Sunteți pe pagina 1din 4

Inflația

Poate ai observat că plinul de combustibil, vizitele la coafor și achiziționarea


de produse alimentare au devenit mai costisitoare în ultima perioadă. Deși
unele articole sunt mai ieftine decât acum un an, în ansamblu plătim mai mult
pentru ceea ce cumpărăm. Acest fenomen este denumit „inflație”.

De ce cresc prețurile mai repede decât înainte?


După mai mulți ani în care s-a situat la niveluri foarte scăzute, în lunile
august, septembrie și octombrie 2021 inflația a atins cel mai ridicat nivel din
ultimii 13 ani. Această evoluție are la bază trei motive principale:
redeschiderea rapidă a economiei noastre, prețurile mai ridicate ale
produselor energetice, care alimentează creșterea inflației, și manifestarea
unui fenomen pe care statisticienii îl numesc „efect de bază”.

Redeschiderea rapidă a economiei noastre


Economia noastră se redeschide rapid, pe fondul ridicării unui număr tot mai
mare de restricții. Populația a început să călătorească din nou și să meargă la
restaurant. Cetățenii fac mai multe cumpărături, utilizând o parte din banii pe
care nu i-au putut cheltui în perioadele de izolare. Atunci când se
înregistrează o creștere economică, este mai ușor pentru companii să
majoreze prețurile fără a pierde clienți. Este ceea ce observăm în prezent.
Totuși, consumatorii vor recupera, în cele din urmă, întârzierile acumulate
prin amânarea achizițiilor de bunuri și servicii în perioada pandemiei.

Nu totul evoluează însă în același ritm. Este dificil pentru companii să țină
pasul cu cererea alertă, în condițiile în care se află într-un proces de
reconstituire a lanțurilor de aprovizionare puternic afectate de pandemie.
Dificultăți precum deficitul de containere pentru transport înseamnă că
transportul de bunuri a devenit mai anevoios și mai costisitor. Cu cât aceste
dificultăți persistă mai mult, cu atât este mai probabil ca aceste costuri să fie
transferate de companii la nivelul clienților lor sub forma unor prețuri mai
ridicate.

Pandemia a transformat, de asemenea, modul nostru de trai și de lucru și, prin


urmare, nevoile noastre. Consumatorii achiziționează anumite produse, cum
ar fi electronicele și produsele de îmbunătățire a locuințelor, în cantități mai
mari decât planificaseră companiile care vând aceste produse. Componente
importante, precum semiconductorii, sunt brusc dificil de obținut. Atunci
când companiile nu reușesc să mențină ritmul în care populația dorește să
achiziționeze bunuri, prețurile cresc. Este ceea ce economiștii numesc „legea
cererii și ofertei”.

Va dura o perioadă, dar acest dezechilibru dintre ofertă și cerere se va


diminua treptat, pe măsură ce companiile produc mai multe microcipuri și
construiesc nave noi.

Prețurile mai ridicate ale produselor energetice alimentează


creșterea inflației
Petrolul, gazele naturale și electricitatea au devenit mai scumpe în întreaga
lume. Un număr mare de factori influențează prețurile produselor energetice:
lipsa vântului în Regatul Unit a însemnat oprirea centralelor eoliene, secetele
din Brazilia au condus la reducerea energiei hidroelectrice, iar iarna rece de
anul trecut ne-a diminuat rezervele de petrol și gaze naturale. Alături de
creșterea cererii, aceasta a determinat majorarea rapidă a prețurilor. Întrucât o
mare parte din costurile companiilor și populației sunt legate de energie,
prețul petrolului, gazelor naturale și electricității contează foarte mult pentru
inflația globală: jumătate din intensificarea recentă a inflației s-a datorat
prețurilor mai ridicate ale produselor energetice. Deoarece acestea sunt
influențate de atât de multe aspecte, nu este neobișnuit ca prețurile produselor
energetice să înregistreze variații semnificative.
Inflația este ridicată în prezent pentru că s-a situat la niveluri
foarte scăzute anul trecut
Pentru a măsura inflația, comparăm variația prețurilor de la un an la altul.
Anul trecut, în punctul culminant al pandemiei, prețurile s-au situat la
niveluri deosebit de scăzute, parțial ca urmare a unei reduceri a cotei TVA în
Germania. Diferențele care rezultă din compararea acestor prețuri cu prețurile
mai ridicate din prezent pot părea semnificative. Acest fenomen este denumit
„efect de bază” și se va disipa destul de rapid.

Cum va evolua așadar inflația anul viitor?


Estimăm scăderea inflației în cursul anului 2022. Oferta se va alinia progresiv
cu cererea, piețele anticipează că prețurile produselor energetice se vor
reduce anul viitor, iar efectele de bază vor ieși din comparația în termeni
anuali a prețurilor utilizată pentru măsurarea inflației.

Cu toate acestea, întrucât pandemia nu are precedent în era modernă, această


redresare ar putea fi, de asemenea, diferită. Poate fi nevoie de mai mult timp
pentru a remedia perturbările masive ale lanțurilor de aprovizionare. Prețurile
produselor energetice pot continua să se majoreze, inclusiv ca urmare a
tranziției ecologice.

Monitorizăm, de asemenea, cu atenție câștigurile salariale, deoarece prețurile


și salariile se influențează reciproc. În prezent, angajații și sindicatele solicită
creșteri salariale pentru a compensa costurile de trai mai ridicate. Acest lucru
este normal. Totuși, în cazul în care salariile continuă să se majoreze, firmele
își pot recupera costurile mai mari prin scumpiri, ceea ce alimentează și mai
mult creșterea prețurilor. Dacă cetățenii și firmele încep să anticipeze o
intensificare susținută a inflației, inflația efectivă ar putea, de asemenea, să se
accelereze. Economiștii numesc acest fenomen „efect de runda a doua”. Cu
toate acestea, până în prezent, nu s-a observat o creștere semnificativă a
salariilor.

S-ar putea să vă placă și