Cursul 08

POGRAM DE STUDII: MASTER
Disciplina: INGINERIA MEDIULUI

An I – IPT
CURS SĂPTĂMÂNA 08
DISCIPLINA INGINERIA MEDIULIUI

CURS – S08
Facultatea de Construcții
Department Construcții Șl. dr. Ing. Carla TODUȚ
Civile și Instalații
Universitatea Politehnica
Timișoara, România An universitar 2022-2023
Conținut CURS
CURS 1 – Compromiterea viitorului nostru
CURS 2 – Presiunea demografică asupra pământului și apei
CURS 3 – Schimbarea climatică și tranziția energetică
CURS 4 – Stabilizarea climatică: o revoluție a eficienței energetice
CURS 5 – Stabilizarea climatică: trecerea la energia regenerabilă
CURS 6 – Proiectarea orașelor pentru oameni
CURS 7 – Eradicarea sărăciei și stabilizarea demografică
An universitar 2022-2023
Conținut CURS
CURS 8 – Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase
CURS 9 – Refacerea planetei

CURS 10 – Hrănirea corespunzătoare a opt miliarde de oameni
CURS 11 – Marea mobilizare
CURS 12 – Performanța energetică a clădirilor
CURS 13 – Certificarea BREEAM
CURS 14 – Discuții și pregătire pentru examen

Cursul 1-11 prezintă informații din Lester R. Brown – “Probleme globale ale omenirii. Starea lumii 1996”, Editura Tehnică
București, 1996. Excepție sunt paginile care cuprind alte citări.
CURS INGINERIA MEDIULUI
MASTER – IPT – AN I
CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase
În aprilie 1993, Organizația Mondială a Sănătății (OMS-WHO) a declanșat o stare

de urgență la nivel mondial, din cauza unei boli infecțioase despre care, la nivelul anului
1985, se credea că este ținută sub control. Mai mult de o treime din populația globului este
infectată cu bacilul care provoacă tuberculoza (TB), deși această infecție, în cele mai multe
cazuri, nu se manifestă. Dar, în 1984, 8.8 milioane oameni au contractat TB activă – o boală
pe care mulți o asociază cu sanatorii cu un regim foarte strict și cu saloane mizere, de mult
abandonate. S-a apreciat că, în decursul anilor 90, vor muri de tuberculoză 30 milioane
persoane.
Apariția unor germeni rezistenți la anumite medicamente, slăbirea serviciilor de
sănătate publică, datorită concedierilor și reducerii bugetelor, sărăcia și urbanizarea
crescânde, precum și concentrarea lumii medicale asupra altor boli, cum ar fi cancerul, au
contribuit toate la reapariția unei epidemii destul de grave de TB, o boală pe care lumea
actuală o resimte ca pe o nouă plagă.
Epidemia de TB reprezintă un caz clasic de criză a sănătății publice, care ar putea fi
tratată cu cheltuieli reduse. Soarta TB – una din bolile infecțioase cu cea mai ridicată
mortalitate din lume – va depinde mult de disponibilitatea guvernelor și oficialităților din
domeniul sănătății publice, de a investi în prevenirea și tratarea sa incipientă.
Astăzi, umanitatea se confruntă cu o “epidemie de epidemii”. Tuberculoza face

parte dintr-un cadru mai amplu, implicând mai multe boli și un risc crescut pentru sute de
milioane de oameni. Unele din aceste boli se transmit de la o persoană la alta – cazurile TB,
HIV (virusul care provoacă SIDA), pojarului și difteriei - și reflectă direct tulbnurări în
condiția socială.
Alte boli, implicând 2 sau mai multe specii, vectori-purtători sau transmițători ai
bolii, sunt de asemenea rezultatul acțiunii unor factori ecologici și climatici. Modificările
aduse mediului ambiant, ecosistemele perturbate și schimbarea accelerată a climei, precum și
variația factorilor climatici, pot avea efecte serioase, destabilizând controlul biologic al
bolilor infecțioase. Efectele răbufnirii acestor boli se pot propaga și la nivelul întregii
societăți sau economii.
Microorganismele generatoare de boli reapar pretutindeni în lume, într-un moment
în care se credea că bolile infecțioase sunt bine ținute sub control. Unele din acestea sunt nou
descoperite și nefamiliare, ca în cazul virusului Hanta și febrei Lassa. Altele duc la afecțiuni
mai grave și mai virulente decât cele cunoscute, cum este cazul germenilor rezistenți la
medicamente ai pneumoniei pneumonococice.
Multe sunt boli pe care omenirea le credea eradicate: TB, malaria, ciuma și pojarul. Toate
aceste maladii contribuie din plin la povara crescândă a bolilor infecțioase. În ciuda
îmbunătățirii aduse sistemului sanitar, igienei personale, regimului de hrană și educației
sanitare, bolile infecțioasee se află încă pe primul loc în topul mortalității mondiale.
Povara bolilor infecțioase
În 1993, bolile infecțioase au determinat, la nivel mondial, moartea a 16.5 milioane

de oameni. Ca o comparație, decesele de cancer au fost în nr de 6.1 milioane, cele datorate
afecțiunilor cardiace – 5 milioane, cele datorate maladiilor cerebrovasculare – 4 milioane, iar
cele datorate afecțiunilor respiratorii, cum ar fi bronșita – 3 milioane. Contând oficial pentru
32% din mortalitatea mondială, adevărata cifră pt cazul bolilor infecțioase este cu siguranță
mai ridicată, întrucât unele țări nu dispun de mijloace sigure de diagnosticare, iar unele boli
infecțioase sunt trecute în rândul altor categorii, cum este cazul afecțiunilor din perioada de
sarcină sau cel al maladiilor contactate imediat după naștere.
Primele 5 boli infecțioase cu grad ridicat de mortalitate sunt afecțiunile respiratorii
acute, cum ar fi pneumonia (4.1 mil. decese), maladii diareice (3.1 mil. decese), tuberculoza
(2.7 mil. decese), malaria ( 2 mil decese) și pojarul (1.2 mil decese).

Tabel nr. 8-1. Populația afectată de unele boli infecțioase, 1993.
Boala Număr decese Incidența (*)
Afecțiuni respiratorii acute 4.1 milioane 248 milioane
Maladii diareice 3.0 milioane 1.8 miliarde
Tuberculoză 2.7 milioane 8.8 milioane
Malarie 2.0 milioane 300-500 milioane (**)
Pojar 1.2 milioane 45 milioane
Hepatita B 1.0 milioane 2.2 milioane
HIV / SIDA 700.000 2-3 milioane
Tuse convulsivă 360.000 4.3 milioane
Meningite bacteriene 210.000 1.2 milioane (**)
Schistosomiaze 200.000 200 milioane (**)
Leishmaniaze 197.000 7.2 milioane
Febră galbenă 30.000 200.000
Febră dengue / DHF 23.000 560.000
Encefalită japoneză 11.000 40.000
Holeră 6800 380.000
Poliomielită 5500 110.000
(*) Numărul de noi cazuri de îmbolnăvire raportat în decursul unei perioade de timp
(**) Numărul de cazuri de îmbolnăvire raportate în decursul unei perioade de timp
Tabel nr. 8-2. O selecție a bolilor infecțioase, vectorilor transmițători și simptomelor lor
CURS 08 Boala Vectorul purtător Simptome
Afecțiuni virale Febră puternică, frisoane, dureri de cap,
stări de vomă, dureri osoase și articulare,
epuizare, hemoragii ale mucoaselor pielii și
Febra dengue Țânțar abdomenului.
Afecțiuni parazitare Febră puternică, transpirație, anemie,
mărirea splinei, șocuri, diaree severă, stări
de vomă pe măsură ce erup globulele roșii,
eventual comă și chiar moartea
Malaria Țânțar bolnavului.
Leishmaniază viscerală Muscă Leziuni multiple, inflamații, erupții.
Ciroză hepatică, anemie, resorbirea
Schistosomiază (bilharziază) Melc organelor interne.
Simptomele variază între cele ale formei
ușoare, asemănătoare cu cele de gripă,
inclusiv febră și până la inflamații ale
Encefalite Țânțar creierului și sistemului nervos central.
Oboseală, dureri de cap, indispoziții,
Maladia Lyme Căpușă artrită.
Afecțiuni bacteriene Infecții intestinale ce provoacă scaune
diareice apoase și dureroase, crampe,
Apă contaminată, pierderea fluidului gastrointestinal,
Holera alimente infestate eliminarea sărurilor, stări de vomă și șoc.
Alimente infestate Scaune diareice hemoragice, insuficiență
mai ales hamburgeri, renală, infecții ale tractului urinar, abcese,
uneori prezentă în afecțiuni intestinale, provoacă simptome
An universitar 2022-2023 Escherichia coli apă. asemănătoare cu ale holerei.
Toate, cu excepția pojarului (care este provocat de un virus) și afecțiunilor

respiratorii acute virale, au o rezistență deosebită la tratamentul cu antibiotice, ceea ce ar
putea însemna o mortalitate și mai crescută în viitor, dacă nu vor fi găsite noi metode de
tratament și dacă nu este împiedicată răspândirea bolilor. În plus, se apreciază că SIDA va
duce la decesul a 1.8 milioane persoane anual până la sfârșitul deceniului – mai mult decât
pojarul, și aproape la același nivel cu malaria.
Alte milioane de oameni se vor îmbolnăvi de diferite boli infecțioase, dar nu vor
muri. Așa cum am amintit mai înainte, aproape 8.8 milioane de oameni au contractat
tuberculoza în 1994, în timp ce anual, cam 300-500 milioane de oameni dezvoltă noi tipuri de
malarie. Leishmaniaza, o maladie infecțioasă mortală a pielii, transmisă mai ales la tropice,
de niște musculițe, afectează anual 13 milioane persoane, din care aproximativ 50 mii
reprezintă toate simptomele bolii. În 1990, 300 milioane persoane din Africa, Asia și America
Latină au fost afectate de boli tropicale, ca tripanozomiaza africană (boala somnului),
oncocerciaza și schistosomiaza. În plus, există peste 100 de boli infecțioase transmise prin
intermediul apei, solului, hranei sau vectori-purtători (artropode sau rozătoare) (Tabel 8.2).
Raportarea unui nr mai mic decât cel al cazurilor reale și diagnosticele eronate
reprezintă, în multe locuri ale lumii, niște probleme majore: unele boli nu au fost decât recent
identificate, nu există peste tot facilități pentru o corectă diagnosticare, iar unele boli
infecțiaose pur și simplu nu sunt niciodată înregistrate. Incidența actuală a bolilor infecțioase
poate fi astfel de câteva ori mai ridicată decât este raportat. De exemplu, Ministerul Nigerian
al Sănătății a raportat că epidemia de febră galbenă din districtul Oyo, din anul 1987, a
condus la 833 cazuri declarate și 477 decese. Patru ani mai târziu, niște cercetători care
examinau informațiile epidemiologice au reconsiderat cifrele la 116 mii cazuri și 24 mii
decese. Pe baza acestor date, cele 11 mii cazuri de febră galbenă raportate în total în Africa
între 1986 și 1990, reprezintă probabil 1.4 milioane de cazuri.
Asemănător, în Vietnam au fost confirmate peste 350 mii cazuri de malarie în 1990,
dar numărul real a fost de ordinul a 1.5 milioane.
Decesele provocate de bolile infecțioase tind să fie localizate în anumite zone,
depinzând de condițiile climatice, sensibilitatea populației și de existența unei infrastructuri
sanitare. De exemplu, cazurile de pneumonie rezistentă la tratament sunt întâlnite mai ales în
țările industrializate, acolo unde antibioticele sunt larg utilizate. Circa 90% din decesele
provocate de malarie se întâlnesc în Africa sub-Sahariană, unde condițiile climatice tropicale
favorizează dezvoltarea țânțarului anofel, gazda parazitului malariei. Într-un mod asemănător,
cele mai multe cazuri de SIDA sunt concentrate în Africa și Asia, deși nici Europa și nici
Americile nu sunt ocolite de această plagă ucigătoare. Aproape două treimi din cele 13-14
milioane de cazuri de infecție cu HIV se întâlnesc în Africa.
În ciuda acestor statistici sinistre, în decursul acestui secol s-au înregistrat progrese
considerabile în combaterea bolilor infecțioase.
Variola – o boală infecțioasă răspândită prin intermediul respirației sau contactului
direct, și care poate duce la desfigurarea, orbirea și chiar moartea bolnavului - a fost oficial
eradicată în 1979. Ducând o campanie susținută, medicii și asistenții medicali au vaccinat
peste 250 mil oameni și au eliberat astfel lumea de flagelul variolei. Pojarul a dispărut practic
din țările industrializate. Și poliomielita este pe cale să fie eradicată. Ea a fost deja eliminată
din 145 țări.
O campanie a UNICEF din anii 70 și 80 a redus semnificativ incidența multor boli
infecțioase, printr-o imunizare pe scară largă. La nivelul anului 19990, 80% din copiii lumii
au fost imunizați împotriva unor maladii mortale, incluzând difteria, tusea convulsivă,
tetanosul, febra tifoidă și poliomielita, procent în creștere de la 25% în 1980. Vaccinările
efectuate în 1992 au salvat 3 milioane de vieți (deși alte 1.7 mil decese în rândul copiilor ar fi
putut fi împiedicate printr-o mai largă răspândire a vaccinărilor).
Cu toate acestea, multă lume nu este încă imunizată. Tratamentele necostistoare nu

sunt atât de larg răspândite, iar problemele fundamentale ale infrastructurii și administrației,
ca și lipsa de fonduri, materiale, personal și cunoștințe, împiedică îmbunătățirea situației.
Deși reducerea nr de decese provocate de bolile infecțioase a fost considerată ca “cel mai
semnificativ success înregistrat în sănătatea publică a secolului XX”, povara bolilor
infecțioase apasă constant și puternic pe umerii a trei pătrimi din populația lumii.
În decursul ultimelor 2 decenii, multe autorități medicale, agenții de dezvoltare,
organizații de finanțare și cercetători științifici și-au îndreptat atenția și fondurile înspre bolile
“noi”, precum cancerul, afecțiunile cardiace și cele congenitale, în detrimentul bolilor
infecțioase “vechi”. Decizia lor s-a dovedit a fi prematură și optimistă, întrucât așa cum
afirma în 1982 Richard Krause, de la Institutul Național de Sănătate, “bolile infecțioase sunt
o prezență la fel de sigură ca cea a morții și impozitelor”.
Multe din aceste epidemii sunt rezultatul direct al activităților umane. Oamenii
joacă un rol important în răspândirea bolilor, prin intermediul propagării germenilor
rezistenți la medicamente, a proiectelor de dezvoltare slab întocmite și a zădărnicirii
proiectelor privind sănătatea publică.
Chiar dacă tipurile de transmitere, simptomele și populația afcetată sunt diferite pentru
fiecare boală în parte, există unele lucruri care agravează sau amplifică coexistența factorului
uman cu cel microbian, și contribuind astfel la răspândirea și renașterea bolilor infecțioase.
Modificările aduse mediului de activitățile umane au înregistrat o creștere
continuă în ultima jumătate de secol, creind condiții pentru schimbări fără precedent în
biosferă. Semnele tulburărilor, perturbațiilor și ale adaptării la noile condiții apar acum la
toate nivelele de organizare ale vieții – de la organisme în suferință și până la ecosisteme
vulnerabile.
Între timp transmiterea bolilor infecțioase prin toate mediile – aer, apă, alimente,
sol, contact direct și vectori-purtători, cum ar fi insectele sau alte organisme animale - și
populațiile existente, cunoaște o revigorare, datorită traficului și migrației internaționale,
precum și datorită comerțului și modificărilor aduse mediului.
În același timp, bolile însele nu stagnează. Ele se dezvoltă în forme mai grave și mai
virulente, uneori rezistente la tratamente. Se răspândesc în noi regiuni, trecând peste
bariere, pentru a infecta oameni și animale, și reapar tocmai atunci când noi credeam că ele
se află sub control.
Agenți patogeni oportuniști
Unii microbi – un termen care include toate bacteriile, virusurile și ciupercile

microscopice (fungi) – sunt necesare vieții. De exemplu, în intestinele oamenilor trăiesc
milioane de bacterii “bune”, ajutând ca procesele digestive să aibă loc în bune condiții.
Mazărea și fasolea găzduiesc în rădăcinile lor anumite bacterii care convertesc azotul
atmosferic într-o formă utilizabilă de către plante. Alți microbi însă, sunt periculoși și
patogeni – adică pot provoca anumite boli.
Bacteriile și virusurile provoacă majoritatea bolilor umane. Bacteriile au
capacitatea de a-și copia propriile gene (ADN sau ARN) și de a se replica. Ele pot trăi și în
afara corpului gazdei, în timp ce virusurile nu pot viețui în lipsa celulei gazdă și nu se pot
replica. Ritmurile înalte de replicare și mutație conferă microbilor proprietatea de a se
adapta rapid la condițiile de mediu fluctuante, la tulburări fizico-biologice majore, crescând
astfel pericolul contractării infecțiilor de către oameni. Virusurile sunt de un milion de ori
mai susceptibile de a suferi mutații decât celulele umane. O infecție virală activă poate
produce 1000 copii în circa 24 ore. Datorită faptului că microbii au un ritm atât de rapid de
replicare, pot profita de șansele oferite, se pot adapta f. repede la noile condiții geologice.
În natură, modificările favorizează de obicei o formă de viață în detrimentul alteia.

Această trăsătură biologică comună se aplică la toate nivelele, de la microbi și alge, la
mamifere și arbori. Tot așa cum buruienile profită de existența unor tulburări, agenții
patogeni profită de șansele existente și se adaptează rapid, din mers la noile condiții
biologice. În decursul apariției perturbațiilor ecologice, cum ar fi incendiile, inundațiile,
despăduririle, cutremurele și schimbarea profilului terenurilor, echilibrul care exista între
oameni și microbi se modifică în favoarea acestora din urmă. Pe măsură ce deteriorăm
mediul înconjurător, devenim mai vulnerabili în fața speciilor “oportuniste”, cum ar fi agenții
patogeni. În plus, tulburările mediului afectează mai puternic pe prădători decât pe victime,
care sunt specii mai “oportuniste”. Bineînțeles, și alți factori de risc influențează transmiterea
și virulența bolilor infecțioase, între acestea numărându-se dieta zilnică, comportamentul
social și ereditatea, dar acestea sunt în afara scopului urmărit aici.
Cei mai mulți microbi coexistă pașnic cu gazdele lor, dar acest echilibru poate fi
perturbat în multe feluri. Tulburările – în sistemul imunitar al unei persoane sau al unui
ecosistem, în general – pot activa un microb și provoacă astfel apariția, sau reapariția unei
boli. Aceste tulburări permit micorbilor să sufere mutații sau să prolifereze în corpul unei
anumite gazde sau într-un anumit habitat. Microbi care erau cândva inofensivi, pot deveni
activi și virulenți. De exemplu, o persoană poate fi infectată cu bacilul tuberculozei, dar să nu

sufere nici un efect negativ al bolii atâta vreme cât infecția rămâne latentă (inactivă). Dacă
sistemul imunitar al persoanei respective este compromis de malnutriție, chimioterapie sau
de către HIV, sau dacă persoana suferă alte tulburări majore, atunci infecția tuberculoasă
poate fi activată și astfel poate provoca o infecție pulmonară severă, infecție care este
contagioasă.
Efectele tulburărilor mediului ambiant sunt complexe și imprevizibile, întrucât
ecosistemele pot fi afectate într-o mare varietate de moduri, de exemplu prin distrugerea
habitatelor, poluare, modificări climatice, practici agricole noi, deplasarea de populație și
migrația către orașe. Fiecare din aceste activități oferă șanse pentru răspândirea microbilor,
dăunătorilor și a altor specii “oportuniste”, acestea ajungând să colonizeze și să exploateze
ținuturi și respectiv populații noi. Atunci când au loc mai multe schimbări odată, efectele se
intensifică, în general, iar rezultatele sunt și mai puțin previzibile.
Tulburările sistemului imunitar al unei persoane sau al mediului în general, pot
activa un microb și pot duce la apariția sau reapariția unei boli.
Proiectele de dezvoltare a agriculturii și economiei sunt frecvent incriminate drept
cauze ala apariției sau reapariției unei boli infecțioase. De exemplu, peste 30 mii oameni au
contractat anual encefalită japoneză, în timp ce lucrau în culturile de orez din Asia. În multe
regiuni ale Asiei boala este endemică, dar atunci când câmpurile sunt inundate, țânțarii care
sunt vectorii-purtători ai encefalitei japoneze, se înmulțesc exploziv. Numărul mare, și în
continuă creștere, de țânțari, face ca aceștia să caute noi surse de sânge, și respectiv de
specii, ca să se poată hrăni. În același timp, mii de fermieri și lucrători din aceste zone cultivă
și recoltează orezul. Mulți din acești oameni nu au fost expuși anterior infecției, și din acest
motiv sunt susceptibili de a fi infectați. După câteva săptămâni de ploaie, roiurile de țânțari
care au proliferat în această perioadă și miile de oameni susceptibili de a fi infectați, vin în
contact unii cu ceilalți și astfel apar răbufniri anuale de encefalită japoneză.
Convertirea pământului în scopul folosirii în agricultură poate duce la creșterea
pericolului apariției de noi boli. Timp de secole, zona pampasului argentinian, fertilă și cu o
climă temperată, a susținut producția de vite, semințe și iarbă, precum și fauna sălbatică. În
anii 20 au fost introduse în zonă culturile de porumb, iar începând cu anii 40 au început să
fie larg folosite ierbicidele, pentru a combate ierburile și plantele native. Cultivarea pe scară
largă a porumbului a alterat ecologia pampasului. Plantele care au reușit să reziste
ierbicidelor și au crescut în umbra tulpinilor de porumb au început să preia inițiativa, iar un
rozător, cândva rar întâlnit, șoarecele de câmp – a devenit o specia dominantă.
Acest rozător a fost întotdeauna prezent în pampas, dar într-un nr foarte mic. Hrănindu-se
cu semințele noilor specii de plante dominante, șoarecele de câmp a proliferat în câmpurile
cultivate cu porumb și alfalfa. El este vectorul-purtător și rezervorul natural al virusului Junin,
care provoacă febra hemoragică argentiniană. Pe măsura creșterii populației de șoareci,
fermierii au fost din ce în ce mai expuși la acest virus și l-au răspândit în familiile lor și ale
altora. De la descoperirea sa, în anul 1958, peste 20 mii argentinieni au fost infectați, și
aproape o treime din aceștia au murit de febră hemoragică Junin.
Animalele domestice pot de asemenea contribui la răspândirea bolilor infecțioase.
Mai mulți agenți patogeni umani provin de la vite, inclusiv Cryptosporidium, un protozoar
acvatic care infectează de obicei vitele, dar cu câtva timp în urmă s-a constatat că poate
infecta și oameni prin intermediul apelor contaminate. Paraziții pot sări spre și de la o
anumită specie către altele, și uneori între oameni și animale. Exemplul clasic îl constituie
gripa. Apariția gripei în lume se datorează metodei integrate tradiționale de creștere a
animalelor în China, în ferme de rațe, porci și păsări, o practică care își are originile pierdute
în negura timpurilor. Și în fiecare an, noi tulpini virale sunt răspândite anual peste tot în
lume, provocând noi tipuri de gripă în anotimpurile favorabile.
Prin înlocuirea populațiilor de animale sălbatice și distrugerea habitatelor,
activitățile umane privează microbii de organismele lor gazdă obișnuite și astfel îi forțează să
caute și să infecteze populații noi, vulnerabile. Activitățile umane pot interveni chiar și în
zone noi care au deja populații susceptibile de a fi infectate. Acest lucru s-a petrecut în 1975
cu bacteria Borrelia, care provoacă un tip de febră cunoscută sub numele de maladia Lyme.
La începutul anilor 70, multe persoane s-au mutat în noile zone sub-urbane din Old Lyme,
Connecticut și în alte zone împădurite. În același timp, populația nativă de cerbi a crescut,
întrucât urșii și alți prădători au fost eliminați. Ca rezultat, oamenii au venit în contact cu
căpușele – vectorii purtători ai bacteriei febrei Lyme – care trăiesc în blana cerbilor. Atunci
când o căpușă mușcă un cerb sau un om, bacteria se transferă din saliva căpușei în sistemul
sangvin al victimei. Maladia Lyme s-a răspândit de atunci pe tot cuprinsul Statelor Unite – în
parte datorită creșterii nr de cerbi și căpușe - și este prezentă în special în Noua Anglie,
Wisconsin și Minnesota, acolo unde oamenii trăiesc și își petrec timpul în zonele împădurite,
alături de cerbi. În 1994, au fost raportate peste 13 mii cazuri de febră Lyme în Statele Unite.
Pentru a descrie fenomenul obișnuit de proliferare a malariei în preajma zonelor
irigate, a barajelor, apelor stătute, terenurilor în construcție și zonelor slab drenate, acolo
unde malaria e prezentă deja, dar numai în anumite perioade ale anului când condițiile sunt
propice dezvoltării țânțarilor, specialiștii se referă la așa numita “malaria generată de om”.
Aceasta este comună tuturor zonelor tropicale din Asia, Africa și cele două Americi.
De exemplu, după construirea în Rajahstan a canalului Indira Gandhi pentru a iriga
zonele deșertice din India, fermierii și-au schimbat preferințele de la culturile tradiționale de
jowar și bajra, către altele, mai profitabile, cum ar fi grâul sau bumbacul, culturi care
necesită cantități mari de apă. În zonă au venit mulți oameni în căutare de lucru. Canalul
principal – în lungime de 445 km de la Masitanwali la Ramgarh – s-a dovedit a fi un mediu
ideal pentru înmulțirea țânțarilor în perioada ploilor musonice. În locul unor producții
agricole și a unei prosperități generale, ploile abundente au adus o răspândire rapidă printre
fermieri a malariei cerebrale, care netratată poate duce rapid la moarte, întrucât provoacă
erupția globulelor roșii și hemoragii cerebrale. Malaria (și acum și febra dengue) și bolile
infecțioase care se transmit prin intermediul apei sunt comune în India în timpul
anotimpului musonic, dar canalele au purtat epidemiile pe o arie mult mai extinsă,
expunând fermierii și muncitorii care au transmis apoi boala și altor categorii de oameni.
“Fitilul apelor stătute asociate terenurilor în construcție și praful de pușcă al muncitorilor din
rândul imigranților, au condus la o adevărată explozie a malariei”, a raportat un studiu al
Băncii Mondiale asupra Proiectului Barajului Sarovar din India.
Modificările climatice cauzează tulburări și alterări ale mediului. Sunt de așteptat
mai multe inundații, furtuni și secete, ca și modificări în regimul ploilor și precipitațiilor în

general. Deși este dificil de prevăzut efectul complet, acestea ar putea avea consecințe
serioase asupra sănătății umane. Un anumit nr de condiții naturale care afectează agenții
patogeni și vectorii lor transmițători – cum ar fi ritmul înmulțirii și perioada scursă până la
atingerea stadiului adult, localizarea zonelor de înmulțire și a habitatelor, timpul dintre 2
cicluri de hrană – sunt sensibile la variațiile de temperatură, umiditate și precipitații.
Modificările temperaturii și regimului precipitațiilor, atât la nivel local cât și global,
ar putea duce la răspândirea geografică a paraziților și vectorilor-purtători, pot afecta
comportamentul acestora și pot mări ritmul lor de dezvoltare, crescând astfel riscul
transmiterii bolilor infecțioase.
Condițiile climatice extreme, cum ar fi căldura și inundațiile puternice pot produce
exact condițiile de mediu necesare unei ruperi a echilibrului. Incidența crescută a febrei
dengue în unele țări, cum ar fi Columbia în 1995, a urmat unor perioade de ploi abundente.
Modificările temperaturii și regimului precipitațiilor, atât la nivel local cât și global
ar putea duce la răspândirea geografică a paraziților și vectorilor-purtători, crescând astfel
riscul apariției bolilor infecțioase.
Riscurile cele mai mari apar în zonele care se învecinează cu zonele endemice, sau
care se află la altitudini mari în zonele endemice și printre oamenii care nu au o imunitate
proprie, dobândită probabil printr-o expunere anterioară. Michael Loevinsohn, de la Centrul
Internațional de Cercetare și Dezvoltare din New Delhi a corelat creșterea cu 1 grad Celsius a
temepraturii medii din Rwanda în 1987, cu o creștere cu 337% a incidenței malariei în
această zonă începând cu 1984. În regiunile muntoase aflate la mare altitudine din Rwanda,
acolo unde malaria era anterior “rară sau absentă”, au fost raportate creșteri de 500%,
comparativ cu valoarea de 300% din zonele mai joase.
Cercetările efectuate asupra țânțarului Culex tarsalis, principalul vector-purtător al
encefalitei ecvine vestice și a encefalitei St. Louis, arată că o creștere a temperaturilor medii
duce de fapt la scăderea timpului necesar maturizării larvei (și implicit și a virusului
encefalitic). (Diferitele tipuri de encefalite variază ca severitate între formele ușoare,
asemănătoare ca simptome cu gripa, inclusiv febră ridicată, și până la forme care implică
inflamații mortale ale creierului și ale sistemului nervos central). Atunci când vremea se
încălzește, țânțarii se înmulțesc mai rapid, așa încât nr total de vectori-purtători poate crește
foarte repede. Creșterea temperaturii scade de asemenea timpul scurs între 2 cicluri de
hrană, astfel că țânțarii mușcă oamenii și animalele mai frecvent, fapt care are ca efect
creșterea riscului de transmitere a parazitului encefalitei. Când temperaturile sunt prea

ridicate, larvele de țânțari nu mai ajung la maturitate. Deci, până la un anumit prag de
temperatură vremea caldă mărește riscul propagării infecțiilor transmise prin intermediul
vectorilor-purtători.
Institutul Național de Sănătate Publică și Protecția Mediului din Olanda raportează
că o creștere a temperaturii medii globale cu 3 grade Celsius, ar dubla potențialul epidemic
al populațiilor de țânțari din regiunile tropicale și ar mări acest potențial de peste 10 ori în
țările temperate, acolo unde malaria este în mod obișnuit rară sau inexistentă. Modelul
folosit de acest institut care examinează interacțiunile dintre climat, țânțari și oameni,
prevede anual milioane de noi cazuri de malarie. În întreaga lume, peste 1 milion de oameni
ar putea deceda anual în următorii 60 ani, ca rezultat al “impactului modificărilor climatice
induse de către activitățile umane asupra transmiterii malariei”. Aceste studii arată că în
zonele aflate la latitudini mari se prevăd apariția unor condiții bioclimatice care să favorizeze
transmiterea malariei.
Coordonarea dintre politicieni și autoritățile din domeniul sănătății este
importantă atât pentru a anticipa răspunsurile la tulburările viitoare, cât și pentru
coordonarea eforturilor pentru combaterea efectelor negative asupra sănătății pe care le au
activitățile umane. În viitor, împreună cu păstrarea intactă a ecosistemelor și reducerea la

minimum a alterărilor de habitat, diferitele comunități ar trebui să solicite crearea de
programe care să încerce să prevină toate consecințele imprevizibile ale dezvoltării, și să
implice și considerente de sănătate în rândul efectelor pe care le au activitățile umane, cum
ar fi construcția de canale și agricultura. Și, de asemenea, nu ar strica și oferirea unor cursuri
de educație sanitară în rândul populației acestor comunități, mai ales în zonele care sunt în
mod special vulnerabile la tulburările de mediu, sau în care unele boli sunt practic endemice.
Cu toate acestea însă, înțelegerea tuturor conexiunilor existente între diversele
tipuri de tulburări ale mediului, dezvoltarea microbilor și sănătatea umană pare a fi aproape
imposibilă. “Este o loterie”, spune Paul Ewald, un biology de la Colegiul Amherst din
Massachusetts, “dacă un agent patogen va fi sau nu introdus în rândul unei populații”.
Amestecarea biologică și tulburările sociale
Adăugându-se la modificările și tulburările mediului, transferul oamenilor,

plantelor, animalelor și bunurilor – proces cunoscut sub numele de “amestecare biologică” -
poate duce la mărirea riscului de expunere la o boală infecțioasă. Dr. Stephen Morse, un
virusolog de la Universitatea Rockfeller, a introdus termenul de “trafic viral” pentru
descrierea transferului virusurilor către noi specii sau noi indivizi, de multe ori ca urmare a
unor acțiuni umane. Unele condiții induse de activitățile umane dau undă verde amestecării
biologice microbiene, în timp ce altele încetinesc sau chiar opresc acest trafic, comportându-
se precum culoarea roșie a semaforului. Așa cum afirmă Morse, “traficul viral natural este
crescut în urma traficului uman”. Prin înțelegerea acestei “culori verzi” și a celei roșii, putem
controla mai eficient acest trafic.
Prin transportul microbilor și vectorilor-purtători, originari dintr-o anumită zonă
geografică, în alte regiuni, transferul și amestecarea creează posibilitatea ca microbii să
infecteze noi populații. Apariția și reapariția unor infecții sunt cauzate de agenți patogeni
care sunt deja prezenți în mediu, dar traficul viral și amestecarea biologică sunt cele care le
readuc în prim plan.
Înainte ca Cristofor Columb să ajungă în Lumea Nouă, la finele secolului al XVlea
trăiau în cele 2 Americi circa 100 mil oameni. Exploratorii europeni au adus cu ei mai mult
decât propria religie, limbă și cultură. Ei au adus de asemenea și paraziți și agenți patogeni
nefamiliare populației băștinașe. Introducerea în rândul unei populații a unei infecții la care
nu a fost expusă anterior și cu care nu este obișnuită, poate avea consecințe devastatoare:
populația Mexicului a scăzut de la 20 mil oameni la 3 mil între anii 1518 și 1568, și apoi a mai
scăzut cu 50% în următorii 50 ani. Cele mai multe decese au fost datorate unor epidemii
succesive de variolă, pojar și tifos, toate fiind aduse de valurile de exploratori și cuceritori
europeni.
Cinci sute de ani mai târziu, la sfârșitul sec XX, 1 milion de persoane traversează
anual granițele internaționale, prin intermediul avioanelor. Fiecare persoană, plantă sau
animal care migrează este un potențial purtător al unui microb sau organism care este străin
în punctul de destinație. Astăzi, un agent patogen, cum ar fi cel care provoacă gripa, poate
călători foarte ușor în jurul lumii, în numai câteva ore. Deși posibilitatea ca un caz izolat să
genereze probleme medicale grave este mai degrabă scăzută, ritmul crescut al transportului
mărește șansele ca aceste cazuri să devină mai frecvente și să aibă efecte pe termen lung
asupra populațiilor susceptibile de infecție.
De exemplu, în anii 70, pavarea autostrăzii Kinshasa din Point Noire, Zair și până la
Mombasa, Kenya, a oferit posibilitatea unei rapide răspândiri a SIDA. Deși originea virusului
SIDA, HIV, nu este cunoscută, răspândirea inițială a viruslui a fost probabil puternic
influențată de transportul și comportamentul oamenilor.
Șoferii de camion care foloseau autostrada au contractat HIV de la prostituate, iar apoi l-au
transmis oamenilor din orașe, fie pe cale sexuală, fie prin intermediul acelor de seringă.
Comunitățile aflate de-a lungul autostrăzii au fost curând infectate cu SIDA, și treptat acest
virus mortal a pătruns în toată lumea. Până în 1994, mai mult de 25 mil persoane au fost
infectate cu HIV, iar un nr situat între 5 și 9 mil oameni au manifestat toate simptomele SIDA.
Mecanismul amestecării biologice aduce paraziții și vectorii lor purtători în locuri
noi, dar pentru a apărea efecte pe termen lung, condițiile de mediu locale trebui să aibă
anumite caracteristici: trebuie să existe populații suficient de numeroase de gazde-
purtătoare și de victime. Iar aceste condiții – biologice, sociale, ecologice și climatice –
trebuie să conducă la răspândirea bolii. De exemplu, cazurile de febră dengue – cunoscută și
sub numele de febră osoasă, datorită durerilor osoase, a hemoragiei mucoaselor pielii și
abdomenului, febrei puternice, frisoanelor, durerilor de cap, stărilor de vomă, diareei, și
epuizării pe care le cauzează - au fost mereu în creștere în America Latină începând cu anii
80, ca efect al urbanizării și sărăcirii în creștere.
Programul de eradicare a țânțarilor prin pulverizarea de insecticide a eșuat, astfel
că a apărut o creștere ulterioară a cazurilor de febră dengue.
Agentul patogen al febrei dengue este transmis de femela țânțarului Aedes

aegypti, care proliferează în zonele urbane, trăind și înmulțindu-se în mici containere ce
conțin apă, cum ar fi ghivecele de flori, anvelope, eleștee, canale colectoare de pe marginea
șoselelor, butoaie și chiar în unele țesături impermeabile care colectează apă. Aceste
organisme care supraviețuiesc bine în mediul urban, sunt găsite practic în toate marile orașe
ale tropicelor. În fiecare an, până la 100 de mil oameni contractează febra dengue, în special
în orașele și zonele urbane tropicale, în timp ce 2.5 mil oameni sunt expuși riscului infecției.
În ultimii 10 ani, cazurile de febră dengue au fost raportate numai izolat în orașe
ale Statelor Unite, printre care Houston, dar oficialitățile sunt îngrijorate de faptul că febra
dengue ar putea deveni comună în America de Nord.
În același timp în care condițiile pentru dezvoltarea A.aegypti s-au îmbunătățit, a
apărut în sud-estul Statelor Unite un alt vector-purtător al febrei dengue, A.albopictus, mai
cunoscut sub numele de țânțarul tigru asiatic. Acesta și-a extins arealul înspre sud, până în
America Latină, iar spre nord până în Chicago și Washington D.C.
Fiind introdus în Texas prin intermediul transportului de anvelope uzate din Asia,
țânțarul tigru asiatic are mușcătura mai puternică și poate supraviețui iernilor grele mai bine
decât ruda sa tropicală.
Una din dificultățile tratării febrei dengue este aceea că ea are 4 forme diferite de
manifestare, iar infectarea cu un anumit tip nu conferă imunitate la celelalte tipuri. Infecțiile
succesive pot declanșa febra dengue hemoragică (DHF), care provoacă hemoragii interne și
poate duce la șocuri, sau chiar la sindromul dengue acut (DSS), o altă formă de manifestare a
febrei dengue. Dar calea prin care se trece treptat de la forma DHF la forma DSS nu este
cunoscută. DHF a apărut prima oară în Manila, în 1953 și s-a răspândit rapid în toată Asia de
Sud-Est în anii 60. În anii 80, DHF și-a făcut apariția în Brazilia, Cuba și Venezuela, iar astăzi se
răspândește încet în toată America Latină. Între anii 1989 și 1994, febra dengue hemoragică
a înregistrat o creștere a nr. de cazuri de 60 ori în America Latină. La nivel mondial, incidența
DHF a crescut datorită urbanizării accentuate, mai ales în regiunile tropicale, acolo unde
febra dengue este endemică.
Tabel 7.3. Incidența globală a febrei dengue henoragice
Perioada Număr de cazuri Cazuri anuale
1956 - 1980 715.283 29.803

1981 - 1985 687.522 137.504
1986 - 1990 1.338.461 267.692
Deseori, perturbațiile climatice, cum ar fi inundațiile, furtunile sau cutremurele,

creează condiții propice pentru intensificarea traficului viral, iar apoi activitățile umane, și
într-o anumită măsură și răspunsurile oamenilor la aceste perturbări, amplifică efectul
acestor perturbații. De exemplu, unii experți cred că recrudescența ciumei din districtul
Surat, India, din septembrie 1994 a fost corelată cu inundația de pe fluviul Tapti din acea
vară, și cu un cutremur care a avut loc un an mai devreme. Cutremurul a afectat orașul Tehri
în 1993, lăsând în urma sa un peisaj devastat și sute de oameni fără adăpost. Pe calea
aerului au fost aduse ajutoare de urgență și medicale pentru supraviețuitori, dar aceste
ajutoare au fost atât de abundente încât exista prea multă hrană. Alimentele excedentare au
fost stocate în depozite, unde au fost mâncate de șobolani. Rozătoarele s-au înmulțit rapid,
permițând ca bacteria ciumei – adăpostită de puricii din blana rozătoarelor să-și extindă aria
sa de răspândire foarte departe. India a avut o vară foarte toridă în anul 1994, cu
temperaturi atingând 40 ° C, iar puricii au părăsit animalele moarte din pricina căldurii.
Apoi un muson a dus la inundația de pe fluviul Tapti, acoperind cu peste 3 m apă
districtul Sirat. Încă o dată, oamenii au fost forțați să-și părăsească locuințele. Rozătoarele au
fost de asemenea forțate să-și găsească adăpost pe terenuri mai uscate. Șobolanii și
animalele s-au strâns astfel împreună în aceleași locuri, mărind astfel riscul expunerii la
infecție. Și cu toate că din punct de vedere medical, India era pregătită pentru a putea face
față bolilor transmise prin intermediul apei, cum ar fi gastroenterita și holera, precum și
unor boli transmise prin vectori-purtători, ca malaria și febra dengue, nu avea nici un plan de
acțiune împotriva acestor boli. Mulți medici, care ar fi putut diagnostica și trata ciuma,
plecaseră deja din zona calamitată, iar boala nu mai fusese semnalată de câteva decenii.
Corelația dintre caracteristicile climatice și pagubele aduse mediului de inundație
și cutremur a fost exacerbată de factori sociali: orășele apărute peste noapte, condiții de trai
mizere, excedent de hrană în depozite și o rețea sanitară neadecvată. Panica s-a transformat
în isterie prin intermediul presei, care s-a axat pe prezentarea dezastrului fără a-i explica însă
cauzele. Ceea ce ar fi putut fi prevenit sau combătut din vreme, s-a transformat într-un
dezastru social și financiar, întrucât zborurile internaționale din și înspre India au fost
anulate, iar comerțul a înregistrat o perioadă de stagnare. Epidemia de ciumă din India a fost
urmată de răbufniri ale malariei și febrei dengue, pe măsură ce țânțarii au proliferat în
zonele cu ploi musonice. Ciuma a trecut în obscuritate după aplicarea unor măsuri:
pulverizarea de insecticide și DDT, colectarea gunoiului și prinderea rozătoarelor și izolarea
bolnavilor în timpul tratamentului. Dar mesajul epidemiei - acela că un sistem de
supraveghere rapid și eficient, și un personal medical bine pregătit sunt absolut necesare
pentru a proteja sănătatea unei comunități – rămâne actual atât în cazul Indiei cât și pentru
orice altă țară.
Războiul și tulburările sociale creeează de asemenea condiții propice pentru
răspândirea bolilor infecțioase. De exemplu, gripa care este pandemică în acest secol a
izbucnit în 1918 și s-a răspândit în toată lumea, fiind transportată de soldații întorși acasă.
După război, malnutriția, tulburările sociale și spitalele prost echipate au contribuit din plin
la răspândirea acestei boli foarte contagioase. Numai Islanda și Samoa au fost cruțate de
acest flagel, și aceasta înainte să apară traficul internațional aerian. Această maladie
pandemică a făcut peste 20 mil victime în toată lumea – mai mult decât dublul victimelor din
primul război mondial. Pentru a preveni epidemiile anuale de gripă, autoritățile încurajează
acum populația pentru a se vaccina împotriva noilor tipuri de gripă.
În Rusia de astăzi, sănătatea generală se înrăutățește, datorită unor condiții
politice instabile, deteriorării infrastructurii, nivelului ridicat de poluare, migrației populației
și a unei tranziții în economie. Pe tot cuprinsul țării, tuberculoza, pojarul, și oreionul
traversează o nouă perioadă de înflorire, după ce au fost combătute cu succes prin vaccinări
în masă până la mijlocul anilor 80. Incidența difteriei, o boală uneori mortală și care poate fi
ușor combătută prin imunizarea copiilor, a crescut în Rusia de la 603 cazuri în 1989, la
39.703 în 1994.
Pe coasta Pacificului, orașele Sovietskaia Gavan și Vadino au înregistrat în ianuarie

1995, de 6 ori mai multe cazuri de difterie decât au fost înregistrate cu un an în urmă în
toată regiunea. Iar în 1994, holera și-a făcut apariția la Moscova, fiind transportată în nord
din zona coastelor Mării Negre, unde vibrionul holeric fusese detectat în plantonul marin cu
6 luni în urmă.
Dar chiar și în mijlocul acestor tulburări sociale există speranța că bunul simț va
prevala. James P. Grant, fostul director executiv al UNICEF, a demonstrat de-a lungul carierei
sale în acest organism internațional, că s-au putut oferi vaccinuri pentru copii chiar și pe
timp de război. Sub conducerea sa, UNICEF a negociat încetări temporare ale focului pentru
a permite ordinelor religioase, voluntarilor UNICEF, surorilor medicale și a altor categorii de
personal medical să furnizeze un minim de hrană și medicamente pentru victimele
războiului.
De exemplu, în El Salvador, oficialitățile UNICEF au negociat cu președintele Duarte
și conducătorii gherilei ca pe timpul anumitor zile, la intervale regulate de timp, să nu aibă
loc confruntări armate. Ca rezultat, ritmul de imunizare a copiilor a crescut de la 3% în 1984,
la 80% în 1990, cu toate că aceștia se aflau în mijlocul unui război civil.
Lipsa de apă curată
Apa contaminată este intim legată de incidența și răspândirea bolilor infecțioase.

Pe tot cuprinsul globului, bolile infecțioase răspândite prin intermediul apei reprezintă mai
mult de 99% din cazurile de boli legate de apa contaminată, și au o incidență de sute de ori
mai mare decât cele provocate de contaminarea apei potabile cu substanțe chimice.
În țările în curs de dezvoltare, mor anual peste 25 mil oameni din cauza agenților
patogeni și substanțelor poluante prezente în apa potabilă. Iar diareea care provoacă o
deshidratare puternică și malnutriție, face anual 3 mil victime în rândul copiilor în vârstă de
sub 5 ani, contând pentru un sfert din mortalitatea acestei grupe de vârstă.
Ironia constă în faptul că aceste boli sunt ”curabile și pot fi prevenite”, după cum
afirmă dr. Ronald Waldman, fost coordonator al Forței de Combatere a Holerei din cadrul
WHO.
Răspândirea largă a terapiei de rehidratare orală (ORT) – care constă în
administrarea, sub formă lichidă sau ca pachețele, a unui amestec de apă, zahăr și sare,
imediat după ce pacientul poate să bea – a redus mortalitatea majorității afecțiunilor
diareice.
Agenții patogeni umani care proliferează în mediul acvatic pot provoca hepatita A,
salmonella și diverse tipuri de maladii diareice asociate cu E. coli., holera, febra tifoidă și
dizenteria. Unii agenți patogeni sunt transmiși prin intermediul apei potabile infectate sau
prin consumarea peștilor și scoicilor contaminate. Alții sunt răspândiți prin practicarea
înotului în apele infectate, iar altă categorie de agenți patogeni sunt transmiși de purtători
din rândul insectelor sau melcilor acvatici.
În timpul Deceniului Internațional pentru Alimentare cu Apă Potabilă (1981-1990)
s-a furnizat apă potabilă sigură pentru milioane de oameni. Eforturile concertate din anii 80
ale guvernelor, grupărilor autonome și ale comunităților implicând cheltuieli de peste 130
miliarde dolari pentru proiecte de infrastructuri și inițiative la nivelul comunităților – au
progresat semnificativ către scopul declarat al ONU, acela de a furniza ”apă potabilă pt toți”.
Posibilitățile de acces la apa potabilă garantată s-au dublat în zonele rurale și au
crescut de 1.5 ori în cele urbane. Dar progresul înregistrat în cursul acestui deceniu a fost
subminat de ritmul rapid de creștere a populației în țările în curs de dezvoltare.
Chiar și în zonele în care despre resursele de apă se credea că sunt relativ sigure,
mai sunt încă probleme serioase. Astăzi, febra tifoidă și dizenteria sunt rare în țările
industrializate.
Un studiu a relevat că aproape o treime din totalul cazurilor de maladii diareice din
America de Nord pot fi asociate cu consumul de apă potabilă insuficient tratată.
Cryptosporidium și Giardia, care provoacă infecții gastrointestinale, reprezintă
principalii agenți patogeni producători de boli transmise prin intermediul apei de Statele
Unite. În 1993, în Milwaukee, atunci când Cryptosporidium a infestat resursele de apă ale
orașului, s-au îmbolnăvit peste 400 mii oameni, iar 104 dintre aceștia au decedat. Un
dezastru care a costat cel puțin 150 mil dolari pentru a combate boala, și probail dublu
pentru cheltuielile medicale și timpul de lucru pierdut.
Anual peste 700 mii americani contractează cryptosporidioză, una din cele mai
severe afecțiuni bacteriene, întrucât poate duce la infecție chiar când parazitul se găsește în
concentrații mici și uneori rezistă metodelor de deinfecție aplicate uzual apelor potabile.
Aproape 40% din probele de apă potabilă tratată în Statele Unite colectate de Robert Morris,
profesor de epidemiologie la Colegiul Medical din Wisconsin, conține Cryptosporidium sau
Giardia.
În Rusia, fluviile Volga, Don și Obi sunt acum un real pericol pentru sănătatea
publică. Aceste cursuri de apă găzduiesc agenții patogeni ai holerei, febrei tifoide, dizenteriei
și hepatitei virale, care s-au răspândit apoi în celelalte sisteme acvatice și au contaminat
resursele de apă potabilă.
Șeful direcției epidemiologice din Ucraina, Vitali Movcianok, a afirmat în 1994 că

multe cursuri de apă din Ucraina sunt atât de contaminate de deșeurile industriale și
menajere încât practic toate sistemele de filtrare a apei au eșuat în tentativa de protecție
împotriva vibrionului holeric. Pentru a combate aceste boli este nevoie de sisteme de
deversare îmbunătățite și resurse de apă curate și protejate de posibilele surse de deversare
îmbunătățite și resurse de apă curate și protejate de posibilele surse de contaminare,
precum și de resurse medicale și vaccinuri.
Chiar în rândul unei comunități corect educate din punct de vedere medical, un
eveniment aparent minor, poate declanșa o epidemie. De exemplu, în 1991, apa stătută din
cala unui cargou chinezesc a fost responsabilă de răspândirea în apele peruviene a formei
asiatice a vibrionului holeric. Odată ce bacteria a fost eliberată, se crede că aceasta s-a
răspândit rapid prin intermediul planctonului și în apele marine, și a fost astfel transmisă
oamenilor prin intermediul apei potabile, peștelui, moluștelor și crustaceelor. Mulți oameni
din regiune au ingerat vibrionul holeric în mod direct prin consumul de ceviche (pește crud
cu suc de lămâie). În decurs de 2 ani de la eliberarea sa, au fost înregistrate peste 500 mii
cazuri de holeră în America Latină, numai în Peru înregistrându-se 200 mii cazuri.
Personalul medical poate preveni izbucnirea unor epidemii de boli infecțioase

transmise prin intermediul apei, prin învățarea populației unei zone să diagnosticheze corect
holera și prin oferirea unor metode de evitare a infecției – cum ar fi de exemplu fierberea
apei potabile și spălarea atentă a alimentelor. De exemplu, în America Latină este folosită pe
scară largă tratarea apei cu clor, deoarece este un procedeu ieftin și cu rezultate bune. Dar
tratarea apei cu clor nu este adecvată în cazul apelor foarte poluate, și ar un efect slab, sau
nu are deloc efect, asupra unor protozoare cum este Cryptosporidium, astfel că sunt
necesare și alte sisteme de filtrare.
În regiunile în care bolile infecțioase transmise prin intermediul apei sunt
tradiționale, o modalitate de prevenire a epidemiilor de holeră poate fi detectarea și
urmărirea evoluției înfloririlor planctonului. Holera are anumite perioade de incidență
crescută, atunci când temperatura, lumina solară, conținutul de substanțe nutritive și
aciditatea mediului oferă condiții adecvate dezvoltării bacteriei. În alte perioade ale anului,
bacteria ”hibernează” în corpul algei-gazdă. Perioadelor de înflorire le corespund cazuri de
îmbolnăviri în rândul oamenilor, mamiferelor marine și peștilor. În Bangladesh, epidemiile
sezoniere de holeră sunt asociate cu ploile abundente, cu evenimente El Niño (adică
temperaturi crescute ale apelor oceanice) și cu înfloriri ale planctonului.
La finele anilor 80 și începutul anilor 90, morbivirusul cafre a provocat o serie de

victime în rândul delfinilor din Marea Mediterană a fost detectat în biotoxinele pe care le
conțineau bancurile de macrou, pește cu care se hrănesc delfinii. Sistemul imunitar al
delfinilor pare să fi fost de asemenea afectat și de temperatuta crescută a apei marine de
suprafață și de contaminarea cu PCB. Anumite soluții la nivel de infrastructuri, cum ar fi
sistemele de deversare, sunt necesare, dar păstrarea unui mediu marin sănătos constituie o
parte importantă a acestor soluții.
Rezistența la medicamente
Urmând descoperirii lui Alexander Fleming din 1929, a proprietăților

antibacteriene a Penicillium, în anii 40 și 50 s-au făcut progrese uriași în combaterea bolilor
infecțioase. Cu un arsenal în creștere de medicamente – incluzând penicilină, tetraciclină și
ampicilină –WHO, guvernele naționale și autoritățile medicale au inițiat o campanie de
eradicare de pe suprafața Pământului a bolilor infecțioase. Cu toate acestea, prin anii 60
optimisumul naiv și speranțele anilor trecuți s-au moderat realizându-se faptul că
antibioticele sunt instrumente eficace de combatere a microbilor numai când sunt utilizate
efectiv și limitat.
Rezistența la medicamente este la fel de inevitabilă ca și evoluția. Atunci când este

folosit un medicament – cum ar fi penicilina – unele bacterii supraviețuiesc dozei inițiale de
antibiotic, ele devin imune sau rezistente în același mod în care un copil poate fi uminzat cu
doze mici de bacterii infecțioase, care să inițieze rezistența la respectiva boală. Bacteriile
supraviețuitoare se reproduc apoi, treptat ele devin genurile dominante, iar antibioticele își
pierd eficiența. Genurile rezistente se dezvoltă foarte rapid în special atunci când medicii
prescriu doze ridicate de antibiotice și încearcă mai degrabă eliminarea agentului patogen,
decât combaterea sa. Dacă 99.9% din indivizii unei populații de bacterii sunt omorâți, atunci
supraviețuitorii constituie o super-bacterie.
Numărul de specii rezistente a început să crească aproape chiar din momentul în
care Fleming și-a început experimentele de salvare a vieților omenești. Nu mai târziu decât
în anul 1995, cele mai multe țări ale lumii au recunoscut problemele pe care le întâmpină,
generate de folosirea excesivă a antibioticelor, și au restrâns folosirea penicilinei, cerând
pentru administrareea sa rețete medicale.
Astăzi, la mai mult de o jum de secol de la descoperirea antibioticelor, ne aflăm în
pragul pierderii acestor resurse valoroase. ”Aproape toate bolile provocate d ebacterii se află
pe drumul către rezistența la medicamente”, afirmă Robert Naso, vicepreședinte cu
probleme de cercetare al Univax Biologics, din Rockville, Maryland.
Una din bolile infecțioase cu mortalitatea cea mai ridicată – malaria- a înregistrat
recent o revenire, pe măsură ce au evoluat formele rezistente ale parazitului Plasmodium
care provoacă boala. În unele țări africane, pentru tratamentul malariei este prescrisă, foarte
frecvent și la un preț foarte scăzut, clorchinina. La sfârșitul anilor 50, în Asia de Sud și
America de Sud au apărut forme ale Plasmodium falciparum rezistente la clorchinină. La
finele anilor 70, aceste forme s-au răspândit în întreaga Asie de Sud, India, Orientul Mijlociu
și Africa de Est, deplasându-se spre vest prin Africa Sub-Sahariană în următorii 10 ani.
Astăzi, în rândul populației din Malawi și Zair sunt comune formele severe ale
malariei (uneori sub formă de malarie cerebrală). În 1995, cheltuielile directe și indirecte
asociate malariei au fost estimate la 1.8 miliarde dolari în Africa. Și în Vietnam, cazurile de
malarie cu complicații cerebrale și hemoragice (”febra apei negre”) au crescut cu 275% între
anii 1987 și 1990, iar mortalitatea s-a triplat, din cauza unei corelări a malariei rezistente la
medicamente, a migrației în zonele împădurite, activităților miniere și unui sistem sanitar
neadecvat.
Agentul patogen rezistent la antibiotice al pneumoniei, Streptococcus
pneumoniae, o cauză majoră a îmbolnăvirilor și deceselor din rândul copiilor și bătrânilor din
lumea întreagă, a fost raportat pentur prima oară în 1957, în Noua Guinee.
Infecțiile pneumococice rezistente la antibiotice au devenit obișnuite în Africa de Sud în anii

70, în Europa în anii 80, iar în Statele Unite, în anii 90. În Europa, pneumococii rezistenți la
antibiotice reprezintă o problemă din ce în ce mai gravă, provocând infecții printre care
pneumonia și septicemia, adesea cu efecte mortale. În 1979, numai 6% din genurile de
pneumococi era rezistente la penicilină. În 1989 acest procent a sporit la 44% în întreaga
Europă. Un studiu din Atlanta, Georgia a raportat că 41% din infecțiile pneumococice
întâlnite la copiii în vârstă de sub 6 ani erau rezistente la tratamentul cu penicilină.
Infecțiile rezistente la antibiotice nu sunt neapărat mai periculoase decât celelalte,
dar ele sunt mult mai dificil de tratat. Medicii trebuie să prescrie perioade din ce în ce mai
lungi de ședere în spitale, tratamente alternative, precum și medicamente mai scumpe și
mai toxice, pe măsură ce formele rezistente la un antibiotic sau clasă de antibiotice devin
mai frecvente. Din 50 de bacterii studiate, numai 2 – cele care provoacă maladia Lyme și
sifilisul – pot fi combătute utilizând un singur antibiotic. Pentru celelalte 48 sunt necesare cel
puțin două antibiotice.
Unele infecții pneumococice și streptococice – provoacă febră ridicată, dureri ale
gâtului și urechilor și pneumonie – sunt rezistente la toate antibioticele, cu excepția unuia
singur: vancomicina. Este însă numai o problemă de timp până când și acest antibiotic va
deveni inutil. Infecții enterococice rare sunt deja rezistente la vancomicină. Enterococii își vor
transmite eventual plasma către alte tipuri de agenți patogeni, care generează infecții mai
comune.
În orașele Statelor Unite și în alte părți ale lumii au apărut cu o mortalitate de
peste 50% forme de tuberculoză rezistente la mai multe tipuri de antibiotice. Pentru a trata
un caz de tuberculoză activă obișnuită în Statele Unite sunt necesare cheltuieli de până la 10
mii dolari, comparativ cu cifra de 200 mii dolari necesară tratării unui caz de tuberculoză
activă rezistentă la antibiotice. În 1991 aproape jumătate din noile cazuri de TB din New York
au fost rezistente la cele 2 antibiotice folosite până atunci. Costurile spitalizării new
yorkezilor infectați cu TB rezistente au atins cifre amețitoare, iar 40% din fondurile de
urgență din acel an au fost acordate de către CDC și autoritățile statale pentru continuarea
programului de combatere a TB, care stagnase din anii 80.
Utilizarea mai atentă și limitată a antibioticelor ar rezolva multe din problemele
bătăliei împotriva afecțiunilor rezistente la medicamente. De exemplu, în Ungaria peste o
jumătate din genurile de pneumococi erau rezistente la penicilină în 1989. Situația s-a
ameliorat însă în urma unei campanii împotriva folosirii abuzive a antibioticelor. În 1992, nr
de cazuri de pneumonie rezistentă la penicilină scăzuse la 34%.
Prescrierea rețetei
Pentru combaterea bolilor infecțioase, trebuie să înțelegem modul lor de apariție,

de transmitere și cum anume acestea sunt influențate de către factorul uman. Fără această
înțelegere corectă a modului de transmitere a bolii, eforturile de combatere a febrei galbene
prin eradicarea țânțarului și vaccinări ar fi fost practic inutile.
Peste 60% din regiunile Kenyey sunt infestate cu musca țețe, regiuni pe care fără
folosirea intensivă a unor vaccinuri și medicamente foarte scumpe, nu ar fi fost posibilă
creșterea animalelor, au fost necesare măsuri noi de combatere a muștei țețe, altele decât
împrăștierea de insecticide. Divizia pentru Sănătatea Animalelor a Organizației pentru
Alimentație și Agricultură a ONU și Centrul Internațional pentru Fiziologia și Ecologia
Insectelor a dezvoltat măsuri de combatere care folosesc capcane cu miros de urină de vacă,
pentru a atrage musca țețe, și o mică sursă de lumină introdusă într-un sac, pentru
omorârea insectelor prin efect termic. Capcanele costă numai 10 dolari bucata și sunt
capabile să prindă zilnic 5000 muște.
Prin corelarea datelor privind solul, a celor topografice, meteorologice și
epidemiologice, a fost creată o hartă de risc care indică zonele cele mai vulnerabile în fața
tripanozomiazelor africane și a altor boli, ex: malaria și maladia Lyme.
Studiile epidemiologice care cuantifică conexiunea dintre tulburările mediului și

apariția bolilor infecțioase sunt, de asemenea, foarte necesare și ele. De exemplu,
antropologul Carol Jenkins, precum și alți membri ai Institutului de Cercetări medicale din
Papua – Noua Guinee, au inițiat un experiment pentru montiroizarea sănătății oamenilor
înaintea, în timpul și după încetarea exploatărilor forestiere.
Prin compararea sănătății oamenilor din 4 sate – 2 aflate în zona exploatărilor
forestiere și 2 în zone neafectate – ei intenționează să măsoare efectul pe care îl au
tulburările mediului asupra sănătății locuitorilor.
Chiar și dispunând de cele mai bune date existente, nu există o soluție miraculoasă
pentru toate bolile infecțioase. Cele mai multe măsuri de combatere implică un conglomerat
de eforturi, care includ o mai bună educație, prevenirea și supravegherea bolilor, o terapie
medicamentoasă supravegheată cu atenție, precum și soluții alternative, cum ar fi găsirea de
resjurse de apă curate și programe de combatere a țânțarilor. Pentru a atinge acest
deziderat, WHO a elaborat în 1995 o rezoluție prin care se cere statelor membre o
intensificare a eforturilor de supraveghere a evoluției bolilor, o diagnosticare rapidă și
corectă a acestora precum și un mod de comunicare și răspuns mai eficient, efectuarea de
teste de rutină pentru găsirea formelor rezistente la medicamente și creșterea numărului de
personal implicat în domeniul bolilor infecțioase.
În anul 1994, membrii Uniunii Europene și Cooperării Europene în Știință și

Tehnologie au pus bazele unei rețele pt supravegherea în laborator a infecțiilor cu
salmonella. Cunoscută sub numele de Salmnet, rețeaua distribuie informații în 13 țări,
incluzând și anumite standarde de calitate, preoceduri de raportare și notarea rapidă a
cazurilor suspecte sau confirmate. O epidemie de Shigella sonnei în Suedia, care s-a
răspândit apoi rapid spre alte țări nordice și spre Anglia și Țara Galilor, a fost urmărită
îndeaproape de Salmnet, fapt ce a ajutat autoritățile medicale să-și coordoneze eforturile
pentru a combate infecția.
Ca o concluzie, există câteva măsuri-cheie pe care guvernle și comunitățile
medicale trebuie să le ia în considerare în eforturile lor de a face față bolilor infecțioase noi
sau celor renăscute. În primul rând, recunoașterea modului în care modificările mediului
datorate activităților umane amplifică răspândirea microbilor și vectorilor purtători este
crucială pentru combaterea îngrijorării crescânde și a inerției care au caracterizat
răspunsurile pe care lumea trebuia să le ofere.
În al doilea rând, considerarea oamenilor ca parte integrantă a problemelor și
soluțiilor acestora va ajuta ca cetățenii, personalul medical și politicienii să facă legătura între
mediu și sănătatea umană.

În al treilea rând, guvernele trebuie să realizeze că epidemiile pot fi adesea, mai
degrabă rezultatul unor infrastructuri inadecvate sau unui mod de comunicare ineficient,
decât a unei lipse de cunoștințe sau a unui tratament eficient.
În sfârșit, corelarea între programele integrale de prevenire a bolilor și programele
de imunizare pe scară alrgă precum și a activităților ulterioare acestor programe, educarea
publicului larg, laboratoare moderne și cercetări eficiente, precum și tehnologia electronică,
toate pot contribui la ușurarea în prezent și în viitor a combaterii epidemiilor de boli
infecțioase.
Pe termen lung, prevenirea bolilor constituie un factor principal: creșterea rolului
unui ecosistem sănătos – deși bolile nu vor fi eradicate complet pe această cale – în
controlul, apariția și răspândirea bolilor infecțioase va duce evident la un proces de
însănătoșire a umanității de lungă durată. Rezultatele optime se pot obține prin integrarea
supravegherii bolilor infecțioase în cadrul mai larg al supravegherii mediului ambiant, pentru
a înțelege astfel mai bine ciclul bolilor și pentru a anticipa condițiile multiple care duc la
izbucnirea epidemiilor.
Alternativa neînțelegerii acestor verigi de legătură este limpede: mărirea
cheltuielilor de îngrijire a sănătății și o lume în care peste o jumătate din populație trăiește
cu teama unor boli care sunt la fel de prezente, ca moartea și impozitele.

Cursul 08

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursul 08

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

POGRAM DE STUDII: MASTER

Disciplina: INGINERIA MEDIULUI

DISCIPLINA INGINERIA MEDIULIUI

CURS 1 – Compromiterea viitorului nostru

CURS 2 – Presiunea demografică asupra pământului și apei

CURS 3 – Schimbarea climatică și tranziția energetică

CURS 4 – Stabilizarea climatică: o revoluție a eficienței energetice

CURS 5 – Stabilizarea climatică: trecerea la energia regenerabilă

CURS 6 – Proiectarea orașelor pentru oameni

CURS 7 – Eradicarea sărăciei și stabilizarea demografică

CURS 9 – Refacerea planetei

CURS 13 – Certificarea BREEAM

CURS 14 – Discuții și pregătire pentru examen

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

În aprilie 1993, Organizația Mondială a Sănătății (OMS-WHO) a declanșat o stare

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

Astăzi, umanitatea se confruntă cu o “epidemie de epidemii”. Tuberculoza face

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

Povara bolilor infecțioase

În 1993, bolile infecțioase au determinat, la nivel mondial, moartea a 16.5 milioane

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

Toate, cu excepția pojarului (care este provocat de un virus) și afecțiunilor

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

Cu toate acestea, multă lume nu este încă imunizată. Tratamentele necostistoare nu

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

Agenți patogeni oportuniști

Unii microbi – un termen care include toate bacteriile, virusurile și ciupercile

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

În natură, modificările favorizează de obicei o formă de viață în detrimentul alteia.

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

activi și virulenți. De exemplu, o persoană poate fi infectată cu bacilul tuberculozei, dar să nu

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

mai multe inundații, furtuni și secete, ca și modificări în regimul ploilor și precipitațiilor în

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

creșterea riscului de transmitere a parazitului encefalitei. Când temperaturile sunt prea

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

activitățile umane. În viitor, împreună cu păstrarea intactă a ecosistemelor și reducerea la

Amestecarea biologică și tulburările sociale

Adăugându-se la modificările și tulburările mediului, transferul oamenilor,

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

Agentul patogen al febrei dengue este transmis de femela țânțarului Aedes

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

1956 - 1980 715.283 29.803

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

Deseori, perturbațiile climatice, cum ar fi inundațiile, furtunile sau cutremurele,

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase

Pe coasta Pacificului, orașele Sovietskaia Gavan și Vadino au înregistrat în ianuarie

CURS 08. Confruntarea cu pericolul bolilor infecțioase