Reflexia totală (numită uneori și reflexie internă totală) este fenomenul optic de

reflexie a luminii pe suprafața de separare dintre două medii transparente, atunci

cînd mediul din care vine lumina are un indice de refracție mai mare decît în
celălalt mediu, iar unghiul de incidență este atît de mare încît refracția nu mai
poate avea loc. În astfel de condiții, întregul fascicul incident este reflectat
înapoi în mediul din care a venit.

Pentru a calcula unghiul critic se poate aplica formula lui Snell:

n1 sin i=n2 sin r

4. Legile reflexiei: daca o rază de lumină ajunge la suprafaţa de separare a

două medii transparente diferite, o parte din lumină se întoarce din mediul din
care a venit, adică se reflectă, iar altă parte se refractă, adică pătrunde în al
doilea mediu schimbându-şi direcţia de propagare.
Legile reflexiei stabilite experimental încă din antichitate sunt:
Raza incidentă, raza reflectată şi normala în punctul de incidenţă sunt în
acelaşi plan, numit plan de incidenţă.
Unghiurile de incidenţă i si de reflexie r sunt egale ca mărime, razele
incidentă şi reflectată fiind situate de cele două parţi ale normalei în punctul de
incidentă.
5. Legile refracţei sunt:
Raza incidentă, raza refractată si normala în punctul de incidenţă sunt în
acelaşi plan, numit plan de incidenţă.
Legea a doua a refracţiei conduce la stabilirea direcţiei razei refractate şi
se exprimă prin relaţia:
n1 sin i = n2 sin r

principiului lui Fermat:

“Drumul real parcurs de lumină între două puncte fixate este acela pentru care
timpul de propagare a luminii între aceste puncte este minim „

Pentru orice dioptru sferic se pot defini focarele sale.

Se numeşte focar imagine F2 punctul de pe axul optic în care s-ar forma imaginea
unui obiect aşezat tot pe acest ax dar foarte îndepărtat de dioptrul sferic,
practic la infinit. Distanţa focală imagine f2 este distanţa VF2.

Analog, focarul obiect F1 este punctul de pe axul optic, în care dacă am aşeza un
obiect imaginea sa se formează practic la infinit, iar VF1, reprezintă distanţa
focală obiect f1.

Dioptrul sferic se caracterizează prin:

R= raza dioptrului;
C = centrul suprafeței sferice;
V = vârful calotei sferice a dioptrului;
CV - axa care unește vârful cu centrul dioptrului (axa optică);
n1, n2 - indicii de refracție ai celor două medii care mărginesc dioptrul.

Focarele lentilei sunt acele puncte din care diverg razele de lumină care vin într-
un fascicul paralel orientat după axa optică.

În cazul unei lentile convergente, imaginea poate fi:

-reală - când obiectul este situat la o distanță mai mare decât distanța focală;
-virtuală - când obiectul este situat între focar și lentilă.
În cazul unei lentile divergente, imaginea finală este întotdeauna virtuală.

x1 - distanța de la obiect la lentilă;

x2 - distanța de la imagine la lentilă;
y1 - mărimea (înălțimea) obiectului (considerat în general poziționat deasupra axei
optice);
y2 - mărimea imaginii (considerată negativă dacă imaginea este răsturnată).

Indicele de refracție(n) este o mărime adimensională care caracterizează cantitativ

mediul substanțial unde se produce refracția luminii. Se exprimă ca raport între
viteza luminii în vid

Viteza reprezintă raportul dintre distanța parcursă și durata deplasării corpului.

Denumire arhaică, velocitate, iuțeală, repeziciune.

Viteza medie a punctului material este raportul dintre vectorul deplasare Δd și

intervalul de timp Δt în care s-a efectuat deplasarea.

Cea mai mare viteză posibilă la care energia sau informația pot călători, în
conformitate cu teoria relativității, este viteza luminii în vid, c = 299792458
m/s. c este o constantă absolută - constanta universală în ecuația stabilită de
Einstein:
care stabilește că energia este proporțională cu masa.

Raza de lumina - inteleasca ca un fascicul de lumina foarte ingust.

Un câmp de forţe este conservativ dacă lucrul mecanic efectuat de forţele câmpului
asupra
unui punct material este zero pe orice drum închis.

variaţia energiei mecanice a unui sistem conservativ este egală cu lucrul mecanic
al forţelor externe aplicate. De aici rezultă teorema conservării energiei
mecanice a unui sistem conservativ izolat.

În mecanică cel mai utilizat sistem – un model – este punctul material, punctul
geometric încare este concentrată masa sistemului. Un model mult utilizat este şi
sistemul de puncte materiale.

(PRINCIPIUL INERTIEI) Un corp îşi păstrează starea de repaus sau de mişcare

rectilinie uniformă atâta
timp cât asupra sa nu acţionează alte corpuri care să-i schimbe această stare de
repaus
sau de mişcare rectilinie uniformă. (PRINCIPIUL INERTIEI)

: Într-uncâmp de forţe conservative are loc în timpul mişcării o transformare

reciprocă a energieicinetice şi potenţiale ale punctului material, suma lor
rămânând constantă.

TEOREMA CONSERVARII ENERGIEI: Într-un câmp de forţe conservative are loc în timpul
mişcării o transformare reciprocă a energiei
cinetice şi potenţiale ale punctului material, suma lor rămânând constantă.

Variaţia energiei cinetice totale a sistemului de puncte materiale este egală cu

lucrul mecanic efectuat de toate forţele, atât externe, cât şi interne

Ca regulă generală, lentilele convergente sunt mai groase la mijloc și mai subțiri
pe margine, iar cele divergente mai subțiri la mijloc și mai groase pe margine.
Dacă însă lentila se pune într-un mediu transparent cu indicele de refracție mai
mare decât materialul lentilei, efectul este cel opus, iar lentila devine
divergentă.

În mecanica descriptivă un sistem de referință este o noțiune teoretică pentru

descrierea mișcării, fiind reperul in raport cu care se descrie mișcarea sau
repausul.