Germinatia.

Pentru a germina samanta de grau trebuie sa fie matura, iesita din repausul seminal, cu
facultatea germinativa ridicata, sa provina din recolta anului precedent (sa nu fie mai veche de 3-4
ani), iar in sol sa fie conditii favorabile de umiditate, temperatura si oxigen. Pentru a iesi din repausul
seminal este necesar un interval de peste 45 zile de la recoltare pana la semanat si in conditii
meteorologice normale, acest aspect nu ridica probleme pentru practica agricola.

Dupa semanat, boabele de grau se hidrateaza, absorbind apa din soi cu o presiune de 2.5 atm.,
datorita structurii capilar poroasa a tegumentului boabelor. Se activeaza sistemul enzimatic care
transforma substantele de rezerva in substante simple, usor de asimilat de embrion (amidonul este
transformat in dextrine-giucoza-maltoza, proteinele in aminoacizi, iar lipidele in acizi grasi), care sunt
dirijate catre embrion prin intermediul scutelumului si a unei retele vasculare distribuite in
endosperm. La nivelul meristemelor de crestere ale embrionului (muguras si radicula), incepe
diviziunea celulara, radicula protejata de coleoriza perforeaza tegumentul bobului in zona
embrionara si marcheaza incoltitul bobului. in scurt timp apar cele 3-5 radacini embrionare, care
ancoreaza planta in sol si absoarbe apa cu saruri minerale necesare nutritiei.

Concomitent, mugurasul protejat de coleoptil iese din invelisul bobului, strabate stratul de sol care
acopera bobul (adancimea de semanat), coleoptilul se opreste din crestere la circa 1 cm al suprafata
solului, iar varful primei frunze iese din coleoptil si marcheaza rasaritul.

Daca in sol sunt conditii favorabile de umiditate si temperatura, intervalul de la semanat la rasarire
este de regula de 8-10 zile. In cazul in care umiditatea este insuficienta, rasarirea intarzie pana dupa
prima ploaie.

Pentru a asigura conditii favorabile de rasarire, se va acorda atentie deosebita lucrarilor solului astfel
incat samanta sa fie distribuita la semanat pe un sol tasat care sa permita ascensiunea apei prin
capilaritate si sa fie acoperita cu un strat de sol maruntit si afanat care sa permita accesul oxigenului
si al apei din precipitatii si sa nu stanjeneasca deplasarea coleoptilului spre suprafata solului.
Momentul in care la suprafata solului este vizibil numai coleoptilul marcheaza faza de ace.

Dupa rasarire se formeaza prima frunza, incepe asimilatia clorofiliana, iar la nivelul varfului de
crestere se formeaza frunza a Ii-a si a IlI-a.

Radacinile embrionare vor ramane active pana la sfarsitul vegetatiei, dar odata cu a Il-a frunza incep
sa se formeze primele radacini adventive.

Infratirea

Dupa formarea frunzei a IlI-a, planta de grau stagneaza in crestere, substantele asimilate de frunze se
acumuleaza in zona tulpinii situata intre samanta si suprafata solului, se formeaza o portiune de
tulpina subterana numita rizom si la circa 2 cm adancime de la suprafata solului, unde se gaseste
meristemul de crestere se va forma nodul de infratire. Din locul de pornire al fiecarei frunze (spre
interior) se diferentiaza cate un frate. Nodul de infratire este o aglomerare de noduri si internoduri
ale portiunii de tulpina subterana, de unde initial, de la subsuoara fiecarei frunze s-au diferentiat si s-
au format fratii.

Infratirea incepe dupa 15 zile de la rasarire si continua pana la instalarea iernii. Din mugurele
vegetativ al embrionului se formeaza tulpina principala, iar de la baza primei si celei de a 11-a frunze
se formeaza cate un frate de ordinul I. Este de dorit ca infratirea sa aiba loc in toamna, iar la intrarea
in iarna planta de grau sa prezinte 3-4 frunze si 2-3 frati: acest lucru este posibil numai daca s-a
semanat in epoca optima si conditiile climatice au fost favorabile. in cazul semanatului mai tarziu sau
in toamnele secetoase, daca rasarirea intarzie, infratitul poate avea loc in ferestrele iernii sau la
inceputul primaverii, situatie in care fratii nu produc spice.

In cazul in care dupa stadiul formarii a 3 frunze, fratii nu sunt vizibili la suprafata solului, o analiza
atenta in zona nodului de infratire, permite depistarea fratilor deja formati la subsuoara frunzelor.
Graul prezinta o buna capacitate de infratire, dar nu se doreste o infratire excesiva deoarece cea mai
mare parte dintre frati nu vor produce spic. in anumite situatii infratirea poate compensa unele
pierderi de plante determinate de conditiile nefavorabile.

In cazul unei densitati de 500 bg/m2. in conditii normale se obtine un procent de rasarire in camp de
70-80 %, iar dupa infratire cu 1-3 frati pe planta rezulta un covor vegetal de 700-1200 frati/m', din
care in urma concurentei vom obtine 400-600 frati fertili capabili sa formeze spic.

Odata cu aparitia primului frate se formeaza radacini noi, adventive, la nivelul nodului de infratire
care participa la aprovizionarea cu apa si elemente de nutritie alaturi de radacinile embrionare.

Radacinile adventive continua sa creasca pana la inflorire cand ating dezvoltarea maxima, exploreaza
un volum mare de sol in profunzime, dar cea mai mare parte sunt raspandite insa in stratul arabil.

Procesul de crestere al plantelor de grau continua pana toamna tarziu, ia sfarsitul lunii noiembrie sau
chiar decembrie, pana cand temperatura scade sub 5 C, plantele pregatindu-se pentru conditiile
vitrege din timpul iernii prin procesul de calire.

Calirea plantelor de grau se realizeaza prin acumularea in celule a unor cantitati mari de glucide care
asigura protejarea plantelor de temperaturile scazute. Acumularea zaharurilor in plantele de grau are
loc in perioada de infratire in zilele insorite de toamna la 10-15°C si temperaturile mai scazute (0-6°C)
din timpul noptii. Scaderea temperaturii spre 0°C reduce fenomenul de crestere al plantelor de grau
si asigura pastrarea zaharurilor acumulate in frunze si nodul de infratire. Continutul in zaharuri la
nivelul nodului de infratire ajunge la 25 828e43i -30 %, iar la nivelul frunzelor la 20-25 828e43i % (Gh.
Balteanu, 1979). Plantele de grau realizeaza acest proces intr-un interval de 15-20 zile, iar la sfarsitul
acestei perioade pot rezista la temperaturi de -12°C la nivelul nodului de infratire. in continuare pe
masura ce temperaturile scad pana la -10°C, plantele elimina din celule o cantitate insemnata de apa
libera, creste concentratia sucului celular, se mareste rezistenta la inghet si plantele pot rezista la -18,
-23°C la nivelul nodului de infratire. Intrarea graului in iarna are loc la 5-10 decembrie in Transilvania
si nordul Moldovei, 10-12 decembrie in sudul si vestul tarii si dupa 20 decembrie in sud-estul
Dobrogei (dupa O. Berbecel, 1970).

In timpul iernii procesele vitale din plante se desfasoara cu intensitate redusa, dar nu se opresc
complet. Procesul de fotosinteza si absorbtia azotului au loc si la temperaturi apropiate de 0 C (dupa
E. Spaldon). Italienii au denumit perioada de vegetatie din timpul iernii criptovegetatie (vegetatie
ascunsa).

Reluarea vegetatiei plantelor de grau in primavara incepe odata cu dezghetarea solului si

intensificarea functiilor vitale. incalzirile sporadice din ferestrele iernii dau impuls vegetatiei
plantelor. in conditiile Romaniei, reluarea vegetatiei graului de toamna cea mai timpurie a fost la 10
februarie, iar cea mai tarzie la sfarsit de martie (dupa O. Berbecel, 1970). La reluarea vegetatiei in
primavara prezinta importanta deosebita rezervele de azot acumulate in plante si azotul existent in
solutia solului care odata cu cresterea temperaturii asigura demarajul etapei generative in cadrul
careia are loc cresterea intensa a plantelor prin acumularea a 90-95 % din biomasa epigee a plantelor
in decurs de 90 zile (dupa Gh.V. Roman, 2003).
Trecerea la etapa generativa este conditionata de parcurgerea stadiului de vernalizare (satisfacerea
necesarului de temperaturi scazute). Vernalizarea consta in parcurgerea unei perioade de 30-45 zile
la temperaturi intre 1-5°C, procesul se petrece in cazul fratilor formati, dar si la nivelul semintei
germinate sau plantei in curs de rasarire.

Trecerea de la etapa vegetativa la etapa generativa se realizeaza in stadiul de spic la 1 cm, dupa D.
Soltner, 1990 (adica, daca facem o sectiune la nivelul unui frate, de la nivelul nodului de infratire
pana la nivelul spicului deja diferentiat, avem o lungime de 1 cm).

Alungirea paiului. in primavara, cand temperatura depaseste 15°C plantele de grau trec la faza de
alungire a paiului, din momentul in care tulpina a depasit inaltimea de 5 cm. Cresterea tulpinii este
intercalara, dupa ce s-a format internodul inferior se trece la alungirea celui superior. Tulpina graului
este un pai format din 5-6 internoduri goale in interior, cu lungimi care cresc de la baza spre
internodul care poarta inflorescenta. Internodurile bazale sunt mai scurte, mai subtiri si cu peretele
mai gros pentru a imprima rezistenta la cadere. Simultan cu dezvoltarea partii epigee se dezvolta
sistemul radicular, care la maturitate reprezinta 8-10 % din biomasa totala. Cele mai multe radacini
adventive sunt raspandite in stratul de sol de 40-50 cm, dar unele pot ajunge si la 160 cm. La
maturitatea in lapte cresterea sistemului radicular inceteaza.

Ritmul de crestere al plantelor de grau in perioada de alungire a paiului este dependent de

temperatura, umiditate, aprovizionarea cu elemente de nutritie, starea sanitara a culturii si
caracteristicile genetice ale soiului de grau.

Inaltimea plantelor de grau este influentata de conditiile de vegetatie si de caracteristicile soiului si

oscileaza intre 60-120 cm. Soiurile cu paiul scurt si mai gros, manifesta rezistenta la cadere si suporta
doze mai mari de ingrasaminte cu azot.

La fiecare nod al tulpinii este dispusa cate o frunza formata din teaca si limb. Numarul de frunze pe o
tulpina ajunge pana la 7. Suprafata foliara a plantelor de grau de toamna creste pana la sfarsitul lunii
mai, cand ajunge la 30000-34000 m2 ha, fiind o caracteristica de soi, dar este influentata foarte mult
de conditiile de vegetatie. Indicele suprafetei foliare (suprafata foliara raportata la suprafata de teren
pe care o ocupa plantele) la care se realizeaza asimilatia clorofiliana neta optima, este 3-4, pentru
zonele de cultura a graului in Romania (dupa Gh.V. Roman, 2003).

Suprafata foliara poate fi modificata prin masuri fitotehnice (densitatea culturii, fertilizarea cu azot,
irigatie, protectie fitosanitara si fertilizarea foliara). Indicele suprafetei foliare trebuie urmarit si
pastrat in limitele favorabile componentelor de productie.

Spre sfarsitul infratitului la nivelul conului de crestere are loc diferentierea spicului. Daca facem o
sectiune prin mugurele terminal si analizam la microscop sau cu o lupa se poate observa spicul in
stadiul dublu rand (dupa D. Soltner, 1990). in timpul alungirii paiului spicul creste in dimensiune, se
diferentiaza spiculetele, florile si organele florale. Spicul este protejat de teaca ultimei frunze, iar
cand ligula este vizibila, graul intra in faza de burduf. La scurt timp teaca ultimei frunze crapa vertical,
incepe sa elibereze spicul, iar la soiurile aristate, aristele apar in zona ligulei ultimei frunze si
marcheaza inceputul inspicatului.

Inspicatul si infloritul. Etalarea spicului din teaca ultimei frunze ne anunta ca graul a inspicat. Dupa
cateva zile, la nivelul spiculetelor, paleele incep sa se deschida si apar la exteriorul spicului staminele.
La grau deschiderea florilor incepe cu partea superioara a treimii bazale a spicului 'spre extremitati,
iar durata de inflorire in cadrul unui spic este de 3-6 zile in functie de starea culturii, aprovizionarea
cu apa, temperatura si arsita.
Polenizarea este autogama, iar eliberarea polenului din antere are loc inainte de deschiderea florilor.
in cazul in care pe perioada de diferentiere a organelor florale sau in perioada de inflorire actioneaza
factori limitativi (nutritie deficitara cu azot, deficit de umiditate si arsita) la varful si la baza spicului
apar spiculete sterile.

Formarea bobului incepe imediat dupa fecundare, in ordinea in care a avut loc inflorirea. Se formeaza
mai intai invelisurile bobului dupa care continua cu umplerea bobului cu substante de rezerva
biosintetizate de organele verzi ale plantei. Primele se depun substantele proteice in ritm intens, iar
dupa 20 zile se intensifica acumularea hidratilor de carbon. Durata de umplere a boabelor este
influentata de conditiile de vegetatie si precocitatea soiului.

In zonele de cultura si in cazul anilor fara seceta si arsita se prelungeste perioada de umplere a
boabelor si se obtin boabe mari. Seceta si arsita in aceasta faza reduc perioada de umplere a bobului,
boabele raman mici, iar in conditii extreme apare fenomenul de sistavire a boabelor (boabe formate
la care procesul de umplere a boabelor a fost afectat de seceta, arsita, densitati exagerate ale
culturii, atac de boli foliare, etc). Participarea diferitelor parti ale plantei la biosinteza substantelor de
rezerva acumulate in bob este urmatoarea: spicul - 30%, internodul care poarta inflorescenta - 10 %,
limbul ultimei frunze (frunza stindard) - 12 %, limbul penultimei frunze - 8 %, limbul frunzei
anterioare - 3 % si paiul cu tecile frunzelor- 36 % (dupa M. Seiffert, 1981).

Formarea, umplerea si maturizarea boabelor dureaza pana la 45 zile in conditiile climatului nostru si
poate ajunge spre 60 zile in nordul Europei occidentale.

Maturizarea. Perioada de maturizare a bobului la grau cuprinde trei faze:

- maturitatea in verde (in lapte) se caracterizeaza prin:

- plantele din lan sunt in intregime verzi, numai frunzele bazale sunt ingalbenite;

- boabele sunt verzi, voluminoase, prin strivire elibereaza un suc laptos, umiditatea boabelor es:e
spre 50 %, continua acumularea intensa a substantelor de rezerva, embrionul este aproape in
tonalitate format, dar are capacitate redusa de germinatie. Durata aceste faze este de 7-10 zile.

- maturitatea galbena (in parga) se instaleaza cand:

lanul incepe sa se ingalbeneasca, plantele raman verzi in zona spicului;

- bobul are caracteristicile soiului, consistenta bobului este ceroasa, s-a incheiat procesul de
acumulare a substantelor de rezerva, umiditatea bobului este in jur de 30 %, iar embrionul este
complet dezvoltat. Durata cestei faze este de 5-8 zile.

- maturitatea deplina, se caracterizeaza prin plante complet uscate, bobul are marimea si culoarea
specifica soiului, umiditatea boabelor sub 17 %, boabele se separa din pleve fara dificultate si
embrionul are o buna viabilitate. Durata acestei faze este 3-6 zile, dupa care lanul intra in faza de
supracoacere, cand plantele sunt fragile, spicele se arcuiesc dupa prima ploaie, apare pericolul de
scuturare a boabelor, lanul se inchide la culoare deoarece pe plante se instaleaza agenti patogeni. in
cazul intarzierii recoltatului si in conditiile unui sezon ploios are loc spalarea boabelor si chiar
germinatia boabelor in spic la soiurile mai sensibile la acest fenomen.

Elaborarea randamentului la graul de toamna

Randamentul la graul de toamna se elaboreaza de-a lungul fazelor de vegetatie, de la instalarea
culturii in camp si pana la umplerea boabelor prin formarea succesiva a diferitelor componente:
numarul de plante rasarite/m2, numarul de frati/m2, numarul de spice/m2, numarul de
spiculete/spic, numarul de boabe/spic si masa a 1000 de boabe.

Studiul componentelor randamentului permite punerea in evidenta a ansamblului fenomenelor care

se deruleaza pe parcursul vegetatiei.

Numarul de plante pe/m2 este determinat de densitatea de semanat, procentul de plante rasarite in
camp si conditiile climatice dupa rasarire si in timpul iernii.

Conditiile de vegetatie din toamna, la infiintarea culturii si cele din timpul iernii, explica in proportie
de 60-65% din variabilitatea interanuala a randamentului in conditiile in care ceilalti factori raman
nemodificati (dupa Ph. Gate, 1987).

Densitatea de semanat, exprimata in boabe germinabile/m2 trebuie adaptata datei de semanat,

conditiilor de semanat (gradul de pregatire a solului si umiditatii solului la semanat), valorii culturale
a semintei si conditiilor din timpul iernii.

Pentru o data de semanat considerata normala pentru o anumita zona de cultura a graului de
toamna, folosirea unor densitati mari la semanat nu este justificata deoarece va avea ca efect
iisparitia unui numar mare de plante pana la desprimavarare. in cazul semanatului in epoca optima si
in conditiile favorabile germinatiei si rasaririi nu este recomandat sa se depaseasca densitatea de
450-500 bg/m2.

Derularea fazei de germinatie-rasarire este dependenta de valoarea biologica si culturala a semintei

si de conditiile de mediu in care sunt puse semintele dupa semanat. Solul trebuie sa puna la
dispozitia semintei apa, caldura si oxigen.

Intervalul semanat-rasarit este determinat de acumularea unei sume de temperaturi in jur de 120 °C,
luand ca baza temperatura minima de germinatie la grau de 1 °C, daca factorul hidric nu este
limitativ.

Dupa rasarire, influenta conditiilor climatice se refera la:

- excesul de apa dupa rasarire limiteaza inradacinarea, franeaza cresterea graului si afecteaza
infratirea, cu consecinte asupra numarului de spice/m2;

- alternanta inghet-dezghet poate favoriza disparitia unor plante prin descaltare, datorita expunerii la
conditii vitrege;

- gerul poate produce pierderi de natura fiziologica daca temperatura scade brusc inainte de calirea
plantelor.

Procentul de plante care se pierd pe timpul iernii poate fi controlat prin utilizarea de soiuri tolerante
la temperaturile scazute din timpul iernii si prin semanat la o data care sa permita rasarirea,
inradacinarea, infratirea si calirea graului inainte de venirea iernii.

Numarul de spice/m2 este o rezultanta a procesului de infratire si a concurentei care apare in

populatia vegetala, intre frati, in faza alungirii paiului. infratirea este determinata de factorii de
mediu (temperatura, lumina, lungimea zilei si aprovizionarea cu apa) si factorii agronomici (soiul,
epoca si densitatea de semanat si ferilizarea cu azot). Aparitia fratilor primari se produce la un
interval de timp aproape constant de 90-100 grade x zile (dupa Ph. Gate, 1995). La durate mari de
stralucire a soarelui se sintetizeaza cantitati mari de substanta uscata si creste numarul de frati.
Deficitul si excesul de apa reduce numarul de frati.

Capacitatea de infratire a unui soi este conditionata de viteza si durata emiterii de frati. Viteza
emiterii de frati nu prezinta diferente mari intre soiuri, dar exista o mare variabilitate in ceea ce
priveste durata perioadei de infratire (dupa Varlet Granchet, 1986). in cazul semanatului timpuriu sau
in epoca optima infratitul are loc in toamna, sau poate avea loc in ferestrele iernii sau primavara, dar
in acest caz durata de infratire va fi redusa, deoarece infratirea se incheie in momentul dezvoltarii
spicului care este determinat de lungimea zilei.

La densitati mari de semanat se reduce capacitatea de infratire datorita competitiei intre plante in
cadrul populatiei vegetale.

Abundenta de azot in sol la inceputul infratirii intensifica procesul si poate constitui o masura de
compensare a densitatilor mici sau a unor accidente de vegetatie.