Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Teme: Biserică.
.
Publicat la 19 iunie 2015.
Laudato si
Laudato si’ este prima Enciclică consacrată exclusiv ecologiei. Acest subiect a fost
abordat în numeroase rânduri de predecesorii Papei Francisc, începând din a doua
jumătate a secolului al XX-lea.
„Un sistem economic care are în central său zeul banului are nevoie să jefuiască natura ca
să îşi susţină ritmul frenetic de consum, care îi este caracteristic. (…) Creaţia nu este o
proprietate de care să putem dispune după bunul nostru plac.” În discursul ţinut la 28
octombrie 2014, sinceritatea Papei Francisc lăsa să se întrevadă tonul Enciclicei
sale, Laudato si’, prima enciclică scrisă vreodată în întregime pe tema ecologiei. Dar
problemele de mediu sunt un subiect care apare frecvent în cuvântările şi scrierile Papilor
începând din ultima jumătate a secolului trecut.
Papa Paul al VI-lea este cel dintâi care a atras atenţia asupra consecinţelor nefaste ale
tehnologiei şi progresului ştiinţific asupra mediului înconjurător. La 16 noiembrie 1970,
în discursul său la FAO (Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor
Unite), spunea următoarele: „I-au trebuit milenii omului ca să ajungă să domine natura
(…). Acum este timpul ca el să îşi domine dominaţia”.
Din acest moment, Biserica asociază apărarea mediului cu punerea hotărâtă în discuţie a
modului de viaţă al societăţii de consum occidentale. „Societatea actuală nu va găsi
rezolvarea problemei ecologice dacă nu îşi va revizui în mod serios stilul de viaţă”, scria
Papa Ioan Paul al II-lea la 1 ianuarie 1990, în mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii.
După nouă ani, Papa Ioan Paul al II-lea, la Academia Pontificală de Ştiinţă, continua
demersul, deplângând faptul că „argumentele şi consideraţiile economice şi politice
prevalează faţă de respectul în raport cu mediul, făcând viaţa oamenilor imposibilă sau
plină de riscuri în anumite zone ale globului”.
Responsabilitatea creştinilor
Amplificarea învăţăturilor pe care Papii le-au oferit despre mediu a mers în paralel cu
afirmarea rolului deosebit de important jucat de creştini. „Creştinii şi ceilalţi credincioşi
trebuie să joace un rol specific, prin proclamarea valorilor morale şi prin educarea
persoanelor pentru o conştiinţă a ecologiei, care nu este altceva decât responsabilitatea
faţă de sine, faţă de ceilalţi şi faţă de creaţie”, scriau Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul
Bartolomeu în anul 2002, într-o declaraţie comună, cunoscută sub numele de „declaraţia
de la Veneţia”. Acest text este ecoul documentului final al Adunării ecumenice de la
Basel, din luna mai 1989, în care reprezentanţii tuturor Bisericilor din Europa se
autoacuzau că „nu şi-au manifestat iubirea de Dumnezeu pentru toate creaturile Sale şi
pentru fiecare în parte” şi nici „nu au adoptat un stil de viaţă care să arate că noi
aparţinem creaţiei lui Dumnezeu”.
„Creştinii şi-au dat seama că au interpretat greşit acel ‘stăpâniţi pământul’ din Geneză”, a
explicat Fabien Revol. „În numele bunăstării omului, s-a făcut revoluţia industrială,
glorioşii ani ’30… Din acest motiv s-a petrecut această întoarcere la sensul Bibliei, la
misiunea omului, de a fi un bun administrator şi un bun slujitor”. Creştinii sunt incluşi şi
ei în lumea occidentală, bogată şi dezvoltată, ale cărei excese au provocat criza ecologică.
„Am păcătuit considerând Europa drept centrul lumii, şi pe noi înşine superiori celorlalţi
din lume”, scriau în continuare participanţii la adunarea ecumenică de la Basel.
Ecologie integrală
„Nu numai pământul a fost dat de Dumnezeu omului, (…), ci şi omul a fost dat de
Dumnezeu lui însuşi şi prin urmare, trebuie să respecte structura naturală şi morală cu
care a fost dotat”, scria Papa Ioan Paul al II-lea în Enciclica Centesimus Annus (1991). El
vorbea atunci despre „ecologia umană”. Pentru Fabien Revol, „nu este vorba în sine
despre un concept creştin. Ecologia integrală se poate exprima într-un plan filosofic şi
secularizat, chiar dacă expresia s-a născut în cadrul unei reflecţii creştine.”
Doctrina socială
Pe planul dezbaterilor internaţionale, mesajul creştin este prezent „ca să pună problema
sensului. În faţa catastrofismului şi a urgenţei de a acţiona, propunerea creştină atrage
atenţia asupra urgenţei de a reflecta la motivul pentru care ne angajăm în apărarea
mediului”, afirmă Fabien Revol. În Caritas in Veritate, Papa Benedict al XVI-lea scria că
„Biserica are o responsabilitate faţă de creaţie şi trebuie să îşi impună această
responsabilitate şi în public”, afirmaţie la care Papa Francisc răspunde astăzi, prin
Enciclica sa.
Notă:
[1] Avec les créatures. Pour une approche chrétienne de l’écologie, (Cu creaturile.
Pentru o abordare creştină a ecologiei.) Jean-Marie Gueullette şi Fabien Revol, Cerf,
2015
***
Enciclicele Papilor sunt texte înscrise în crizele epocii lor şi totodată atemporale.
Începând de la Rerum Novarum din 1891, marile texte ale Bisericii sunt inseparabile de
contextele care le-au inspirat şi la care răspund, cu riscul de a fi uneori primite rău.
Laudato si’, enciclica pentru „protejarea casei comune”, a fost făcută publică joi, 18 iunie
2015, cu mai puţin de cinci luni înainte de deschiderea COP21, conferinţa
interguvernamentală care are ca obiectiv stabilirea unui nou acord internaţional pentru a
limita încălzirea climatică. Sfântul Scaun nu a ascuns niciodată faptul că publicarea a
vizat această întâlnire. „Nu pentru a dicta o soluţie ci pentru a-i ajuta să reflecteze pe cei
care iau decizii.” Contextul acestei negocieri internaţionale explică atenţia vie pe care a
trezit-o enciclica, chiar şi înainte de apariţia ei.
Inseparabile de bulversări
„Marele text Quadragesimo Anno (1931) este un răspuns la criza din 1929, pentru a cere
în acelaşi timp nici prea mult stat nici prea mult liberalism”, a rezumat pr. Bertrand
Hériard Dubreuil, director al CERAS, centru iezuit de cercetare şi de acţiuni sociale.
Enciclica Papei Pius al XI-lea a apărut într-un contexte de şomaj exploziv după prima
criză bancară mondială. Textul a devenit carta catolicilor implicaţi în acţiunea socială. În
Italia, pe de altă parte, Mussolini nu se bucura deloc de condamnarea etatismului fascist
care avea loc atunci.
La ascensiunea unor totalitarisme au răspuns două enciclice, ambele ale Papei Pius al XI-
lea, publicate în 1937, la un interval de doar câteva zile. Prima, Divini Redemptoris,
condamna direct comunismul ateu, ca fiind „intrinsec pervers”. A doua, Mit brennender
Sorge, citită în amvoanele bisericilor de pe teritoriul Reichului, a produs surprindere
făcând apel la credincioşii germani să condamne cu claritate regimul nazist. Mânia lui
Hitler a fost imediată.
Frământările istoriei
Enciclicele au fost texte mai mult sau mai puţin bine primite de opinia publică. În această
privinţă, enciclica Humanae Vitae a Papei Paul al VI-lea (1968) a fost percepută ca un
regres de o mare majoritate dintre femeile catolice. „Apărut în iunie 1968, acest text a
fost redus exclusiv la respingerea pilulei. Fiind împotriva curentului, el a fost considerat
de la bun început inacceptabil”, regretă istoricul Jean-Dominique Durand, de la
Universitatea Jean Moulin Lyon 3: „Complexitatea şi amploarea enciclicelor nu poate fi
înţeleasă decât pornind de la spiritul şi preocupările vremurilor lor”.
Care este riscul ca enciclica Papei Francisc să fie astăzi privită doar prin prisma la ceea ce
ea indică cu privire la schimbările climatice? „Papa Francisc se înscrie în intuiţia
puternică a unei prezenţe ‘a Bisericii în lumea vremurilor actuale'”, a observat Mons.
Patrick Valdrini. Pentru pro-rectorul Universităţii Pontificale Laterane, interesul viu trezit
de Laudato si’ este comparabil cu „receptarea la nivel mondiale a enciclicei Pacem in
Terris a Papei Ioan al XXIII-lea”. Dincolo de conţinutul lui, acest text a fost remarcat
pentru că nu era destinat doar credincioşilor catolici, ci se adresa „oamenilor de
bunăvoinţă”. La fel ca enciclica prezentată joi, 18 iunie. „Vă invit pe toţi să primiţi acest
document cu un spirit deschis”, a cerut autorul ei la sfârşitul audienţei sale generale de
miercuri, 17 iunie, din Piaţa San Pietro.