Întemeierea Moldovei

Întemeierea Moldovei este asemănătoare în mare parte cu cea a Ţării Româneşti.

Sub aspect cronologic, evenimentele petrecute în Moldova au loc la mijlocul sec. al XIV-lea.
La est de Carpaţi, în procesul de întemeiere deosebim trei etape.
Procesul istoric al întemeiereii statului moldovean a fost favorizat de unii factori externi
printre care slăbirea dominaţiei tătare, ca urmare a luptei desfăşurate de Ungaria, Polonia,
Ţara Românească. Slăbirea puterii tătarilor a însemnat şi înlăturarea unor piedici din calea
comerţului răsăritean care putea străbate de acum nestingherit Moldova.
Prima etapă a întemeierii Moldovei. Informaţiile istorice ne îngăduie să distingem o primă
etapă a procesului de întemeiere a Moldovei, petrecută mai cu seamă în anii 1352-1353, în
timpul luptelor împotriva tătarilor. Cu acest prilej, în partea de nord est, în valea râului
Moldova - unde datele istorice aşează o formaţiune prestatlă românească - se organizează
de către regalitatea maghiară o marcă de apărare împotriva tătarilor, o unitate teritorială,
politcă şi militară condusă de Dragoş, voievodul românilor maramureşeni. Aici, pe un şes
întins cu multe sate, cu aşezări orăşeneşti, Baia drept capitală, se crease o stăpânire care
poate fi considerată Moldova mică, care nu era un stat organizat deplin. Ea îndedeplinea
funcţia de apărare, fără însă să lipsească şi alte caracteristici ale viitorului stat. Dovadă că
Letopiseţul de când s-a întemeiat Ţara Moldovei, scris în vremea lui Ştefan cel Mare,
consideră pe Dragoş întemeietorul moldovean.
Organizarea Moldovei în timpul lui Dragoş a pornit şi de la formaţiunile politice
anterioare. Ea oglindedşte tendinţele locale de organizare statală, amplificate în perioada
următoare. Aceste tendinţe se împletesc cu cele de emancipare de sub regalitatea maghiară.
A doua etapă a întemeierii Moldovei. A doua etapă începe cu 1359, în condiţii asemănătoare
cu ceele petrecute în Ţara Românească. Istoricii au vorbit, în lumina izvoarelor documentare,
de descălecarea lui Bogdan, voievodul românilor din Maramureş pe care l-au socotit
întemeietorul statului feudal Moldova. Bogdan a fost stăpânul unui cnezat situat pe Valea
Vişeului, compus din 22 de state şi având reşedinţă fortificată la Cuhea. El făcea parte din
feudalitatea românească maramureşeană, ridicându-se la funcţia de voievod în rândul
numeroşilor cnezi români.
Spre mijlocul sec. al XIV-lea, Bogdan se opune încercărilor de organizare a
comitatului de către regalitatea maghiară şi înlăturării voievodatului maramureşan autohton
românesc. Documentele regale îl pomenesc cu calificativul de necredinciosul nostru, semn al
rezistenţei româneşti la politica de anulare a vechilor libertăţi. Ascensiunea Dragoşeştilor şi
atribuirea mărcii moldovene acestora împiedicau libertatea de mişcare şi comunicare cu
teritoriile din afara Carpaţilor, mai ferite de inixtiunile politicii regatului ungar.
În aceste împrejurări, ale continuei presiuni politice şi religioase a regalităţii maghiare asupra
românilor din interiorul arcului carpatic şi din exteriorul lu, are loc o răscoală împotriva
Dragoşeştilor, în 1359. La ea participă şi Bogdan, voievodul Maramureşului, care pleacă
spre Moldova, încecrcând s-o scoată de sub controlul coroanei maghiare. Într-unul din
izvoarele narative, o cronică scrisă ded Ioan de Târnave, se spune: "Bogdan, voievodul
valahilor (românilor) din Maramueş, cu ajutorul valahilor dee acolo a trecut în taină în Ţara
Moldovei, supusă coroanei ungureşti... Deşi a fost atacat în mai multe rânduri chiar de oştile
regelui, totuşi crescând numărul valahilor ce locuiau în această ţară, ea s-a mărit, făcându-se
o domnie "
Ca atare, ceea ce nu s-a putut împlini în Maramureş se realizează în afara arcului.
Înlăturând pe urmaşii lui Dragoş, cu ajutorul boierimii lcoale moldovene răsculate împotriva
dominaţiei maghiare, Bogdan a întemeiat o nouă stăpânire, desăvârşind începuturile de
organizare statală a Moldovei. La întemeiere au participat cetele de vieji maramureşeni,
vasalii voievodului, care şi+au unit forţele cu cele din Moldova.
Regalitatea maghiară, ca şi în cazul Ţării româneşti, aspirând la dominaţia Moldovei,
reacţionează prin campanii militare, fără ca ele să fie încununate de succes. Moldova se
afirmă ca stat de sine stătător, sub conducerea lui Bogdan, care a dat statului o nouă
orientare politică independentă.
Formarea statului feudal Moldova nu se încjeiase o dată cu Bogdan. Statul întemeiat
în partea de nord nu încorpora toate teritoriile Moldovei şi nici nu-şi desăvârşise organizarea
statatlă. O fac urmaşii, în a doua jumătate a veacului.
Unificarea teritorială deplină. Creatorului statului moldovean independent îi urmează
Laţcu (1365-1374) care, având să facă faţă presiunii polono-maghiare, stabileşte raporturi cu
papalitatea. În timpul lui, cecl de-al doilea stat românesc câştigă o legitimitate pe plan
internaţional, fiind recunoscut ca ded sine stătător, prin eliminarea pretenţiilor de dominaţie
ale statului ungar. Astfel, în anii 1374-1375, Ţara Românească şi Moldova, sincronizându-şi
eforturile, se opun ofensivei regalităţii maghiare, politice şi religioase, consolidându-şi
independenţa.În vremea lui Petru Muşat (1374-1391), urmaşul lui Laţcu, statul moldovean îşi
consolidează poziţia politică în raport cu Ungaria şi Polonia. Se manifestă preocupări pentru
organizarea economică şi administrativă, creşte prosperitatea ţării, se bat primele monede
moldoveneşti, se înfiinţează Mitropolia, instituţie ce va contribui la întărirea puterii centrale.
Întemeierea Mitropoliei a însemnat şi reccunoaşterea de către Polonia a autonomiei politice
şi bisericeşti. În timpul lui Roman voievod (1391-1394) , dispărând ultimele rămăşiţe ale
stăpânirii tătare din Moldova, este încorporată Ţara de jos, partea de sud a Moldovei. Astfel,
Roman se intitulează "voievod moldovean şi moştenitor a toată Ţara Românească de la
munţi până la ţărmul mării". Moldova, prin urmare, devine o nouă ţară românească, prin
unificarea teritorială şi consolidarea ei politică internă şi externă.

Legenda formării Moldovei

După cum ne spune Dimitrie Cantemir, "Moldova n-a avut aceleaşi hotare în toate
vremurile, căci întinderea ei este când mai mare, când mai mică, după starea de înălţare sau
de cădere a ţării”. Dacă întemeierea Moldovei s-a făcut în perimetrul râurilor Moldova-Siret,
în perioada care a urmat şi-a extins hotarele astfel încât în timpul lui Roman I, Moldova se
întindea de la munţi şi până la mare. Tot Dimitrie Cantemir ne mai spune că “în vremurile de
demult Moldova era împărţită în trei părţi: cea de jos, cea de sus şi Basarabia, în care se
numărau, luate la un loc 23 de ţinuturi mai mici”. Sub atacurile imperiilor vecine i-au fost luate
pentru anumite perioade unele teritorii pe care agresorii le-au redenumit în interes propriu. În
1775 Austria ia nordul Moldovei pe care îl numeşte Bucovina în timp ce Rusia în 1812 ia
partea de est a Moldovei, dintre Prut şi Nistru, pe care tot ruşii o numesc Basarabia.
În fruntea ţării se afla domnul, cuvânt care vine din latinescul dominus. El era cel care
conducea ţara îndeplinind şi funcţiile de cel mai înalt judecător şi de comandant suprem al
armatei. Domnul era ajutat în cârmuirea ţării de dregători, termen care vine de asemenea din
latină de la dirigo care înseamnă “a conduce”. Dregătorii erau de trei categorii: dregători
mari, funcţie ce ar corespunde azi celei de ministru, a doua categorie era aceea de pârcălabi
care conduceau judeţele, şi dregătorii mici care îndeplineau funcţii judecătoreşti,
administrative, fiscale şi militare.

Denumirea de Moldova, vine de la râul cu acelaşi nume, pe valea căruia a fost

întemeiat noul voievodat. Există mai multe teorii asupra originii numelui de Moldova. În
“Descrierea Moldovei” se spune că numele râului ar veni de la Molda căţeluşa voievodului
Dragoş. Există teoria care spune că numele este de origine dacică. Şi există mai multe
variante. Se poate ca o parte a Daciei să se fi numit 'Molisdavia', adică Davia moale; sau de
la 'Mollior Davia', adică partea cea mai plăcută din vechea Dacie. Este posibil ca numele să fi
provenit de la o cetate dacică Moldava. Iar potrivit lingvistului şi cercetătorului Ion Pachia
Tatomirescu numele derivă de la cuvintele: 'moldă'=„albie/vale fortificată“ plus '-dava'=„cetate
sacră“. Mai există unele teorii în care se presupune originea numelui Moldova. Istoricii
Giurescu & Giurescu, dar şi Iorgu Iordan susţin că numele de Moldova ar veni de la molid.
Potrivit “Enciclopediei Cugetarea” numele se poate să fi rămas de la bastarni sau goţi. Astfel
că Bogdan Petriceicu Hasdeu dar şi A. D. Xenopol susţin că denumirea ar provine din
termenul de origine gotică “Mulda” care înseamnă „praf”. O altă teorie a lui Emil Vîrtosu
considera că numele ar veni de la germanul 'Molde', 'Mulde' tradus „albie, groapă, adîncitură”
şi de la cumanul 'uwe' = „vale, scobitură”..
Denumirea ţării în documente s-a făcut în funcţie de cum îşi spuneau locuitorii înşişi,
şi după modul în care era percepută de stăini. Astfel în actele cancelariei domneşti ţara era
denumită Moldova, după râul cu acelaşi nume, iar uneori apare şi numele de Moldovlahia,
adică Vlahia Moldovenească. Grecii o denumeau Rusovlahia, adică Vlahia de lângă Rusia,
sau Maurovlahia adică Vlahia neagră (de la pădurile de nepătruns), în timp ce pentru
Muntenia, foloseau denumirea Ungrovlahia, adică Vlahia dinspre Ungaria. Turcii foloseau
denumirile: Bogdanili, adică ţara lui Bogdan sau Cara-Bogdan însemnând Bogdania neagră
(cu aceeaşi referire la pădurile de nepătruns).

Harta Moldovei la 1483