2 poezii neștiute scrise de Mihai Eminescu

Când spui Mihai Eminescu te gândești instinctiv la poezie, și îți vin în minte, rând pe rând, versuri din cele
mai faimoase creații ale lui, de la "somnoroasele păsărele" la "sara pe deal, buciumul sună cu jale" și "Tu
ești Mircea? Da, împărate." Însă, Mihai Eminescu nu numai că a fost mai mult decât poet, a fost și istoric,
politician, prozator, jurnalist și un veșnic îndrăgostit de iubita lui, Veronica Micle, dar și de natură și de
melancolia vieții. Publicul și cititorii lui au ales să facă faimoase anumite poezii ale lui, însă opera sa vastă
ascunde încă multe creații care merită să ne aducă sufletul către versuri care explodează în spectacol de
emoții. Iată 5 dintre aceste poezii, care, deși nu sunt atât de cunoscute, sunt cu adevărat remarcabile.

Deși este o sintagmă deja arhifolosită, „Luceafărul poeziei românești” este descrierea cea mai potrivită a
celui mai iubit dintre poeții români, iar spusele lui Mircea Eliade definesc acest portret cel mai bine:
„Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-a
zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și
acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele”.

Prima poezie pe lista noastră este mai mult un cântec duios de iubire pentru Veronica Micle, cea care i-a
furat inima și sufletul. Povestea de iubire dintre cei doi este arhicunoscută. Însă, mai puțin se știe despre
pasiunea lui pentru Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca şi verisoara lui Caragiale,
căreia i-a dedicat poezia "Pe lângă plopii fără soţ", una dintre poeziile faimoase ale poetului. Cleopatra
avea casă pe strada Cometa nr. l6, o stradă cu plopi, pe care Eminescu i-a numarat şi a observat ca îi da
un număr fără soţ. Însă, majoritatea poeziilor de dragoste scrise de marele poet o au ca muză pe
Veronica, inclusiv cea de mai jos:

Dormi - de Mihai Eminescu

De ce te temi? Au nu ești tu cu mine?

Las’ ploaia doar’ să bată în ferești,

Las’ vântul trist prin arbori să suspine –

Fii liniștită tu! Cu mine ești.

.....

Dormi - poezie de Mihai Eminescu Ce te-ai sculat și cauți în podele?

Uimită pari și pari a aștepta.

Nu poți vedea cu ochii printre ele,

Vrei să-ți aduci aminte de ceva?

.....

Lasă-te ‘n perini – eu îți voi da pace

Dormi tu – și lasă să rămân deștept.

De când citesc, la tine-atunci îmi place

Din când în când privirea să-mi îndrept,

.....

Să văd cum dormi, să te-admir cu drag,

Cu gura ‘abia deschisă cum respiri,

Eu de pe carte mâna mi-o retrag,

Pătrunde pacea tristele-mi gândiri.

.....

Odorul meu… o, prea frumoasă fată,

Ca marmura de albă-i a ta față,

Îmi vine să alerg la tine ‘ndată

Ș’ astfel cum dormi să te cuprind în brață.

.....

Dar te-ai trezit! Păcat! Și nu mă’ ndur –

Dormi liniștit c’ un braț pe după cap.

Din când în când cu ochiul eu te fur

Din când în când din mână cartea scap.

.....

Și-s fericit… Pulsează – a nopții vreme

În orologiu cu pașii uniformi.

De ce te temi? Cu mine nu te teme!

De nu te culci, te culc cu sila… Dormi!

Stelele-n cer - de Mihai Eminescu

Stelele-n cer - de Mihai EminescuStelele-n cer

Deasupra mărilor

Ard depărtărilor

Până ce pier.

.....

După un semn

Clătind catargele

Tremură largile

Vase de lemn;

.....

Nişte cetăţi

Veghind întinsele

Si necuprinsele

Singurătăţi.

.....

Orice noroc

Şi-întinde-aripile

Gonit de clipele

Stării pe loc.

.....

Până ce mor,

Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere

Plină de-amor.

.....

Nu e păcat?

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?