000FIŞĂ INFORMATIVĂ

Tuberculoza (TBC)

Tuberculoza este o boală infecţioasă provocată de bacterii. Forma cea mai frecventă

este tuberculoza pulmonară, dar pot fi afectate şi alte zone, cum sunt ganglionii

limfatici, pleura, aparatul uro-genital, oasele şi articulaţiile sau tubul digestiv. Ca orice

infecţie bacteriană, şi tuberculoza se poate vindeca cu antibiotice. Tratamentul

trebuie însă urmat cu consecvenţă o perioadă de timp îndelungată.

Cum se transmite tuberculoza pulmonară?

Transmiterea se face de către persoane care suferă de tuberculoză pulmonară

deschisă şi care, prin tuse, strănut şi vorbit, răspândesc în aerul înconjurător picături

foarte fine care conţin bacterii TBC. Aceste picături care conţin agenţi patogeni pot

rămâne câteva ore în încăpere, putând ajunge astfel în căile respiratorii ale

persoanelor care se află în acelaşi spaţiu cu bolnavii de tuberculoză. Riscul de

infectare depinde de durata contactului cu bolnavul, precum şi de împrejurarea dacă

contactul a avut loc într-un spaţiu închis. Dacă contactul a fost doar ocazional sau a

avut loc în spaţii aerisite suficient, riscul de infectare este foarte scăzut. Persoanele

cu un sistem imunitar afectat sunt expuse într-o măsură mai mare pericolului de

infecţie.

Cât timp trece de la contaminare la declanşarea bolii?

Tuberculoza are o perioadă de incubaţie lungă. Primele simptome de boală pot

apărea la aproximativ 12 săptămâni după infectare. La 2-3 ani după contaminare

există cea mai mare probabilitate ca boala să intervină. Tuberculoza se poate însă

declanşa şi decenii mai târziu. Un sistem imunitar slăbit duce în acest caz la o

reactivare a patogenilor aflaţi în stare latentă.

Cum se pune diagnosticul?

Punerea diagnosticului necesită în primul rând o radiografie pulmonară, cu ajutorul

căreia se pot vedea modificările de ţesut specifice TBC-ului. Dacă este necesar, se

foloseşte şi testul la tuberculină Mendel-Mantoux. În plus, bacteriile cauzatoare de

tuberculoză pot fi puse în evidenţă în spută, în secreţia bronhială sau în ţesut.

Cum se face tratamentul tuberculozei?

Pentru tratament se utilizează antibiotice speciale în combinaţie, pentru a preveni

dezvoltarea unei rezistenţe. După un tratament de 2 luni cu 4 medicamente, se

efectuează cel puţin un tratament suplimentar de 4 luni cu 2-3 medicamente active.

Amt der NÖ Landesregierung - Abteilung Umwelthygiene

Administraţia Guvernului Landului Austria Inferioară – Departamentul Igiena Mediului

___________________________________________________________________

Fişă informativă tuberculoză Versiunea 1.0

2017

RO

Pagina

2/3

Informationsblatt Tuberkulose Version Seite

Este posibilă vaccinarea împotriva tuberculozei?

Până în 1990 vaccinul BCG era făcut în Austria tuturor nou-născuţilor. Studiile de

specialitate au demonstrat însă că vaccinul nu oferă o protecţie suficientă.

Riscul de infectare cu tuberculoză este foarte scăzut pentru copiii din Europa

Centrală. O vaccinare generală nu este recomandabilă, întrucât nici la copiii mici nu

se împiedică contaminarea, ci se asigură numai protecţie împotriva formelor

generalizate grave de tuberculoză. Pentru copiii care călătoresc în zone cu risc

ridicat, poate exista indicaţie de vaccin în cazuri individuale. Vaccinul BCG nu se

recomandă pentru adulţi, pentru că până acum nu s-a putut pune în evidenţă efectul

de protecţie. Trebuie ştiut însă că după efectuarea vaccinului, punerea în evidenţă a

infecţiei cu tuberculoză cu ajutorul testului la tuberculină Mendel-Mantoux nu mai

este posibilă.

Cum ne putem proteja de tuberculoză?

Probabilitatea infectării cu tuberculoză depinde de numărul şi de forţa de

contaminare a bacteriilor pe care bolnavul le eliberează prin tuse, strănut sau vorbit.

Pentru persoanele care au contact cu bolnavi de tuberculoză în spaţii mici, prost

aerisite, pericolul de contaminare este ridicat.

5 – 10% dintre persoanele infectate cu tuberculoză dezvoltă în cursul vieţii o

tuberculoză activă. Bolnavii cu o tuberculoză pulmonară închisă sau cu tuberculoză

la alte organe nu pot transmite boala.

Pentru a menţine scăzut riscul transmiterii tuberculozei, bolnavii şi persoanele de

contact ai acestora se supun normelor de sănătate publică în conformitate cu Legea

privind TBC-ul. Medicul curant are obligaţia să comunice cazul de TBC Serviciului de

Sănătate Publică. Dispensarul TBC determină persoanele de contact şi încearcă să

stabilească care este sursa contaminării, respectiv dacă bolnavul a contaminat şi alte

persoane. Continuarea asistării/monitorizării bolnavului de tuberculoză se face în

colaborare cu medicul specialist pneumolog care se ocupă de caz. Pacientul are

obligaţia legală de a continua tratamentul până la însănătoşire.

Costurile tratamentului sunt suportate de la bugetul federal.

3333333333333333333333

0Tuberculoza, sau TBC (abreviere pentru „bacilul de tubercul”) este o boală

infecțioasă frecventă și, de obicei, curabilă, provocată de diferite tipuri de micobacterii, de obicei
de Mycobacterium tuberculosis. Cel mai des, tuberculoza atacă plămânii, dar poate afecta și alte părți ale
corpului (pleură, rinichi, peritoneu, piele, ochi, oase etc.). Tuberculoza se transmite prin aer, când
persoanele care suferă de forme active de TBC tușesc, strănută sau elimină spută în aer (picăturile
Pfluger). Cele mai contagioase forme sunt cele asimptomatice și latente. Una din zece infecții latente
progresează ulterior în boala activă. Lăsată netratată, tuberculoza omoară peste 50% din persoanele
infectate.

Simptomele clasice ale tuberculozei active sunt tusea cronică, cu striuri de sânge, spută, febră,
oboseală cronică,transpirația nocturnă și scăderea în greutate (TBC se numea în trecut „boala
consumării”, din cauza scăderii în greutate a persoanelor infectate). Infectarea altor organe provoacă o
varietate mare de simptome. Diagnosticul tuberculozei active se face prin radiologie, (cunoscută
drept radiografie toracică) prin examinare microscopică șicultură microbiologică a fluidelor corporale.
Diagnosticarea tuberculozei latente se face prin testul cutanat la tuberculină (TCT) și analize de
sânge. Tratamentul este anevoios și presupune administrarea mai multor antibiotice pentru o perioadă
îndelungată de timp (minim 6 luni). De asemenea, contactele sociale ale persoanei infectate se
examinează și tratează, dacă este necesar. Rezistența la antibiotice constituie o problemă în creștere în
cazul tuberculozei rezistente la medicamente multiple (MDR-TB). Pentru a preveni TBC, oamenii trebuie
examinați anual (radiografie pulmonară) pentru depistarea bolii și educați să aibă o viață echilibrată ca să
nu le scadă imunitatea și să fie vulnerabili la infecție, copii mici trebuie vaccinați cu bacilul Calmette–
Guérin pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu forme grave care pot lăsa sechele majore (tuberculoza miliară,
meningo-encefalita TBC).

Specialiștii cred că o treime din populația lumii este infectată cu M. tuberculosis, și o nouă
persoană se infectează în fiecare secundă. În 2007, s-au estimat 13,7 milioane de cazuri cronice active la
nivel mondial. În 2010, s-au dezvoltat aproximativ 8,8 milioane de cazuri noi și s-au înregistrat
1,5 milioane de decese asociate tuberculozei, majoritatea în țările în curs de dezvoltare. Numărul total de
cazuri de tuberculoză este în scădere începând cu anul 2006, iar ce al cazurilor noi, din 2002. Cazurile cu
tuberculoză multidrog-rezistentă sunt în creștere, iar rezistența este din ce în ce mai extinsă, făcând din
această formă de tuberculoză o amenințare mortală. Tuberculoza nu este uniform distribuită în lume.
Aproximativ 80% din populația multor țări asiatice și africane dă rezultate pozitive la testul de tuberculină,
în comparație cu doar 5-10% din populația Statelor Unite. Mai multe persoane din țările în curs de
dezvoltare contractează tuberculoza, din cauza imunității scăzute. De obicei, aceste persoane se
îmbolnăvesc de tuberculoză deoarece sunt infectate cu HIV și dezvoltă SIDA.

Semne și simptome

Principalele simptome în diferite stadii şi tipuri ale tuberculozei. Unele simptome sunt comune cu
cele ale altor boli, iar altele sunt specifice mai mult (dar nu exclusiv) anumitor tipuri. Mai multe tipuri ale
bolii pot fi prezente simultan. Aproximativ 5–10% din persoanele care nu au HIV, dar sunt infectate cu
tuberculoză dezvoltă forma activă a bolii în timpul vieții. În contrast, 30% din persoanele infectate cu HIV
și tuberculoză dezvoltă forma activă a bolii. Tuberculoza poate afecta orice parte a organismului, dar mai
frecvent plămânii (cunoscută drept tuberculoză pulmonară). TBC extrapulmonară este cea care se
dezvoltă în afara plămânilor. TBC extrapulmonară poate coexista cu TBC pulmonară. Semnele și
simptomele generale includ febră, frisoane, transpirații în timpul somnului, pierderea poftei de
mâncare, scăderea în greutate și letargie. Mai poate fi observată și deformarea semnificativă a degetelor.

Tuberculoza pulmonară

Dacă infecția cu tuberculoză devine activă, boala se dezvoltă în plămâni în aproximativ 90% din
cazuri. Simptomele pot include dureri în piept și tuse îndelungată, cu spută. Aproximativ 25% din
persoane nu prezintă niciun simptom (sunt „asimptomatice”). Uneori persoanele bolnave au tuse cu
sânge în cantități mici. În cazuri rare, infecția poate eroda artera pulmonară, determinând o hemoragie
masivă, numită anevrism Rasmussen. Tuberculoza poate deveni o boală cronică și poate cauza leziuni
extinse în lobii superiori ai plămânilor. Lobii superiori sunt afectați mai des. Motivul nu este foarte
clar. Probabil că lobii superiori sunt afectați mai des datorită circulației mai bune a aerului sau scurgerii
mai lente a limfei în partea de sus a plămânilor.
 Tuberculoza extrapulmonară

În 15–20% din cazurile active, infecția se extinde în afara aparatului respirator, provocând alte
tipuri de tuberculoză. TBC dezvoltată în afara organelor respiratorii se numește „tuberculoză
extrapulmonară”. Tuberculoza extrapulmonară este mai frecventă în cazul persoanelor imunodeprimate și
al copiilor mici. Tuberculoza extrapulmonară se dezvoltă la peste 50% din persoanele infectate cu
HIV. Cele mai frecvente locuri de dezvoltare a infecției extrapulmonare sunt pleura (pleurezie
tuberculoasă), sistemul nervos central (meningită tuberculoasă) și sistemul
limfatic (scrofuloză ganglionară). Tuberculoza extrapulmonară poate afecta, printre alte locuri de infectare
posibile, și sistemul uro-genital (tuberculoză urogenitală), oasele și articulațiile (morbul lui Pott în cazul
localizării la coloana vertebrală). Când se dezvoltă în oase, boala mai numește și „tuberculoză osoasă”, o
formă a osteomielitei. Uneori, ruperea abcesului tubercular prin piele duce la tuberculoza ulcerată. O
formă a tuberculozei potențial mai gravă și mai răspândită se numește „tuberculoză diseminată”,
cunoscută drept tuberculoză miliară. Tuberculoza miliară constituie aproximativ 10% din cazurile
extrapulmonare.

Factori de risc

Mai mulți factori îi fac pe oameni susceptibili la infecția tuberculoasă. Cel mai important factor de
risc la nivel global este HIV; 13% dintre toate cazurile de tuberculoză prezintă infecție cu virusul
HIV. Această problemă este frecventă în Africa Subsahariană, unde ratele de îmbolnăvire cu HIV sunt
ridicate. Tuberculoza este strâns legată de suprapopulare și de nutriția deficitară. Această legătură face
ca tuberculoza să fie una dintre principalele boli ale sărăciei. Următoarele categorii de populație prezintă
un risc mare de infectare cu tuberculoză: persoanele care își injectează substanțe interzise, locuitorii și
angajații din locurile unde se strâng persoane vulnerabile (de exemplu, închisori și adăposturi pentru
persoane fără locuință), persoanele sărace și care nu beneficiază de îngrijire medicală adecvată,
minoritățile etnice cu risc mare, copiii în contact strâns cu persoane cu risc mare și furnizorii de îngrijire
medicală care tratează aceste persoane. Boala pulmonară cronică este un alt factor de risc
important. Silicoza crește riscul de aproximativ 30 de ori. Persoanele care fumează țigarete prezintă un
risc de două ori mai mare decât nefumătorii. Alte stări patologice pot crește, de asemenea, riscul de
dezvoltare a tuberculozei, inclusiv alcoolismul și diabetul zaharat (triplează riscul). Unele medicamente,
precum corticosteroizii și infliximab (un anticorp monoclonal anti-αTNF) sunt factori importanți de creștere
a riscului, mai ales în țările dezvoltate. De asemenea, există o predispoziție genetică, dar oamenii de
știință nu au stabilit ponderea acesteia.
 Transmitere

Când o persoană cu tuberculoză pulmonară activă tușește, strănută, vorbește, cântă sau scuipă,
elimină picături infecțioase de aerosoli cu diametrul de 0,5 - 5 µm. Un singur strănut poate elibera până la
40.000 de picături. Fiecare picătură poate transmite boala, deoarece doza infecțioasă a tuberculozei este
foarte mică (o persoană poate fi infectată prin inhalarea a mai puțin de 10 bacterii).

Persoanele cu contact prelungit, frecvent sau apropiat cu persoane cu tuberculoză au un risc

mare de a se infecta, având o rată estimată de infecție de 22%. O persoană cu tuberculoză activă dar
netratată poate infecta 10–15 (sau mai mulți) alți oameni într-un an. În mod normal, doar persoanele cu
tuberculoză activă transmit boala. Persoanele cu infecție latentă nu sunt considerate contagioase.
Probabilitatea transmiterii de la o persoană la alta depinde de mai mulți factori. Acești factori includ
numărul de picături infecțioase eliminate de purtător, eficiența ventilării mediului în care trăiesc
persoanele, durata expunerii, virulența tulpinii de M. tuberculosis și nivelul de imunitate al persoanei
neinfectate.

Pentru a preveni răspândirea în cascadă, de la o persoană la alta, persoanele cu tuberculoză

activă („manifestă”) trebuiesc izolate și tratate cu medicamente împotriva tuberculozei. În general, după
două săptămâni de tratament eficient, persoanele cu infecții active nerezistente nu mai sunt contagioase
pentru ceilalți. După infectare, în mod normal sunt necesare trei-patru săptămâni pentru ca persoana nou
infectată să devină suficient de contagioasă pentru a transmite boala altor persoane.

Patogeneză

Aproximativ 90% dintre persoanele infectate cu M. tuberculosis prezintă

infecții asimptomatice latente (numite uneori LTBI). La aceste persoane există o probabilitate de 10% ca,
pe timpul vieții, infecția latentă să avanseze la stadiul de infecție tuberculoasă activă, manifestă. Pentru
persoanele cu HIV, riscul ca ele să dezvolte tuberculoză activă crește cu aproximativ 10% pe an. Dacă
nu se administrează un tratament eficient, rata deceselor la cazurile de tuberculoză activă este de 66%.

Infecția tuberculoasă începe atunci când micobacteria ajunge la alveolele pulmonare, unde
invadează și se multiplică în endozomii celulelor macrofage alveolare. Localizarea principală a infecției
plămânilor, numită și „focar Ghon”, este în partea de sus a lobului inferior sau în partea de jos a lobului
superior. De asemenea, tuberculoza pulmonară poate apărea prin infecția prin sânge, cunoscută
drept focar Simon. În general, focarele Simon sunt localizate în partea de sus a plămânului. Această
transmitere hematogenă poate răspândi infecția și în locuri mai îndepărtate, cum ar fi ganglionii limfatici
periferici, rinichii, creierul și sistemul osos. Tuberculoza poate afecta toate organele, deși, fără motive
cunoscute, afectează rareori inima, mușchii scheletici, pancreasul sau tiroida.
 Tuberculoza este clasificată în rândul bolilor inflamatorii granulomatoase. Celulele
macrofage, limfocitele T, limfocitele B și fibroblastul se numără printre celulele care agregă pentru a
forma granuloame. Limfocitele înconjoară celulele macrofage infectate. Granuloamele previn diseminarea
micobacteriei și oferă un mediu local pentru interacțiunea celulelor cu sistemul imunitar. Bacteriile din
interiorul granulomului pot deveni inactive, ceea ce determină o infecție latentă. O altă caracteristică a
granuloamelor este dezvoltarea morții celulare anormale (necroză) în centrul tuberculilor. Observată cu
ochiul liber, această necroză are textură brânzoasă, fiind albă și moale, și este numită necroză de
cazeificare.

Bacilii tuberculoși pot pătrunde în sânge dintr-un țesut deteriorat. Ei se pot răspândi în corp și pot
forma mai multe focare de infecție, asemenea unor tuberculi albi, mici, fixați pe țesuturi. Această formă
severă de tuberculoză este numită tuberculoza miliară. Această formă de tuberculoză se întâlnește în
general la copiii mici și la persoanele cu HIV. Incidența deceselor este ridicată în rândul persoanelor care
suferă de această tuberculoză diseminată, chiar dacă li se administrează tratament (aproximativ 30%).

În cazul multor persoane afectate, infecția este inițial puternică și apoi scade în intensitate.
Distrugerea și necrozarea țesutului sunt adesea balansate de vindecare și fibroză. Țesutul afectat este
înlocuit de cicatrici și cavități umplute cu material necrotic de cazeificare. Pe durata bolii, unele dintre
aceste cavități sunt în contact cu căile respiratorii (bronhii) și acest material poate fi expulzat prin tuse.
Acest material conține bacterii vii și poate răspândi infecția. Tratamentul cu antibioticele adecvate ucide
bacteriile și permite vindecarea, zonele afectate fiind înlocuite cu țesut de cicatrizare.

Diagnostic

Tuberculoza activă

Diagnosticul tuberculozei active numai pe baza semnelor și simptomelor clinice este dificil. De
asemenea, este dificilă diagnosticarea bolii la persoanele imunosupresate. Cu toate acestea, persoanele
care prezintă semne de boală pulmonară sau simptome constituționale care durează de mai mult de
două săptămâni ar putea fi bolnave de tuberculoză. Radiografia toracică și culturile de spută multiple
pentru bacilii acid-rezistenți fac parte, în mod obișnuit, din evaluarea inițială. Testul de eliberare de
interferon gamma (testul IGRA) și testul cutanat la tuberculină nu sunt utile în țările în curs de
dezvoltare. Testele IGRA au limitări similare la persoanele cu HIV.

Un diagnostic definitiv de tuberculoză este stabilit după identificarea M. tuberculosis într-o probă
clinică (de exemplu, spută, puroi sau biopsia unui țesut). Cu toate acestea, procesul dificil de obținere a
culturii pentru acest organism cu creștere lentă poate dura două până la șase săptămâni pentru culturile
din sânge sau din spută. Astfel, tratamentul este adesea început înainte de confirmarea culturilor. Testul
de amplificare a acizilor nucleici și testul adenozin-dezaminazei pot diagnostica rapid tuberculoza. Cu
toate acestea, testele acestea nu sunt recomandate ca teste de rutină, deoarece rareori modifică modul
de tratare a pacientului. Testele de sânge pentru detectarea anticorpilor nu sunt specifice sau sensibile,
prin urmare nu sunt recomandate.

Tuberculoza latentă

Testul cutanat la tuberculină (testul Mantoux) este adesea utilizat pentru a identifica persoanele
cu risc ridicat de tuberculoză. Persoanele care au fost imunizate anterior pot avea o reacție fals pozitivă
la acest test. Testul poate fi fals negativ în cazul persoanelor care suferă de sarcoidoză, boala
Hodgkin și malnutriție. Cel mai important, testul poate fi fals negativ în cazul persoanelor cu tuberculoză
activă. În cazul persoanelor cu reacție pozitivă la testul Mantoux se recomandă testul de eliberare de
interferon gamma (IGRA) pe un eșantion de sânge. Rezultatele testului IGRA nu sunt influențate de
imunizare sau de majoritatea micobacteriilor din mediu, astfel încât sunt mai rar fals pozitive. Totuși,
rezultatele sunt influențate de M. szulgai, M. marinum și M. kansasii. Sensibilitatea testului IGRA poate
crescută dacă este utilizat în combinație cu testul cutanat. Dacă însă este utilizat individual, sensibilitatea
testului IGRA poate fi mai redusă decât cea a testului cutanat.

Prevenire

Eforturile de prevenire și control al tuberculozei se bazează pe vaccinarea nou-născuților și pe

detectarea și tratamentul adecvat al cazurilor active. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atins un
anumit grad de reușită datorită unui regim de tratament îmbunătățit, observându-se o ușoară scădere a
numărului de cazuri.
 Vaccinare

Începând din anul 2011, singurul vaccin disponibil este bacilul Calmette–Guérin (BCG). BCG este
eficient împotriva răspândirii bolii în copilărie, însă conferă un grad de protecție variabil împotriva
tuberculozei pulmonare. Totuși, este vaccinul cu cea mai largă răspândire în lume, peste 90% dintre copii
fiind vaccinați. Imunitatea pe care o induce scade însă după aproximativ zece ani de la
administrare. Tuberculoza este o boală cu frecvență redusă în majoritatea provinciilor canadiene, în
Marea Britanie și Statele Unite, vaccinul BCG fiind astfel administrat doar persoanelor cu risc
crescut. Unul dintre motivele pentru care nu se recomandă administrarea vaccinului este că acesta
determină rezultate fals pozitive la testul cutanat la tuberculină, anulând eficacitatea acestuia în
identificarea bolii. În prezent, alte vaccinuri sunt în curs de dezvoltare.

Sănătate publică

În anul 1993, Organizația Mondială a Sănătății a declarat tuberculoza o „problemă urgentă de

sănătate globală”. În 2006, parteneriatul pentru oprirea tuberculozei a întocmit Planul global de stopare a
tuberculozei, al cărui obiectiv principal este să salveze 14 milioane de vieți până în 2015. Nu toate
obiectivele propuse vor fi atinse până în anul 2015, îndeosebi din cauza creșterii numărului de cazuri de
tuberculoză asociată cu infecția HIV și apariția tuberculozei multidrog-rezistentă (MDR-TB). În programele
de sănătate publică se utilizează sistemul de clasificare a tuberculozei dezvoltat de Societatea Americană
de Boli Toracice.

Menținerea sub control a bolii

În tratamentul tuberculozei sunt prescrise antibiotice pentru exterminarea bacteriilor. Este dificil
de conceput un tratament eficient din cauza structurii neobișnuite și compoziției chimice a peretelui
celular micobacterian. Acesta blochează pătrunderea medicamentelor, anulând astfel eficiența multor
antibiotice. Cele două tipuri de antibiotice utilizate cel mai frecvent sunt izoniazida și rifampicina,
tratamentele putând dura luni de zile. În cazul tuberculozei latente, se administrează de regulă un singur
tip de antibiotic. În cazurile de tuberculoză activă cel mai eficiente sunt combinațiile de mai multe
antibiotice pentru a reduce riscul ca bacteriile să dezvolte o rezistență la antibiotice. De asemenea,
pacienții cu infecție latentă sunt tratați pentru a preveni apariția ulterioară a tuberculozei active. OMS
recomandă terapia sub observare directă, prin care un cadru medical observă în mod direct luarea
medicamentelor de către pacient. Obiectivul acestei terapii este de a reduce numărul persoanelor care nu
urmează tratamentul în mod corespunzător. Totuși, nu există dovezi solide care să susțină eficiența
terapiei prin observare directă. Metodele de reamintire a importanței tratamentului sunt eficiente.

Instalarea bolii

Începând din anul 2010, tratamentul recomandat în cazul tuberculozei pulmonare în fază
incipientă constă în administrarea unei combinații de antibiotice pe o durată de șase luni. În primele două
luni se administrează rifampicină, izoniazidă, pirazinamidă și etambutol. În ultimele patru luni, se
administrează numai rifampicină și izoniazidă. În caz de rezistență crescută la izoniazidă, aceasta poate fi
înlocuită cu etambutol în ultimele patru luni.

Recurența bolii

În caz de recurență a bolii, înainte de a stabili tratamentul trebuiesc efectuate analize pentru a
identifica antibioticele la care bacilul este sensibil. În caz detuberculoză multidrog-rezistentă (MDR-TB),
se recomandă tratamentul cu cel puțin patru antibiotice eficiente pe o durată de 18–24 luni.

Rezistența la medicamente

Rezistența primară apare în cazul în care o persoană este infectată cu o tulpină de virus rezistentă. O
persoană infectată poate dezvolta rezistență secundară (dobândită) la medicamente antituberculoase în
timpul terapiei. Rezistența secundară poate apărea ca urmare a unui tratament inadecvat, datorită
administrării incorecte a acestuia (nerespectarea tratamentului de către pacient), ori datorită utilizării de
medicamente de proastă calitate. Tuberculoza rezistentă la tratament constituie o problemă gravă de
sănătate publică în multe țări în curs de dezvoltare. Tratamentul tuberculozei rezistente la tratament este
mai îndelungat și necesită medicamente mai scumpe. MDR-TB se definește ca rezistența la cele două
medicamente de linia întâi cu cea mai mare eficiență: rifampicină și izoniazidă.Tuberculoza cu rezistență
extinsă la medicamentele antituberculoase este rezistentă la cel puțin trei dintre cele șase clase de
medicamente de linia a doua. Tuberculoza cu rezistență totală la medicamentele antituberculoase este
rezistentă la toate medicamentele utilizate în prezent. Primul caz de tuberculoză cu rezistență totală la
medicamentele antituberculoase a fost observat în Italia în anul 2003, dar nu și pe scară extinsă până în
2012.
 Prognostic

Vârsta morților de tuberculoză la 100.000 de locuitori în 2004.

nu sunt date ≥250–500

≤10 ≥500–750

≥10–25 ≥750–1000

≥25–50 ≥1000–2000

≥50–75 ≥2000–3000

≥75–100 ≥ 3000

≥100–250

Evoluția de la infecție la boală se produce în stadiul în care bacilii trec de barierele de protecție
imunitară și încep să se multiplice. În cazul tuberculozei primare (aproximativ 1–5% din cazuri), această
evoluție are loc imediat după infecția inițială. Totuși, în majoritatea cazurilor, se produce infecția latentă,
fără simptome evidente. Acești bacili inactivi declanșează tuberculoza activă în 5–10% din cazurile
latente, adesea după mai mulți ani de la infectare.

Riscul de reactivare a bolii crește în caz de imunosupresie, produsă de exemplu de infectarea cu

virusul HIV. În cazul persoanelor co-infectate cu „M. tuberculosis” și HIV, riscul de reactivare crește cu
10% pe an. Studiile care utilizează amprente ADN ale tulpinilor „M. tuberculosis” demonstrează că
reinfecția cauzează apariția tuberculozei recurente mai des decât se credea până acum. Se consideră că
reinfecția provoacă peste 50% din cazurile de tuberculoză reactivată în zonele cu răspândire mare a
bolii. Riscul de deces cauzat de tuberculoză a fost de 4% în anul 2008, în scădere de la cel de 8%
înregistrat în 1995.

Epidemiologie
 In 2007, prevalența tuberculozei la 100.000 de persoane a fost cea mai ridicată în Africa
Subsahariană, fiind de asemenea ridicată și în Asia.

Aproximativ o treime din populația lumii este infectată cu „M. tuberculosis”. În fiecare secundă, pe
glob se produce o nouă infecție. Totuși, majoritatea infecțiilor cu „M. tuberculosis” nu cauzează
tuberculoza, iar 90–95% dintre infecții nu prezintă simptome. În 2007, existau aproximativ 13,7 milioane
de cazuri de tuberculoză activă. În 2010, numărul cazurilor nou diagnosticate a fost de 8,8 milioane, iar
numărul de decese a fost de 1,45 milioane, majoritatea survenite în țările în curs de dezvoltare. Dintre
cele 1,45 milioane de decese, aproximativ 0,35 milioane s-au produs în rândul persoanelor co-infectate
cu HIV.

Tuberculoza reprezintă a doua cauză a mortalității ca urmare a unei boli infecțioase (principala
cauză fiind HIV/SIDA). Numărul total de cazuri de tuberculoză („prevalența”) este în scădere din anul
2005. Numărul de noi îmbolnăviri („incidența”) a scăzut din anul 2002. Îndeosebi China a realizat o
evoluție remarcabilă în acest sens. Între 1990 și 2010, China a redus rata mortalității cauzate de
tuberculoză cu aproximativ 80%. Tuberculoza este o boală mai frecvent întâlnită în țările în curs de
dezvoltare. În aproximativ 80% din populația multor țări din Asia și Africa testul la tuberculină este pozitiv,
în timp ce acest lucru este valabil doar în 5–10% din populația S.U.A. Specialiștii au sperat ca
tuberculoza să poată fi controlată complet. Totuși, controlul complet al maladiei este puțin probabil,
datorită mai multor factori. Dezvoltarea unui vaccin eficient s-a dovedit dificilă. Costul este ridicat, iar
diagnosticarea bolii necesită timp. Tratamentul durează mai multe luni. Un număr mai ridicat de persoane
infectate cu HIV contractează tuberculoza. Tuberculoza rezistentă la medicamente a apărut în anii 1980.
3

33333333333333333333333333333333333

0Tuberculoza - simptome, investigatii, metode

de tratament
Tuberculoza reprezinta o boala contagioasa determinata de infectia cu Mycobacterium
tuberculosis, care se transmite prin intermediul secretiilor contaminate eliminate in timpul
stranutului, tusei sau vorbirii pe cale aerogena. Important de retinut este faptul ca boala NU se
transmite prin intermediul obiectelor sau hainelor pacientului, utilizarea in comun a toaletei sau
strangeri de mana.
Tuberculoza - simptome, investigatii, metode de tratament

Cuprins

 Ce este tuberculoza
 Cum se manifesta boala
 Care sunt metodele de stabilire ale diagnosticului de TBC
 Care este tratamentul tuberculozei

Ce este tuberculoza
Tuberculoza reprezinta o boala contagioasa determinata de infectia cu Mycobacterium
tuberculosis, care se transmite prin intermediul secretiilor contaminate eliminate in timpul
stranutului, tusei sau vorbirii pe cale aerogena. Important de retinut este faptul ca boala NU se
transmite prin intermediul obiectelor sau hainelor pacientului, utilizarea in comun a toaletei sau
strangeri de mana.

Mai putin de 10% din contactii unui pacient contagios dezvolta tuberculoza activa pe parcursul
vietii, insa riscul creste in cazul persoanelor imunodeficiente (boli autoimune, neoplazii, HIV).

Cum se manifesta boala

Tabloul simptomatic al bolii difera in functie de localizarea infectiei, TBC-ul pulmonar fiind
reprezentat de catre urmatoarele simptome:

 Inapetenta cu scaderea greutatii corporale neintentionate;

 Stare febrila;
 Transpiratii in special nocturne;
 Fatigabilitate accentuata;
 Tuse persistenta mai mult de 3 saptamani;
 Expectoratii mucopulente sau sangvinolente;
 Dispnee agravata de evolutia bolii.
Localizarea extrapulmonara a infectiei cu M.tuberculosis la nivel pleural (pleurezie
tuberculoasa), osos, urinar, limfatic, genital sau al sistemului nervos central ,apare mai frecvent
la persoanele imunodeprimate si la copii fiind insotita de:

 Dureri abdominale;
 Dureri osteo articulare cu pierderea mobilitatii membrului afectat;
 Hematurie;
 Cefalee;
 Stare de confuzie;
 Convulsii.

Tuberculoza miliara sau tuberculoza diseminata este un tip de infectie TBC in care
M.tuberculosis ajunge in circulatia sangvina cu determinarea mai multor focare de infectie
secundara, sub forma de tuberculi albi de mici dimensiuni care se fixeaza la nivelul tesuturilor.
Aceasta forma de boala este intalnita in general la bolnavii cu sistem imunitar deprimat si copii
mici, avand prognostic rezervat chiar si in conditiile administrarii unui tratament corespunzator.

Care sunt metodele de stabilire ale diagnosticului de TBC

Diagnosticul de tuberculoză pulmonară se stabileste atat clinic cat si paraclinic prin analize
medicale de laborator si imagistice reprezentate de:

 Radiografii toracice sau computer tomograf pentru evaluarea extinderii proceselor patologice
la nivel pulmonar;
 Recoltarea de sputa pentru stabilirea diagnosticului etiologic prin izolarea bacilului Koch pe
medii speciale de cultura in cadrul laboratorului de microbiologie;
 Identificarea ADN-ului specific pentru M.tuberculosis in sangele pacientului prin tehnici
speciale de genetica moleculara;
 Testarea cutanata la tuberculina sau determinarea din sange a testului Quantiferon/TB Gold
Spot - se obtine cuantificarea intensitatii raspunsului imun celular fata de antigenele care
simuleaza proteinele produse de catre mycobacterii. Suplimentar, testul Quantiferon/TB Gold
poate fi utilizat si pentru evaluarea eficientei tratamentului la bolnavii de TBC.

Infectie extrapulmonara la o persoana infectata cu M.tuberculosis este stabilita de catre medicul

din specialitatea organului afectat. Diagnosticul poate necesita realizarea de investigatii
imagistice, recoltarea diverselor produse patologice (urina, punctie aspiratorie de lichid
cerebrospinal) si in anumite situatii efectuarea de biopsii prin care sunt prelevate fragmente de
tesut pentru analiza ulterioara in vederea izolarii bacilului Koch (agentul etiologic al tuberculozei
descoperit de catre Robert Koch).
Tuberculoza - simptome, investigatii, metode de tratament

Care este tratamentul tuberculozei

Schema terapeutica utilizata în cazul TBC cuprinde administrarea în asociere a 4 antibiotice
(izoniazida, rifampicina, pirazinamida si etambutol) cu administrare zilnica pentru o perioada de
2 luni, in doze calculate in functie de greutatea corporala a bolnavului. Urmatoarele 4 luni de
tratament presupun administrarea pentru 3 zile pe saptamana de izoniazida si rifampicina in doze
mai mari fata de cele initiale.

Dupa initierea tratamentului, se recomanda izolarea si urmarirea bolnavilor de tuberculoza timp

de 2 saptamani in spital sau la domiciliu (dupa aceasta perioada pacientul nu mai este contagios).

Tratamentul profilactic se realizeaza prin administrarea vaccinului BCG la copii, evitarea

zonelor aglomerate insalubre, spalarea cat mai frecventa si corecta a mainilor si evitarea
contactului cu persoanele aflate in perioada de contagiozitate.
55555555555555555

TUBERCULOZA – INFORMATII GENERALE

Ce este tuberculoza?

Tuberculoza este o boală infecțioasă provocată de un microb, Mycobacterium

Tuberculosis. Este una dintre cele mai frecvente boli infecțioase din lume, de aceea e
considerată o problemă de sănătate publică, diagnosticul și tratamentul fiind gratuite în
România.

Cum se manifestă tuberculoza?

Tuberculoza se poate localiza în orice organ, dar cel mai frecvent în plămân, producând
tuberculoza pulmonară. Diagnosticul altor forme de tuberculoză se face de către
medicul din specialitatea organului afectat. Simptomele bolii sunt tusea ce durează mai
mult de 3 săptămâni care nu cedează la tratament, uneori hemoptizia (expectorație de
sânge), oboseală, slăbiciune, transpirații noaptea, scăderea poftei de mâncare cu
scădere în greutate.

Cum se diagnostichează tuberculoza?

La dispensarul de pneumoftiziologie teritorial pacientul este consultat, se stabilește

necesitatea efectuării unei radiografii pulmonare și recoltarea de sputa pentru
identificarea microbului specific.

Pacientul va aduce pentru analiză 2 produse de sputa care vor fi recoltate în recipiente
sterile, după un efort de tuse, după clătirea gurii cu apă pentru îndepărtarea de resturi
alimentare, după tehnica atașată. Recipientele vor ajunge la laboratorul de
microbacteriologie unde se vor face mai multe analize:

 examen microscopic
 cultivarea microbului pe medii lichide (MGIT 960 cu rezultat final în max 21 zile)
și pe medii solide (Lowenstein-Jenssen cu rezultat final la 60 zile).
 Un test suplimentar care asigură un diagnostic corect este identificare genetică
de material ADN specific Micobacterium Tuberculosis

Ce este tuberculoza rezistentă?

Foarte puține cazuri de tuberculoză se produc prin infectarea cu microb rezistent la

medicamentele antituberculoase. Microbul rezistent apare prin tratament incorect –
omiterea unuia sau mai multe medicamente, întreruperea nejustificată a medicației,
doze sau regimuri incorecte. Aceste forme de tuberculoză necesită tratament de lunga
durată (18 luni), cu alte medicamente antituberculoase în asociere.

Cum se trateaza tuberculoza?

Tratamentul tuberculozei sensibile se face cu 4 antibiotice (izoniazida, rifampicina,

pirazinamida, etambutol) în doze corespunzătoare greutății corporale, administrate de
preferat pe stomacul gol în același timp toate, zilnic timp de 2 luni. Următoarele 4 luni se
vor administra doar izoniazida și rifampicina în doze mai mari deoarece acestea se vor
administra doar 3 zile din săptămână.

În România tuberculoza se vindecă în peste 85% din cazuri.

Cât timp sunt contagiosi pacienții cu tuberculoză?

Transmiterea tuberculozei se face aproape exclusiv respirator, prin picăturile mici de

salivă eliminate de către bolnavul cu tuberculoză pulmonară prin tuse, strănut sau chiar
vorbit. Boala nu se transmite prin contactul cu obiectele sau hainele purtate de bolnavul
cu tuberculoza. Pacienții cu tuberculoză pulmonară care au rezultat pozitiv la examenul
microscopic sunt contagiosi până sunt diagnosticați și încep tratamentul. După inițierea
tratamentului, ei devin rapid, în câteva zile, necontagiosi. Se recomandă izolarea și
urmărirea lor timp de 2 săptămâni după inițierea tratamentului în spital sau la domiciliu.

Cum se controlează contacții pacientului cu tuberculoză?

Toți contacții și mai ales copiii, respectiv cei care au petrecut minim 4-6 ore cumulate în
ultimele 6 luni înainte de identificarea pacientului cu tuberculoză, vor fi investigați clinic,
radiologic și bacteriologic în dispensarul teritorial de pneumoftiologie. Pentru copii se va
face în plus testarea cutanată la tuberculina sau testarea din sange (Quantiferon/TB
Gold Spot). Mai puțin de 10% dintre contacții unui pacient contagios cu tuberculoză pot
dezvolta tuberculoza activă pe parcursul vieții; riscul creste atunci când scade pragul
imunității în cazul unor boli (cancer, boli autoimune, infecție HIV etc).

Tuberculoza (TBC) este provocata de bacilul Koch, identificat pentru prima data in
1882 de savantul german Robert Koch, are forma de bastonas lung de 1,5-5
microni.

Transmiterea bacilului Koch de la o persoana la alta se face prin particule

microscopice (1 - 5 µm in diametru), asa-numitii "nuclei de picatura". Nucleii de
picatura se pot produce atunci cand bolnavii de tuberculoza pulmonara tusesc,
stranuta sau vorbesc. Dimensiunile lor sunt atat de mici incat curentul de aer
prezent in mod normal in spatiul oricarei incaperi ii mentine suspendati in aer timp
indelungat. Nucleii de picatura sunt suficient de mici pentru ca cei 2 - 3 bacili pe care
ii contin sa ajunga in alveolele pulmonare, unde se pot multiplica.

Pacientii cu tuberculoza pulmonara (TBC) pot genera si particule mai mari, dar
acestea nu au importanta in transmiterea bolii, deoarece nu raman suspendate mult
timp si chiar daca sunt inhalate de alte persoane, nu ajung in plamani.

In cazul persoanelor sanatoase, reactia de aparare imunitara poate impiedica

multiplicarea bacililor si aparitia bolii.
 Trasmiterea tuberculozei pulmonare (TBC) este determinata de patru factori :

 numarul de bacilli ajunsi in aer;

 concentratia acestora in aer care depinde de volumul incaperii si de ventilatia ei;
 durata expunerii unei persoane sanatoase care respira aerul contaminat;
 starea imunitara a persoanei expuse. Bolnavii cu infectie HIV, alcoolism, boli
renale, diabet zaharat, neoplasme si cei care consuma droguri au o capacitate de
aparare mai redusa si deci un risc mult mai mare de a se imbolnavi de
tuberculoza.

Raspandirea tuberculozei pumonare (TBC) este legata si de conditiile economice si

sociale. Cu cat acestea sunt mai precare, bolnavii de tuberculoza sunt diagnosticati
si tratati tarziu, incorect sau deloc, dupa ce au avut timp sa contamineze un numar
mai mare de persoane, iar cei expusi contaminarii au si ei adesea probleme legate
de subnutritie sau de alte boli care scad capacitatea de aparare imunitara.

Semnele tuberculozei nu sunt usor de recunoscut.

Conditiile de igiena, aerisirea corecta a spatiilor de locuit sau a celor in care mai
multe persoane isi desfasoara activitatea, buna functionare a instalatiilor de
ventilatie pot contribui la reducerea trasmiterii bolii, prin reducerea numarului
nucleilor de picatura.

Cea mai importanta masura de prevenire a trasmiterii tuberculozei pulmonare este

diagnosticarea cat mai precoce a cazurilor de boala existente si tratarea lor cu
chimioterapice antituberculoase eficiente.

In cazul aparitiei unor simptome ce sugereaza tuberculoza, sau in cazul contactului

cu o persoana bolnava de TBC, este necesara prezentarea la medic. Semnele
tuberculozei sunt adesea nespecifice si pot sa nu fie usor de recunoscut.
Principalele manifestari clinice sunt tusea (la inceput seaca, apoi productiva) si
febra. Pot aparea si alte simptome, cum ar fi pierderea in greutate, transpiratia
nocturna.

Medicul va stabili diagnosticul exact si conduita adecvata, pe baza examenului

clinic, investigatiilor paraclinice (examen microbiologic al sputei, examen
radiologic), intradermoreactiei la tuberculina (IDR).