Sunteți pe pagina 1din 2

Cum mă văd eu peste 5 ani

-Eseu-

Este foarte greu de răspuns la această întrebare, deoarece, fiecare dintre noi, la momentul de
față are niște așteptări, scopuri și speranțe, care se pot modifica foarte ușor într-un viitor chiar
mult mai apropiat decât cinci ani.
Îmi aduc aminte că doar acum doi ani și ceva de zile, nici nu îmi trecea prin cap, nici nu
visam, că voi avea o fetiță în urmatoarele două luni. Era ca un vis de neatins, pe care-l doream să
se împlinească dar nu-i vedeam nici o rezolvare în condițiile mele. Viața mi-a dovedit totuși că
nimic nu este imposibil, și că, atunci când nimic nu este posibil, totul e posibil (o vorbă din
bătrâni).
Este un exercițiu de imaginație, mai mult decât o profeție, deoarece mie, în general nu îmi
place să îmi prevăd viitorul. Raportându-mă la experiența anterioară și la lucrurile atât de
minunate, cât și nefericite care s-au întâmplat persoanei mele de-a cursul ultimilor cinci ani, am
să încerc să îmi imaginez un posibil scenariu vis a vis de viitorul apropiat.
Cu siguranță, la examenul național de ocupare a posturilor didactice vacante, de anul acesta,
voi lua o notă decentă, astfel încât să pot profesa meseria de profesor la disciplina Educație
plastică/vizuală, cel puțin încă un an de zile. În acest timp, voi face demersurile necesare
înscrierii la examenul de doctorat, deoarece, în afara faptului că mă scutește de foarte multe
neajunsuri în meseria de profesor, am foarte multe idei și cunoștințe specifice despre o anumită
secțiune a artei, pe care doresc să o abordez în tema de doctorat, deoarece ar fi utilă și altor
persoane interesate de domeniul respectiv. Acesta ar fi un plan pentru următorul an. Pentru cei ce
vor urma, doresc cu siguranță să mă titularizez la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, iar
un vis împlinit ar fi să ocup catedra de Artă Murală în cadrul acestui liceu. Îmi doresc acest lucru
foarte mult, deoarece, din păcate, cu toate ca am toata aprecierea față de acest liceu și profesorii
care își desfășoară activitatea acolo, secția de artă murală din cadrul liceului, este foarta slabă.
Acest lucru se întamplă, nu doar din cauza nivelului scăzut al pregătirii profesorilor de
specialitate, dar și din cauza lipsei resurselor materiale, extrem de scumpe, care ar fi utile secției.
Din alt punct de vedere, profesional artistic, îmi doresc foarte mult să dezvolt acțiunile și
evenimentele din cadrul galeriei de artă pe care o gestionez, împreună cu o colegă de breaslă, și
să reușim împreună să creăm noi evenimente, să le facem cât mai vizibile pe cele ce le avem
momentan în lucru, precum și să devin, eu personal, un exemplu de urmat, atât pentru elevii pe
care îi îndrum la școală, cât și pentru colegii artiști din jurul meu.
În următorii cinci ani, cu siguranță vor veni multe provocări, atât din domeniul profesional, cât
și din cel personal, dar îmi doresc, per ansamblu, ca toată lumea din jurul meu să fie fericită și eu
de asemenea, pe lângă ei și împreună cu ei.

S-ar putea să vă placă și