Cursul 11

POGRAM DE STUDII: MASTER
Disciplina: INGINERIA MEDIULUI

An I – IPT
CURS SĂPTĂMÂNA 11
DISCIPLINA INGINERIA MEDIULIUI

CURS – S11
Facultatea de Construcții
Department Construcții Șl. dr. Ing. Carla TODUȚ
Civile și Instalații
Universitatea Politehnica
Timișoara, România An universitar 2022-2023
Conținut CURS
CURS 1 – Compromiterea viitorului nostru
CURS 2 – Presiunea demografică asupra pământului și apei
CURS 3 – Schimbarea climatică și tranziția energetică
CURS 4 – Stabilizarea climatică: o revoluție a eficienței energetice
CURS 5 – Stabilizarea climatică: trecerea la energia regenerabilă
CURS 6 – Proiectarea orașelor pentru oameni
CURS 7 – Eradicarea sărăciei și stabilizarea demografică
An universitar 2022-2023
Conținut CURS
CURS 8 – Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase
CURS 9 – Refacerea planetei

CURS 10 – Hrănirea corespunzătoare a opt miliarde de oameni
CURS 11 – Marea mobilizare

CURS 12 – Performanța energetică a clădirilor
CURS 13 – Certificarea BREEAM
CURS 14 – Discuții și pregătire pentru examen

Cursurile 1-11 prezintă informații din Lester R. Brown – “Planul B 4.0 Mobilizarea general[ pentru slavarea civilizației”, Academia
Română, Centrul Român de Economie Comparată și Consens, 2011. Excepție sunt paginile care cuprind alte citări.
CURS INGINERIA MEDIULUI
MASTER – IPT – AN I
CURS 11. Marea mobilizare
Ideea că civilizația noastră se apropie de sfârșitul său nu este un concept ușor de

înțeles sau de acceptat. Este greu să ne imaginăm ceva ce nu am mai trăit.
Știm ce indicatori economici să urmărim pentru a găsi semnele recesiunii

economice, cum ar fi declinul producției industriale, creșterea șomajului sau scăderea
încrederii consumatorilor, însă nu putem urmări un set similar de indicatori care să ne ofere
semnele colapsului civilizației.
Țările importatoare de cereale bogate cumpără suprafețe mari de pământ în țări mai
sărace, în contextul apariției concurenței transfrontaliere pentru controlul resurselor de
pământ și apă. Aceasta deschide un nou capitol al geopoliticii penuriei de alimente. Unde
duce ea în final? Nu vom ști niciodată. Nu am mai avut o asemenea experiență.
În multe privințe, indicatorul cel mai important pentru analiza noastră este numărul
statelor falimentare. În fiecare an, lista crește. Câte state trebuie să dea faliment înainte ca
această civilizație globală să înceapă să funcționeze corect? Din nou, noi nu știm răspunsul
pentru că nu am mai avut o asemenea experiență.
Planul B are în vedere o mobilizare masivă pentru restructurarea economiei

mondiale - și cu o viteză impusă de condiții similare celor din timpul războiului.
Cele 4 obiective ale Planului B, dependente unul de altul – stabilizarea climatică,

stabilizarea demografică, eradicarea sărăciei și refacerea sistemelor naturale de susținere a
economiei – sunt toate esențiale pentru restabilirea securității alimentare. Nu este posibil să
realizăm numai unul dintre ele, fără să le îndeplinim și pe celelalte.
Laureatul Premiului Nobel Mohammed Yunus, din Bangladesh, spunea

următoarele: “Sărăcia duce la pierderea speranțelor, ceea ce îi împinge pe oameni la acte
disperate”. Stabilizarea demografică nu numai că ajută la eradicarea sărăciei, dar ne și
permite să realizăm mai ușor orice alt obiectiv.
Trebuie să construim o nouă economie, una care va folosi surse regenerabile de

energie, care va avea un sistem de transport diversificat și care va refolosi sau va recicla totul.
Cheia realizării unei economii globale care să poată susține progresul economic
este crearea unei piețe corecte, una care să reflecte adevărul ecologic.
Pentru a crea o piață corectă, trebuie să restructurăm sistemul de impozitare prin

reducerea impozitului pe muncă și mărirea impozitului pe emisiile de carbon și alte activități
care distrug mediul, introducând astfel costurile indirecte în prețul de piață.
Oystein Dahle, fost vicepreședinte al companiei Exxon pentru Norvegia și Marea

Nrodului, spunea: “Socialismul s-a prăbușit pentru că nu i-a permis pieței să spună adevărul
economic. Capitalismul se poate prăbuși pentru că nu îi permite pieței să spună adevărul
ecologic”.
De departe, cel mai eficient instrument politic pentru neutralizarea carbonului

este restructurarea impozitelor și subvențiilor.
Redirecționarea impozitelor și subvențiilor
Redirecționarea impozitelor – micșorarea impozitelor pe venit și mărirea

impozitelor pe activitățile care distrug mediul – a fost, în cea mai mare parte aprobată de
economiști.
De exemplu, un impozit pe cărbune care include costurile mai mari pentru
asistența medicală asociate cu mineritul și cu inspirarea aerului pe care îl poluează, costurile
daunelor produse de ploile acide și costurile deteriorării climei ar stimula investițiile în surse
regenerabile de energie mai curate, cum ar fi energia eoliană și cea solară?
O piață căreia i se permite să ignore costurile indirecte când se stabilește prețul
bunurilor și serviciilor este irațională, păgubitoare și autodistructivă. Primul pas pentru
crearea unei piețe corecte constă în calcularea costurilor indirecte.
Poate că cel mai bun model pentru aceasta este studiul guvernului american
privind fumatul, elaborat de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. În 2006, aceste
centre au calculat costul plătit de societate pentru fumat – incluzând atât costul tratării
maladiilor legate de fumat, cât și diminuarea productivității muncii cauzate de aceste boli –
care este de 10.47 dolari pe pachet. Acest calcul oferă cadrul pentru creșterea impozitului pe
țigarete.

În ceea ce privește impozitul pe benzină, cea mai detaliată analiză privind costurile
indirecte este cuprinsă în lucrarea The Real Price of Gasoline, elaborată de Centrul
Internațional de Evaluare Tehnologică. Multele costuri indirecte plătite de societate –
incluzând schimbarea climatică, suspendarea impozitării petrolului, protejarea aprovizionării
cu petrol, subvențiile pentru industria petrolului și tratarea bolilor cauzate de gazele de
eșapament – ajung la un total de 12 dolari pe galon. Dacă acest cost extern sau social se
adaugă la prețul mediu de aproximativ 3 dolari pentru 1 galon de benzină, cât este în SUA,
galonul ar costa 15 dolari. Acestea sunt costuri reale. Cineva le plătește. Și dacă nu noi,
atunci copiii noștri.
Costul indirect al benzinei de 12 dolari pe galon devine un punct de referință
pentru mărirea impozitelor până când prețul va reflecta adevărul ecologic. Impozitele pe
benzină din Italia, Franța, Germania și din Marea Britanie – în medie, 4 dolari pe galon –
reprezintă un bun început. Impozitul mediu pe benzină de 46 cenți pe galon din SUA,
aproape o zecime din cel european, arată de ce Statele Unite folosesc mai multă benzină
decât următoarele 20 țări împreună. Impozitele mari pe benzină din Europa au dus la
apariția unei economii care utilizează mai eficient petrolul și la investirea unor sume mult
mai mari, de-a lungul câtorva decenii, în transportul public de înaltă calitate, făcându-l mai
puțin vulnerabil la distorsiunile ofertei de petrol.
Impozitele pe gropile de gunoi, care descurajează risipa și încurajează reciclarea,

devin tot mai normale. Mai multe orașe taxează mașinile care intră în zona urbană. Altele
pur și simplu impun impozite pe automobilele în proprietate.
În Danemarca, taxa de înregistrare în cazul cumpărării unei mașini noi depășește
prețul mașinii cu 180%. O mașină nouă care se vinde cu 20 mii dolari îl costă pe cumpărător
56 mii dolari. În Singapore, impozitul pe un Ford Focus de 14.200 dolari, de exemplu, îi
triplează prețul ajungând la 45500 dolari. În Shanghai taxa de înregistrare era în medie de
4500 dolari pe mașină în 2009.
În cazul impozitelor pentru mediu, lucrurile stau altfel, deoarece prețul activităților
care distrug mediul este încorporat în rata de impozitare și piața determină volumul
activității care se va realiza la acel preț. Ambele instrumente pot fi folosite pentru
descurajarea comportamentului iresponsabil față de mediu.
Cealaltă fațetă a redirecționării impozitelor este redirecționarea subvențiilor. În

fiecare an, plătitorii de taxe din întreaga lume asigură plata unor subvenții în valoare de 700
miliarde dolari pentru activități care afectează mediul, cum ar fi arderea combustibililor
fosili, golirea stratelor acvifere, defrișarea și pescuitul excesiv.
Un studiu pregătit de Earth Council, Subsidizing Unsustainable Development

(Subvenționarea dezvoltării nesustenabile) constată că “este de necrezut că lumea
cheltuiește sute de miliarde de dolari anual pentru a subvenționa propria sa distrugere”.
Emisiile de carbon ar putea fi diminuate în zeci de țări doar prin eliminarea

subvențiilor pentru combustibilul fosil. Iranul oferă un exemplu clasic de subvenționare
excesivă, când stabilește prețul petrolului pentru uz intern la o zecime din cel mondial,
încurajând puternic cumpărarea de mașini și consumul de benzină.
Dacă subvențiile anuale de 37 miliarde dolari ar fi eliminate, arată un raport al

Băncii Mondiale, emisiile de carbon din Iran ar scădea într-o proporție uimitoare de 49%.
Această acțiune ar întări economia prin eliberarea veniturilor publice pentru investiții
destinate dezvoltării economice a țării.
Banca Mondială arată că eliminarea subvențiilor pentru energie ar reduce emisiile

de carbon în India cu 14%, în Indonezia cu 11%, în Rusia cu 17% și în Venezuela cu 26%.
Unele țări deja procedează astfel. Belgia, Franța și Japonia au eliminat toate
subvențiile pentru cărbune. Germania a redus subvenționarea cărbunelui de la 6.7 miliarde
euro în 1996, la 2.5 miliarde euro în 2007. Consumul de cărbune a scăzut cu 34% între 1991
și 2006. Deoarece prețul petrolului a crescut, mai multe țări au redus substanțial sau au
eliminat subvențiile care mențineau prețul combustibilului mult sub prețul pieței mondiale,
din cauza costului fiscal ridicat. Printre acestea se află China, Indonezia și Nigeria.
Un studiu al Partidului Verzilor din Marea Britanie, Aviation’s Economic Downside,

descrie subvențiile acordate industriei aeronautice britanice. Cadoul începe cu 18 miliarde
dolari sub forma suspendării impozitării, inclusiv o scutire totală de impozitul național.
Costurile externe sau indirecte neplătite cum ar fi tratarea bolilor cauzate de

inspirarea aerului poluat de avioane, costul schimbării climatice și altele, adaugă aproape 7.5
miliarde dolari la acestea. Subvenționarea ajunge la un total de 426 dolari pe locuitor. Și
aceasta este o politică fiscală intrinsec regresivă, fiindcă o parte din populația Marii Britanii
nu își poate permite să zboare, dar totuși contribuie la subvenționarea acestui gen de
călătorie cu costuri mari în favoarea concetățenilor lor mai bogați.
În timp ce unele dintre principalele țări industrializate au redus subvențiile pentru

combustibilii fosili – mai ales cărbune, combustibilul care afectează clima cel mai mult –
Statele Unite au mărit sprijinul acordat industriei combustibililor fosili și celei nucleare. Într-
un moment când este necesară conservarea resurselor de petrol, plătitorii de impozite din
SUA subvenționează epuizarea lor.
Redirecționarea subvențiilor de la construcția de drumuri la construcția de căi

ferate ar putea mări mobilitatea într-o mulțime de cazuri, reducând și emisiile de carbon. Iar,
redirecționarea subvențiilor anuale de 22 miliarde dolari pentru industria pescuitului, care
încurajează pescuitul distructiv, către parcurile marine, pentru regenerarea zonelor de
pescuit, ar reprezenta un pas enorm în ceea ce privește refacerea zonelor de pescuit
oceanice.
Într-o economie mondială agitată, când guvernele se confruntă cu deficite fiscale,

aceste redirecționări de impozite și subvenții pot echilibra balanțele, crea locuri de muncă și
salva elementele ecologice de susținere a economiei.
Cărbunele: începutul sfârșitului
Principalul motiv de contestare a centralelor cu cărbune în SUA este acela că ele

modifică clima. La aceasta se adaugă efectul emisiilor de mercur asupra sănătății și cele
23600 decese care se produc în fiecare an în Statele Unite din cauza poluării produse de
centralele electrice.
În ultimii ani, industria cărbunelui a suferit o serie de insuccese. Clubul Sierra, care
a ținut o evidență a numărului centralelor electrice cu cărbune planificate și a evoluției lor,
începând cu anul 2000, arată că 101 centrale au pierdut procesul, iar alte 59 centrale sunt
contestate la tribunal. Dintre cele 229 centrale depistate, numai 23 au șansa de a obține
autorizația pentru construcție și în final pentru funcționare. În curând, construirea unei
centrale cu cărbune ar putea fi imposibilă.
În ciuda unei campanii publicitare puternic finanțate pentru promovarea așa-
zisului cărbune curat (care amintește de încercările mai vechi ale industriei tutunului de a-i
convinge pe oameni că țigările nu sunt nesănătoase) publicul american începe să respingă
cărbunele.
Viitorul cărbunelui este afectat și de faptul că Wall Street i-a întors spatele acestei
industrii. În iulie 2007, Citigroup a depunctat acțiunile companiei de cărbune și le-a
recomandat clienților săi să se îndrepte spre alte acțiuni din domeniul energiei.
La începutul lunii februarie a anului 2008, băncile de investiții Morgan Stanley, Citi
și J.P: Morgan Chase au anunțat că orice împrumuturi viitoare pentru energia produsă cu
ajutorul cărbunelui se vor acorda numai dacă se demonstrează că aceste centrale vor fi
viabile economic în condițiile costurilor mari asociate cu interdicțiile federale privind emisiile
de carbon. Apoi, în aceeași lună, Bank of America a anunțat că va face același lucru.
În august 2007, cărbunele a primit o puternică lovitură politică, atunci când liderul
majorității din Senat, Harry Reid, din Nevada, care s-a opus construirii a 3 centrale electrice
cu cărbune în statul său, a anunțat că acum se opunea construirii centralelor electrice cu
cărbune oriunde în lume.
În decembrie 2008 s-a produs un alt mare eșec al industriei cărbunelui. Una dintre
problemele nerezolvate care bântuie acest sector, pe lângă emisiile de CO2, este modul în
care putem scăpa de cenușa de cărbune – reziduul rezultat din arderea cărbunelui – care se
acumulează în 194 gropi de gunoi și 161 de bazine de colectare din 47 state.
Cenușa nu este un produs de care putem scăpa ușor, deoarece ea este impregnată
cu arsenic, plumb, mercur și multe alte materiale toxice. Secretul murdar al acestei industrii
a intrat în atenția publică înaintea Crăciunului în 2008, când prin zidul de protecție al unui
bazin pentru cenușa de cărbune din estul statului Tennessee au scăpat un miliard de galoane
de lichid toxic. Din păcate, această industrie nu are un plan de evacuare sigură a celor 130
milioane tone de cenușă produsă în fiecare an.
Pericolul este atât de mare, încât Departamentul pentru Securitatea Internă a

încercat să includă 44 dintre cele mai vulnerabile capacități de depozitare pe o listă secretă,
ca să nu cadă în mâinile teroriștilor. Scurgerile de cenușă toxică în Tennessee au mai bătut un
cui în sicriul industriei cărbunelui.
Legiuitorii, băncile de investiții și liderii politici constată acum ceea ce era evident
de ceva timp pentru climatologi, cum ar fi James Hansen, de la NASA, care spune că nu are
rost să construim centrale electrice cu cărbune, deoarece în câțiva ani va trebui să le radem
cu buldozerul.
În aprilie 2007, Curtea Supremă a SUA a decis ca Agenția pentru Protecția Mediului
să fie atât autorizată, cât și obligată să reglementeze problema emisiilor de CO2, conform
“legii aerului curat”. Această decizie importantă cerea Consiliului de Apel pentru Mediu al
EPA (Environmental protection Agency), în noiembrie 2008, să analizeze situația emisiilor de
CO2 înaintea emiterii autorizațiilor privind poluarea aerului pentru o nouă centrală electrică
cu cărbune.
Aceasta nu numai că a oprit construirea centralei respective, dar a creat și un
precedent, oprind emiterea aurotizațiilor pentru toate celelalte centrale cu cărbune care
urmau să fie construite în întreaga țară. Acționând în virtutea acestei decizii a curții
supreme, în martie 2009, EPA a transmis o situație a riscurilor Biroului pentru Management
și Buget de la Casa Albă. Aceasta confirma faptul că emisiile de CO2 amenință sănătatea și
bunăstarea oamenilor și că acest lucru trebuie reglementat, astfel împiedicând construcția
de noi centrale cu cărbune în orice loc.
Cele câteva centrale rămase ar putea fi închise dacă am utiliza energia

regenerabilă – instalații eoliene, centrale termoelectrice solare, instalații cu celule
fotovoltaice montate pe acoperiș și energie geotermală pentru asigurarea energiei electrice
și încălzirii.
Faptele sunt evidente. În 2008 au fost finalizate numai 5 centrale aflate în faza de
proiectare de mai mulți ani, adăugând la rețeaua națională o capacitate de generare de 1400
MW. Între timp, aproape 100 de instalații eoliene noi au fost puse în funcțiune, adăugând la
rețeaua națională o capacitate de generare de 8400 MW.
Danemarca și Noua Zeelandă au interzis deja construirea unor noi centrale cu

cărbune. Alte țări urmează să se implice în acest efort de reducere a emisiilor de carbon.
Chiar și China, care construia câte o nouă centrală cu cărbune pe săptămână,

avansează rapid în domeniul exploatării energiei regenerabile și în curând va depăși Statele
Unite în ceea ce privește generarea energiei electrice cu ajutorul vântului.
Stabilizarea climatică
După stabilizarea cererii de energie prin îmbunătățirea substanțială a eficienței,

înlocuirea combustibililor fosili cu surse regenerabile de energie pentru producerea energiei
electrice și termice va reduce emisiile de carbon.
Cea mai importantă reducere a emisiilor de carbon se obține prin reducerea
utilizării cărbunelui pentru producerea energiei electrice. Alte reduceri se datorează
eliminării totale a petrolului și a 70% din gazele naturale utilizate pentru producerea energiei
electrice.
În domeniul transporturilor, reducerea substanțială a consumului de petrol va
duce la eliminarea a 1.4 miliarde tone de carbon emis în atmosferă. Această reducere se
bazează masiv pe utilizarea automobilelor complet electrice și a celor hibride cu reîncărcare
de la rețea, care vor funcționa cu surse fără carbon, cum ar fi energia eoliană.
Restul se datorează în cea mai mare parte utilizării trenurilor, în locul camioanelor,
pentru transportul mărfurilor pe distanțe lungi, electrificării rețelei feroviare pentru
transportul mărfurilor și pasagerilor și utilizarea energiei verzi.
Tabel nr. 11-1. Reducerea emisiilor de carbon și captarea acestuia conform Planului B, până în 2020
Măsuri Cantitate (milioane tone carbon)
Restructurarea sistemului energetic
- Înlocuirea combustibililor fosili cu resurse regenerabile pentru
producerea energiei electrice și termice 3210
- Restructurarea sistemului de transport 1400
- Reducerea utilizării cărbunelui și petrolului în industrie 100
Captarea cărbunelui pe cale biologică
- Oprirea defrișării 1500
- Plantarea de copaci pentru captarea carbonului 860
- Pregătirea solului pentru captarea carbonului 600
Totalul reducerilor de dioxid de carbon în 2020 7670
Emisii de carbon în 2006 9350
Reducerea procentuală față de 2006 82
În prezent, defrișarea planetei se face vinovată de emisiile de carbon, totalizând

1.5 miliarde tone pe an. Însă noi nu suntem mulțumiți numai cu diminuarea defrișării la
jumătate. Dorim să mărim nr de copaci plantați pentru captarea carbonului.
Plantarea copacilor pe suprafețe defrișate și pe terenurile marginale va duce la
reținerea a peste 860 milioane de tone de carbon în fiecare an. O măsură la fel de
ambițioasă, plantarea copacilor pentru prevenirea inundațiilor, reducerea scurgerii apei de
ploaie, refacerea stratelor acvifere și protejarea solului împotriva eroziunii, va asigura
reținerea unei cantități suplimentare de carbon din atmosferă.
Cealaltă inițiativă de reținere a carbonului pe cale biologică poate fi realizată prin
modul de gestionare a utilizării pământului. Aceasta are în vedere extinderea suprafeței de
pământ cultivabil lucrat la un nivel minim sau nelucrat, asigurarea unor culturi de protecție
în extrasezon și folosirea plantelor perene în locul celor anuale în schema culturilor.
Aceasta din urmă ar putea însemna de exemplu să folosim mai puțin porumb și
mai mult mei american pentru a produce combustibil din etanol. Aceste practici pot asigura
reținerea a 600 milioane tone de carbon pe an.
Împreună, înlocuirea combustibililor fosili cu surse regenerabile de energie pentru

producerea energiei electrice, utilizarea automobilelor complet electrice și a celor hibride cu
reîncărcare de la rețea, interzicerea defrișărilor și reținerea carbonului cu ajutoul copacilor
plantați și îmbunătățirea gestionării pământului vor reduce emisiile nete de dioxid de
carbon, în 2020 cu mai mult de 80% față de nivelul actual. Această reducere ne oferă
posibilitatea de a preveni creșterea concentrației de CO2 în atmosferă la 400 ppm, limitând
astfel creșterea temperaturii în viitor.
Cel mai eficient mijloc de restructurare a sectorului energetic în vederea stabilizării
nivelului de CO2 din atmosferă este impozitul pe carbon. Noi propunem un impozit pe
carbon la nivel mondial, cu o rată de 20 dolari pe an între 2010 și 2020.
Plătit de producătorii primari – companiile petroliere și cele din domeniul
cărbunelui- acest impozit va fi extins la întregul sector energetic bazat pe combustibili fosili.
Impozitul pe cărbune va fi aproape dublu față de impozitul pe gazele naturale, fiindcă
cărbunele are un conținut de carbon superior.
În sfârșit, spre deosebire de câmpurile petrolifere și minele de cărbune, unde
epuizarea resurselor și abandonarea lor sunt inevitabile, noile surse de energie sunt
inepuizabile.
Trei modele de transformare socială
Ne putem schimba suficient de repede? Dacă luăm în considerație nevoia

extraordinară de transformări sociale pentru ca economia mondială să urmeze o cale
sustenabilă, eu cred că este util să analizăm diverse modele de schimbare. Dintre acestea,
trei ies în evidență.
Unul este modelul evenimentului catastrofal, pe care îl numesc modelul “Pearl

Harbor”, când un eveniment dramatic schimbă fundamental modul în care gândim și ne
comportăm.
Al doilea model este unul în care societatea ajunge la un punct de cotitură în ceea
ce privește o problemă specifică, deseori după o perioadă mai lungă de transformare
treptată a modului de gândire și a atitudinilor. Pe acesta îl numesc modelul Zidul Berlinului.
Al treilea model este un model tip sandvici, deoarece există o mișcare de masă
care face presiuni pentru modificarea unei probleme specifice, care este total susținută de
conducerea politică de la vârf.
Atacul supriză al japonezilor de la Pearl Harbor, la 7 decembrie 1941, a însemnat

un apel dramatic la vigilență. Acesta a schimbat total modul de gândire al americanilor
privind războiul. Dacă americanii ar fi fost întrebați la 6 decembrie dacă țara ar trebui să se
implice în al Doilea Război Mondial, probabil că 95% dintre ei ar fi spus nu. Luni dimineață,
în ziua de 8 decembrie, probabil ca 95% ar fi spus da.
Punctul slab al modelului Pearl Harbor este acela că dacă așteptăm un eveniment
catastrofal pentru a ne schimba comportamentul, ar putea fi prea târziu. Aceasta ar duce la
tensiuni, care ele însele ar duce la colapsul social. Când li s-a cerut oamenilor de știință să
identifice un scenariu Pearl Harbor pentru problemele climatice, ei au indicat frecvent
eventuala rupere a stratului de gheață din Antarctica de Vest.
Să ne imaginăm că această rupere ar putea cauza o creștere înspăimântătoare a
nivelului mării, cu 2 sau 3 picioare în câțiva ani. Din păcate, dacă se întâmplă acest lucru, ar
putea fi prea târziu pentru a reduce emisiile de carbon suficient de repede, astfel încât să
salvăm ce rămâne din stratul de gheață din vestul Antarcticei sau stratul de gheață din
Groenlanda, deoarece și aici crește viteza de topire. Nu acesta este modelul pe care dorim să
îl aplicăm transformărilor sociale care afectează clima.
Modelul Zidul Berlinului prezintă interes deoarece demontarea zidului, în

noiembrie 1989, a fost manifestarea vizibilă a unei transformări sociale mult mai profunde.
La un moment dat, oamenii care trăiau în Europa de Est, stimulați de schimbările de la
Moscova, au respins marea experiență socialistă cu un sistem politic dominat de un singur
partid și cu o economie centralizată.
Deși nu a putut fi anticipată, Europa de Est a trecut printr-o revoluție politică, în
esență una fără vărsare de sânge, schimbând forma de guvernământ în toate țările din
regiune. Deși se ajunsese la un punct de cotitură, acest lucru nu a fost anticipat. Puteți citi
revistele de științe politice din anii 80 degeaba, nu veți găsi nici un articol care să avertizeze
că în Europa de Est putea izbucni în curând o revoluție politică.
La Washington, CIA “nu știa nimic în ianuarie 1989, că un val uriaș al istoriei urma
să se prăbușească peste noi”, spunea Robert Gates – care a lucrat la CIA, acum fiind ministrul
apărării al SUA – într-un interviu din 1996.
Multe schimbări sociale se produc când societățile ajung într-un punct de cotitură
sau depășesc un prag important. Odată ajunse în acest punct, schimbările sunt rapide și
deseori imprevizibile.
Unul dintre cele mai cunoscute puncte de cotitură în SUA este creșterea opoziției
față de fumat, care s-a manifestat în a 2-a jumătate a secolului al XX-lea. Această mișcare
antifumat a fost stimulată de fluxul constant de informații care confirmau efectul dăunător al
fumatului, proces inițiat odată cu primul raport elaborat de Surgeon General în 1964, cu
privire la fumat și sănătate. Punctul de cotitură a apărut când acest flux de informații a
copleșit campania de dezinformare susținută masiv de industria tutunului.
Publicat aproape în fiecare an, raportul elaborat de Surgeon general a atras atenția
asupra constatărilor privind efectele fumatului, determinând apariția a nenumărate proiecte
de cercetare noi privind această problemă. În anii 80 și 90 au fost perioade când, la doar
câteva săptămâni, apărea un studiu nou care analiza și susținea cu date diverse efecte ale
fumatului asupra sănătății. În final, fumatul a fost găsit vinovat de producerea a mai mult de
15 forme de cancer și de boli de inimă.
Pe măsură ce creștea conștientizarea efectelor nocive ale fumatului asupra
sănătății, au fost adoptate diverse măsuri care interziceau fumatul în avioane, birouri,
restaurante și în alte locuri publice. Ca urmare a acestor schimbări, fumatul a atins punctul
maxim în anul 1970 și apoi a intrat într-un declin prelungit care continuă și astăzi.
Unul dintre evenimentele definitorii ale acestei transformări sociale a avut loc
atunci când industria tutnului a acceptat să acorde compensații guvernelor statelor pentru
costurile anterioare ale asistenței medicale destinate tratării victimelor fumatului. Mai
recent, în iunie 2009, Congresul a votat cu o marjă zdrobitoare o lege semnată de
președintele Obama, care atribuia Administrației pentru Hrană și Medicamente (Food and
Drug Administration) autoritatea de a reglementa produsele din tutun, inclusiv publicitatea.
S-a deschis un nou capitol în efortul de reducere a tributului în vieți plătit fumatului.
Modelul de transformare socială tip sandvici este în multe privințe cel mai
atrăgător, în parte datorită potențialului său de schimbare rapidă. La mijlocul anului 2009,
interesul masiv față de reducerea emisiilor de carbon și crearea unor resurse regenerabile de
energie a intrat în rezonanță cu interesul președintelui Obama și al administrației sale. Unul
dintre rezultate, așa cum am arătat mai sus, a fost moratoriul de facto privind construirea
unor noi centrale cu cărbune.
Există multe semnale că Statele Unite se îndreaptă spre un punct de cotitură în
ceea ce privește clima, la fel ca în cazul drepturilor civile, în anii 60, deși unii indicatori
reflectă și declinul economic, se pare că emisiile de carbon au atins valoare maximă în
Statele Unite în 2007, și au intrat într-un declin pe termen lung.

Arderea cărbunelui și a petrolului, principalele cauze ale emisiilor de carbon, ar
putea să intre în declin. La fel, s-ar putea micșora și parcul de automobile. Deoarece nr de
automobile casate în 2009 pare să fi depășit nr vânzărilor, se crede că parcul de automobile
din SUA a atins cota maximă și că acum este în declin.
Trecerea la utilizarea unor automobile mai eficiente în ceea ce privește consumul

în ultimii 2 ani – în parte determinată de prețul mare al benzinei – a fost stimulată de noile
standarde privind eficiența consumului automobilelor și ca urmare a pachetului de măsuri
de urgență, de presiunea exercitată asupra companiilor de automobile ca să îmbunătățească
eficiența combustibililor.
Transformările din sectorul energetic, constând în creșterea rapidă a utilizării

energiei eoliene și a celei solare și diminuarea utilizării cărbunelui și petrolului, indică și un
salt major în ceea ce privește valorile, unul care ar putea schimba în final toate sectoarele
economiei. Dacă este adevărat, toate acestea, combinate cu o conducere la nivelul statelor
care împărtășește aceste noi valori, ar putea determina o schimbare socială și economică la
o scară și într-un ritm pe care nu ni le putem imagina prea ușor.
Dintre cele 3 modele de transformare socială, modelul Pear Harbor este de

departe cel mai riscant, deoarece în momentul în care apare un eveniment catastrofic care
schimbă societatea va fi prea târziu.
Modelul Zidul Berlinului funcționează, în ciuda lipsei sprijinului guvernului, dar
este nevoie de timp. Aproape 40 ani au trecut după preluarea puterii de comuniști în Europa
de Est înainte ca opoziția în ofensivă să devină suficient de puternică, încât să răstoarne
regimurile represive și să adopte o guvernare bazată pe alegeri democratice.
Situația ideală pentru un progres istoric rapid apare când presiunea tot mai mare a
maselor pentru schimbare este însoțită de o conducere națională angajată în același proces
de schimbare.
Acest lucru poate explica faptul că omenirea are speranțe atât de mari în ceea ce
privește noua conducere americană, atunci când se confruntă cu provocările prezentate în
capitolele precedente.
O mobilizare în regim de război
Intrarea SUA în al Doilea Război Mondial oferă un interesant studiu de caz pentru
mobilizarea rapidă. Din cauza războiului, Statele Unite au trecut printr-o masivă
restructurare economică, ce urma să fie temporară. Însă mobilizarea pentru salvarea
civilizației necesită o restructurare economică de durată.
La început Statele Unite s-au opus intrării în război și au facut-o numai după ce au
fost atacate direct la Pearl harbor, la 7 decemebrie 1941. Dar și când au facut-o, au facut-o
ca lumea. Angajamentul total al SUA a dus la schimbarea cursului războiului, pe care Forțele
Aliate l-au câștigat în 3 ani și jumătate.
În mesajul privind starea națiunii, prezentat la 6 ianuarie 1942, la o lună după
bombardamentul de la Pearl Harbor, președintele Franklin D. Roosevelt a anunțat obiectivele
producției de armament a SUA. Statele Unite spunea acesta, intenționează să producă 45 mii
tancuri, 60 mii avioane, 20 mii tunuri antiaeriene și mai multe mii de nave. Și adăuga:
“Nimeni să nu spună că nu se poate”. Nimeni nu mai văzuse producându-se o asemenea
cantitate de arme. Scepticismul public era foarte răspândit.

Însă Roosevelt și colegii săi au înțeles că cea mai mare concentrare a puterii
industriale din lume în acel moment se afla în industria de automobile a SUA, se produceau
peste 3 milioane automobile anual.
După prezentarea stării națiunii, Roosevelt s-a întâlnit cu liderii industriei auto și
le-a spus că țara va conta foarte mult pe ei pentru atingerea obiectivelor producției de
armament. Ceea ce nu știau ei era faptul că vânzarea de noi mașini va fi interzisă în curând.
De la începutul lunii februarie a anului 1942 și până la sfârșitul anului 1944 – aproape 3 ani –
practic, nici un automobil nu a fost produs în SUA.
Pe lângă interzicerea producției și vânzării de mașini personale, a fost oprită
construcția de zone rezidențiale și de autostrăzi, iar șofatul de plăcere a fost exclus.
Mărfurile strategice- incluzând pneurile, motorina și zahărul – au fost raționalizate din 1942.
Eliminarea acestor bunuri din consumul privat a dus la eliberarea resurselor materiale vitale
pentru efortul de război.
Anul 1942 a fost martorul celei mai mari creșteri a producției industriale din istoria
țării – toată fiind destinată războiului. Nevoia de avioane de luptă era enormă. Aceasta
însemna nu numai avioane de luptă, bombardiere și avioane de recunoaștere, ci și
transportoare de trupe și marfă, necesare pentru lupta pe fronturi aflate la mare distanță.

De la începutul anului 1942 și până în anul 1944, Statele Unite au depășit cu mult
obiectivul inițial de 60 mii avioane, ajungând la cifra incredibilă de 229.600 avioane, un nr
atât de mare pe care astăzi este foarte greu să ni-l imaginăm. La fel de impresionant este
faptul că până la sfârșitul războiului, peste 5000 nave s-au adăugat celor aprox 1000 vapoare
care alcătuiau flota comercială a SUA în 1939.
În cartea sa No Ordinary Time, Doris Kearns Goodwin descrie felul în care au fost
transformate diverse companii. O fabrică de bujii a fost printre primele care au trecut la
producția de mitraliere. Curând, un producător de mașini de gătit a început să fabrice bărci
de salvare. O fabrică de călușei pentru bâlci a produs afeturi de tun. O fabrică de jucării a
produs busole, un fabricant de corsete s-a specializat în centuri pentru grenade, o fabrică de
jocuri cu bile a început să fabrice proiectile care penetrează blindajul.
Privind în urmă, rapiditatea acestei treceri de la o economie de pace la una de
război este uimitoare. Exploatarea acestei forțe industriale a SUA a înclinat decisiv balanța în
favoarea Forțelor Aliate, schimbând cursul războiului. Germania și Japonia, care se
extinseseră la maximum nu au putut să facă față unui asemenea efort. Prim-ministrul
britanic, Winston Churchill, îl cita deseori pe ministrul său de externe, Sir Edward Grey:
“Statele Unite sunt ca un boiler uriaș. Odată ce aprinzi focul sub el, nimic nu mai poate opri
forța pe care o generează”.
Mobilizarea resurselor în doar câteva luni demonstrează că o țară și de ce nu,

omenirea nu își pot restructura economia rapid, dacă sunt convinse că așa trebuie.
Mobilizarea pentru salvarea civilizației
Mobilizarea pentru salvarea civilizației înseamnă restructurarea fundamentală a

economiei globale pentru stabilizarea climatică, eradicarea sărăciei, stabilizarea
demografică, refacerea sistemelor naturale de susținere a economiei și, dincolo de toate,
renașterea speranțelor. Pentru aceasta avem tehnologii, instrumente economice și resurse
financiare.
În ceea ce privește eradicarea sărăciei, Jeffrey Sachs, de la Earth Institute,
Universitatea Columbia, afirmă corect că: “Tragica ironie a acestei perioade este faptul că
țările bogate sunt atât de bogate, iar cele sărace, atât de sărace că, adăugând doar câteva
zecimi dintr-un procent din produsul intern brut al țărilor bogate, în deceniile următoare s-ar
putea realiza ceva ce nu a mai fost posibil până acum în istoria omenirii: satisfacerea
nevoilor de bază privind sănătatea și educația tuturor copiilor oropsiți din această lume”.
În mare putem calcula costul transformărilor necesare pentru a scoate civilizația

secolului al XXIlea de pe calea declinului și colapsului și a o plasa pe una a dezvoltării
civilizației. Ceea ce nu putem calcula este costul neadoptării Planului B. Cum am putea stabili
prețul colapsului civilizațional și al suferințelor enorme și deceselor nenumărate care îl
însoțesc de obicei?
Finanțarea externă suplimentară, necesară pentru educația primară universală în
țările care au nevoie de ajutor de exemplu, ar trebui să totalizeze 10 miliarde dolari pe an,
conform unor estimări moderate.
Finanțarea programelor de alfabetizare a adulților, care se bazează în mare parte
pe voluntari, va avea nevoie estimativ de încă 4 miliarde dolari anual. Asigurarea asistenței
medicale minime de bază în țările în curs de dezvoltare necesită 33 miliarde dolari, conform
estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Finanțarea suplimentară necesară asistenței
medicale pt. reproducere și serviciilor de planificare familială acordate femeilor din țările în
curs de dezvoltare se ridică la 17 miliarde dolari/an.
Rezolvarea problemei prezervativelor printr-o suplimentare cu 14.7 miliarde
buc./an pentru reducerea răspândirii HIV în țările în curs de dezvoltare și în Europa de Est
necesită aprox 3 miliarde dolari – 440 milioane pt prezervative și 2.2 miliarde pentru
educația în domeniul prevenirii SIDA și pentru distribuirea prezervativelor.
Costul extinderii programelor de asigurare a mesei de prânz în școală la 44 dintre

cele mai sărace țări este de 6 miliarde doalri. Estimativ, 4 miliarde dolari pe an ar acoperi
costul asistenței pentru preșcolarii și femeile gravide din aceste țări. În total, costul realizării
obiectivelor sociale de bază ajunge la 77 miliarde dolari pe an.
Dacă efortul de eradicare a sărăciei nu este însoțit și de măsuri de refacere a
planetei, acesta este sortit eșecului. Protejarea stratului fertil, reîmpădurirea planetei,
refacerea zonelor oceanice de pescuit și alte măsuri necesare vor costa, estimativ 110
miliarde dolari pe an sub formă de cheltuieli suplimentare.
Cele mai costisitoare măsuri – protejarea diversității biologice, cu 31 miliarde
dolari și conservarea solului de pe terenurile cultivabile, cu 24 miliarde dolari – reprezintă
aproape jumătate din cheltuielile anuale pentru refacerea planetei.
Introducând obiectivele sociale și componentele care țin de refacerea planetei
într-un singur buget al Planului B se ajunge la cheltuieli anuale suplimentare de 187 miliarde
dolari, ceea ce înseamnă aproximativ o treime din bugetul actual pentru armata SUA sau
13% din bugetul global pentru armată.
Într-un anume sens, acesta este noul buget pentru apărare, acela care are în
vedere cele mai grave amenințări la securitatea noastră.
Tabel nr. 11-2. Bugetul Planului B: cheltuieli anuale suplimentare pentru realizarea obiectivelor sociale și
refacerea planetei
Obiectivul Finanțare (miliarde de dolari)
Obiective sociale de bază
- Educație primară de bază 10
- Eradicarea analfabetismului la adulți 4
- Programe de asigurare a mesei de prânz în 44 dintre cele mai
sărace țări 6
- Asigurarea sănătății pentru reproducerea și planificarea familială 17
- Asistență medicală de bază universală 33
- Completarea deficitului de prezervative 3
Total 77
Obiective care țin de refacerea planetei
- Plantarea de copaci pentru diminuarea inundațiilor și
conservarea solului 6
- Plantarea de copaci pentru reținerea carbonului 17
- Protejarea stratului fertil de pe terenurile cultivabile 24
- Refacerea pășunilor 9
- Refacerea zonelor piscicole 13
- Protejarea diversității biologice 31
- Stabilizarea nivelului apei freatice 10
Total 110
Total general 187
Tabel nr. 11-3. Bugetele militare pe țări și la nivel global pentru 2008 și bugetul Planului B
Țara Buget (miliarde de dolari)
Statele Unite 607
China 85
Franța 66
Marea Britanie 65
Rusia 59
Germania 47
Japonia 46
Italia 41
Arabia Saudită 38
India 30
Toate celelalte țări 380
Cheltuieli militare globale 1464
Bugetul Planului B 187
Din păcate, Statele Unite continuă să creeze o armată tot mai puternică, ignorând
în mare măsură amenințări cum ar fi deteriorarea continuă a mediului, sărăcia și creșterea
demografică. Cheltuielile sale militare din 2008 au totalizat 607 miliarde, adică 41% din
totalul de 1464 miliarde dolari la nivel mondial. Alți cheltuitori importanți au fost China (85
miliarde dolari), Franța (66 miliarde), Marea Britanie (65 miliarde) și Rusia (59 miliarde).
La mijlocul anului 2009, sumele alocate de SUA pentru războiul din Irak, care a
durat mai mult decât al Doilea Război Mondial, totalizează aprox 642 miliarde dolari.
Ecomnomiștii Joseph Stiglitz și Linda Bilmes au calculat că, incluzând toate costurile, cum ar
fi durata asistenței necesare pentru reîntoarcerea soldaților cu răni la cap sau tulburări
psihice, costul războiului va ajunge în final la 3 bilioane de dolari. Totuși, războiul din Irak s-ar
putea dovedi a fi cea mai costisitoare eroare din istorie, nu atât din cauza cheltuielilor
fiscale, ci fiindcă a distras atenția omenirii de la schimbarea climatică și de la celelalte
amenințări la adresa civilizației înseși.
Este vremea deciziilor. Ca și în cazul vechilor civilizații care au avut probleme legate
de mediu, noi putem decide să continuăm activitatea economică la fel ca până acum și să
vedem cum economia modernă intră în declin și, în final să se prăbușească sau putem păși
conștient pe o nouă cale, una care să ducă la progresul economic.
Astăzi, nimeni nu poate susține că nu avem resurse pentru a realiza aceste lucruri.
Putem stabiliza populația lumii. Putem scăpa de foamete, de analfabetism, de boli și de
sărăcie și putem regenera solul, pădurile și zonele piscicole. Transferul a 13% din bugetul
global pentru armată în bugetul pentru Planul B ar fi mai mult decât suficient pentru a face
ca omenirea să pășească pe calea progresului. Putem realiza o comunitate globală în care
nevoile de bază alea tuturor oamenilor să fie satisfăcute – o lume care să ne facă să gândim
despre noi ca despre niște ființe civilizate.
Restructurarea economică depinde de restructurarea impozitelor, de
transformarea pieței într-una optimă din punct de vedere ecologic, așa cum arătam mai sus.
Reperul conducerii politice va fi capacitatea liderilor de a reuși să redirecționeze
impozitele de la muncă la activitățile care distrug mediul. Redirecționarea impozitelor, și nu
cheltuielile suplimentare, reprezintă cheia restructurării sectorului energetic pentru a realiza
stabilizarea climatică. Este ușor să cheltuim sute de miliarde ca răspuns la amenințările
teroriștilor, însă adevărul este că resursele necesare pentru a distruge o economie modernă
nu trebuie să fie mari, iar Departamentul Securității Interne al SUA, deși finanțat masiv, nu
asigură decât o protecție minimă împotriva teroriștilor sinucigași.
Soluția nu este contracararea terorismului cu o tehnologie militară avansată, ci

construirea unei societăți globale sustenabile și echitabile în relația cu mediul – una care să
redea speranța tuturor oamenilor. O asemenea măsură va contribui mai mult pentru
combaterea terorismului decât orice mărire a cheltuielilor pentru armată sau orice noi
sisteme de arme, oricât de avansate ar fi ele.
Așa cum forțele care produc declinul se potențează reciproc, tot așa fac și forțele
progresului. De exemplu, îmbunătățirea eficienței care duce la diminuarea dependenței de
petrol duce și la reducerea emisiilor de carbon și a poluării aerului.
Măsurile de eradicare a sărăciei ajută și la stabilizarea demografică. Împădurirea
asigură reținerea carbonului, mărește capacitatea de refacere a stratelor acvifere și reduce
eroziunea solului. Odată ce vor exista mai multe acțiuni în direcția corectă, acestea se vor
stimula reciproc.
Omenirea are nevoie de o mare poveste de succes privind reducerea emisiilor de
carbon și a dependenței de petrol pentru a face să renască speranța în viitor.
Ce am putea face eu și dumneavoastră
Una din întrebările pe care le aud frecvent este următoarea: “Ce putem să
facem?” Deseori, oamenii se așteaptă să vorbesc despre schimbarea modului de trai, de
reciclarea ziarelor sau de schimbarea tipului de becuri. Acestea sunt lucruri esențiale, dar nu
și suficiente. Acum avem nevoie de o restructurare a economiei, și repede. Înseamnă să
devenim activi politic pentru realizarea schimbărilor necesare. Salvarea civilizației nu este un
joc cu spectatori.
Informați-vă și citiți despre aceste lucruri. Dacă vreți să știți ce s-a întâmplat cu
civilizațiile mai vechi care s-au confruntat cu probleme legate de mediu, citiți Collapse de
Jared Diamond sau A Short History of Progress de Ronald Wright sau The Collpase of
Complex Societies de Joseph Tainter. Dacă găsiți această carte utilă pentru a vă ajuta să faceți
ce trebuie, dați-o și altora. Poate fi descărcată gratuit de pe website-ul institutului nostrum:
earthpolica.org.
Alegeți o temă care vă interesează, cum ar fi restructurarea impozitelor,
interzicerea becurilor ineficiente, eliminarea centralelor electrice cu cărbune sau crearea
unor străzi în comunitatea dvs care să fie în avantajul pietonilor și biciliștilor sau aderați la .o
grupare care susține stabilizarea demografică a omenirii

Ce ar putea fi mai interesant și mai plin de satisfacție decât faptul că ne implicăm
personal în acțiunea de salvare a civilizației?
Poate doriți să acționați de unul singur. Ar trebui totuși să organizați și un grup de
persoane care gândesc la fel. Începeți prin a discuta cu alții pentru alegerea unei teme sau a
unor teme de lucru. Și comunicați cu reprezentanții dv aleși în consiliile municipale sau în
legislativul național. În afară de tema specifică pe care ați ales-o dvs există două provocări
politice – restructurarea taxelor și reordonarea priorităților fiscale.
Specialista în antropologie Margaret Mead spune cândva: “Să nu vă îndoiți
niciodată că un mic grup de cetățeni hotărâți nu poate schimba lumea. Totuși, e singurul
lucru care a reușit să o facă”.
Mai mult, nu veți avea prea mult de suferit dacă veți adăuga acțiunilor dvs politice
și o schimbare a modului de trai. Dar rețineți că aceasta trebuie să se adauge acțiunilor dv
politice, nu să le înlocuiască. Urbanistul Richard Register își amintește că a întâlnit un activist
în favoarea mersului pe bicicletă care purta un tricou pe care scria: “Tocmai am scăpat de
3500 livre. Întreabă-mă cum?” Când l-am întrebat despre aceasta, mi-a răspuns că și-a
vândut mașina. Înlocuirea unei mașini de 3500 livre cu o bicicletă de 22 livre reduce
substanțial consumul de energie, dar reduce și consumul de materiale cu 99%, economisind
indirect și mai multă energie.
Și schimbarea regimului alimentar poate avea o mare însemnătate. Știm că

diferența de amprentă climatică dintre un regim alimentar bogat în carne roșie și unul
vegetarian este aprox aceeași cu diferența dintre utilizarea unui automobil SUV cu un
consum mare de combustibil și un hibrid cu benzină și electric foarte eficient. Aceia dintre
noi care au un regim alimentar bazat pe produse animale bogate în grăsimi am face un bine
atât nouă, cât și civilizației dacă am coborâ la un alt nivel al lanțului trofic.
Pe lângă schimbarea benefică, nedureroasă și sănătoasă a stilului de viață, ne-am
putea gândi puțin și la sacrificiu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la încorporare li
se cerea milioanelor de tineri să recurgă la sacrificiul ultim. Însă noi nu trebuie să ne
sacrificăm viața pentru a salva civilizația. Nu ni se cere decât să fim activi politic și să ne
schimbăm stilul de viață. În prima parte a celui de-al Doilea Război Mondial, președintele
Roosevelt le cerea, deseori americanilor să-și schimbe stilul de viață. Astăzi, care ar putea fi
aportul nostru – ca timp, bani sau consum diminuat – la salvarea civilizației?
Alegerea o facem noi – dv și cu mine. Putem să continuăm activitatea economică
la fel ca până acum și să tronăm peste o economie care persistă să își distrugă sistemele
naturale de susținere până se va distruge ea însăși, sau putem adopta Planul B și să devenim
generația care schimbă macazul, ducând lumea pe calea unui progres susținut. Alegerea o va
face generația noastră, însă aceasta va afecta viața pe pământ a tuturor generațiilor viitoare.

Cursul 11

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursul 11

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

POGRAM DE STUDII: MASTER

Disciplina: INGINERIA MEDIULUI

DISCIPLINA INGINERIA MEDIULIUI

CURS 1 – Compromiterea viitorului nostru

CURS 2 – Presiunea demografică asupra pământului și apei

CURS 3 – Schimbarea climatică și tranziția energetică

CURS 4 – Stabilizarea climatică: o revoluție a eficienței energetice

CURS 5 – Stabilizarea climatică: trecerea la energia regenerabilă

CURS 6 – Proiectarea orașelor pentru oameni

CURS 7 – Eradicarea sărăciei și stabilizarea demografică

CURS 9 – Refacerea planetei

CURS 11 – Marea mobilizare

CURS 13 – Certificarea BREEAM

CURS 14 – Discuții și pregătire pentru examen

CURS 11. Marea mobilizare

Ideea că civilizația noastră se apropie de sfârșitul său nu este un concept ușor de

Știm ce indicatori economici să urmărim pentru a găsi semnele recesiunii

CURS 11. Marea mobilizare

Planul B are în vedere o mobilizare masivă pentru restructurarea economiei

Cele 4 obiective ale Planului B, dependente unul de altul – stabilizarea climatică,

Laureatul Premiului Nobel Mohammed Yunus, din Bangladesh, spunea

Trebuie să construim o nouă economie, una care va folosi surse regenerabile de

CURS 11. Marea mobilizare

Pentru a crea o piață corectă, trebuie să restructurăm sistemul de impozitare prin

Oystein Dahle, fost vicepreședinte al companiei Exxon pentru Norvegia și Marea

De departe, cel mai eficient instrument politic pentru neutralizarea carbonului

CURS 11. Marea mobilizare

Redirecționarea impozitelor și subvențiilor

Redirecționarea impozitelor – micșorarea impozitelor pe venit și mărirea

CURS 11. Marea mobilizare

CURS 11. Marea mobilizare

Impozitele pe gropile de gunoi, care descurajează risipa și încurajează reciclarea,

Cealaltă fațetă a redirecționării impozitelor este redirecționarea subvențiilor. În

CURS 11. Marea mobilizare

Un studiu pregătit de Earth Council, Subsidizing Unsustainable Development

Emisiile de carbon ar putea fi diminuate în zeci de țări doar prin eliminarea

Dacă subvențiile anuale de 37 miliarde dolari ar fi eliminate, arată un raport al

Banca Mondială arată că eliminarea subvențiilor pentru energie ar reduce emisiile

CURS 11. Marea mobilizare

Un studiu al Partidului Verzilor din Marea Britanie, Aviation’s Economic Downside,

Costurile externe sau indirecte neplătite cum ar fi tratarea bolilor cauzate de

CURS 11. Marea mobilizare

În timp ce unele dintre principalele țări industrializate au redus subvențiile pentru

Redirecționarea subvențiilor de la construcția de drumuri la construcția de căi

Într-o economie mondială agitată, când guvernele se confruntă cu deficite fiscale,

CURS 11. Marea mobilizare

Cărbunele: începutul sfârșitului

Principalul motiv de contestare a centralelor cu cărbune în SUA este acela că ele

CURS 11. Marea mobilizare

CURS 11. Marea mobilizare

Pericolul este atât de mare, încât Departamentul pentru Securitatea Internă a

CURS 11. Marea mobilizare

CURS 11. Marea mobilizare

Cele câteva centrale rămase ar putea fi închise dacă am utiliza energia

Danemarca și Noua Zeelandă au interzis deja construirea unor noi centrale cu

Chiar și China, care construia câte o nouă centrală cu cărbune pe săptămână,

CURS 11. Marea mobilizare

După stabilizarea cererii de energie prin îmbunătățirea substanțială a eficienței,

CURS 11. Marea mobilizare

CURS 11. Marea mobilizare

În prezent, defrișarea planetei se face vinovată de emisiile de carbon, totalizând

CURS 11. Marea mobilizare

Împreună, înlocuirea combustibililor fosili cu surse regenerabile de energie pentru