UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ Ș I FARMACIE „NICOLAE

TESTEMIȚ ANU”

Departamentul de Medicină preventivă

Disciplina de igienă

Ș eful Disciplinei,
dr. hab. șt. med., prof. univ.
Ion Bahnarel

REFERAT

„Ce trebuie să cunoaştem despre

tuberculoză ”

Elaborat: Moisei Tatiana,

Anul II, grupa M2125

Conducător: Ion Bahnarel

Nota :

Chișină u 2021
 CUPRINS

Introducere..........................................................................................................................................................3

Capitolul 1 Tuberculoza , generalități ..................................................................................................4

1.1 Definiția tuberculozei................................................................................................................................4

1.2 Semne și simptome......................................................................................................................................5
1.3 Patogeneza și factorii de risc..................................................................................................................7

Capitolul 2 Tuberculoza ca maladie infecțoasă ..............................................................................9

2.1 Metodele de transmitere............................................................................................................................9

2.2 Diagnosticul tuberculozei.........................................................................................................................10

2.3 Profilaxia și tratamentul..........................................................................................................................14

2.4 Prognostic și epidemiologie.................................................................................................................20

Recomandări și concluzii .........................................................................................................................23

Bibliografie .....................................................................................................................................................24

2
 INTRODUCERE

Tuberculoza (TB) este o maladie infecţioasă, transmisibilă prin aer. Tuberculoza poate
afecta diverse organe şi ţesuturi la oameni: ochii, oasele, pielea, tractul uro-genital,
intestinele, etc. Însă de cele mai multe ori tuberculoza atacă plă mînii (tuberculoza
pulmonară ). Această formă a maladiei este cea mai periculoasă , deoarece în timpul tusei,
stră nutului, vorbirii sau scuipatului, bolnavii de tuberculoză pulmonară elimină în aer
microbi cunoscuţi drept micobacteria sau bacilii de tuberculoză (MBT). Natura infecţioasă
a TB a fost demonstrată de că tre savantul german Robert Koch. El a fost cel care în anul
1882 a descoperit agentul patogen al maladiei, aparţinînd familiei deMycobacterium.
Micobacteria de tuberculoză mai este numită , și bacilul Koch. Spre deosebire de alţi
microbi, aceasta este foarte rezistentă în mediul extern: pă strîndu-şi proprietă ţile în sol,
ză padă , gheaţă , şi fiind rezistentă la efectele alcoolului, acidului şi substanţelor alcaline. În
acelaşi timp, MBT moare prin expunerea îndelungată la razele directe ale soarelui, sub
acţiunea temperaturilor ridicate şi a substanţelor clorurate.
Aproximativ o treime din populaţia globului este infectată cu MBT sau, după cum spun
medicii, au o formă latentă a TB. Aceasta semnifică că oamenii sunt infectaţi cu bacteria TB,
dar (pe moment) nu s-au îmbolnă vit de această maladie şi nu o pot transmite.
TB a fost identificată practic peste tot în lume, însă în unele ţă ri nivelul să u de
ră spîndire este deosebit de înalt. Mai mult de 95% din cazurile de îmbolnă vire şi deces sunt
depistate în ţă rile în curs de dezvoltare. În 2011, circa 80% din cazurile de TB înregistrate
au fost raportate în 22 de ţă ri. Cele mai frecvente cazuri de îmbolnă vire cu TB au fost
înregistrate în Asia – 60% din totalul noilor cazuri de îmbolnă vire din lume. Cu toate
acestea, cea mai mare incidenţă a cazurilor noi – mai mult de 260 de cazuri la 100 de
mii populație – a fost înregistrată în Africa Subsahariană .
În unele ţă ri se remarcă o scă dere semnificativă a numă rului de îmbolnă viri, în timp ce în
altele incidenţa cazurilor de îmbolnă vire scade foarte încet. De exemplu, Brazilia şi China se
numă ră printre cele 22 de ţă ri în care, pe parcursul ultimilor 20 de ani, se remarcă o
scă dere constantă a incidenţei TB. În Cambodgia, în ultimul deceniu, incidenţa TB a scă zut
cu aproape 45%.
Nu orice persoană infectată cu bacilul tuberculos se poate îmbolnăvi. Sistemul imun
fie ucide microbii, ori "ia mă suri de siguranţă " împotriva acestora, introducîndu-i în stare
”de hibernare” (latentă ) pe un timp îndelungat. Incapacitatea sistemului imun de a lupta cu
infecţia provocată de bacilul TB duce la dezvoltarea formei active, atunci cînd bacilii TB se
înmulţesc şi distrug organismul. Acest lucru se întîmplă la 5-10% din persoanele infectate
cu MBT.
Tuberculoza afectează în special tinerii în cea mai productivă perioadă a lor. Însă boala
poate surveni la orice vîrstă . În 2011, circa 500 de mii de copii din lume, cu vîrsta de pînă la
14 ani, s-au îmbolnă vit de TB şi circa 64 de mii au murit din cauza bolii. Unui risc înalt de
îmbolnă vire cu TB sunt expuse persoanele aflate o perioadă îndelungată în condiţii
nefavorabile (umiditate, lipsa ventilă rii, condiţii dificile de muncă ) şi de subnutriţie,
fumă torii precum şi persoanele cu diabet zaharat sau cele infectate cu HIV.
O treime din populația lumii este infectată cu TBC. Se estimează că în 2015 tuberculoza a
afectat 8,6 milioane de persoane, inclusiv 1,1 milioane de cazuri noi de TBC în râ ndurile
persoanelor care tră iesc cu HIV (PTHIV). La nivel global, TBC a cauzat 1,4 milioane de
decese, din care 320.000 de persoane erau infectate cu HIV. La nivel mondial, se estimează
că 3,6% din cazurile noi și 20% din cazurile tratate anterior sunt TBC multidrog-rezistentă
(MDR). Cel mai mare numă r de pacienți cu TB-MDR se află în Europa de Est și Asia Centr
3
 CAPITOLUL 1. TUBERCULOZA,GENERALITĂȚI

1.1 Definiția tuberculozei

Tuberculoza, sau TBC (abreviere pentru „ bacilul de tubercul”) este boală

infecțioasă frecventă și, de obicei, curabilă , provocată de diferite tipuri de micobacterii, de
obicei de Mycobacterium Tuberculosis.Cel mai des, tuberculoza atacă plă mînii, dar poate
afecta și alte pă rți ale corpului (pleură , rinichi, peritoneu, piele, ochi, oase etc.).
Tuberculoza se transmite prin aer, câ nd persoanele care suferă de forme active de TBC
tușesc, stră nută sau elimină spută în aer (pică turile Pfluger). Cele mai contagioase forme
sunt cele contagioase și latente. Una din zece infecții latente progresează ulterior în boala
activă . Lă sată netratată , tuberculoza omoară peste 50% din persoanele infectate.

Atunci câ nd Mycobacterium tuberculosis pă trunde în plă mâ nii unei persoane,

aceasta poate fi infectată . Probabilitatea de a contracta infecția cu TBC variază de la
persoană la persoană și depinde de nivelul de imunitate al individului. Nu toți cei care sunt
infectați cu bacteria TBC dezvoltă boala. Persoanele care sunt infectate, dar nu sunt bolnave
au așa-numita infecție TBC latentă (LTBI). Persoanele cu LTBI nu se simt ră u, nu au niciun
simptom și nu pot transmite bacteriile altor persoane. Aproximativ 1 din 10 cazuri de LTBI
dezvoltă , în cele din urmă , tuberculoză .8 Persoanele cu tuberculoză nu se simt bine, au
semne și simptome ale TBC și, dacă au TBC pulmonar sau al gâ tului, pot transmite
bacteriile TBC altor persoane.

Pe ilustrație este reprezentat MYCOBACTERIUM TUBERCULOSIS, numit, de

asemenea, și bacilul Koch care este prezent în corpul fiecă rui bolnav. Anume această
micobacterie provoacă tuberculoza. Tuberculoza datează de la începutul omenirii, bacilul
fiind descoperit și în unele mumii ale faraonilor. Pînă în secolul XX, tuberculoza a fost cauza
principală de deces a oamenilor, fiind numită "ciuma albă ". Timp îndelungat omenirea a
că utat cauzele apariției și modalită țile de prevenire a maladiei. Ș i iată că , la 24 martie 1882,
Robert Koch a anunțat că , după sute de încercă ri, a descoperit bacilul patogen,
demonstrâ nd, astfel, că anume această bacterie cauzează tuberculoza. în prezent se
cunoaște tuberculoza — este o maladie infecțioasă , iar pentru a ne infecta, micobacteria
trebuie să circule prin aer. A te infecta nu înseamnă a te îmbolnă vi. Bacteria poate tră i în
organism timp de mulți ani fă ră a se manifesta, deoarece omul, în principiu, are un sistem
imunitar puternic. Dar, uneori, acesta eșuează în fața unor factori precum stresul puternic,
tulbură rile nervoase, alimentația neadecvată , somnul neregulat, condițiile precare de trai,
infecția HIV și alte maladii. Se mai poate întâ mpla și în cazul persoanelor care se tratează
4
 de maladii care necesită administrarea medicamentelor ce reduc imunitatea. Te-ai
îmbolnă vit pentru că imunitatea ta era prea slă bită să lupte cu creșterea numă rului de
micobacterii. Ș i acest lucru se poate întâ mpla din sute de motive. Tuberculoza nu alege
oamenii după nivelul lor de bună stare sau stilul de viață . Este important să reții că acest
lucru se poate întâ mpla oricui.

1.2 Semne și simptome

Simptomele clasice ale tuberculozei active sunt tusea cronică ,cu striuri de
singe,sputa,febră oboseală cronică transpirații abundente și scă derea în greutate (TBC se
numea în trecut „boala consumă rii”, din cauza scă derii în greutate a persoanelor infectate).
Infectarea altor organe provoacă o varietate mare de simptome

Principalele simptome în diferite stadii şi tipuri ale tuberculozei. Unele simptome

sunt comune cu cele ale altor boli, iar altele sunt specifice mai mult (dar nu exclusiv)
anumitor tipuri. Mai multe tipuri ale bolii pot fi prezente simultan. Aproximativ 5–10% din
persoanele care nu au HIV, dar sunt infectate cu tuberculoză dezvoltă forma activă a bolii în
timpul vieții. În contrast, 30% din persoanele infectate cu HIV și tuberculoză dezvoltă
forma activă a bolii. Tuberculoza poate afecta orice parte a organismului, dar mai frecvent
plă mâ nii (cunoscută drept tuberculoză pulmonară ). TBC extrapulmonară este cea care se
dezvoltă în afara plă mâ nilor. TBC extrapulmonară poate coexista cu TBC pulmonară .
Semnele și simptomele generale include febră frisoane, transpirații în timpul
somnului,pierderea poftei de mîncare,scă derea în greutate și letargie. Mai poate fi
observată și deformarea semnificativă a degetelor.

Semnele obișnuite ale tuberculozei pulmonare sunt:

- O tuse persistentă care durează mai mult de 2-3 să ptă mâ ni (uneori tusea cu flegmă sau cu
sâ nge);
- Durere în piept.

Alte semne obișnuite ale tuberculozei pulmonare și ale tuberculozei

extrapulmonare (TBC în alte pă rți ale corpului) sunt:

- Pierderea poftei de mâ ncare

- Scă derea în greutate
- Senzația de slă biciune și de oboseală
- Febra care nu cedează în timp
- Transpirație în timpul nopții

5
- Umflă turi care apar în zona gâ tului, la subraț
- Pierderea poftei de mâ ncare
- Scă derea în greutate
- Transpirație în timpul nopții
- O tuse persistentă care durează mai mult de 2-3 să ptă mâ ni
- Febra care nu cedează
- Senzația de slă biciune, oboseală și respirația tă iată

Aceste simptome sunt semne obișnuite și pentru alte boli. Așadar, pentru a fi siguri
că este vorba de TBC, trebuie să faci diferite analize. Cineva care prezintă unul sau mai
multe din tre aceste simptome ar trebui să meargă la medic! Adeseori o persoană care
suferă de TBC nu prezintă toate aceste simptome. Unele persoane prezintă doar simptome
ușoare.

Tuberculoza pulmonară

Dacă infecția cu tuberculoză devine activă , boala se dezvoltă în plă mâ ni în

aproximativ 90% din cazuri. Simptomele pot include dureri în pipet și tuse îndelungată , cu
spută . Aproximativ 25% din persoane nu prezintă niciun simptom (sunt „asimptomatice”).
Uneori persoanele bolnave au tuse cu sînge în cantită ți mici. În cazuri rare, infecția poate
erode artera pulmonară , determinâ nd o hemoragie masivă , numită anevrism Rassmusen.
Tuberculoza poate deveni o boală cronică și poate cauza leziuni extinse în lobii superiori ai
plă mâ nilor. Lobii superiori sunt afectați mai des. Motivul nu este foarte clar. Probabil că
lobii superiori sunt afectați mai des datorită circulației mai bune a aerului sau scurgerii mai
lente a limfei în partea de sus a plă mâ nilor.

Tuberculoza extrapulmonară

În 15–20% din cazurile active, infecția se extinde în afara aparatului respirator,

provocâ nd alte tipuri de tuberculoză . TBC dezvoltată în afara organelor respiratorii se
numește „tuberculoză extrapulmonară ”. Tuberculoza extrapulmonară este mai frecventă în
cazul persoanelor imunodeprimante și al copiilor mici. Tuberculoza extrapulmonară se
dezvoltă la peste 50% din persoanele infectate cu HIV. Cele mai frecvente locuri de
dezvoltare a infecției extrapulmonare sunt pleura (pleurezie tuberculoasă ), sistemul
nervos central (meningită tuberculoasă ) și sistemul limfatic (scrofuloză ganglionară ).
Tuberculoza extrapulmonară poate afecta, printre alte locuri de infectare posibile,
și sistemul uro-genital (tuberculoză urogenitală ), oasele și articulațiile (morbul lui Pott în
cazul localiză rii la coloana vertebrală ). Câ nd se dezvoltă în oase, boala mai numește și
6
„tuberculoză osoasă ”, o formă a osteomielitei. Uneori, ruperea abcesului tubercular prin
piele duce la tuberculoza ulcerată . O formă a tuberculozei potențial mai gravă și mai
ră spâ ndită se numește „tuberculoză diseminată ”, cunoscută drept tuberculoză miliară .
Tuberculoza miliară constituie aproximativ 10% din cazurile extrapulmonare.

1.3 Patogeneza și factorii de risc

Factorii de risc

Mai mulți factori îi fac pe oameni susceptibili la infecția tuberculoasă . Cel mai
important factor de risc la nivel global este HIV; 13% dintre toate cazurile de tuberculoză
prezintă infecție cu virusul HIV. Această problemă este frecventă în Africa Subsahariană ,
unde ratele de îmbolnă vire cu HIV sunt ridicate. Tuberculoza este strâ ns legată de
suprapopulare și de nutriția deficitară . Această legă tură face ca tuberculoza să fie una
dintre principalele boli ale să ră ciei. Urmă toarele categorii de populație prezintă un risc
mare de infectare cu tuberculoză : persoanele care își injectează substanțe interzise,
locuitorii și angajații din locurile unde se strâ ng persoane vulnerabile (de exemplu,
închisori și adă posturi pentru persoane fă ră locuință ), persoanele să race și care nu
beneficiază de îngrijire medicală adecvată , minorită țile etnice cu risc mare, copiii în contact
strâ ns cu persoane cu risc mare și furnizorii de îngrijire medicală care tratează aceste
persoane. Boala pulmonară cronică este un alt factor de risc important. Silicoza crește
riscul de aproximativ 30 de ori. Persoanele care fumează țigarete prezintă un risc de două
ori mai mare decâ t nefumă torii. Alte stă ri patologice pot crește, de asemenea, riscul de
dezvoltare a tuberculozei, inclusiv alcoolismul și diabetul zaharat (triplează riscul). Unele
medicamente, precum corticosteroizii și infliximab (un anticorp monoclonal anti-αTNF)
sunt factori importanți de creștere a riscului, mai ales în ță rile dezvoltate. De asemenea,
există o predispoziție genetică , dar oamenii de știință nu au stabilit ponderea acesteia.

Patogeneză

Aproximativ 90% dintre persoanele infectate cu M. tuberculosis prezintă

infecții asimptomatice latente (numite uneori LTBI). La aceste persoane există o
probabilitate de 10% ca, pe timpul vieții, infecția latentă să avanseze la stadiul de infecție
tuberculoasă activă , manifestă . Pentru persoanele cu HIV, riscul ca ele să dezvolte
tuberculoză activă crește cu aproximativ 10% pe an. Dacă nu se administrează un
tratament eficient, rata deceselor la cazurile de tuberculoză activă este de 66%.

7
Infecția tuberculoasă începe atunci câ nd micobacteria ajunge la alveolele pulmonare, unde
invadează și se multiplică în endozomii celulelor macrofage alveolare. Localizarea
principală a infecției plă mâ nilor, numită și „focar Ghon”, este în partea de sus a lobului
inferior sau în partea de jos a lobului superior. De asemenea, tuberculoza pulmonară poate
apă rea prin infecția prin sâ nge, cunoscută drept focar Simon. În general, focarele Simon
sunt localizate în partea de sus a plă mâ nului. Această transmitere hematogenă poate
ră spâ ndi infecția și în locuri mai îndepă rtate, cum ar fi ganglionii limfatici
periferici, rinichii, creierul și sistemul osos. Tuberculoza poate afecta toate organele, deși,
fă ră motive cunoscute, afectează rareori inima, mușchii scheletici, pancreasul sau tiroida.

Tuberculoza este clasificată în râ ndul bolilor inflamatorii granulomatoase. Celulele

macrofage, limfocitele T, limfocitele B și fibroblastul se numă ră printre celulele care agregă
pentru a forma granuloame. Limfocitele înconjoară celulele macrofage infectate.
Granuloamele previn diseminarea micobacteriei și oferă un mediu local pentru
interacțiunea celulelor cu sistemul imunitar. Bacteriile din interiorul granulomului pot
deveni inactive, ceea ce determină o infecție latentă . O altă caracteristică a granuloamelor
este dezvoltarea morții celulare anormale (necroză ) în centrul tuberculilor. Observată cu
ochiul liber, această necroză are textură brâ nzoasă , fiind albă și moale, și este numită
necroză de cazeificare.

Bacilii tuberculoși pot pă trunde în sâ nge dintr-un țesut deteriorat. Ei se pot ră spâ ndi în
corp și pot forma mai multe focare de infecție, asemenea unor tuberculi albi, mici, fixați pe
țesuturi. Această formă severă de tuberculoză este numită tuberculoza miliară . Această
formă de tuberculoză se întâ lnește în general la copiii mici și la persoanele cu
HIV. Incidența deceselor este ridicată în râ ndul persoanelor care suferă de această
tuberculoză diseminată , chiar dacă li se administrează tratament (aproximativ 30%).

În cazul multor persoane afectate, infecția este inițial puternică și apoi scade în intensitate.
Distrugerea și necrozarea țesutului sunt adesea balansate de vindecare și fibroză . Ț esutul
afectat este înlocuit de cicatrici și cavită ți umplute cu material necrotic de cazeificare. Pe
durata bolii, unele dintre aceste cavită ți sunt în contact cu că ile respiratorii (bronhii) și
acest material poate fi expulzat prin tuse. Acest material conține bacterii vii și poate
ră spâ ndi infecția. Tratamentul cu antibioticele adecvate ucide bacteriile și permite
vindecarea, zonele afectate fiind înlocuite cu țesut de cicatrizare.

8
 CAPITOLUL 2. TUBERCULOZA CA MALADIE INFECȚIOASĂ

2.1 Metode de Transmitere

Câ nd o persoană cu tuberculoză pulmonară activă tușește, stră nută , vorbește, câ ntă

sau scuipă , elimină pică turi infecțioase de aerosoli cu diametrul de 0,5 - 5 µm. Un singur
stră nut poate elibera pâ nă la 40.000 de pică turi. Fiecare pică tură poate transmite boala,
deoarece doza infecțioasă a tuberculozei este foarte mică (o persoană poate fi infectată prin
inhalarea a mai puțin de 10 bacterii).

Transmiterea tuberculozei în spații închise și ventilate este foarte mare. Persoanele

care prezintă cel mai mare risc de infectare TBC sunt bă trâ nii, sugarii și persoanele care au
un sistem imunitar compromis. De asemenea, persoanele care tră iesc în condiții precare,
insalubre, lipsite de igienă pot contacta mult mai ușor tuberculoza. În câ teva zile după
instalarea tratamentului pentru tuberculoză , persoanele devin necontagioase

Persoanele cu contact prelungit, frecvent sau apropiat cu persoane cu tuberculoză

au un risc mare de a se infecta, avâ nd o rată estimată de infecție de 22%. O persoană cu
tuberculoză activă dar netratată poate infecta 10–15 (sau mai mulți) alți oameni într-un
an. În mod normal, doar persoanele cu tuberculoză activă transmit boala. Persoanele cu
infecție latentă nu sunt considerate contagioase. Probabilitatea transmiterii de la o
persoană la alta depinde de mai mulți factori. Acești factori includ numă rul de pică turi
infecțioase eliminate de purtă tor, eficiența ventilă rii mediului în care tră iesc persoanele,
durata expunerii, virulența tulpinii de M. tuberculosis și nivelul de imunitate al persoanei
neinfectate.

O persoană cu tuberculoză pulmonară care nu urmează un tratament eficient. În

timpul stră nutului sau tusei, persoana elimină în aer particule minuscule care pot conține
bacilul Koch. Aceste particule pot ră mâ ne în aer timp îndelungat. Prin urmare, într-o
cameră neaerisită , o altă persoană inspirâ nd aceste particule se poate infecta, iar
imunitatea scă zută sau contactul îndelungat intens cu sursa de infecție poate provoca
declanșarea bolii. Potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Să nă tă ții (OMS), o treime din
populația planetei este infectată cu TB, și doar 10 % din cei infectați se îmbolnă vesc de
tuberculoză . Vei afla mai multe detalii după ce analiză m primul mit. tuberculoza nu nu se
transmite : prin strâ ngere de mâ nă , utilizarea obiectelor de igienă în comun sau a lenjeriei
de pat. nu te poți infecta dacă mă nâ nci din aceeași farfurie și bei din același pahar cu o
9
persoană bolnavă de tb. Este demonstrat că această afirmație nu este adevă rată . Se
întâ mplă , probabil, din teama de a infecta pe cineva sau, invers, de a fi infectat. Despre acest
lucru ne vorbește doctorul MICHAEL RICH: Aproape toate tipurile de tuberculoză sunt
transmise prin pică turi foarte mici de secreție care se elimină în aer. Câ nd tușim,
ră spâ ndim în jurul nostru o mulțime de bacterii. Dacă , prin inhalare, o bacterie pă trunde în
corpul unei alte persoane, cel mai probabil, că aceasta nu va ră mâ ne în plă mâ ni, ci va fi
eliminată la expirație sau pur și simplu va pieri. Chiar dacă ACUMULAREA DE
MICROBACTERII TUBERCULOASE (MBT) este mai mare, acestea fiind inhalate se vor
depune pe peretele posterior al gâ tului și probabil că vor fi înghițite, după care vor fi
distruse în stomac sau intestine. Pentru a se produce infectarea, este necesară o anumită
coincidență de factori, cum ar fi mă rimea ideală a pică turilor cu MBT care ar putea
pă trunde adâ nc în alveolele pulmonare, acolo unde bacteriile se pot înmulți. Dar nici
aceasta nu va duce neapă rat la dezvoltarea unei forme active a bolii. Deși se crede că
tuberculoza poate fi transmisă prin utilizarea obiectelor în comun cu o persoană bolnavă ,
în realitate acest lucru este aproape imposibil. Bacteriile nu pot forma pe suprafețe, de
exemplu pe piele, pică turi de dimensiuni potrivite pentru a ajunge în plă mâ ni. Ș i chiar dacă
acestea se vor așeza pe podea, iar mă turâ ndu-le le veți ridica în aer, bacteriile nu vor putea
să ia din nou forma potrivită . Pică turile "ideale" se formează numai în timpul tusei sau în
timpul expirației aerului din plă mâ ni. Vă puteți infecta cu tuberculoză intrâ nd într-o
încă pere în care s-a aflat recent o persoană bolnavă . Se întâ mplă rar, dar este posibil în
încă perile cu o ventilație insuficientă . Dacă o persoană , în timpul tusei elimină particule
mici în aer și chiar dacă pă ră sește încă perea, în condiții optime acestea, pot ră mâ ne în aer
timp de câ teva ore. Aerisirea frecventă a încă perii (de câ teva ori pe oră ) vă permite să
eliminați bacteriile din încă pere.

2.2 Diagnosticul tuberculozei

Pentru a diagnostica tuberculoza extrapulmonară și cea de tip “închis”, trebuie utilizate

toate metodele disponibile. Este nevoie de multă ră bdare din partea pacienților și de
atenție din partea medicilor.

De exemplu, dacă o persoană are simptome specifice tuberculozei, dar toate metodele de
diagnostic bacteriologic nu au adus rezultate, medicul poate prescrie regimul standard de
tratament cu preparate de linia I-ia. Dacă în urma tratamentul starea pacientului s-a
ameliorat atunci se confirmă diagnosticul de tuberculoză sensibilă .

10
 Este important să menționă m că această abordare prezintă un risc de „supradiagnostic cu
tuberculoză “, de aceea este folosit ca o mă sură de urgență în cazul pacientilor în stare
critică , cum ar fi persoanele infectate cu HIV.

În celelalte cazuri, se urmă rește stabilirea unui diagnostic corect (prin prezența bacililor
sau prin teste morfologice). De asemenea, se presupune tuberculoza dacă tratamentul
pentru o maladie cu simptome similare nu înregistrează o dinamică pozitivă . De exemplu, o
persoană a fost spitalizată cu pneumonie. După 10 - 20 de zile de tratament, radiografia nu
arată semne de ameliorare. Reieșind din aceasta, medicul poate presupune evoluția TB. În
asemenea condiții, se recurge la confirmare morfologică a TB prin biopsie — se recoltează
o mostră de țesut din focar pentru analize. Diagnosticul tuberculozei extrapulmonare, la fel,
este dificil — trebuie investigate mai multe organe cu ajutorul tomografiei computerizate,
ultrasonografiei, rezonanței magnetice nucleare (RMN) etc.
Uneori, primul indiciu al tuberculozei este un test de screening pozitiv. Testele de
screening pentru tuberculoza sunt efectuate de rutina pentru persoanele care prezinta risc
de tuberculoza si constau, de regula, in testul cutanat de sensibilitate la tuberculina si testul
IGRA.

Medicii pot suspecta tuberculoza pe baza unor simptome precum febra prelungita cu
transpiratii profuze, tuse care dureaza mai mult de 3 saptamani, tuse cu striuri de sange,
dureri in piept si dificultati de respiratie. Examenul clinic completeaza datele anamnezei.

Cand medicii suspecteaza tuberculoza, primele analize pe care le cer sunt:

- Radiografia pulmonara
- Examinarea microscopica si cultura unei probe de sputa
- Teste rapide pentru verificarea materialului genetic (ADN) al Mycobacterium tuberculosis
in probele de sputa

Daca diagnosticul este inca neclar, se pot face urmatoarele:

- Test cutanat la tuberculina

- Analize de sange pentru tuberculoza

Daca tuberculoza este diagnosticata, pot fi efectuate teste de sange pentru a verifica infectia
cu HIV (un factor de risc pentru tuberculoza).

- Radiografia pulmonara

11
 La adulti, un infiltrat multinodular deasupra sau in spatele claviculei este cel mai
caracteristic semn al tuberculozei active; sugereaza reactivarea bolii. Dar, in functie de
evolutia bolii, se pot evidentia adenopatii hilare sau mediastinale, condensari de tip
pneumonic sau bronhopneumonic, miliara TB, pleurezie sau atelectazii (in tuberculoza
primara la copii) si leziuni infiltrative, cavitare, fibrotice (in tuberculoza secundara a
adultului).

Infiltratele pulmonare medii si inferioare sunt nespecifice, dau suspiciunea de TB primara

la pacientii (de obicei tineri) suspectati de infectie recenta, in special daca exista revarsat
pleural.

Examinarea sputei, cultura si testare

Testarea sputei este principalul mijloc de diagnostic al tuberculozei pulmonare. Pentru

acest test este necesar sa aduci pentru analiza 2 produse de sputa care vor fi recoltate in
recipiente sterile printr-un efort de tuse, dupa clatirea prealabila a gurii. Recipientele vor
ajunge la laboratorul de microbacteriologie unde se vor face mai multe analize:

- examen microscopic pentru a verifica daca exista bacili acido-rezistenti

- cultivarea microbului pe medii lichide (MGIT 960 cu rezultat final in max 21 zile) si pe
medii solide (Lowenstein-Jenssen cu rezultat final la 60 zile)

Un test suplimentar care asigura un diagnostic corect este identificarea genetica de

material ADN specific M. Tuberculosis (genotipare), precum si testarea sensibilitatii la
medicamente.

- Testarea bacilului acido-rapid (AFB)

Testele care maresc cantitatea de material genetic al bacteriilor (numite teste de

amplificare a acidului nucleic) pot confirma prezenta Mycobacterium tuberculosis in 24
pana la 48 de ore.

Teste de sensibilitate la medicamente

Testele de susceptibilitate la medicamente (DST) ar trebui efectuate pe izolatele initiale de

la toti pacientii pentru a identifica un regim eficient anti-TB. DST moleculare (genetice) noi
pot detecta rezistenta medicamentului la rifampina sau la rifampina si izoniazida intr-o
proba de sputa in cateva ore, pe cand testele clasice necesita cateva saptamani pana la
eliberarea diagnosticului.

12
Testarea cutanata la tuberculina (TST)

TST (Mantoux sau PPD) este pozitiva atat in infectia latenta, cat si in cea activa si, prin
urmare, nu poate face distinctia intre cele doua. Doza standard de tuberculina este injectata
intradermic in antebrat. Diametrul transversal al induratiei este masurat la 48 pana la 72
de ore dupa injectare.

IGRA

IGRA este un test de sange de eliberare de interferon-gamma de catre limfocitele expuse la

antigene specifice TB. Desi rezultatele IGRA nu sunt intotdeauna in concordanta cu TST,
aceste teste par a fi la fel de sensibile si mai specifice decat TST in investigatiile de contact.

Diagnosticul tuberculozei active se face prin radiologie, (cunoscută drept radiografie

toracică ) prin examinare microscopică și cultură microbiologică a fluidelor corporale.
Diagnosticarea tuberculozei latente se face prin testul cutanat la tuberculină (TCT) și
analize de sâ nge. Tratamentul este anevoios și presupune administrarea mai multor
antibiotice pentru o perioadă îndelungată de timp (minim 6 luni). De asemenea, contactele
sociale ale persoanei infectate se examinează și tratează , dacă este necesar. Rezistența la
antibiotice constituie o problemă în creștere în cazul tuberculozei rezistente la
medicamente multiple (MDR-TB). Pentru a preveni TBC, oamenii trebuie examinați anual
(radiografie pulmonară ) pentru depistarea bolii și educați să aibă o viață echilibrată ca să
nu le scadă imunitatea și să fie vulnerabili la infecție, copii mici trebuie vaccinați cu bacilul
Calmette–Guérin pentru prevenirea îmbolnă virilor cu forme grave care pot lă sa sechele
majore (tuberculoza miliară , meningo-encefalita TBC).

Tuberculoza activă

Diagnosticul tuberculozei active numai pe baza semnelor și simptomelor clinice este

dificil. De asemenea, este dificilă diagnosticarea bolii la persoanele imunosupresate. Cu
toate acestea, persoanele care prezintă semne de boală pulmonară sau simptome
constituționale care durează de mai mult de două să ptă mâ ni ar putea fi bolnave de
tuberculoză . Radiografia toracică și culturile de spută multiple pentru bacilii acid-rezistenți
fac parte, în mod obișnuit, din evaluarea inițială . Testul de eliberare de interferon gamma
(testul IGRA) și testul cutanat la tuberculină nu sunt utile în ță rile în curs de
dezvoltare. Testele IGRA au limită ri similare la persoanele cu HIV.

Un diagnostic definitiv de tuberculoză este stabilit după identificarea M.

tuberculosis într-o probă clinică (de exemplu, spută , puroi sau biopsia unui țesut). Cu toate
13
acestea, procesul dificil de obținere a culturii pentru acest organism cu creștere lentă poate
dura două pâ nă la șase să ptă mâ ni pentru culturile din sâ nge sau din spută . Astfel,
tratamentul este adesea început înainte de confirmarea culturilor. Testul de amplificare a
acizilor nucleici și testul adenozin-dezaminazei pot diagnostica rapid tuberculoza. Cu toate
acestea, testele acestea nu sunt recomandate ca teste de rutină , deoarece rareori modifică
modul de tratare a pacientului. Testele de sâ nge pentru detectarea anticorpilor nu
sunt specifice sau sensibile, prin urmare nu sunt recomandate.

Tuberculoza latentă

Testul cutanat la tuberculină (testul Mantoux) este adesea utilizat pentru a

identifica persoanele cu risc ridicat de tuberculoză . Persoanele care au fost imunizate
anterior pot avea o reacție fals pozitivă la acest test. Testul poate fi fals negativ în cazul
persoanelor care suferă de sarcoidoză , boala Hodgkin și malnutriție. Cel mai important,
testul poate fi fals negativ în cazul persoanelor cu tuberculoză activă . În cazul persoanelor
cu reacție pozitivă la testul Mantoux se recomandă testul de eliberare de interferon
gamma (IGRA) pe un eșantion de sâ nge. Rezultatele testului IGRA nu sunt influențate de
imunizare sau de majoritatea micobacteriilor din mediu, astfel încâ t sunt mai rar fals
pozitive. Totuși, rezultatele sunt influențate de M. szulgai, M. marinum și M.
kansasii. Sensibilitatea testului IGRA poate crescută dacă este utilizat în combinație cu
testul cutanat. Dacă însă este utilizat individual, sensibilitatea testului IGRA poate fi mai
redusă decâ t cea a testului cutanat.

2.3 Profilaxia și tratamentul

Prevenire

Eforturile de prevenire și control al tuberculozei se bazează pe vaccinarea nou-

nă scuților și pe detectarea și tratamentul adecvat al cazurilor active. Organizația Mondială
a Să nă tă ții (OMS) a atins un anumit grad de reușită datorită unui regim de tratament
îmbună tă țit, observâ ndu-se o ușoară scă dere a numă rului de cazuri.

Evitarea contactarii tuberculozei active

Tuberculoza activa este o infectie care se raspandeste in corpul persoanei bolnave si care
este extrem de contagioasa. Organizatia Mondiala de Sanatate apreciaza ca o treime din
populatia globului este infectata cu o bacterie care cauzeaza TBC. Pentru a preveni infectia
cu TBC trebuie sa:

14
- nu se petreaca mult timp intr-un loc aglomerat cu cineva care are tuberculoza activa, daca
nu urmeaza un tratament de cel putin doua saptamani

- poarte masti de protectie, in special cei care lucreaza in centre de ingrijire a celor cu
tuberculoza.

Evitarea transformarii tuberculozei latente in tuberculoza active

In general, tratamentul cu isoniazida timp de 9 luni sau rifampicina timp de 6 luni, previne
transformarea tuberculozei latente.

Acest tratament se face celor care la testul de tuberculina au fost descoperiti ca purtatori ai
bacteriei si este deosebit de important pentru persoanele care:

- sunt cunoscute a fi infectate cu HIV

- au un contact strans cu cineva care are TBC activ

- au facut radiografie toracica care sugereaza o infectie cu TBC si nu au facut un tratament

complet

- sunt dependenti de droguri

- au o boala sau iau medicamente pentru sistemul imun

- au facut in ultimii doi ani un test de tuberculina care a iesit negativ, dar care acum, s-a
dovedit pozitiv.

profilaxia socială (ameliorarea condiţiilor mediului extern; majorarea bună stă rii
materiale a populaţiei;

fortificarea să nă tă ţii populaţiei;

ameliorarea condiţiilor de alimentare şi de trai;

practicarea exerciţiilor fizice şi sportului de că tre populaţie;

realizarea mă surilor de combatere a alcoolismului, narcomaniei, tabagismului şi altor vicii.

profilaxia sanitară (prevenirea infectarii cu MBT a persoanelor să nă toase; depistarea

precoce a bolnavilor, izolarea pacienţilor cu forme contagioase; internarea şi tratarea câ t a
tuberculozei cutanate atâ t şi efectuarea investigaţiilor complementare, care pot permite
descoperirea unor eventuale focare viscerale; supravegherea reconvalescenţilor; realizarea

15
mă surilor sanitare antiepidemice şi curative în focarele de infecţie bacilară ) profilaxia
specifică (vaccinarea şi revaccinarea prin tulpina atenuată BCG) şi chimioprofilaxia.

Masuri față de izvorul de infectie

- depistare: ancheta epidemiologica, clinic, examene de laborator;

- izolarea cazurilor, obligatoriu in spital pana la negativarea produselor patologice (cel

putin microscopic, 2 luni consecutiv);

- declarare nominala, lunara;

contactii, vor fi investigati prin IDR la PPD, 2 unitati, la copii si tineri pana la 20 ani; cei cu
reactie pozitiva vor fi investigati radiologic, iar cei cu reactie negativa vor fi revaccinati;
contactii adulti, vor fi investigati radiologic, iar la cei suspecti se va face si examen
bacteriologic al sputei .

Masuri față de caile de transmitere

-se vor lua masuri de dezinfectie periodica in focarele in care exista bolnavi care nu pot fi
izolati in spitale si terminala la domiciliu in caz internare sau deces .

Masuri față de receptivi

- vaccinare cu BCG, la nou-nascuti, fara testare la tuberculina si revaccinare la clasa VIII si

la 18 ani, dupa testare (vezi capitolul imunizari) .

- chimioprofilaxie cu HIN (Izoniazida), timp de 6-9 luni, in doza de 300mg/zi la adult si

10mg/kg la copii, doza unica dimineata .

Este indicata la :

- copiii contacti (0-5 ani) ai bolnavilor eliminatori de bK, cu reactii la tuberculina de peste
10mm;

- la cei intre 6-20 ani, cu reactie peste 20mm, dar fara cicatrice vaccinala;

- la cei cu test la tuberculina cu conversie de la negativ la pozitiv;

- la cei cu cicatrice vaccinala prezenta, dar la care reactia la tuberculina este flictenulara sau
necrotica, insotata de febra, cu dimensiuni de peste 20mm la copilul de 1-5 ani si de peste
30 mm, la cel de 6-20 ani;

- la pacienti infectati cu HIV, cu test ³ 10mm;

16
- la bolnavii cu insuficienta renala cronica, la gastroctemizati, la pacienti cu tratament
imunosupresor, contacti .

Se vor respecta examenele radioscopice periodice efectuate cu diverse ocazii (casatorie,

angajare, etc) si se va insista si pe masuri de educatie sanitara a populatiei .

Vaccinare

Începâ nd din anul 2011, singurul vaccin disponibil este bacilul Calmette–
Guérin (BCG). BCG este eficient împotriva ră spâ ndirii bolii în copilă rie, însă conferă un grad
de protecție variabil împotriva tuberculozei pulmonare. Totuși, este vaccinul cu cea mai
largă ră spâ ndire în lume, peste 90% dintre copii fiind vaccinați. Imunitatea pe care o
induce scade însă după aproximativ zece ani de la administrare. Tuberculoza este o boală
cu frecvență redusă în majoritatea provinciilor canadiene, în Marea Britanie și Statele
Unite, vaccinul BCG fiind astfel administrat doar persoanelor cu risc crescut. Unul dintre
motivele pentru care nu se recomandă administrarea vaccinului este că acesta determină
rezultate fals pozitive la testul cutanat la tuberculină , anulâ nd eficacitatea acestuia în
identificarea bolii. În prezent, alte vaccinuri sunt în curs de dezvoltare.

Tratament

Tratamentul tuberculozei ar trebui să se desfă șoare într-un mod cuprinză tor, pe fondul
regimului de igienă . Principalele componente ale tratamentului pentru pacienții cu
tuberculoză sunt chimioterapia, tratamentul chirurgical, tratamentul patogenetic și terapia
de colaps.

Chimioterapia (tratamentul anti-tuberculozei etiotropice a tuberculozei) este principala

componentă a tratamentului tuberculozei. Terapia anti-tuberculoză trebuie neapă rat
combinată ("polihemoterapia"), adică În același timp, mai multe medicamente
antituberculoase sunt folosite pentru o perioadă destul de lungă .

Tratamentul chirurgical al tuberculozei respiratorii se efectuează în funcție de indicațiile

atâ t la pacienții nou diagnosticați, câ t și în cele cronice ale pacienților cu tuberculoză .
Aceste indicații sunt determinate în funcție de evoluția complicațiilor tuberculozei,
prezența micobacteriilor rezistente la medicamente, intoleranța la medicamentele
împotriva tuberculozei. Tratamentul chirurgical al tuberculozei este o componentă
importantă a tratamentului formelor cronice de tuberculoză care nu pot fi vindecate prin
tratament terapeutic convențional.
17
Tratamentul patogenetic al tuberculozei are un efect antiinflamator și antihipoxic, previne
dezvoltarea efectelor toxice-alergice ale medicamentelor antituberculoase, stimulează
procesele de reparație. Utilizarea agenților patogeni trebuie să corespundă etapelor
procesului de tuberculoză și fazelor terapiei antituberculoase etiotropice.

Conținutul tratamentului se bazează pe standarde, care sunt scheme de tratament pentru

anumite grupuri de pacienți, ținâ nd cont de forma și faza procesului de tuberculoză . In
cadrul standardelor realizate strategii de tratament individualizează în vederea
caracteristicile dinamicii bolii, sensibilitatea de droguri, farmacocinetica medicamentelor și
a interacțiunilor lor, tolerabilitatea și prezența de fond și a bolilor asociate. Acest principiu
vă permite să combinați standardul de tratament al bolii cu tactica individuală de
tratament a pacientului.

Tratamentul tuberculozei se efectuează sub supravegherea unui medic ftihiatru, care

ră spunde de corectitudinea și eficacitatea tratamentului.

Întregul ciclu de tratament al pacienților cu tuberculoză sau etapele sale individuale poate
fi efectuat într-un spital cu o ședere de 24 de ore sau numai de o zi, într-un sanatoriu, într-
un cadru ambulatoriu. Forma organizatorică a tratamentului este determinată ținâ nd
seama de gravitatea cursului bolii, pericolul epidemiei pacientului, condițiile materiale și
de viață ale vieții sale, caracteristicile psihologice ale pacientului, gradul de adaptare
socială și condițiile locale.

Indiferent de forma organizatorică , trebuie îndeplinite cerințele privind standardele de

tratament și controlul comportamentului să u, precum și continuitatea dintre instituțiile
medicale atunci câ nd forma organizațională a tratamentului este schimbată în alta.

Rezultatul tratamentului este evaluat folosind toate criteriile de eficacitate și a formalizat

documentația relevantă . Controlul eficacită ții tratamentului tuberculozei este efectuat de o
instituție superioară anti-tuberculoză .

Pentru a evalua eficacitatea fiecă rui curs de chimioterapie, este necesară o analiză de
cohorta trimestrială utilizâ nd definițiile standard ale rezultatelor sale.

Pentru selectarea unui complex de chimioterapie individuală trebuie să ia în considerare

nu numai forma clinică , prevalența tuberculozei, sensibilitatea de droguri de
18
 Mycobacterium tuberculosis, comorbidită ți, dar, de asemenea, caracteristici ale
interacțiunii dintre medicamente anti-TB la farmacocinetice și nivelurile microbiologice.

Medicamente anti-TB
Medicamentele anti-TB sunt împă rțite în două grupe principale. Primul grup include
izoniazida, rifampicina, etambutolul, pirazinamida, streptomicina. Acestea sunt numite
medicamente de bază sau de primă linie. Aceste medicamente sunt utilizate în principal
pentru tratamentul pacienților la care tuberculoza a fost detectată pentru prima dată , iar
agentul patogen este sensibil la aceste medicamente. Pentru a doua linie de medicamente
includ prothionamide, etionamidă , rifabutin, acid aminosalicilic, cycloserine,
fluorochinolonele: ofloxacin, lomefloxacin, levofloxacin, kanamicina, capreomycin.
Medicamentele de a doua linie se numesc medicamente de rezervă . Acestea sunt utilizate
pentru tratamentul pacienților cu tuberculoză , în cazurile în care agentul patogen este
rezistent la medicamente de prima linie sau intoleranta acestor medicamente. În prezent,
din cauza tuberculozei ponderate. Creșterea rezistenței la medicament a mycobacterium
tuberculosis, ambele grupuri de medicamente antituberculoase trebuie considerate ca fiind
de bază și necesare.

Pregătirile seriei 1

 izoniazidă
 rifampicină
 pirazinamida
 etambutol
 streptomicină
Pregă tiri din seria a II-a

 Kanamycin (amikacin)
 Etionamida (protionamid)
 cycloserine
 capreomicin
 Acid aminosalicilic
 fluorochinolone
Pregă tirile celei de-a treia Rade *

19
 claritromicină
 Amoxicilină + acid clavulanic
 lepra
 linezolid
Tratamentul de bază îl constituie chimioterapia care este alcă tuită din patru
medicamente:

• Preparatele hidrazidei acidului izonicotinic (izoniazida) are cea mai puternică penetraţie
la nivelul pielii, se indică 10 mg/kg. corp/zi 8-12 luni; ftivazida, tubazida ş.a.

• Etambutolul se ia 15-20 mg/kg. corp/zi asociinduse cu alte preparate antibacilare. Durata

curei la fel ca la izoniazid.

• Rifampicina se dă 10 mg/kg. corp/zi. Se poate administra în cură continuă (zilnic) sau

intermitentă (2 ori pe să ptă mâ nă -câ te 900 mg/zi sau 1000 mg/zi să ptă mâ nal).

• Streptomicina în doza de 1 mg/zi are efecte favorabile asemă nă toare cu izoniazida dar
dozele mai mari au efecte ototoxice.

2.4 Prognostic și epidemiologie

Vâ rsta morților de tuberculoză la 100.000 de locuitori în 2015.

nu sunt date ≥250–500

≤10 ≥500–750

≥10–25 ≥750–1000

≥25–50 ≥1000–2000

≥50–75 ≥2000–3000

≥75–100 ≥ 3000

≥100–250

20
Evoluția de la infecție la boală se produce în stadiul în care bacilii trec de barierele de
protecție imunitară și încep să se multiplice. În cazul tuberculozei primare (aproximativ 1–
5% din cazuri), această evoluție are loc imediat după infecția inițială . Totuși, în majoritatea
cazurilor, se produce infecția latentă , fă ră simptome evidente. Acești bacili inactivi
declanșează tuberculoza activă în 5–10% din cazurile latente, adesea după mai mulți ani de
la infectare.

Riscul de reactivare a bolii crește în caz de imunosupresie, produsă de exemplu de

infectarea cu virusul HIV. În cazul persoanelor co-infectate cu „M. tuberculosis” și HIV,
riscul de reactivare crește cu 10% pe an. Studiile care utilizează amprente ADN ale
tulpinilor „M. tuberculosis” demonstrează că reinfecția cauzează apariția tuberculozei
recurente mai des decâ t se credea pâ nă acum. Se consideră că reinfecția provoacă peste
50% din cazurile de tuberculoză reactivată în zonele cu ră spâ ndire mare a bolii. Riscul de
deces cauzat de tuberculoză a fost de 4% în anul 2008, în scă dere de la cel de 8%
înregistrat în 1995.

Epidemiologie

Flagelul tuberculozei care mă cinase multe vieţi omeneşti în trecutul neamului

nostru nu se potolea nici după descoperirea bacilului Koch (1882). La începutul

secolului XX ră spâ ndirea tuberculozei că pă tase dimensiuni mari. Într-o statistică

alcă tuită pentru 30 ani (1875–1904) , Ecaterina Arbore, arată că numă rul morţilor de
tuberculoză a oscilat la Bucureşti între 725 şi 1231, atingâ nd proporţia de 4,25 la o mie de
locuitori. În această ordine de idei autoarea menţiona că situaţia endemiei prin tuberculoză
nu era caracteristică numai Bucureştiului deoarece ravagiile ei erau prezente aproape în
toate satele şi oraşele ţă rii, iar mortalitatea la copii era în permanenţă creştere. Anual se
mă rea numă rul de bolnavi cu forme deschise de tuberculoză pulmonară . La acel timp multe
personalită ţi marcante au fost ră puse de tuberculoză : ziaristul Alexandru Antemireanu,
scriitorul Emil Gâ rleanu, episcopal Calistrat Ilomiţeanu, poetul Nicolae Milcu, artistul Mihai
Floresa, compozitorul Filip Lază r, medicul Şerban Eminovici (fratele lui Mihai Eminescu)
ş.a.

Tuberculoza din nou devine o boala ră spâ ndită printre populaţia Republicii Moldova,
unde, ca şi sute de ani în urmă bâ ntuie pe meleagurile noastre. Este o boală contagioasă , iar
sursa principală fiind omul bolnav. În majoritatea cazurilor contaminarea are loc în
copilă rie, frecvent fă ră manifestă ri clinice. De obicei, la nivelul localiză rii primare a
21
micobacteriei, se dezvoltă procesului patologic, preponderent afectează plă mâ nii, prin cale
aeriană .

Conform datelor oficiale ale OMS, în fiecare minut pe glob de tuberculoză decedează circa
trei persoane. În secolul al XXI-lea omenirea se confruntă cu un nou val de tuberculoză , în
asociere cu infecţia HIV/SIDA. Din aceste considerente

situaţia dată devine o problemă majoră de să nă tate publică la nivel mondial. Anul 207 1993
nu ocazional a fost declarat de Organizaţia Mondială a Să nă tă ţii fenomenul tuberculozei,
întrucâ t o treime din populaţia planetei era infectată de bacilul respectiv.

Din acest motiv se avertizează că în urmă torii 20 de ani, aproximativ 1 miliard de persoane
se vor infecta, 200 de milioane se vor îmbolnă vi, iar 70 de milioane vor deceda de
tuberculoză . Numai în anul 2013, 1,5 milioane de persoane au decedat din cauza acestei
boli. Republica Moldova se regă seşte printre ţă rile cu cea mai afectată populaţie de
tuberculoză din lume (fig. 1), iar rata morbidită ţii şi mortalită ţii se află în continuă creştere.

Fig. 1. Prevalenţa cazurilor de tuberculoză în diferite ţări ale lumii

În mod special se cere de menţionat că pe parcursul ultimelor decenii (1990– 2015)

dinamica bolnavilor de tuberculoză în Republica Moldova a avut o evidentă tendinţă
negativă (fig. 2). Indicatorii morbidită ţii şi mortalită ții au crescut semnificativ. Dacă în
perioada anilor 1990–2000 indicii respectivi au crescut relativtreptat (1728:2935), apoi în
anul 2005 s-a constatat cel mai mare numă r de bolnavi,după care a urmat doar o micşorare

22
nesemnificativă a numă rului total de bolnavi că tre anul 2015.v

CONCLUZII

În legă tură cu ră spâ ndirea unei astfel de boli precum tuberculoza, importanța detectă rii în
timp util a pacienților cu diferite forme ale bolii, care reprezintă un pericol epidemiologic
pentru alții, este în creștere. Pentru a diagnostica tuberculoza câ t mai curâ nd posibil, este
necesar să se acorde atenție studiului etiologiei bolii, să se introducă metode noi și
moderne pentru studiul tuberculozei. Tuberculoza, ca boală infecțioasă , necesită și studiul
tiparelor procesului epidemiologic. Prevalența infecției tuberculoase și manifestă rile
clinice ale acesteia sunt diverse. Prin urmare, înțelegerea epidemiologiei tuberculozei este
deosebit de importantă , deoarece ea stă la baza dezvoltă rii mă surilor de prevenire,
diagnosticare, tratament și programe de combatere a acestei boli pentru autorită țile
sanitare. În opinia mea, este, de asemenea, necesar să se studieze proprietă țile patogene ale
agenților patogeni pentru a crea scheme eficiente și metode adecvate pentru tratarea bolii.
O parte integrantă a programului de prevenire este crearea unui sistem de încredere
pentru furnizarea de medicamente anti-TB de înaltă calitate pentru unită țile de asistență
medicală . Pentru implementarea cu succes a prevenirii tuberculozei, este necesar să se

23
acorde o atenție semnificativă creșterii rezistenței populației la infecție. Produsele
alimentare trebuie să fie complete și să conțină toate ingredientele necesare în termeni
cantitativi și calitativi. Acest element important al prevenției sociale depinde puțin de
medicină . În râ ndul persoanelor să nă toase, trebuie efectuată imunoprofilaxia specifică și
nespecifică a tuberculozei. O atenție deosebită trebuie acordată grupurilor de risc pentru
infectarea cu boală . În aceste grupuri, mă surile de prevenire a tuberculozei, identificarea
pacienților și tratamentul ar trebui consolidate.

BIBLIOGRAFIE

1. Pashkov M. K. forme de tuberculoză / / http://www.tiensmed.ru/news/form-

tuberkul1.html
2. Tuberculoza. / / http: / / www. krasotaimedicina. ru/boli / infecțioase /
tuberculoză
3. Tuberculoza: semne, forme și tipuri// http://www.herbalist.ru/ill23.html
4. Tuberculoza-ce este? Apariția, formele și cauzele tuberculozei.//
http://bogmark.com.ua/466/
5. Principalele cauze ale bolii // http://halila.ru/prichini.php
6. Testul Mantoux. Diagnosticul precoce al tuberculozei / /
http://medspecial.ru/for_patients/7/1749/
7. Demidenko V. A. rezumat "Epidemiologia tuberculozei"//
http://bibliofond.ru/view.aspx?id=459289
8. Perelman M. I. tuberculoză / M. I. Perelman, V. A. Koryakin, N. M. Protopopova//
consecințele tuberculozei.- 2009. - C. 234-245.

24
9. Alexandrovsky B. P., Barenboim A. M. diagnosticul diferențial al tuberculozei
pulmonare, K., "să nă tate", 1972, PP. 3-8
10. Aseev D. D. principiile diagnosticului diferențial al patologiei pulmonare în
instituțiile de tuberculoză . Ryazan, 1968, p. 133
11. Barenboim A. M., Poddubny A. F. privind diagnosticul diferențial al sarcoidozei și
tuberculozei lekgih. Harkov, 1978. PP. 54-57
12. Burchinsky G. I. diagnosticul diferențial al bolilor supurative și al tuberculozei
pulmonare. Afaceri medicale, nr.12, 1979.
13. Lindenbraten L. D., Naumov L. B. sindroame radiologice și diagnosticul bolilor
pulmonare. M., Medicină , 1972.
14. Lola A. T. tuberculoza plă mâ nului. Rezumatul candidatului. Diss. Kiev, 1984.
15. Rubinstein G. R. diagnosticul diferențial al bolilor pulmonare, vol.1 și 2. M.
Medicină , 1975.

25