ISTORIA ROMANILOR

Herodot, misteriosul părinte al istoriei

Herodot, născut în jurul anului 484 î.Hr a fost una dintre cele mai mari personalități din cultura
mondială, el inventând domeniul de studiu căruia astăzi îi spunem ”Istorie”. Primul care l-a
supranumit ”Părintele istoriei” a fost oratorul roman Cicero care îi aprecia în mod deosebit opera
intitulată simplu „Istorii”. Herodot a fost botezat însă și cu o poreclă mai puțin fastă, ”Părintele
minciunilor”, de către criticii care considerau că paginile sale nu spuneau decât povești fără
fundament. Se pare că primele reproșuri le-a primit de la atenienii nemulțumiți de modul în care a
relatat bătălia de la Maraton din 490 î.Hr. Astfel, unele familii importante se simțeau nedreptățite de
faptul că Herodot nu le menționase meritele în marea victorie împotriva Imperiului Persan.
Critici mai serioase i-au fost aduse cu privire la credibilitatea relatărilor din călătoriile sale. Un astfel
de exemplu este informația conform căreia în Persia existau furnici de mărimea unei vulpi care
împăștie pulbere de aur când sapă în pământ. Milenii a fost privită drept o fantasmagonie până când
în 1984 s-a descoperit că marmota de Himalaya, care e de mărimea unei vulpi, împăștie pulbere de
aur când își sapă vizuina iar localnicii îl adună de milenii. De asemenea, cuvântul persan pentru
„furnică de munte” se aseamnă cu cel pentru marmotă, deci Herodot nu inventase furnicile gigant,
dar neștiind persană și bazându-se pe poveștile altora, a fost „victima” unei deficiențe de traducere.
În mod evident Herodot face uneori greșeli în opera sa, dar istoriile sale sunt în continuare surse pe
care se bazează inclusiv științele auxiliare ale istoriei, precum arheologia și etnologia.

Herodot spune în prologul cărții sale că s-a născut în Halicarnas(azi sud-vestul Turciei), deși
Aristotel și Suda(text bizantin din secolul XI) ne arată că s-a născut la Thurii, o colonie grecească
din sudul Italiei. Această confuzie vine din faptul că Herodot este posibil să fi locuit acolo în tinerețe
cu familia care fugea ca urmare a politicilor tiranilor Halicarnasului. Despre viața sa nu știm prea
multe.

A călătorit în Egipt, la Cyrene(azi în Libia), în Siria, în Colhida(parte din Georgia), la Olbia(azi în

Sardinia), în Peonia(azi parte a Macedoniei) și în Macedonia antică. Și-a notat cu atenție
experiențele și observațiile din dorința, așa cum însuși spunea, ca viitoarele generații să cunoască
evenimentele istorice importante(Bătălia de la Maraton), viața cotidiană din Grecia, Egipt și Asia
Mică sau Minunile lumii antice. S-a spus că a vizitat Babilonului, dar descrierea zidurilor acestuia ne
face să credem că de fapt informația a aflat-o de la altcineva: ”Babilonul se află într-o câmpie
îngustă, are forma unui pătrat a cărui latură are 22,5 de kilometri și o circumferință de 90 de
kilometri. Niciun alt oraș nu este la fel de mare ca acesta. Este înconjurat de trei șanțuri cu apă,
urmează un zid gros de 50 de metri și înalt de 100. În vârful zidului de-a lungul marginilor sunt
construite mici turnuri (camere) cu un etaj, unul în fața celuilalt și este suficient spațiu între ele
pentru a circula un car cu patru cai. De-a lungul zidului sunt 100 de porți făcute din bronz”.

Mărturiile arheologice alături de alte descrieri din antichitate indică faptul că Babilonul nu era atât
de mare pe cât spune Herodot și nu avea un număr atât de mare de porți, ci doar opt. Stilul familiar,
ușor de citit(spre deosebire de cel al predecesorilor) al operei sale induce ideea că a vizitat toate
locurile despre care scrie, însă în unele cazuri el punepe hârtie doar informații aflate de la alții,
dându-le crezare fără a folosi rigurozitatea istoricului modern care verifică sursele sau cel puțin a
ilustrului ”urmaș” Tucidide. În cazul Babilonului, pe baza celor auzite și având în minte Teba a
Egiptului face o descriere care are mai mult legătură cu mitul decât cu realitatea. Herodot reușește în
opera sa să-l aducă pe cititor în mijlocul acțiunii, utilizând dialogul, creând personaje interesante.
Deși încearcă să fie imparțial, deseori formulează opinii subiective despre diverși oameni, varii
obiceiuri și diferite evenimente. Îl admiră pe semi-legendarul Homer, dar în mod frecvent pune la
îndoială veridicitatea Iliadei, întrebându-se de ce aheii are face un război lung și costisitor doar
pentru că o tânără și-a părăsit soțul.

Avea despre sine și despre greci o părere foarte bună, așa cum reiese din prologul ”Istoriilor”:
”Acestea sunt cercetările lui Herodot din Halicarnas pe care le publică în speranța salvării de la
decădere a memoriei faptelor oamenilor, a spune mai departe faptele mărețe ale grecilor și barbarilor
și a aminti care au fost bazele disputelor între ei”. Spre deosebire de alți autori antici(Homer înaintea
sa sau Vrigiliu după), el nu se inspiră din texte sacre și nu atribuie evenimente intervenției divine(de
exemplu războiul troian nu a avut ca bază de pornire mărul Discordiei, ci pur și simplu interesul
economic).

Respectul de sine pe care îl avea s-a manifestat cu ocazia ”publicării” Istoriilor în cadrul Jocurilor
Olimpice. În Grecia antică lucrările erau „publicate” prin citirea în fața semenilor așa cum ne
informează scriitorul Lucian din Samosata (125-180) și așa a procedat și Herodot. La Olympia el ar
fi citit toată cartea în fața unui public care a rămas pe loc o lungă perioadă și a ascultat vrajit vorbele
sale. În audiență s-ar fi aflat și Tucidide care a izbucnit în lacrimi când a auzit cuvintele grecului din
Halicarnas. Istoricul, văzând acest lucru a spus profetic:„Sufletul fiului tău tânjește după
înțelepciune”. O altă variantă a poveștii spune opusul. Herodot ar fi așteptat ca cerul să fie acoperit
de câțiva nori pentru a avea ceva umbră, nedorind să stea ca mojicul în căldura mare. Când i s-a
îndeplinit dorința tot publicul plecase…
Se știu puține despre viața lui, dar se pare că era bogat și și-a folosit averea moștenită(cu scrisul și
vasta cunoaștere a lumii nu a prea făcut bani) pentru documentare.

Talentul literar e semn că a urmat cele mai bune școli. A scris în greaca ioniană(cea din Asia Mică)
și se crede că avea oarecare impedimente în discuția cu grecii din Europa. Probabil că a petrecut
câțiva în armată ca hoplit deoarece descrierile luptelor sunt precise și spuse din punctul de vedere al
unui pedestraș. ”Istoriile” le-a retușat în colonia grecească Thurii din Italia. A trăit o perioadă și la
Atena unde se presupune că a murit de ciumă cândva în perioada 425-413 î. Hr. Faima era deja atât
de mare încât și Atena și Thurii și Pella(Macedonia) au pretins că acolo era înmormântat și i-au și
înălțat monumente.
[Link]

Cine a fost Herodot?

Istoricul şi geograful Herodot (aproximativ 485-425), născut la Halicarnas, este un grec

din Asia. Familia sa, bogată şi stimată, era în conflict cu regimul tiranului Ligdamis,
vasalul regelui Persiei şi stăpânul Halicarnas-ului. Faptul explică de ce Herodot şi-a
petrecut o parte din tinereţe în exil, la Samos. Împreună cu alţi exilaţi, se întoarce în
patrie şi alungă pe tiran. Apoi întreprinde lungi călătorii, şi anume în Egipt, la Cirene, în
Siria, la Babilon, în Colhida, la Olbia, în Peonia si în Macedonia. A locuit mult timp la
Atena şi s-a făcut cunoscut citind  în public părţi din opera sa. În 443 a luat parte la
colonizarea oraşului Turioi (noul Sybaris), iniţiativă „panelenică”, hotărâtă de Pericle şi
condusă de atenieni.

Subiectul cărţii lui Herodot intitulată Istorii este conflictul dintre greci şi barbari care a
prilejuit războaiele medice. Relatarea începe de fapt abia în cartea a şasea, deşi opera e
împărţită destul de arbitrar în nouă cărţi, fiecare purtînd numele unei Muze. Herodot vrea
sa expună mai întîi cauzele războaielor medice, dintre care cea dintâi a fost
expansionismul persan: de aceea consacră primele cinci cărţi formării imperiului Marelui
Rege. În felul acesta i se oferă prilejul să descrie diferitele regiuni ale acestui imperiu şi
obiceiurile locuitorilor, căci Herodot, ca şi Hecateu, nu desparte geografia de istorie. Îşi
spune părerea asupra formei pământului, asupra oceanelor, a revărsării periodice a apelor
Nilului, dar îl preocupă mai mult geografia umană decât geografia fizică. Cartea a doua e
consacrată în întregime Egiptului, monumentelor şi istoriei sale şi în special moravurilor
şi obiceiurilor egiptenilor. Dezvoltarea egiptologiei de la Champollion încoace a fãcut
posibilă verificarea afirmaţii lor lui Herodot şi ele au fost în general confirmate.

Într-adevar, el caută cu onestitate adevărul. Lipsit însă de spirit critic, Herodot

îngrămădeşte informaţie după informaţie, notează toate poveştile auzite ici şi colo, şi
informatorii săi nu sînt totdeauna bine informaţi. Uneori îşi exprimă totuşi îndoielile şi
lasă pe cititor să judece singur. În relatarea evenimentelor, Herodot are toate calităţile
unui povestitor curgător şi ingenios. Povestirea sa, în ciuda numeroaselor digresiuni, este
totdeauna clară şi uşor de urmărit. Herodot ştie să menţină mereu trează atenţia
cititorului. Limba sa, ioniana literară, păstrează multe trăsături ale dialectului homeric.
Elementele frazelor lui domoale şi limpezi se înlănţuie mai mult prin juxtapunere, decât
prin subordonare.

Herodot este credul, mai ales când e vorba de oracole, în special cele de la Delfi. Ca şi
Pindar sau Eschil, crede în Nemesis, gelozia divină, în care vede puterea cosmică ce
provoacă ruina imperiilor. Acesta e sensul celebrelor poveşti ale tiranului Policrat, a lui
Cresus şi a lui Xerxes.

Dragostea de libertate şi idealul politic al grecilor sînt expuse clar de Herodot; el nu poate
fi acuzat de părtinire. Acest grec din Asia Mică era capabil să vorbească de perşi fără
pasiune, mai bine decât un atenian sau un spartan. Plutarh îl va acuza chiar că în Istoriile
sale s-a arătat un „prieten al barbarilor”.

Herodot este numit „părintele istoriei”. La drept vorbind, metoda riguroasă a cercetării
istorice îi este străină şi ea nu va fi definită şi aplicată decât de Tucidide. Totuşi acest
excelent povestitor ne încântă şi astăzi şi, chiar dacă nu are toate calităţile pe care le
cerem de la un adevărat istoric, se cuvine să-i recunoaştem măcar unele dintre ele, care
sunt esenţiale: curiozitatea, căutarea pasionată a adevărului, imparţialitatea, claritatea şi
farmecul povestirii.

sursa: Enciclopedia civilizaţiei greceşti, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970

[Link]

Herodot (484-425 î.Hr.)

484 i. Hr. In acest an s-a nascut istoricul Herodot, ca fiu a lui Lyxes si al lui Dryo din Halicarnas
(acum orasul Bodrum din vestul Turciei). Data nasterii a fost stabilita dupa calculele lui
Apollodorus, care ne spune ca Herodot s-a nascut cu 40 de ani inainte de fondarea cetatii
Thurii (444-443 i. Hr.), nu departe de actualul oras Corigliano, Italia, unde se spune ca
Herodot a locuit o vreme.
Se pare ca a fost nevoit sa plece din orasul sau natal din cauza tiraniei lui Lygdamis, pe care a
incercat sa-l inlature. A plecat in insula Samos si apoi in sudul Italiei, la Thurii. Nu se stie cu
precizie daca intr-adevar Herodot a locuit acolo, dar Aristotel, vestitul filozof grec, pomeneste
in "Retoricile" sale despre Herodot din Thurii.
Parintii sai erau destul de bogati si i-au dat copilului lor o educatie aleasa, angajand un
profesor. Astfel, Herodot a putut sa cunoasca literatura epocii sale si sa prinda dragoste de
cunoastere. Locuind o vreme la Atena, a intrat in legatura cu savanti si scriitori reuniti in jurul
marelui Pericle. Se pare ca, asemeni tuturor celor de rangul sau social, a slujit in armata ca
hoplit, de aceea relatarile lui despre luptele de mai tarziu sunt redate prin ochii unui soldat, nu
ale unui general.
Din opera sa se intelege ca a calatorit mult: la Babilon, in Crimeea, pe Nil si in nordul Africii.
Nu se stie daca Herodot chiar a fost in toate aceste locuri. Descrierile facute Babilonului nu
sunt tocmai exacte si unele au fost contrazise de cercetarile arheologice. Se pare ca a fost in
Crimeea, iar despre celelalte regiuni are informatii variate, ceea ce ne arata ca a avut multe
surse de informatii.
Lucrarea sa "Istorii", care a dat numele stiinte de astazi, a fost alcatuita initial din povestiri
despre diversi oameni, locuri si intamplari. Erau facute sa fie citite in public si o lectura dura
cate trei sau patru ore. Cei care ascultau nu se plictiseau deloc, ba chiar erau emotionati si
izbucneau in plans, dupa cum a facut intr-o zi un baietel care, peste ani, va deveni si el mare
istoric, Tucidide.
Pentru a face lectura mai frumoasa si a o ordona, Herodot a reunit fragmentele in jurul unui
subiect, si anume expansiunea persilor in secolele VI-V i. Hr. Grecii simtisera pe propria lor
piele ce inseamna aceasta expansiune, luptandu-se din greu pentru a-si apara pamantul
(vestitele batalii de la Maraton, Salamina, Termopile).
 Lucrarea lui Herodot are noua carti. Impartirea aceasta nu a fost facuta de autor, ci de
invatatii din Alexandria, deoarece erau necesare noua suluri pentru a o scrie (dupa alti autori,
deoarece erau noua muze la vechii greci, dar prima explicatie e mai practica). Primele patru
carti sunt despre istoria Orientului antic, prima si a treia despre Asiria, Persia si Babilon, a
doua despre Egipt, a patra despre Scitia. Ele sunt ca un fel de introducere pentru subiectul
tratat, conflictul dintre greci si persi.
Sursele sale de inspiratie sunt cele vazute direct, scrieri mai vechi, discutii cu diferiti oameni,
unii care luasera parte la diverse evenimente (de exemplu, a discutat cu veterani ai luptei de la
Maraton), legende si traditii pe care le-a auzit, dar si diverse scrieri (este sigur, de exemplu, ca
a citit cel putin doua surse persane, deoarece spusele sale despre curte sunt foarte exacte). S-a
bazat si pe relatarile unor spioni greci care au fost trimisi la Sardes pentru a vedea care sunt
fortele persane si au adus aici liste cu armatele lui Xerxes.
Herodot a cautat sa redea tot ceea ce se spune despre un lucru, fara sa creada chiar tot. A ales
sa foloseasca si legende si anecdote pentru a face lectura mai interesanta. Herodot credea ca
zeii sunt cei care influienteaza istoria, de aceea vorbeste despre miracole, semne, povestiri ale
oracolelor. Istoricul grec a incercat sa-si faca scrierea mai interesanta folosindu-se de
mijloacele lui Homer. Dupa modelul catalogului trupelor care au luat parte la razboiul troian,
el enumera trupele lui Xerxes care au venit in Grecia, iar scenele din batalia de la Termopile
aduc cu scenele confruntarii dintre ahei si troieni.
Desi persanii erau dusmani de moarte ai grecilor, iar elenii ii priveau pe toti cei din afara lumii
lor ca barbari, necivilizati, Herodot a incercat sa-i redea pe persi fara ura. Scopul sau era de a
nu lasa uitarii faptele omenirii, ca si operele lor, fie ei greci sau barbari.
425 î.Hr. Cu aproximatie acesta pare sa fie anul in care a murit marele istoric Herodot. O scriere
din evul mediu ne spune ca Herodot a fost inmormantat in piata din Thurii, cinste care se
acorda doar intemeietorilor de orase sau celor care au adus mari foloase comunitatii [1].
 
1 - Mihaela Puiu, Istoria Universala 1, Tipografia Multiprint, Iasi, 2002.

[Link]
Viața misterioasă a lui Herodot
și descrierea popoarelor pe care
le-a vizitat.
 Anul 484 î.Hr, într-o familie aristocratică din Halicarnas
se naște Herodot, care avea să devină mult mai târziu o personalitate destul de apreciată. Din
cauza unor lupte civile, în care era implicată și familia sa, este nevoit să-și părăsească baștina
și să se stabilească pentru o perioadă în Samos. După căderea tiranului Lygdamis revine în
orașul natal, dar nu pentru foarte mult timp, deoarece într-un final se stabilește în Atena.
Odată ce se stabilește aici, îl are ca prieten pe Sofocle și este un apropiat al cercului lui
Pericle.

Herodot s-a făcut cunoscut datorită operei sale intitulată „Istorii”, care avea să devină mult
mai târziu un important izvor scris, care a servit la cunoașterea multor popoare. Opera sa a
fost împărțită în 9 cărți, fiecare carte poartă numele unei muze. Ca tematică, reprezintă scrieri
despre unele confruntări care au avut loc între Asia și Grecia, culminând odată cu războaiele
medice. Acumularea unui vast bagaj de informație, nu a fost atât de simplu. De-a lungul
timpului, au venit mai mulți istorici cu diverse ipoteze, care au încercat să aducă la lumină,
circumstanțele cu care s-a ciocnit Herodot, obținând asemenea informații prețioase. Astfel,
unii specialiști sunt de părere că modul său de viață de a călători mult, i-a permis să viziteze
multe locuri, să cunoască mulți oameni și să le afle caracterul lor.

După cum am mai menționat mai sus, opera lui Herodot, servește și în prezent ca un bun
material de cercetare. Cunoaștem faptul că până la Herodot, evenimentele erau tratate în
cronici sau epopei. Ce înseamnă acest lucru? În aceste scrieri se evidențiază  adesea acțiuni
cu totul ieșite din comun care se petrec în locuri stranii și depărtate, personaje extraordinare
și/sau supranaturale. În aceste condiții, nu putem exclude că unele personaje tratate de autor,
au fost inventate doar pentru a crea un tablou artistic. Însă, acest lucru nu se referă și la
Herodot, care vorbește despre întâmplări care s-au petrecut, de oameni care au existat în
realitate. Care sunt dovezile?! Cercetările arheologice efectuate în zonele descrise de
Herodot.

Ajuns în ținuturile locuite de traci, ne oferă informații destul de surprinzătoare despre viața și
activitatea lor. Iată ce se vorbește în context despre traci: „Tatuajul este socotit semnul
neamului ales, cel netatuat fiind considerat om de rând. În ochii lor trândăvia trece drept cea
mai mare cinste. A munci pământul e lucrul cel mai de rușine, iar când trăiești de pe urma
războiului și a prădăciunilor – spun ei – faci un lucru cât se poate de bun”.

Tot în scrierile sale îi pomenește pe sciți – un conglomerat de popoare, din răsăritul Europei.

Aici găsim unele obiceiuri ce țin de înmormântarea regilor sciți. Astfel se spune că: „…după
ce așează leșul în groapă, pe un așternut de iarbă, înfig în jurul lui sulițe, deasupra acestora
întind lemne și le acoperă cu o împletitură de nuiele. În locul ce mai rămâne în mormânt ei
îngroapă – după ce au sugrumat – pe una din concubinele lui, un paharnic, un bucătar, un
rândaș la cai, un slujnic, un crainic, cai, cum și câte ceva din tot ce avea regele, și, de
asemenea, vase de aur. Îndeplinind acestea, aruncă cu toții țărână multă și, pe întrecute, se
străduiesc să facă o movilă cât mai mare”.

Bibliografie

Izvoare privind istoria României, vol. 1, București, 1964.

[Link]
reprezinta-semnul-neamului-ales/