Pe lânga clasificarea generala a solurilor din punct de vedere al tehnicii de constructie, mai

exista si alte clasificari specifice, pe probleme. De exemplu DIN 18300 imparte in “clase de sol dupa
exploatabilitate, ZTVE-Stb.94 face subimpartirea in clase de sensibilitate la inghet. Fisa de lucru 139
elaborata de ATV face impartirea pe clase de compactare (tasare). Dar toate revin la DIN.18196, care
intr-o anumita masura este superior. De aceea le vom trata amanuntit.

2.3.3.1. Distributia granulometrica

Marimea granulelor din soluri poate sa oscileze in limite foarte largi, de la cea mai fina granula
de argila cu dimensiuni de fractiuni dintr-un micrometru pâna la pietre cu dimensiuni de decimetri.
Insusirile geotehnice vor fi bineinteles foarte diferite.
Distributia granulometrica se determina in laborator, si anume prin analiza prin cernere pentru
granule cu marimea peste 0,1mm si prin analiza prin sedimentare pentru granulele mai fine. Rezultatul
se reprezinta sub forma de curba granulometrica. Pe aceasta curba fractiunea de masa care este
caracterizata de un anumit diametru se reprezinta deasupra valorii respective (sitare). Marimile
granulelor se pot concentra in fractiunile de granule: granula de pietris, de nisip, de particule
pulverulente de nisip si de argila, asa cum se vede in fig. 2.9.
Pentru denumirea solurilor cu procentaj mare de fractiune granulometrica grosiera, fractiunea
de granule de pirita > 2,0mm este determinanta. Daca aceasta fractiune este de minim 40%, se
vorbeste de un pietris si primeste simbolul G (engl. Grant). Daca aceasta fractiune este mai mica de
40%, atunci acest sol este un nisip cu simbolul S.
Solurile cu componente foarte diferite au curbe plate de repartitie granulometrica, ca de
exemplu pamântul 1 din fig.2.9. Solurile cu doar o marime predominanta a granulelor au curbe abrupte
de rapartitie granulometrica. Astfel, solul 2 fig. 2.9 este alatuit numai din granule de pirita.
Inclinatia si traiectoria curbei de repartitie granulometrica (KVK) si deci latimea de dispersie a
marimii granulelor se caracterizeaza prin doi indici speciali (vezi fig.2.9).

Infrastructura caii ferate & pag 12

 PARTICULA DE SEDIMENT GRANULA CERNUTA
ARGILA Pia-
(cea mai
GRANULA DE NISIP FOARTE FIN GRANULA DE NISIP GRANULA DE PIETRIS
fina) fine mijlocii grosiere fine mijlocii grosiere fine mijlocii grosiere tra
2 3 4 567891 2 3 4 567891 2 3 4 5 67891 2 3 4 567891 2 3 4 567891
100
Fractiunea de masa în % din cantitatea totalã
90
85
80

70
1 3
60
2
50

40
4
30

20

10

0
0.001 0.002 0.006 0.02 0.06 d 0.2 d 0.6 d 2.0 5.0 16 20 100
10 30 60
Diametrul granulelor în mm

fig. 2.9 Curbele de repartitie granulometrica (KVK), coeficientul de neuniformitate si coefivientul de curbura

Indicele de neuniformitate U = d60 / d10 este raportul diametrului granulei pentru 60% material
filtrant d60 si pentru 10% material filtrant d10. Acest raport indica deci inclinatia curbei de repartitie
granulometrica in partea centrala. Daca U este foarte mic, traiectoria curbei de repartitie granulometrica
este foarte abrupta, solul este compus din granule având aproape numai o marime, el este uniform sau
cu granulatie foarte apropiata ca marime (simbolul E). Daca dimpotriva U este mare, curba de repartitie
granulometrica are o traiectorie plata, solul este compus din granule foarte diferite, el este neuniform
sau cu granulatie foarte diferita (simbolul W). Limita dintre solurile cu granulatie mare foarte apropiata
(E) si foarte diferita (W) a fost convenita la U = 6.

d 302
Coeficientul de curbura Cc = informeaza daca curba de repartitie granulometrica are
d 60 ⋅ d10
traiectorie armonica sau daca exista discontinuitati (granulatii eronate), asa cum este cazul la solul 4
din fig.2.9. Când curba de repartitie granulometrica are o traiectorie armonica, coeficientul de curbura
nu este mult mai mare de 1 (Cc = 1,0…..3,0). Când continuitatea este intrerupta prin granulatii eronate
(“repetata cu intermitenta”), aceasta se vede in coeficientii de curbura mai mici sau mai mari (Cc < 1,0
sau Cc > 3,0). Nisipul sau pietrisul cu granulatie mare primeste atunci simbolul suplimentar I.
O deosebire cu totul hotarâtoare in comportarea fizica si deci in cea geotehnica exista intre
granulele din zona cu granule de nisip foarte fin si cu granule de argila pe de o parte si cele din zona cu
granule de nisip si pietris, pe de alta parte.
Primele se gasesc in contact cu apa si unele cu celelalte, prin fortele de suprafata. Granulele
sunt legate intre ele prin aceste forte (ele sunt “coezive”) si adera intre ele (“rezistenta de aderenta”,
“coeziune”). Rezistenta si deci comportarea acestor pamânturi este puternic dependenta de umiditate

Infrastructura caii ferate & pag 13

(continutul de apa). Se vorbeste despre comportare “plastica”. Aceasta este cu atât mai pronuntata cu
cât granula este mai mica si cu cât exista mai multe minerale argiloase pure.
La granulele grosiere de nisip si pietris, dimpotriva, astfel de forte de suprafata nu joaca nici un
rol. Granulele nu sunt legate intre ele (ele sunt “necoezive”), ele nu au coeziune (“fara coeziune”), ci se
afla in contact intre ele numai prin frecare (“pamânturi cu frictiune”).
Saltul calitativ de la comportarea necoeziva la cea coeziva are loc la dimensiunea de 0,063mm
a granulelor, in orice caz s-a cazut de acord asupra acestui lucru. Fractiunea de granule fine de
0,063mm este de aceea dominanta pentru clasificarea pamânturilor conf. DIN 18196.
Dupa fractiunea de granule fine < 0,063mm se deosebesc trei grupe principale de soluri:
- soluri cu granulatie mare cu < 5% fractiune de granule fine < 0,063mm.
Comportarea solurilor cu granulatie mare si deci clasificarea acestora este determinata numai
de compozitia granulometrica.
- soluri cu granulatie mixta cu 5…40% fractiune de granulatie fina < 0,063mm
Comportarea solurilor cu granulatie mixta si deci clasificarea acestora este determinata de
granulatia mare (nisip sau pietris) si granulatia fina (nisip foarte fin sau argila).
- soluri cu granulatie fina cu >40% fractiune de granulatie fina < 0,063mm.
Comportarea si deci clasificarea sunt determinate numai de plasticitatea granulei fine.

2.3.3.2. Insusiri plastice – Capacitatea de coeziune

Pentru comportarea particulelor de pamânt coezive nu mai este determinanta numai marimea
granulelor, ci in primul rând compozitia chimica a mineralelor. In primul rând este vorba de felul
mineralelor argiloase (caolinit, montmorillonit, illit), ce pot depozita cantitati diferite de apa in interiorul
mineralelor (retea stratificata). Inntrucât o analiza chimica a mineralelor ar fi foarte costisitoare,
compozitia minerala a solurilor se determina indirect prin comportarea fata de apa. Aceasta se
realizeaza prin determinarea umiditatilor (continuturilor de apa).
Daca un sol cu granulatie fina este alimentat cu apa, el isi pierde treptat rezistenta. El trece de
la forma initial stabila a starii in forma semistabila, plastica si in cele din urma in forma fluida a starii
(consistenta). Prin cresterea peliculelor de apa se reduc fortele de coeziune dintre granule devenind in
final ineficiente. Coeziunea se anuleaza din ce in ce mai mult pâna ce solul se comporta asemenea
unui fluid. Acest fapt este ilustrat in schema de consistenta (fig.2.10).

Wa = limita de contractie
Wp = limita de plasticitate (limita de rupere)
WL = limita de curgere
lp = coeficientul de plasticitate (domeniu de plasticitate)

Infrastructura caii ferate & pag 14

 plastic
Ic =1.0 Ic =0.5 Ic =0
stabil semistabil tare moale curgator fluid umiditatea

w =0 wa wp wL
I =w -w
p L p

fig. 2.10 Schema de consistenta a pamanturilor coezive

si domeniile de consistenta

Limitele dintre formele de consistenta se determina in laborator. Acestea sunt legate de conditii
de proba precis definite. Umiditatea (continutul de apa) la trecerea de la semistabil la plasctic se
numeste limita de plasticitate Wp. Trecerea spre starea fluida are loc la limita de curgere WL. Diferenta
de umiditate dintre cele doua umiditati limită se numeste indice de plasticitate Ip= WL – Wp. El
marcheaza deci domeniul in care un sol se comporta plastic.
Daca limita de curgere WL a unui sol este foarte ridicata, solul poate sa primeasca multa apa
pâna la fluidificare. Atunci el este pregnant plastic. Enuntul alternativ suna astfel: daca limita de curgele
WL a unui sol este foarte scazuta, solul poate sa fixeze putina apa. El este doar usor plastic. Intre
acestea se situeaza solurile cu insusiri plastice medii, normale.
Prin limite judicioase apar cele trei domenii de plasticitate, ce servesc la clasificarea solurilor cu
granulatie fina:
- WL < 0,35 usor plastic - simbolul L
- WL = 0,35…0,50 mediu plastic - simbolul M
- WL > 0,50 pregnant plastic- simbolul A
Insusirile plastice sunt reprezentate in diagrama de plasticitate (fig.2.11).
Judecând in continuare se poate aprofunda clasificarea solurilor cu granulatie fina.
La aceeasi limita de curgere WL (de ex. WL = 0,40), solurile care au un indice de plasticitate Ip
redus (de ex. Ip = 0,10) se afla in partea inferioara a diagramei de plasticitate. Acestea se comporta
plastic doar intr-un domeniu de umiditate restrâns, adica ele suporta putina apa. Aceasta este tipic
pentru nisipurile foarte fine (simbolul U).
Mai sus pe diagrama de plasticitate se situeaza dimpotriva solurile care au un indice de
plasticitate mare ( de ex. Ip = 0,20). Intr-o zona mai mare acestea se comporta plastic, ele suporta
multa apa. Aceasta este tipic pentru argile (simbolul T).
Limita dintre argile si nisipurile foarte fine este marcata pe diagrama printr-o dreapta, asa-
numita linie A. Ea se bazeaza pe clasificarea americana a solurilor (Casagrande : Corps of Engineers)
si respecta ecuatia Ip = 0,73 x (WL – 0,20).

Infrastructura caii ferate & pag 15

 Deasupra liniei A sunt asezate argilele, sub linia A nisipurile foarte fine.
Rezulta astfel o clasificare de fapt de ansamblu a solurilor cu granulatie fina in 6 grupe de soluri.
Ceva mai neclara devine problema pentru solurile cu plasticitate foarte redusa, situate pe
diagrama aproape de originea coordonatelor. Problema consta in primul rând in faptul ca umiditatile
limita aproape ca nu mai pot fi determinate cu siguranta in aceste domenii. Are loc acolo trecerea
nepronuntata de la nisipurile foarte fine usor plastice la mixturile din nisip/nisip foarte fin resp.
nisip/argila.

Ip

0.4 )
.2
e -0
gil TA A (W
ar ia
lin =0.7
3

0.3 T= Ip

UA
r te
TM foa
0.2 r i
pu
OT i si
= n fine
TL UM U
0.1
mixtura ST
0.07 domeniu intermediar OU
0.04 mixtura SU UL
0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 WL

usor mediu pregnant

plastic plastic plastic
-L- -M- -A-

Fig.2.11. Diagrama plasticitatii; grupele de soluri cu granulatie fina conf. DIN 18196.

2.3.3.3. Componente organice

Componentele organice din sol pot fi de origine animala sau vegetala. Intrucât la temperaturi
inalte acestea ard, ele se determina prin pierderea la ardere Vgl.
Pierderea la ardere este pierderea procentuala de masa, ce apare la incalzirea cu
incandescenta (arderea) unei probe.
DIN 18196 deosebeste doua tipuri de baza de soluri cu componente organice:
- soluri organogene (resp. soluri cu impuritati organice) cu 5…30% pierdere la ardere.
La aceste soluri domina fractiunile minerale, dupa care se si face clasificarea si denumirea
acestora:
OU – nisipuri foarte fine cu adaosuri organice
OT – argile cu adaosuri organice

Infrastructura caii ferate & pag 16

 OH – soluri cu granulatie mare cu adaosuri bogate in humus
OK – soluri cu granulatie mare cu adaosuri calcaroase
- soluri organice cu > 30% pierdere la ardere.
Dominant pentru comportare sunt componentele organice (simbolul H de la Humus). Se
deosebesc:
-turbe, care nu sunt descompuse, adica mai au inca structura lor fibroasa (simbolul HN)
-turbe, care sunt descompuse, adica fara o structura fibroasa (simbolul HZ)
-namol (pamânt mlastinos) sau sapropel (namol fermentat) care s-a sedimentat din substanta
organica sub apa (simbolul F).
Daca terenul de fundare organogen sau organic este descoperit (la zi) sunt intotdeauna
necesare studii, reflectii si de cele mai multe ori si masuri.

2.3.3.4. Algoritmul clasificarii solurilor din punct de vedere al tehnicii de constructie

Cu ajutorul informatiilor asupra compozitiei granulare si a insusirilor plastice solurile minerale

pot fi incadrate intr-o grupa de pamânt. Fig.2.12 arata succesiunea logica a intrebarilor si deciziilor. Se
poate vedea ca prin trei intrebari se poate face incadrarea intr-o grupa de pamânt.
Rezultatul este aparitia unui numar total de 20 de grupe de sol mineral intr-o anumita ordine de
la stânga la dreapta, prezentate in fig.2.12. Aceasta ordine da in acelasi timp o prima orientare asupra
insusirilor tehnice de constructie. Acestea sunt reprezentate in DIN 18196 intr-o matrice de apreciere
foarte informative.
Sa ne mai indreptam spre o neclaritate a clasificarii conf. DIN 18196. La aprecierea unui sol din
punct de vedere al tehnicii de constructie este interesanta in primul rând intrebarea daca este vorba de
un sol coeziv sau unul necoeziv. Desi nu apare nici un salt brusc, ci trecerea are loc cursiv si treptat,
este necesara fixarea unei granite. Si aceasta granita trece prin mijlocul grupei principale a solurilor cu
granulatie mixta, caci DIN 1054 o fixeaza la o fractiune de granulatie fina de 15% < 0.063 mm.

Infrastructura caii ferate & pag 17