”Introducere în Studii europene”

”Studii europene” – un concept relativ nou, ce are în vedere

abordările pluridisciplinare care se referă la ideea de ”Europa” în actuala
formă instituțională a Uniunii Europene. Reperele unei astfel de discipline
pot include abordări pe următoarele categorii:

A. Elemente și repere marcante de istorie, cultură și civilizație

europeană care au influențat actuala idee a Europei Unite.

- Conceptul de ”Europa”, etimologie, origini ale ideii de Europa;

- Europa în Antichitate – Grecia Antică și Roma Antică; ideea de
Europa în antichitate; moștenirea culturală a antichității ca
fundament al ideii de Europa Unită;
- Creștinismul;
- Moștenirea barbară: slavii, celții și neamurile germanice;
- Evoluția Europei în Evul Mediu;
- Europa între Renaștere și Epoca Luminilor
- Epoca modernă. Iluminismul și Absolutismul (sec. XVII –
XVIII);
- Europa în secolul al XIX-lea;
- Europa în perioada interbelică și al doilea Război Mondial
(1914-1946)

B. Repere istorice ale integrării europene

- Debutul proiectului european și etapele integrării europene;

- Repere istorice ale construcției europene;

C. Instituții ale Uniunii Europene

 A. Elemente și repere marcante de istorie, cultură și civilizație
europeană care au influențat actuala idee a Europei Unite.

Europa, un concept complex

Noțiunea de Europa a comportat mai multe definiții, nuanțe și caracteristici:

- o realitate geografică, istorică, instituțională sau politică;
- concept care are în vedere o cultură europeană, cristalizată de-a lungul
secolelor într-un ethos al popoarelor europene, având în centru ideea de
libertate și o voință a popoarelor europene de a fi împreună;
- valorile creștine ale Europei au subliniat necesitatea unei construcții
europene ca un loc de întâlnire a civilizațiilor;
- dezbaterile actuale despre identitatea europeană au debutat în noiembrie
2006, la Nice, cu deviza UE – ”unitatea în diversitate”, cetățenii ei
împărtășesc aceleași valori politice și civice, păstrându-și însă practicile
culturale diferite. Europa este ”o familie de națiuni’’, un spațiu al
culturii și al solidarității;
- originile Europei se pierd în negura vremurilor, numele “Europé” desemna
în limba greacă ”zeița cu ochii mari”, fiind un termen compus, din limba
sanscrită, unde „Eurus” semnifica lărgime, deschidere spre depărtări, și
,,ops”, care semnifica privirea, vederea, dar și vocea unei divinități.
Oricare i-ar fi originea, numele Europei este grec.

Ideea de Europa în Grecia antică

- ideea de Europa s-a născut în Grecia antică;

- în epoca războaielor persane și cea a lui Alexandru cel Mare, exista ideea
unei Europe opuse Asiei prin obiceiuri și organizare politică. Europa =
libertate, Asia = teritoriu al despotismului;
- Herodot: ”grecii împart pământul în trei părți: Europa, Asia și Libia”;
- problema limitelor Europei nu este doar una geografică, ci și una
geopolitică; Europa este în continuare un concept istoric variabil, fără
frontiere clare cu Asia.

Ideea de Europa în Roma Antică

- dacă Grecia reprezintă germenele Europei, Imperiul Roman i-a

imprimat matricea, prin furnizarea civilizației occidentale a
principiilor de organizare politică și administrativă (ceea ce a
contribuit, în mare măsură, la răspândirea creștinismului);
- pentru prima dată, lumea europeană, a fost unită câteva secole sub
aceeași lege. Întregul bazin mediteraneean, Galia, Germania, Britania
 formau un corp omogen, în care dreptul cetății se acorda tuturor celor care
se dovedeau loiali, Imperiul Roman reprezentând un model fascinant.

Moștenirea culturală a Europei (Grecia și Roma)

- Paul Valéry: ,,Numesc europeni popoarele care în cursul istoriei lor au

avut trei mari influenţe, acelea care ar putea simboliza numele Romei,
al Ierusalimului şi al Atenei. De la Roma vine Imperiul, cu statul
organizat, cu dreptul şi instituţiile, cu statutul cetăţeanului. De la Ierusalim,
mai precis, de la creştinism, europenii au moştenit morala subiectivă,
examenul de conştiinţă, justiţia universală. Atena a transmis gustul
cunoaşterii, argumentaţia raţională, idealul armoniei, ideea că omul e
măsura tuturor lucrurilor. Oricine poate revendica această triplă
moştenire”;
- în Grecia antică s-au pus bazele culturale ale civilizației moștenite de
întreaga Europă;
- cu circa 2500 de ani în urmă, la Atena s-a născut ideea de democrație,
ipostaza politică a principiului libertății. Constituția ateniană asigura
egalitatea politică, indiferent de avere și de origine socială;
- grecii au inventat Cetatea, romanii au inventat statul și instituțiile;
- principala moștenire a Romei constă în ordinea juridică, politică și civică
care stau la baza conceptelor de cetățenie, de responsabilitate civică și de
respect pentru lege.
- Imperiul Roman a dat forma definitivă procesului de romanizare, prin care
civilizația greco-romană s-a extins în jurul bazinului mediteraneean și în
Galia, depășind chiar frontierele imperiale.

Moștenirea iudeo-creștină

- imperiul Roman este spațiul în care s-a răspândit creștinismul, care va

aduce o nouă filosofie despre om și societate;
- secolele IV-VIII, perioada în care Europa și creștinătatea se confundau, în
care s-a produs sinteza dintre valorile antichității și cele ale creștinismului,
care a pus bazele civilizației europene;
- sub egida creștinismului se va opera o sinteză de secole între tradiția iudeo-
creștină, gândirea greacă și civilizația romană, precum și între vechile
culturi celtice, germanice și slave;
- moștenitoare a tiparului de educație grecesc, religia creștină a folosit în mod
subtil instrumentarul cultural păgân, recunoscând în marii gânditori ai
Eladei păgâne –Platon, Aristotel, Pitagora – precursorii inspirați ai cultului
lui Hristos.
 Moștenirea barbară a Europei

- se referă la influența culturii slave, celte și germanice;

- celții au dat culturii europene de început eroii și poeții, imaginația, fantezia,
vivacitatea spiritului și o oarecare lejeritate care s-ar opune spiritului de
rigoare romanică și seriozității germanice;
- onoarea și fidelitatea sunt o moștenire germanică, alături de organizarea
politică și socială, bazată pe ideea de asociere, sursă a dreptului comunitar,
care se opune centralismului birocratic roman.
- Edgar Morin vorbește de influența culturii arabe din timpul Cruciadelor,
care au irigat gândirea medievală în timpul Spaniei islamice.

Evoluția Europei în Evul Mediu

- se consideră că nașterea Europei are loc cu adevărat în secolul al IX-

lea, odată cu formarea Imperiului lui Carol cel Mare, primul unificator al
Europei, prin reorganizarea Statului Franc, după modelul Imperiului
Roman, printr-un proiect de ,,renovatio imperii”, ,,o sinteză a patru valori
cu adevărat europene: libertatea germanică; ordinea romană; credința
creștină; gândirea greacă;
- creștinismul absoarbe ideea de Europa, având monopol asupra oricărei
alte religii sau gândiri religioase. Unitatea religioasă a făcut să triumfe
unitatea politică;
- unitatea Europei creștine este o unitate de ordin spiritual, moral și cultural;
- Biserica își restaurează autoritatea în întreaga Europă, susținută de
supremația Sfântului Scaun și de ordinele cavalerești ale ioaniților, ale
cavalerilor de Malta;
- se înființează școli și universități, unde studiază tineri din toate părțile
Europei;
- Evul Mediu este și o epocă cu ”mari rupturi”. Europa creștină se divide
în două: Imperiul de Răsărit și cel Occidental (395), urmată de Marea
Schismă din 1054. Dispariția Imperiului Roman (476) a dus la despărțirea
civilizației greco-latine în: lumea greco-latină orientală și lumea latino-
occidentală.
- Europa catolică se mută spre centrul și nordul continentului.
- Imperiul Bizantin a conferit până spre sfârșitul secolului al XII-lea o unitate
culturală a acestei părți a Europei, menținând, mult timp (1453) unitatea
dintre religie și politică.

Europa între Renaștere și Epoca Luminilor

- Inventarea tiparului alimentează circulația cărților și a ideilor, sunt

încurajate limbile naționale iar cunoașterea depășește mai ușor frontierele
 teritoriale: a treia unificare europeană, prin cultură (sec. XVI-XVIII):
Renașterea și Iluminismul
- Cartea devine instrumentul principal de alfabetizare, contribuind la
dezvoltarea culturii înalte, la răspândirea ideilor, standardizarea cunoașterii
și respectul pentru diversitate.
- în perioada Renașterii devine tot mai clar multiculturalismul
european, prezent în toate epocile, care va da mai târziu deviza Uniunii
Europene: unitate în diversitate.
- epoca este marcată de rupturi religioase, adâncite de refuzul Bisericii Ruse
de a se uni cu Roma, ceea ce va face ca în această ,, a treia Romă, o nouă
,,ortodoxie” universalistă și imperială se va suprapune celei vechi.
- Cucerirea Constantinopolului de către Mahomed, în anul 1453, a
conștientizat pericolul turcesc, contribuind la crearea unui spirit
european și nostalgia unei creștinătăți unite, care a alimentat apariția
unor proiecte de federalizare a Europei și de creare a unei societăți a
națiunilor.
- proiectul ducelui de Sully: creștinătatea europeană era pusă sub
protecția unui Consiliu al Europei și a unei armate europene.
- Cel mai cunoscut proiect de asigurare a păcii a fost elaborat de Abatele
Saint Pierre, în 1712: ideea că pacea și securitatea popoarelor europene
depindeau de respectarea principiilor dreptului, idee care va deveni unul
din principiile Uniunii Europene.
- Colonizarea din America de Nord (1536) și relația cu America va deschide
o prăpastie între țările care aveau deja acces la Lumea Nouă și cele care nu-
l aveau. Europa se rupe în două: ”Vestul este preocupat de mare, Estul este
preocupat de sine”

Epoca modernă. Iluminismul și Absolutismul (sec. XVII – XVIII)

- Majoritatea statelor europene erau monarhii absolute de drept divin,

monarhul deținea toate puterile conferite de Dumnezeu. Termenul Europa
intră în limbajul cotidian, fiind folosit în texte guvernamentale, în tratatele
dintre țări sau în diverse periodice.
- Secolul Luminilor este perioada în care se produce globalizarea
economiei și a culturii care participă la construcția unei identități și
culturi europene.
- spațiul european este dominat de filosofi care își impun ideile și răspândesc
cu repeziciune un ideal de pace, un nou sistem de gândire științifică, bazat
pe cunoașterea de tip enciclopedic, și o reformă politică, centrată pe figura
unui suveran luminat, capabil să devină un pedagog pentru poporul său.
Abatele de Saint – Pierre elaborează un proiect de realizare a păcii generale,
în care își propune să elimine războiul ca mijloc de rezolvare a conflictelor.
Împreună cu Jean-Jacques Rousseau, militează pentru unitatea politică a
 Europei, pentru liberalizarea economiei și expansiunea comercială,
unitate care trebuia fondată pe pace și o cultură comună.
- Secolul Luminilor a impus un mod de viață european și a reușit să transmită
sentimentul de apartenență la aceeași cultură
- Iluminismul a participat la crearea unui spațiu european unit din
punct de vedere comercial, economic, cultural și identitar;
- statele absolutiste erau în minoritate;
- Niciuna dintre marile mișcări civilizatoare care au zguduit lumea vestică –
Renașterea, Reforma, Știința, Iluminismul, nu au putut să penetreze eficient
Balcanii din cauza influenței și presiunilor Imperiului Otoman;
- Caracterul universal al ideologiei Revoluției franceze, cristalizată în
Declarația drepturilor omului și cetățeanului din 1789, făcea din egalitatea
în fața legii unul dintre principiile fundamentale ale societății;
- Pentru Franța, Revoluția de la 1789 a însemnat începutul identității sale
moderne, pentru Europa, ca întreg, a adus și continuă să aducă o contribuție
de durată, din punct de vedere al ideilor sociale și politice;
- În aceeași perioadă, filozoful german Immanuel Kant pleda, pentru
adoptarea unei constituții generale care să asigure democrația și pacea,
propunând, totodată, un plan de dezarmare.

Europa în secolul al XIX-lea

- Secolul al XIX-lea este prima perioadă aflată aproape integral sub

semnul progresului, ceea ce a generat și un ritm accelerat al istoriei, în
care Europa va adopta o atitudine de dominație completă a lumii;
- Democrația europeană, bazată pe reprezentativitate și respectarea
Drepturilor omului, este diferită de cea ateniană;
- Națiunea este cel de-al treilea concept politic care a marcat secolul al
XIX-lea european, fiecare națiune trebuind să se constituie ca stat;
- Dezmembrarea imperiilor după Primul Război Mondial a dat naștere unor
noi state-națiuni în Estul Europei;
- ascensiunea liberalismului generează noi abordări, în încercarea de a pune
în concordanță idealul Europei unite cu realitățile socio – economice;
- Privind lucrurile din perspectiva întregului secol al XIX-lea, este clar că
cele mai scrutătoare minți filosofice, politice și economice au dat naștere la
o puternică conștiință europeană și au formulat ideea făuririi unei Europe
unite pe baza solidarității și a destinelor comune, idee racordată uneori
la principiul colaborării ei armonioase cu SUA și la organizarea
globală a alianței euro-atlantice, ca forță de extindere a păcii,
democrației și progresului”;
- Toate cele trei concepte care definesc Europa secolului al XIX-lea se
regăsesc în conceptul sociologic mai larg de modernizare, care descrie
 transformările complexe prin care au trecut comunitățile de la stadiul agrar
la societatea modernă, urbanizată;
- Descoperirea forțelor fizice noi, creșterea demografică, extinderea piețelor
și a tehnologiilor i-au făcut pe europeni să se simtă nu numai puternici, ci
și superiori.
- Pentru omul secolului al XIX-lea, puterea era o întruchipare a minunii și
speranței;
- O altă trăsătură a secolului al XIX-lea: reînvierea culturii creștine.
- Modernizarea structurilor politice și economice, sociale și juridice în
Europa răsăriteană, prin obținerea independenței politice și crearea unor
state unitare, cu constituții adecvate și o viață parlamentară activă, a dus la
crearea unor instituții moderne, cu caracter național;
- O altă problemă care a tulburat ordinea internațională în secolul al
XIX-lea a fost expansiunea tot mai mare a Imperiului Rus și declinul
Imperiului Otoman, urmat de independența națiunilor balcanice.

Europa în perioada interbelică (1914-1945)

- Cele două războaie mondiale, din 1914-1918 și 1939-1945 au schimbat fața

Europei și au acaparat întreg mapamondul, focarul lor cel mai puternic
aflându-se, totuși în Europa;
- Dacă în 1914, puterea și prestigiul Europei erau fără egal în lume în
domeniul științei, al culturii, al economiei, în 1945 aproape totul fusese
pierdut, puterea politică a Europei devenind aproape inexistentă;
- Înainte de 1914, principalele curente, atitudini și ideologii care au dus la
apariția comunismului și a fascismului erau deja prezente în Europa;
- Primul Război mondial, care ar fi trebuit să consume toate energiile
negative, n-a făcut decât să mărească tensiunile și să deschidă calea unui
război și mai cumplit;
- Nemulțumirile vor continua să alimenteze politica revizionistă între cele
două războaie mondiale. Mișcările autoritariste din țările învinse amenință
democrația, sunt reluate tezele naționaliste, critica liberalismului se
amplifică, iar teama de comunism, victoria lui în Uniunea Sovietică,
instaurarea regimurilor de dreapta în Italia și Germania au stimulat noul
extremism de dreapta și în alte țări, nemulțumite de prevederile Tratatului
de Pace de la Paris, care nu le satisfăcuseră pretențiile teritoriale.
- Răspândirea fascismului în Europa a fost o mană cerească pentru
comuniști, care și-au mascat astfel acțiunile sub justificarea că luptă
împotriva liberalismului, al imperialismului și al colonialismului. În același
timp, fasciștii nu au încetat nicio clipă să-și justifice acțiunile sub lozinca
cruciadei împotriva bolșevismului.
 B. Repere istorice ale integrării europene

Debutul proiectului european și etapele integrării europene

1945 – 1947:
Europa era ruinată, iar prezenţa sovietică în inima Europei crea un climat
de teamă şi incertitudine. Marea coaliţie din timpul războiului s-a dizolvat
în următorii doi ani şi în locul ei s-a instalat războiul rece. Din 1947, Europa
era doar câmpul de confruntare al celor două superputeri: SUA şi URSS,
într-un conflict global, iar reorganizarea sa devenea o necesitate de
supravieţuire.

1947 – 1950: Debutul războiului rece și al construcției europene

- doctrina Truman (1947), marchează implicarea SUA în stoparea
amenințării sovietice,
- Planul Marshall (1947), plan pentru reconstrucția Europei;
- 1948 – Conferința de la Haga: un prim congres dedicat demersurilor de
unitate a Europei;
- 1948 – Organizația Europeană de Cooperare Economică; 1948 –
Tratatul de la Bruxelles, cooperare în domeniul militar (precursor al UEO
– Uniunea Europei Occidentale);
- 1949 – Consiliul Europei;

Repere ale construcției europene: 1950 – 2004

- 1950: Declarația lui Robert Schuman, ministrul de externe francez, actul

de naștere al Comunității Europene, viitoarea UE;
- 1951 – 1952: Apariția Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului:
Franța, Germania, Luxemburg, Italia, Belgia și Olanda;
- 27 mai 1952: Tratatul privind Comunitatea Europeană de Apărare –
Paris, nu s-a finalizat, pe fondul evitării unor speculații privind reînarmarea
Germaniei;
- 1957 – Comunitatea Economică Europeană: Discutate în cadrul
Tratatelor de la Roma (25 martie 1957); în cadrul acestor discuții s-a decis
și înființare Comunității Europene a Energiei Atomice, viitoarea
EUROATOM;
- 1958 – Adunarea Parlamentară Europeană și apariția Curții de Justiție
Europene
- 1959 – Asociația Europeană a Liberului Schimb, promovată de Marea
Britanie;
- 1970 – prima extindere a CEE: patru noi membri, Marea Britanie,
Irlanda, Danemarca și Norvegia
- 1974 – 1975, al doilea val de extindere, apariția Europei celor 12: noii
membri, Grecia, Portugalia și Spania;
- 1976 – 1986: importante schimbări în plan instituțional și al legislației
comunitare: Apariția Actului Unic European, 28 februarie 1986;
- 1989 – 1991, prăbușirea comunismului, șanse reale pentru unificarea
completă a continentului, o nouă extindere: Austria, Finalanda și Suedia;
- 1992: Tratatul de la Maastricht, Tratatul privind Uniunea Euroepană, 7
februarie 1992. Noua UE bazată pe trei piloni: Comunitățile Europene,
Politică Externă și de Securitate Comună, Cooperare în domeniul Justiției
și Afacerilor Interne; se creează premise de Uniune monetară și de acordare
a Parlamentului european a dreptului de veto
- 1 ianuarie 1995: Noua Uniune Europeană, care includea și CEE.
- 1994 – 2004: deceniu dominat de lărgirea UE și de solicitări de aderare din
partea fostelor state comuniste
- 1997 – Tratatul de la Amsterdam, prevederi importante privind crearea
unei zone a libertății, securității și justiției, integrarea acquis-ului
Schengen, sporirea puterilor Parlamentului European.
- 2001 - Tratatul de la Nisa – a apărut ca urmare a necesității acoperirii
nevoilor de extindere a UE cu alte 12 state.
- 2004 – 10 noi țări membre Cipru și Malta aderă la UE împreună cu 8 țări
din Europa Centrală și de Est – Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,
Slovacia, Slovenia și Ungaria – punând capăt în sfârșit divizării Europei
după cel de-al Doilea Război Mondial.
- 2005 – Constituția UE Alegătorii din Franța și Țările de Jos resping Tratatul
de instituire a unei Constituții pentru Europa, semnat de cele 25 de state
membre ale UE în octombrie 2004.
- 2007 – UE salută aderarea Bulgariei și a României, încă două țări din
Europa de Est, Bulgaria și România, aderă la UE, numărul statelor membre
ridicându-se, acum, la 27.
- decembrie 2007 – Tratatul de la Lisabona. Cele 27 de țări membre ale UE
semnează Tratatul de la Lisabona, care modifică tratatele precedente.
Acesta este conceput pentru a face ca Uniunea Europeană să devină mai
democratică, mai eficientă și mai transparentă și astfel mai capabilă să
rezolve provocări globale precum schimbările climatice, securitatea și
dezvoltarea durabilă. Toate țările UE ratifică tratatul înainte ca acesta să
intre în vigoare la 1 decembrie 2009.

C. Instituții ale Uniunii Europene

- Parlamentul European – a fost precedat de Adunarea Comună a

Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, Adunarea Parlamentară
Europeană (1958); Inițial membrii acestor foruri au fost parlamentari
naționali ai statelor membre. La început Adunarea Comună avea 78 de
 membri, iar în 1958 avea 142 de membri. În 1972 după aderarea Marii
Britanii, Irlandei și Danemarcei Parlamentul European avea 198 de
membro, iar la finele lui 2004 avea 626 parlamentari. Numărul de
parlamentari alocat fiecărui stat membru, este proporțional cu populația
acestora. Este condus de un președinte și 14 vicepreședinți. Are 20 de
comisii permanente și funcționează pe grupuri parlamentare.

- Consiliul Uniunii Europene – 1993, construcție interguvernamentală,

formată din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru,
abilitat să angajeze guvernul acelui stat; are mei multe forme, consilii, cea
mai importantă fiind Consiliul Afacerilor Generale, format din miniștrii de
externe ai statelor membre. Președintele Consiliului UE este asigurat prin
rotație de statele membre. Secretarul general al CUE a primit calitatea de
Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate.

- Comisia Europeană – 1952 – 1958 s-a numit Înalta Autoritate a CECO;

1958 – 1967 Înalta Autoritate a coexistat cu EUROATOM și Comisia CEE;
din 1967 a devenit Comisia unică; Este executivul comunitar și are în
componență 25 de membri numiți de statele membre, cu aprobarea PE.

- Curtea Europeană de Justiție – Luxemburg, atribuții privind controlul

legalității actelor emise de instituțiile europene și de a asigura echilibrul
dintre acestea și statele membre. Numărul de judecători este egal cu
numărul statelor membre, asistați de 8 avocați generali. Curtea se întrunește
în sesiuni plenare, în Marea cameră (11 judecători) și în Camere de 5 sau 3
judecători.

- Curtea de Conturi – Luxemburg, exercită controlul financiar la nivelul

Comunității Europene. Înființată în iulie 1975.

Detalii suplimentare privind instituțiile europene, la:

https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/history-
eu/historical-archives-eu-institutions_ro