Hierotopia

Alexei Lidov, Creating the Sacred Space. Hierotopy

as a new field of cultural history (2015)
• Hierotopia – noțiune /domeniu de cercetare lansat în 2001 de Alexei
Lidov și colaboratorii săi (sunt însă echivalente și în alte centre de
cercetare europene sau americane)
• Termenul „hierotopie” (ierotopia) este format din două rădăcini
grecești [hieros (sacru) și topos (loc, spațiu, noțiune)], ca și multe alte
cuvinte deja consacrate în vocabularul nostru în ultima sută de ani,
printre care și termenul "iconografie". Noțiunea ar putea fi exprimată
astfel: hierotopia este crearea de spații sacre privite ca o formă
specială de creativitate și un domeniu de cercetare istorică care
dezvăluie și analizează exemplele particulare ale acelei creativități.
• Hierotopia este importantă pentru diferite domenii de cercetare, dar
are semnificație deosebită pentru istoria artei, deoarece creativitatea
însăși a constat în formarea imaginilor spațiale, unde formele
arhitecturale și imaginile sacre, vasele liturgice și gesturile rituale,
dramaturgia luminii și distribuirea miresmelor, cuvintele răsunătoare
și cântul, povestirile despre sfinți și-minunile lor au fost toate
împletite într-un singur întreg.
• Hierotopia este profund legată de studiul relicvelor și icoanelor
miraculoase. Un aspect foarte semnificativ al acestora a fost rolul pe care l-
au jucat în crearea anumite spații sacre. În multe cazuri, anumite relicve și
icoane venerabile au constituit nucleul sau pivotul în formarea unui mediu
spațial concret. Acest mediu includea forme arhitecturale vizibile și diverse
imagini permanente dar și unele elemente schimbătoare precum hainele și
vaselor liturgice, efectele de lumină și parfum, gesturi rituale și rugăciuni,
care au creat un complex spațial unic de fiecare dată.
Hierofanie – Hierotopie
• The Dramaturgy of Lighting
• Bisericile bizantine descrise ca medii de "lumină rotitoare"/ "revolving
light "
• Conform descrierii Sfintei Sofia din Constantinopol de către Pavel
Silentiarul (563 d.Hr.), un candelabru circular uriaș cu lămpi
strălucitoare de foc a dubla inelul razelor de soare de la patruzeci de
ferestre de sub cupolă. Un alt inel gigantic de lămpi a fost plasat în
jurul cornișei care desparte cupola de naosul bisericii. Discuri de
argint purtând imaginea crucii erau poziționate la capătul a o sută
cincizeci de lanțuri agățate de cupolă, în centrul cărora se afla o
lampă uriașă strălucitoare. Pantele /ambrazurile ferestrelor de sub
cupolă, încrustate cu mozaicuri aurii, serveau ca un fel de reflectoare,
oglindind lumina lunii și a stelelor și creând efectul unui nor luminos.
Toate acestea au fost concepute ca parte a unei icoane spațiale
grandioase a luminii, care includea o ierarhie complexă de zone de
lumină; cu referire la ele corpul arhitectural al bisericii era perceput
ca o scoică imensă si bogat decorată.
• It is now clear that Hagia Sophia is not simply an outstanding
architectural structure, but a great hierotopical project, a
grandiose spatial icon created by the complex dramaturgy of fi
re and light. Let us recall that – besides the sunbeams and lamp
flames – the twinkling gold of the mosaic vaults, the marble
inlay, the sparkling gold and silver of the altar, screen, ambo and
also innumerable liturgical vessels all participated in this
mystical dramaturgy.
Conceptul de „icoană spațială /
tridimensională"
Christ Pantocrator in the
cupola as a spatial icon
• ”the dome caps a central well of light”

Sf. Sofia, Kiev, 1037

• In St Sophia’s, as in any other Byzantine church,
this image is located in the centre of the church,
in the space where believers receive
communion. In other words, they receive that
same Christ in the form of consecrated bread
and wine – Christ’s Body and Blood. There is a
conjunction between that which the believer
receives in the space of the communion cup, and
that which he sees take place in the cup of the
cupola above him. (A. Lidov, Icon as Chora)
• This is a chalice made of sardonyx in a silver mount, with enamelwork
dating from the end of the tenth to the beginning of the eleventh century,
in other words from a time very close to the date of the founding of St
Sophia in Kiev. The chalices used in the liturgy in eleventh century Kiev
have not come down to us, but we may suppose that there were very
probably similar vessels. We see in this chalice the spatial, liturgical theme
when, at that moment when the believer receives communion, the image
of Christ Pantocrator (depicted in cloisonne enamel in the depths of the
cup) rises in the consecrated wine. The believer saw this same image above
him, in the cup of the cupola. A spatial linking of the two images occurred,
wonderfully illustrating the Byzantine concept of icon and iconicity in which
the icon could never be conceived as a flat picture, but always as a spatial
image.
• We should not overlook how graphically this 'all-container' aspect of
the Creator is expressed in the Pantokrator image: placed in the
concave cup of the dome he literally encompasses the world of the
beholder below. The Pantokrator in the dome is the 'wrap-around'
Christ.
• Pantocrator
• The Greek word can be translated as 'the almighty, the all-powerful, the all-ruler’, was unknown
to classical authors; it makes its first appearance in the translation of the Septuagint in the third
or second century B.C. Jewish translators putting the Old Testament into Greek coined the term
Pantokrator as the proper name of God, rendering the Hebrew expression Jahweh Adonai Sebaoth
as Kyrios ho theos ho Pantokrator. Accordingly, the earliest Christian use of the term took
Pantokrator as the name of God the Father. It was the Arian denial of Christ's divinity that
prompted Athanasius to assign the names of the Father to the Son as well, calling Christ also the
Pantokrator — an extension that theologians call the communication diomatum, or sharing of
names.
• https://www.youtube.com/watch?v=nWsUbdsXLYY
Asemănări Răsărit - Apus