SUBIECTUL 4: MODELUL AD-AS DE ECHILIBRU

MACROECONOMIC

4.1. Cererea agregată: componente și factori de influenţă

4.2. Consum, economii şi investiţii
4.3. Oferta agregată. Modelele ofertei agregate
4.4. Echilibru macroeconomic AD – AS pe termen scurt și lung
4.5. Crucea lui Keynes –model de echilibru pe termen scurt

4.1. Cererea agregată: componente și factori de influență

Cererea agregată (AD) – totalitatea cheltuielilor efectuate de către agenţii economici agregaţi pentru
achiziţionarea de bunuri şi servicii create în economia naţională în decursul unei perioade de timp.

Cheltuielile de consum ale Menajelor (C)

CEREREA AGREGATĂ

Cheltuielile de investiții ale Firmelor (I)

Cheltuielile Statului (G)

Cheltuielile privind Exportul net (Nx)

Figura 4.1. Componentele cererii agregate

AD = C + I + G + Nx
P

AD

Y
Figura 4.2. Curba cererii agregate (AD)

Grafic AD se reprezintă sub forma unei curbe cu pantă negativă, care reflectă interdependenţa
inversă dintre nivelul achiziționat al PIB real (Y) şi nivelul preţurilor (P).
Curba AD reflectă totalitatea combinaţiilor dintre cantităţile de bunuri şi servicii ce pot fi
achiziţionate şi anumite niveluri medii ale preţurilor.
Deplasarea pe curba AD reflectă modificarea cererii agregate în dependență de dinamica nivelului
general al prețurilor.

Factorii de preţ a cererii agregate:

▪ caracterizează modificarea cererii agregate în raport cu preţul;
▪ modificarea mărimii cererii agregate în rezultatul modificării nivelului preţurilor se reflectă
prin deplasarea de-a lungul curbei cererii agregate;
▪ creşterea nivelului preţurilor conduce la restrângerea consumului, investiţiilor, cheltuielilor
guvernului şi a exportului net.

ABORDĂRI:
 Teoria cantitativă a banilor: M*v =P*Y
unde:
M – cantitatea de bani în circulaţie;
v – viteza de circulaţie a banilor;
P – nivelul general al preţurilor în economie;
Y – nivelul real al producţiei, pentru care se formează cererea.
𝑴×𝒗
Y= 𝑷
Deoarece curba AD se construieşte considerând M şi v fixate, atunci odată cu creşterea preţurilor, are
loc reducerea stocurilor reale de bani (M/P), iar ca rezultat se reduce cantitatea de bunuri şi servicii
pentru care se formează cererea. P↑ => M/P↓ => AD↓=> Y↓

Efectele cererii agregate:

❑ Efectul ratei dobânzii (Keynes). Creşterea preţurilor (P) determină majorarea cererii de bani
(L). În condiţiile unei mase monetare constante, are loc creşterea ratei dobânzii (r). Ca rezultat
scad investiţiile, respectiv cererea agregată se reduce P↑ => L ↑ => r↑ => I↓ => AD↓
❑ Efectul bogăţiilor acumulate (Pigou): Creşterea preţurilor determină reducerea capacităţii de
cumpărare a activelor financiare ale populaţiei. Ca rezultat scade consumul, respectiv cererea
agregată se reduce P↑ => C↓ => AD↓
❑ Efectul importului: Creşterea preţurilor în interiorul ţării determină scumpirea bunurilor
autohtone comparativ cu cele străine. Ca rezultat are lor reducerea exporturilor şi creşterea
importurilor, respectiv cererea agregată se reduce P↑ => Imp↑; Exp↓ => Nx↓ => AD↓

Determinanţii cererii agregate

❑ Totalitatea factorilor non-preţ a cererii agregate;
❑ Modificarea factorilor non-preţ ai cererii agregate determină modificarea cererii agregate şi
provoacă deplasarea curbei AD.
 creşterea AD se reprezintă grafic prin deplasarea de la AD la AD``;
 reducerea AD se reprezintă grafic prin deplasarea de la AD la AD`.

Factorii de influență
1) Modificări în cheltuielile de consum:
▪ bunăstarea consumatorilor;
▪ anticipările consumatorilor;
▪ datoriile consumatorilor;
▪ impozitele.
2) Modificări în cheltuielile de investiții:
▪ rata dobânzii;
▪ beneficiile așteptate de la investiții;
▪ impozitele plătite de întreprinderi;
▪ progresul tehnologic;
▪ surplusul de fonduri fixe și creșterea stocurilor.
3) Modificări în achizițiile guvernamentale. Sunt determinate de adoptarea programelor de stat,
factorii politici, evenimentele politice etc. Creșterea achizițiilor guvernamentale va duce la mărirea
cererii agregate până când impozitele și rata dobânzii vor rămâne neschimbate. Și invers,
micșorarea cheltuielilor guvernamentale va duce la diminuarea cererii agregate.
4) Modificări în cheltuielile pentru exportul net. Curba AD se deplasează în cazul când au loc
schimbări în exportul mărfurilor naționale indiferent de prețurile în țara noastră. Este vorba despre
modificările intervenite în exportul net ca rezultat al factorilor determinanți și nu ca rezultat al
schimbării prețurilor. Creșterea exportului net în urma modificării acestor factori deplasează curba
AD spre dreapta.
Factorii ce influențează exportul net:
▪ Venitul național al țărilor de peste hotare. În cazul în care nivelul venitului național în
alte țări crește, atunci cetățenii acestor țări au posibilitatea să cumpere o cantitate mai
mare de marfă atât internă, cât și de import, deci, exportul nostru crește concomitent cu
creșterea venitului național al partenerilor noștri, și invers.
▪ Cursul valutar. La deprecierea monedei naționale, bunurile de import devin scumpe,
ceea ce reduce consumul acestora, și invers, la aprecierea monedei naționale, bunurile
de import devin ieftine, ceea ce asigură creșterea consumului acestora.

4.2. Consum, economii și investiții

Consum – partea din venit cheltuită pentru procurarea de bunuri și servicii pentru a satisface
necesitățile și nevoile personale.

FACTORI DE INFLUENŢĂ AI CONSUMULUI

1. Factorii obiectivi:
▪ Nivelul şi dinamica salariului, a veniturilor, în general. Consumul personal depinde de
mărimea veniturilor nominale şi, în mod deosebit, de mărimea venitului net personal.
▪ Modificarea aşteptărilor, în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile de consum, în
prezent şi viitor, determinată de schimbările în puterea de cumpărare a banilor sau de
apariţia unor riscuri.
▪ Modificarea politicii fiscale: atunci când este utilizată ca instrument pentru o repartiţie mai
echilibrată a veniturilor, accentuează înclinaţia spre consum; când este folosită pentru
achitarea datoriei publice, prin sporirea impozitelor, diminuează înclinaţia spre consum.
▪ Modificările neprevăzute ale preţurilor diferitelor elemente de capital fix sau circulant, pe
termen scurt, pot să influențeze reducerea înclinaţiei spre consum, când preţurile sunt mai
mari decât cele anticipate.
▪ Creditul de consum influenţează cheltuielile pentru consum prin intermediul ratei dobânzii.
Între consum şi rata dobânzii, pentru creditul destinat cumpărării de bunuri de consum,
există o relaţie negativă.
▪ Anticipările consumatorilor cu privire la evoluţia raporturilor dintre veniturile prezente şi
cele viitoare, dintre preţurile curente şi cele viitoare, dintre oferta actuală de bunuri de
 consum şi cea viitoare. Dacă se anticipează că veniturile vor creşte, consumul prezent se va
micşora, crescând înclinaţia spre economii.
2. Factorii subiectivi
▪ Dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii neprevăzute: determină
diminuarea cheltuielilor pentru consumul curent, în favoarea unui consum viitor;
▪ Constituirea de rezerve băneşti pentru asigurarea bătrâneţii sau protejarea anumitor
persoane;
▪ Dorinţa de a obţine dobânzi sau alte avantaje prin participarea la unele acţiuni pe baza
cărora urmează să se realizeze în viitor proiecte de afaceri;
▪ Instinctul de ridicare a standardului de viaţă al oamenilor, prin majorarea treptată a
cheltuielilor de consum, pe baza unor rezerve băneşti formate în timp;
▪ Senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare pe seama existenţei unor sume băneşti
mari economisite;
▪ Dorinţa de a lăsa avere moștenitorilor.

Se disting următoarele forme ale consumului:

▪ Consum intermediar - care include valoarea bunurilor economice provenite din procesele de
producție anterioare, consumate în alte procese de producție în scopul creării de noi bunuri și
servicii și care nu se include în PIB.
▪ Consum final – reflectă totalitatea cheltuielilor care permit satisfacerea directă a nevoilor
umane, individuale și colective. Acesta poate fi:
✓ consum privat – bunurile materiale și serviciile achiziționate de populație, inclusiv
provenite din producția proprie în scopul satisfacerii necesităților personale;
✓ consum public – consumurile instituțiilor administrației centrale și locale de stat efectuate
pentru prestarea serviciilor publice.

Dependența dintre venituri și cheltuielile pentru consum au fost analizate de numeroși economiști,
acestea fiind sintetizate în legități ale consumului.

Legea psihologică fundamentală, formulată de J. Keynes, care presupune „odată cu creșterea sau
scăderea venitului oamenii înclină, de regulă, să-și mărească sau să-și diminueze consumul, dar într-o
proporție mai mică decât modificarea venitului care a provocat această schimbare”.
Ex: dacă Y ↑ cu 8%, atunci C↑ doar cu 5%; dacă Y↓cu 7%, atunci C↓ doar cu 3%;

INDICATORII CONSUMULUI
1) Înclinație medie spre consum (𝑐̅) – exprimă partea din venitul disponibil destinată
consumului:
𝑐
𝑐̅ =
̅̅̅
𝑌𝑑
′
2) Înclinație marginală spre consum (𝑐 ) – reflectă consumul suplimentar realizat de menaje la
fiecare unitate monetară suplimentară de venit:
∆𝑐
𝑐′ =
∆𝑌𝐷
′
Conform Legii psihologice fundamentale, (𝑐 ) se prezintă, de regulă, ca o mărime pozitivă, dar
subunitară:
0 < 𝑐′ < 1
 FUNCȚIA MACROECONOMICĂ A CONSUMULUI
𝐶 = 𝐶̅ + 𝑐 ′ × 𝑌𝐷
unde:
𝐶̅ − consumul autonom care nu depinde de nivelul venitului disponibil;
𝑌𝐷 − venitul disponibil al menajelor;
𝑐 ′ − înclinație marginală spre consum.
Grafic se reflectă în modul următor:

Dezeconomii

Economii
pozitive

-
C
o
Venitul are drept scop atât satisfacerea necesităților prezente, cât și a celor viitoare, astfel acesta se
împart într-o anumită proporție în cheltuieli de consum (C) și economii (S):
Y=C+S
Economiile (S – savings) – reprezintă surplusul de venit peste cheltuieli sau acea parte din venit ce
rămâne după cheltuielile de consum.

Astfel, economiile totale includ:

▪ economii personale ale menajelor: Smenaje = YD – C;
▪ economii brute ale firmelor: Sfirme = Amortizarea + Profit nedistribuit;
▪ economii ale statului: Sstat = T – (G + TR).

INDICATORII ECONOMIILOR MENAJELOR

1) Înclinație medie spre economii (𝑠̅) – exprimă partea din venitul disponibil destinată
economiilor; arată cât se economisește dintr-o unitate de venit disponibil:
 𝑠
𝑠̅ =
̅̅̅
𝑌 𝑑

2) Înclinație marginală spre economii (𝑠 ′ ) – reflectă variația economiilor la variația cu o unitate

a venitului disponibil:
∆𝑠
𝑠′ =
∆𝑌𝐷

FUNCȚIA MACROECONOMICĂ A ECONOMIILOR

𝑆 = 𝑌𝐷 − 𝐶
̅
𝑆 = −𝐶 + (1 − 𝑐 ′ ) × 𝑌𝐷
𝑆 = −𝐶̅ + 𝑠 ′ × 𝑌𝐷
𝑠′ + 𝑐′ = 1
unde:
𝐶̅ − consumul autonom care nu depinde de nivelul venitului disponibil;
𝑌𝐷 − venitul disponibil al menajelor;
𝑐 ′ − înclinație marginală spre consum;
S – economiile;
𝑠 ′ − înclinație marginală spre economii.
Grafic se reflectă în modul următor:

Investițiile – totalitatea cheltuielilor orientate spre achiziţionarea bunurilor de capital, în vederea

sporirii avuției societăţii; reprezintă orice decizie de cheltuire care conduce la dobândirea unui activ
(real/financiar), în vederea obţinerii ulterioare a unui flux de lichidităţi.

Tipologia investițiilor:
1) În funcție de sursele de formare:
▪ Investiții de înlocuire (de reproducție) – destinate pentru reînnoirea mijloacelor fixe. Se
realizează din fondurile de amortizare.
▪ Investiții nete (de dezvoltare) – pentru procurarea unităților suplimentare a mijloacelor fixe. Se
realizează din venitul economisit:
𝐼𝑏 = 𝐴 + 𝐼𝑛
unde:
Ib – investiții brute;
A – amortizarea;
In – investiții nete.
 2) În funcție de destinație:
▪ investiții pentru procurarea de mașini și utilaje;
▪ investiții în construcții;
▪ investiții pentru creșterea stocurilor de mărfuri.
3) După proprietar:
▪ investiții private – efectuate de sectorul privat;
▪ investiții publice – efectuate de către stat.

Factorii ce determină modificarea investițiilor:

1. Rata dobânzii. În anul 1896, Fisher a prezentat relația dintre rata nominală a dobânzii și rata
reală a dobânzii:
𝒊 = 𝒓 + 𝝅𝒆
unde:
i – rata dobânzii nominale (de piață);
r – rata dobânzii reale;
𝜋 𝑒 − nivelul anticipat al inflației.

2. Costul de utilizare.
3. Progresul tehnic.
4. Stocul bunurilor de capital.
5. Previziunile investitorilor.
6. Taxele.
7. Asumarea riscului.
8. Rolul statului în organizarea directă a investițiilor.
9. Situația economică.

FUNCȚIA MACROECONOMICĂ A INVESTIȚIILOR

1) în cazul dependenței investițiilor de rata dobânzii:
𝐼 = 𝐼̅ − 𝑑 × 𝑟
unde:
𝐼 ̅ – investiții autonome;
𝑑 − coeficientul de sensibilitate a investițiilor la modificarea ratei dobânzii;
𝑟 − rata reală a dobânzii.

2) în cazul dependenței investițiilor de rata dobânzii și de venit:

𝐼 = 𝐼 ̅ − 𝑑 × 𝑟 + 𝑖′ × 𝑌
unde:
𝐼 ̅ – investiții autonome;
𝑑 − coeficientul de sensibilitate a investițiilor la modificarea ratei dobânzii;
𝑟 − rata reală a dobânzii;
𝑖 ′ − coeficientul de sensibilitate a investițiilor la modificarea nivelului venitului;
Y – nivelul venitului:
∆𝐼
𝑖′ =
∆𝑌
Reducerea ratei dobânzii provoacă creșterea investițiilor, și invers (a se vedea graficul reprezentat în
fig. 4.3).
 r

r1

r2 I

I1 I2 I

Figura 4.3. Funcția investițiilor

I2

I1

Figura 4.4. Modificarea investițiilor

La nivel macroeconomic, economiile apar ca o condiție a investițiilor. Astfel, ansamblul economiilor

realizate la nivel național nu reprezintă altceva decât potențialele investiții. Prin urmare, economiile și
investițiile dintr-o țară sunt, de fapt, fațete diferite ale aceluiași proces, deci, pot fi considerate două
mărimi egale: S=I.

MULTIPLICATORUL INVESTIȚIILOR
Multiplicatorul investițiilor – raportul dintre creșterea veniturilor și creșterea investițiilor, arată cum
se modifică venitul ca urmare a modificării cu o unitate a investițiilor:
∆𝑌
𝑚𝑖 =
∆𝐼
unde:
𝑚𝑖 − multiplicatorul investițiilor;
∆𝑌 − modificarea venitului;
∆𝐼 − modificarea investițiilor:
1
𝑚𝑖 =
1 − 𝑐′
unde:
𝑚𝑖 − multiplicatorul investițiilor;
𝑐 ′ − înclinația marginală spre consum:
 1
𝑚𝑖 =
𝑠′
unde:
𝑚𝑖 − multiplicatorul investițiilor;
𝑠 ′ − înclinația marginală spre economii.
Potrivit celor două relații ale multiplicatorului, valoarea acestuia este cu atât mai mare, cu cât înclinația
marginală spre consum este mai mare, sau înclinația marginală spre economii este mai mică.
Acceleratorul – exprimă și măsoară creșterea investițiilor ca urmare a sporirii veniturilor. Relevă că
sporirea cererii bunurilor de consum în urma creșterii veniturilor va antrena o creștere a investițiilor.
Acționează numai în faza de expansiune:
∆𝐼
𝑎=
∆𝑌
∆𝐼 = 𝑎 × ∆𝑌
unde:
𝑎 − acceleratorul investițiilor;
∆𝐼 − modificarea investițiilor;
∆𝑌 − modificarea venitului.

CONCLUZII
❑ funcţia economiilor este verticală şi nu depinde de rata reală a dobânzii, în condiţiile cînd Y, G şi T
sunt constante;
❑ funcţia investiţiilor are pantă negativă. Astfel, dacă r↑ =>I ↓ şi invers;
❑ rata dobânzii se va schimba până cînd S şi I se vor echilibra;
❑ curbele economiilor şi investiţiilor se intersectează în punctul E, care corespunde ratei dobânzii de
echilibru.

4.3. Oferta agregată. Modelele ofertei agregate

Ofertă agregată – cantitatea totală de bunuri economice disponibile pentru vânzare într-o economie
națională, în funcție de nivelul general al prețurilor, într-o anumită perioadă de timp.

p A' A
S’ S AS''

Y
Figura 4.5. Curba ofertei agregate (AS)

Curba ofertei agregate reflectă combinațiile dintre nivelul volumului de producție naționale reale
disponibile pentru vânzare (Y) și nivelul general al prețului (p).

Factorii principali
❑ Factorii de preţ conduc la deplasarea de-a lungul curbei ofertei agregate;
❑ Factorii non-preţ determină deplasarea în spaţiu a curbei ofertei agregate.
Factorii non-preţ:
▪ Modificarea tehnologiilor;
▪ Modificarea preţurilor la resurse (costurilor de producţie);
▪ Modificarea volumului de resurse utilizate;
▪ Modificarea structurală a pieţei;
▪ Modificarea nivelului productivităţii;
▪ Modificarea impozitelor şi taxelor;
▪ Modificarea normelor juridice.

Trăsăturile principale ale curbei ofertei:

1) constă din 3 segmente: orizontal, crescător și vertical;
2) segmentul orizontal al curbei se numește KEYNESIST și arată modificarea volumului real al
producției, când nivelul prețurilor rămâne constant;
3) segmentul crescător al curbei se numește INTERMEDIAR și reflectă modificarea volumului
real al producției ca rezultat al schimbării nivelului prețurilor;
4) segmentul vertical al curbei se numește NEOCLASIC și arată nivelul constant al producției
reale când nivelul prețurilor este variabil;
5) modificarea mărimii ofertei agregate în urma modificării nivelului general al prețurilor se
reflectă prin deplasarea de-a lungul curbei ofertei agregate;
6) modificarea ofertei agregate în urma factorilor non-preț provoacă deplasarea curbei ofertei
agregate:
▪ creșterea ofertei agregate se reprezintă grafic prin deplasarea de la AS la AS'';
▪ reducerea ofertei agregate se reprezintă grafic prin deplasarea de la AS la AS'.

Modelul keynesist al ofertei agregate:

▪ caracterizează funcţionarea economiei pe TS;
▪ grafic se notează SRAS → short run aggregate supply (engl.)
▪ economia funcţionează în condiţiile ocupării incomplete a factorilor de producţie;
▪ mărimile nominale (preţurile, salariul nominal) sunt mai rigide, se modifică lent şi reacţionează
încet la fluctuaţiile pieţei; Cauzele mărimilor fixe în perioada scurtă pot fi: contractele de
muncă și de furnizare a materiei prime, a mărfurilor sunt semnate pentru o perioadă mai
îndelungată, salariul minim stabilit de către stat sau sindicate etc.
▪ mărimile reale (volumul producției, ocuparea, salariul real etc.) sunt mai flexibile şi
reacționează mai repede la fluctuaţiile pieţei.
P SRAS
P

SRAS

Y
Y
Situație normală a modelului keynesist Situație extremă a modelului keynesist
Salariile nominale – fixe Prețuri fixe și salarii nominale fixe
Prețuri relativ flexibile
Figura 4.6. Curba ofertei agregate (AS) pe termen scurt
SRAS se poate modifica în urma:
 şocului de productivitate și schimbării rapide a preţurilor la resurse.

Curba AS pe termen scurt (SRAS) reflectă că nivelul producţiei efectiv (Y) se abate faţă de cel
potenţial (Y*), dacă nivelul preţurilor (P) deviază de la cel anticipat (Pe ):
Y = Y* + α (P - Pe ),
Unde: α – coeficient ce caracterizează intensitatea reacţiilor întreprinzătorilor la abaterea preţurilor
efective faţă de cele anticipate. α>0

Modelul neoclasic al ofertei agregate:

▪ descrie comportamentul economiei pe TL;
▪ grafic se notează LRAS → long run aggregate supply (engl.).
▪ nivelul producţiei depinde de factorii de producţie şi nu depinde de nivelul preţurilor;
▪ schimbările în nivelul tehnologiilor şi a factorilor de producţie au loc lent;
▪ economia funcţionează în condiţiile ocupării depline a factorilor de producţie, şi, respectiv,
nivelul producţiei corespunde cu cel potenţial (Y*);
▪ preţurile, salariul nominal şi alte mărimi nominale sunt flexibile şi modificarea lor menţine
echilibrul pieţei.
P LRAS LRAS1

Y
Y*
Figura 4.7. Curba ofertei agregate (AS) pe termen lung

Curba AS pe termen lung (LRAS) este verticală.

▪ Ea caracterizează nivelul natural (potenţial) al producţiei (Y*), adică nivelul producţiei în
condiţiile ocupării depline, la care resursele din economie sunt utilizate integral, iar şomajul
corespunde nivelului natural;
▪ Deplasarea curbei LRAS este posibilă doar în condiţiile modificării mărimii factorilor de
producţie şi a tehnologiilor.

4.4. Echilibru macroeconomic AD-AS pe termen scurt și lung

Modelul interacțiunii dintre cererea agregată și oferta agregată este reprezentat grafic în figura 4.8.
Trăsăturile principale:
▪ intersecția curbelor cererii și ofertei agregate reprezintă situația de echilibru;
▪ nivelul prețurilor la produsele finite, care se stabilește pe baza egalității dintre cererea agregată,
determină nivelul de echilibru al prețurilor (𝑃𝐸 );
▪ produsul național real, care se stabilește pe baza egalității dintre cererea agregată și oferta
agregată, determină volumul real al producției naționale de echilibru (𝑌𝐸 ).
 AS
p

E
PE AD

YE Y
Figura 4.8. Echilibrul macroeconomic AD-AS

Stabilitatea echilibrului macroeconomic – este influențată de 2 factori: șocurile cererii agregate și

șocurile ofertei agregate.

Șocurile cererii agregate (fig. 4.9):

▪ în condițiile când oferta agregată este perfect elastică (modelul keynesist), în urma unui șoc al
cererii agregate (deplasarea 𝐴𝐷0 la 𝐴𝐷1 ), nivelul general al prețurilor rămâne același, iar
venitul național realizat se modifică în același sens și cu aceeași mărime;
▪ în condițiile când oferta agregată este perfect inelastică (modelul neoclasic), în urma unui șoc
al cererii agregate (deplasarea 𝐴𝐷2 la 𝐴𝐷 3 ) se modifică doar nivelul general al prețurilor,
venitul național realizat rămânând neschimbat.

AS
p

AD3
AD2

AD0 AD1
Y
Figura 4.9. Echilibrul macroeconomic AD-AS sub influența șocurilor cererii agregate

Șocurile ofertei agregate:

▪ Șocurile ofertei agregate pe termen scurt (reducerea de la 𝐴𝑆0 la 𝐴𝑆1 ) au ca efect modificarea
în același sens a venitului național realizat (Y scade la la 𝑌0 la 𝑌1 ) și o modificare în sens
contrar a nivelului general al prețurilor (P crește de la 𝑃0 la 𝑃1 ).
 AS1 AS0
p AD

P1
P0

Y
Y1 Y0
Figura 4.10. Echilibrul macroeconomic AD-AS sub influența șocurilor ofertei agregate

Echilibrul pe termen lung

Se stabilește în condițiile când cererea agregată este egală cu oferta agregată pe termen scurt și oferta
agregată pe termen lung:
AD = SRAS = LRAS (punctul A)

LRA
p AD
S

A SRA
S

Y
Y*

Figura 4.11. Echilibrul macroeconomic AD-AS pe termen lung

LRA
p S

B SRAS1
P1

P0 A SRAS0

AD

Y
Y1 Y *

Figura 4.12. Echilibrul macroeconomic AD-AS pe termen lung

sub influența șocului ofertei agregate
Șocul ofertei agregate (de ex.: schimbarea bruscă a prețurilor la resursele petroliere) deplasează curba
SRAS în sus, de la 𝑆𝑅𝐴𝑆0 la 𝑆𝑅𝐴𝑆1.
Ca rezultat, echilibrul pe termen scurt se stabilește în punctul B, la un nivel mai ridicat al prețurilor
(figura 4.12).
În punctul B, nivelul producției pe termen scurt este mai mic decât cel potențial, ceea ce caracterizează
situația de ocupare incompletă a factorilor de producție (șomaj): 𝑌1 < 𝑌 ∗ .
În acest context, statul intervine prin politici de stimulare a AD. Ca rezultat, curba AD se deplasează în
AD’. Echilibrul pe termen lung se stabilește în punctul C. Nivelul prețurilor corespunde nivelului 𝑃1 .
LRA
p S

B C SRAS1
P1

A SRAS0
P0
AD’
AD

Y
Y1 Y *

Figura 4.13. Echilibrul macroeconomic AD-AS pe termen lung

sub influența șocului ofertei și cererii agregate

Decalajele nivelului venitului:

▪ starea economiei naționale se caracterizează printr-un dezechilibru parțial;
▪ diferența dintre venitul realizat (y) și venitul potențial (𝑌 ∗ );
▪ decalaj recesionist, analizat de j.m. Keynes;
▪ decalaj inflaționist, analizat de către noii economiști clasici.
Decalajul recesionist:
▪ venitul realizat este mai mic decât cel potențial: y< 𝑌 ∗ ;
▪ caracterizează subutilizarea factorilor de producție (după Keynes).
Factorii de influență:
▪ șocul cererii agregate (reducerea AD);
▪ șocul ofertei agregate (paradoxul economisirii).
LRAS
p AS

E
Decalajul recesionist

AD

Y
Y1 Y*
Figura 4.14. Decalajul recesionist
Ajustarea decalajului recesionist:
1) Ajustarea prin AS (creșterea AS pe termen scurt):
▪ Prin relansarea de la sine (automată) a activității economice. În recesiune există un surplus
pe piața factorilor de producție ce antrenează o reducere a prețurilor factorilor de producție și
determină reducerea costurilor medii în economie. În consecință, oferta agregată se
deplasează spre dreapta.
▪ Prin intermediul politicilor de stimulare a ofertei agregate (ex.: subvenții).
2) Ajustarea prin AD (creșterea AD):
▪ printr-o relansare automată a AD și a componentelor sale;
▪ prin politica macroeconomică de stimulare a AD.
Politica bugetar-fiscală, prin intermediul instrumentelor ei:
a) achiziții guvernamentale: G↑ => Y↑ => deplasarea AD și stabilirea echilibrului la nivelul 𝑌 ∗ ;
b) impozite: T↓=> 𝑌𝐷 ↑ => Y↑ => deplasarea AD și stabilirea echilibrului la nivelul 𝑌 ∗ .

Decalajul inflaționist:
❑ venitul realizat este mai mare decât cel potențial: Y> 𝑌 ∗ .
❑ caracterizează suprautilizarea factorilor de producție (după Keynes).
Factorul de influență – șocul cererii agregate (reducerea AD).

LRAS
p AS

E
Decalajul inflaționist
AD

Y
Y* Y1

Figura 4.15. Decalajul inflaționist

Ajustarea decalajului inflaționist:

1) Ajustarea prin AS (scăderea AS pe termen scurt):
▪ Reducerea de la sine (automată) a activității economice: nivelul ofertei agregate pe termen
scurt determină creșterea prețurilor factorilor de producție, îndeosebi a salariilor, care încep
să crească mai repede decât productivitatea muncii. Ca rezultat, are loc creșterea costurilor și
o deplasare spre stânga a SRAS, la un nivel al prețurilor mai ridicat.
▪ Politica de temporare a nivelului activității economice (restricții fiscale).
2) Ajustarea prin AD (diminuarea AD):
▪ reducerea automată a cheltuielilor agregate;
▪ prin politica macroeconomică de descurajare a AD.
Politica bugetar-fiscală, prin intermediul instrumentelor ei:
a) achizițiile guvernamentale: G↓ => Y↓ => deplasarea AD și stabilirea echilibrului la nivelul 𝑌 ∗ ;
b) impozite T↑ => 𝑌𝐷 ↓ => Y↓ => deplasarea AD și stabilirea echilibrului la nivelul 𝑌 ∗ .
Prin urmare:
▪ ajustările la nivelul venitului demonstrează stabilitatea echilibrului macroeconomic pe termen lung;
▪ din înlănțuirea în dinamică a apariției și ajustărilor decalajelor recesioniste și inflaționiste rezultă
fenomenul ciclicității economice.

4.5. Crucea lui Keynes – model de echilibru pe termen scurt

Crucea lui Keynes:

❑ model de echilibru macroeconomic;
❑ relevă interdependența dintre cheltuielile efective și cele planificate.

Cheltuielile agregate planificate (E) – reprezintă suma pe care menajele, firmele, statul și străinătatea
planifică să le efectueze pentru achiziționarea de bunuri și servicii.
Funcția cheltuielilor planificate: E = C+I+G+𝑵𝒙

Cheltuielile agregate efective (Y) – reprezintă cantitatea de bunuri și servicii cumpărate efectiv,
indiferent de ceea ce își planificaseră agenții economici.
Se deosebesc de cele planificate prin mărimea investițiilor neplanificate în stocuri, în condițiile
modificării volumului de vânzări.
Y are următoarele semnificații: venitul efectiv și cheltuielile efective:
Cheltuielile efective (Y) = Cheltuielile planificate (E)
Y=E

Figura 4.18. Crucea lui Keynes

Crucea lui Keynes reprezintă un instrument de lucru ce ilustrează procesul de atingere a echilibrului
economic pe termen scurt:
❑ Dacă în economie a fost produs mai mult decât se solicită (𝑌1 > 𝑌0 ), o parte a producției
nerealizate va fi stocată. Creșterea stocurilor determină firmele să reducă producerea și ocuparea.
Aceasta va avea loc până când 𝑌1 se reduce la nivelul de echilibru 𝑌0 .
❑ Dacă producția se află la un nivel mai mic decât cel de echilibru (𝑌2 < 𝑌0 ), aceasta înseamnă că se
produce insuficient față de cerere. Pentru a soluționa această problemă, firmele vor reduce
stocurile, apoi vor mări producția și ocuparea până când 𝑌2 va crește la nivelul de echilibru 𝑌0 .