Sunteți pe pagina 1din 2

Tuberculoza, sau 

TBC (abreviere pentru „bacilul de tubercul”) este o boală infecțioasă frecventă


și, în cele mai multe cazuri, curabilă, provocată de diferite tipuri de micobacterii, de obicei
de Mycobacterium tuberculosis.[3] Cel mai des, tuberculoza atacă plămânii, dar poate afecta și
alte părți ale corpului (pleură, rinichi, peritoneu, piele, ochi, oase etc.). Tuberculoza se transmite
prin aer, când persoanele care suferă de forme active de TBC tușesc, strănută sau elimină spută
în aer (picăturile Pfluger).[4] Cele mai contagioase forme sunt cele cavitare si cele extensive. Una
din zece infecții latente progresează ulterior în boala activă. Lăsată netratată, tuberculoza
omoară peste 50% din persoanele afectate.
Simptomele clasice ale tuberculozei active sunt tusea cronică, cu striuri de sânge, spută, febră,
oboseală cronică, transpirația nocturnă și scăderea în greutate (TBC se numea în trecut „boala
consumării”, din cauza scăderii în greutate a persoanelor infectate). Infectarea altor organe
provoacă o varietate mare de simptome. Diagnosticul tuberculozei active se face prin radiologie,
(cunoscută drept radiografie toracică) prin examinare microscopică și cultură microbiologică a
fluidelor corporale. Diagnosticarea tuberculozei latente se face prin testul cutanat la
tuberculină (TCT) și analize de sânge. Tratamentul presupune administrarea mai multor
antibiotice pentru o perioadă îndelungată de timp (minimum 3 luni). De asemenea, contactele
sociale ale persoanei infectate se examinează și tratează, dacă este necesar. Rezistența la
antibiotice constituie o problemă în creștere în cazul tuberculozei rezistente la medicamente
multiple (MDR-TB). Pentru a preveni TBC, oamenii trebuie examinați anual (radiografie
pulmonară) pentru depistarea bolii și educați să aibă o viață echilibrată ca să nu le scadă
imunitatea și să fie vulnerabili la infecție, copii mici trebuie vaccinați cu bacilul Calmette–
Guérin pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu forme grave care pot lăsa sechele majore (tuberculoza
miliară, meningo-encefalita TBC).
Specialiștii cred că o treime din populația lumii este infectată cu M. tuberculosis,[5] și o nouă
persoană se infectează în fiecare secundă.[5] În 2007, s-au estimat 13,7 milioane de cazuri
cronice active la nivel mondial.[6] În 2010, s-au dezvoltat aproximativ 8,8 milioane de cazuri noi și
s-au înregistrat 1,5 milioane de decese asociate tuberculozei, majoritatea în țările în curs de
dezvoltare.[7] Numărul total de cazuri de tuberculoză este în scădere începând cu anul 2006, iar
ce al cazurilor noi, din 2002. [7] Cazurile cu tuberculoză multidrog-rezistentă sunt în creștere, iar
rezistența este din ce în ce mai extinsă, făcând din această formă de tuberculoză o amenințare
mortală. Tuberculoza nu este uniform distribuită în lume. Aproximativ 80% din populația multor
țări asiatice și africane dă rezultate pozitive la testul de tuberculină, în comparație cu doar 5-10%
din populația Statelor Unite.[3] Mai multe persoane din țările în curs de dezvoltare contractează
tuberculoza, din cauza imunității scăzute. De obicei, aceste persoane se îmbolnăvesc de
tuberculoză deoarece sunt infectate cu HIV și dezvoltă SIDA.[8]

Semne și simptome[modificare | modificare sursă]

Principalele simptome în diferite stadii și tipuri ale tuberculozei.[9] Unele simptome sunt comune cu cele ale
altor boli, iar altele sunt specifice mai mult (dar nu exclusiv) anumitor tipuri. Mai multe tipuri ale bolii pot fi
prezente simultan.
Aproximativ 5–10% din persoanele care nu au HIV, dar sunt infectate cu tuberculoză dezvoltă
forma activă a bolii în timpul vieții. [10] În contrast, 30% din persoanele infectate cu HIV și
tuberculoză dezvoltă forma activă a bolii.[10] Tuberculoza poate afecta orice parte a organismului,
dar mai frecvent plămânii (cunoscută drept tuberculoză pulmonară). [11] TBC extrapulmonară este
cea care se dezvoltă în afara plămânilor. TBC extrapulmonară poate coexista cu TBC pulmonară.
[11]
 Semnele și simptomele generale includ febră, frisoane, transpirații în timpul
somnului, pierderea poftei de mâncare, scăderea în greutate și letargie.[11] Mai poate fi observată
și deformarea semnificativă a degetelor.[10]

Tuberculoza pulmonară[modificare | modificare sursă]


Dacă infecția cu tuberculoză devine activă, boala se dezvoltă în plămâni în aproximativ 90% din
cazuri.[8][12] Simptomele pot include dureri în piept și tuse îndelungată, cu spută. Aproximativ 25%
din persoane nu prezintă niciun simptom (sunt „asimptomatice”). [8] Uneori persoanele bolnave
au tuse cu sânge în cantități mici. În cazuri rare, infecția poate eroda artera pulmonară, slăbind
peretele acesteia și conducând la formarea unei dilatații sacciforme, numită anevrism
Rasmussen. Dacă acesta se rupe, conduce la dezvoltarea unei hemoragii masive. Tuberculoza
poate deveni o boală cronică și poate cauza leziuni extinse în lobii superiori ai plămânilor. Lobii
superiori sunt afectați mai des.[11] Motivul nu este foarte clar.[3] Probabil că lobii superiori sunt
afectați mai des datorită circulației mai bune a aerului[3] sau scurgerii mai lente a limfei în partea
de sus a plămânilor.[11]

S-ar putea să vă placă și