Jupiter

 Jupiter este a cincea planetă de la Soare și cea mai mare

din Sistemul Solar. Este un gigant gazos cu o masă de o miime din cea
a Soarelui, dar de două ori și jumătate decât masa totală a tuturor
celorlalte planete din Sistemul Solar.
 Jupiter este unul dintre cele mai strălucitoare obiecte vizibile cu
ochiul liber pe cerul nopții și a fost cunoscut civilizațiilor antice încă
de pe vremea istoriei înregistrate. Este numit după zeul
roman Jupiter. Când este privit de pe Pământ, Jupiter poate fi
suficient de luminos pentru ca lumina sa reflectată să arunce
umbre, și este în medie cel de-al treilea obiect natural ca strălucire
pe cerul nopții după Lună și Venus.
 Jupiter este formată din trei sferturi de hidrogen și un sfert
din heliu. Poate avea un nucleu stâncos din elemente mai grele, dar la
fel ca celelalte planete gigante, lui Jupiter îi lipsește o suprafață
solidă bine definită. Datorită rotației sale rapide, forma planetei
este cea a unui elipsoid de rotație (mai turtit la poli și mai bombat la
ecuator). Atmosfera exterioară este vizibil segregată în mai multe
benzi la latitudini diferite, rezultând turbulențe și furtuni de-a
lungul granițelor lor de interacțiune. Cel mai cunoscut detaliu al
suprafeței sale este Marea Pată Roșie descoperită în secolul al
XVII-lea cu un telescop, care este un anticiclon cu diametrul mai
mare decât diametrul Pământului. Planeta are inele greu vizibile și
o magnetosferă puternică. Jupiter are 79 de satileți
cunoscuți printre care se numără cei patru sateliții
galileeni descoperiți de Galileo Galilei în 1610. Ganymede, cel mai
mare dintre aceștia, are un diametru mai mare decât planeta Mercur.
 Pioneer 10 a fost prima navă spațială care a vizitat Jupiter,
apropiindu-se cel mai mult de planetă la 4 decembrie 1973;
aproximativ un an mai târziu a urmat Pioneer 11. Voyager 1 a vizitat
planeta în primăvara anului 1979, urmat de Voyager 2 în luna iulie a
 aceluiași an. Sonda spațială Galileo a ajuns la Jupiter în 1995. La
sfârșitul lunii februarie 2007, Jupiter a fost vizitat de sonda New
Horizons, care a folosit gravitația lui Jupiter pentru a-și crește
viteza și s-a îndreptat spre Pluto. Cea mai recentă sondă care
vizitează Jupiter este Juno, care a intrat pe orbită în jurul planetei
la 4 iulie 2016. Printre viitoarele ținte pentru explorarea sistemul
jupiterian se numără satelitul său Europa, pentru oceanul lichid
acoperit cu gheață.
 Masa lui Jupiter este de 2,5 ori mai mare decât masa totală a
tuturor celorlalte planete din Sistemul Solar. Este atât de masivă
încât baricentrul său cu Soarele (punctul în jurul căruia cele două
corpuri se rotesc, centrul de greutate al sistemului) este situat
deasupra suprafeței solare, la 1,068 raze solare de centrul astrului.
Diametrul lui Jupiter este de 11 ori mai mare decât Pământul, dar are
o densitate mult mai mică. Volumul lui Jupiter este de 1,321 de ori
mai mare decât volumul Pământului, iar masa sa de 318 ori mai mare
decât masa Pământului. Raza lui Jupiter este de aproximativ 1/10 din
raza Soarelui, iar masa sa este de 0,001 ori mai mare decât a
Soarelui, deci densitățile celor două corpuri sunt similare. O „masă
Jupiter” (MJ sau MJUP) este adesea folosită ca unitate pentru
determinarea masei altor obiecte, în special a planetelor
extrasolare și a piticelor cenușii. De exemplu, planeta HD 209458 b
are o masă de 0,69 MJ, în timp ce Kappa Andromedae b are o masă
de 12,8 MJ.
 Modelele teoretice indică faptul că, dacă Jupiter ar avea mult mai
multă masă decât în prezent, s-ar micșora. Pentru mici modificări de
masă, raza nu s-ar schimba în mod apreciabil, iar peste 500 M ⊕ (1,6
mase Jupiter) interiorul ar deveni mult mai comprimat sub presiunea
crescută, încât volumul său ar scădea în ciuda creșterii cantității de
materie. Din acest motiv, se crede că Jupiter este o planetă cu
diametrul maxim pe care un corp cu o astfel de compoziție și evoluție
îl poate atinge. Unele planete extrasolare au diametre mai mari, dar
sunt corpuri mult mai apropiate de stelele lor; dimensiunile mai mari
 sunt rezultatul unei temperaturi mult mai mari. Procesul de
contracție suplimentară pe măsură ce masa crește continuă până
când reacțiile de fuziune se aprind, ceea ce poate apărea în cazul
unei pitice cenușii cu o masă de aproximativ 50 de mase Jupiter. Din
acest motiv, unii astronomi numesc Jupiter o „stea eșuată”, deși nu
este clar dacă procesele asociate cu formarea planetelor, cum ar fi
Jupiter, sunt similare cu formarea mai multor sisteme stelare.
 Deși Jupiter ar trebui să fie de aproximativ 75 de ori mai masivă
pentru a fuziona hidrogenul și a deveni o stea, cea mai mică pitică
roșie are o rază cu doar aproximativ 30% mai mare decât Jupiter. În
ciuda lipsei reacțiilor termonucleare din interior, Jupiter radiază
încă mai multă căldură decât primește de la Soare; cantitatea de
căldură produsă în interiorul acesteia este similară cu radiația solară
totală pe care o primește. Această radiație suplimentară este
generată conform mecanismului Kelvin–Helmholtz prin contracție
adiabatică. În urma acestui proces, Jupiter se micșorează cu
aproximativ 3 cm pe an. După formare, Jupiter era mult mai
fierbinte și avea aproximativ de două ori diametrul său actual.

Planeta Jupiter