Diana

1. ÎNTEMEIEREA MOLDOVEI

 întemeierea și evoluția Moldovei a fost identică cu a celorlalte formațiuni statale medievale;

 astfel, și aici întâlnim formațiuni politice, a unor entități care grupau locuitori sub conducerea unui
jupân;
 la acea vreme, teritoriul era ocupat de cumani, un popor turcic, de păstori, care s-a sedentarizat și s-a
amestecat cu autohtonii;
 din secolul al XII-lea, avem informații imprecise, cu puțin mai concrete decât înainte;
 românii de la Est de Carpați s-au organizat în formațiuni prestatale numite:
a. țări: Țara Berladnicilor, Țara Brodnicilor, Țara Bolohovenilor;
b. câmpuri: Câmpul lui Dragoș, Câmpul lui Vlad;
c. codri: Codrii Herței, Codrii Cosminului;

 o parte dintre istorici susțin că primul nucleu statal de la est de Carpați (Valahia nordică) a fost
voievodatul de la hotarul cu Galiția din zona Siret-Suceava, cu centrul la Suceava, și care includea și Țara
Șipenițului;
 conform acestei concepții, relatările izvoarelor străine despre o formațiune statală de la est de
Carpați începând cu sec. al XIII-lea se referă anume la această formațiune, atestată pe hărțile medievale
ca Valahia Minor (Valahia Mică);
 de fapt, în zona nordică au existat până târziu o populație valahă care avea un drept al ei, cunoscut
sub numele de „ius valahicum” – dreptul românesc;
 statul medieval Țara Moldovei sau „a doua libertate românească” (după cum o numea Nicolae Iorga)
 s-a format în trei etape, prima dintre acestea încadrându-se în perioada 1345-1351;
 începând cu secolul XIII, teritoriul Moldovei se afla sub dominația tătarilor;
 prin această zonă trecea importantul drum comercial, care lega Polonia de Marea Neagra;
 evoluția spre cristalizarea unor formaţiuni politice în această zonă este sugerată de un document
papal din 1332, care vorbea despre puternicii acelor locuri, care confiscaseră bunurile episcopiei
Cumanilor;
 constituirea Moldovei s-a aflat în strânsă legătură cu iniţiativele regelui Ungariei Ludovic de Anjou de
înlăturare a dominaţiei tătarilor din această zonă și astfel, organizează în 1347 o campanie împotriva
acestui popor;
 la această campanie participă și voievodul Dragoș din Maramureș;
 cu această ocazie, regele ungar își urmărește scopul de a-și consolida puterea în fostele teritorii
supuse mongolilor și creează la est de Carpați o marcă de apărare de graniță împotriva tătarilor, condusă
de voievodul mureșan;
 teritoriul era departe de a acoperi Moldova în sensul actual al termenului, ci doar o parte din
jumătatea nordică a viitorului stat medieval;
 pe un șes întins, cu multe sate, cu Baia drept capitală, se crease o stăpânire care poate fi considerată
Moldova Mică și care nu era un stat organizat deplin;
 Letopisețul lui Grigore Ureche îl consideră pe Dragoș întemeietorul statului moldovean;
 tradiția îi atribuie construirea unei bisericuțe din lemn în județul Suceava, dar și o cetate, conform
legendelor, care a dispărut însă;
Diana

 dependența drăgoșeștilor de coroana ungară a contravenit aspirațiilor locale de viață politică proprie,
a adus în foarte scurtă vreme nemulțumiri în sânul clasei stăpânitoare autohtone și a determinat
hotărârea acesteia de a-i îndepărta pe urmașii lui Dragoș și a înlătura suzeranitatea Ungariei;

 cea de-a doua etapă se construiește în jurul anului 1359, când este atestat „al doilea descălecat”
în misiunea de a înlătura suzeranitatea maghiară, un rol foarte important l-a jucat maramureșeanul
Bogdan, care avea sub ascultarea sa 22 sate;
 ]ncă din 1343 el era numit ”infidel”, deoarece se afla în conflict cu regele Ungariei, românul dorind să
pună capăt dependenței de Buda;
 documentele regale îl pomenesc cu calificativul de „necredinciosul nostru”, semn al rezistenței
românești la politica de anulare a vechilor libertăți;
 folosindu-se de contradicțiile apărute între căpeteniile românilor din Maramureș, regele Ungariei a
reușit să-l înlocuiască pe Bogdan din calitatea de voievod al Maramureșului, dar n-a putut desființa în
această ”țară” instituția voievodatului, care a continuat să existe până la hotarul dintre secolele XIV și
XV;
 în aceste împrejurări ale continuei presiuni politice și religioase a regalității maghiare, asupra
românilor din interiorul arcului carpatic și din exteriorul lui, are loc o răscoală împotriva Dragoșenilor în
1359 la care au participat cetele de „viteji” maramureșeni, vasalii voievodului, care și-au unit forțele cu
cele din Moldova;
 în 1359, nemaiputând sta în Maramureș, Bogdan trece în Moldova însoțit de fii, rudele și tovarășii
dispuși să înceapă o viață nouă;
 aici tocmai murise Sas, iar Balc(Baliță) îi urma la conducere;
 Bogdan s-a alăturat mișcării din Moldova îndreptate împotriva politicii de expansiune ungară la est de
Carpați și a ajuns conducătorul forțelor locale de rezistență;
 folosindu-se de faptul că Ludovic I al Ungariei era angajat în războiul cu Veneția), Bogdan a îndepărtat
din scaunul Moldovei pe Sas, marcând în 1359 un moment important în procesul emancipării statului
românesc de la est de Carpați de sub suzeranitatea ungară;
 Ludovic I de Anjou a încercat să readucă sub ascultare pe ”vlahii rebeli ce s-au abătut de la calea
fidelității”, dar fără succes;
 cronicarul maghiar Ioan de Târnave arată că ”regele Ludovic mai în fiecare an pornea război împotriva
rivalilor și rebelilor și mai adeseori în contra sârbilor și moldovenilor”;
 ca atare, ceea ce nu s-a putut împlini în Maramureș, se realizează în afara arcului carpatic prin lupte
purtate până în 1365;
 înlăturându-i pe urmașii lui Dragoș, cu ajutorul boierimii locale moldovene răsculate împotriva
dominației maghiare, Bogdan a întemeiat o nouă stăpânire, desăvârșind începuturile de organizare
statală a Moldovei;
 regele se vede nevoit să renunțe la ideea supunerii Moldovei, mulțumindu-se cu confiscarea
domeniilor pe care Bogdan le deținea în Maramureș împreună frații săi;
 diploma regală din 4 februarie 1365, care consemna acest fapt, este revelatoare pentru
recunoașterea de către Ludovic I a desprinderii Moldovei de sub suzeranitatea ungară;
Diana

 regalitatea maghiară, ca și în cazul Țării Românești, asipirând la dominația Moldovei, reacționează

prin campanii militare, fără ca ele să fie încununate de succes;

 a treia etapă este aceea a consolidării statului nou format de către urmașii lui Bogdan;
  primul dintre aceștia este Lațcu (1365-1375) care, având să facă față presiunii polono-
maghiare, stabilește raporturi cu papalitatea;
 în vremea lui Petru Mușat (1374 – 1391), urmașul lui Lațcu, statul moldovean își consolidează poziția
politică în raport cu Ungaria și Polonia;
 se manifestă preocupări pentru organizarea economică și administrativă, crește prosperitatea țării, se
bat primii bani moldovenești, se înființează mitropolia, instituție ce va contribui la întărirea puterii
centrale;
 în timpul lui Roman voievod (1391 – 1394), dispărând ultimele resturi ale stăpânirii tătare din
Moldova, este încorporată Țara de Jos, partea de sud a Moldovei – de la „munte până la mare”
 astfel, Roman se intitulează „voievod moldovean și moștenitor a toată Țara Românească de la munți
până la țărmul mării”, Moldova prin urmare devine o nouă țară românească, prin unificarea teritorială și
consolidarea internă și externă;

 în cazul Moldovei, tradiția descălecatului poate fi demonstrată întrucât evenimentele sunt scrise în
„Cronica lui Ioan de Târnave”, punându-l în prim plan pe Negru Vodă;