Sunteți pe pagina 1din 7

Întemeietorii statelor medievale

românești. Gelu. Dragoș. Basarab


REȚINEM !!!
 Epoca medievala începe între anii 200-600
și se termină în 1500-1700.
 Românii au continuat să trăiască pe
teritoriul fostei provincii romane și în
condițiile pătrunderii în zonă a populațiilor
migratoare. La început erau organizați în
mici formațiuni
numite cnezate, voievodate, județe sau
  țări,
la conducerea cărora se aflau voievozi,
cnezi sau juzi.
Între secolele al X-lea și al XIV-lea, pe teritoriul țării
noastre, au luat naștere primele formațiuni statale
românești: Transilvania, Moldova, Țara Românească
și Dobrogea.
Întemeierea Transilvaniei
 Primul stat medieval întemeiat a fost voievodatul Transilvaniei.
 Transilvania a fost supusă de unguri, celelalte voievodate luptând
pentru menținerea independenței.
 În secolul al IX-lea, documentele vremii atestă existen ța voievodatelor
conduse de Menumorut (pe Crișuri), de Gelu Românul (pe Someșuri) și
de Glad (în Banat). Aceste formațiuni au fost atacate de ungurii a șezați
în Panonia, care prin acțiuni repetate au reu șit să cucerească întreaga
Transilvanie până în secolul al XIII-lea, păstrând ca formă de organizare
voievodatul.
 Pentru a-și menține stăpânirea asupra Transilvaniei, regii unguri i-au
colonizat pe sași și secui, zona devenind astfel un loc de întâlnire a mai
multor culturi și civilizații.
 Între voievozii Transilvaniei,un rol important l-a avut Iancu de
Hunedoara. Acesta s-a remarcat prin victoria de la Belgrad( 1456)
împotriva sultanului Mahomed al II-lea
 Cea mai mare și mai valoroasă construcție medievală este Castelul
Huniazilor ,numit si a Corvinilor.
 https://youtu.be/JXF-0fwKi5Y
Întemeierea Țării Românești
 În secolul al XIII-lea, în sudul țării sunt amintite, într-un document al vremii,
voievodatele lui Litovoi și Seneslau și cnezatele lui Ioan și Farcaș. Acestea se vor uni
într-un singur stat sub conducerea lui Basarab I.
 Statul se numea Țara Românească și și-a afirmat independența față de Regatul Ungariei
în urma Luptei de la Posada în 1330

https://youtu.be/0a1JS03RD30
Întemeierea Moldovei

 Întemeierea Moldovei
 În secolul al XIV-lea, regele Ungariei l-a trimis pe voievodul
Dragoș, din Maramureș, dincolo de Carpați, pentru a stopa
năvălirile tătarilor. După înfrângerea acestora, Dragoș a rămas
în acele locuri, la conducerea mărcii de apărare cu centrul
inițial la Baia, apoi la Siret.
 După moartea lui Dragoș, Bogdan, un alt voievod din
Maramureș, i-a alungat pe urmașii acestuia, supu și regelui
Ungariei, și a întemeiat un stat independent cu capitala la Baia
căruia i-a spus Moldova.
Întemeierea Dobrogei
 Dobrogea s-a format ca stat în secolul al XIV-lea, prin unirea mai multor formațiuni
existente între Dunăre și Marea Neagră, cu scopul de a se apăra împotriva atacurilor
turcilor. Printre conducători s-a aflat și Dobrotici, cel de la care provine și numele
statului.
 Importanța întemeierii statelor medievale
 Întemeierea statelor medievale românești a însemnat o perioadă de progres pentru
români și de păstrare a ființei naționale.

S-ar putea să vă placă și