. Europa și
imperiile din Grecia și Roma au beneficiat de pe urma Mediteranei, în comparație cu
imperiile chineze (care au construit ulterior Marele Canal în scopuri similare). După
dezvoltarea navelor oceanice, dimensiunea semnificativ mai mare a Oceanului Pacific a
făcut ca explorarea și comerțul transatlantic să fie mai fezabile și mai profitabile pentru
Europa decât explorarea și comerțul trans-Pacific pentru Asia de Est. Deși busola
marinarului a fost inventată în China în secolul al XI-lea, explorarea chineză a avut mai
puțin succes decât epoca europeană a descoperirilor și colonizarea ulterioară.
 Raidurile din stepa eurasiatică au adus boli care au provocat epidemii în populațiile
așezate.
Indicele dezvoltării sociale arată că Occidentul conduce până în secolul al VI-lea, China
conducând până în secolul al XVIII-lea și Occidentul conducând din nou în epoca modernă.
Cu noua sa definiție a Occidentului, Morris limitează cu bucurie istoria Europei la un rol
destul de nesemnificativ până în secolul al XVIII-lea. Între timp, „nașterea Occidentului” în văile
Tigru, Eufrat și Iordan, îi atrage atenția loială, într-un capitol lung, care se întinde de la pagina 81
până la 134. De la începuturile agriculturii în jurul anului 10.000 î.Hr. până în 550 d.Hr., acesta a
fost „Cea mai dezvoltată regiune” a lumii. Ulterior, lumea estică preia conducerea. Din
aproximativ 550 până în 1775 d.Hr., regiunile estice se deplasează înaintea „Occidentului”.
Europa propriu-zisă devine astfel semnificativă abia după 1775. Grecia antică, Roma,
creștinătatea medievală, Renașterea, Reforma, Revoluția cartografică, Epoca științifică,
Revoluția Franceză sunt toate tratate sumar ca treburi locale, dacă nu ignorate complet. De fapt,
„nucleul” din civilizația occidentală abia se îndepărtează de Orientul Apropiat, Africa islamică și
Turcia otomană înainte de anii 1770. Imperiului Roman nu i se acordă nici măcar statutul de
regiune „nucleu”.
Ceea ce Morris nu reușește să remarce este că Renașterea Italiei – pe care el o identifică
și drept „reacționară” (p. 418) – a fost populată nu cu una, ci cu multe figuri remarcabile. Numai
în domeniul picturii au existat Botticelli, Brunelleschi, Donatello, Giotto, Ghiberti,
Michelangelo, Rafael, Vasari și Tizian. Acești pictori au fost asociați cu dezvoltarea unei metode
radical noi de pictură în perspectivă, care a fost influențată la rândul său de munca unui grup
demn de remarcat de matematicieni din secolul al XV-lea care au descoperit soluții algebrice și
calcule trigonometrice cu mult peste realizările grecilor și arabilor. Numele lor sunt recunoscute
în analele matematicii: Scipio del Ferro, Nicolo Tartaglia, Johann Muller Regiomonanus,
Giralamo Cardano – să nu-l uităm pe Luca Pacioli (1446/7–1517), „părintele” primului manual
de contabilitate cunoscut, Totul despre Aritmetică, geometrie și proporții9.

9
Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita (Rezumatul aritmeticii, geometriei, proporțiilor și
proporționalității) este o carte de matematică scrisă de Luca Pacioli (1445-1517) și publicată ca prima ediție la
Veneția în 1494 și a doua în 1523 dedicată lui Guidobaldo da Montefeltro, oaspetele și elevul său.
 Concluzii

Consider că geografia fizică este și ea un factor extrem de important, care afirmă

dominația occidentală a globului, însă cred cu ardoare că mai degrabă cultura, religia, politica,
genetica sau oamenii mari stau la baza acestui fapt.
Există multe inovații și mișcări culturale, adesea în dezacord unele cu altele, cum ar fi
prozelitismul creștin sau umanismul. Astfel, problema „culturii comune” sau „valorilor comune”
este mult mai complexă decât pare a fi. După culturile păgâne ale aborigenilor din Europa,
bazele culturilor europene moderne au fost puse de greci și romani, stabilizate de creștinism.
În concluzie, datorită conexiunii sale globale, cultura europeană a crescut cu o urgență de
a adopta, adapta și, în cele din urmă, influența alte tendințe ale culturii. Prin urmare odată cu
extinderea educației europene și răspândirea creștinismului , cultura și modul de viață european
s-au transformat în mare măsură în „cultură globală.
 Bibliografie

1. Antonescu, Mădălina-Virginia, Doctrina neo-machiavelista in contextul provocarilor

globaliste, 2011.
2. Ferguson, Niall, Civilizaţia. Vestul şi Restul, Iaşi, Polirom, 2011, 334 p.
3. Hobson, John , The Eurocentric conception of world politics : western international
theory, 1760-2010. New York: Cambridge University Press. p. 185, 2012.
4. Khan, Sylvain, Geopolitica Uniunii Europene, Chişinău, 2008.
5. Marks, Robert. The origins of the modern world : a global and environmental narrative
from the fifteenth to the twenty-first century (ed. Third). Lanham, Maryland, 2015.
6. Morris, Ian, De ce Vestul deţine încă supremaţia: şi ce ne spune istoria despre viitor,
Iaşi, Polirom, 2012, 576 p.