GOTICUL

1. INTRODUCERE

Evul mediu gotic a fost marcat printr-un proces politic de unificare parțială și treptată a celulelor feudale în autorități
teritoriale mai ample, de tip statal.

Această concentrare a puterii s-a manifestat mai activ în zone în care primele tentative avuseseră loc în evul romanic-
Franța capetiană și Anglia plantagenetă. În Spania, Italia și Germania s-a menținut sistemul de dispersie teritorială a
puterii în forma ei seniorială și a autorității comunelor urbane libere.

Structurarea societății evului mediu târziu surprinde evoluția în ansamblu a arhitecturii și construcției gotice dintre care
cele mai semnificative sunt:

• definirea rolului orașului de forță dinamizatoare primordială în societatea medievală și apariția în consecință, a unor noi
investitori ale căror interese se traduc prin noi programe de arhitectură ca și adaptarea celor existente la cerințele vieții
urbane;

• procesul de laicizare parțială a culturii, științei, învățământului prin transferul acestora din ambianța monastică în cea
urbană, proces care a inclus și creația arhitectural-constructivă prin apartenența la acest mediu a constructorilor;
• o evoluție accelerată a gândirii tehnice și a științei incitată de solicitările noului tip de societate, cu efecte asupra
tehnicilor și tehnologiilor de execuție, ca și asupra concepțiilor structural-constructive;

• apariția în mediul universitar urban a scolasticei, generatoare a unui nou mod de gândire de orientare raționalistă care,
direct sau indirect, a fost asimilat de creația arhitectural-constrcutivă;

• modificări în domeniul teologiei și a practicilor liturgice trasferate asupra concepției despre spațiul de cult;

• o circulație mai activă a oamenilor și a ideilor care a condus la o anumită unificare stilistică a arhitecturii:
regionalismului romanic i se substituie ”internaționalismul gotic”.
2. EVOLUȚIE

Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum şi cu alte biserici din aproape
toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea şi încheind cu anii 1500. Ca o situare mai
exactă în timp şi spaţiu, cele mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 – 1500.

În evoluția sa, arta gotică a cunoscut trei faze:

1. Goticul timpuriu sau lanceolat (1140-1220)
• prezența turlelor-clopotniță, în formă de lance, plasate deasupra intrării navelor laterale ale catedralei. Ascuțite, înalte,
acestea dădeau caracterul original de elansare a arhitecturii noi. Desfășurarea verticalității edificiului, cu turnurile
lance, asigură impresia generală a sensului ascensional, opus orizontalei dominante și caracterului static și masiv al
construcțiilor romanice
• caracteristicile goticului timpuriu: -construcții de dimensiuni foarte mari, cu rezolvări planimetrice variate
-utilizarea bolții sizpartite pentru acoperirea navelor principale
-prezența tribunelor peste colaterale, cu rol strcutural în preluarea împingerilor
rezultate din boltire
-formula cu patru registre a elevației navelor principale (arcade, tribune, triforii,
ferestre
-apariția, către sfârșitul perioadei, a primei structuri cu contraforți și arce butante (la
Notre Dame din Paris)
-configurarea treaâptată a tipului de fațade flancate de turnuri cu trei registre
-apariția rozasei
• Saint Denis: -primul edificiu conceput în întregime în spiritul noii arhitectri, la inițiativa abatului Suger, consacrat în
anul 1140
-până în secolul al XIX-lea, fațada a avut două turnuri
-în anul 1140 s-au constrcuit fațada vestică, nartexul și corul; nava n-a fost construită dect un secol mai
târziu
-fragmente reprezând goticul timpuriu se găsesc pe fațada posterioară și pe fațada estciă
-o serie de abside

BISERICA SAINT DENIS, PARIS

• Anglia-catedralele din Wells și Lincoln

CATEDRALA DIN WELLS

CATEDRALA DIN
LINCOLN
• Anglia-ogivele de la Morienval ( 1125), Durham (1128) (primele acoperiri în ogivă)

MORIENVAL DURHAM

• trăsătură comună: preferința pentru decorativ în defavoarea raționalismulu constructiv

• experiențe similare in Italia, Germania, sudul Franței
• Franța-Senlis (1150-1167), Noyon (începută în 1150), Laon (1155-1174), Notre Dame din Paris (începută în 1163)

SENLIS NOYON LAON NOTRE DAME, PARIS

2. Goticul pur (1200-1250)

• startul a fost dat de refacerea catedralei din Chartres după incendiul din 1194
• urmează seria marilor edificii din Reims (1210), Amiens (1220) și Beauvais (1227)
• goticul pur este expresia deplină a raționalismului arhitecților francezi: logica constructivă, concordanța între formă și
structură, performanța tehnică, configurare spațială adecvată

CATEDRALA DIN
CATEDRALA DIN AMIENS CATEDRALA DIN BEAUVAIS
REIMS
• caracteristicile goticului pur: -precizarea unei tipologii a planurilor marilor catedrale corespunzător cerințelor
funcționale: transept amplasat către mijlocul edificiului, puțin dezvoltat, corul amplu;
-utilizarea aproape în exclusivitate a bolții barlonge;
-renunțarea la tribunele laterale și generalizarea sistemului culee-arc butant;
-adoptarea, ca urmare a dispariției tribunelor, elevației în trei registre a navelor (arcade,
triforiu, ferestre) și implicit, înălțarea deschiderilor vitrate;
-apariția, pentru prima oară la Reims, a tipului de fenestraje cu structură proprie
independentă;
-apariția primelor încercări de a transforma triforiile în vitraje (la vava de la St. Denis,
refăcută de Pierre de Montreuil în 1231).
• Anjou-sistemul de acoperire cu cupole domicale nervurate-bolta stelată angevină (catedrala din Angers, începutul
secolului XII)
• S-utilizarea cărămidei; apar unele tipuri spațiale mai puțin obișnuite cum este cel binavat (biserica iacobinilor din
Toulouse, 1229-1285)

BISERICA
TOULOUSE (PLAN)
• Țările de Jos-formele elaborate în Île de France (catedrala din Tournai sau cea din Bruxelles)
• Germania și Europa Centrală: fond romanic foarte puternic, arhitectura gotică a fost receptată cu relatvă întârziere
(Marbung sau Koln)
• Anglia: continuă seria catedrale York, cu nava și transeptul acoperite cu bolți pe rețea de nervuri din lemn, Salisbury
(1220), abașia Westminster (începută în 1245)
• Spania și Portugalia: influență franceză (catedralele din Salamanca, Alcobaca, Toledo, Burgos, Leon)
• Italia: penetrarea goticului s-a făcut cu dificultate, blocată fiind de puternicele tradiții antice menținute și în arhitectura
romanică (Fossanova, San Francesco din Assisi)

CATEDRALA DIN CATEDRALA DIN BISERICA SAN

SALISBURY (PLAN) LEON FRANCESCO DIN ASSISI
3. Goticul matur sau radiant (rayonnant) (1250-1400)

• momentul clasic al stilului

• caracteristică: ponderea, echilibrul proporțiilor, armonia ansamblului

• prezența ferestrei în formă circulară, rozeta sau rozasa, plasată pe fațada vestică a catedralei, dădea de asemenea
particularitatea goticului radiant. Rozeta era considerată centrul compozițional al structurii plastice a fațadei

• Catedrala Notre-Dame din Paris este capodopera goticului radiant

• toate reperele dimensionale urmeaza corespondentele geometrice care converg spre centrul marcat de rozetă

• armonia proporților ansamblului, fără excese, fără ascensionalitatea proeminentă a turlelor-clopotnită, a determinat
aprecierea goticului radiant ca fiind etapa “clasică”

• exinderea ferestrelor mari ale navelor prin înglobarea (și deci dispariția) triforiului

• reducerea numărului de registre ale navei la două-arcade și ferestre mari-cu consecințe în unificarea imaginii spațiului
și în transformarea acestuia într-o carcasă citrată
LA SAINT CHAPELLE, CATEDRALA DIN SAINT URBAIN DIN TROYES
PARIS (1246-1248) STRASBOURG (1275-1298) (1266)
• Anglia: -construcții de mari dimensiuni, cu o lipsă de unitate a spațiului, datorată partiționării din necesități de cult
-dezvoltarea pe orizontală a compoziției volumelor și prezența a numeroase turnuri
-1300: se definește ”stilul decorat”, caracterizat printr-o ornamentație bogată și delicată, cu curbe și
contracurbe, prefigurând goticul flamboyant
-sistemele de acoperire evoluează către multiplicarea numărului de nervuri: apar bolțile stelate, în evantai,
precum și alte forme similare (catedralele sau sălile capitulare din Lincoln, Westminster, Wells, York,
Liechfield)
• Europa Centrală: -preferința pentru tipul ”Hallen-Kirche”
-folosirea bolților pe rețea de nervuri (domul din Praga-început în 1344 și terminat de Peter Parler
către 1400)
• Italia: -goticul cu influențe în spiritul romanicului local (Catedrala din Sienna sau cea din Florența, Santa Maria del
Fiore)
-gotic intergral (Domul din Milano)

SALA CAPITULARĂ DIN DOMUL DIN PRAGA

CATEDRALA DIN YORK
LINCOLN (PLAN)
3. Goticul târziu sau flamboaiant (flamboyant) (secolului al XIVlea-al XVI-lea)

• abundența decorării fațadelor cu sculpturi în relief și ronde-bosse

• dominarea golului asupra plinului fațadelor și acoperirea golului cu vitralii
• abandonarea raționalismului structurilor în favoarea unui decorativism adesea excesiv
• disoluția pereților prin multiplicarae planurilor, prin excesivă decorație care este aplicată, nu integrată
• spațiul interior, cu fenestraje amplificate la limită, este copleșit de forme decorative: nervurațiile bolților, balcoane,
sculpturi
• diversificarea limbajului arhitectural-decorativ: arce în acoladă. În miner de coș, arce aplatisate sau supraînălțate,
tipuri noi de profilaturi de sugestie vegetală
• Franța: -adaosuri și completări la construcții existente (rozasa de la Sante Chapelle din Paris sau de la Capela
regală a castelului din Vincennes)
-în capele și reconstrucții de biserici distruse (Saint Ouen și Saint Maclou din Rouen, secolul XV)
-în arhitectura civilă (casa lui Jacues Couer din Bruges, secolul XV-XVI)
• Anglia: -stilul decorat care cuprindea elemente ale goticului flamboyant a evoluat către”stilul perpendicular”
-goticul târziu în contact cu forme incipiente ale Renașterii  stilul Tudor cu manifestări în arhitectura civilă
• Italia: practci inexistent
• Spania: arhitectură spectaculoasă și exuberantă (catedralele din Segovia și Sevilla)
• Europa Centrală: sala lui Vladislav din Hradul din Praga (1499-1520)
SAINTE CHAPELLE, CASA LUI JACQUES COUER
SAINT OUEN
PARIS DIN BOURGES
• Secolul al XII-lea dă startul unei perioade de tranziție în timpul căreia este abandonat romanicul: în Franța (la începutul
secolului al XII-lea) și în Germania (secolul al XIII-lea).Această nouă artă , care se propagă din Franța, influențează
țările vecine fără să fie însă adoptată fără restricții, încercându-se mai degrabă concilierea cu tradiția locală în materie
de arhitectură.

• Secolul al XIII-lea aduce edificarea marilor catedrale cu mici decalaje de la țară la țară. Epoca este marcată de cadrul și
normele impuse de arhitectură celorlalte arte, devenind astfel imaginea sintetică a limii.

• Secolul al XIV-lea este traversat de curente mistice. Războaiele și epidemiile care se abat asupra Europei provoacă un
colaps economic și o perioadă de sărăcie care nu permite decât realizarea unor obiecte de arhitectură singulare.

• Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea, artele plastice intră într-o perioadă de înflorire și devin
componente a noii concepții a lumii, în timp ce arhitectura, care nu se transformă, se limitează la a diferenția structurile
spațiale existente.
3. PROGRAMELE DE ARHITECTURĂ

• Gama programelor de arhitectură s-a amplificat și s-a nuanțat ca rezultat al diversificării activităților umane,
configurării instituțiilor comunității orășenești și schimbărilor de mentalitate privind locuirea.

• În evul mediu, programele principale rămân cel religios și cel de apărare dar apar comunele urbane ca noi investitori
în acest domeniu. Mediul orășenesc se evidențiază prin inițierea unor programe noi: universitățile indepedente de
mănăstiri, construcții pentru activități economice (hale comerciale, case ale breslelor, ateliere), construcții edilitare.
Locuința. Încercarea de definire a unui specific al locuinței gotice evidențiază mai multe lucruri comune decât diferite în
raport cu perioada precedentă. Condiții ca materialele de construcție locale, modul de locuire și tipul de țesut urban cu
condiționările rezultate au reprezentat sursa acestei unități. Schimbările pot fi sesizate în nuanțările tipologice ale
locuințelor, în creșterea înălțimii, în modificarea opțiunilor estetice și în îmbunătățiri ale confortului.

În locuirea urbană de masă schimbările produse au fost minime. Din acest tip de casă, amplificat și realizat din
materiale de construcție de calitate superioară (cărămidă, piatră, schelet de lemn) a derivat locuința
negustorului bogat.

Încă de la sfârșitul secolului al XIII-lea apare un nou program, cel al palatului orășenesc.
• Parterul este rezervat, către stradă, activităților comerciale sau artizanale care implică un contact cu publicul
(prăvălii, ateliere, depozite)
• Etajele superioare și curtea interioară sunt destinate funcțiilor cu caracter privat, inclusiv cele de primire

În aceeași categorie, a palatului urban, cu unele nuanțări, cum ar fi absența spațiilor aferente activității
economice, se situează și reședința urbană a aristricrației laice și eclesiastice.

În locuința rurală nu au intervenit aproape deloc modificări. Locuința rurală seniorială, castelul, program atât
de însemnat în secolele precedente, și-a diminuat importanța, fără însă să dispară.
• ocuparea • case în sistem
intensivă a Fachwerk la
terenului prin hesse, Germania
indesirea și
creșterea
înălțimii: Bologna
LOCUINȚĂ URBANĂ LOCUINȚA
DE MASĂ NEGUSTORILOR BOGAȚI

• palatul italian-
curte interioară cu
scară liberă (Ca
d’Oro, Veneția,
secolul XV)

PALATUL URBAN
 • palatul francez-
curte interioară,
scară-turn
(Casa Jacques
Coeur din
Bourges,
secolul XV)

PALATUL URBAN

• palatul papilor din

Avignon, secolul
XIV

REȘENDINȚĂ
ARISTOCRATICĂ URBANĂ
Arhitectura religioasă. Fenomelul cel mai caracteristic pentru evul mediu gotic îl constituie transferul interesului
societății de la mănăstire la biserica urbană, rezultat al apariției unor noi investitori, bogatele colectivități ale comunelor.

Biserica urbană, parohială sau episcopală, este programul care, fără a i se afecta funcțiunea esențială, cea de
spațiu de adunare al credincioșilor spre a asista la serviciul liturgic, a fost supus unor modificări derivate din
rolul pe care i-l conferă comunitatea.

• nu este un spațiu destinat exclusiv cultului;

• un spațiu public, putând adăposti întruniri ale cetățenilor sau ale organismelor de conducere ale comunei,

• un spațiu de contacte sociale, discuții și tranziții,

• un spațiu pentru spectacole, asumându-și, între anumite limite, rolul bazilicii profane romane.

Modificările în organizarea spațială au avut la bază unele schimbări rezultate în concepțiile teologico-liturgice,
esențială fiind decizia de a expune relicvarul către public, în altar, în plină lumină (renunțându-se la cripta
subterană).
 MĂNĂSTIREA MONT SAINT
MICHEL, FRANȚA
MĂNĂSTIREA
CISTERCENZA DIN
PONTIGNY (1150-1180)
CATEDRALA NOTRE DAME Mănăstirea:
DIN REIMS A. Claustru
Biserica gotică urbană: B. Fântână
C. Biserică
• dispariția criptei
D. Sala capitulară
• atrofierea transeptului E. Refectoriu
• amplificarea corului F. Parlatoriu
• unificarea spațiului G. Dormitoare
H. Separația spațială între călugări și laici
Noul tip de biserică trebuie să asigure comunității un spațiu unitar, configurațiile arhitecturale menite să separe și să
asigure izolarea sau ierarhizarea grupurilor de călugări, de credincioși laici sau de pelerini (transept, tribune, panouri
mobile) își pierd utilitatea.

• transeptul se atrofiază (adesea fiind perceptibil numai volumetric, ca o navă transversală care nu depășește lățimea
bisericii)

• tribunele nu mai constituie o prezență obligatorie

• fastul liturghiei, creșterea numărului de canonici, formele complexe de muzică bazate pe contrapunerea corurilor,
relicvarul expus privirii credincioșilor => amplificarea zonei estice a edificiului, translarea transeptului către vest

• capetele radiale sau cele alipite navelor sunt păstrate dar spațiul lor nu este obturat ci deschis către cel al navelor

Pe baza sistemelor constructive elaborate și în raport cu cerințele funcționale specifice fiecărui program, arhitectura gotică
a utilizat anumite tipuri spațial-constructive. 
Tipul bazilical:
• cu trei sau cu cinci nave
• cea mai mare răspândire în întregul teritoriu european
• utilizat la marile catedrale și la bisericile parohiale sau monastice
• formula etajării navelor cu tribune a fost abandonată din dorința unei unificări spațiale
Tipul bisericii hală (Hallenkirche):
• derivat din cel bazilical
• cu trei nave de aceiași înălțime
• a apărut în Franța și s-a răspândit în Europa centrală
• utilizat la bisericile binavate
Tipul bisericii “sală”:
• o navă unică
• utilizat pentru construcții de dimensiuni relativ reduse: capele sau biserici parohiale
• îi aparțin spațiile reprezentative din arhitectura civilă
Tipul central:
• utilizat în cazul capelelor sau martirioanelor; excepție => biserici
• cu spațiul organizat în jurul unui ax vertical de compoziție

Mănăstirile izolate sau cele intraurbane nu au cunoscut, în evul mediu gotic, schimbări fundamentale, poate cu excepția
unei diminuări ale funcțiunilor social-culturale, transferate parțial și treptat în mediul urban.
 • cu cinci nave • cu trei nave • La Sainte Chapelle, Paris
(Koln, 1248) (Gmund, (1243-1248)
secolulu XIV)

• cu cinci nave
• cu trei nave (Erfurt, 1278-
(Chartres, 1360)
TIPUL SPAȚIAL
secolul XIII)
”SALĂ”

• Liebfrauekirche, Trier
TIPUL SPAȚIAL (1227-1243)
HALLENKIRCHE
• cu trei nave și
tribună (Laon,
secolele XII-
XIII)

TIPUL SPAȚIAL CENTRAL

TIPUL SPAȚIAL
BAZILICAL
Arhitectura de apărare. În sistemul de apărare de la sfârșitul evului mediu nu au apărut modificări de esență:
perfecționări ceva mai semnificative pot fi semnalate către sfârșitul secolului al XV-lea, ca urmare a extinderii artileriei ca
tehnică de luptă. Fenomenul cel mai activ al epocii a fost amplificarea și perfecționarea fortificațiilor urbane prin noi
centuri de ziduri ridicate pe măsura extinderii suprafețelor orașelor.

Programele urbane de interes comunitar.

Primăriile și-au definit conținutul funcțional, numărul lor crescând în special în marile orașe din Italia, Franța,
Germania etc. Tipul cel mai caracteristic este cel alcătuit dintr-un parter (precedat sau nu de portic) cu spații de
depozitare și servicii și 1-2 niveluri ce cuprind spațiile de reprezentare, printre care sala de consiliu,
În unele cazuri, la construcții de dimensiuni mai mari, primăria poate avea și o curte interioară. Frecvent în
compoziție este inclus și un turn (eventual cu ceas) simbol al puterii comunale.
Universitățile sunt alcătuite din spații de învățământ, bibliotecă, locuințe, capelă, toate grupate în jurul unei
curți interioare asemănătoare cu claustrul monastic.
Spitalele cuprind săli spațioase pentru bolnavi, încăperile personalului, capele și alte anexe grupate frecvent în
jurul unui claustru.
Acestor programe care au avut o mai mare semnificație arhitecturală li se adaugă și altele, cum ar fi
construcțiile edilitare (poduri).
Construcțiile “industriale” (mori, tăbăcării, forje) completează imaginea unei societăți complexe care a fost
cea a evului mediu târziu.
 HALELE DIN YPRES, BELGIA

PRIMĂRIA DIN MUNSTER

PALAZZO VECCHIO DIN
FLORENȚA HALELE DIN KOLN
Compoziție cu claustrum de tip mănăstiresc la spitale și universități

HOSPITAL DE LA SANTA
CRUZ, BARCELONA
(SECOLUL XIV)
HOTEL DIEU DIN BEAUNDE (1443)
SAINT JOHN ȘI TRINITY COLLEGE,
CAMBRIDGE (SECOLUL XV)

NEW COLLEGE,
OXFORD (SECOLUL
XIV)
4. MATERIALE ȘI TEHNICI DE CONSTRUCȚIE

Arhitectura gotică-civilă sau religioasă-a utilizat aceleași materialede construcție ca în secolele precedente, cu aceiași
ierarhizare calitativă derivată din importanța simbolică sau funcțională a clădirii (piatră, cărămidă sau lemn), cu același
recurs la materiale locale.

Diferența de esență între arhitectura romanică și cea gotică se situează în domeniul concepției structurale și al tehnicilor de
construcție. Sistemul difuz de transmitere a eforturilor prin bolți și ziduri pline este abandonat pentru localizarea acestora
în anumite elemente de construcție care alcătuiesc osatura edificiului. Astfel apare un sistem constrctiv principal nou, cel
al scheletului, cu implicații benefice în treu direcții fundamentale:
• posibilități de perfomanțe dimensionale (creșterea înălțimii și a deschiderilor)
• posibilități de iluminare a spațiului prin fenestraje mari
• posibilități de economie substanțială de materiale de construcție, manoperă și transport.

Inovația gotică a fost rezultatul logic al unui complex de factori generați de schimbările survenite în economia medievală,
în societatea vremii, în mentalități, în știință și în concepțiile teologice. Determinante pentru definirea unei noi concepții
structural-constructive au fost:
• necesități imperative de raționalizare a materialelor de construcție
• dorința comunităților urbane de sporire a dimensiunii bisericilor
• transferul meșteșugului construcției din mediul monastic în cel laic
• dorința de maximă iluminare
Din experiențele întreprinse în perioada romanică în momente și regiuni diferite, noua sinteză gotică a reținut un număr de
“descoperiri” care s-au dovedit a fi fundamentale în redefinirea esenței sistemului constructiv, dintre acestea cele mai
însemnate find:
• procedeul de diminuare a împingerilor prin utilizarea bolților și arcelor cu profil în arc frânt (formulă utilizată în școala
romanicului burgund);
• folosirea sistemului de bolți încrucișate cu muchii ieșite care oferă posibilitatea concentrării eforturilor în puncte de
sprijin izolate și, pe această cale, deschiderea unor ferestre în timpane pentru iluminarea spațiilor (acoperire folosită
frecvent în romanic la navele laterale și, în unele monumente ale școlii burgunde, la nava principală);
• marcarea intersecțiilor de bolți cu arce din piatră pentru a evita prin mascare îmbinările complicate ale bolțarilor
(sistem folosit în romanicul normand).

După experiențe repetate, s-a configurat concepția structurală gotică, extinsă asupra întregului edificiu, de la acoperirea
spațiilor la rezolvarea specifică a elementelor de sprijin și de transmitere a eforturilor (ziduri, pile, arce butante,
contraforți).

Este caracteristic goticului faptul că, în structura unui edificiu, toate componentele se află în relații de interdependență.
 INTERSECȚII DE
BOLȚI ȘI ARCE CU
BOLȚI CU
PROFIL FRÂNT
MUCHII IEȘITE

MARCAREA
INTERSECȚIILOR
CU NERVURI
Acoperirea spațiilor. Într-o structură gotică, elementul care determină forma și dimensiunea tuturor componentelor, este
modul de acoperire a spațiilor. Principiul comun tuturor formelor de acoperire gotice îl constituie utilizarea unor bolți
intersectate rezemate e un sistem de nervuri: arce diagonale (pe traseul intersecțiilor), arce transversale (care separă
traveile) și arce “formeret”. Întregul sistem-bolți și nervuri-poartă denumirea de sistem ogival.
Sistemul ogival reprezintă răspunsul rațional dat de constructorii evului mediu gotic unor probleme de arhitectură,
tehnico-constructive și economice printre care:
• concentrarea împingerilor în cele patru colțuri ale traveii;
• posibilitatea acoperirii unor spații cu o geometrie dificilă;
• descărcarea zidurilor de eforturi suplimentare prin arcele “formeret” și posibilitatea practicării unor goluri de mari
dimensiuni
• evitarea intersecțiilor de bolți dificil de realizat
• posibilitatea folosirii raționale a materialelor și a manoperei
• facilități de execuție și economie de material lemnos
• o însemnată economie de materiale
Forma cea mai simplă de acoperire gotică a fost bolta cvadripartită utilizată pentru acoperirea traveilor navei principale,
fiind ulterior rezervată colateralelor. Bolta cvadripartită acoperă o travee de plan pătrat și este alcătuită dintr-o intersecție
de bolți cu muchii ieșite rezemate pe sitemul de arce diagonale, transversale și formeret.
Bolta sixpartită permite o distribuție mai rațională a eforturilor prin intriducerea unei nervuri transversale care leagă între
ele pilele intermediare. Traveea, tot de plan pătrat, este astfel divizată în șase suprafețe triunghiulare acoperite, fiecare, cu
panouri boltite.
Bolta barlongă corectează inconvenientele celei sixpartite. Se recurge la acoperirea unei travei dreptunghiulare cu aceiași
lățime ca a traveilor navelor laterale. În acest mod pilele sunt încărcate uniform iar unitatea spațială este deplină.

Bolta angevină este o variantă care are originea în regiunea Anjou, asimilind unele experiențe ale romanicului local. Este
o boltă supraînălțată apropiindu-se de forma unei cupole, susținută de o rețea de nervuri: cele obișnuite cărora li s-au
adăugat, din necesități tehnice datorate dimensiunilor mari ale bolții, și unele suplimentare-lierna, în partea superioară a
bolții și tierceronul, nervura dispusă în câmpul bolții care leagă liernele de stâlpi, alcătuind o boltă stelată.

SISTEMUL OGIVAL DE ACOPERIRE A SPAȚIILOR: T. ARCE TRANSVERSALE;

D. ARCE DIAGONALE; F. ARCE ”FORMERET”
 BOLTĂ BOLTĂ-
CVADRIPARTITĂ: REȚEA
BOLTĂ CU
CORUL ABAȚIEI DE
NERVURI-
SAINT DENIS- NERVURI
PANGLICĂ:
CONSACRATĂ ÎN -
HRADUL DIN
1144 SHERBO
BOLTĂ STELATĂ ȘI PRAGA, SECOLUL
BOLTĂ RNE
BOLTĂ CU REȚEA DE XV
SIXPARTITĂ: BOLTĂ ABBEY,
NERVURI: ST.
CATEDRALA BARLONGĂ: EUSTACHE, PARIS
SECOLUL
DIN SENS, 1150 CATEDRALA DIN XV ȘI
SECOLUL XVI
CHARTRES, 1194- EVANTAI-
1220 LINCOLN
, 1210
Sisteme de transmitere a eforturilor. Principalele eforturi care apar într-o structură gotică sunt cele rezultate din
sistemul de acoperire și din greutatea învelitorii: împingerile și sarcini verticale.

• înălțimea mare a construcțiilor + eforturi suplimentare generate de vânt => instabilitatea elementelor verticale
• apare contrafortul îndepărtat de zid, culeea, legată de acesta prin arce înclinate (arce butante)
• sistemul arc-butant-culee este caracteristic goticului francez și zonelor de iradiere directă

ELEMENTE
STRUCTURALE
SPECIALIZATE
(CATEDRALA DIN REIMS,
ÎNCEPUTĂ ÎN 1211)
A. PILA
B. B. CULEE
C. C. ARCE BUTANTE
Zidul.
• jumătatea secolului al XII-lea => zidăria din piatră legată cu mortar a fost supusă unui proces de perfecționare
generat de considerente economice și tehnice (micșorarea costului transportului blocurilor în carieră prin
prelucrarea integrală a blocurilor în carieră
• prezența arcelor “formeret” cu rol de arce de descărcare a diminuat funcția constructivă a zidului
• elevație biserică de tip bazilical => “destructuralizarea” zidului navei principale ca urmare a strcuturii-schelet
• Primul registru: arcade care separă navele laterale
• Al doilea registru: colaterale etajate cu tribune
• Al treilea registru: șarpanta navei laterale. Zidul este subțiat și dublat de o galerie oarbă sau foarte îngustă cu
arcaturi, circulabilă numai accidental, numită triforium.
• Ultimul registru: arcele ”formeret” care permit înlocuirea zidăriei cu fenestraje

ZIDUL ”DESTRUCTURALIZAT”
ELEVAȚIA NAVEI CU PATRU REGISTRE (LOAN, SECOLUL
XII) ȘI CU TREI REGISTRE (REIMS, CHARTRES)
A. ARCADELE COLATERALELOR
B. TRIBUNA
C. TREFORIU
D. FERESTRE SAU FENESTRAJE
 ZIDĂRIE GOTICĂ DIN
BLOCURI PARȚIAL
STANDARDIZATE (AMIENS,
1220-1269)

TRECEREA DE LA NERVURI
LA COLOANE: A. PRIN
INTERMEDIUL UNUI
CAPITEL (GOTICUL CLASIC)
B. C. NEMIJLOCIT (GOTICUL
TÂRZIU)
B. C. D.
Suporții verticali
• coloane din piatră care separă navele sau pile angajate zidului
• au o secțiune modelată în raport cu nervurile al căror efort îl preiau
• coloanele au, într-o primă fază, o secțiune circulară; ulterior apare formula așa numitelor pile
cantonate cu patru colonite angajate coloanei, corespunzând arcelor transversale și longitudinale
• coloanele sunt separate de nervuri prin capiteluri
• spre sfârșitul goticului numărul de colonite se multiplică alcătuind mănunchiuri în prelungirea
nervurilor bolții iar capitelurile dispar.
Contraforți.
• prealuarea împingerilor se realizează pe principiile romanice, prin colateralele etajate cu tribune și
contraforți alipiși zidurilor (sitemul bazilical)
• o primă tentativă de inovare a constituit-o legarea conraforților navei laterale de cea principală prin arce
înclinate ascunse în interiorul șarpantei.
• următorul pas: crearea unui organism complex, o culee depărtată de zid dar legată de acesta în punctele
nevralgice prin unul sau mai multe arce butante
• stabilitatea culeei  lestatarea printr-un pinaclu (cu funcție concomitent decorativă)
• panta arcului butant este folosită și pentru amplasarea jghiaburilor de scurgere a apei
• sistemul culee-arc butant permite eliminarea materiei superflue

• cu arce butante
• cu un arc suprapuse
butant • arce butante
• culee • pinaclu
5. CONCEPȚII SPAȚIALE ȘI PROCEDEE DE COMPOZIȚIE

• o noua viziune, o anumită redefinire a ideii și a imaginii spațiului de cult

• sursa schimbărilor se situează în planul mutațiilor produse în concepțiile filosofice-religioase ale unei noi epoci

• o altă sursă o constituie translarea interesului către bisericile comunelor, cu o funcționalitate diferită de cea a
bisericilor de mănăstire

• spațiul gotic este dematerializat prin aparenta fragilitate a structurii, prin ambiguitatea separării translucide a
interiorului sacru de lumea profană exterioară

• spațiul gotic este iluminat și iluminant, captator al luminii exterioare transfigurată prin filtrul vitraliilor, în
concordanță cu noile concepții teologice privind „metafizica luminii”
abatele Suger descrie corul de la Saint Denis exaltând această calitate: ”luminoasă este această nobilă lucrare dar, în
mod nobil luminoasă, ea va ilumina spiritele astfel încât ele să se îndrepte, grație unor lumini adevărate, către Adevărata
Lumină a cărei adevărată poartă este Crist”

• spațiul gotic este supradimensionat, atât în valoare absolută, cât și prin absența unor raporturi, prin repere
arhitecturale, la scară umană
• spațiul gotic este tensionat, echilibrul dintre dimensiuni este rupt prin exacerbarea înălțimii și a lungimii

• compoziția spațiilor este caracterizată printr-o dublă orientare: există concomitent un ax longitudinal și un plan
vertical de compoziție

• sunt accentuate puternic două direcții de dezvoltare spațială: cea longitudinală, către altar unde, în plină lumină, se află
relicvarul și unde se desfășoară spectacolul ritual, și cea verticală, sugerând ”transcendent intangibil” prezent în mistica
occidentului medieval.

• orientarea către altar este marcată prin ritmul traveilor spațiale, al succesiunii de pilaștri, al orizontalei triforiilor și al
altor elemente arhitecturale repetabile

Compoziția gotică este ritmată:

• alcătuită din succesiuni de elemente repetabile
• traveile gotice nu reprezintă celule spațiale posibil a exista independent (vizual și constructiv)
Compoziția gotică este modulată:
• relație cu metoda scolasticii medievale care recurge la sistematizarea oricărui obiect de studiu
în ”părți” și ”părți ale părților”
Compoziția spațiilor în arhitectura gotică urmărește obținerea unei percepții unitare:
• spațiile nu sunt celulare și juxtapuse
• transeptul sau celelalte compartimente nu întrerup compoziția navei principale ci o întregesc
 • spațiu tensionat prin dublă orintare
• marcarea sensului longitudinal prin
geometria spațiului ș ritmul traveilor

CATEDRALA DIN AMIENS

• marcarea sensului ascensional prin geometria

formelor și prin verticalitatea pilastraturii

CATEDRALA DIN
CATEDRALA DIN LAON
BEAUVAIS
6. PLASTICA ARHITECTURALĂ ȘI DECORATIVĂ

• rezultantă a structurării spațiilor interioare

• perceptibilă în arhitectura civilă
• utilizarea sistemului de schelet, implicând o anumită disoluție a zidului, face ca delimitarea volumelor să se
realizeze prin alcătuiri spațiale (contraforți, arce butante, pereți vitrați) dispuse în planuri succesive
• încheierea volumelor nu este marcată ferm
• multitudinea de turnuri, fleșe, pinacluri creează senzația de compoziție deschisă
• logica relației spașiu interior-volumetrie este menținută: fiecare componentă (nava, colaterale, transept, cor,
altar, deambulator, capele) își găsește un volum corespunzător
• aceste volume nu alcătuiesc vizual entități independente
• dezvoltarea accentuată pe verticală, trăsătură la care contribuie și prezența numeroaselor turnuri
• turnul-lanternă luminează intersecția dintre navă și transept
Tratarea fațadelor.
• subordonarea față de rezolvările functionale generează dispuneri frecvent asimetrice ale golurilor
sau ale unor accente decorative (loggi, ancadramente bogat decorate) care corespund poziției
spațiilor mai importante,aș a cum rezultă din dispoziția interioară a încăperilor
• fațadele edificiilor de cult condiționate de determinantele:
-specificitatea sistemului constrcutiv cu imaginea sa caracteristică
-modul de percepere genrat de spațiul urban în care ste amplasat edificiul
-simbolistica derivată din teologia epocii, generând anumite principii și tematici
decorative
Fațada vestică:
-rolul funcțional-adăpostirea intrării principale, accesul credincioșilor în spațiul sacru
-respetarea unor principii compoziționale coerente, bazte pe un sistem de proporționare
prin trasee regulatoare
-goticul francez: intrarea încadrată de turnuri cu fleșe, partiționarea fațadei în trei
registre orizontale-primul, corespunzător celor trei portaluri, registru median cu rozasa
(fereastră care luminează nava centrală) și ultimul registru decorat cu o galerie oarbă.
Fațadele laterale:
-sunt obturate de clădiri anexate
-desfășurarea lor este ritmată de succesiunea elementelor constructive-contraforțiicu
arcele butante
-ritmul poate fi întrerupt, în cazul în care există transept, de fațada acestuia tratată, când
există accese secundare, asemănător cu fațada principală
Fațada estică:
-sursa expresivității: osatura nervoasă a sistemului constrcutiv și cascada volumelor așa cum rezultă din
gruparea spațiilor interioare
• coexistența unor elemente arhitecturale aparținând unor perioade diferite dar unitare prin trăsăturile generaleale stilului
• biserica gotică creează senzația de organicitate, de compoziție neîncheiată, deschisă unor posibile dezvoltări ulterioare
• imaginea edificiului gotic rezultă din integrarea diferitelor elemente arhitecturale de foarte mare varietate în concepția
de ansamblu a tratării fațadelor

Tratarea fațadelor: compoziția fațadelor principale cu trei regitre orizontale, intrarea încadrată de turnuri, accentuarea
verticlității prin elemente de arhitectură
Anvelopa.
• structură spațială cu planuri multiple, întreruptă de marile goluri vitrate
• alternanța dintre materialitatea pietrei și fragilitatea vitraliilor generează stări de tensiune, care caracterizează
și compoziția spațiilor interioare
• oricare suprafață a edificiului este modelată în profunzime prin pilastraturi și colonite fragile, prin arce în
retrageri succesive, prin galerii oarbe cu arcaturi sau prin sculpturi protejate de baldachine ajurate, bandouri
decorative etc.
• construcția gotică nu se încheie cu o cornișă funcțională ci prin balustrade ajurate care maschează jgheaburile
de la baza învelitorii

Anvelopa construcțiilor gotice: -tratarea în relief prin suprapunerea de planuri

-contrast între materialitatea pietrei și fragilitatea vitraliilor
Arcadele.
• utilizate la portice, portaluri, ferestre
• pot fi: în plin cintru (o perpetuare a formelor romanice), în arc frânt (forma cea mai caracteristică goticului,
adesea asimilată în mod greșit cu ogiva), arce polilobate, în arcoladă, în miner de coș (specifice goticului
târziu), arce intersectate
Portalul.
• montanții și arcada în retrageri succesive, cu lintou, timpan, cu un sprijinîn ax (trumeau)
• diferențe: profilul arcadei-arc frânt și tipul de profilatură
• tip de portal: detașat din planul fațadei, ca un edicul, acoperit cu un fronton (gablu)
Fereastra.
• în arc frânt
• monoforă, biforă, triforă sau circulară
• alcătuită din ancadramente și ramplaje din piatră care divizează suprafața vitrată
• elementele de piatră ale fenestrajelor pot alcătui o structură independentă înserată în structura generală
• rampajele alcătuiesc o compoziție decorativă de factură geometrică cu o anumită evoluție în timp constituind
un element de datare a constrcuției
• în goticul francez rozasa, fereastră de forma circulară având ca sens simbolic roata norocului
• în perioada goticului ”rayonnant”, dispoziția elementelor decorative este radială
• în goticul târziu ”flamboyant”, rampajele au formă de flacără, cu racordări de curbe și contarcurbe

Coloana.
• nu se înscrie într-o tipologie de tip clasic deși păstrează partiționarea bază-fus-capitel ca și unele reminiscențe
formale
• capiteluri decorate cu elemente vegetale tratate aproape naturalist, frunzele de acant utilizate în romanic
cedând locul celor de viță sau stejar
Alte elemente de plastică arhitecturală rezultă din expresivitatea conferită unor componente constructiv-utilitare:
pinaclurile al căror rol real este de a lesta culeea contrafortului sau garguiele în forme zoomorfe care au rolul de
îndepărtare a apei.

Sculptura:
• componentă esențială s plasticii arhitecturale.
• ornamentele sculptate se desfășoară în frize; fleuroane și croșete marchează coamele învelitorilor și ale
gablurilor, decorează muchiile acoperișurilor
• diferitele reprezentări sunt înserate în structura arhitecturală în locuri bine definite: timpanele și montanții
portalurilor
• nișele galeriilor de arcaturi oarbe, nișe amenajate pe fețele contraforților sau adosate zidului, rezmate pe
console și protejate cu un baldachin
• reprezentările sculpturale se dezvoltă independent, formele lor nefiind afectate de configurația arhitecturală
Plastica arhitecturală a interioarelor.
• rezultă din valoare estetică a sistemului constructiv: ordinea geometrică, ritmul, grafica rațională și subtilă a
nervurilor și a pilastraturii, partiționarea laturilor lungi ale navei în registre de arcade, galerii oarbe, ferestre
oarbe, ferestre vitrate
• suprafața translucidă a vitraliilor filtrează lumina, îi conferă strălucire culorii și delimitează spațiul sacralizat
iluminat și iluminant de lumea profană exterioară
• rozasa, simbolizând roata norocului sau simbol solar, arboarbe lumina aferentă navei centrale
• sculptura marchează anumite elemente arhitecturale: cheile de boltă sau capitelurile coloanelor și pilaștrilor
• prezența strălucitoarelor relicvarii, amvoane și altare, a altor piese de mobilie liturgic, strane, pietre de
mormânt, ex voto-uri sculptate
• unele elemente arhitecturale erau pictate în culori puternice
GOTICUL ENGLEZ.

• a pătruns Anglia prin intermediul Ordinului Cistercian

• pilaștrii masivi sunt înlocuiți de coloane înalte din marmură
• catedralele au înălțimi moderne și mai înguste
• transeptul iese în evidentă din corpul clădirii
• fațada vestică este tratată mai modest
• turnul central este accentuat, apătul esteticeste de formă rectangulară
• planul bazilical cu cel putin trei nave alungit până la trei transepte , cu cor dreptunghiular și fără deambulatoriu
• capela mare din ax este dedicată Fecioarei Maria
• compoziția fragmentată prin contopirea într-un singur volum a mai multor etape de construcție lipsa de unitate
• bolți ogivale în cruce mai scunde
• pânzele bolților: semicilindrice, cu secțiune transversală frântă și cu penetrații
• adăugarea de nervuri sulimentare (în formă de palmier, evantai) în intersecții stelate  bolta are character decorative
• stâlpii de susținere a bolților sunt cilindrice, cu patru coloane adosate și capitel unitar
• mănunchiuri de colonete angajate  elemente constrcutive marcate
• descărcarea bolții se face în principal pe contraforți și arce ascunse sub acoperiș  arcul butant este mai puțin utilzat
• fațade cu compunere schematică
• parter puternic dezvoltat iar mai sus registru organizat clar
• preferința pentru dominanta pe orizontală în fațadă
• decorul sculptural este prezent pe toată fațada
• la interior decorația este bogată dar mai cotidiană
GOTICUL GERMAN.

• este influențat de goticul francez (secolul XIII)

• sunt manifestate artele decorative: vitraliul, sculptura, țesătoria, broderia, pictura (frescă, email, pictură pe manuscrise)
 turnuribogat decorate
• sculptura-subordonată arhitecturii: este accentuată expresia personajelor-redevin naturale-efectele dinamice-suferinț,
liniștea-și laicizarea sculpturilor
• se preferă planul de tip hală în care navele au aceeați înălțime
• transeptul este diminuat sau chiar dispare
• unde nu este disponibilă piatra se utilizează materiale locale (cărămida)  se schimbă înfățișarea edificiilor
• edificiile de cult sunt lipsite de colaterale joase
GOTICUL ITALIAN.

• este utilizată șarpanta bazilicală, arcada frântă și secțiunea circulară

• apar palatele municipale ce găzduiesc sfatul municipal la Siena-strcutură simplă ridicată pe mai multe niveluri, fațadă
dominată de turnul cu ceas, creneluri și foișor de strajă

GOTICUL SPANIOL.

• navele și lateralele reprezintă canalele a trei mișcări paralele în spațiu

• datorită amplificării traveelor și a suporților și a elementelor de susținere îngste lungimea și lățime spațiului interior
formează un tot unic

CONCLUZIE

Succesoare a romanicului dar nouă în esență, arhitectura gotică a invetat un sistem constructiv major, cel al scheletului cu
panouri de umplutură care va reapare de abia în epoca modernă, a metalului șia betonului armat. Meșterii arhitecți au
reușit perfomanța de a conferi expresivitate acestei structuri prevalent raționale devenită astfel un ”ordin ogival”,
internaționalizat printr-o largă răspândire europeană