Nis-Momme STOCKMANN

OMUL CARE
MÂNCA LUMEA
Traducerea din limba germană
de Ciprian MARINESCU

1
All rights whatsoever in this party are strictly reserved. Application for performance
etc. must be made before rehearsals begin to:
schaefersphilippen™ Theater und Medien GbR (Gottesweg 56 - 62, 50969 Köln)
Tel. (02 21) 6 77 72 17-0
Fax (02 21) 6 77 72 17-9

No performance may be given unless a licence has been obtained

This translation was sponsored by Goethe-Institut

2
Nis-Momme Stockmann s-a născut în 1981 în Wyk auf Föhr. A studiat Limba şi Cultura
Tibetană la Hamburg şi Ştiinţele Comunicării la Odense (Danemarca), înainte să
înceapă, în 2008, Studiul de Scriere Dramatică la Universitatea de Arte din Berlin. În
2005, scurtmetrajul său „Ignorans“ a câştigat premiul I la Festivalul Internaţional de
Film din Odense. În 2006 şi 2007 a fost coorganizatorul Zilelor Filmului de Scurtmetraj
din Flensburg. Nis-Momme Stockmann trăieşte în Berlin şi scrie piese de teatru, piese
pentru radio, poezie şi proză. Piesa „Omul care mânca lumea“ a apărut la Editura
schaefersphilippen.

3
Observaţii: Numele Fiului este necunoscut. În text este înlocuit cu (xxxx). În
spectacole, în loc să i se rostească numele se va auzi un ton de cenzură (asemănător
celui folosit la televizor pentru a se acoperi expresiile triviale). Semnul „–” indică
faptul că cineva taie vorba cuiva.

4
SCENA 1 – Gripa
Persoane: Un tată pe la 65 de ani. Fiul său, de vreo 35 de ani. Lisa, fosta soţie a fiului.
Filip, fratele său mai mic.
Spaţii: Bucătăria scump amenajată din apartamentul fiului. Dormitorul simplu al
tatălui. Camera dezordonată din apartamentul fostei soţii. Un loc de campare, în care
fratele mai mic se îmbată.
Timpul acţiunii: Seara devreme.

Sună telefonul. Fiul ridică receptorul.

Fiul: Alo.
Tatăl tuşeşte.
Fiul: Alo, cine-i?
Tatăl tuşeşte.
Fiul: Alo.
Tatăl tuşeşte.
Fiul: Futu-i! Alo?
Tatăl tuşeşte.
Fiul (enervat): Eşti bolnav?
Tatăl (mormăie): Ah...
Fiul: Ce ai?
Tatăl: Gripă.
Fiul: Ai fost la doctor?
Tatăl: Te sun fiindcă… Am păţit o chestie foarte ciudată.
Fiul: Nu schimba vorba. Ai fost la doctor?
Tatăl: Am avut o săptămână groaznică. N-ai idee.
Fiul: Nu mi se pare normal, să răceşti aşa des, ar trebui să te duci
odată la doctor. La lucru ai fost?
Tatăl: Mă dau cu cremă vietnameză... Şi am fost şi la doctor…
Fiul: De ce faci asta? Mă minţi. Ce ţi-a prescris?
Tatăl: Să vezi ce mi s-a-ntâmplat. Ceva foarte ciudat.
Fiul: Nu mai schimba tot timpul vorba. De ce nu vrei să mergi odată la
doctor?
Tatăl tuşeşte.
Tatăl: Mi-am muşcat o bucată din limbă.
Fiul: CE?
Tatăl: O bucată mică de tot.
Fiul: POFTIM?
Tatăl: Da, ultima oară când am plecat de la Filip. Chiar a doua zi.
Fiul: Ţi-ai muşcat o bucată din limbă?
Tatăl: Da. La început nu mi-am dat seama. Era noapte. M-am trezit... de
durere.
Fiul: Nu pot să cred. Cum e posibil una ca asta?
Tatăl: A curs sânge în prostie… O bucată mică, din limbă.
Fiul: POFTIM?
Tatăl (viteaz): Dada, nu-i aşa grav. Tu cum eşti?
5
Fiul: Nu-i normal ce-mi spui. Cum e posibil aşa ceva?
Tatăl: Da, ciudat... nici nu mi-am dat seama la început. De-abia după,
când m-am trezit – sângele curgea în prostie.
Fiul: POFTIM? Cum e posibil aşa ceva?
Tatăl: Dada, dar nu-i cine ştie ce. Hai, povesteşte. Cum îţi merge?
Fiul: Trebuie să mergi la doctor. Ai fost la doctor?
Tatăl (râde): A fost o săptămână groaznică.
Pauză.
Maşina n-a trecut de verificarea tehnică.
Fiul: Trebuie să mergi la doctor.
Tatăl: Ai idee cît costă?
Fiul (nereţinut): La dracu’, tata! Nu te costă nimic. Ai asigurare.
Tatăl: Dada. Dar mai nou peste tot trebuie să... Nici nu se mai uită la
tine pe gratis. Să vezi când mă duc acolo pentru dinţi cum e...
Fiul: Nu mai schimba vorba. Acum discutam despre limbă.
Pauză…
Dar ar trebui să mergi să vezi şi ce-i cu dinţii.
Tatăl: Ai idee cît costă?
Fiul: Îţi dau eu bani...
Tatăl (hotărât): Nu!
Tatăl tuşeşte.
Fiul (furios şi frustrat): Nu înţeleg. Când se-ntâmplă lucruri din astea trebuie să mergi.
Promite-mi că te duci luni.
Tatăl: Trebuie să văd cum lucrez luni.
Fiul: Ce căcat de legătură are asta. Eşti bolnav, te duci la doctor.
Tatăl: Dada.
Fiul: Promite-mi.
Tatăl: Nu vreau să promit aşa ceva.
Fiul (mormăie): ...Doar nu vorbeşti serios.
Tatăl: Doctorul Raben – nici măcar nu mai lucrează. A făcut atac de
cord. Nu mai consultă.
Fiul: Dar ai destui doctori în zonă.
Tatăl: Dada.
Pauză.
Lasă, că nu mor eu din asta.
Fiul (îi taie vorba): Nu mori tu – mor eu! Ce vrei să arăți? Că la orice boală de azi – te
dai cu cremă vietnameză şi trece? Nu înţeleg de ce să stai cu gripă
o săptămână jumate, când poate să-ţi treacă în patru zile?
Tatăl: Şi m-am şi ars.
Pauză.
În palmă.
Pauză.
La aragaz.
Pauză.
Dintr-o prostie: vroiam să văd dacă e pornit. Mă gândeam că...
6
Pauză.
Ieri n-am avut nimic. Mai ales că mi-am pus imediat ceva rece.
Dar azi mi-au apărut beşici.
Fiul: ...Nu ştiu ce să zic.
Tatăl: Dada...
Pauză.
Tatăl: Şi tu cum o mai duci?
Fiul (mormăie): Bine, bine.
Tatăl: Cu lucrul?
Fiul: ...Bine.
Tatăl: Bine.
Pauză.
Şi copiii? Sunt acolo? – Nu-i aud.
Fiul: Sunt la Lisa, ştii bine.
Tatăl: Cum, că mă gândeam că la sfârşit de săptămână sunt acolo.
Fiul: Da, dar tot la al doilea sfârşit de săptămână. Ştii foarte bine.
Tatăl: A, da.
Fiul: Bine.
Tatăl: Da.
Fiul: Bine… Hai că am ceva pe foc.
Tatăl: Dada.
Pauză.
Tatăl: Alte noutăţi nimic?
Fiul: Nu!
Tatăl: Nu? Bine!
Fiul: Na bine. Hai că mai vorbim.
Tatăl: Da...
Pauză.
Nu din cauza gripei te-am sunat. Nici măcar nu mă gîndeam să-ţi
spun. Că tu imediat te enervezi...
Fiul: Dumnezeule mare! Mai scuteşte-mă cu căcatul ăla de gripă!
Închide.
Ah, căcat.
Fiul se gândeşte, se învârte de colo colo, îşi roade unghiile, pune mâna pe telefon şi
formează un număr.
Filip: Daaa?
Fiul: Da, hei Filip, eu sunt.
Filip (cam vesel): Na? Care-i treaba?
Fiul: E bine.
Filip: Şi la lucru?
Fiul: Bine, bine.
Filip: Ok.
Fiul: Auzi, te sun că...
Filip: Stai un pic.
Zgomot, muzică, foşnete.
7
 Băga-mi-aş.
Fiul: Alo?
Filip: Da, stai un pic.
Fiul: …E vorba de tata.
Filip: Să-mi...
Foşnete.
Fiul: Ce dumnezeu faci, unde eşti?
Filip: Hai că te sun eu mai încolo. Mi-a scăpat mobilul pe jos. Cred că s-
a dus dracu’.
Închide.
Fiul pune telefonul pe masă. Se gândeşte încruntat. Aşteaptă o vreme. Ia telefonul şi
formează un număr.
Lisa: Lisa Pleil.
Fiul: Da, salut – eu sunt.
Lisa (reţinută): A, salut. Aşteaptă, mă duc să chem copiii.
Fiul: Nuu, stai. Cu tine vroiam să vorbesc.
Lisa: A, da?
Fiul: Da. E vorba de tata.
Lisa: Ha?
Fiul: Ăă – dar, mă rog, ce treabă ai tu cu asta...
Lisa: Ok, dacă n-am nici o treabă cu asta.
Fiul: Nuu – stai un pic. Vroiam să spun că poate n-ai chef să-ţi baţi
capul cu asta.
Lisa (supărată): Nu ştiu, habar n-am.
Pauză.
Fiul: ...Ok...
Închide.
Sună telefonul.
Fiul: Alo?
Filip: Alo, eu sunt.
Fiul: Ey.
Filip: Care-i treaba?
Fiul: Vroiam să… Dar ce tare se-aude muzica, nu poţi să te duci şi tu un
pic mai încolo?
Filip: Hai că m-am dus mai încolo.
Fiul: Auzi, ăsta şi-a muşcat o bucată din limbă.
Filip: Ce? Cine?
Fiul: Da. Tata.
Filip: Ce?
Fiul: Nu mult, o bucată mică.
Filip: Ah.
Fiul: Şi eu care mă întrebam ce-are de vorbeşte aşa ciudat.
Filip: Am vorbit ieri cu el la telefon.
Fiul: Şi nu te-ai prins că sâsâie cumva ciudat?
Filip: Nuu.
8
Fiul: Ţie nu ţi-a zis nimic?
Filip: Nuu.
Fiul: Doamne, da’ e ceva...
Filip: ...Aici e super chef.
Fiul: Mult n-o să-l mai ţină. Se duce dracului. Ar trebui să vorbeşti şi tu
cu el. Pe mine nu mă ascultă. Cum e asta, să-ţi muşti o bucată din
limbă? Poate are… epilepsie sau cum îi zice? Sună-l şi tu.
Filip (revenind în locul din care se auzea muzică): Exact, hai că te sun mâine
dimineaţă.
Fiul închide telefonul mormăind. Se duce la frigider şi-şi ia o bere. Sună telefonul. Se
uită la ecran şi răspunde.
Fiul: Alo?
Lisa: Da, alo, tot eu, Lisa.
Fiul: Da?
Lisa: Ce-a păţit taică-tău?
Fiul: Ăă...
Lisa: Da, că a sunat adineaori.
Fiul: Aha.
Lisa: Şi a vrut să vorbescă cu copiii.
Fiul: Aşa… şi?
Lisa: Da – şi l-am pus pe speaker.
Fiul: Poftim? Nu-l mai pune pe speaker, că se prinde!
Lisa: Nu, nu se prinde. Are febră.
Fiul: Ba se prinde. Că şi el ne punea pe speaker înainte. Tot timpul. Şi
brusc ne trezeam că vorbeam şi cu el, şi cu mama.
Lisa (râde): Da, ai dreptate – mi-aduc aminte.
Fiul: Da. Doamne, ce aiurea era.
Pauză scurtă.
Lisa: Da, dar într-un fel, şi drăguţ.
Pauză scurtă.
Dar îţi zic că nu s-a prins...
Pauză.
Fiul: Ăă...
Lisa: ...Nu-i e bine fără maică-ta (…) Le-a povestit copiilor ce-a păţit cu
limba. Şi cum s-a ars şi i-au ieşit băşici.
Fiul: POFTIM?
Lisa: N-o duce deloc bine.
Fiul (mormăie): Da, are gripă.
Lisa: Cred că... Ar trebui să începi să te gândeşti... Are nevoie de cineva
să stea cu el.
Fiul: Aiurea. Chiar aşa rău nu e.
Lisa: Îmbătrâneşte. Devine senil. În curând n-o să mai aibă
discernămînt.
Fiul: E răcit – atât.

9
Lisa: Și-a muşcat o bucată din limbă?! Gândeşte-te, şi încă cu dantura
lui proastă.
Fiul: Ei, sigur a visat urât şi de aia.
Lisa: Dar cum să nu te trezeşti, când îţi muşti o bucată din limbă...
Pauză scurtă.
Lisa: Eu cred că e un început de convulsii din alea.
Pauză foarte scurtă.
Lisa: Epilepsie.
Pauză.
Lisa: Are nevoie de îngrijire.
Fiul: Dar n-are decât 64 de ani.
Lisa: 67.
Fiul: Încă lucrează!
Lisa: Da, tocmai. Dacă greşeşte ceva acolo... Nici măcar asigurare nu
are, nimic.
Fiul (turbat): Ce ştii şi tu? De unde să-şi permită? Îngrijire... Cine să aibă grijă
de el?
Lisa: ...Tu.
Fiul: Eu? Şi cum te-ai gândit că fac şi asta – şi serviciu? Alo, mai eşti?
Lisa: ...Am vorbit cu Ulf.
Pauză lungă.
De ce nu mi-ai zis nimic? De ce nu suni?
Fiul (obosit): Care-i treaba ta?
Lisa (iritată): Nu e treaba mea. Doar dacă mă gândesc la pensia alimentară, în
caz că te dau ăia afară.
Fiul: Aveam de gând să te sun.
Lisa: Aşa că până una-alta... Săptămânile următoare o să ai ceva timp
liber. Treci pe la el. Are nevoie de ajutor. Normal că nu-i vine să
zică aşa direct. Îi e greu să recunoască.
Fiul: Aiurea...
Lisa: Mai eşti?
Fiul: Ţie ți-e uşor să vorbeşti. Că nu-i al tău.
Lisa: ...N-o să fii singur cu toate. Mai e şi Filip. Şi eu... o să te-ajut şi eu,
dacă vrei.
Pauză.
Bine. Sună şi tu când ai timp, mai vorbim despre asta.
Fiul: Dada... Hai că te sun săptămâna viitoare.
Lisa: Vrei să ţi-i dau şi pe copii, să vorbeşti cu ei?
Fiul: Nuu... Am ceva pe foc... şi... Hai, salut.
Lisa: ...Da. Stai un pic. Nu vrei să iei copiii la tine weekendul celălalt?
Şi-aşa ai ești mai liber acum.
Fiul: ...Nu ştiu ce să zic... Nuu, mai bine nu... Trebuie să îmi revin. Cu
toată situaţia asta.
Pauză.
Lisa: Ah...
10
Fiul: Hai, salut.
Lisa: Mda...
Închide.
Fiul închide telefonul. Bea o gură de bere. Sună telefonul.
Fiul: Alo, da?
Filip: Da, alo, eu sunt.
Fiul: Ce vrei iar? Mamă, da’ ce urlă!
Filip: Da – auzi, m-ai sunat cumva?
Pauză.
Alo?
Fiul: Ce dracu’-i cu tine? Numai ce-am vorbit...
Filip: Ce?
Fiul: Eşti băut?
Filip: Nu te-aud. Hai că închid. Te sun săptămâna viitoare.
Fiul: Stai, aşteaptă un pic...
Fratele închide.
Fiul pune receptorul jos. Se gândeşte. După o vreme telefonul sună din nou.
Fiul: Alo?
Tatăl tuşeşte.
Tata: ...Eu chiar nu vreau să mă cert cu tine...
Tatăl: Dar nu ne certăm.
Fiul: Hai să nu ne prefacem. Normal că ne certăm. Tot timpul, despre
aceleaşi lucruri.
Tatăl: Dar ce, ne-am certat? Eu unul nu mă cert.
Fiul: La dracu’, tata! Nu te mai fă că nu-i nimic. Măcar dacă te-ai duce
odată la doctor... Toată lumea s-a prins că trebuie să mergi. Şi eu,
şi Filip...
Tatăl: Eu...
Fiul: Chiar nu vreau să mă cert cu tine... E totul bine între noi, da?
Tatăl: Mie... mi-e frică să mă duc la doctor...
Fiul: Of, tata...
Tatăl: Maică-ta venea tot timpul cu mine. Nu poţi să vii tu? ... câteva
zile... şi mergi cu mine?
Fiul: Tata...
Tatăl: Mie... mi-e un pic frică.
Fiul: Tata... Eu... trebuie să merg la lucru...
Tatăl: Şi nici... celălalt sfârşit de săptămână?
Fiul: Atunci or să fie copiii aici...
Tatăl: Am înțeles...
Fiul: Da...
Tatăl: Bine... Cred c-o să-l întreb pe Filip.
Fiul: ...Da.
Tatăl: Crezi că pot să-l sun acum?
Fiul: ...Da ...sigur poţi.
Tatăl: Bine: ne auzim.
11
Fiul: Da... ne auzim.
Închide.

12
SCENA A DOUA – Ulf
Persoane: Fiul. Ulf.
Locul întâmplării: Un lac cu pietriş.
Timpul acţiunii: După-amiaza târziu. Lumină roşie de la apus.

Fiul: Mă bucur că mai stăm... Aşa, numai noi...

Ulf: ...Da, chiar frumos...
Fiul: Ce mult a trecut...
Pauză.
Mai e bere?
Ulf: Nu, s-a terminat.
Pauză.
Ulf: La ce oră zicea că vine?
Fiul: La trei.
Ulf: Şi acum cât e?
Fiul: Acuma e... Să-mi bag picioarele, e patru jumate...
Ulf: Imediat... sau nu ştiu... mai stăm un pic să-l aşteptăm? ...Pot să-ți
să zic ce vroiam...
Fiul: Nu, stai să vină şi el. Mai vreau încă o dată aşa ca pe vremuri. Noi
trei, împreună. În sfârşit avem timp să mai povestim. Ce bine-i să
ai din nou timp... să povesteşti, să stai cu prietenii...
Fiul aruncă o pietricică în lac.
Ulf: (după o pauză scurtă) Dar n-am chiar atât de mult timp.
Fiul: Dar e frumos. Trebuie să stai să savurezi: noi trei, gaşca împreună.
Aici, lângă lac, ca pe vremuri. E frumos, nu? Că facem asta din
nou...
Pauză.
Nu mai e bere, nu?
Ulf: (îl prinde de umeri) Ce e cu tine?
Fiul: Mi se pare doar frumos, ok, mi se pare frumos!
Pauză.
La dracu’! De ce dracu’ nu vine?! Tâmpitul dracului, nu poate să
vină şi el o dată la timp.
Ulf: Pe bune că trebuie să plec imediat, vroiam numai să-ţi zic...
Fiul: Dada... Imediat trebuie să pleci. Hai, cară-te. Sigur e ceva foarte
important. Fix sâmbătă, sâmbătă după-amiază. Te arde-n cur,
trebuie să pleci. Mi se pare corect. Du-te, normal. Nu mai eşti ca
pe vremuri, să stai cu prietenii – să bem ceva, să vorbim şi noi
despre fotbal, despre vreme... Despre lucru, din partea mea...
Nuu, gata, nu mai poţi. Că tu... tu chiar nu-ţi dai seama cât te-ai
schimbat? Stai aici cu căcatul ăsta de sacou pe tine... La iarbă
verde, cu sacoul pe tine... Ăsta nu eşti tu, nu tu, ăla adevărat. Pe
ăla adevărat l-ai dat dracului... şi mai şi rânjeşti... Ce rânjeşti aşa...
ţi se pare de râs ce zic sau... Ţi-ai tras rânjetul ăsta de căcat.
Ulf: Dar n-am rânjit. Îmi intră soarele...
13
Fiul: Băi omule, te mănâncă ăştia, te-au şi mâncat. Cu căcatul ăsta de
sacou cu tot te mănâncă. Sâmbătă după-amiaza şi stai cu sacoul
pe tine. Ăştia te mănâncă de viu şi tu-ţi mai pui şi sacou –
sâmbătă după-amiază, la iarbă verde.
Ulf: Omule...
Fiul: CE?
Ulf: Mi-am luat sacoul ăsta că la 6 mă duc la o înmormîntare.
Pauză.
Mă rog, la o slujbă de comemorare.
Pauză.
Ştii de fapt: unchiul lui Lisa.
Pauză.
Da, m-a rugat să merg cu ea.
Pauză.
Lisa mi-a zis că –
Fiul: Nu pot să... Nu pot să cred. De ce te întreabă PE TINE. De ce te
întreabă pe tine, când...
Ulf: Mi-a spus că i-ai zis... Că n-ai timp...
Fiul: Înţeleg că în ultima vreme eşti din ce în ce mai des... Ah – nu
înţeleg ce te-a mâncat în cur s-o suni pe Lisa şi să-i zici de demisia
mea?
Ulf: Ea m-a sunat.
Fiul: Da’ mă doare-n cur cine a sunat pe cine... Cum, ea te-a sunat?
Ulf: Da.
Fiul: Asta-i deja...
Ulf: Şi-n afară de asta: doar nu-i un secret. Mă gândeam că ştie.
Fiul: Pff.
Ulf: Şi de ce mă rog nu ştie?
Pauză scurtă.
Fiul: La dracu’ – de ce dracu’ nu vine odată?
Pauză scurtă.
Ulf: Dar chiar vroiam să-ţi mai zic...
Fiul: Ce treabă ai tu cu Lisa în ultima vreme?
Ulf: Lisa... se simte singură în ultima vreme.
Fiul: Îi are pe copii.
Ulf: Se simte singură chiar şi cu copiii.
Fiul: Auzi, lasă-mă. Ce dracu’ e asta? Ce vrei să... acum toată lumea
sare să mă ajute? Nu-nţeleg.
Ulf: Eu unul aş vrea să te ajut, da...
Fiul: Cu ce să m-ajuţi? Îmi merge perfect.
Ulf: Nu, e evident că nu-ţi merge bine deloc. Uită-te şi tu ce ochi
umflaţi ai.
Îl prinde de umeri.
Fiul (se eliberează): La naiba, atunci zi odată ce-ai de zis.

14
Ulf: Mda... Da... Bogensee mi-a spus... că dacă... că dacă-ţi ceri scuze
pentru ce s-a-ntâmplat... o să...
Fiul: Nici nu mă gândesc!
Ulf: Te-ar angaja înapoi, în aceleaşi condiţii...
Scurtă pauză.
El întotdeauna a crezut în tine... Întotdeauna...
Scurtă pauză.
În şedinţă a zis că...
Fiul (strigă): Nu mă interesează ce-a zis.
Pauză.
A zis că ce?
Ulf: Că nu se poate lipsi de tine în firmă.
Fiul: Nu te cred.
Ulf: Ba da, aşa a spus.
Pauză.
Și a zis și mai multe.
Fiul îl fixează cu privirea.
Pauză lungă.
Fiul: Simplul fapt c-ai ajuns să-mi povesteşti chestii din astea... arată
cât de puţin a rămas din tine, ăla adevărat... Din ce eram noi doi
înainte... Lisa te-a...? Pe bune... nu ştiu ce să mai...
Ulf: Tu trebuie să...
Fiul: Un căcat trebuie. M-am săturat. Ce, să mă târăsc în fața lui? La
halul în care m-a umilit? Nici nu mă gîndesc. M-am săturat. Dacă
nu m-ar fi... Dar oricum plecam. Ha – şi acum... De fapt, ar trebui
să zic mersi. Măcar acum pot să... Eu înapoi nu mă mai întorc. N-
ai decât să-i transmiţi asta cretinului ăluia pe care-l lingi în cur...
Scuipă în dreptul lui.
Ulf: Nu ştiu de ce ești așa... zici că-l ling în cur... Nu, pe bune... Nu te
recunosc.
Se ridică şi pleacă.
Ulf face un pas pe marginea lacului. Fiul rămâne pe loc. Loveşte nervos cu piciorul.
Fiul: Aşa, n-ai decât să pleci. Cară-te. Căcatule ce eşti! (Tare) Şi cine te-
a fătat!
Pauză.
Ah, la naiba...
Fuge după el, îl ajunge şi-l prinde de umeri.
Fiul: Ulf, stai, te rog, stai.
Ulf (mergând): Gândeşte-te un pic la Lisa... fă-o pentru copii... le datorezi o
grămadă de bani.
Fiul (în urma lui): Nu vreau decât să stau şi eu o dată liniştit pe căcatul ăsta de mal
de lac. Să mi se rupă de tot. Ce nu-nţelegi – E aşa de... Am obosit.
Voi vreţi să fiu aşa cum mă ştiţi dintotdeauna, bun şi harnic şi de
încredere, omul care nu greşește niciodată, care are succes
întotdeauna. Dar nu mă obligaţi să fiu aşa tot timpul. Înţelegi?
15
 Înainte s-o iau din nou de la capăt vreau să mai petrec puţin timp
cu voi. Să mă doară-n cur de serviciu şi de faptul că TREBUIE sau
că AR FI BINE SĂ. Nu mai vreau să-mi încarc mintea. Noi doi
suntem prieteni, chiar nu mai putem să stăm ca tot omul la un
rahat de iarbă verde?! O dată să ne facem și noi că lumea asta și
mormanul de căcat în care trăim nu există. ...Toată jungla asta de
responsabilităţi – copii, nevastă, obligaţii... Şi tot timpul senzația
că trebuie să ai o bază de pornire. O dată, măcar o dată, să ne
dăm jos din carusel...!
Arată spre lac.
Filip apare din spatele lui, dintr-un salt.
Filip: Salut, na, care-i treaba.
Pauză.
Ăă – am întârziat un pic, nu?
Pauză.
Ulf tace.
Fiul (întâi către Filip, apoi către Ulf): Mi-e de-a dreptul scârbă de voi...
Pleacă.

16
SCENA A TREIA – Astm.
Persoane: Tatăl. Fiul.
Locul întâplării: O sală de aşteptare.
Timpul acţiunii: Dimineața.

Tatăl: Dar Filip unde e? Zicea că vine şi el.

Fiul: Nu mai vine, are astm.
Pauză.
Pe dracu’ are astm.
Pauză.
Aşa făcea şi la orele de sport. Habar n-am, ce-i cu...
Tatăl: Nu mă simt bine deloc.
Fiul (mormăind): Acuma ce mai ai?
Tatăl: Diaree. Toată săptămâna trecută am avut diaree de aia nasoală.
Fiul: Tata. Chiar n-am chef să ştiu din astea.
Tatăl: Corpul meu nu mai reţine nimic...
Fiul: Tata...
Pauză scurtă.
Mulţumesc frumos.
Tatăl: Dar te-ai întrebat câte din astea ştiu eu despre tine?! Că doar eu
ţi-am schimbat scutecele.
Fiul: Da bine... Auzi, ultima oară când am vorbit la telefon, ce delirai
pe-acolo? Erai beat, sau?
Tatăl: Doar ştii că nu beau în timpul săptămânii.
Fiul: N-ai decât să le spui asta lor, să-i spui asta doctorului.
Tatăl: Să-i zic ce – că fiul meu crede că delirez?
Fiul: Ai fost de curând pe la Lisa.
Tatăl: Să-i vizitez pe copii.
Fiul: Te rog să nu mai apari pe-acolo aşa, fără să anunţi.
Tatăl: Dar sunt nepoţii mei – se bucură.
Fiul: I-ai speriat îngrozitor.
Tatăl: Copiii mă iubesc!
Fiul: Ai băgat frica în ei. I-ai speriat! Cu mâna ta plină de puroi şi cum
delirai şi ce ştiu eu ce-ai mai făcut. Ce te-a apucat să le-arăţi mâna
aia cu puroi?
Tatăl: Ei, asta chiar nu cred, nu cred. Copiii mă iubesc, ştiu asta.
Fiul: Şi ce discuţie mai e şi asta, numai „nu”, „nu”, „nu”. Aşa nu pot să
vorbesc cu tine. Încetează să mai fii atât de prost, tata.
Tatăl: Mă faci prost?
Pauză.
Îl faci pe tatăl tău prost?
Fiul: Nu, tata.
Pauză.
Tatăl: Pe propriul lui tată îl face prost!
Fiul: Dumnezeule, tata.
17
Tatăl: Dar nu atât de prost să te cresc şi să am grijă de tine 24 de ani,
orice s-ar fi întîmplat. Pentru asta n-am fost prost.
Fiul (mai blând): Da, bine tata.
Tatăl (devine un pic plângăcios): Şi Dumnezeu mi-e martor că nu mi-a fost uşor să am
grijă de tine. O dată n-am ridicat mâna la voi. O dată! Mereu am
avut grijă de voi, e aşa sau nu-i aşa?
Pauză.
Fiul: Da, tata.
Tatăl: Să-l facă pe taică-său prost.
Fiul: Îmi pare rău, tata. Dar uneori eşti atât de... Ah, nu ştiu.
Pauză.
Tatăl: N-ai de gând să cunoşti şi tu o fată drăguţă?
Fiul: Tata.
Tatăl: Doar n-o să rămâi singur toată viața. Un bărbat are nevoie de
cineva lângă el.
Fiul: Asta nu discut cu tine.
Tatăl: Cu Lisa cum mai eşti?
Fiul: Lisa şi cu mine ne-am despărţit. Doar ştii. Încetează să pomeneşti
mereu treaba asta.
Tatăl: Lisa te iubeşte.
Fiul: Acum e cu Ulf.
Tatăl: Da’ de unde, te iubeşte.
Fiul: Acum îl iubeşte pe Ulf.
Tatăl (îi pune mâna pe umăr): Ascultă la mine – te iubeşte.
Fiul: Şi ce tot pui mâna pe mine. Pe bune că încep să cred că eşti beat.
Tatăl: Mi se pare frumos că mai stăm şi noi aşa împreună, atât. Noi doi.
Că mai avem timp să stăm aşa.
Fiul: Da, da.
Tatăl: Şi mai sunt şi copiii. Nu se termină totul aşa de uşor. Că doar
familia e un lucru important.
Fiul: Dacă familia e un lucru important, tu de ce nu erai niciodată lângă
noi?
Tatăl (îşi lasă mâna în jos):... Am încercat să fiu cu voi tot timpul. Dar trebuia să mai şi
lucrez. Tot pentru noi...
Fiul: Bine, tata.
Tatăl: Trebuia să merg la lucru. Tot pentru noi o făceam. Ştii bine.
Fiul: Da, tata, e ok.
Tatăl (dă aprobator din cap şi îi curge o lacrimă de mândrie): Eşti un bărbat frumos şi
deştept. Înainte erai nesuferit. Mai ales cu cei care ţineau cel mai
mult la tine. Parcă brusc nu te mai interesau după ce-i prindeai în
plasă. Cu şarmul ăsta al tău.
Pauză.
Bărbat frumos şi deştept... Întotdeauna ai fost un model pentru
Filip.
Fiul: Despre ce discutăm, tata?
18
Tatăl: Ba da. Întotdeauna te-a imitat. În toate. Când făceai muzică, sau
când făceai tu acolo nu știu ce cu manechinele alea de plastic –
Fiul: Asta a fost demult.
Tatăl: Nu mai alergi deloc-deloc?
Fiul: Momentan nu.
Tatăl: Ia-l şi pe Filip când mai alergi. O să se bucure. Mereu se plânge că
n-are cu cine să alerge.
Fiul: Nu ştiu. Acum nu mai îmi e atât de important să alerg.
Tatăl (îi pune mâna pe umăr): Da, întotdeauna ai fost aşa. Tot timpul ceva nou. Tot
timpul ceva care să te incite. Da – iar eu tot la fel. Mereu am lăsat
lucrurile baltă, am abandonat. Dar tu eşti altfel. Semeni mai mult
cu maică-ta. (Pauză). Vorbesc serios, sunt foarte foarte mândru
de tine. Pentru felul în care te descurci cu serviciul şi cu copiii, şi
cu toate.
Fiul: Da da.
Tatăl: Nu, serios. (Îl mângâie pe gât) Sunt foarte, foarte mândru. Toate
greşelile pe care taică-tău le-a făcut. Tu nu le faci.
Fiul: Tata...
Tatăl: Da, fiule?
Fiul: (își caută cuvintele, apoi izbucnește) Ce naiba durează atât de mult?
Tatăl: Mie îmi place că mai stăm aşa. Noi trei. Schimbăm şi noi o vorbă…
Dar stai, unde-i Filip?
Fiul: La dracu’, tata, ţi-am zis că nu vine. Are astm.
Tatăl: Ce, are astm? Eu de unde să ştiu?

19
SCENA A PATRA – Singur
Persoane: Ulf, Fiul.
Locul întâmplării: Afară, în pasajul unui magazin de cumpărături.
Timpul acţiunii: Înainte de prânz, ceva mai devreme.

Ulf: Chiar aşa de greu e să faci rost de un credit?

Fiul: Ţi-am zis: dacă mă girezi, nu.
Ulf: Mai explică-mi o dată.
Fiul: Ți-am explicat deja de 30 de ori.
Ulf: Degeaba, tot nu înţeleg.
Fiul: Te duci la bancă. Vii cu mine la bancă. Eu fac o cerere. Ei vin cu o
ofertă. Tu girezi. Hai, Ulf, că ştii cum se face.
Ulf: Nu, dar vreau să zic... Ce vrei să faci cu banii?
Fiul: Nu contează. Am nevoie de bani pentru un proiect.
Ulf: Un proiect?
Fiul: Nu tu ziceai c-ar fi cazul să m-apuc din nou de ceva?! Vreau să mă
fac independent.
Ulf: Independent?
Fiul: Da!
Ulf: Şi cu ce vrei să te faci independent?
Fiul: Nu contează. În jumătate de oră avem programare. Şi mai vroiam
să şi mănânc ceva înainte –
Ulf: Poftim? Ai făcut deja programare? Ca să girez pentru o chestie
despre care nu ştiu nimic.
Fiul: Dar nu trebuie decât să semnezi că girezi.
Pauză.
Ulf: Nu poţi să rogi pe altcineva, cineva care o duce mai bine cu banii?
Fiul: Adică cine?
Ulf: De unde să ştiu.
Fiul: Păi vezi.
Ulf: Dar... De fapt, asta nu e treaba mea, nu?
Fiul: Cum adică nu e treaba ta? Normal că e treaba ta. Doar suntem
prieteni, sau mă-nşel?
Ulf: Da, dar nu e aşa, ca-n căsnicie, la bine şi la greu. Doar n-o să... mă
bag în orice căcat fără să clipesc, doar pentru că tu te-ai gândit că
trebuie să se întâmple ceva în viaţa ta...
Fiul: Aşa vezi tu lucrurile?
Ulf: Da... Cam aşa.
Fiul: De fapt, e clar! De vreme ce nu vrei să girezi pentru ideea asta în
care cred...
Ulf: Dar nici măcar nu ştiu despre ce idee e vorba.
Fiul: Ce contează. E vorba de principiu. Să ne ajutăm unul pentru
celălalt şi căcat din ăsta. Ai putea şi tu să mă ajuţi o dată când am
şi eu nevoie.

20
Ulf: Nu-i corect să spui asta. Mereu ţi-am fost alături. Şi tu mereu m-ai
lăsat baltă.
Fiul: Aşa ţi se pare că stau lucrurile, da?
Pauză.
Ştii ceva, mie o prietenie din asta nu-mi trebuie. Tot timpul să fiu
criticat.
Ulf: Dumnezeule, doar nu vorbeşti serios.
Ulf: Nu înţeleg ce dracu’ e cu tine. Revino-ţi!
Fiul: Şi care se mai şi fute cu nevastă-mea pe la spatele meu.
Ulf: La dracu’, dar nu mai e nevasta ta. Ai lăsat-o baltă.
Fiul: Nu despre asta e vorba. Aşa ceva nu se face.
Ulf: O dată am fost şi eu cu ea la o înmormântare.
Fiul: Mi se rupe unde aţi fost împreună. Aşa ceva chiar nu se face.
Ulf: Nu pot să cred.
Fiul: Mă rog, acum ce să mai. Hai să mergem să mâncăm ceva.
Ulf: Nu... Eu unul nu cred că am chef.
Fiul (se uită lung la el): Ce prietenie mai e şi asta... Nici măcar atât nu poţi, să girezi
pentru... O prietenie ca asta... ce valoare are? Nici una.
(ameninţător) Nici să mă şterg la cur cu ea.
Ulf: Eu m-am cărat.
Fiul (brusc prietenos): Stai, Ulf. La naiba, Ulf... Trebuie să m-ajuţi.
Ulf pleacă.
Chiar nu pricepi. Capitalist de căcat ce eşti.
Ulf se întoarce. Îl bate măr pe Fiu, care e derutat.
Ulf: Nu, tu nu pricepi. Îi distrugi pe toţi în jurul tău. Ăsta ţi-e proiectul.
Dacă tu te duci la fund, toţi să se ducă la fund. Hai să-ţi zic eu ce e
aia o prietenie: să ţii la cineva şi să închizi ochii de fiecare dată
când face tâmpenii.
Îl sărută.
Eşti cel mai mare porc, n-am nevoie de tine.
Ulf pleacă.
Fiul (se ridică): Hei Ulf. Aşteaptă. Hai, Ulf... Eşti prietenul meu cel mai bun.
Ulf a plecat deja.
Fiul (către el însuşi): Capitalist de căcat.

21
SCENA A CINCEA – Lisa.
Persoane: Fiul. Lisa.
Locul întâmplării: Pe coridorul şi apoi în bucătăria Lisei.
Timpul acţiunii: După-amiaza devreme.

Fiul: Hei Lisa.

Lisa: Hei, ce-i cu tine aici?
Fiul: Vroiam doar să văd ce mai –
Lisa: Arăţi bine.
Fiul: Da, ţi se pare?
Lisa: Aiurea – arăţi groaznic. Cu cine te-ai bătut?
Fiul: Dar să ştii că mi-e bine. Mai bine ca niciodată. Mă simt liber şi –
Lisa: Şi părul tău. N-ai de gând să mergi la frizer?
Fiul: Ştii –
Lisa: Ai şi slăbit.
Fiul: Da, ştii... Da...
Lisa: Stai jos, vrei să-ţi fac o cafea?
Fiul: Nu, nu pot să stau. Am trecut doar aşa scurt să -
Lisa: Păcat. Copiii se întorc în jumătate de oră.
Fiul: Da, ştiu.
Lisa: Ce s-a întâmplat? Încep să-mi fac griji.
Fiul: Asta cu... cu unchiul tău îmi pare rău.
Lisa: Da...
Fiul: ...De ce l-ai întrebat pe Ulf dacă vrea să meargă cu tine?
Lisa: Ulf... dar îl ştiu de atât timp –
Fiul: Bine, dar eu?
Pauză.
Lisa: Ce importanţă are. E doar un joc de orgolii, iarăşi. N-ai fi venit
niciodată cu mine.
Fiul: Da.
Lisa: Aşa e.
Fiul: Da. Hm. Nu ştiu. În rest, ce mai faci?
Lisa: Ce să fac. Lucrez. Stau cu copiii. Ce mă întrebi asta acum?
Fiul: Doar aşa.
Pauză.
Lisa: Şi la tine? Totul în regulă?
Fiul: Da.
Pauză.
Eu... am nevoie să mă ajuţi cu ceva....
Lisa: Da.
Fiul: Da, știi că am fost concediat. De-o vreme sunt aşa cumva într-o
situaţie cretină –
Lisa: Întreabă-l pe Bogensee, dacă n-are să-ți dea totuşi ceva de lucru.
L-ai întrebat? Sunt sigură că găseşte el ceva. Tot zicea că vrea să te
vadă urgent. Aşa e, nu?
22
Fiul: Termină. Nu m-ar mai angaja.
Lisa: Din câte ştiu...
Fiul: Cineva din firmă mi-a povestit că a zis că sigur nu, într-o şedinţă.
Lisa: Aha... Şi acum ce-ai de gând să faci?
Fiul: Nu ştiu... Mă gândeam, că poate aş putea să mă fac
independent... M-am săturat să mi se spună tot timpul ce să...
Lisa: Independent?
Fiul: Da.
Lisa: Pentru asta îţi trebuie bani. Tu de unde ai bani?
Fiul: Da, domnule, ştiu! Ştiu şi eu că am nevoie de bani pentru asta.
Crezi că sunt... O să cer de la bancă.
Lisa: Ai deja două credite. Cu ce să mai girezi?
Fiul: Mă girează Ulf.
Lisa: Te girează Ulf...
Fiul: Da.
Lisa: Nu – Ulf nu te girează.
Fiul: Adică –
Lisa: Nu câtă vreme am şi eu un cuvânt de zis.
Fiul: Ai înnebunit? E între mine și Ulf...
Lisa: E o prostie chestia asta cu independenţa. La jobul pe care l-ai
avut.
Fiul: Pur şi simplu nu mi se potrivea.
Lisa: Eşti atât de –
Crezi că tot căcatul ăsta...
Arată în jurul ei.
…ai impresia că asta am visat, să stau în căcatul ăsta? În căcatul
ăsta de aici. Tu ştii cum e? Să se uite oamenii cu milă la tine – cu
ultima fărâmă de milă?
Fiul: Da.
Lisa: (tare) Nuu, habar n-ai. Un căcat ştii. Tu la orice oră ai putea să ai un job
tare.
Fiul: Nu, chiar nu mai sînt în stare să fac jobul ăsta.
Pauză. Lisa îl priveşte îndelung.
Lisa: O, câte-ai putea... Măcar dacă ai încerca să te pui în locul – Atunci
ţi-ai da seama...
Izbucnește în plâns.
La dracu’! Nu ăsta era visul meu. Visul meu era să-mi fac o viaţă
cu copiii ăştia minunaţi şi cu tine. Să fim împreună, o viaţă. Aici, în
casa asta. Uită-te şi tu în jur. E o casă pustie. Parcă aș locui într-un
sicriu. (tare) Am avut toată încrederea în tine. În tine şi în toate
căcaturile pe care mi le-ai spus.
Fiul: Lisa... Nu e momentul să –
Lisa: Peste tot numai boarfele tale. N-ai mai venit să le iei. Peste tot
mirosul tău. Peste tot lucruri făcute de tine... Ah, la dracu’. M-a...
Mă termină chestia asta. Atâtea lucruri pe care vroiam să le
23
 facem. Toate planurile noastre. Tot ce e aici suntem noi. Eşti în tot
ce-i aici. În (urlă) în căcatul ăsta de casă. În copii. În mine.
Pauză mai lungă.
Fiul (nervos): Lisa... Eu am venit ca să... Poţi să-mi împrumuţi nişte bani?
Lisa: Ieşi!
Fiul: Ce dracu’ ai?
Lisa: Mă întristezi cumplit. Nici nu ştiu să zic cât de tristă sunt că nu
înţelegi. Că nu înţelegi ce se-ntâmplă cu mine.
Fiul (o prinde de umeri): La naiba Lisa, revino-ţi... Nu vreau să-ţi fac nimic rău.
Lisa (mai liniştită): Apari brusc, după două luni, apari brusc ca să... ca să-mi ceri nişte
bani. Banii noştri. Şi abia dacă mai avem ceva. Și știi de ce: de
şase luni n-ai mai plătit pensia alimentară.
Fiul: Dar n-am vrut decât să –
Lisa (conştientă că vorbeşte cu cineva care nu e capabil să vadă mai departe de
propria persoană): Lasă – e ok.
Pauză.
Fiul: Eu... Ah...
Lisa: Ce?
Fiul: Nu vroiam decât să... ah... Nu vreau să te obosesc cu asta.
Lisa îşi şterge lacrimile şi începe să râdă.
Fiul: Nu mai râde.
Lisa (nu mai râde): Hai, povesteşte-mi.
Fiul: Eu... în ultima vreme vorbesc mult cu tata.
Lisa: Asta e bine.
Fiul: – dar de fiecare dată mă scoate din minţi cu felul lui de a fi. Şi
devine aşa sentimental şi nostalgic. Apoi începe să-mi
povestească cât de greu a fost pentru el şi pentru mama. Mereu
aceeaşi poveste cum au fugit ei din Est. În ultima vreme, spune
asta de cel puţin patru ori pe zi. Pe bune.
Lisa: Aiurea.
Fiul: Nu, pe bune.
Lisa: Mi se pare aşa frumos, când vine. Copiii îl iubesc.
Fiul: Da, da.
Lisa: Cineva trebuie să aibă grijă de el.
Fiul: Da, ştiu. Da – la naiba – ştiu.
Lisa: Vreau să te-ajut. Vreau să mai facem lucruri împreună... Îmi
lipseşti... Pot să te ajut cu ceva?
Pauză lungă.
Ai să-mi dai bani?
Sună soneria.
Copiii.
Pauză.
Vrei să ieşi prin spate?
El dă să iasă prin spate.
Mai dă şi tu un semn...
24
SCENA A ŞASEA - Independent
Persoane: Tatăl. Fiul.
Locul acţiunii: Acasă la Fiul.
Timpul acţiunii: Seara.

Tatăl: Tu chiar vrei să te faci independent?

Fiul: Da, mai trebuie doar să rezolv cu garanţia.
Tatăl: Garanţia?
Fiul: Da, da. Ei, nu e o problemă, e doar o formalitate.
Tatăl: Tu independent...
Fiul: Da...
Tatăl: Ești nebun. Nu că nu te-aş fi crezut în stare. Întotdeauna am fost
sigur c-o să faci asta. C-o să devii cineva mare.
Fiul: ...
Tatăl: Lasă-mă să te privesc. Nu – uită-te la mine, uită-te la mine în ochi.
Aşa, da – Fiul meu. O să reuşeşti. Ești nebun. Nebun. O să
reuşeşti.
Fiul: Da, bine, tata.
Tatăl: Te ajut şi eu. Sigur o să ai nevoie de cineva care să te-ajute cu
lucrurile mărunte. (Tatăl râde) Da, știu, trăim alte vremuri.
Fiul: Da, păi... ăsta e patul tău, tata.
Tatăl: Eşti sigur că nu sunt o povară pentru tine, nu?
Fiul: Da, tata. Sunt sigur, tata!
Tatăl: Nu era asta camera ta de lucru?
Fiul: Ba da.
Tatăl: Şi nu mai ai nevoie de ea?
Fiul: Nu, eu... (îi vine greu să zică) mi-am închiriat un birou.
Tatăl: Aşa deci... Dar nu e scump?
Fiul: Ah.
Tatăl: Ah.
Fiul: Hai, pune-te să despachetezi.
Tatăl: Da.
Fiul: Vrei ceva de băut?
Tatăl: Nuu – sau stai puţin, normal – bem şi noi frumos un coniac.
Fiul: Tata, dar e abia...
În timp ce vorbeşte, Tatăl scoate coniacul şi paharele din geanta sa de voiaj.
Tatăl: Hai să bem pentru afacerea ta. Acum eşti propriul tău şef.
Doamne, dar e formidabil. Trăim o singură dată, nu? Bem un
pahar şi mergem să ne plimbăm pe malul lacului. Ca înainte,
bine?
Fiul: Un „Bons Bois“ 44?
Tatăl: Da da.
Fiul: Dar ăsta costă cel puţin 200 de euro.
Tatăl: Ah...
Fiul: Locuieşti la mine, nu plăteşti chirie. În schimb dai 200 de euro
25
 pentru un coniac.
Pauză apăsătoare.
Tatăl: N-au trecut nici 10 minute de cînd sînt aici. Nici 10 minute. Şi deja
îmi faci reproşuri... Îmi reproşezi că... Că nu plătesc chirie?... Ai
locuit 24 de ani în casa mea. 24 de ani... Mama ta şi cu mine am
avut răbdare cu tine... cu tine şi cu mofturile tale... tot timpul alte
toane, alte păreri, alte fete... și cu prietenii tăi ăia ciudaţi, care ne
furau din casă şi ne vomitau pe hol. Și când fumai iarbă – și
niciodată n-am ridicat mâna la voi.
Fiul: Tata! Vreau să ştiu – cum ai ajuns să iei coniacul ăsta... De ce din
ăsta... o să mă termini cu zile. La ce ne-a trebuit?
Pauză.
Tatăl: Am luat împrumut.
Fiul: Poftim?
Pauză.
Ai împrumutat 200 de euro ca să iei un coniac?
Tatăl: Fiul meu se face independent. E formidabil. O dată în viaţă. O
ocazie specială.
Fiul: 200 de euro tata! Un coniac!
Tatăl: Da, dar de acum, fiul meu, or să vină vremuri mai bune. Hai nu-ţi
mai fă atâtea gânduri. Lasă asta în grija lui tata. Bine?
Fiul: Eşti incredibil! Cu 200 de euro plătesc să te îngrijească o
săptămână.
Pauză. – Tatăl aşază încet sticla de coniac pe marginea ferestrei. Îşi ia geanta de voiaj.
Iartă-mă, tata.
Tatăl pleacă.
Nu, tata, vino înapoi. N-am vrut să sune aşa... Hai, despachetează
–
Fiul se întinde după geanta de voiaj, o apucă. Tatăl o ţine strâns, trage de ea ca să n-o
lase din mână. Aproape că se încaieră.
Hai odată, tata. Dumnezeule! Aşază-te odată. O să bem din
căcatul ăla de coniac, bine? Bine?
Îl împinge pe Tatăl. Mai tare decât şi-a propus. Tatăl cade pe pat.
Tatăl: Să ridici tu mâna la tatăl tău...
Tatăl se ridică, îl pocneşte pe fiu în faţă.
Fiul îşi ţine mâna pe obraz, dezgustat. Tatăl vea să plece. Fiul îl împinge pe pat.
Fiul: Fii atent la mine! Cu asta am încheiat! Aici rămâi!

26
SCENA A ŞAPTEA – Discuţii la telefon
Persoane: Fiul, Tatăl, Lisa, Filip, Ulf.
Timpul acţiunii: Seara târziu.
Locul acţiunii: Acasă la Fiul.

Filip: Alo, da?

Fiul: Da, alo, Filip.
Filip: Salut, ce faci?
Fiul: Bine.
Filip: Care-i treaba?
Fiul: Ăă da, ţie cum îţi merge?
Filip: Foarte bine...
Fiul: Eşti răcit? Vorbeşti un pic pe nas...
Filip: Nu, habar n-am.
Fiul: Da, ideea e că...
Filip: Da?
Fiul: Poţi să-mi împrumuţi nişte bani?
Filip: Să-ți împrumut bani?
Fiul: Da...
Filip: Eu să-ţi dau bani?
Fiul: Da...
Filip: Ăă, cât ai nevoie?
Fiul: Nu ştiu, tu cât poţi?
Filip: Habar n-am, ăă... Ţie cât îţi trebuie, şi pentru ce?...
Fiul: Nu știu. Cam...
Filip: Aşteaptă, mă duc să văd cât mai am. Stai un pic...
Fiul: Ce? Unde te duci să te uiţi... Filip...
Tatăl intră în cameră.
Tatăl: Cu cine vorbeşti acolo?
Fiul: Cu... Dumnezeule, tata. La naiba, eşti... De ce eşti în pielea goală?
Închide telefonul.
Tatăl: Of...
Fiul: La dracu’, tata, de ce dracu’ eşti în pielea goală?
Tatăl: Mi-e aşa de... Of... Îmi pare...
Fiul: Tata. Of, doamne! Du-te imediat dincolo şi pune ceva pe tine!
Tatăl: Of, of. Mi-e atât de... Nici eu nu ştiu ce...
Sună telefonul.
Fiul: Nu-ţi imaginezi ce-i aici.
Lisa: Eu sunt. Lisa.
Fiul: Ah, alo...
Lisa: Dar de ce, ce s-a întâmplat?
Fiul: Ah, taică-meu... tocmai a... Ce-i?
Lisa: Vroiam numai să ştiu cum eşti.
Fiul: A, da?
Lisa: Şi dacă nu cumva vrei să ştii cum sunt copiii.
27
Fiul: Auzi, eu trec printr-o perioadă destul de grea acum –
Lisa: Da, şi ei la fel.
Fiul: În momentul de faţă sunt o povară în plus pentru mine.
Lisa: O povară? Copiii ţi se par o povară?
Fiul: Nu. N-am vrut să zic asta...
Lisa: Ce...
Fiul: Ah, e vorba de tata. Îmi mănâncă timpul și nervii.
Pauză.
Lisa: Da chiar, lui cum îi merge?
Fiul: N-o să-ţi vină să crezi ce prostii face. E vraişte. Aşteaptă o
secundă.
Fiul: (către Tatăl, ţinând palma pe receptor ca să nu se audă) Ce e?
Tatăl: Cine-i la telefon?
Fiul: Tata. Am zis să-ţi iei ceva pe tine.
Tatăl: Dar cine e la telefon?
Fiul: Lisa.
Tatăl: Lisa! Pune pe speaker.
Fiul: Du-te odată dincolo.
Tatăl (murmurând): Da, dar trebuie să-ţi spun ceva...
Fiul: Ce râzi? Dacă ai ştii cum e... Pe bune, îţi zic, e... Hai zi, de ce râzi?
Lisa: Eşti ca un copil mare.
Fiul: Nuu – el e un copil mare. Şi mă termină psihic. Toată ziua trebuie
să am grijă de el, să fiu atent să nu facă vreo prostie. E ca un copil.
Nu-ţi imaginezi.
Pauză.
Lisa?
Lisa: Auzi, ia spune – tu mai realizezi, aşa în general, ce se întâmplă?
Fiul: Adică?
Lisa închide telefonul.
Tatăl intră.
Tatăl: Fiule, să vezi ce mi s-a întâmplat, pe cuvântul meu, ceva aiurea de
tot. Vino un pic...
Fiul: Tata, trebuie să-l sun Filip. După aia vin, bine?
Telefonul sună după scurt timp.
Fiul: Alo? (către Tatăl) La dracu’, tata, du-te şi tu dincolo. Du-te şi
întinde-te sau fă şi tu ceva.
Tatăl pleacă.
Ulf: Da, alo.
Fiul (după o pauză): Ăă... Salut, Ulf.
Ulf: Cum mai eşti?
Fiul: Mda, ce pot să spun? În legătură cu...
Ulf: Hai că-i clar că n-ai chef să vorbeşti despre asta, și nici eu n-am
chef să ascult.
Fiul: Ulf. Au trecut patru săptămâni. Depăşeşte momentul.
Ulf: Cum mai merge cu freelance-ul?
28
Fiul: Mă pupi în cur.
Ulf: Poftim?
Fiul: Ce vrei de la mine?
Ulf: Banii pe care mi-i datorezi.
Fiul: Cum... Cât de parazit poţi să fii! Ştii foarte bine că acum n-am de
unde. Cum poţi să-mi ceri acum când ştii în ce situaţie sunt...
Ulf: Nu-i vreau pentru mine, îi vreau pentru Lisa...
Fiul: Ce? De ce –
Ulf: Ca să aibă până îi dai ceilalţi bani.
Fiul: Asta e... Eu nu ştiu ce să-ți...
Ulf: Sunt banii ei. Banii copiilor tăi.
Pauză.
Fiul: Ok, treaba cu giratul a fost una – mai pot s-o înţeleg. Dar ştii ceva,
dacă-ţi dau acum banii înapoi... nu mai am cum să mă fac
independent... Pe bune, după aia ce fac?
Ulf: E problema ta.
Fiul: Problema mea... Ulf, la naiba, nu fi aşa.
Intră Tatăl. Cu un ghiveci de flori în mână.
Tatăl: Trebuie să vorbesc ceva cu tine.
Fiul: Nu, tata, nu acum – Şi ce faci cu ghiveciul ăla de flori?
Tatăl tace.
Pentru numele lui dumnezeu, puteai să pui ceva pe tine.
Tatăl: Of. Mi-e atât de... Of. Serios că mi-e atât de...
Fiul: Ulf, asta e atât de, nu ştiu cum din partea ta... Termină să mai faci
pe arogantul şi distantul. Gândeşte-te un pic la...
Ulf: M-am săturat să mă mai gândesc un pic la orice. Ia mai revino-ţi şi
tu.
Tatăl: Serios că mă faci să mă simt foarte, foarte...
Fiul (pune în plin haos receptorul jos): Auzi, ia mai ţine-ţi gura... Pentru numele lui
dumnezeu, du-te odată dincolo şi (şuierând fiecare cuvânt) pune
ceva pe tine.
Fiul: Ulf, hai că te sun imediat, trebuie să –
Constată că a închis deja.
Tatăl: Fiule, să vezi ce mi s-a întâmplat. Ceva aiurea de tot.
Fiul (urlă): Ţi s-a-ntâmplat un căcat. Nu-nţelegi că trebuie să vorbesc la
telefon? E important.
Tatăl (încet): Sunt foarte mândru sunt de tine. Cum te descurci tu cu toate. Aşa
de harnic.
Fiul se îndreaptă spre tată, îl prinde de umeri, îl întoarce cu spatele şi îl împinge afară
din cameră.
Fiul formează un număr.
Fiul: Alo, Lisa.
Lisa: Alo?
Fiul: Da... Hm... Mai ţii minte... atunci cu sprayul de nas?
Lisa: Poftim?
29
Fiul: Cu Ulf şi cu sprayul de nas.
Lisa: Te simţi bine?
Fiul: Când Ulf ne-a furat din baie sprayul de nas?
Lisa tace.
Ei – cred că pe vremea aia era dependent de spray de nas.
Lisa tace.
Vreau să zic că... Atât ştie el să facă. Nici dependent de spray de
nas nu poate să fure că află tot poporul... Ce jenant. Un insipid. Ţii
minte cum râdeam de el ce insipid poate să fie. Nu e în stare nici
măcar să fure fără să pară penibil. Un bou idiot. Crede-mă. Nu
vrea decât să te... nu vrea decât să ne distrugă.
Lisa: Ulf vrea să ne distrugă?
Fiul: E un porc. Să n-asculţi de el.
Lisa: Cum adică Ulf vrea să ne distrugă?
Fiul: Serios, Lisa... tocmai cu Ulf...
Pauză.
Lisa: Eu aşa nu mai pot. Ori dispari de tot ori...
Tatăl (strigă de dincolo): Oooo...
Lisa: Copiilor le e dor de tine.
Pauză.
Şi mie mi-e dor de tine.
Pauză.
Hai înapoi.
Pauză.
Treaba cu taică-tău. Ne descurcăm noi cumva...
Pauză.
Te ajut.
Pauză.
Din păcate n-am cum să-ţi împrumut bani... Dar...
Pauză.
Fiul: Ah, Lisa. Ştii că nu merge. Ştii în ce dezastru s-ar transforma... Şi
mie mi-e dor să mai stau în linişte cu tine... Eu... şi mie mi-e dor
de tine... într-un fel.
Tatăl intră şi apasă pe speaker.
Tatăl: Lisa, să vezi ce mi s-a întâmplat. Să vezi ce aiurea...
Fiul (în timp ce închide speakerul): Stai o secundă... Pot să te sun puţin mai târziu?
Închide receptorul.
Îl apucă pe Tatăl şi merge cu el dincolo.
Tatăl (în timp ce e cărat): Absolut aiurea.
Tatăl şi Fiul sunt dincolo. Se-aude Fiul cum strigă din off: „La naiba... Ce dracu’ e
aici...“. Apoi se aude un huruit, un strigăt înăbuşit, o bufnitură. După care linişte. Fiul
revine, e roşu la faţă şi transpirat. Stă în faţa telefonului cu mâinile-n şold, încercând
să se liniştească.
Telefonul sună, trage aer în piept, răspunde.
Fiul: Lisa?
30
Filip: Nu, Filip. M-am uitat, mai am 122 de euro...
Fiul: 122 de euro...
Filip: Da, dar cumva îmi trebuie şi mie...
Fiul: Aha...
Filip: Dar dacă îţi trebuie şi ție, îţi dau... (foşnind) 50...
Fiul: Nu, lasă... E ok.
Filip: La tine sună ocupat tot timpul.
Fiul: Da.
Filip: Ca să te faci freelancer, nu?
Fiul: Hm.
Filip: De ce n-o întrebi pe Lisa?
Pauză stânjenitoare.
Cum mai e tata?
Fiul: Bine.
Filip: Asta e bine.
Fiul: Mai nou îi place să stea în dulap.
Pillip: Ce?
Fiul: Ah nimic.
Filip: Ok... Da... Hm...
Fiul: Trebuie să mă ajuţi cu tata.
Filip: Da... hm... Asta cu respiratul devine tot mai nasol. Nu ştiu, cred că
ar fi cazul să mă duc la doctor...
Fiul: Trebuie să mă ajuţi. Cu tata.
Pauză.
Filip: Dacă ai nevoie de bani, de ce nu mergi din nou să lucrezi, sau
împrumută de la bancă sau...
Fiul: Acum sunt independent Filip, independent. Mi se rupe de toate
astea.
Filip: Eh, da, exact, eşti freelancer. Hm.
Pauză.
Tu ce zici, să mă duc la doctor cu...
Fiul: Sunt sigur că nu-i nevoie, Filip.
Filip: Hm...
Pauză.
Mi se pare frumos că...
Fiul: Că ce?
Filip: Că nu mai depinzi de nimeni...
Pauză.
Fiul: Hai că vorbim.
Filip: Da. Salută-i pe copii.
Fiul: Hm.
Filip: Sunt acolo?
Fiul: Nu.
Filip: Credeam că tot la două săptămâni sunt la tine.
Pauză.
31
 Nu crezi c-ar fi cazul să-i mai... adică...
Pauză.
Fiul: Cu Lisa vorbeai? De asta a durat atât până să suni înapoi?
Filip: Nu... eu...
Fiul: Ce dracu’ ascundeţi de mine? Ce se întâmplă?
Filip: Ăă... Eu...
Fiul: Numai faptul că te bagi. N-am absolut nici un chef să fiu ţinut sub
papuc. Faptul că vorbeşti cu Lisa... pe la spate...
Filip: Eu... vroiam doar să fac rost de bani....
Fiul: Acum sunt un om liber. Pricepi, Filip? Mi se rupe de toate astea.
Mi se rupe de toţi. Nu mai depind de nimeni...
Închide.
De nimeni...

32
SCENA 7.1 – Coniac
Persoane: Tatăl, Fiul.
Locul acţiunii: La fiu acasă, ghemuiţi lângă dulap.
Timpul acţiunii: Seara, foarte târziu.

Tatăl şi Fiul beau vin, lângă ei se află două sticle goale şi una pe jumătate plină.
Tatăl: Nu pricep de ce nu bem totuşi coniacul.
Fiul: O să întreb dacă nu putem primi banii înapoi.
Tatăl: Dar de ce? De-acum o să ne meargă mai bine, fiule. Doar eşti în
culmea succesului. Mai un pic şi toate grijile...
Face un gest.
Fiul: Mai ai bonul?
Tatăl (ezitând mult): Daaa...
Fiul: Unde e?
Tatăl: Hm... nu mai ţin minte.
Pauză lungă.
Fiul: Eşti dement, tata.
Pauză.
Tatăl: Da, ştiu.
Fiul: Tata...
Tatăl: Da, ştiu...
Fiul: Serios acum, poate ar trebui să te... nu ştiu dacă aici cu mine...
Tatăl: Da, ştiu. Te rog nu spune.
Pauză.
Hai să mai bem.
Pauză.
Pentru vremuri mai bune. Pentru cele mai bune vremuri.
Un pic mai târziu.
Fiul: Alo Lisa.
Lisa: Alo, cine e?
Fiul: Eu sunt.
Lisa: E 5 dimineaţa.
Fiul: Frumoaso...
Lisa: Eşti beat.
Fiul: Da, şi?
Lisa: N-am chef să-mi zici nimic la cinci dimineaţa şi mai ales când eşti
beat.
Fiul: Vroiam doar să-ţi...
Lisa: Ce?
Fiul: Frumoasă, că te...
Lisa (strigă nerăbdătoare): CE?
Fiul (strigă ca omul beat): CĂ EŞTI FRUMOASĂ!
Lisa: Gândeşte-te un pic bine ce faci. Ce faci cu mine. Parcă vroiai să
mă suni mai devreme.
Fiul: Lisa, trebuie să-ţi spun ceva.
33
Lisa: Eu aşa nu mai pot. Ce se-ntâmplă aici e... Asta nu e...
Fiul: Lisa, da eşti... da, ai drep...
Lisa: Pa.
Fiul: Lisa? Lisa...
Smulge telefonul din priză. Stă o vreme. Îl bagă înapoi în priză. Încearcă din nou s-o
sune pe Lisa. Întâi sună normal, apoi se aude ocupat. Lasă receptorul să-i atârne în
mână. Câteva ore mai târziu. E dimineaţă. Fiul stă în halatul de dimineaţă la masă.
Fiul: Sunt liber. Liber ca pasărea cerului...

34
SCENA A OPTA – Bogensee
Locul acţiunii: O cameră întunecată.
Timpul acţiunii: Posibil dimineaţa.
Persoane: Fiul.

Fiul stă în faţa oglinzii. E proaspăt bărbierit. Îşi aranjează nervos cravata. Îşi ţine
palmele ridicate, depărtate de corp. După care oftează şi le lasă să cadă.
Fiul: Îmi pare rău. Îmi pare foarte rău. Sincer îmi... pare rău...
Face o pauză. După faţa lui pare să aştepte o reacţie. După care se luminează.
Vă mulţumesc... Ce prost am fost... Îmi pare foarte rău.

35
SCENA A NOUA – Bogensee.
Timpul acţiunii: Înainte de prânz.
Locul acţiunii: O clădire cu birouri. Sala de aşteptare către biroul lui Bogensee. Între
scaunele minuscule aliniate pe o parte şi masa de lucru plasată în cealaltă parte e
ciudat de mult spaţiu liber.
Persoane: Fiul, o secretară, un angajat, Bogensee.

Secretara şi angajatul şuşotesc între ei.

Angajatul: Simţi şi tu?
Secretara: Hm.
Angajatul: Miroase a ciorbă...
Se uită amândoi spre fiu. Pauză lungă.
Fiul: Da, de la mine... Ciorbă de linte. E chiar amuzant...
Râde nervos.
Angajatul: Da?
Fiul: Hm. Tatăl meu... a făcut ciorbă de linte. Şi...
Se face o pauză mai lungă. Secretara şi angajatul stau şi-l privesc.
Fiul: Da şi după aia a vărsat ciorba în dulapul meu...
Pauză.
A vărsat...
Pauză.
Şi da...
Acum nu mai pot să scot mirosul...
Din haine...
Pauză.
Scuze.
Pauză mai lungă. Apoi se aud bârâituri în intercom.
Secretara: Acum puteţi...
Fiul intră.
Bogensee: A, domnul (xxxx). Vă mai vede omul la faţă.
Fiul: Da... mă bucur că vă văd.
Bogensee: Eh, vă bucuraţi. Dacă v-aţi fi bucurat, aţi fi dat pe aici mai din
timp.
Fiul: Da ştiţi, eu... Nu ştiam dacă mai sunteţi dispus să mă
vedeţi...
Bogensee: Nu ştiaţi dacă mai sunt dispus să vă văd?
Fiul: Da... ă...
Bogensee: Ce prostie...
Fiul (râde): În cazul ăsta mă simt uşurat.
Bogensee: Vorbiţi prostii. Ştiaţi foarte bine că vreau să vă văd.
Fiul: Mă simt măgulit... Eu...
Bogensee: Nu, nu înţelegeţi. Aţi ştiut foarte bine că vreau să vă văd.
Fiul: Eu...
Bogensee: Sau nu?
Fiul: Da...
36
Bogensee: Dar... Nu aţi dat nici un semn. N-aţi mai trecut.
Fiul: Domnule Bogensee... hm... lăsa-ţi-mă să vă explic...
Bogensee: Ştiţi foarte bine care e conceptul meu despre firmă, aici suntem
ca într-o familie.
Fiul: Da, desigur, ştiu asta...
Bogensee: Familiile ţin împreună la greu.
Fiul: Domnule Bogensee, n-am vrut să vă...
Bogensee: Dvs. m-aţi abandonat la greu. Sunt foarte, foarte dezamăgit. Nu,
de fapt nu: mă simt lovit.
Fiul: Să –
Bogensee: Descurajat.
Fiul (râde): Să vedeţi cum a fost –
Bogensee: Nu vă-nțeleg. Acum râdeţi. Vă spun că mă simt lovit, iar dvs.
râdeţi.
Fiul: Nu...
Bogensee: De ce totuşi n-aţi venit mai din timp...
Fiul: Pentru că eu... eram. Mi-am dezvoltat o nouă filosofie de...
Da, ştiu, destul de târziu…
Bogensee: O da. Târziu. Se poate zice şi-aşa... Târziu...
Fiul: Da, foarte târziu...
Bogensee: Foarte târziu.
Fiul: Ştiu că ar fi trebuit să vin mai din...
Bogensee: Da. Categoric. Aţi ajuns târziu.
Fiul: Deci... dvs. ştiţi că am muncit întotdeauna bine...
Bogensee: Iar dvs. ştiţi că eu ştiu asta.
Fiul: Da...
Bogensee: Aici lucrează doar oameni foarte buni... Sau vreţi să spuneţi...
Fiul: Nu...
Bogensee: Dar nu numai despre asta e vorba. Înţelegeţi? Adică, da, e clar
pentru toată lumea, nu angajez decât oameni capabili... Dar şi
oameni pe care mă pot baza. Oameni loiali.
Fiul: Da, eu...
Bogensee: Aţi ajuns târziu.
Fiul: Îmi pare foarte rău. Domnul Wulff mi-a zis că s-ar putea să aveţi...
Bogensee: Aveţi idee cam când era asta?
Fiul: Hm.
Bogensee: Acum două luni și ceva... Știți cum se lucrează aici.
Credeţi că las un post ca ăsta liber... Să fim serioși... Nu ştiu cum
vă gândeați...
Fiul: Dar mă gândeam că poate...
Bogensee: Poate că asta e o altă problemă pe care o aveți. Impresia că lumea
stă în loc pentru dvs. Cam așa vă gândiți, nu?
Fiul: Pentru dumnezeu.
Bogensee: De fapt exact aşa vă gândiţi... Haideţi să vă spun...
Fiul: Poate aveţi un alt post pentru mine...
37
Bogensee: Haideţi să vă spun un lucru: şi eu am fost ca dvs. Întotdeauna
numai cum am vrut eu. Simțeam că totul mi se cuvine. Ar trebui
să faceţi un pas înapoi. Să vă gândiţi la viaţa dvs. şi la situaţia de
faţă.
Fiul: Ştiţi, situaţia de faţă a ajuns să fie destul de cretină.
Bogensee: Nu vă spun asta ca să vă necăjesc. Vă spun asta pentru că îmi
place de dvs. Pentru că vreau să vă ajut. Pentru că ţin la dvs. şi la
felul în care vă dezvoltaţi. Luaţi-vă un pic de timp să vă gândiţi.
Ieşiţi un pic din povestea asta. Plimbaţi-vă. Încercaţi să
reconstituiţi toate transformările. Fiţi sincer cu dvs.: aţi rămas
acelaşi care aţi fost?
Fiul: Ştiu doar că... am nevoie de acest.... Am ajuns târziu, e adevărat...
Bogensee: Aţi ajuns prea târziu. Nu pot face nimic pentru dvs. Altfel spus:
cred că e mai bine să vă las să vă adunaţi întâi. Petreceţi ceva
timp cu familia.
Fiul (tare): Cred că nu mă înţelegeţi. Dumneavoastră nu ştiţi în ce hal mi-am
rupt spatele pentru dvs. Nu mai eram în stare nici să... (se
calmează) Ştiu că ar fi trebuit să vin mai...
Bogensee: O da, aşa ar fi trebuit. Dar...
Se apropie de el, îi pune mâinile pe umeri.
Poate că e mai bine aşa. Întotdeauna aţi fost ca un...
Fiul (îi taie vorba): Domnule Bogensee...
Bogensee: O clipă. Simţiţi şi dvs.?
Fiul (tăindu-i vorba): Ştiţi cum e când propriul tată...
Bogensee (ridică un deget): Îmi cer scuze, dar asta mă scoate din minţi. Doamnă
Gutlowski, ce dumnezeu miroase aşa ciudat în biroul meu?
Bârâitură, o pauză.
Secretara (după o pauză): Cred că e de la domnul (xxxx).
Fiul mai rămâne o vreme în scaun, îngheţat locului. Apoi se ridică şi pleacă. Angajatul
şi secretara îl urmăresc în linişte cum iese.

SCENA A ZECEA – Dulapul

Timpul acţiunii: După discuţia cu Bogensee.
38
Locul acţiunii: În camera de zi a fiului.
Persoane: Tatăl, Fiul.

Fiul: Tata? Tata, unde eşti?

Nervos, aleargă prin apartament.
Fiul: Tata! Încetează odată cu prostiile ăsta.
Devine tot mai nervos. Caută şi caută.
Fiul: Tata, unde dracu’ te-ai ascuns?
Se aşază pe podea, în faţa dulapului. Îşi ţine capul în mâini şi tace. Se aude un suspin
din dulap.
Fiul: Tata?
Scutură dulapul. E închis pe dinăuntru.
Fiul: Nu pot să cred.
Scutură dulapul mai tare. Un nou geamăt. Scutură mai tare de dulap şi se împinge în
el.
Fiul (se mai împinge o dată): Te-ai încuiat în dulapul meu.
Fiul scutură tare de dulap, se împinge încă o dată şi încă o dată în el. Se juleşte la faţă.
Încă o dată scutură, împinge. Apoi începe să hohotească şi se lasă pe dulap în jos.
Tatăl: Iartă-mă.
Fiul: Pentru ce?
Tatăl: Că-ţi fac numai necazuri.
Fiul: O, tata...
Tatăl: O dată n-am ridicat mâna la voi.
Pauză.
Fiul: Tata?
Tatăl: Da?
Fiul: Îmi spui şi mie de ce eşti în dulap?
Tatăl: Mi-e frică.
Fiul: Ţi-e frică?
Pauză.
Tatăl: Cum a fost la lucru?
Pauză.
Fiul: Bine... Şi aici cum a fost?
Tatăl: Nu ştiu. Să vezi ce mi s-a-ntâmplat. Tare ciudat. Cum s-o fi
întâmplat nu ştiu...
Fiul (resemnat): Ieşi din dulap tata. Şi îmi povesteşti după aceea, bine?
Tatăl: Nu, eu...
Fiul: Haide, tata... Ieşi de-acolo. Stăm la un pahar de coniac şi îmi
povesteşti, haide. Hai ieşi din dulap.
Tatăl: Dar mi-e... Nu... Mie... Mi-e frică.
Fiul: De ce dracu’ să-ţi fie frică!
Pauză.
Tatăl: De tine....
Pauză.
Fiul (Se lasă pe dulap cu mâna la piept): Pentru dumnezeu, tata... Of, tata... Dar
39
 n-ai... N-are de ce să-ţi fie frică de mine... Asta e chiar... Ieşi de
acolo, bem un coniac şi vorbim.
Nu se întâmplă nimic. Se face seară. Fiul e continuare în faţa dulapului. Dintr-odată
se-aude o mişcare. Fiul se ridică şi se lipește de dulap. Se-aude cheia în broască. Încet,
uşa se deschide. Tatăl îşi ţine pumnii strânşi la piept. Fiul se uită în ochii tatălui, respiră
greu. Apoi îl prinde, îl smulge şi-l trânteşte la podea. Se aşază călare pe el. Îi trage
palmă după palmă peste faţă. Stânga, dreapta, stânga.
Fiul: Vreau să-ţi ceri iertare. Pentru tot rahatul ăsta... Pentru toate
căcaturile pe care mi le faci.
Îl loveşte din nou.
Tatăl: Îmi cer iertare.
Fiul (dă în continuare): Vreau să-ţi ceri iertare pentru tot. Hai! Cere-ţi iertare pentru
tot.
Tatăl (oripilat): Îmi cer iertare.
Fiul: Zi că-ţi pare rău...
Tatăl: Îmi pare rău.
Fiul (la fiecare cuvânt îl loveşte): Pentru tot ce-ai făcut cu mine.
Tatăl: Îmi pare rău pentru tot ce-am făcut cu tine.
Fiul: Zi că-ţi pare rău pentru tot ce-ai făcut cu noi.
Tatăl: Îmi pare...
Fiul (la fiecare cuvânt îl loveşte): Cu săracul de Filip. Cu micuţul şi naivul şi inocentul
de Filip.
Tatăl: Îmi pare rău. Îmi pare rău pentru tot.
Fiul (brusc mai liniştit): Şi acum zi că ai dat-o în bară cu noi, când eram mici. Că nu te-
ai descurcat. Că eşti un ratat.
Pauză.
Fiul (urlă): Zi.
Tatăl: Nu m-am descurcat. Sunt un ratat.
Fiul: Un porc.
Tatăl: Un... porc...
Fiul: Şi acum spune... Că meriţi ce ţi se-ntâmplă. Meriţi să fii bolnav...
Meriţi ce ai.
Tatăl: Eu... merit... ce am.
Pauză.
Fiul se ridică.
Fiul: De ce eşti în pielea goală?
Tatăl ridică din umeri.
Fiul se şterge la gură şi dă din cap.
Fiul: Şi de ce-ţi curge sânge?
Fiul se îndreaptă spre dulap. Tatăl se strânge ghem într-un colţ.
Fiul (vorbeşte, ca să se liniştească, pe jumătate către sine însuși, pe jumătate cu tatăl
său): Cineva trebuie să mă ajute. Mâine îl sun pe Filip. Aşa nu mai
merge. Trebuia s-o fi făcut mai demult.
Fiul respiră greu. Se îndreaptă spre Tată. Îl apucă de mâna însângerată.
Fiul: Arată-mi.
40
Tatăl îşi trage mâinile înapoi. Fiul aruncă o privire în dulap.
Fiul: Ce dumnezeu e în capul tău? Ce vrei să faci cu mine? Ai luat-o
razna de tot…
Descoperă sticla de coniac.
Dar ăsta e... Ăsta e...
Ia din dulap sticla de coniac pe jumătate spartă. O ţine ridicată.
Se face întuneric, se aude un strigăt.

SCENA A UNSPREZECEA – Filip

Locul acţiunii: Acasă la Fiu.
Timpul acţiunii: Înainte de prânz.
41
Persoane: Lisa, Fiul, Tatăl.

Din camera de-alături se aude un scâncet şi o pocnitură. Sună telefonul. Fiul ridică
receptorul. E în halat de casă, nebărbierit, palid, cu părul răvăşit. Se ţine de cap.
Fiul: Da?
Lisa: Hei, eu sunt, Lisa.
Fiul (un pic mai treaz, se uită la ceas): Hei. Salut...
Lisa: E vorba de Filip.
Fiul: Ăă... Ce?
Lisa: A făcut o criză urâtă de astm.
Fiul: Ce? Nu se poate... Sunt convins că se... Poftim?
Lisa: Da... Te sun din spital...
Fiul: Din spital?
Lisa: Da... A alergat... Şi cum zilele astea a fost foarte cald... A făcut o
criză de astm. Se pare că a leşinat. Şi – na – doar ştii cum e Filip,
cu pantalonii ăia ai lui şi cu părul ăla, oamenii sigur s-au gândit
că... Că-i un om de-al străzii...
Fiul: Ce...
Lisa: În orice caz a durat destul de mult până să... până să cheme
cineva salvarea... Abia mai primea aer.
Fiul: Nu pot să cred...
Lisa: Ştiai că are astm?
Fiul: Eu... Nu...
Lisa: Cum de nu şi-a dat seama... Că are astm...
Fiul: Eu...
Lisa (suspinând): Când ştii că ai astm nu te duci să alergi. Şi mai ales nu singur...
Fiul: Eu... of... Cum se simte acum...
Lisa: Încă nu şi-a revenit...
Fiul: Da, dar ce spun medicii? Când putem... să vorbim cu el...
Lisa: Nici ei nu ştiu. Criza a fost destul de puternică.
Pauză.
Fiul: Nu-mi vine să cred.
Lisa: Da, oribil...
Fiul: Şi... Tu cum ai aflat...
Lisa: Ăă... Filip m-a trecut pe mine la persoane de contact...
Pauză.
În spatele lui, tatăl se strecoară în cameră şi trage cu urechea. E în pielea goală.
Fiul: Filip te-a trecut...
Lisa: Când vii?
Fiul: Ăă...
Lisa: E fratele tău.
Fiul: Da... ştiu... Normal că ştiu că-i fratele meu... Doar că... Tata a... Nu
pot să-l las pe tata singur.
Lisa: Ia-l cu tine.
Fiul: Nu pot... A luat-o razna. Nu pot să-l iau nicăieri. Se poartă ca un
42
 copil. De azi dimineaţă plânge speriat că îl caută armata. Eu...
cred că a luat-o razna... Asta cu Filip... cred că a luat-o razna.
Lisa: Fiul lui e în spital. Doar n-o să-i ții secret.
Fiul: Nu, dar vreau să spun...
Lisa: Eu nu ştiu ce-i cu tine...
Fiul: Nimic. Doar că...
Lisa: E fratele tău, la dracu’, e la spital...
Pauză.
Fiul: Da... eu... Nu ştiu ce să zic...
Lisa: Să vin să stau eu cu tatăl tău?
Fiul: Nu... adică... Da... Nu ştiu... Povesteşte tot felul de lucruri... lucruri
ciudate...
Lisa: Aşa, şi?
Fiul: Încerc să-ţi zic că... dacă o să-ţi povestească ceva ciudat... Pentru
că în ultima vreme inventează tot felul de... Să nu-l crezi.
Lisa: În ultima vreme inventează...
Fiul: Da... Mi-e să nu-ţi povestească tâmpenii.
Lisa: Tâmpenii?
Fiul: Da.
Lisa: Cum ar fi că-l închizi în dulap?
Pauză.
Lisa: Deci...
Fiul: Da... dar asta nu-nţeleg: de ce să te treacă pe tine la persoane de
contact?
Lisa: Nu pot să cred. Nu mai vreau. Pe bune. Mi-ajunge. E prea mult.
Ajunge.
Fiul: Aşteaptă Lisa... Îmi pare rău... Doar că...
Cineva se aude tuşind lângă Lisa.
Fiul: Filip?
Lisa (arţăgoasă): Nu.
Fiul: Ai pus pe speaker?
Pauză. Se aude un spray de nas.
Fiul: A, spune-i lui Ulf că-l salut...
Lisa: Cât poţi să fii de –
Fiul închide brusc. Tatăl dispare. Se uită o vreme în gol.
Fiul: Of la dracu’... (îşi trece mâna prin păr) La dracu’... la dracu’...
Îşi ascunde faţa în mâini. Stă locului şi plânge. Multă vreme.
Tatăl apare din nou. Stă în pragul uşii – de data asta îmbrăcat. Fiul nu îl observă.
Tatăl: Un porc.

SCENA A DOISPREZECEA – Să fii liber

Persoane: Tatăl, Fiul.
43
Locul acţiunii: Acasă la Fiul.
Timpul acţiunii: Dimineaţa.

Fiul se întoarce acasă. Ţine în mână o sticlă. Scoate o cheie din buzunar şi deschide
dulapul. Tatăl iese încet.
Tatăl: Nu mergi la lucru?
Fiul: Nu, azi nu tata. Mi-am luat liber.
Tatăl: Aha.
Fiul: De eşti în pielea goală?
Tatăl: Să vezi ce mi s-a-ntâmplat.
Fiul: Of tata...
Tatăl: Să vezi ce prostie... Am vrut să fac ceva de mâncare (arată spre
dulap).
Fiul: Ciorbă de linte...
Tatăl: Mă simt foarte, foarte penibil.
Fiul: Nu-i nimic, tata.
Tatăl: Vroiam doar să fac ceva de mâncare.
Fiul: Nu-i nimic, tata. Azi nu mâncăm (arată spre sticlă). Mergem pe
malul apei.
Tatăl: Pe malul apei?
Fiul îl bate uşor pe umăr.
Fiul: Da, tata. Mergem la lac. Şi bem. Bem până ni se opresc pupilele-n
loc (îi arată sticla). Recunoşti, nu?
Tatăl îl priveşte.
Tatăl: „Bons Bois” ‘44?
Fiul: Exact... O să-l bem acum.
Tatăl: De unde ai avut bani?
Fiul: Sunt independent, tata...
Tatăl: A, da... Eşti liber... Cinstim cu coniac scump... (aşteaptă o clipă,
apoi îl bate pe Fiul încet pe umăr – în cele din urmă îl ia în braţe,
îşi şterge lacrimile) Eu... sunt foarte mândru de tine, fiul meu. Ai
reuşit (îi dă un ghiont). Le-ai arătat tu – ha. Am ştiut eu... Fiul meu
cel mare a ajuns mare...
Fiul: Mulţumesc, tata.
Tatăl: Ce mândru îl faci pe bătrânul tău tată.
Fiul: Of, tata.
Tatăl: Nu. Am ştiut eu. Vin vremuri mai... vin cele mai bune vremuri...
Fiul: Hai, să mergem la lac.
Tatăl: Să mergem la lac – da (râde, îşi şterge lacrimile de pe faţă).
Fiul: Da. Să nu ne mai certăm. Să bem coniac până cădem laţi. Să mi se
rupă încă o dată de toate... Aşa, pe bune… Să mă simt liber... Doar
noi trei.
Tatăl: Filip vine şi el?
Fiul: Da... Filip vine şi el...
Tatăl (îi pune mâna pe umăr): Fiul meu cel mare a ajuns mare... Sunt mândru de tine.
44
 Cum le faci tu pe toate. Ai reuşit. Te-ai descurcat. Eşti cu totul
altfel decât mine. Semeni mai mult cu maică-ta.
Pauză. Se uită unul la celălalt. În cele din urmă, fiul îi pune tatălui mâna pe umăr.
Fiul: Hai să punem o haină pe tine.
Cei doi pleacă alături. Camera rămâne goală. Telefonul sună o vreme, apoi intră
robotul.
Robotul: Aţi sunat la numărul de telefon (xxxx). Vă rugăm să lăsaţi un
mesaj după semnal.
Lisa: Da, alo, eu sunt – Lisa... Eşti? Vroiam să-ţi spun... Nu ştiu, dar
parcă toate ne-au ieşit pe dos. Toate, cumva...
Pauză.
Hm... Dacă vrei să vorbim... Hm... Nu eşti? Vroiam să-ţi spun...
Copiilor le e dor... Şi mie... Ah... În fine... (se simte jenată să
repete) Poate vrei să vorbim despre ce s-a-ntâmplat. Nu te
distruge. N-aveai ce să faci. Cu Filip şi... Totul e cumva... pe dos.
Nu e vina ta pentru tot ce s-a întîmplat. Ia-ţi un pic de timp liber.
Du-te la lac. Odihneşte-te. Hm...
Pauză.
Transmite-i salutări lui taică-tău. Şi... mai dă şi tu un semn... Noi
suntem acasă... Copiii şi eu... Bine, salut. Ai grijă.

45