ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

CAPITOLUL 5
ARBORI

5.1. Introducere

În cadrul maşinilor, mecanismelor, aparatelor şi dispozitivelor este

folosită frecvent mişcarea de rotaţie care este dată prin intermediul unor
corpuri rigide numite elemente sau organe de maşini, ce se rotesc în jurul
axei proprii. Aceste corpuri rigide, pot susţine anumite corpuri de revoluţie,
rotindu-se sau nu împreună cu acestea, fără a transmite moment de torsiune
şi atunci se numesc osii, iar în cazul când transmit moment de torsiune se
numesc arbori.
Atât arborii cât şi osiile se sprijină pe două sau mai multe reazeme,
care le permit rotaţia, denumindu-se lagăre (de alunecare, de rostogolire) iar
zonele în care acestea se sprijină în lagăre se numesc fusuri. Legăturile
dintre arbori se efectuează prin intermediul supapelor. [32].
Prin urmare, elementele sau organele mişcării de rotaţie sunt: osiile,
arborii, fusurile, lagărele şi cuplajele.
În prezenta lucrare se vor analiza arborii şi cuplajele care prezintă o
anumită importanţă în structura unei maşini.

5.2. Arbori

Arborii sunt organe de maşini care susţin alte corpuri de rotaţie şi

transmit moment de torsiune. Deci spre deosebire de osii, arborii sunt
solicitaţi şi la torsiune.

245
Cap.5. Arbori

Arborii se găsesc sub cele mai diverse forme şi în domeniul

industriei alimentare şi piscicole.
În primul rând toate maşinile motoare, de orice tip ar fi acestea
(motoare cu ardere internă, externă, turbine hidraulice, motoare electrice) îl
au ca organ principal, care suportă mase de rotaţie şi transmite moment de
torsiune.
Apoi sunt arborii de transmisie de la utilajele şi agregatele din industria
conservelor de peşte, din fabricile şi staţiile de preparare a furajelor, precum
şi în multe alte domenii.

5.2.1. Clasificare, forme constructive

Arborii se clasifică după mai multe criterii:
I. Criteriul formei constructive:
a)după forma axei geometrice:
- arbori drepţi;
- arbori cotiţi.
b)după forma secţiunii:
- cu secţiune circulară;
- cu secţiune inelară.
II. Criteriul funcţional:
a)după modul de rezemare:
- arbori sprijiniţi pe două reazeme(static determinaţi);
- arbori sprijiniţi pe mai multe reazeme.
b)după modul de solicitare:
- arbori solicitaţi la răsucire;
- arbori solicitaţi la încovoiere şi răsucire.
III. Criteriul rigidităţii:
a) arbori rigizi, care au turaţia de regim sub turaţia critică;
b) arbori elastici, care au turaţia de regim peste turaţia critică.
IV . Criteriul poziţiei de montaj şi de lucru:
a) arbori cu axă orizontală;

246
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

b) arbori cu axă verticală;

c) arbori cu axă înclinată.
În figura 5.1 sunt prezentaţi: un arbore drept (a) de formă generală
în trepte şi un arbore cotit cu un singur cot (b).

a)

b)
Figura 5.1
Părţile componente sunt aceleaşi ca şi în cazul osiilor şi anume:
părţile de sprijin sau fusurile (1), părţile de calare pe care se fixează
celelalte organe (2) şi zonele intermediare (3).

5.2.2. Elemente de calcul de rezistenţă al arborilor

Calculul arborilor cuprinde următoarele etape:

a) stabilirea schemei de încărcare în funcţie de configuraţia
ansamblului şi sistemului de forţe şi rezemare al arborelui;
b) calculul şi trasarea diagramelor de momente încovoietoare şi de
moment de torsiune. Întrucât, de obicei, forţele care acţionează asupra
arborilor sunt în plane diferite, se proiectează acestea pe două plane, de obicei
247
Cap.5. Arbori

planul orizontal şi vertical, lucrându-se în continuare în aceste două plane

conform diagramei prezentată mai jos;

Schiţa A

248
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

c) calculul momentelor încovoietoare rezultante şi a momentelor

echivalente în punctele unde solicitările sunt maxime şi în alte puncte unde
interesează;
d) determinarea diametrelor din condiţia de încovoiere, luând în
considerare momentul echivalent. La capetele arborilor sau în alte puncte
unde momentul încovoietor este nul, se pot calcula diametrele din condiţia
de rezistenţă la torsiune sau din condiţia de limitare a unghiului de torsiune;
e) elaborarea schiţei preliminare a arborelui în funcţie de diametrele
obţinute din calcul şi de celelalte elemente constructive;
f) verificarea la oboseală în secţiunile cu concentratori de tensiune.
Este necesară întrucât calculul s-a efectuat în condiţii statice, luând în
considerare numai rezistenţa admisibilă (-1) sau (0). Arborii sunt supuşi la
încovoiere alternant simetrică şi torsiune constantă sau pulsatorie (în cazul
roţilor dinţate);
g) verificarea deformaţiilor la încovoiere şi torsiune;
h) verificarea la vibraţii;
În continuare se vor parcurge aceste etape de calcul pentru un arbore de tip
general.

(0-1)

(1-2)

(2-3)

249
Cap.5. Arbori

În mod analog se scriu ecuaţiile şi se trasează diagramele în planul

orizontal.
Pentru diagrama de torsiune se calculează:

Există torsiune numai pe porţiunea (0-2).

Momentele rezultante sunt:
(5.1)

Momentul de încovoiere echivalent:

(5.2)

unde  este un coeficient care ia în considerare modul diferit al variaţiei

tensiunilor produse de încovoiere şi respectiv torsiune. Valoarea sa este
raportul între tensiunea ai(-1) corespunzătoare încovoierii alternant simetrice
şi ai(r) corespunzătoare tipului de solicitare la torsiune:
(5.3)

Diametrele, în punctele de moment echivalent maxim sau unde interesează,

sunt:
(5.4)

În punctele unde momentul încovoietor lipseşte, se dimensionează

din condiţia de tensiune sau constructiv, funcţie de alte dimensiuni:

250
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

(5.5)

sau
(5.6)

unde l este lungimea pentru care se stabileşte valoarea deformaţiei

admisibile a.
Schiţa preliminară pentru arborele considerat poate fi următoarea:

Schiţă(B)

Diametrul în punctul 3 nu se poate calcula nici din condiţia de

încovoiere, nici din cea de torsiune, întrucât Mi3=0 şi Mt3=0. În acest caz
diametrul se alege egal cu d1, fiind tot un fus de sprijin sau altă valoare
dictată de condiţii constructive.
Verificarea la oboseală se face în zonele cu treceri de diametre, unde
raportul între diametre este mai mare, cum sunt cele marcate pe figură.
Verificarea constă în calcularea coeficienţilor de siguranţă la oboseală C,
C şi a coeficientului global C, cu formulele cunoscute.
(5.7)

251
Cap.5. Arbori

(5.8)

(5.9)

Coeficienţii , , 1, 2, şi , , 1, 2 se aleg din tabelele şi
diagrame în funcţie de variaţia de diametru, starea suprafeţei şi dimensiunile
piesei în porţiunea considerată.
Valorile tensiunilor critice sunt cele corespunzătoare materialului
respectiv, iar valorile m, v, respectiv m, v se calculează în funcţie de
valorile maxime şi minime ale tensiunilor  şi  pentru ciclul de solicitare
existent.
Se consideră:
(5.10)

(5.11)

unde dmin este diametrul minim din cele două din zona saltului brusc de
diametru.
Coeficientul admisibil Ca = 1,5…..2,5 valoarea minimă putând
ajunge chiar până la 1,3 la construcţii generale nepretenţioase.

5.2.3. Calculul arborilor la deformaţii

Deformaţiile de încovoiere sau flexionale, produse de momente
încovoietoare rezultate din forţe transversale sau din forţe axiale excentrice,
se determină pentru arbori întotdeauna.

252
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

Deformaţiile de răsucire sau torsionale, ca efect al momentelor de

răsucire, sunt luate în considerare numai la arbori şi se verifică atunci când
buna funcţionare a agregatului fixează limite în acest sens.

5.2.3.1. Calculul deformaţiilor la încovoiere

În calculul acestor deformaţii, în general, pentru simplificare, forţele
active şi rezemările(forţe) în lagăre sunt considerate ca forţe concentrate.
Deformaţiile datorită încovoierii, în unele cazuri, are o influenţă
negativă asupra calităţii construcţiei şi a bunei funcţionări.
De exemplu, deformaţia accentuată a arborilor face să apară frecări
suplimentare în reazeme. Ca urmare, repartiţia sarcinii pe lungimea
lagărului este uniformă. Ca efect, în cazul lagărului de alunecare, aceasta
produce la ridicarea temperaturii şi la o uzură mai rapidă, iar în cazul
rulmenţilor, la înţepenirea corpurilor de rulare şi în consecinţă la micşorarea
duratei de funcţionare.
În cazul angrenajelor, o deformaţie pronunţată a arborelui face ca
repartiţia sarcinii pe lungimea dintelui să fie neuniformă şi prin urmare
funcţionarea acestora să fie incorectă.
Calculul deformaţiilor la încovoiere se poate efectua determinând
săgeţile şi unghiurile de înclinare a arborelui în dreptul reazemelor(figura
5.2).

Fig.5.2

253
Cap.5. Arbori

În aceste calcule, s-au considerat că forţele sunt concentrate, iar

reazemele sunt simple. Fibra medie deformată care determină săgeţile şi
unghiurile de încovoiere în lagăre(punctul de reazem) se determină grafic
sau analitic cu metodele din rezistenţa materialelor.
Pentru calculul rotirilor şi săgeţilor se folosesc formulele din
literatura de specialitate, putându-se folosi după caz metoda suprapunerii
efectelor.
(5.12)

Rotirea în regim:
(5.13)

Săgeata:
dx+C2 (5.14)
Pentru cazul arborelui din figura 5.3, expresiile pentru calculele
săgeţilor f şi fmax precum şi rotirile 1 şi 2 în punctele de reazem sunt:
(5.15)

(5.16)

Pentru cazul când asupra arborelui acţionează două sau mai multe
forţe concentrate, săgeţile din dreptul fiecăreia se pot calcula prin însumarea
săgeţii date de forţa din punctul considerat cu săgeţile din acelaşi punct date
de celelalte forţe, în ipoteza că acestea acţionează separat, folosindu-se prin
urmare metoda suprapunerii efectelor.

254
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

Având determinate săgeţile şi unghiurile de înclinare din lagăre,

acestea se compară cu cifrele admisibile. Săgeata maximă admisibilă
depinde de natura maşinii în care se foloseşte arborele. De obicei se
recomandă ca fmax = 0,0003l0,0002l [mm], iar pentru unghiurile de
înclinare din lagăre se recomandă valoarea: max = 0,001[radian].
Din analiza relaţiilor de mai sus, se observă că atât săgeţile cât şi
unghiurile de înclinare, depind de modulul de elasticitate E, de momentul de
inerţie I şi de distanţa dintre reazeme l. Prin urmare, dacă se verifică
arborele la deformaţii şi se observă că săgeata sau unghiul este mai mare
decât cel admisibil atunci se pot menţine d şi l neschimbate şi se schimbă
materialul. Deseori, însă această metodă nu este economică, deoarece în
cazul unui oţel, modulul de elasticitate E depinde de foarte puţin de calitatea
oţelului. Dar, dacă se recurge la a se modifica diametrul arborelui, se obţin
rezultate mai bune, deoarece rigiditatea variază cu d’’. În situaţia când nu se
poate mări diametrul, se micşorează distanţa dintre reazeme l. [16],[32],
[36],[47],[88].

5.2.3.2. Calculul deformaţiilor torsionale

În majoritatea cazurilor, deformaţia torsională nu are o influenţă atât
de negativă asupra funcţionării construcţiei ca deformaţia de încovoiere.
Pentru determinarea unghiului de deformaţie a arborelui datorită răsucirii, se
foloseşte relaţia:
(5.17)

unde c este constanta elastică şi se exprimă cu relaţia:

Din relaţia (5.17) rezultă că constanta este momentul de torsiune ce

produce un unghi de răsucire egal cu unitatea. Deformaţia torsională
calculată trebuie să se compare cu cea admisibilă. În funcţie de destinaţia
arborelui, valorile admisibile sunt diferite.
255
Cap.5. Arbori

De exemplu, la podurile rulante 0 = 0,2500,350 pe un metru liniar.

La maşinile de găurit, arborele principal poate avea un unghi de răsucire 0
= 10 corespunzător unei lungimi de L = (2025)D (unde D este diametrul
arborelui principal).
Uneori arborele este solicitat pe lungimea lui de diferite momente de
răsucire (figura 5.3). În astfel de cazuri, deformaţia torsională totală se
calculează prin însumarea deformaţiilor parţiale:
 = 1 + 2 + 3. (5.18)

Fig.5.3
Dacă diametrul arborelui este constant, deformaţia torsională totală
va fi:
(5.19)

256
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

Dacă diametrul arborelui este variabil, expresia deformaţiei totale

este:
(5.20)

5.2.4.Verificarea arborilor la vibraţii.

5.2.4.1. Introducere
După natura şi sensul de acţiune al momentelor exterioare
perturbatoare, care pot fi forţe şi momente de torsiune, arborii pot avea
vibraţii flexionale, torsionale sau longitudinale. [16],[32],[36],[47],[88].
Dintre aceste vibraţii, numai primele două prezintă importanţă, care,
de obicei devin periculoase.
De exemplu, în timpul rotaţiei unor arbori mai subţiri şi de lungime
relativ mare, se observă că în apropierea unei valori 1 arborele îşi pierde
forma lui liniară şi axa lui începe să descrie o suprafaţă oarecare de
revoluţie.
Mărind viteza unghiulară în continuare, arborele îşi reia forma
iniţială de linie dreaptă. Apropiindu-se viteza unghiulară de 21, arborele
iarăşi va descrie o suprafaţă de revoluţie însă de altă formă. Astfel de viteze
unghiulare poartă denumirea de viteze unghiulare critice.
Coincidenţa frecvenţei oscilaţiilor factorilor perturbatori cu cea a
vibraţiilor proprii duce la rezonanţă: amplificarea vibraţiei proprii creşte
continuu şi arborele ajunge la rupere.
Aşadar, nu este permis ca arborele sa se rotească cu turaţia critică şi
nici măcar ca turaţia lui să se apropie de aceasta.
Prin urmare, verificarea la vibraţii constă în determinarea frecvenţei
oscilaţiilor proprii ale arborelui, respectiv a turaţiei critice ncr,
corespunzătoare, pentru a constata dacă turaţia de funcţionare nu coincide
sau nu este prea apropiată de aceasta

257
Cap.5. Arbori

Vibraţiile flexionale sau transversale îşi pot avea originea în cauze

diferite: lipsa de precizie în executarea şi montarea arborelui, defecte de
material, de execuţie sau de centrare a organelor montate pe arbore, etc. Un
arbore cu secţiune variabilă, sub acţiunea mai multor sarcini concentrate şi
parţial uniform repartizate, posedă din punct de vedere teoretic, un număr
infinit de frecvenţe proprii. Importanţa practică prezintă însă numai prima
frecvenţă proprie, foarte rar a doua sau a treia.
Vibraţiile torsionale apar în acele situaţii când momentele de
torsiune se aplică brusc, de exemplu în cazul când electromotorul care pune
în mişcare arborele este pornit sau oprit brusc. De asemenea, vibraţiile
torsionale apar şi atunci când asupra arborelui acţionează periodic, cum ar fi
cazul arborelui pe care este fixată manivela unui mecanism bielă-manivelă.
În acest caz poate avea loc fenomenul de rezonanţă(frecvenţa forţei
perturbatoare poate coincide cu frecvenţa vibraţiilor proprii).
Fenomenului de vibraţii îi este caracteristic faptul că energia
potenţială se transformă periodic în energie cinetică şi invers. Timpul în
care acest fenomen se repetă poartă denumirea de perioadă, iar numărul de
perioade în unitatea de timp se numeşte frecvenţă.
Vibraţiile longitudinale îşi au originea în acţiunea periodică a unor
forţe axiale: Este cazul arborilor solicitaţi la tracţiune sau compresiune. De
data aceasta, forţele elastice de restabilire sunt mari în comparaţie cu masa
oscilantă, rezultă că perioada oscilaţiei proprii este scurtă, asemenea vibraţii
nu sunt periculoase.

5.2.4.2. Calculul turaţiei critice flexionale

A. Arbore vertical cu masă proprie neglijabilă, solidar cu un disc

cu masă m excentricitate e. Se consideră un arbore vertical
simplu de masă neglijabilă, rezemat în două puncte, la mijlocul
căruia este solidarizat un disc cu masa m (figura 5.4).

258
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

Din motivele prezentate

mai sus, discul are o
excentricitate e faţă de axa
geometrică a arborelui, a cărui
mărime depinde de precizia
echilibrării. În figura 5.4. s-au
utilizat următoarele notaţii:
S – centrul de greutate al
discului;
e – excentricitatea
discului faţă de axa de rotaţie;
fdin – săgeata dinamică;
Fig.5.4 ρ – săgeata
finală(maximă) dată de suma
dintre e şi fdin:
ρ = e + fdin (5.21)
În timpul rotaţiei arborelui cu viteza unghiulară , va lua naştere
forţa centrifugă Fc, care, încărcându-l, va provoca săgeata dinamică fdin.
Creşterea continuă a săgeţii dinamice este împiedicată de forţele elastice
interne ale arborelui Fe = c  fdin unde c este rigiditatea arborelui , dată de

relaţia: . În momentul echilibrării forţelor elastice şi centrifuge se

poate scrie relaţia:

Fc = Fe (5.22)
Prin urmare:
m2=cfdin (5.23)
dar ţinând seama de expresia 5.21, relaţia 5.23 devine:
m(fdin + e)2=cfdin (5.24)
de unde rezultă în urma calculelor:
(5.25)

259
Cap.5. Arbori

La rupere săgeata devine infinit de mare adică: fdin când c-

m =0
2

Rezultă că:
(5.26)

Se observă identitatea expresiei de mai sus, cu pulsaţia proprie,

această viteză unghiulară purtând denumirea de viteză unghiulară critică.
Turaţia critică rezultă din relaţia (5.26) ştiind că: :
(5.27)

Observaţii:
1. Centrul de greutate S al masei m de pe arbore se roteşte în jurul
axei lui geometrice, indiferent dacă arborele este vertical, orizontal sau
înclinat aşa cum se va arăta mai departe. Turaţia critică nu este influenţată
de această poziţie.
2. Poziţia simetrică a discului asigură deplasarea lui paralelă cu el
însuşi, la apariţia săgeţii fdin. Dacă discul nu este fixat exact la mijlocul
arborelui, o dată cu producerea săgeţii, discul se înclină, dând naştere la
momente giratorii care modifică rezultatele. Cum practic săgeţile sunt
reduse, efectul acestor momente poate fi neglijat.
3. Ipoteza simplei rezemări a arborelui nu corespunde totdeauna în
practică. La săgeţile mari din apropierea turaţiei critice, datorită înclinărilor
în reazeme, lagărele exercită un efect de încastrare, care măreşte rigiditatea
sistemului, ridicând turaţia critică.
4. Calculul nu ia în considerare frecările de lagăre sau cele cu mediul
exterior, deoarece în general influenţa lor este redusă.

260
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

5. Din analiza expresiei turaţiei critice ncr, nu apare influenţa

excentricităţii e. Prin urmare, turaţia critică, rămâne aceeaşi, indiferent dacă
discul este mai bine sau mai puţin bine echilibrat.
B. Cazul arborelui vertical cu masă neglijabilă având un disc de masă
m.

Fig.5.5
Fie arborele situat orizontal (figura 5.5) pe două reazeme, iar în
mijlocul lui este fixat un disc cu greutate G(foarte subţire şi omogen) a cărui
centru de greutate se află la distanţa e de axa arborelui. Discul fiind fixat pe
arbore fără înclinare, rezultă: Ixy = Iyz = 0; Mix = Miy = 0.
Aşadar, la o rotaţie uniformă, va exista doar forţa centrifugă de
inerţie Fi, deoarece Mix= Ix =0.
Se presupune, la început, că arborele este în repaus. În acest caz,
datorită greutăţii G apare săgeata statică notată cu fst. Sarcina G este direct
proporţională cu săgeata fst:
G = c  fst (5.28)
unde c este constanta elastică a arborelui.
Luând în considerare excentricitatea e (figura 5.6.a) care determină
poziţia centrului de greutate faţă de linia elastică AOB, rezultă că în cazul
rotaţiei uniforme a arborelui, săgeata depinde de două forţe: forţa de
greutate G şi forţa centrifugă de inerţie Fi (deoarece centrul de greutate nu
este pe axa de rotaţie).

261
Cap.5. Arbori

a)
b)
Fig.5.6
Prin urmare, săgeata totală ftot, care apare în timpul mişcării, este mai
mare decât săgeata statică fst. Se pune acum problema determinării valorii
săgeţii totale ftot, ştiind că aceasta depinde de forţa centrifugă de inerţie Fi,
iar mărimea acestei forţe depinde de săgeata totală ftot.
În situaţia când arborele este deformat cu săgeata ftot, axa arborelui
nedeformat AB nu mai este axă de rotaţie a arborelui. În figura (5.6,b)
punctul O’ reprezintă proiecţia axei arborelui nedeformat pe planul discului,
punctul O” este punctul de intersecţie a axei reale de rotaţie cu planul
discului, iar O este punctul de intersecţie a axei arbore lui deformat cu
planul discului.
În timpul mişcării de regim, forţa elastică Fel, restabilizatoare, care
apare datorită deformaţiei arborelui are suportul OO’, fiind dirijată spre O’.
Această forţă trebuie să echilibreze atât forţa centrifugă de inerţie Fi situată
pe dreapta O”O, având sensul de la O” la O şi cu punctul de aplicaţie în C.
Forţa elastică Fel, este proporţională cu săgeata totală ftot = OO’.
Prin urmare:
Fel = c ftot (5.29)
Atribuind caracter vectorial săgeţii ftot aceasta se descompune în două
componente:
şi

262
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

adică:
(5.30)
Ţinând cont că: F = c f ; F = c  f şi având relaţia (5.29) se poate scrie
vectorial:
(5.31)
În timpul mişcării de regim, din condiţia de echilibru a forţelor
rezultă:
Fi = F (5.32)
G = F = c  f
Dar cum G = c  fst rezultă din a două relaţie a ecuaţiei (5.32) că: fst = f.
Aşadar, rezultă de aici că axa de rotaţie reală a arborelui deformat coincide
cu axa arborelui deformat static sub acţiunea greutăţii G. Înlocuind în prima
relaţie (5.32), valoarea forţei de inerţie Fi = m2(f + e) se obţine:
m2(f + e) = c  f (5.33)
sau:
(5.34)

unde fdin este săgeata dinamică, obţinând astfel aceeaşi relaţie ca în cazul
precedent (relaţia 5.25).
Pe baza celor expuse se poate scrie că:
(5.35)
Valorile maxime şi minime ale săgeţii totale sunt:
(5.36)

Ţinând cont de egalităţile: şi relaţia (5.26) prezentată în

cazul arborelui vertical, devine:

263
Cap.5. Arbori

de unde rezultă:
(5.37)

Când condiţiile funcţionale impun săgeţi mici, rezultă valori ridicate

pentru turaţia critică. Prin înlocuirea valorii în expresia săgeţii

dinamice dată de relaţia 5.25 şi anume: ,se obţine:

şi efectuând calculele se obţine în final expresia:

(5.38)

sau trecând la turaţii expresia:

(5.39)

Reprezentarea grafică a variaţiei acestor expresii este dată în figura

5.7.
În urma analizei expresiei săgeţii dinamice scrisă sub forma dată
de relaţia 5.38 sau 5.39 se desprind o serie de concluzii importante
prezentate mai jos :

1. Cazul când arborele este în repaus:  = 0, n = 0, deci

şi fdin = 0 (figura 5.8);

264
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

Fig.5.7

Fig.5.8

2. Cazul  1 deci   cr, respectiv n  ncr. Rezultă că  0,

adică fdin şi e cu acelaşi sens. :  = fdin + e. Arbore rigid, în regim subcritic

de funcţionare.

3. Cazul = 1 sau  = cr, respectiv n  ncr. Rezultă că 

şi fdin , situaţia când arborele intră în rezonanţă – situaţie cunoscută a

turaţiei critice – arborele se rupe.

265
Cap.5. Arbori

4. Cazul  1 deci   cr, respectiv n  ncr. Rezultă că 

0, deci săgeata dinamică fdin şi excentricitatea e au semne contrare. Raza de

rotaţie:  = fdin – e, ceea ce înseamnă că poziţia centrului de greutate C, dacă
se analizează figura 5.6,b se situează între punctele O şi O’ adică apare
fenomenul de autocentrare. Cazul arborelui elastic, în regim de funcţionare
deasupra turaţiei critice.

5. Cazul 0 sau  respectiv n. Raportul

adică .
Cu alte cuvinte, creşterea turaţiei peste valoarea critică, săgeata
dinamică scade şi tinde spre valoarea – e, deci arborele se autocentrează
(figura 5.9), iar lagărele se descarcă.
Punctul C din figura 5.6,b coincide cu punctul O”. Procesul de
autocentrare este folosit în rezolvarea problemelor constructive, arborele
elastic constituind o soluţie economică.
În practică, pentru o mai mare siguranţă, se delimitează domeniul
turaţiilor critice astfel:
- pentru arbori rigizi, n  0,66 ncritic;
- pentru arbori elastici, n  (1,5-2) ncritic.
În cazul când 0,66 ncritic  n  (1,5-2) ncritic , (porţiunea haşurată din
diagrama fig. 5.9.), arborii pot intra în rezonanţă. Acest domeniu trebuie
evitat.
În situaţia arborilor elastici, se recomandă ca trecerea peste turaţia
critică să se facă rapid şi, prin măsuri constructive, să se limiteze
amplitudinea vibraţiilor în perioada de rezonanţă.
În realitate, la trecerea prin turaţia critică, există un decalaj în timp
între momentul în care este atinsă viteza unghiulară critică şi apariţia săgeţii
dinamice maxime, respectiv a amplitudinii maxime a oscilaţiilor de
încovoiere.

266
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

Fig.5.9
Cercetările au dovedit că mărimea săgeţii dinamice fdin max,
proporţională ca excentricitatea e şi cu cr, este invers proporţională cu
rădăcina pătrată a acceleraţiei unghiulare din apropierea punctului
critic, după o relaţie de forma:
(5.40)

Cu cât se trece mai repede peste turaţia critică, amplitudinea

oscilaţiilor de încovoiere scade, timpul fiind prea scurt pentru apariţia
săgeţilor mari. Cu atât mai puţin periculoasă devine această trecere, dacă se
prevăd tampoane limitatoare ale săgeţilor.
6. În cazul când e = 0, din relaţia (5.34) rezultă că şi fdin = 0. În acest
caz centrifuga de inerţie Fi = m2(fdin + e) = 0,ceea ce este foarte important,
deoarece demonstrează că deformaţia statică a arborelui fst nu provoacă
sarcini dinamice în cazul când arborele este perfect echilibrat (e = 0).
C. Calculul turaţiei critice a arborilor de masă neglijabilă, încărcaţi
cu mai multe sarcini.
Pentru determinarea turaţiei critice se foloseşte principiul conservării
energiei.

267
Cap.5. Arbori

Dacă fi este săgeata în dreptul forţei Fi (figura 5.10), în ipoteza că

fibra medie deformată în stare de repaus reprezintă limita vibraţiilor ce iau
naştere în timpul rotirii, energia potenţială a arborelui în această poziţie este:
(5.41)

unde Fi este greutatea proprie a unui disc.

Fig.5.10
În ipoteza vibraţiilor armonice, deplasările sarcinilor fi variază în
timp după o lege de forma:

Fi(t) = fi sin  t. (5.42)

unde t este timpul, iar  - viteza unghiulară sau pulsaţia vibraţiilor.
Viteza de deplasare a centrului unui disc este:
(5.43)
fi cos t

Valoarea maximă a vitezei se obţine în momentul în care fibra medie

a arborelui trece prin poziţia A – B. Din relaţia 5.43 se observă că viteza este
maximă când cos t = 1:
vi max = fi (5.44)
Când fibra medie trece prin poziţia A –B , energia potenţială devine
nulă, iar energia cinetică are valoarea maximă, deci întreaga energie
potenţială s-a transformat în energie cinetică. Pe baza legii conservării
energiei se poate scrie:
Lp = L c (5.45)
268
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

unde Lc este energia cinetică maximă şi are valoarea:

(5.46)

Înlocuind în egalitatea (5.45) relaţiile (5.41 şi 5.46) se deduce pulsaţia

critică, respectiv turaţia critică:
(5.47)

5.2.4.3. Calculul turaţiei critice torsionale

Fenomenul de rezonanţă care duce la pericolul de rupere a arborelui,
se produce şi atunci când frecvenţa oscilaţiilor momentului de răsucire
coincide cu frecvenţa proprie a arborelui. Pentru calculul turaţiei critice
torsionale, se înlocuieşte sistemul real cu un sistem cu un număr redus de
mase.
1. Calculul arborelui cu diametru constant, cu un singur disc
oscilant.
Sub acţiunea momentului de răsucire Mt, dat de volantul fixat la unul
din capete, arborele încastrat rigid la celălalt capăt se răsuceşte cu unghiul

(figura 5.11).

În momentul dispariţiei acestui moment, intervine efectul cuplului de

sens contrar, dat de forţele elastice din arbore. Ecuaţia diferenţială a mişcării
oscilante care se produce este:
(5.48)

a cărei soluţie are forma:

= A cost + B sint =0 (5.49)

269
Cap.5. Arbori

Fig.5.11
S-a notat aici cu I – momentul de inerţie al masei volantului, iar cu c,-
rigiditatea arborelui dată de relaţia :
(5.50)

Dubla diferenţiere a expresiei (5.49) şi introducerea rezultatului în

relaţia (5.48) duce la relaţia cunoscută:
(5.51)

Pentru un volant cu diametrul de inerţie Di,

(5.52)

relaţie în care Gv înseamnă greutatea volantului şi g – acceleraţia

gravitaţională.
Dacă în expresia generală a momentului de inerţie al masei oscilante:
,
în care dm este un element de masă la distanţa  faţă de axă, se înlocuieşte
raza de inerţie i = 1, se obţine:
I = m ,,
m , având denumirea de masă redusă.

270
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

Dacă arborele are diametre în trepte d1, d2, ….., dn, pe lungimile
corespunzătoare l1, l2, …., ln, luând ca diametru de bază d1 pentru arborele
echivalent şi aplicând în mod logic relaţiile:

deformaţia arborelui are mărimea:

(
5.53)

2. Arborele cu diametru constant şi cu două discuri oscilante.

Discurile cu diametrele D1, D2 şi momentele de inerţie I1, I2 se află la
distanţa l(fig. 5.12). Aplicarea ecuaţiei momentelor de mişcare duce la
concluzia că cele două mase nu pot oscila decât una contra celeilalte, şi deci
la constatarea existenţei unui punct de repaus pe axa arborelui(secţiune
neutră n-n, la distanţele l1, l2 faţă de cele două mase). Ca urmare, pentru
fiecare parte de arbore cu rigiditatea şi se poate scrie:

(5.54)

şi I1l1 = I2l2 = I2(l - l1) sau

(5.55)

Ţinând seama că:

şi ,

271
Cap.5. Arbori

în care G este modulul de elasticitate transversală şi modulul de

inerţie polar al arborelui, din relaţiile (5.54) şi (5.55) se deduce:

sau
(5.56)

Fig.5.12
Momentele de inerţie masice I1 şi I2 pot fi înlocuite prin masele
reduse şi .

5.3. LAGĂRE CU ALUNECARE

5.3.1. Caracterizare, elemente constructive

Lagărele cu frecare de alunecare sau cu alunecare, sunt organe de
sprijin, care, prin intermediul suprafeţelor în contact în mişcare relativă de
alunecare, preiau forţele radiale şi axiale ale unui arbore, permiţându-i
acestuia mişcări de rotaţie sau de oscilaţie.

272
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

În practică se întâlnesc foarte multe tipuri de lagăre cu alunecare, care,

în funcţie de specificul maşinii, pot fi executate ca subansamble separate sau
înglobate în corpul maşinii.
În domeniul industriei alimentare şi piscicole, lagăre de alunecare se
întâlnesc în cadrul unor utilaje prelucrătoare sau utilaje de preparare a
nutreţurilor, acolo unde distanţele dintre axele arborilor nu permit folosirea
lagărelor de rostogolire. Totodată, se utilizează în construcţia motoarelor cu
ardere internă folosite la ambarcaţiuni şi nave de pescuit, la coloanele
turnante ale macaralelor de bord, precum şi în alte cazuri.

Fig. 5.13
1 - corp; 2 – capac; 3 – şurub de prindere; 4 – orificiu de ungere;
5 – cuzinet; 6 – căptuşeala cuzinetului; 7 – buzunare pentru lubrifiant

În general, un lagăr este format dintr-un corp cu un alezaj, corp care

poate fi întreg, în cazul lagărelor mai simple, sau din două bucăţi în cele mai
multe cazuri. Aceste două bucăţi sunt corpul lagărului şi capacul lagărului.
De obicei, fusul, care este în mişcare de rotaţie, nu vine direct în
contact cu peretele alezajului lagărului ci prin intermediul unei piese numite
cuzinet. Cuzinetul, de regulă executat dintr-un material antifricţiune, poate fi
o simplă bucşă sau o piesă specială, executată din două jumătăţi în anumite
condiţii.
273
Cap.5. Arbori

Cuzinetul este elementul principal al lagărului deoarece el vine în

contact cu fusul în timpul funcţionării.
Cuzinetul se execută din două bucăţi având forma din figură.
Pentru a se împiedica rotaţia cuzinetului în lagăr, suprafaţa sa
exterioară este prevăzută cu teşituri longitudinale, iar pentru împiedicarea
deplasării axiale, la cele două capete este prevăzut cu gulere.
De regulă, cuzineţii sunt căptuşiţi cu un material antifricţiune care are
rolul de a realiza un coeficient de frecare mic, de a amortiza şocurile şi
vibraţiile în funcţionare Această căptuşeală se aplică în cuzinet prin turnare,
dacă este vorba de un strat mai gros, sau prin electrometalizare dacă este un
strat mai subţire.
În cazul căptuşelii turnate, pentru a se împiedica desprinderea şi
alunecarea faţă de cuzinet, în alezajul acestuia sunt prelucrate canale
longitudinale în formă de coadă de rândunică. La căptuşeala aplicată prin
metalizare nu este necesar acest lucru deoarece aderenţa este mai puternică.
În alezajul căptuşelii se prelucrează canale, ca cele din figură,
necesare pentru depozitarea unei cantităţi de ulei ce se va distribui în lagăr.

5.3.2. Clasificare
Lagărele de alunecare se clasifică după următoarele criterii:
a) După direcţia sarcinii exterioare:
- lagăre radiale;
- lagăre axiale;
- lagăre radial-axiale.
b) După forma suprafeţei de frecare:
- lagăre plane;
- lagăre cilindrice;
- lagăre conice;
- lagăre sferice.
c) După modul de mişcare de rotaţie:
- lagăre cu mişcare de rotaţie completă;

274
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

- lagăre cu mişcare oscilantă.

d) După modul de realizare a ungerii:
- lagăre cu ungere hidrostatică;
- lagăre cu ungere hidrodinamică;
- lagăre cu ungere combinată.
e) După sistemul de alimentare cu lubrifiant:
- lagăre cu ungere prin presiune (cu pompă de ulei);
- lagăre cu ungere fără presiune (prin capilaritate);
- lagăre cu ungere prin cădere liberă (prin antrenare mecanică);
- lagăre cu autolubrifiere (prin proprietăţile materialului).

5.3.3. Materiale şi tehnologie

Corpul lagărului se realizează din fontă sau din oţel. prin turnare sau
din semifabricat laminat, prin prelucrări mecanice.
Cuzineţii se execută din fontă sau oţel, prin turnare sau prin matriţare
(în cazul oţelului).
Căptuşeala este dintr-un material denumit în general compoziţie de lagăr,
metal alb sau babit, care conţine staniu, plumb, stibiu şi cupru. Acesta se
aplică prin turnare în cuzinet, fixându-se de acesta datorită canalelor
prelucrate în formă de coadă de rândunică, apoi se prelucrează la interior
prin aşchiere pe strung şi se rectifică.
Pentru condiţii mai grele de lucru, cum sunt cele din cazul motoarelor
termice, se folosesc compoziţii pe bază de argint, care se aplică pe cuzinet
într-un strat de până la 0,05 mm, prin electrometalizare.
Pentru economisirea materialelor neferoase, se construiesc şi cuzineţi din
materiale metalo-ceramice obţinute prin sinterizarea pulberilor din fier,
bronz, grafit, din lemn îmbibat cu diverse răşini, din mase plastice de tipul
textolitului, polimerilor cu fluor şi din alte materiale.
Între fus şi cuzinet trebuie să existe un joc care să permită realizarea
mişcării şi a unei pelicule de lubrifiant de grosime corespunzătoare, ţinând
seama de temperatura de regim.

275
Cap.5. Arbori

5.3.4. Elemente de calcul pentru lagărele cu alunecare

Dimensiunile principale funcţionale d şi l ale unui lagăr, sunt cele
calculate la fusuri. Celelalte dimensiuni se aleg constructiv în funcţie de
acestea şi eventual se verifică în cazurile mai importante ca siguranţă.
Pentru calculul corpului şi capacului se consideră acestea ca grinzi simplu
rezemate, încărcate cu forţă distribuită F ca în figură.

Fig. 5.14
Corpul lagărului se verifică la încovoiere în secţiunile I-I şi II-II:
(5.57)

Capacul se verifică la încovoiere în secţiunea III-III.

276
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

(5.58)

În aceste formule, Wz se calculează în funcţie de tipul şi

caracteristicile geometrice ale secţiunilor respective.
Valorile orientative ale rezistenţelor admisibile se adoptă astfel:
σai = 25 ... 30 MPa, pentru fontă;
σai = 30 ... 50 MPa, pentru oţel turnat;
σai = 40 ... 60 MPa, pentru oţel laminat.

5.4. LAGĂRE CU ROSTOGOLIRE

5.4.1. Caracterizare
În cazul lagărelor cu rostogolire, suprafaţa fusului nu vine în contact
direct cu cuzinetul ca în cazul lagărelor cu alunecare, ci între fus şi lagăr
există corpurile de rostogolire, care realizează o frecare de rostogolire între
fus şi lagăr.
Aceste corpuri de rostogolire, în majoritatea cazurilor, nu sunt puse
între fus şi lagăr, ci fac parte dintr-un ansamblu numit rulment.
Rulmentul este un ansamblu format din două inele prevăzute cu
şanţuri circumferenţiale, denumite căi de rulare, în care circulă corpurile de
rostogolire. Corpurile de rostogolire sunt distanţate unul faţă de altul şi
menţinute la distanţă de către colivia rulmentului.
În figura 5.15 sunt prezentate trei tipuri mai reprezentative de rulmenţi, cu
părţile lor componente.
Faţă de lagărele cu alunecare, rulmenţii au următoarele avantaje:
- frecări mici, în special la porniri şi opriri, când la lagărele de
alunecare nu apare încă efectul hidrodinamic;
- consum mic de lubrifiant, în unele cazuri, completările făcându-se
după luni sau ani de funcţionare;
- întreţinere simplă şi comodă, constând numai din controale
periodice şi înlăturarea impurităţilor din jurul lagărului;
277
Cap.5. Arbori

- joc radial mic, ce duce la o centrare precisă;

- gabarit axial mai redus;
- înlocuire relativ uşoară, fiind interschimbabili;
- nu necesită rodaj.

Fig. 5.15
a) rulment radial cu bile; b) rulment radial-axial cu role conice; c) rulment
axial cu bile

Ca dezavantaje se pot evidenţia următoarele:

- gabarit radial mai mare;
- sunt mai zgomotoşi în funcţionare;
- suprasarcinile din funcţionare produc micşorarea durabilităţii;
- se montează mai greu în lagăre intermediare;
- necesită execuţie şi montaj de mare precizie şi o suprafaţă perfect
lustruită, ceea ce ridică costul fabricaţiei;
- au capacitate redusă de amortizare a zgomotului şi vibraţiilor.

278
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

5.4.2. Clasificarea şi simbolizarea rulmenţilor

Rulmenţii se clasifică în mai multe categorii, după mai multe criterii:
a) După direcţia sarcinii principale:
- rulmenţi radiali α = 0;
- rulmenţi radial-axiali 0< α < 45o;
- rulmenţi axial-radiali 45o < α < 90o;
- rulmenţi axiali α = 90o.
b) După forma corpurilor de rostogolire:
- rulmenţi cu corpuri de rostogolire sferice (cu bile);
- rulmenţi cu corpuri de rostogolire cilindrice (role
cilindrice);
- rulmenţi cu corpuri de rostogolire tronconice (role conice);
- rulmenţi cu corpuri de rostogolire bombate (role butoi);
- rulmenţi cu corpuri de rostogolire cilindrice lungi (cu ace).
c) După numărul rândurilor corpurilor de rostogolire:
- rulmenţi cu un singur rând;
- rulmenţi pe mai multe rânduri (2, 3 sau 4).
d) După dimensiuni:
- cu diametrul exterior variabil la acelaşi diametru interior
(seria de diametre):
- seria suprauşoară;
- seria foarte uşoară;
- seria uşoară;
- seria mijlocie;
- seria grea;
- cu lăţimea variabilă la aceleaşi diametre (seria de lăţimi):
- seria îngustă;
- seria normală;
- seria lată;
- seria foarte lată;

279
Cap.5. Arbori

e) După precizia de execuţie:

- precizie normală P0;
- precizie ridicată P6;
- precizie înaltă P5;
- precizie precisă P4;
- precizie foarte precisă P2.

Simbolizarea rulmenţilor
Simbolul este compus dintr-un grup de cifre care reprezintă simbolul
de bază şi un alt grup de cifre şi litere care reprezintă simbolul suplimentar
(STAS 1679-75). Simbolul de bază cuprinde:
- simbolul seriei rulmentului - format din trei grupe de câte două sau
o cifră, din care prima grupă reprezintă simbolul tipului, a doua grupă seria
de diametre şi a treia seria de lăţimi;
- simbolul alezajului - este indicat prin ultimele două cifre din
simbolul de bază astfel: pentru diametrele cuprinse între 0,6 şi 9 mm se scrie
valoarea diametrului în mm; pentru diametrele cuprinse între 10 şi 17 mm
sunt simboluri separate (00 - 10 mm; 01 -12 mm; 0 2 - 1 5 mm; 0 3 - 1 7
mm); pentru diametrele cuprinse între 20 şi 480 mm, simbolul este un
număr ce reprezintă d/5 (mm); pentru diametrele peste 500 mm se scrie
valoarea diametrului, separată de restul simbolului printr-o linie oblică.
Simbolul suplimentar se referă la material, unele părţi componente
modificate sau în plus, precizie de execuţie şi caracteristici speciale
constructive.
5.4.3. Materiale şi tehnologie
Materialele folosite în construcţia rulmenţilor sunt oţeluri speciale de
înaltă rezistenţă, care prezintă tenacitate ridicată şi rezistenţă la uzură. O
condiţie în tehnologia rulmenţilor este puritatea şi uniformitatea structurii
materialului.

280
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

Inelele se execută prin forjare în matriţă, după care urmează

prelucrarea prin aşchiere, tratament termic de călire, rectificare şi lustruire în
regiunea căilor de rulare.
Corpurile de rostogolire se taie din semifabricat laminat şi prin forjare
în matriţă se ajunge la forma brută, care apoi este prelucrată prin aşchiere,
supusă tratamentului termic de călire, urmat de rectificare şi lustruire.
Atât între operaţiile de prelucrare, cât şi la sfârşit, este exercitat un
control riguros al dimensiunilor pieselor, cât şi al calităţii suprafeţelor
acestora.

5.4.4. Calculul în vederea alegerii rulmenţilor

Deoarece rulmenţii sunt standardizaţi, interschimbabili, calculele de
rezistenţă ale elementelor lor componente fac obiectul preocupării
fabricanţilor, pe beneficiari interesându-i modul de alegere a rulmentului
potrivit condiţiilor de mediu şi solicitarea din timpul funcţionării.
Pentru alegerea rulmenţilor trebuie cunoscute următoarele date:
- sarcina radială Fr şi sarcina axială Fa;
- turaţia de funcţionare n;
- perioada de funcţionare Lh;
- mediul de lucru;
- caracterul sarcinii (dinamică sau statică);
- inelul care se roteşte.
Etapele de calcul:
a) Se întocmeşte schema de montaj a rulmenţilor pe arbori, care
poate fi una din cele de mai jos, în funcţie de direcţia sarcinii.
Schema (a) se adoptă când sarcina are direcţie radială, iar celelalte,
când direcţiile sunt şi radiale şi axiale.
În cazul folosirii rulmenţilor la care contactul rolelor cu inelele este
neparalel cu axa arborelui, aceştia introduc forţe axiale interioare date de
poziţia liniei de contact.

281
Cap.5. Arbori

Dacă se adoptă schema (d), se observă că forţa axială suplimentară dată de

rulment este:
(5.59)
care practic se poate calcula cu relaţia:
(5.60)
unde coeficienţii se iau: 1,21 pentru rulmenţii cu bile şi 1,26 pentru
rulmenţii cu role.
Deoarece unghiul α diferă în cataloagele de rulmenţi, se recomandă
pentru calculul forţei F'a relaţia:
(5.61)

unde Y este coeficientul axial al rulmentului, care este în funcţie de tipul de

rulment care se propune a fi ales şi se alege în funcţie de raportul ,
care se compară cu un număr e din catalog, specific fiecărui tip de rulment.
Pentru rulmenţii radiali şi radial-axiali, valoarea numărului e este:
(5.62)
Dacă arborele este încărcat cu forţa exterioară Fae, se consideră că este
preluată de către un singur rulment, în acest caz, forţele calculate, conform
figurii, vor fi:
(5.63)

b) Se calculează portanţa radială echivalentă:

282
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

(5.64)
unde: X este coeficient radial al rulmentului ales din catalog pentru tipul de
rulment, tot în funcţie de raportul , comparat cu e.
Pentru rulmenţii radiali, când Fa = 0, X = 1 şi Y = 0.
V - factor cinematic, care se alege în funcţie de inelul care se roteşte şi
anume:
dacă se roteşte inelul interior V = 1, iar dacă se roteşte inelul exterior V =
1,2.
Kd - factor dinamic (1,1 ... 1,2);
Kt - factor de temperatură (1,1 ... 1,15).
Factorii Kd şi Kt, se introduc atunci când sarcinile se aplică prin şocuri,
schimbări bruşte de direcţie şi când temperatura de funcţionare este mai
mare decât cea ambiantă.
c) Se calculează capacitatea dinamică de încărcare a rulmentului C.

Aceasta se calculează din raportul , unde:

(5.65)

în care L10 este durabilitatea nominală a rulmentului, care se calculează cu

formula:
(5.66)

iar p este exponent care depinde de felul contactului între corpurile de

rostogolire şi inele, având valorile:
p = 3 pentru contact punctiform - rulmenţi cu bile;
p = 3,3 pentru contact liniar - rulmenţi cu role.
(5.67)

sau:
283
Cap.5. Arbori

(5.68)

d) În funcţie de diametrul arborelui d se alege un rulment care are

capacitatea efectivă mai mare decât capacitatea calculată.
Dacă rulmenţii funcţionează la turaţie joasă, scoaterea lor din
funcţiune se va datora deformaţiilor mari şi nu oboselii. În aceste cazuri,
aceştia se aleg pe baza capacităţii statice de încărcare C0:
(5.69)
fs este factor de siguranţă având valoarea cuprinsă între 1,25 ... 1,5;
P0 este portanţa statică echivalentă, care se calculează cu relaţia:

(5.70)
în care X0 este coeficient radial şi Y0 coeficient axial pentru calculul
portanţei statice echivalente, existente în tabele în funcţie de tipul de
rulment.

5.4.5. Noţiuni privind montarea şi demontarea rulmenţilor

Montarea rulmenţilor se face în aşa fel încât să nu împiedice cu nimic
buna funcţionare a acestora, în sensul menţinerii unui anumit joc între
corpurile de rulare şi căile de rulare, necesar funcţionării.
Inelul interior al rulmentului se montează pe arbore în sistemul de
ajustaje cu alezaj unitar, deci fără prelucrarea inelului rulmentului.
Inelul exterior se montează în carcasă în sistemul de ajustaje cu arbore
unitar, deci fără prelucrarea inelului rulmentului.
Dimensiunile de montaj ale arborelui şi alezajului carcasei trebuie astfel
realizate încât să formeze ajustajele dorite.
În cazul când se roteşte inelul interior al rulmentului, între acesta şi arbore
se va realiza un ajustaj cu strângere, iar între inelul exterior şi carcasă un
ajustaj intermediar până la joc alunecător, pentru a realiza o uzură uniformă
a căii de rulare a acestuia.
284
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ

În cazul când se roteşte inelul exterior şi cel interior este fix, se realizează
un ajustaj cu strângere între inelul exterior şi carcasă şi un ajustaj
intermediar între inelul interior şi arbore.

Fig. 5.16
Montajul practic al rulmentului, cu strângere pe arbore, se
realizează prin batere la rece, în cazul unor strângeri mai mici şi prin
încălzirea în baie de ulei sau electric a inelului rulmentului şi
introducerea pe arbore cu un joc mic, în cazul unor strângeri mai mari
Montajul cu strângere în carcasă se realizează prin batere pentru
strângeri mici şi dimensiuni mici, iar în cazul dimensiunilor mari se
utilizează metoda prin răcirea inelului în bioxid de carbon sau azot lichid şi
introducerea, în aceste condiţii, cu un uşor joc.
Demontarea rulmenţilor se execută în aşa fel încât să nu se deterioreze
arborele şi carcasa. În cazul în care rulmentul este uzat şi nu se va mai
285
Cap.5. Arbori

folosi, se pot folosi metode de forţare prin lovituri, având grijă să nu se

deterioreze arborele şi carcasa. În cazul când rulmentul se refoloseşte, se vor
utiliza numai metode de extragere cu prese cu şurub, care să nu transmită
forţa prin corpurile de rulare

286