Sunteți pe pagina 1din 22

SCHITUL TREBUJENI (AL LUI BOSIE PÂRCĂLAB)

ŞI MOŞIA TREBUJENI/BUTUCENI DIN ŢINUTUL ORHEI

Sergius Ciocanu

Moşia Trebujeni din ţinutul Orheiului în evul me- zentat la anexă lista cronologică a celor mai im-
diu cuprindea o porţiune importantă a malului de portante evenimente legate de această moşie (vezi
nord a râului Răut, teritoriu pe care actualmente anexa III).
se află localităţile Trebujeni, Butuceni şi Morova-
ia. Răutul străbate zona formând meandre gene- 1. Moşia Trebujeni (Golăieşti) / Butuceni
roase, curgând printre maluri înalte şi stâncoase. de la primele atestări documentare până
Din vechime omul a încercat să adapteze nece- la începutul secolului al XIX-lea
sităţilor sale cavităţile formate aici sub acţiunea Primul document care se referă la moşia respecti-
eroziunii eoliene şi pluviale. Pe porţiunea cores- vă este datat 10 mai 1574 (Sava 1944, 18-19). Este
punzătoare promontoriului Butuceni, malul Rău- o carte domnească prin care principele Ioan cel
tului conţine mai bine de 200 de peşteri de prove- Cumplit (1572-1574) întărea marelui logofăt Ioan
nienţă naturală şi antropică. Unul dintre cele mai Golăi şi pârcălabului Ieremia două „locuri din
interesante complexe de încăperi rupestre de aici pustie”, cumpărate de aceştia de la domnie cu 8
este cel cunoscut sub denumirea de Schitul/Mă- cai şi 400 galbeni tătăreşti. Era vorba de moşia
năstirea lui Bosie, el fiind situat la circa 15 metri Oxentia de pe Nistru, situată, precum se preciza
înălţime deasupra Răutului, înaintea locului unde în document, între moşiile Molovata şi Mocşia2, şi
râul se abate de poalele stâncilor pentru a forma o o moşie fără denumire, de pe Răut, situată lângă
mică cotitură. Aşezământul monastic respectiv se moşia Peştera.
evidenţiază faţă de alte aşezăminte monastice ru-
„Locul din pustie” (moşia care ne interesează în
pestre de la noi prin faptul că a păstrat pe faţada
contextul studiului nostru) se afla la capătul/ca-
bisericii inscripţii de secolul al XVII-lea. Spre re-
pul dinspre Răut al moşiei Peştera, în amonte
gret, în afara acestor inscripţii nu sunt cunoscute
(„mai sus”) de vechiul Orhei. Pentru o mai exactă
alte documente care să se refere la istoria schitu-
localizare a moşiei se preciza că aceasta era situată
lui. Lipsa semnalată a surselor istorice scrise ne-a
pe malul de est (dinspre Nistru) al Răutului, râul
îndemnat să apelăm la analiza factorilor care au
fiind traversat acolo de drumul vechiului Orhei
putut influenţa existenţa lui istorică.
la vadul situat sub stâncă, „în sus” de Chişinău.
Dată fiind legătura strânsă între istoria aşezămin- Se menţiona existenţa între hotarele moşiei de pe
telor monastice şi istoria moşiilor pe care erau si- Răut a două mori de apă. Nu s-a specificat denu-
tuate, am procedat la analiza dezvoltării istorice şi mirea moşiei. În documentul din 13 decembrie
teritoriale a moşiei Trebujeni, de la primele ates- 1582 eliberat pe numele văduvei lui Ioan Golăi se
tări documentare până la începutul secolului al menţiona că moşia „se numeşte acum Golăieşti”,
XIX-lea1, când apar primele date statistice sigure desigur după numele stăpânilor, cuvântul acum
referitor la mănăstirile şi schiturile din răsăritul fiind o aluzie la faptul că moşia a avut anterior o
Ţării Moldovei. Totodată, am trasat pe hartă ho- altă denumire (Sava 1944, 22).
tarele medievale ale moşiei Trebujeni, propunând
Considerăm necesar a atrage atenţia asupra for-
şi descrierea „curgerii” lor.
mulei „din pustie”, întrebuinţată în actul domnesc
Unele aspecte importante ale istoriei moşiei Tre- din 15743. Aceasta în contextul atestării existenţei
bujeni au fost deja dezbătute de noi în cadrul unui pe teritoriul moşiei pe care urmau să fie „aşeza-
studiu consacrat moşiei Peştera/Brăneşti şi schi-
tului Peştera din acelaşi ţinut (Ciocanu 2008).
2
Actualmente localitatea poartă denumirea de Vascăuţi.
3
Variatele semnificaţii medievale ale expresiei „loc din pustie”
Drept completare a studiului respectiv, am pre- – loc în stăpânire domnească, loc ce nu s-a aflat anterior sub
stăpânire boierească, loc separat/delimitat dintr-o moşie pre-
1
Cercetări anterioare consacrate subiectului respectiv lipsesc. existentă mai mare etc. (Stahl 1998, 97-105).

Tyragetia, s.n., vol. III [XVIII], nr. 2, 2009, 89-109. 89


II. Materiale şi cercetări

te” sate, a două amenajări hidrotehnice comple- Pe data de 28 iunie 1576 (MEF 1961, 92-93) Pe-
xe cum sunt morile de apă, doar întreţinearea şi tru Şchiopul voievod măreşte domeniul logofătu-
buna funcţionare a cărora (a digului, a iazului, a lui Ioan Golăi, vânzându-i „seliştea” Stojişte 6 şi
însăşi construcţiei morii) implicând antrenarea moara de apă „a lui Mihăilaş” de lângă gura râu-
constantă, de zi cu zi, a unor forţe de muncă. Fap- leţului Ivancea, subordonându-i morii respective
tul putea fi realizat doar în cazul dacă pe teritoriul întreg capul dinspre Răut al moşiei Peştera. Ob-
respectiv la acea dată deja exista o comunitate servăm, că în document nu se descrie hotarul Sto-
umană, care se şi folosea de serviciile oferite de jiştei 7. Se specifică doar că aceasta se află „wò êú
mori. Totodată, formula vagă utilizată în acelaşi âúñòîêu‚ u ïðîòèâ òèõ ñg ñgëàõ
ëàõ ÷òî ñh íìhíîógò
act că: hotarul „locului” să fie „aşa cât să poată Ãîëúgmè ãäg èägò ìhñòî u Ëuêà÷gâêà”, adică la
trăi/folosi” satul „îndestul”, indică lipsa, în cazul est de Răut, între hotarul de vest al satelor numi-
nostru – lipsa parţială (doar dinspre unele direc- te Golăieşti şi râuleţul Lucaceuca, ceea ce indirect
ţii)4, a unor hotare preexistente, pe porţiunile lip- vorbeşte în favoarea existenţei aici a unor limite
să ele doar urmând a fi stabilite. Ceea ce ne per- bine cunoscute. În schimb este descris amănunţit
mite să susţinem că teritoriul vândut a făcut parte hotarul de delimitare a „morii” lui Mihăilaş faţă
dintr-o moşie preexistentă mai mare. Acesta era de partea rămasă a moşiei Peştera, de la gura râ-
şi raţionamentul neindicării vreunei denumiri uleţului Ivancea până la hotarul de vest al moşi-
pentru „locul” în cauză la momentul vinderii. ei Maşcăuţi. Este important să subliniem că din
document se desprinde clar că pe moşia Golăieşti
Este posibil că denumirea acelei moşii preexis-
exista nu doar o singură localitate cu denumirea
tente era – Chişinău. Toponimul Chişinău apare
respectivă.
menţionat în mai multe documente din secolul al
XVI-lea referitoare la zona respectivă a Răutului. În 4 august 1588 Petru Şchiopul (Sava 1944, 23)
Astfel, într-un document din 9 martie 1535 Petru întărea văduvelor logofătului Ioan Golăi şi a pâr-
Rareş întărea marelui logofăt, Toader Bubuiog, călabului Ieremia părţile ce li se cuveneau din
două moşii, una pe Răut, mai jos de Vadul de Pia- moşia Golăieşti. Anei, văduvei logofătului Golăi,
tră, alta pe un afluent al acestuia, printre moşiile îi era întărită partea „de sus”, din amonte pe Răut,
de hotar ale cărora este menţionat şi Chişinăul a moşiei Golăieşti, cu o moară de apă situată „sub
(Catalog 1989, 252). Prin diploma din 27 februa- Peştera” (aici, pentru o mai exactă localizare
rie 1573 emisă de cancelaria lui Ioan cel Cumplit, s-a găsit de cuviinţă, pe de o parte, a se amin-
urmaşilor lui Maxim Bolcoş li se întărea un „loc ti vechea apartenenţă a malului de vis-a-vis al
din pustie” de pe Răut, pentru localizarea acestuia Răutului la moşia Peştera, iar, pe de alta, se pu-
oferindu-se două indicii geografice: „la Chişinău” nea în valoare elementul caracteristic al acelui
şi „la capul piscului/dealului Vătricii” (Sava 1944, mal – înălţarea lui pe stânci, acestea dominând
16-17). Se menţiona că acest „loc din pustie5” era Răutul şi moara respectivă) (fig. 1a/1), la care se
în stăpânirea lui Maxim Bolcoş încă din timpul lui adăugau şi deja amintitele Mihăilaşă şi Stojişte.
Ştefan cel Mare. Din cuprinsul altor documente Teodorei, văduvei pârcălabului Ieremia, care era
(Boga 1938, 10) desprindem, că dealul Vătricii era Golăiasă după naştere (Solomon 1998, 54), i se
dealul care mărginea dinspre nord valea râuleţu- întărea partea „de jos”, din aval pe Răut, a moşiei
lui Ivancea, la capul dinspre Răut al Vătricii fiind Golăieşti, cu o moară de apă situată „în dreptul
amplasat actualmente satul Furceni. La aceasta Feredeului”8.
adăugăm şi documentul din 4 mai 1660, unde se
Pe data de 20 noiembrie 1591 (Sava 1944, 25),
menţionează expres denumirea veche a moşiei pe
fiul pârcălabului Ieremia, ieromonahul Gavrilie,
care au apărut Trebujenii – moşia „Chişinău (...)
stareţ al mănăstirii Bistriţa, vinde unei terţe per-
ce să cheamă acmu Tărbujeni” (Sava 1944, 110).
soane treimea ce-i revenea din jumătatea de jos
4
Pe unele porţiuni hotarele erau prezente – avem în vedere
a moşia Golăieşti, şi anume, treimea „din sus” a
menţionarea capului moşiei învecinate Peştera. Este cunoscut acestei părţi a moşiei, cu, respectiv, a treia parte
că şi alte moşii de alături, cum ar fi spre exemplu Macicău-
ţii/ Maşcăuţii, aveau la acea dată hotare stabile, de o vechime 6
În câteva documente ulterioare pentru denumirea de Stojişte
apreciabilă. întâlnim variantele – Stuhucine şi Slujnice, dar şi Storjişte.
5
În condiţiile descrise, formula „loc din pustie”, utilizată în 7
Stojişte trebuia să fi fost şi ea parte componentă a preexisten-
document, se referea la o situaţie demult consumată, fiind, tei moşii Chişinău.
cel mai probabil, preluată direct din diploma originală a lui 8
Feredeu (din maghiarul feredő - baie). Ruinele băii şi astăzi
Ştefan cel Mare. pot fi văzute pe acel loc.

90
S. Ciocanu, Schitul Trebujeni (al lui Bosie pârcălab) şi moşia Trebujeni/Butuceni din ţinutul Orhei

Fig. 1a. Moşia Trebujeni (sec. XVII) Fig. 1b. Moşia Trebujeni (sec. XVIII)
(plan de S. Ciocanu). Moşii: 1 - moşia Maşcăuţi; (plan de S. Ciocanu).
2 - moşia Peştera/Movilău/Brăneşti; 3 - moşia Furceni;
4 - moşia Susleni; 5 - moşia Oxentia; 6 - moşia numele Portăreştilor este legată apariţia denu-
Marcăuţi; 7 - moşia Bălăşeşti. mirii de Butuceni pentru partea de jos a moşiei
Golăieşti. Astfel, într-un document hotarnic din
din veniturile morii „de la Feredeu”. Remarcăm, anul 1617, printre moşiile cu care se învecina sa-
că în acest document pentru prima dată moşia tul Maşcăuţi era menţionată şi moşia Golăieştilor
Golăieşti este numită Trebujeni9. Tot din acest (partea ei „de jos”) „ce-i zic şi Butucenii de pe Por-
document aflăm despre împărţirea jumătăţii „de tărescul” (Boga 1938, 15).
jos” a moşiei între urmaşii lui Ieremia în trei
Ultimul document cunoscut care o atestă pe Ana
părţi/bătrâni.
Golăiasa drept stăpână a moşiei respective este
Peste un deceniu, la 21 august 1602 (Sava 1944, datat 11 august 1603 (MEF 1982, 196-197). Era
31), această treime din jumătatea „de jos” a mo- vorba şi aici de o întărire a stăpânirii ei asupra
şiei este cumpărată de Ana Golăiasa şi alipită ju- Golăieştilor, dată fiind pierderea documentelor
mătăţii deja stăpânite de ea a Golăieştilor. Con- asupra moşiei.
flictul apărut între Ana Golăiasa, pe de o parte, şi
La mijlocul primului deceniu al secolului al XVII-
Teodora, văduva pârcălabului Ieremia, împreună
lea voievodul Ieremia Movilă dispune realizarea
cu ginerele ei, Simion Portărescu (Solomon 1998,
unui ambiţios proiect de re-„facere” a fortificaţiei
56), pe de alta, în privinţa „curgerii” hotarului în-
de pe fostul cap dinspre Răut al moşiei Peştera
tre treimea cumpărată din partea de jos a moşiei
(Sava 1944, 48-49). Părerea tradiţional accepta-
Golăieşti şi cele două treimi rămase în stăpâni-
tă este că locul unde voievodul „au avut gând să
rea urmaşilor pârcălabului a ajuns să fie mediat
facă cetate” coincidea cu promontoriul care ac-
de Ieremia Movilă voievod. Acesta a dispus la 11
tualmente adăposteşte ruinele „vechiului Orhei”
iulie 1603 ca fostul pârcălab Danciul să precizeze
(indiciu geografic care este utilizat de multe ori în
şi să stâlpească la faţa locului hotarul disputat, în
documentele Trebujenilor şi ale moşiei învecinate
conformitate cu hotarnica realizată anterior (post
Peştera/Brăneşti), şi unde, în anii respectivi, do-
1591) de logofătul Bălţatul (MEF 1961, 195). Con-
cumentele menţionează existenţa unei localităţi
siderăm important a remarca faptul că anume de
care preia vechea denumire a moşiei – Peştera.
Investigaţiile arheologice, deocamdată, nu au ofe-
9
Anatol Gorodenco (Городенко 1991, 108) considera greşit că
pe la finele sec. XVI denumirea de Trebujeni se referea doar la
rit date pe măsură să clarifice natura şi amploarea
partea de jos a moşiei, iar Golăieşti doar la partea de sus. eforturilor constructive desfăşurate aici.

91
II. Materiale şi cercetări

Întru susţinerea fortificaţiei de la Peştera, Ieremia treime din jumătatea de jos a moşiei) şi cele două
Movilă a decis să „ia” mai „multe sate boiereşti” părţi rămase din jumătatea de jos a Golăieştilor/
din împrejurimi, ca „să fie ocol acelei cetăţi” (Sava Trebujenilor (părţi numite, precum am arătat, şi
1944, 48-49). Astfel, moşia Golăieşti/Trebujeni şi „Butuceni”) stăpânite de urmaşii pârcălabului Ie-
moşia Oxentia au fost trecute în „ocolul cetăţii de remia, adică de neamul Portăreştilor.
la Peştera”.
Circa 30 de ani, între 9 iunie 1630 (Sava 1944, 66)
Realizarea proiectului de revigorare a fortificaţi- şi 4 mai 1660 (Sava 1944, 110) a doua treime din
ei peşterene a putut avea loc în perioada de timp partea de jos a moşiei Trebujeni s-a aflat în stăpâ-
cuprinsă între finele anului 1603 (când moşia nirea marelui vornic Lupu Hăbăşescu, iar apoi a
este pentru ultima dată atestată între domeniile lui Nicolae Buhuş, mare medelnicer, ultimul dre-
familiei Golăi) şi luna iunie a anului 1606, când a gător întorcând-o în 1660 Portăreştilor.
survenit decesul lui Ieremia Movilă. Dacă luăm în
În anul care a urmat, Portăreştii, prin două donaţii
calcul că în acest răstimp a avut loc şi actul de do-
succesive (9 aprilie şi 18 august 1661), au transmis
naţie a moşiei Trebujeni/Golăieşti către mănăs-
mănăstirii Golia această treime din partea de jos
tirea ieşeană Golia (eveniment dedus din faptul
a moşiei (Sava 1944, 111-113). La 20 martie 1677
că la 1612 moşia a fost „întoarsă” anume ctitoriei
pârcălabului de Orhei, Andrei Mihuleţ, primeşte
neamului Golăi – mănăstirii Golia, închinate mă-
în dar o şeptime şi un sfert de şeptime din treimea
năstirii Vatoped de pe Muntele Athos), timpul de
moşiei Trebujeni rămasă în stăpânirea Portăreş-
realizare a acestui proiect domnesc se reduce şi
tilor (Sava 1944, p.138-140), care terenuri, doi ani
mai mult. Putem presupune existenţa unei cone-
mai târziu, la 5 iunie 1679, le donează Goliei (Sava
xiuni temporale între actul semnat de Ana Golă-
1944, 146). Astfel, în anul 1679 mănăstirea Golia
iasa privind donaţia mai multor moşii către mă-
face ultima achiziţie teritorială în cadrul moşi-
năstirea Vatoped pe data de 30 mai 1604 (Sava
ei Trebujeni, situaţia respectivă conservându-se
1936, 36-37) şi actul deocamdată necunoscut de
până în secolul al XX-lea. Totodată, Golia devine
donaţie a moşiilor Golăieşti şi Oxentia către ace-
„co-proprietar” al denumirii geografice de Butu-
eaşi mănăstire.
ceni.
Pe 13 mai 1612 moşia Trebujeni, împreună cu Mi-
Portăreştii au continuat să păstreze cinci şeptimi
hăilaşa şi târgul Peştera de pe Răut, au fost întoar-
şi 3/4 de şeptime din treimea de jos a părţii de mo-
se mănăstirii Golia (Sava 1936, 48-49). Voievozii
şie intrate cu circa un secol mai înainte, la 1574,
Ţării Moldovei au continuat un timp să susţină
în stăpânirea lui Ieremia pârcălab. Ei au păstrat şi
localitatea, cel mai probabil negociind statutul ei
o parte corespunzătoare din vatra satului, numit
privilegiat cu mănăstirea Golia. Un indiciu clar al
mai târziu Butuceni, şi o treime din venitul morii
acestui statut sunt două documente din anul 1617,
„de la Feredeu”.
care o atestă drept centru de pârcălăbie (din 18
iulie 1617 (Bianu 1907, 36-37) şi din 25 iulie 1617 Anume această situaţie este atestată de harta
(Sava 1944, 56)). Localitatea Peştera dispunea şi moşiei Trebujeni a mănăstirii athonite Vatoped
de un lăcaş de rugăciune, atestat prin menţiona- (care, după secularizarea averilor mănăstireşti
rea preotului local („popa Tornea din Peştera”, din România, păstrează domeniile Goliei din Ba-
1617) (DIR AM 1956, 214). Ulterior, odată cu re- sarabia) din anul 1886, care cuprinde părţile stă-
tragerea acestei susţineri din partea conducători- pânite de mănăstire în Trebujeni, inclusiv Mihăi-
lor ţării, Peştera Goliei se ruralizează, pentru ca, laşa cu Stojişte (fig. 2), fără însă a fi arătată partea
la o dată rămasă necunoscută să dispară ca loca- răzăşească a moşiei.
litate separată, contopindu-se cu Trebujenii mă-
Pentru o mai bună înţelegere a istoriei moşiei şi
năstirii. Dacă este să ne referim la locul de ampla-
o mai strânsă conexiune a ei cu relităţile geogra-
sare al acestei localităţi în cadrul promontoriului
fice existente, am procedat la trasarea pe harta
omonim, cel mai probabil ea se întindea la vale de
topografică hotarele moşiei Trebujeni, aşa cum
fundaţiile bisericii de aici.
s-au format ele în anii 1574-1576, precum şi mo-
Documentele deja amintite din anul 1617 se referă dificările în împărţirea internă survenite pe par-
la delimitarea dintre părţile stăpânite în Trebu- cursul secolelor (fig. 1a, 1b). Pe hartă am indicat
jeni de mănăstirea Golia (jumătatea de sus plus o hotarele moşiilor împrejuraşe, locul de amplasare

92
S. Ciocanu, Schitul Trebujeni (al lui Bosie pârcălab) şi moşia Trebujeni/Butuceni din ţinutul Orhei

De la gura Ivancei, alături cu moşia Furceni, ho-


tarul o pornea în direcţia nord-vest, urcând în
amonte pe Răut până la gura râuleţului Lucace-
uca (astăzi secat) (numit începând cu secolul al
XVIII-lea – Selitra).
De aici, hotarul urca înspre nord pe matca văii
Lucaceucăi/Selitrei, până la gura unei vâlcele
laterale, Chipeuca/Chipeşca. Urca pe matca vâl-
celei Chipeucăi până la obârşiile ei, şi înainta,
trecând pe la fundul văii pârâiaşului Scoc (actual-
mente secat), până în muchia dealului dintre văile
Scocului şi Împuţitei, unde joncţiona cu hotarul
moşiei Susleni. (La finele secolului al XVIII-lea
această porţiune de hotar (pe linia: gura Ivan-
cei – colţul moşiei Susleni) a fost modificată de
comun acord între stăpânii moşiilor Trebujeni
şi Furceni, malul de răsărit al văii Selitrei fiind
cedat moşiei Furcenilor 10.)
De acolo, alături cu moşia Susleni, hotarul înainta
spre est, traversând văile pârâiaşelor Împuţita şi
Susleni, urcând apoi până în capul dealului dintre
valea Suslenilor şi valea Chiscovatei/Vâscovatei,
la punctul de joncţiune cu moşia Oxentia.
De aici, alături cu moşia Oxentia, hotarul înainta
Fig. 2. Moşia Trebujeni. Plan (1886) spre sud-est, traversând valea Chiscovatei şi ur-
(Arhiva MNEIN).
când până în muchia dealului dintre valea Chis-
covatei şi valea Cuşmircăi, unde joncţiona cu teri-
a morilor de apă şi a bisericilor rupestre ale mo- toriul moşiei Marcăuţi.
şiei Trebujeni, precum şi, referitor la partea de
Apoi, urmând muchia acestui deal, hotarul Tre-
jos a Trebujenilor, am indicat anii când porţiuni
bujenilor întorcea spre sud şi înainta alături de
din aceasta au trecut în stăpânirea părţii de sus a
moşia Marcăuţi până la cheutoarea acesteia cu
moşiei. În acest scop am utilizat documentele is-
moşiile Bălăşeşti şi Maşcăuţi.
torice publicate referitoare la problema hotarelor
Trebujenilor, dar şi documente inedite păstrate în De acolo, alături cu moşia Maşcăuţi, hotarul întor-
fondurile Arhivei Naţionale în care, punct după cea spre vest şi cobora, pe din sus de fântâna lui
punct, se examinau hotarele moşiei respective. Lefter, până în matca pârâului Ţiganca. De aici,
În baza documentelor menţionate, propunem şi urmând cu fidelitate meandrele văii Ţigancei şi
o descriere a curgerii hotarelor moşiei Trebujeni, ale văii Morovei, hotarul înainta spre sud, până în
fapt care ne permite inclusiv punerea în valoare locul căderii pârâului Morova (astăzi secat) în apa
a unor toponime actualmente în mare parte date Răutului11. Din acest punct, alături cu deja menţi-
uitării. onata moşie Macicăuţi, hotarul Trebujenilor urca
în amonte pe Răut, până în locul căderii în acest
Descrierea hotarului moşiei Trebujeni (împreună râu a pârâului (astăzi secat) Hucişca. Aici Răutul
cu teritoriul dependent de ea a Stojiştei şi Mihă- era traversat de zăgazul morii Hucişcăi, numită şi
ilaşei) o începem din locul căderii în Răut a râu- moara Butucenilor (Boga 1938, 16). Apoi hotarul
leţului Ivancea (fig. 1a). Aici, la o distanţă de „cât
ar trage bine un voinic cu săgeata” în aval pe
Răut (Boga 1931, 5), se afla moara Mihăilaşei (loc 10
Această modificare de hotar, efectuată în baza mărturiei ho-
numit actualmente „Potârcă”, după numele unei tarnice a banului Darie Donici, din 30 iunie 1794, este explica-
tă în ANRM, F. 37, inv. 2, d. 958, f. 353 (f-v).
familii locale de morari din secolul al XVIII-lea 11
Loc unde pe la mijlocul secolului al XIX-lea se va întemeia
(Boga 1931, 32)). satul Morovăii.

93
II. Materiale şi cercetări

urca, urmând matca văii Hucişcăi, până la cheu- De aici hotarul, coincizând cu cel al moşiei Trebu-
toarea moşiilor Maşcăuţi şi Peştera/Brăneşti. jeni, alături cu moşia Oxentia, înainta spre nord-
vest, coborând pe panta de est a văii pârâiaşului
De aici, alături cu moşia Peştera/Brăneşti, hota-
Chiscovata. Neajungând la pârâiaş, el întorcea
rul întorcea spre nord-vest, se unea cu drumul
spre sud, înaintând pe coasta de est a văii pârâului
Orheiului şi înainta pe drum până la locul unde
Ţiganca (format de confluenţa Chiscovatei cu Sus-
acesta traversa valea şi râuleţul Ivancea (unde în
lenii). Pe urmă, urca puţin pieziş la deal, şi con-
vechime a existat un pod).
tinua să înainteze spre sud pe drumul ce mergea
De aici, alături cu moşia Furceni, hotarul pornea deasupra văii Ţigancei. Apoi traversa pieziş, spre
în aval pe matca văii Ivancei, urmându-i cu fide- sud-vest, valea Ţigancei. De aici, înainta spre sud,
litate meandrele, până în locul căderii râuleţului apoi spre vest, atingând fundul unor vâlcele late-
Ivancea în Răut, la locul de început al descrierii rale văii Morovei, de unde întorcea iarăşi spre sud,
hotarului. înaintând pe costişa de est a văii Morovei. Ajun-
Am considerat necesar să evidenţiez pe harta Tre- gând pe muchia dealului dintre Răut şi Morova,
bujenilor şi partea răzăşească a moşiei (atât cât a el continua să înainteze spre sud, coborând înspre
rămas în stăpânirea neamului Portăreştilor după apa Răutului, până în hotarul moşiei Trebujeni cu
anul 1679), delimitarea exactă pe teren a căreia Maşcăuţii (terminând delimitarea pământurilor
a servit în decursul secolelor drept cauză a înde- răzeşeşti şi mănăstireşti ale Trebujenilor).
lungate procese judiciare între răzeşi şi mănăstire Din acest loc, hotarul părţii răzeşilor Portăreşti
(fig. 1b). coincidea cu cel al moşiei Trebujeni. El cobora în
În fondurile Arhivei Naţionale am depistat două aval pe Răut, până la gura pârâului Morova. De
documente extrem de utile pentru înţelegerea di- acolo, alături cu moşiile Maşcăuţi, Bălăşeşti şi
vizării interne a moşiei. Este vorba de hotarnica Marcăuţi, el înainta spre nord, până la punctul de
moşiei din 19 iulie 1743, alcătuită de medelnicerul unde am început descrierea în cauză, pe muchia
Toader Carp şi biv vel serdarul Dimitrie Sava (a se dealului Cuşmircăi, la locul de joncţiune a hotare-
vedea la Anexe doc. nr. 1). De fapt, un rezumat al lor moşiilor Trebujeni, Marcăuţi şi Oxentia.
acesteia a fost expus în cadrul unui document din Ultima modificare a hotarelor moşiei Trebujeni a
19 iulie 1781 publicat de Aurel Sava (Sava 1944, avut loc la finele secolului al XVIII-lea. Este vorba
290), aici însă fiind omise detalii importante le- de cedarea către moşia Furceni a părţii de vest a
gate de hotarul Stojiştei. Astfel, documentul arată Stojiştei, şi anume, a văii râuleţului Selitra (Lucă-
că mijlocul distanţei între matca râuleţului Selitra ceuca). Cedarea a fost documentată prin alcătui-
(care era hotarul de vest al Stojiştei dinspre Fur- rea de către banul Darie Donici la 30 iunie 1794
ceni) şi matca Morovei (care constituia hotarul a mărturiei hotarnice a moşiei Furceni. Într-un
de est al Trebujenilor dinspre Maşcăuţi) oferea dosar de judecată din secolul al XIX-lea se făcea
punctul de hotar între moşiile Golăieşti şi Stojişte. referinţă asupra dreptului incontestabil al moşiei
Iar mijlocul distanţei dintre astfel stabilitul hotar
Trebujeni (Stojişte) de a se întinde până în matca
de vest al Trebujenilor şi aceeaşi matcă a Morovei
râuleţului Selitra12. Însă, deoarece stăpânul mo-
constituia hotarul între partea de sus şi cea de jos
şiei, mănăstirea Vatoped, niciodată nu a găsit de
a moşiei Trebujenilor. Al doilea document depis-
cuviinţă să revendice acest drept, hotarul a fost
tat de noi este hotarnica părţii răzeşeşti a moşiei
lăsat să treacă conform traseului stabilit în 1794
Trebujeni, alcătuită de marele şetrar Vasile Căpo-
(fig. 1b).
tici şi de căpitanul Iacomi pe data de 27 iulie 1768
(a se vedea la Anexe doc. nr. 2). Utilizând aces- Satele Trebujeni şi Butuceni nu întotdeauna s-au
te, dar şi alte documente, atât edite cât şi inedite, aflat pe locurile de amplasare actuale. Conform
propunem descrierea hotarului părţii răzeşeşti a unor documente statistice de la începutul secolu-
Trebujenilor. lui al XIX-lea satul Trebujeni se află amplasat, „a
fost aşezat” pe locul actual începând aproximativ
Descrierea hotarului părţii răzeşeşti a Trebujeni-
cu anul 1770, iar satul Butuceni – în jurul anului
lor o începem, ca şi în documentul din 1768, de
1795 (Tomescu 1931, 520). Aceasta este un indi-
la punctul unde hotarul Trebujenilor joncţiona cu
hotarul moşiilor Oxentia şi Marcăuţi, pe muchia 12
ANRM, F. 37, inv. 2, d. 958, f. 354 (cu regret, dosarul nu
dealului dintre văile Chiscovatei şi Cuşmircăi. conţine textul mărturiei hotarnice de la 1794).

94
S. Ciocanu, Schitul Trebujeni (al lui Bosie pârcălab) şi moşia Trebujeni/Butuceni din ţinutul Orhei

ciu direct asupra faptului că anterior localităţile În ceea ce priveşte vatra satului Butuceni, do-
în cauză aveau alte amplasamente. cumentele, precum am remarcat deja, relevă
Putem presupune o anumită legătură a anului faptul că amplasamentul lui actual, pe teritoriul
1770, respectiv – a transferului vetrei satului mă- bătrânului de mijloc a jumătăţii de jos a moşiei
năstiresc Trebujeni, cu consecinţele războiului Trebujeni, se situează exact pe aşa-numita vatră
ruso-austro-turc din anii 1769-1774, inclusiv cu „regulamentară” a localităţii Trebujeni (de Jos).
ciuma care a afectat Ţara Moldovei în anii 1770- Deci este vorba anume de acea vatră a satului
1771. În ceea ce priveşte transferul vetrei Trebu- Trebujeni, care, conform documentelor de secol
jenilor (de Jos) în locul de sat de la moara Butu- XVII, era divizată, ca şi jumătatea de jos a moşi-
cenilor, evenimentul pare a fi legat de bântuirea ei Trebujeni, ca şi moara „de la Feredeu” în trei
puternicii epidemii de ciumă din 1795-1796, care părţi. Precum deja am notat, răzeşii Portăreşti
molimă „cu toată furia” a atacat în acei ani mai au păstrat doar o treime din această vatră de sat,
multe ţinuturi ale ţării, inclusiv cel al Orheiului treime care avea contact cu locul situării morii
(Cernovodeanu 1993, 179). de apă din faţa defileului Hucişca (moara Bu-
tucenilor), dar şi cu biserica rupestră a Naşterii
Oricum, aflarea satului pe locul de la gura Moro-
Maicii Domnului. Documentele menţionează ex-
vei se pare că nu a fost de lungă durată. Aceasta
deoarece la 1745 Iordache Guriţescu, strănepotul pres aflarea bisericii respective „pe moşia noas-
lui Dumitraşco Portărescu, emitentul unui docu- tră, răzeşească” (Ciocanu 2008, 157). La mijlo-
ment din 7 iulie 1743 (Sava 1944, 221), era înmor- cul secolului al XIX-lea mănăstirea le propunea
mântat la 1745 anume pe locul de lângă moara Portăreştilor, odată ce ei oricum locuiau pe vatra
Hucişcăi/Butucenilor (Brihuneţ 2006), ceea ce respectivă, să facă un schimb de teritoriu, răzeşii
arată că locuitorii Trebujenilor (de Jos) la acel an urmând să ia în stăpânire terenul respectiv, până
încă nu se transferaseră la gura Morovei. la locul numit „şanţ” 16. Considerăm că se avea în
vedere valul/şanţul de apărare care traversează
În această ordine de idei apare explicabilă, de
promontoriul Butuceni, situat la câteva zeci de
exemplu, pretenţia transmisă de tradiţie a locuito-
metri spre est de altarul bisericii de zid Naşterea
rilor satului Morovaia13 de a considera localitatea
Maicii Domnului.
lor mai veche decât Butucenii. Trebuie să men-
ţionăm un fapt important: satul respectiv a fost Dacă este să ne expunem opinia asupra posibi-
întemeiat de către răzeşi către mijlocul secolului lului loc de amplasare a vetrei de până la 1770
al XIX-lea, la gura pârâului Morova, pe partea ră- a satului mănăstiresc Trebujeni, considerăm că
zeşească a moşiei Trebujeni, localitatea preluând poate fi vorba de promontoriul Peştera (unde la
denumirea cursului de apă de alături şi fiind în- începutul secolului al XVII-lea a fost situat târgul
registrată de cancelaria rusească a regiunii drept omonim), care până nu demult mai păstra urmele
– Morovaia. Se pare că până la 1795 localitatea unui vechi cimitir (în apropierea fundaţiilor bise-
răzeşilor trebujeneni se afla anume pe locul vetrei ricii medievale). S-au păstrat şi imaginile a două
actualului sat Morovaia. Ipoteza este susţinută şi pietre de mormânt de aici (Brihuneţ 2006, 69),
pe cale arheologică, pe locul Morovăii fiind desco- particularităţile formale şi de prelucrare artistică
perite vestigii de locuire umană databile cu seco- a cărora sunt specifice secolului al XVIII-lea (ulti-
lele XVII-XVIII14. Dar nici locul actualului sat Bu- ma piatră a acestui cimitir a fost dislocată şi trans-
tuceni nu a fost „viran”, ci de asemenea reprezenta ferată într-o gospodărie particulară din Butuceni
o vatră veche de sat, arheologii semnalând şi aici prin anul 1998). Întru susţinerea acestei ipoteze
vestigii de locuire umană medievală. Este vorba, ar veni şi documentul din 18 iunie 1658 (emis
ca şi în cazul localităţii vecine, Peştera/Brăneşti
înainte cu trei ani ca Golia să intre în stăpânirea
(Ciocanu 2008, 143, 147), de fenomenul „migră-
bătrânului de mijloc al moşiei Trebujenuilor de
rii” satelor în cadrul teritoriului propriei moşii15.
Jos), în care se specifică faptul că localitatea/si-
13
Ne exprimăm gratitudinea dlui Eugen Bâzgu pentru amabi- liştea mănăstireacă Trebujeni se afla „la Peşteră”
litatea de a ne atrage atenţia asupra acestei tradiţii. (Sava 1944).
14
Exprimăm sincere mulţumiri pentru informaţia respectivă
dlui dr. hab. Gheorghe Postică.
15
Asupra fenomenului de „migrare” a satelor, de „pendulare” a
lor între vetre situate în cadrul hotarelor propriei moşii, ne vom
opri mai detaliat în cadrul unui articol în curs de elaborare. 16
ANRM, F. 37, inv. 2, d. 958, f. 97 - „до канавы”.

95
II. Materiale şi cercetări

2. Schitul Trebujenilor17 De regulă, era vorba de acorduri verbale, care se


Lipsa documentelor scrise privind existenţa şi ac- reînnoiau odată cu schimbarea stăpânilor moşiei/
tivitatea schitului Trebujeni, precum şi lipsa unei părţii de moşie/ respective – „îngăduind pe mona-
cercetări temeinice arheologice a sitului face di- hii vremii (...) a vieţui acolo făr’ de supărare”, pre-
ficilă o reconstituire, fie şi parţială a istoriei lui. cum se nota într-un document referitor la un acord
Vom încerca să selectăm dintre puţinele date de de natură similară încheiat între stăpânii unei părţi
ordin documentar (referitoare la moşie), precum a moşiei Horodişte din ţinutul Orhei şi comunita-
şi dintre cele de ordin arheologic şi arhitectural tea monahală a locului (Ciocanu 2005, 27).
date care ar putea să fie utile în acest sens. Dacă este să ne referim la Golia, mănăstirea a
Este de menţionat că „urme” de vieţuire mona- avut posibilitatea să se implice efectiv în chesti-
hală rupestră se întâlnesc doar în partea de jos unile trebujenene doar începând cu anul 1612,
a moşiei Trebujeni, iar pe partea de sus a moşiei când mai bine de jumătate din teritoriul moşiei
astfel de urme nu au fost depistate. Din punct de respective, donat încă pe la 1604 de către familia
vedere teritorial, stâncile care adăpostesc încăpe- lui Golăi logofăt, a intrat efectiv în stăpânirea ei.
rile schitului erau situate pe treimea/bătrânul/ de Însă doar în anul 1661 ea intră în stăpânirea acelei
mijloc a părţii de jos a moşiei Trebujeni, care cu- părţi a Trebujenilor (de jos) care conţinea stâncile
prindea întreg promontoriul Butuceni (aici fiind în care erau săpate încăperile schitului rupestru.
situată şi vatra Trebujenilor de Jos/Butucenilor). Aici considerăm important a remarca faptul că
Din start considerăm necesar a sublinia că toate printre donatorii de la 1661 ai bătrânului de mijloc
aceste „urme” se datorează activităţii unei singure al Trebujenilor de jos către mănăstirea Golia erau
comunităţi monahale în diferite etape a existenţei urmaşi ai unei feţe bisericeşti, preotul Theodor
ei istorice, fapt susţinut şi de exemplul oferit de din Trebujeni (Sava 1944, 112). Se avea în vedere
nu localitatea de pe partea de sus a moşiei, care
alte moşii şi de schiturile/mănăstirile de pe teri-
şi actualmente poartă denumirea de Trebujeni, ci
toriul lor, principiul de bază în acest sens fiind: o
localitatea omonimă de pe partea de jos a moşi-
moşie – o singură comunitate monahală18.
ei, care doar către începutul secolului al XIX-lea
Convenţional, istoria schitului poate fi împărţită începe să fie denumită oficial – Butuceni. Astfel,
în trei perioade: 1) Perioada de până la anul 1574, avem a face cu prima atestare, fie şi indirectă, a
când teritoriul moşiei pe care el activa era parte existenţei unui lăcaş de cult pe teritoriul de bază
a domeniului voievodal. 2) Perioada anilor 1574- al moşiei Trebujeni (fără Mihăilaşa şi Stojişte). În
1661, când partea respectivă a moşiei a fost în această ordine de idei, nu putem exclude că preo-
stăpânire boierească. 3) Perioada cuprinsă între tul Theodor a slujit la biserica rupestră de aici.
anul 1661 şi a doua jumătate a secolului al XVI-
Peşterile promontoriului Butuceni (numărul celor
II-lea, timp în care teritoriul moşiei pe care era
înregistrate depăşind cifra de 200) în principiu
situat schitul s-a aflat în administrarea mănăstirii
pot fi grupate în trei complexe de încăperi (fig. 3).
Golia. Această ultimă perioadă este marcată de o
Complexul nr. 1, cel mai vechi, întins de-a lungul
intervenţie constructivă de proporţie (1665), dar
Răutului pe o lungume de aproape cinci sute de
tot în cadrul ei are loc decăderea şi în fine desfiin-
metri, cuprinde majoritatea absolută a peşterilor
ţarea comunităţii monahale trebujenene.
de aici, săpate în stânci la diferite înălţimi, în dife-
Deoarece această comunitate nu dispunea de pă- rite perioade istorice şi având destinaţii care încă
mânt propriu, ea a putut activa doar cu acordul mai trebuie precizate. Complexul nr. 2, situat la
stăpânilor acestei părţi de moşie. În primul rând peste trei sute de metri spre est de primul, cuprin-
era vorba de satisfacerea necesităţilor vitale ale că- de încăperi rupestre grupate în cadrul aşa-numitei
lugărilor, legate de utilizarea liberă a pădurii, ima- mănăstiri „a lui Bosie pârcălab”, a căror caracter
şului, pământului arabil, resurselor acvatice ş.a. păstrează spiritul monahismului organizat, con-
servând inscripţii medievale din a doua jumătate
17
Am considerat îndreptăţit a lega denumirea schitului de de- a secolului al XVII-lea. Complexul nr. 3, situat la
numirea Trebujenilor, pornind de la faptul că majoritatea aşe-
zămintelor monahale de pe teritoriul Ţării Moldovei purtau extremitatea vestică a primului complex (fiind, de
denumirea moşiei pe a căror teritoriu erau situate. fapt, o subdiviziune a acestuia), este reprezentat
18
Principiul este valabil cel puţin începând cu perioada isto-
de încăperile ale bisericii rupestre Naşterea Mai-
rică când s-au constituit înseşi moşiile ţării, respectiv, s-au
stabilit hotarele lor. cii Domnului, utilizate la finele secolului al XVI-

96
S. Ciocanu, Schitul Trebujeni (al lui Bosie pârcălab) şi moşia Trebujeni/Butuceni din ţinutul Orhei

II-lea - începutul celui de-al XIX-lea de călugării


unui schit de pe moşia Peştera/Brăneşti.
În vara anilor 1999 şi 2000, în cadrul expediţiei
arheologice de la Orheiul Vechi conduse de profe-
sorul Gheorghe Postică, peşterile promontoriului
Butuceni au beneficiat de o atentă cercetare reali-
zată de speoarheologii ucraineni Timur Bobrovski
şi Bogdan Riduş. Pentru prima dată au fost întoc-
mite planuri şi secţiuni a majorităţii cavităţilor ru-
pestre, precum şi s-a efectuat o descriere şi fixare
preliminară a poziţiei fiecăreia dintre ele în cadrul
versantului stâncos (Postică 2000; Idem 2001).
Cercetări ale acestor peşteri au fost efectuate şi an- Fig. 3. Promontoriul Butuceni. Plan complexe rupestre
(de S. Ciocanu).
terior, însă ele au comportat un caracter sporadic,
rezultatele acestor investigaţii particulare rămâ-
nând în cea mai mare parte necunoscute. 159). Însăşi denumirea de Butuceni este strâns le-
gată de rezultatul acţiunilor de defrişare a pădurii
Lipsa unei cercetări sistematice şi complexe/pluri-
(AER 2003)19, faptul punând în valoare eforturile
disciplinare a fenomenului rupestru trebujenean/
comunităţii umane de aici de a crea suprafeţe de
butucenean nu ne permite să ne pronunţăm asu-
teren propice locuirii şi agriculturii.
pra timpului exact al stabilirii aici a primei comu-
nităţi monahale. Putem însă presupune că unul Complexul de peşteri nr. 1 este format, precum
dintre factorii care a influenţat decizia respectivă deja am semnalat, dintr-un număr impunător de
a fost prezenţa pe versantul stâncos de nord al cavităţi rupestre, situate la înălţimi care variază
promontoriului care poartă astăzi denumirea de între 20-50 metri deasupra nivelului apei Răutu-
Butuceni a deja semnalatei mulţimi de cavităţi şi lui. Cele mai multe dintre ele reprezintă grote/go-
încăperi rupestre (grupate în cadrul complexului luri naturale de dimensiuni reduse, formate graţie
nr.1), parte dintre care de-a lungul vremii au fost eroziunii eoliene şi pluviale. Aici au fost înregis-
adaptate necesităţilor monahilor. Posibil, anteri- trate 73 de încăperi rupestre care poartă pecetea
or apariţiei schitului (deci, a unei vieţi monahale clară a intervenţiei umane, ele fiind adaptate unei
organizate) aici să fi vieţuit o seamă de sihaştri. locuiri austere, atât solitare – formate dintr-un
Susţinând ipoteza înaintată de Timur Bobrovski singur compartiment, care sunt şi cele mai nume-
(Postică 2000, 68), putem presupune că stabili- roase (50 de încăperi), cât şi vieţuirii în grup (23
rea aici a primei comunităţi monahale organizate de încăperi) – formate, respectiv, din două sau mai
a avut loc nu mai târziu de secolul al XV-lea. multe compartimente (inclusiv: două încăperi din
Pentru a avea o închipuire corectă asupra cadru- 10 compartimente, una – din 11 compartimente şi
lui natural medieval al locului, trebuie să se ţină una – din 14 compartimente). Înălţimea celor mai
cont de faptul că acum câteva sute de ani peisajul multe încăperi variază între 1,5-1,6 metri. Majori-
tatea lor la origini au fost grote naturale, ulterior,
actual, cu stânci puternic erodate, practic lipsite
într-o măsură mai mare sau mai mică, fiind pre-
de vegetaţie, arăta altfel. Promontoriile formate
lucrate şi lărgite (fig. 4). Dar există şi o serie de
de meandrele Răutului, inclusiv o parte însemna-
încăperi executate integral de mâna omului, fără
tă a stâncilor (în afara porţiunilor verticale, care
a se proceda la utilizarea vreunui gol natural pre-
nu permiteau acumularea solului), erau acoperite
existent (fig. 5). Cele mai multe încăperi rupestre
de pădure seculară, care pe alocuri cobora până
sunt concentrate în partea de vest a complexului
la apa Răutului. Respectiv, imaginea amenajări-
(începând de la locul marcat de actuala biserică
lor rupestre era mult diferită de cea actuală. Pre-
de zid de pe coama promontoriului), aici fiind
zenţa pădurii permitea organizarea unei locuiri
situat, pe cât se pare, centrul/nucleul de la care
retrase, mai mult sau mai puţin izolate de micile
comunităţi umane laice din împrejurimi. Docu- 19
Loc cu pădure tăiată/defrişată (de la butuci – „ceea ce a ră-
mentele atestă că pe unele porţiuni ale promon- mas în pământ după doborârea arborilor”) (Godea 2007,
95). Atlasul Etnografic Român (AER) pune toponimul Butu-
toriului Butuceni pădurea a supravieţuit până la
ceni în acelaşi rând logic cu toponimele Curătură, Secătură,
începutul secolului al XIX-lea (Ciocanu 2008, Jarişte, Runc, Poiană, Moină, Prisacă.

97
II. Materiale şi cercetări

Fig. 4. Plan încăpere naturală adaptată şi amplificată Fig. 5. Plan încăpere rupestră de provenienţă
(de T. Bobrovski, B. Riduş). artificială (de T. Bobrovski, B. Riduş).

a pornit „dezvoltarea” complexului respectiv. În


stânca marcată de biserica de zid Naşterea Maicii
Domnului este săpată şi o încăpere rupestră care,
prin forma planului, dimensiuni (10,0×4,0×1,8
m) şi urmele de divizare interioară (lăcaşurile
de), ar putea să fie atribuită unui lăcaş de cult
(fig. 6). Deocamdată, nu ne putem pronunţa cu
certitudine asupra caracterului utilizării tuturor
acestor încăperi. Unele pot fi atribuite locuirii şi
practicii monahale, altele, mai curând au servit
drept locuri de refugiu/vieţuire temporară pentru
reprezentanţii comunităţilor laice locale. Este de
notat că cele mai multe dintre încăperile cu multe
Fig. 6. Plan biserică rupestră
compartimente sunt executate la nivelurile supe-
(de T. Bobrovski, B. Riduş).
rioare ale complexului. Peşterile de aici conţin şi
destul de multe semne lapidare: atât de caracter citirea precizată şi corectată a acestora, precum şi
profan, cât şi de certă provenienţă creştină. prezentând o inscripţie din anul 1656, până atunci
necunoscută (Ciocanu 1998; Idem 2000).
Complexul de peşteri nr. 2, cunoscut îndeobşte
sub denumirea de „schitul pârcălabului Bosie”, a Schitul rupestru constă dintr-o biserică cu hramul
beneficiat de-a lungul timpului de cele mai multe Sfântului Nicolae şi nouă încăperi-chilii. Biserica
cercetări. El a atras atenţia cercetătorilor începând şi chiliile de la vest de ea sunt înşirate de-a lun-
cu secolul al XIX-lea, în special datorită remarca- gul unei terase înguste, de circa 55 metri lungime,
bilelor inscripţii medievale păstrate aici. De fapt, situate la înălţimea de circa 15 metri deasupra ni-
acestea constituie unicele documente care atestă velului apei Răutului (fig. 7). Încăperile schitului
evenimente istorice legate de viaţa monahală de sunt traversate de mai multe crăpături profunde
pe teritoriul moşiei Trebujeni şi care permit co- ale masivului stâncii, fapt care, pe parcursul tim-
pului, s-a răsfrânt negativ asupra integrităţii lor,
nexiunea temporală a etapelor de devenire con-
favorizând procesele de eroziune a pietrei şi influ-
structivă a schitului. Anterior, am publicat artico-
enţând prăbuşiri de porţiuni de tavan şi de pereţi.
le consacrate bisericii rupestre (publicând pentru
prima dată şi un plan al acesteia) şi istoricului Încăperea bisericii rupestre este produsul a cel
descifrării acestor inscripţii lapidare, propunând puţin trei etape de modelare a spaţiului ei interi-

98
S. Ciocanu, Schitul Trebujeni (al lui Bosie pârcălab) şi moşia Trebujeni/Butuceni din ţinutul Orhei

Fig. 7. Schitul Trebujeni. Plan biserică şi chilii rupestre (desen de S. Ciocanu şi E. Bâzgu).

or. Iniţial aici se aflau două/trei încăperi, posibil aici fiind executate şi inscripţii de comemorare a
şi ele cu rosturi liturgice, însă cu o dispunere spa- ctitorilor: atât a celor vii, cât şi a celor decedaţi şi
ţială diferită de cea actuală. Într-o a doua etapă înhumaţi aici. După prăbuşirea cornişei, judecând
a avut loc unirea acestor încăperi în una singură, după urmele păstrate în stâncă, aici a fost amena-
deja cu rosturi clare de biserică. Anume în această jată o construcţie de lemn cu rosturi similare – de
fază ea capătă caracteristicile spaţiale actuale (cca a proteja intrarea în biserică şi în chilii.
10,0×6,0×2,5 m): orientare, segmentare în altar A treia etapă constructivă în istoria schitului este
şi naos acoperite de o boltă puternic aplatizată. În legată de numele pârcălabului de Orhei, Bosie.
altar se instalează o piatră specială pentru pristol, Intervenţia lui a avut loc la puţin timp după in-
această încăpere fiind delimitată de naos printr- trarea acestei părţi a moşiei Trebujenilor în stă-
un iconostas de lemn (urmele/lăcaşurile acestor şi pânire mănăstirească. Este dificil să ne pronun-
altor amenajări interioare s-au păstrat în podeaua ţăm acum asupra faptului de ce anume Bosie a
şi pereţii bisericii). Tot atunci, în partea de vest a ajuns să intervină la ctitoria familiei pârcălabului
naosului sfântului lăcaş, se sapă un nou portal de Ieremia (în caz dacă acceptăm ipoteza ctitoririi
intrare, protejat de un înger înaripat. Caracteris- schitului de Ieremieşti). Oricum, faptul a putut să
ticile formale ale portalului (terminaţia în arc de se întâmple doar cu asentimentul stăpânului de
cerc sprijinit de mici „umere”), evident influenţat drept al acestui pământ, mănăstirea Golia.
de arhitectura de zid a timpului, permit concluzia
Intervenţia constructivă de bază operată de Bosie
că execuţia lui şi, implicit, a bisericii rupestre în
în cadrul schitului (intervenţie finalizată conform
formele pe care le vedem astăzi, a avut loc nu mai
inscripţiei ctitoriceşti a acestuia în anul 1665)
devreme de finele secolului al XVI-lea - începu-
s-a referit la coborârea substanţială, cu circa 30
tul secolului al XVII-lea, când în arhitectura Ţării de cm a nivelului de călcare a terasei, a bisericii
Moldovei încep să pătrundă influenţe de origine Sfântul Nicolae şi a unor chilii (fapt care a dus la
sud-carpatică şi levantină (inclusiv la nivelul ele- dezafectarea vechilor gropi funerare de pe terasă,
mentelor de plastică decorativă). Astfel că, putem urme ale cărora au fost depistate de cercetarea ar-
lega intervenţiile constructive din etapa a doua a heologică). Este posibil ca iniţierea lucrărilor re-
existenţei bisericii şi schitului de anii care au urmat spective să fi fost legată de menţionata prăbuşire
accederii în 1574 a părţii de jos a moşiei Trebujeni/ a cornişei de deasupra terasei.
Golăieşti în stăpânirea familiei pârcălabului Iere-
mia. Nu excludem că aceste intervenţii au fost ope- În cadrul cercetărilor arheologice din anii 1999-
2001, pe terasa din faţa bisericii şi a primelor în-
rate chiar de familia respectivului dregător.
căperi de la vest de ea, au fost descoperite cinci
Analiza formală a terasei, a fragmentelor de corni- gropi tombale care au păstrat înhumările pro-
şă de piatră deasupra ei şi a fragmentelor rămase priu-zise, datate conform resturilor ceramice cu
de la chiliile nr. 3 şi nr. 9 ce se deschid către tera- secolul al XVII-lea. Trei înhumări aparţin unor
să, este favorabilă presupunerii intrării iniţiale în persoane mature, cel mai probabil, ctitori ai aşe-
biserică prin intermediul unei încăperi înguste cu zământului monahal, iar una aparţine unui copil.
rosturi de pridvor, acoperite de o proeminentă cor- Încă o înhumare, tot de copil, a fost depistată în
nişă de piatră susţinută de pinteni de stâncă. Acest interiorul bisericii rupestre. Pe cât se pare, aceştia
pridvor a servit inclusiv drept spaţiu de înhumare, erau copii ai ctitorilor mănăstirii.

99
II. Materiale şi cercetări

СЕИ МАНАСТИР// РАБЪ БЖІИ БОСІИ//


ПЪРКАЛАБ ѠРХЕѠВ(С)// СЪВРЪШИ СЪ
ПОДРU//ЖІЕМ И ЧАДИ СВОИМИ// ВЪ
ЧЕ(СТ) ГU БU А Ѡ(Т)//ПUЩЕНІЕ ГРѢХО(В)
СВОИ(Х)// СЕЛЕВЯСТРU Л(Т) ЗРОГ
„Această mănăstire a făcut-o robul lui Dumne-
zeu Bosie, părcalabul de Orhei, împreună cu so-
ţia şi copii săi, spre cinstirea lui Dumnezeu, întru
iertarea păcatelor sale. Seleveastru. În anul 7173
(1665)”.
3) La dreapta de portalul menţionat se află o in-
scripţie lapidară scrisă în limba română (10 rân-
Fig. 8. Schitul Trebujeni. Faţada bisericii St. Nicolae. duri). Ca şi inscripţia pârcălabului Bosie, ea a fost
Schemă amplasare inscripţii (desen de S. Ciocanu): executată într-un panou dreptunghiular adâncit
1 - locul probabil al inscripţiei ce atesta hramul faţă de suprafaţa peretelui.
bisericii; 2 - pisania lu Bosie (1665); 3 - zapisul din
1689; 4 - inscripţia capilor schitului; 5 - pomelnic; АЧЕ(С)ТU АПИ(С) ЛАU ФЪК//UТЪ ВАСИЛЕ
6 - inscripţie cu blazon; 7 - Pomelnicul lui Chiriac şi А(Н)ДЕ//ЕСКU(Л) ШИ КU РЪМИРИ//ЦЪ
Toader; 8 - fragment de pomelnic; 9 - inscripţia lui
Simion (1656).
ЛЕКА  ИЛЕЛЕ ЛИ// КОСТАТИ(Н) ВО(Д)
КЪ(Н)Д А() ЕРЬ//НА(Т) КРАИНА  ИВАНЧЕ
ШИ// А ФО(С)ТЬ СТЕЦЪ ХАТМА(Н)// ЛА
Dacă este să ne referim la inscripţiile de pe pereţii
КРАИНА ШИ НОИ А(М)// ЕРНАТ() АТНЧЕ
exteriori ai bisericii (fig. 8), acestea s-au păstrat în
АИЧЕ// [ВЪ] ЛТО ЗРЧИ НОЕ(М) К
special datorită „cornişei” de piatră de deasupra,
reminiscenţă a tavanului încăperii rupestre meni- „Acestu zapis l-au făcut Vasile Andeescul şi cu
te a adăposti intrarea în lăcaşul de cult. Răzmiriţă Leca în zilele lui Constantin Vodă,
1) Inscripţia care atesta hramul bisericii rupestre căndu au ernat Ucraina în Ivance. Şi au fost Ste-
se consideră că era situată într-o nişă arcuită de ţă hatman la Ucraina. Şi noi am ernatu atunce
deasupra intrării de est în naosul bisericii. Actu- aice. În anul 7198 (1689) noemvrie 20”.
almente inscripţia este puternic degradată şi de Pentru o localizare mai bună în timp, executorii
aceea practic indescifrabilă, desluşindu-se clar inscripţiei aduc un omagiu domnului de atunci
doar cele patru rânduri în care ea a fost diviza- al Ţării Moldovei, Constantin Cantemir (1685-
tă. Textul ei, „Biserica Ierarhului lui Christos, a 1693), şi menţionează iernatul unui detaşament
Sfântului Părinte Făcător de minuni, Nicolae”, de cazaci în frunte cu hatmanul lor în localitatea
este cunoscut datorită unei consemnări publicate Ivancea. Steţă, hatmanul cazacilor din aşa-numi-
în secolul al XIX-lea (Григорович 1871, 23). ta Ucraină a Hanului, vasal al tătarilor din Cri-
Principalele două inscripţii de aici (ca mărime şi meea, era o personalitate cunoscută în epocă.
complexitate) flanchează portalul de vest, prote- Cronicarul Ion Neculce îl menţiona în legătură
jat de înger, al bisericii. cu asediul de către o oaste moldo-turco-căză-
cească a cetăţii Soroca în anul 1692, ocupată în
2) Inscripţia ctitoricească a pârcălabului Bosie
acel timp de o garnizoană poloneză (Letopiseţul
(opt rânduri) se află la stânga de portal. Ea este
1990, 322).
încadrată într-un chenar asemănător unui sul
desfăcut de hârtie, probabil, un cartuş heraldic. 4) La stânga de inscripţia pârcălabului Bosie se
Inscripţia este timbrată de o coroană nobiliară află o altă inscripţie executată în panou adâncit
deschisă cu trei fleuroane, fleuronul central fiind (patru rânduri), care, printre alţii, îl pomeneşte
surmontat de o cruce. Inscripţia este executată pe unul dintre stareţii din secolul al XVII-lea a
într-un panou adâncit faţă de suprafaţa peretelui, schitului rupestru.
astfel curăţindu-se locul de inscripţii mai vechi.
ПОМЕНИ ГИ Е(Р)МОНА(Х) ТОХИ(Л)//
Considerăm că aici s-a aflat inscripţia ctitorilor de
ІЕ(Р)МОНА(Х) ВА(Р)ЛА(М) ЕГУМЕ(Н)// И СНЬ
până la anul 1665 ai schitului Trebujenilor.
ЕГО ЕРЕ(Н) ПО(П) ЕНАКІЕ// Ѡ(Т) КОТЕЛНИ(Ч)

100
S. Ciocanu, Schitul Trebujeni (al lui Bosie pârcălab) şi moşia Trebujeni/Butuceni din ţinutul Orhei

„Pomeneşte doamne pe ieromonahul Tohil, pe ie- ricii, mai existase o inscripţie-pomelnic executată
romonahul Varlam, egumenul, şi pe fiul lui, pre- din punct de vedere compoziţional practic simi-
otul popa Enachie din Cotelnici”. lar. S-a păstrat doar partea superioară a chenaru-
lui încununat de cruce şi monograma lui Christos,
5) O altă inscripţie-pomelnic (trei rânduri) se află
precum şi partea superioară, actualmente indes-
sub inscripţia în limba română din anul 1689, fi-
cifrabilă, a literelor primului rând al inscripţiei.
ind parţial distrusă de aceasta:
Inscripţia a dispărut, fiind distrusă împreună cu
... МОНА(Х) ЕРЕН ДІѠНІСИЕ БИВ ПО(П) fragmentul de rocă în care a fost tăiată.
СТЯ(Н)// ...Ф(Т)? ЕЛ(П)ТЕМИА И ЧА
9) Sub inscripţia conducătorilor aşezământului
Н(Х)// ...ІАНЖІА(ТС)? ГАХІЯ И ЧАДА И(Х)
monastic se află inscripţia lui Simion (două rân-
СИМЕѠ(Н) МАРИЯ// [ПИ]СА(Л) ЕРЪМОНА(Х)
duri). Aceasta este cea mai veche inscripţie datată
А(ХА)РІЯ БІВ И ПО(П) ФОКА
ce s-a păstrat aici. Ea certifică existenţa schitului
„... monah. Iereu Dionisie20. S-a tâmplat popa rupestru şi înaintea intervenţiei ctitoriceşti a pâr-
Stan. ... Elptemia şi copiii lor. ... Gahia şi copiii călabului Bosie şi este o dovadă în plus că inter-
lor Simeon, Maria. A scris ieromonahul Zaharia. venţia lui nu s-a referit la modificarea parametri-
S-a tâmplat şi popa Foca”. lor exteriori ai bisericii.
6) Mai jos de inscripţia pârcălabului Bosie se află РАБ БОЖІИ (...) СІМИѠНЪ АХНЅ// МЦА
inscripţia unui călugăr sau a unui ctitor (două ФЕВРУАРІИ Ї ДН
rânduri), care, judecând după blazonul prezent
„Robul lui Dumnezeu (...) Simion. 1656, luna lui
aici, era de provenienţă nobilă. Cele patru cuvin-
fevruarie, în 17 zile”.
te ale inscripţiei s-au păstrat rău, degradate fiind
din cauza eroziunii suprafeţei pietrei. Semnalăm aici şi o inscripţie puternic deteriorată
de pe suprafaţa dinspre terasă a peretelui dintre
Blazonul reprezintă un scut oval inclus într-un
încăperile nr.5 şi nr.6 ale schitului, pentru prima
cartuş ornamental. În centrul câmpului scutului
dată pusă în valoare de Timur Bobrovski şi Bog-
se află o figură geometrică, formată de combina-
dan Riduş, care ar fi în opinia lor cea mai veche in-
rea herbului polonez Awdaniec (Lękawa) şi a cru-
scripţie a schitului (inclusiv din punctul de vedere
cii Sfântului Antoniu, ce are un al doilea demibraţ
al tehnicii de execuţie şi al caracterului literelor
senestru. Figura este însoţită sus de monograma utilizate) pe care ei o datează cu finele secolului al
lui Christos, jos de litera M, în dextra de litera B, XV-lea (Postică 2000, 72).
în senestra de litera H (sau N).
Cele nouă încăperi de la vest de biserica schitului
7) La dreapta de inscripţia conducătorilor schitu- (chilii, paraclise) de asemenea prezintă urme a
lui se află încă o inscripţie-pomelnic (şapte rân- câteva etape de prelucrare a spaţiului lor. Printre
duri). Textul ei este plasat într-un chenar derptu- elementele de interes pot fi menţionate paturile
ghular cu colţurile tăiate, încadrat de un alt chenar de piatră, vetrele, deschiderile de ferestre, mul-
de forma unui scut cu terminaţie triunghiulară în titudinea de lăcaşuri de la diferite construcţii de
partea superioară şi inferioară. Vârful superior al lemn (pereţi despărţitori, pereţi exteriori, grinzi
scutului este încununat de o cruce, spaţiul triun- etc.), care trebuiau să asigure un anumit confort
ghiular de desubt fiind marcat de monograma lui locuitorilor acestor locuinţe rupestre. În acele
Christos. timpuri pereţii şi tavanul chiliilor erau unse cu
ПОМЕНИ ГИ// ДША РАБ(U)// БЖІИ lut şi spoite cu var. La fel şi podeaua era acope-
КИРИК// СЪ ПОДРUЖІЕ(М)// И РАБЪ БЖІИ rită cu un strat egalizator de lut, menit a proteja
ТОДЕР// Ѡ(Т) КРЪШЪНЪШАНІИ// В Л(Т) de degradare suprafaţa stâncii. Pereţii încăperi-
lor au păstrat multe urme de inscripţii şi semne
„Pomeneşte Doamne sufletele robilor lui Dumne-
lapidare (cruci de diferite forme şi mărimi, litere
zeu Chiriac cu soţia, robului lui Dumnezeu Toa-
separate sau grupate în cuvinte şi propoziţii, cifre
der din Crăşănăşani. În anul.”
de ani ş.a.).
8) Vis-à-vis de inscripţia lui Chiriac, de cealaltă
Încăperile „schitului pârcălabului Bosie” se deo-
parte a intrării arcuite de lângă iconostasul bise- sebesc net de cele ale complexului nr.1. Dacă cele
20
Posibil trebuie de înţeles – ieromonahul Dionisie. mai multe încăperi rupestre ale complexul nr.1

101
II. Materiale şi cercetări

sunt situate izolat, la înălţimi şi distanţe dintre ra (stare de fapt atestatată de harta de secol XIX a
cele mai variate una faţă de alta, fapt care deno- moşiei Trebujeni) (fig. 3) anume pe malul de aici
tă o subordonare relativă voinţei conducătorului al râului. Ar putea exista şi o anumită legătură în-
obştii monahale21, atunci în cadrul complexului tre părăsirea vetrei acestei localităţi în secolul al
nr. 2 dispunerea tuturor încăperilor la acelaşi ni- XVIII-lea, dacă acceptăm ipoteza aflării pe acest
vel, înşirate la distanţă minimă una faţă de alta loc a vetrei Trebujenilor de până la 1770-1771, şi
(sau unite între ele prin deschideri interne) de-a risipirea comunităţii monahale a schitului.
lugul unei terase unice, arată supunerea clară a
Precum am relevat deja, putem vorbi cu certitu-
vieţii monahale de aici unei discipline riguros res-
dine doar despre existenţa schitului în perioada:
pectate. Din punct de vedere temporal, „schitul
secolul al XVI-lea – începutul secolului al XVI-
pârcălabului Bosie” reprezintă o a doua etapă în
dezvoltarea monahismului de pe teritoriul moşi- II-lea. Cu certitudine putem vorbi şi de faptul că
ei Trebujeni, apariţia lui fiind legată de părăsirea spre finele secolului al XVIII-lea schitul nu mai
de către călugări a încăperilor complexului nr. 1 funcţiona. Dovadă este activitatea în această pe-
şi organizarea pe amplasament nou a unei vieţi rioadă pe teritoriul părţii de jos a Trebujenilor a
subordonate altor principii. Nu excludem con- călugărilor trăitori pe moşia localităţii învecinate
tinuarea utilizării unor peşteri ale complexului Peştera/Brăneşti, activitate care putea avea loc
nr.1 de către schimnici, însă aceasta se făcea doar doar în condiţiile lipsei aici a unei comunităţi mo-
cu permisiunea stareţului şi soborului schitului, nahale proprii.
nucleul vieţii monahale oricum transferându-se Drept argument al încetării existenţei schitului
definitiv în încăperile complexului nr. 2. Corobo- Trebujenilor cu mult înainte de finele secolului
rate fiind datele oferite de arhitectura încăperilor al XVIII-lea, poate servi şi lipsa oricăror date
rupestre şi de inscripţiile lapidare de aici, putem privind existenţa lui în documentele din arhiva
presupune realizarea acestui transfer aproxima- administraţiei eparhiale basarabene. Aceste do-
tiv în cadrul celei de-a doua jumătăţi a secolului cumente au fost adunate începând cu anii 1809-
al XV-lea. 1812, în ele, într-un fel sau altul, apărând menţio-
Săparea complexului în unul dintre orizonturile nate toate aşezămintele monahale care au activat
calcaroase inferioare ale stâncilor butucenene la finele secolului al XVIII-lea - începutul celui al
(faţă de încăperile din complexul nr.1 care sunt XIX-lea. Faptul ne îndreptăţeşte să presupunem
săpate la înălţimi mult mai mari, cu accesibilita- dizolvarea comunităţii monahale trebujenene
te redusă) ar sugera instaurarea în zonă a unei grosso modo nu mai târziu de cel de-al treilea
perioade de relativă siguranţă, dar şi ridicarea pătrar al secolului al XVIII-lea, aceasta, cel mai
statutului comunităţii monahale, fapt care a im- probabil, fiind iremediabil afectată de unul dintre
pus asigurarea unui acces mai facil către biseri- războaiele sau/şi de epidemiile care au bântuit în
că, lucrarea într-un mod deosebit a portalului regiune.
de intrare, asigurarea unei înălţimi interioare
corespunzătoare a bisericii şi chiliilor, săparea Complexul de peşteri nr. 3 este reprezentat de
în pereţii chiliilor a unor goluri de fereastră ce încăperile rupestre ale bisericii Naşterea Maicii
prevăd locuri de instalare a ramelor pentru gea- Domnului. Ne-am aplecat deja asupra bisericii
muri etc. respective în cadrul articolului consacrat schitu-
lui Peştera/Brăneşti (Ciocanu 2008), dată fiind
Considerăm că în sensul factorilor care au impul-
utilizarea ei timp de circa două decenii de către
sionat/influenţat dezvoltarea schitului ar putea
călugării amintitului schit. Astfel că ne vom opri
avea o anumită importanţă şi faptul că localitatea
aici doar asupra lucrurilor care au relevanţă în
medievală care a existat pe promontoriul Peştera
sensul studiului de faţă.
şi care, precum am relevat deja, trebuia să fie am-
plasată la vale de fundaţiile bisericii de aici, atin- Sfântul lăcaş are planul segmentat în altar, naos
gea apa Răutului anume vizavi de schitului rupes- şi pronaos (fig. 9). În peretele de est a altarului
tru. În acest sens nu apare întâmplătoare trecerea sunt săpate două nişe pentru icoane şi intrarea în
vechiului drum care traversa promontoriul Peşte- proscomidie. În peretele de sud este săpată o nişă
21
Ne referim aici la perioada când încăperile complexului nr. 1 pentru diaconicon. Dimensiunile naosului sunt
au putut găzdui o astfel de comunitate. practic similare celor ale compartimentului alta-

102
S. Ciocanu, Schitul Trebujeni (al lui Bosie pârcălab) şi moşia Trebujeni/Butuceni din ţinutul Orhei

Fig. 9. Plan biserica rupestră Naşterea Maicii Domnului (de T. Bobrovski, B. Riduş).

rului, delimitarea acestor încăperi realizându-se până la o cotă rezonabilă a pardoselii şi tavanului,
prin intermediul unei treapte de circa 20 cm înăl- au mărit practic cu un metru înălţimea încăperii.
ţime şi a unei mici lărgiri a naosului înspre sud. Apoi ei s-au adâncit înspre est în stâncă, execu-
Ambele încăperi sunt acoperite de o boltă în se- tând integral naosul şi pronaosul sfântului lăcaş.
micilindru aplatizat. Două deschideri despărţite Accesul iniţial în naos pare că se realiza printr-o
de un stâlp median asigură legătura naosului cu singură deschide, cea de nord. Ulterior, la o in-
pronaosul. Ambele compartimente sunt de plan tervenţie asupra bisericii, s-a procedat la lărgirea
cvasipătrat, având împreună lungimea de circa 9 naosului spre sud şi străpungerea celei de-a doua
metri, înălţimea atingând cifra de 3 metri. deschideri dintre compartimentele naosului şi
pronaosului.
Pronaosul bisericii are un traseu poligonal, este
acoperit cu un tavan drept. De fapt acesta este Pronaosul dispune de trei ieşiri. Prima, care este
şi locul de unde a şi „pornit” execuţia bisericii şi cea mai veche, asigură accesul spre o terasă
Naşterii Maicii Domnului. Iniţialmente, pe acest îngustă, care flanchează biserica dinspre nord.
loc exista o încăpere cu mai multe camere-com- Capătul de est al terasei păstrează trepte de la o
partimente, mărturie fiind camera păstrată în scară abruptă, actualmente prăbuşită împreună
peretele de vest al pronaosului, la stânga de ie- cu fragmentul de stâncă în care a fost săpată, care
şirea spre terasă, şi urmele clare a încă patru ca- cobora în trecut spre Răut.
mere-compartimente (în acelaşi perete de vest). A doua ieşire, săpată în peretele de vest al prona-
Încăperi de acest tip, cu mai multe camere-com- osului, asigura şi ea accesul spre valea Răutului.
partimente în interior, sunt destul de răspândite Ea a fost executată mult mai târziu, după prăbu-
în stâncile de aici (fig. 5). Accesul în ele este ane- şirea stâncilor care conţineau cărarea ce accedea
voios, de regulă fiind posibil doar prin interme- spre terasa din faţa sfântului lăcaş. Noul acces a
diul unor deschideri înguste, situate la înălţimi unit biserica cu o altă încăpere compartimentată
considerabile. (11 compartimente, h=1,5 m), până atunci situată
izolat.
Meşterii anonimi, care au cioplit biserica, au pro-
cedat în primul rând la mărirea intrării într-o Cea de-a treia ieşire, unica rămasă în uz, este să-
astfel de încăpere. Ei au dezafectat o parte din- pată în peretele de sud al pronaosului, asigurând
tre compartimentele interioare şi, prin cioplirea prin intermediul unui tunel de circa 25 de metri

103
II. Materiale şi cercetări

lungime legătura bisericii cu localitatea Butuceni. în interiorul altor obiective rupestre ale promon-
Odată cu săparea în anul 1821 a tunelului respec- toriului.
tiv, pronaosul bisericii a fost amplificat în direcţia
La momentul repopulării de la 1795-1796 a vetrei
sudică, astfel dezafectându-se încă câteva came-
Butucenilor, răzeşii Portăreşti, pentru a-şi satisfa-
re-compartimente de aici.
ce necesităţile spirituale, decid a reactiva biserica
Unica informaţie referitoare la timpul îndepărtat rupestră de aici. Schitul local al Trebujenilor fiind
al executării bisericii Naşterea Maicii Domnului deja de mai mulţi ani părăsit, ei invită să slujeas-
este o descriere a acesteia de la începutul secolului că aici călugării de la schitul Peştera de pe moşia
al XIX-lea, unde se menţiona că intrările „dispre vecină Peştera/Brăneşti, care, din motive pe care
prăpastie Răutului” ea le are „din vechi” (Cioca- le putem doar bănui, la acel moment erau fără un
nu 2008, 151). Faptul presupune că tradiţia orală, lăcaş de cult propriu. Călugării au acceptat invita-
tradiţie transmisă de bunei şi străbunei, păstra ţia. Desigur, faptul a putut să se întâmple doar cu
doar ştiri privitoare la existenţa acestor intrări şi, acordul autorităţilor eclesiastice, în cazul de faţă
implicit, a sfântului lăcaş. În aceste condiţii, exis- a Mitropoliei de Iaşi, în eparhia căreia se afla ţi-
tenţa bisericii în principalii ei parametri formali22 nutul Orhei.
poate fi cu siguranţă plasată anterior secolului al Monahii peştereni zi de zi traversau hotarul mo-
XVIII-lea. şiei Peştera/Brăneşti, unde ei locuiau şi unde
Biserica respectivă se deosebeşte net de încăperile erau situate construcţiile schitului lor, pentru a
rupestre ale complexului nr.1, două dintre care ea oficia servicii divine în biserica rupestră a satului
şi le-a integrat – prin dimensiuni impunătoare23, Butuceni. Ei au utilizat biserica Naşterea Maicii
prin metoda de prelucrare a pietrei, prin formele Domnului până în prima jumătate a anului 1816,
interioare elaborate, executate conform unei cu când schitul brăneştean, în urma unui conflict
totul alte filosofii a spaţiului. Este clar că apariţia cu stăpânul moşiei respective, a fost desfiinţat,
ei nu este legată de timpurile vieţuirii monahilor călugării fiind transferaţi la schitul Condriţa din
în încăperile rupestre ale complexului. Ea a pu- ţinutul Lăpuşna. A existat o posibilitate pentru
tut să fie executată doar după părăsirea peşteri- călugării peştereni de a nu fi mutaţi, în caz dacă
lor locului de către călugării reorganizaţi pe noul răzeşii de Butuceni ar fi acceptat să-i primească
amplasament al „schitului pârcălabului Bosie”. oficial pe moşia lor, repartizându-le o suprafaţă
Totodată, aici nu poate fi vorba de o biserică lega- anumită de pământ. Răzeşii acceptau verbal să-i
tă direct de comunitatea monahală trebujeneană, găzduiască, însă nu au dorit să le elibereze un
care îşi avea biserica proprie. document în scris în acest sens (Ciocanu 2008,
156).
Considerăm că aceasta biserică a aparţinut şi a
fost utilizată de comunitatea laică a locului, sta- Astfel, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
bilită cu traiul pe vatra satului de lângă „moara schitul Trebujenilor îşi încetează activitatea, iar
Hucişcăi”. Nu este exclus ca săparea ei să fi fost la 1816 se rupe ultimul fir al tradiţiei monahale
comandată de unul dintre Ieremieşti. Oricum, a locului.
realizarea acestui proiect a putut avea loc nu mai Rezolvarea multiplelor probleme legate de isto-
devreme de ultimul pătrar al secolului al XVI- ria apariţiei şi dezvoltării aşezământului monas-
lea. Timur Bobrovski şi Bogdan Riduş au atras tic trebujenean, dar şi de istoria şi dezvoltarea
atenţia şi asupra modalităţii similare de prelu- moşiei Trebujenilor ţine, precum am relevat şi
crare a suprafeţei pietrei la biserica respectivă, anterior, de iniţierea aici a unor cercetări site-
pe porţiunile unde ea a rămas intactă (Postică matice de ordin arheologic, arhitectural, docu-
2000, 69), şi la cea a Sfântului Nicolae de la mentar etc. Ne exprimăm speranţa că preconi-
schitul Trebujenilor. De altfel, ei au atras atenţia zata creare a Rezervaţiei natural-culturale Or-
că un astfel de tip de prelucrare nu se întâlneşte heiul Vechi va impulsiona această cercetare şi va
22
Desigur, cu excepţia tunelului de secol XIX. crea condiţiile necesare salvării monumentelor
23
Spre exemplu, printre cele 73 de încăperi rupestre adaptate de arhitectură (rupestră şi vernaculară), arheo-
sau tăiate de mâna omului ale complexului nr. 1, doar una sin-
gură atinge înălţimea de 2 m, celelalte având înălţimi situate logice şi naturale din aceste locuri marcate de un
între 1,4-1,6 m. pitoresc deosebit.

104
S. Ciocanu, Schitul Trebujeni (al lui Bosie pârcălab) şi moşia Trebujeni/Butuceni din ţinutul Orhei

ANEXE

I. Cronologia celor mai importante evenimente privind moşia Trebujeni


şi localităţile de aici

Secolul XVI 1612 mai 13 – domnia restituie mănăstirii Golia


părţile ce le stăpânea din moşia Trebujeni/Golă-
ante 1574 – aflarea acestui teritoriu în stăpânire
ieşti.
domnească.
1616 octombrie 12/1617 august 7 – prima
1574 mai 10 – vinderea de către domnie a „lo-
atestare a denumirii de Butuceni referitor la cei
cului” respectiv /cunoscut ulterior sub denumirea
doi bătrâni din partea de jos a moşiei Golăieşti/
de Golăieşti/Trebujeni (cu două mori de apă)/ lo-
Trebujeni. Atestarea legăturii directe dintre de-
gofătului Ioan Golăi şi pârcălabului Ieremia.
numirea de Butuceni şi familia Portăreştilor. Pri-
1576 iunie 28 – prima atestare a denumirii de ma atestare a existenţei morii de apă de la gura
Golăieşti şi prima menţiune a existenţei a două defileului Hucişca (zisă şi a Butucenilor).
localităţi cu această denumire pe moşia omoni-
aprox. 1630 iunie 9 – trecerea în stăpânirea
mă. Cumpărarea de la domnie de către logofătul
marelui vornic Lupu Hăbăşescu a bătrânului de
Ioan Golăi a moşiei Stojişte şi a „morii lui Mihăi-
mijloc din partea de jos a moşiei Trebujeni (îm-
laş” (capul dinspre Răut a moşiei vecine Peştera)
preună cu treimea corespunzătoare din vatra sa-
şi ataşarea lor părţii de sus a moşiei Golăieşti.
tului Trebujeni (de Jos) şi din venitul morii de
1588 august 4 – prima menţiune a divizării în apă „de la Feredeu”).
două a moşiei Golăieşti, respectiv – partea „de
aprox. mijlocul sec. XVII – trecerea bătrânu-
sus”, a urmaşilor logofătului Ioan Golăi şi – cea
lui de mijloc din partea de jos a moşiei Trebujeni
„de jos” a urmaşilor pârcălabului Ieremia, fiecărei
în stăpânirea marelui medelnicer Nicolae Buhuş.
părţi revenindu-i câte o moară de apă.
1660 mai 4 – întoarcerea bătrânului de mijloc
1591 noiembrie 20 – prima atestare denumirii
din partea de jos a moşiei Trebujeni în stăpânirea
de Trebujeni pentru moşia Golăieşti şi atestarea
Portăreştilor (cedarea lui de către marele medel-
împărţirii părţii de jos a moşiei în trei bătrâni
nicer Nicolae Buhuş). Atestarea faptului că denu-
între urmaşii pârcălabului Ieremia. Vinderea bă-
mirea de Chişinău este denumirea din vechime a
trânului de sus (1/3) a părţii de jos a Trebuje-
moşiei Trebujeni.
nilor/Golăieştilor aprodului Gorciul (împreună
cu 1/3 din venitul morii de apă „de la Feredeu” 1661 martie 29 şi august 18 – Portăreştii do-
şi 1/3 din vatra satului Trebujeni/Golăieşti („de nează bătrânul de mijloc din partea de jos a moşi-
Jos”)). ei Trebujeni mănăstirii Golia. Astfel, mănăstirea
a ajuns să deţină partea de sus a moşiei Trebujeni
Secolul XVII
(cu moara „de sub Peşteră”) şi două treimi din
21 august 1602 – aprodul Gorciu vinde bătrâ- partea de jos a moşiei Trebujeni (cu, respectiv,
nul respectiv (1/3 din partea de jos a moşiei Tre- 2/3 din venitul morii „de la Feredeu” şi 2/3 din
bujeni plus treimea din venitul morii de apă şi vatra satului Trebujenii („de Jos”)).
treimea din vatra satului de aici) Anei Golăi (care
aprox. al treilea sfert al sec. XVII – înlocu-
o anexează părţii de sus a moşiei Trebujeni/Go-
irea definitivă a denumirii de Golăieşti (pentru
lăieşti).
moşie şi localităţi) cu cea de Trebujeni.
aprox. 1603-1604 – Ana Golăi donează mănăs-
1665 – rectitorirea schitului rupestru al Trebuje-
tirii Golia părţile ce le stăpânea din moşia Tre-
nilor de către pârcălabul Bosie de Orhei
bujeni/Golăieşti (partea de sus plus o treime din
partea de jos). 1677 martie 20 – Portăreştii donează pârcăla-
bului Andrei Mihuleţ 1/7 şi un sfert de şeptime
aprox. 1604-1612 mai 13 – aflarea moşiei Tre-
din bătrânul de jos a moşiei Trebujenilor de Jos.
bujeni/Golăieşti în stăpânire domnească în legă-
tură cu proiectul de refacere a cetăţii la Peştera 1679 iunie 5 – Andrei Mihuleţ donează acest pă-
pe Răut. mânt mănăstirii Golia.

105
II. Materiale şi cercetări

Secolul XVIII moşiei omonime, cu cea de Butuceni; 2) invitarea


monahilor schitului Peştera de a oficia servicii di-
aprox. 1770-1771 – transferul/ „aşezarea” satu-
vine în biserica rupestră a Butucenilor.
lui Trebujeni (de Sus) pe vatra actuală.
Secolul XIX
1794 – mănăstirea Golia cedează Furcenilor par-
tea de vest a Stojiştei. aprox. anii ‘30-40 ai sec. XIX – întemeierea
localităţii Morovaia pe partea răzeşească a moşiei
aprox. 1795-1796 – 1) transferul/ „aşezarea”
Trebujeni (5 şeptimi şi 3 sferturi de şeptime din
răzeşilor trebujeneni pe vatra actualului sat Bu-
bătrânul de jos a părţii de jos a moşiei), în apropi-
tuceni şi înlocuirea definitivă a denumirii de Tre-
ere de gura defileului Morova.
bujeni, pentru localitatea de pe partea de jos a

II. Două documente inedite privind moşia Trebujeni păstrate în rezumate


în fondurile Arhivei Naţionale

1. 7251 (1743) iulie 19 (ANRM, F. 37, inv. 2, d. ra din gios, dacă să va face pe partea ce s-au ales
958, f. 91-92. Rezumat românesc din sec. XIX) Portăreştilor.
Mărturie hotarnică a medelnicerului Toader *
Se are în vedere timpul redus de existenţă separată a
Carp şi a lui Dimitrie Sava, biv vel serdar, pen- moşiei Storjişte faţă de Trebujeni (1574-1576). În con-
diţiile aflării timp de secole a ambelor moşii în mâinile
tru partea răzeşească şi mănăstirească a moşiei
unui singur stapân (ale familiei Golăi, apoi ale mănăsti-
Trebujeni. rii Golia) nu a fost necesară menţinerea între ele a unui
Mărturie hotarnică de la Toader Carp, medelni- „hotar despărţitor” delimitat cu pietre.
ceri, şi Dimitrie, biv vel sărdar, arătătoare că mer-
2. 1768 iulie 27 (ANRM, F. 37, inv. 2, d. 958, f.
gând la satul Trebujănii ca să diosăbească partea
89-90. Rezumat românesc din sec. XIX)
Portăreştilor ce au în partea din gios a acei moşăi,
au aflat că pe din gios Trebujănii să hotărăsc cu Mărturie hotarnică a marelui şetrar Vasilie Că-
moşia Macicăuţăi, iar pe din sus n-au găsit hotar, potici şi a căpitanului Iacomi pentru partea ră-
fiind şi moşia Storjăştea tot a mănăstirei Goliei zeşească a moşiei Trebujeni (parte cunoscută şi
într-un hotar. Care priimind loc n-au avut hotară sub denumirea de Butuceni, iar de la mijlocul se-
dispărţătoare*. colului al XIX-lea sub denumirea de Morovaia).
Pentru care, măsurănd din sus din hotarul Stor- Mărturie hotarnică de la Vasilie Căpotici, vel şă-
jăştii dispre Furceni păn în hotarul Trebujănilor trari, şi Iacomi, căpitan*, cuprinzătoare că după
dispre Macicăuţi, au găsit 150 funii căte 20 stăn- poronca gospod, mergănd la satul Trebujănii a
jăni funia. Din care au lăsat 75 funii Storjăştii şi mănăstirei Goliei, ca să aleagă părţile răzăşilor
75 funii Trebujănilor. Şi că după scrisori s-au ve- Portăreşti, cinci părţi şi trei civerturi din ace mo-
nit mănăstirei Goliei 37 pol funii giumătate de sat şie. Şi cu funie de 33 stănjăni şi a treia parte din-
partea de sus, precum şi din giumătate, partea din tr-un stănjăn gospod au măsurat numita moşie.
gios, doî părţi, adică 24 pol funii. Iar a treia par- Şi au ales în partea din gios partea Portărescului
te ce au rămas din partea din gios împărţăndu-să unde au găsit, stălpind-o cu petre dispre partea
în şapte părţi s-au venit mănăstirei o parte şi un mănăstirei. Şi că această moşie are doî mori în
civert, adică una pol funii şi 6 stănjeni. Rămăind apa Răutului: o moară în partea de sus, a mănăs-
neamului Portărescului cinci părţi şi trei ciferturi, tirii, iar din moara di pi parte din gios** – au venit
adică 10 funii şi 17 stănjăni. Portăreştilor a treia parte.
Iar moara ci era, au dovedit că este pe partea din Precum şi din cămp puind hotară. Întăi în gura
sus a Trebujănilor. Şi că vroind a stălpi partea Chiscovăţii, în capul dealului despre Susleni, la
Portăreştilor, diosăbi în partea din gios, ei n-au un loc de arie. Iar de acole, au purces în curmezăş
priimit din cuvănt că acel loc nu esti de hrană, fi- dispre răsărit piste valea Chiscovăţii – păn deasu-
ind cu păduri şi petri. Şi că priimind şi vechilul pra hărtopului, unde este hotarul Marcăuţilor, şi
egumenului mănăstirei Goliei, s-au învoit să-şi au pus peatră, fiind chiotoare moşiei Trebujăni-
ia venitul ce li s-ar cuveni din cămpu şi din moa- lor. Şi de acolo, au purces drept la vale înapoi, de

106
S. Ciocanu, Schitul Trebujeni (al lui Bosie pârcălab) şi moşia Trebujeni/Butuceni din ţinutul Orhei

au măsurat partea Portărescului. Şi unde au ve- Macicăuţii. Şi înainte cu Băloşăştii i Horilcanii


nit, au pus peatră hotar în protiva celuialalt. iar[ăş] în sus, în hotarul Marcăuţălor, unde pu-
ind peatră, au făcut chiotoare Trebujănilor. Mă-
Şi de acolo, au purces în gios costişa Ţăgancii
surănd şi din sălişte din a şasa parte 48 stănjăni
dispre răsărit, puind peatră lăngă un stejar. Şi
gospod. Pe care şi pe din gios şi pe din sus i-au
în stejar au făcut boor***. Şi de acolo, iarăş prin
stălpit cu petri hotară.
costişa Ţăgancei cam chezăş de asupra dealului,
făcând doî boori. Şi eşănd în deal, în drumul ci *
titlul hotarnicilor precizat conf.: F.37, inv.4, d.1382,
merge pi deasupra Ţăgancei dispre răsărit, şi au f.169(v)
pus al treilea lăngă drum. Şi iarăş la vale cam **
este vorba de moara numită „de la Feredeu”
chezăş pisti Ţăganca păn la dumbravă, puind ***
prezintă interes, din punct de vedere al posibilei
peatră. Au început, tot spre apus – deasupra Ră- forme a bourilor cu care se marcau hotarele de moşii,
utului, puind peatră într-o movilă, şi între Mo- că în varianta de limbă rusă a documentului cuvântul
rovoai. Iar de acolo înainte, în protiva hotarălor, boor/bour a fost tradus prin „крестообразный знак”
(semn cruciform)
păn în Răut. Unde să hotărăşti pe din gios cu

III. Cronologia celor mai importante evenimente privind moşia Peştera/Brăneşti


şi schitul Peştera (adaos la articolul (Ciocanu 2008))

Secolul XVI 1616 octombrie 12 – prima atestare a denumirii


de Brăneşti referitor la moşia Peştera (Movilău)
1574 mai 10 – prima atestare documentară a mo-
şiei Peştera şi a capului ei dinspre Răut, menţio- 1627 septembrie 11 – principele Miron Bar-
nat drept indiciu de localizare a teritoriului moşiei novschi întăreşte moşia Peştera „ce se cheamă ve-
Golăieşti/Trebujeni (cumpărate de la domnie de chiul Orhei, în toate hotarele vechi ale Peşterei”
către logofătul Ioan Golăi şi pârcălabul Ieremia). boierului Dănilă de Varniţa.
1576 iunie 28 – scindarea de către Petru Şchio- 1632 august 9 – Dănilă de Varniţa divizează
pul a moşiei Peştera şi vinderea capului ei dinspre moşia Peştera în două şi donează o parte de mo-
Răut (sub denumirea de „moara lui Mihăilaş”/ şie preotului domnesc Evornimie. Descrierea ho-
Mihăilaşa) logofătului Ioan Golăi, care îl alipeşte tarelor moşiei Peştera după documente emise de
moşiei Golăieşti/Trebujeni. cancelaria lui Miron Barnovschi.
aprox. 1595-1606 – schimbarea denumirii mo- 1633 septembrie 6 – principele Moise Movilă
şiei din Peştera în Movilău. Întemeierea/ facerea donează o parte din moşia Peştera (partea preo-
„din pajişte” a satului Movilău de către Ieremia tului Evornimie, intrată în stăpânire domnească)
Movilă. Construirea aici a curţii domneşti şi a bi- logofătului Pătraşcu Ciogole.
sericii domneşti. Constituirea ocolului Movilăului
1639 noiembrie 1 – Vasile Lupu întăreşte o
(format din mo;iile Maşcăuţi, Horilcani etc.).
parte din moşia Peştera (fostă a logofătului Cio-
Secolul XVII gole, intrată iarăşi în stăpânire domnească) vel
postelnicului Apostol Catargiu.
1606-1607 – scoaterea moşiei Horilcani din
ocolul Movilăului şi transmiterea ei în stăpânire 1641 martie 23 – Vasile Lupu întăreşte vel pos-
boierească. telnicului Apostol Catargiu actul de cumpărare a
celei de-a doua părţi a moşiei Peştera de la urma-
1608 ianuarie 22 – atestarea lui Aftenie, preo-
şii boierului Dănilă de Varniţa.
tul domnesc din Movilău.
1677 martie 20 – atestarea preotului Doroftei
1609 noiembrie 15 – scoaterea moşiei Maş-
din satul Peştera/Brăneşti şi a vornicului Ursu de
căuţi din ocolul Movilăului şi restituirea ei către
acolo.
vechii stăpâni.
Secolul XVIII
deceniul 2 sau 3 al sec. XVII – reîntoarcerii
denumirii vechi a moşiei şi localităţii Movilău, aprox. 1780 – transferul/”aşezarea” localităţii
care iarăşi încep să se numească Peştera. Peştera pe vatra actuală a satului Brăneşti; înlo-

107
II. Materiale şi cercetări

cuirea definitivă a denumirii de Peştera, pentru Secolul XIX


localitate şi moşie, cu cea de Brăneşti.
primii ani ai sec. XIX – pustiirea schitului
finele sec. XVIII – în urma unei căsătorii moşia Peştera de o epidemie şi părăsirea lui.
Brăneşti (Peştera) trece din stăpânirea familiei
aprox. 1805-1806 – reactivarea schitului Peş-
Catargi în cea a familiei Donici.
tera de către monahul Victor.
aprox. 1795-1796 – călugării schitului Peştera
1816 – închiderea/desfiinţarea schitului Peştera
acceptă invitaţia comunităţii răzeşilor trebuje-
în urma conflictului cu stăpânul moşiei Brăneşti
neni de a oficia servicii divine în biserica rupestră
(Peştera), stolnicul Matei Donici.
de lângă satul Butuceni.
1798 şi 1800 – atestarea stareţului schitului Peş-
tera, ieromonahul Paisie.

Bibliografie

AER 2003: Atlasul etnografic român, Habitatul, vol. 1 (Bucureşti: Ed. Academiei Române 2003).
Bianu 1907: I. Bianu, Documente româneşti, vol. 1 (Bucureşti 1907).
Boga 1931: L. Boga, Documente din arhivele Basarabiei (1607-1806) (Chişinău 1931).
Boga 1938: L. Boga, Documente Basarabene, vol. XX (Chişinău 1938).
Brihuneţ 2006: Em. Brihuneţ, Stâlpi de piatră din zona Orheiului Vechi. In: Buletin Ştiinţific. Revistă de etno-
grafie, ştiinţele naturii şi muzeologie, vol. 4 (Chişinău 2006).
Catalog 1989: Catalog de documente moldoveneşti din Arhivele Statului din Iaşi. Moldova, vol. I (1398-1595)
(Bucureşti 1989).
Cernovodeanu 1993: P. Cernovodeanu, Paul Binder, Cavalerii apocalipsului. Calamităţi naturale din trecutul
României (până la 1800) (Bucureşti 1993).
Ciocanu 1998: S. Ciocanu, Biserica rupestră de la mănăstirea «lui Bosie» din Orheiul Vechi, Basarabia. In: Arhi-
text Design, nr. 9-10 (Bucureşti 1998).
Ciocanu 2000: S. Ciocanu, Noi constatări privind biserica Sfântul Nicolae a mănăstirii lui Bosie de la Orheiul
Vechi şi inscripţiile ei medievale. Revista de Istorie a Moldovei 1-2, 2000.
Ciocanu 2005: S. Ciocanu, Mănăstirea Horodişte de lângă satul Ţipova. Consideraţii privind devenirea ei istori-
că. In: Buletin Ştiinţific. Revistă de etnografie, ştiinţele naturii şi muzeologie, vol. 3 (Chişinău 2005).
Ciocanu 2008: S. Ciocanu, Schitul Peştera şi moşia Peştera (Orheiul Vechi) din ţinutul Orhei (de la primele ates-
tări documentare până în secolul al XIX-lea). Tyragetia s.n. 2, vol. II, 2008, 141-162.
DIR AM 1956: Documente privind Istoria României. A. Moldova, veacul XVII, vol. IV (Bucureşti 1956).
Godea 2007: I. Godea, Dicţionarul etnologic român (Bucureşti 2007).
Letopiseţul 1990: Letopiseţul Ţării Moldovei, Ed. (Chişinău: Hyperion 1990).
MEF 1961: Moldova în Epoca Feudalismului, vol. I (Chişinău 1961).
MEF 1982: Moldova în Epoca Feudalismului, vol. III (Chişinău 1982).
Postică 2000: Gh. Postică, Raport ştiinţific privind rezultatele investigaţiilor arheologice din anul 1999 de la
Orheiul Vechi (Chişinău, 2000)
Postică 2001: Gh. Postică, Raport ştiinţific privind rezultatele investigaţiilor arheologice din anul 2000 de la
Orheiul Vechi (Chişinău 2001).
Sava 1936: A. Sava, Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei (Bucureşti 1936).
Sava 1944: A. Sava, Documente privitoare la târgul şi ţinutul Orheiului (Bucureşti 1944).
Solomon 1998: Fl. Solomon, De la istoria ţării la istoria satului: cazul Portăreştilor din Trebujeni. Arhiva gene-
alogică 3-4, Iaşi, 1998.
Stahl 1998: H. Stahl, Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, vol. I (Bucureşti 1998).
Tomescu 1931: C. Tomescu, Catagrafia Basarabiei la 1820. 127 sate din ţinutul Orheiului. In: RSIABC, vol. 21
(Chişinău 1931).
Городенко 1991: А. Городенко, Семантические отношения топонимов «Требужень» и «Голэиешть». В сб.:
Археологические исследования в Старом Орхее (Кишинев 1991).
Григорович 1871: В. Григорович, О надписях в скальном монастыре у с. Требужены. В сб.: Труды I
Археологического съезда в Москве, том I (Москва 1871).

108
S. Ciocanu, Schitul Trebujeni (al lui Bosie pârcălab) şi moşia Trebujeni/Butuceni din ţinutul Orhei

Orhei district Trebujeni hermitage („al lui Bosie pârcălab”)


and Trebujeni/Butuceni estate

Abstract
The article, on the basis of examination of published and unknown documents show some pages regarding the me-
dieval history of Trebujeni (Butuceni) estate and of the localities on their territory - Trebujeni and Butuceni. Also,
here is analyzing the beginnings and the historic development of the Trebujeni hermitage and of the cave Saint
Nicholas and Nativity of Our Lady churches.

List of illustrations:
Fig. 1a. Trebujeni estate (17th century) (designed by S. Ciocanu). Estates: 1 - Maşcăuţi estate; 2 - Peştera/Movi-
lău/Brăneşti estate; 3 - Furceni estate; 4 - Susleni estate; 5 - Oxentia estate; 6 - Marcăuţi estate; 7 - Bălăşeşti
estate.
Fig. 1b. Trebujeni estate (18th century) (designed by S. Ciocanu).
Fig. 2. Golia’s monastery Trebujeni estate (1886 year project).
Fig. 3. Butuceni promontory. Cave complexes project (designed by S. Ciocanu).
Fig. 4. Project of the adapted and enlarged natural cave room (designed by T. Bobrovski, B. Ridus).
Fig. 5. Project of the artificial cave room (designed by T.Bobrovski, B. Ridus).
Fig. 6. Project of the cave church (designed by T. Bobrovski, B. Ridus).
Fig. 7. Trebujeni hermitage. Project of the St. Nicolae church and of the cave cells (designed by S. Ciocanu, E. Bâzgu).
Fig. 8. Trebujeni hermitage. Inscriptions on the St. Nicolae church faзade (designed by S.Ciocanu): 1 - probable
place of the church votive inscription; 2 - Bosie inscription (1665); 3 - inscription from 1689; 4 - inscription of
the hermitage chief; 5 - remember inscription; 6 - inscription with coat of arms; 7 - Chiriac and Toader inscrip-
tion; 8 - fragment of the inscription; 9 - Simion’s inscription (1665).
Fig. 9. Project of the Nativity of Our Lady cave church (designed by T. Bobrovski, B. Ridus).

Скит Требужень („пыркэлаба Босие”) и поместье Требужень/Бутучень уезда Орхей

Резюме
Статья раскрывает на основе анализа опубликованных и доселе неизвестных документов некоторые стра-
ницы средневековой истории поместья Требужень и населенных пунктов на ее территории – Требужень
и Бутучень. Так же, здесь анализируются предпосылки возникновения и исторического развития скита
Требужень, а также скальных церквей Святого Николая и Рождества Богородицы.

Список иллюстраций:
Рис. 1a. Поместье Требужень в 17 в. (план С. Чокану). Поместья: 1 - поместье Машкэуць; 2 - поместье Пеште-
ра/Брэнешть; 3 - поместье Фурчень; 4 - поместье Суслень; 5 - поместье Оксентия; 6 - поместье Маркэуць;
7 - поместье Бэлэшешть.
Рис. 1b. Поместье Требужень в 18 в. (план С. Чокану).
Рис. 2. Поместье Требужень монастыря Голия. План 1886 г.
Рис. 3. Бутученский мыс. Расположение скальных комплексов (план С. Чокану).
Рис. 4. План адаптированного и расширенного помещения природного происхождения (Т. Бобровский,
Б. Ридуш).
Рис. 5. План помещения искусственного происхождения (Т. Бобровский, Б. Ридуш).
Рис. 6. План скальной церкви (Т. Бобровский, Б. Ридуш).
Рис. 7. Скит Требужени. План Николаевской церви и скальных келий (план С. Чокану, Е. Бызгу)
Рис. 8. Скит Требужени. Фасад Николаевской церви. Схема расположения надписей (рис. С. Чокану):
1 - предполагаемое место надписи с именем церкви; 2 - надпись пыркэлаба Босие (1665); 3 - надпись
1689 года; 4 - надпись егумена Требуженского скита; 5 - поминальная надпись; 6 - надпись с гербом;
7 - поминальная надпись Кирияка и Тоадера; 8 - фрагмент надписи; 9 - надпись Симиона (1665).
Рис. 9. План скальной церкви Рождества Богородицы с. Бутучень (Т. Бобровский, Б. Ридуш).

09.02.2009

Dr. Sergius Ciocanu, Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1, MD-2001 Chişinău,
Republica Moldova, e-mail: sercigni@yahoo.com

109