f,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnb

jf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfn
bjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgf
nbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjg
fnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnj
gfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbn
jgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdb
njgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkd
bnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njk
dbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,nj
kdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,n
jkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,
njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf
,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbj
f,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnb
jf,njkdbnjgfnbjf,njkdbnjgfnbjf,njului Traianus. Favorizat de conjunctura politico-
militară, atacul sarmaţilor a declanşat o adevărată criză a Imperiului, periclitând
stăpânirea romană pe un front larg, de la Dunărea Mijlocie până la gurile
fluviului.
Deşi cu privire la tematica adusă acum în discuţie s-au înregistrat numeroase
contribuţii în literatura de specialitate, până în prezent nu au fost explicitate
coerent măsurile concrete care au pus capăt crizei din 117/118. Întrucât această
argumentaţie lipseşte din istoriografia problematicii în cauză, deşi sunt atestate
efectele amintitei perioade de criză, s-a considerat că, la momentul cronologic
menţionat, ,,inamicii…sunt pacificaţi…de la distanţă, suspect de uşor şi fără a se
folosi forţa”1 , ajungându-se până la a se pune la îndoială existenţa unui atac
roxolan2 . Cert este că, după moartea cuceritorului Daciei, Hadrianus vine la
Dunărea de Jos3 , unde în urma unor negocieri, purtate poate cu P. Aelius
Rasparaganus – rex Roxolanorum (CIL V 32 = ILS 852) –, cedează sarmaţilor Câmpia
Română. De considerentele tactice care au dus la această cesiune teritorială ne vom
ocupa în cele ce urmează.
Retragerea administraţiei imperiale din Muntenia şi sudul Moldovei este urmarea
firească a unei restitutio. Un rex datus, învestit în urma unui acord prealabil,
veghea la menţinerea liniştii supuşilor şi asigura pacea la frontiera romană,
preluând şocul presiunilor din est4 . Prevederile tratatului de amicitia sunt cele
obişnuite în astfel de cazuri. Prima clauză care marchează momentul iniţial al
relaţiei de amicitia este appellatio regis, adică proclamarea regelui barbar sub
titulatura de rex amicus populi Romani5 . În schimbul unor stipendii (Vita
Hadriani, 6, 6), sarmaţii se obligă să asigure securitatea frontierelor şi să nu
întreprindă incursiuni în Imperiu. În acelaşi timp, pentru a-i cointeresa la
apărarea zonei, le este cedat teritoriul dintre Dunăre şi Carpaţii de Curbură,
adică Muntenia, de la limes-ul scyticus până la limes-ul transalutanus. Întrucât în
privinţa stabilirii traseului exact şi a cronologiei limes-ului transalutanus
lucrurile nu sunt tocmai clare, vom încerca să facem câteva precizări în acest
sens. Această fortificaţie liniară romană face parte din ceea ce, în literatura de
specialitate, a intrat sub denumirea de limes valachicus sau limes cisalutanus6 ,
iar mai târziu a fost numit convenţional limes transalutanus7 , adică un veritabil
sistem defensiv format din mai multe castre, dintre care 4 duble. Pornind de la
Dunăre, acestea sunt: Flămânda, Putinei, Băneasa (dublu), Roşiorii de Vede, Gresia,
Ghioca–Crâmpoaia, Urluieni (dublu), Fâlfani–Izbăşeşti, Săpata de Jos (dublu),
Albota, Purcăreni, Câmpulung–Jidova (dublu) şi Rucăr. Între castrele amintite, este
atestată prezenţa a numeroase turnuri de supraveghere şi semnalizare8 precum şi a
unui drum de legătură9 . Întregul sistem defensiv este protejat dinspre răsărit cu
un val de pământ, începând din faţa castrului de la Flămânda, de lângă Turnu
Măgurele, pe o lungime de 235 km, la o distanţă de circa 10-50 km de Olt10 .
Capătul nordic al valului transalutan a fost identificat de Pamfil Polonic11 şi
ulterior de către Dumitru Tudor12 şi Marin Bădescu13 la Rucăr. Ioana Bogdan-
Cătăniciu14 , cu prilejul unei periegheze întreprinse în anul 1972, pune la
îndoială existenţa vallum-ului la nord de lunca Argeşului: ,,ceea ce trecea drept
vallum transalutan, în nord-est pe lângă punctul Măilătoaia, era o alunecare de
teren obişnuită în zona de munte, de dată recentă, căci resturile de lemn prinse
sub straturile alunecate abia intraseră în putrefacţie”. Cu alt prilej , aceeaşi
cercetătoare nota: ,,la Rucăr am avut posibilitatea să cercetăm toate denivelările
de teren şi este sigur că sunt alunecări…socotim ca atare că informaţia este o
interpretare greşită a microreliefului”15. Însă, dacă o alunecare de teren, de dată
recentă, l-ar fi indus în eroare pe D. Tudor, ceea ce a identificat în zonă P.
Polonic nu putea fi altceva decât vallum-ul transalutanus. Cum nu avem nici un
motiv să ne îndoim de observaţiile de atâtea ori confirmate ale acestuia din urmă,
şi în plus nici logică n-ar fi fost ridicarea valului doar până în lunca Argeşului,
întrucât ar fi fost lesne de depăşit, considerăm, în actualul stadiu al
cercetărilor, că este mult mai plauzibilă ipoteza conform căreia capătul nordic al
vallum-ului transalutanus s-ar afla la Rucăr, cu atât mai mult cu cât, în timpul
scurs între cercetările menţionate, urmele valului ar fi putut dispărea.
Specific acestui val, pe lângă direcţia sa transversală faţă de Dunăre, este şi
modul de construcţie. Sondajele efenjgfnbjf,njkdbnjgfnbj