Elinor Ostrom

Elinor Ostrom (născută 7 august 1933, Los

Angeles, California, SUA – decedată 12
iunie 2012, Bloomington, Indiana, SUA) a fost
o politoloagă americană.
Activitatea ei se concentrează în principal pe
teoria acțiunilor colective și a bunurilor
publice (corporale sau necorporale) și fac parte
din „noua economie instituțională”. 
  În octombrie 2009, a devenit prima femeie, care a
primit Premiul Nobel pentru Economie,
împărțindu-l cu Oliver E. Williamson, „pentru
analiza sa în privința guvernării și cooperării economice”.       
        A obținut o diplomă de licență (1954), un master (1962) și un
doctorat. (1965) în științe politice de la Universitatea din California, Los
Angeles. Acolo l-a cunoscut pe Vincent Ostrom, iar cuplul s-a căsătorit în 1963.
       Prima ei numire academică a fost aceea de profesor asistent de
guvern vizitator (1965–66) la Universitatea Indiana din Bloomington, unde a
rămas în departamentul de științe politice ca profesor asistent(1966–69),
profesor asociat (1969–74), profesor (1974–91) și șef de catedră (1980–84); ea a
fost prima femeie care a deținut acest din urmă post. În plus, ea a cofondat
Vincent și Elinor Ostrom Workshop (1973) în teorie politică și analiză de
politici al universității. Ostrom a servit mai târziu ca profesor la Școala de
Afaceri Publice și de Mediu (1984-2012) și Arthur F. Bentley Profesor de
Științe Politice (1991-2012), iar din 1996 până în 2006 a fost codirector fondator
al Centrului pentru Studiul instituțiilor, populației și schimbărilor de mediu. De
asemenea, a fost profesor cercetător și director fondator al Centrului pentru
Studiul Diversității Instituționale de la Universitatea de Stat din Arizona din
Tampa (2006–12).
    
        De-a lungul carierei sale, Ostrom a fost consultant pentru diverse
entități, inclusiv pentru grupul de lucru al statului California destinat reformei.
(1973–74). A scris sau a coautorat mai multe cărți, printre care
Guvernarea Comunelor: Evoluția instituțiilor pentru acțiunea colectivă (1990),
Înțelegerea diversității instituționale (2005), Legarea economiei formale și
informale: concepte și politici (2006) și Înțelegerea cunoașterii ca o comună : De
la teorie la practică (2007).

   În 2009, Ostrom și Oliver E. Williamson au primit în comun Premiul Nobel

pentru Științe Economice pentru activitatea lor în domeniul guvernanței
economice sau pentru modul în care sistemele economice și organizațiile
ierarhice funcționează în afara pieței. Ostrom s-a concentrat în special asupra
modurilor în care resursele comune, cum ar fi pădurile, sistemele de irigații și
câmpurile petroliere, pot fi gestionate fără reglementări guvernamentale sau
privatizare.
   Elinor Ostrom a primit multe distincții în cariera sa lungă și productivă,
inclusiv un premiu Nobel. Dar poate că cea mai mare moștenire a ei va fi prin
sutele de studenți, cercetători și colegi care au învățat de la ea și au fost inspirați
de ea.
    În cărțile sale și în multe alte publicații, ea a demonstrat că grupurile pot
gestiona eficient resursele fără a recurge la controlul guvernului sau la
proprietatea privată. Elinor și Vincent Ostrom au primit Medalia Universității,
cel mai înalt premiu acordat de Universitatea Indiana, în 2010. Ea a fost numită
pe lista revistei Time a celor mai influenți 100 de oameni din lume în aprilie
2012.

Capitolul 1
Reflecții asupra bunurilor comune
Idei principale:
1.In iunie 1989,principala problema o reprezinta pescuitul excesiv in zona
Georges Bank.
2.Reprezentantii pescarilor nu pot gasi o solutie ,de aceea congresul american
sugereaza o noua legislatie nationala.
3.Limitarea utilizarii resurselor naturale,astfel incat sa poata fi mentinuta
viabilitatea lor economica pe termen lung.
4..Atat statul,cat si piata nu au reusit sa permita indivizilor mentinerea unei
utilizari productive pe termen lung a sistemelor de resurse naturale.

Rezumat:
In fiecare saptamana la stiri se discuta despre o alta resursa naturala de mare
importanta ce duce la distrugere.Astfel,un bun exemplu ar fi cel din iunie 1989
in care se discuta despre problema pescuitului excesiv din Geroges
Bank.Totodata,au avut loc discutii privind o metoda buna de a guverna resursele
natural,dar din nefericire nu au ajuns la nicio solutie. Reprezentantii pescarilor
afirma faptul ca zonele de pescuit nu s-ar afla in situatia actuala daca in trecut
guvernul federal ar fi renuntat in reglementarea pescuitului.Unele articole
stiintifice sugereaza controlarea majoritatii resurselor naturale,in timp ce altele
recomanda privatizarea exploatarii resurselor.Asadar,se vor descrie trei modele
importante in asigurarea unei baze privind adoptarea unor solutii din partea
statului sau a pietei.

Trei modele importante:

1.Tragedia bunurilor comune
Idei principale:
1.In revista ,,Science’’ ,expresia ,,tragedia bunurilor comune’’ semnifica
degradarea mediului inconjurator.
2.Aristotel a fost primul care a remarcat ,,tragedia bunurilor comune’’.
3.Omul reprezinta un prototip al tragediei bunurilor comune,iar oamenii sfarsesc
prin a se lupta intre ei.
4.Populatia este dependenta de resurse ce declanseaza riscului unei tragedii a
bunurilor comune.

Rezumat:
Revista ,,Science’’ semnifica degradarea mediului inconjurator atunci cand
mai multe persoane utilizeaza in comun resurse insuficiente.Hardin propune
cititorilor sa-si imagineze aceasta situatie din perspectiva unui pastor.In urma
exercitiului,fiecare pastor suporta costurile deteriorarii bunurilor comune si
fiecare este interesat sa adune cat mai multe animale pentru a beneficia de pe
urma lor.Remarca lui Aristotel ,,ceea ce apartine celui mai mare numar de
persoane beneficiaza de cea mai putina grija din partea lor.Fiecare se gandeste in
primul rand la interesul personal si aproape deloc la interesul general’’ indica
faptul ca omul in mediul natural reprezinta un prototip al tragediei bunurilor
comune,iar oamenii sfarsesc prin a se lupta intre ei.Astfel,Hardin a folosit
pasunea in calitate de bun comun pentru cresterea populatiei ,iar o gama larga de
probleme o reprezinta foametea din Sahel din anii 70’.

2.Jocul dilema prizonierului

Idei principale:
1.Jocul dilema prizonierului este conceptualizat ca un joc de non-cooperare.
2.Acest joc ii fascineaza chiar si pe oamenii de stiinta, deoarece realizeaza
rezultate colective irationale.
3.Datorita acestui joc s-au inregistrat peste 2000 de lucrari si un numar mare de
articole care s-au scris pe aceasta tema.

Rezumat:
Jocul dilema prizonierului consta in ideea ca jucatorii sunt pastori care
folosesc o pasune comuna si exista un numar maxim de animale care pot paste
pe aceasta pasune.In cazul unui joc cu doi adversari,strategia de cooperare este
ca fiecare pastor sa duca la pascut un numar de 2 animale.Daca fiecare opteaza
in mod independent,fiecare isi va alege strategia principala.Acest joc este gandit
ca un joc de non-cooperare in care toti jucatorii poseda informatii complete,iar
comunicarea intre jucatori este interzisa.Fiecare jucator are o strategie
dominanta prin care sa ,,defecteze’’ alegerea celuilalt,iar cand ambii isi aleg
strategia , ei ajung la un echilibru.Astfel,ambii prefera rezultatul produs de
relatia cooperare-cooperare in locul celui al relatiei defectare-defectare,iar
rezultatul in stare de echilibru este Pareto inferior. Paradoxul jocului conduce la
faptul ca strategiile individuale rationale inregistreaza rezultate colective
irationale care i-au fascinat pana si pe oamenii de stiinta ,iar pe baza acestui joc
s-au inregistrat peste 2000 de lucrari.

3.Logica actiunii colective:

Idei principale:
1.Mancur Olson a elaborat o perspectiva similara privind dificultatea
determinarii oamenilor in urmarirea bunastarii comune in locul celei individuale.
2.Olson argumenteaza faptul ca persoana care nu poate fi privata de beneficiile
furnizate de un bun comun,nu are motivatia de a contribui la producerea acestui
bun.

Rezumat:
Mancur Olson a elaborat o perspectiva prin care sustine ca persoanele
actioneaza de bunavoie sa promoveze acest tip de interese ,iar la inceputul cartii
sale a rezumat acest punct de vedere.In urma teoriei sale,persoanele care au un
interes sau un obiectiv comun si vor sa isi atinga scopul,ar trebui sa actioneze
impreuna.Totodata,Olson sustine ideea ca indivizii rationali care urmaresc
propriul interes nu vor actiona astfel incat sa si atinga interesele comune sau ale
grupului sau.Astfel, Olson considera ca nu s-a raspuns la intrebarea daca
grupurile de marime medie vor contribui sau nu de bunavoie la asigurarea
beneficiilor colective,iar definitia pe care acesta o da nu depinde de numarul
actorilor implicati,ci de cat de vizibile sunt actiunile acestora.

O utilizare metaforică a modelelor

Idei principale:

Avand ca baza solidalitatea si utilitatea analiza politicilor, in urma celor trei

decenii, teoreticienii si socilogii din domeniul empiric au avut un rezultat
considerabil.
Efectele unor lucrari, care se refera la aspectele dinamice. Acesta este cel ce
prezinta un interes aoarte in cadrul stiintelor sociale, unele fiind esentiale pentru
priceperea felului in care indivizii folosesc bunurile comune.
Lucrarile comune au acceptat modele anterioare si ipoteza unei tragedii
lipsite de remuscari. Cercetorii au mers pana a sugera tragedia bunurilor comune
si recomandarile in privinta politicilor sau axat intr-o mare masura.
Modelele sunt utilizate cu valoare metaforica, aceasta metafora
intentioneaza sa atraga atentia asemanarilor. Multi indivizi utilizeaza o resursa
dintr-situatie reala. In data de 10 decembrie1988, a aparut un articol in revista
„ The Economist”.
Autoritatile publice evoca imagini sumbre ce sugereaza ca ar fi evident
faptul ca aceleasi procese au loc in toate situatiile reale.

Comentariul ideilor principale:

 Cele trei modele, precum si numeroasele variante sunt reprezentari unei
teorii in voga ce se refera la actiunea colectiva. Pentru a schimba teoria actiunii
collective intr-baza utila si solida. In urma a cativa decenii , teoreticienii
sisocilogii din domeniul empiric au avut un rezultat considerabil.
Aceasta fiind o teorie in evolutie,provoaca neintelegeri in privinta
importantei semnificatiei anumitor variabile. Rezultatele unor lucrari recente,
referitoare la aspectele dinamice au dat nastere unor previziuni pozitive, ca
exemplu sunt; lucrarile lui Axelrod, Kreps si Wilson. Domeniul acesta este cel
mai interesant din cadrul stiintelor sociale, dar in ultima perioada au fost
inregistrate o acumulare considerabila de cunostinte, desi mai exista inca destule
intrebari cu o mare putere, ce au ramas fara raspuns.Unele din acestea sunt
importantepentru intelegerea persoanelor care folosesc bunurile commune si
ajung intr-o forma rentabila de organizare si guvernare a acestora.
Multe lucrari care au fost pe tema resurselor commune care au acceptat
modelele precedente si ipoteza unei tragedii lipsite de remuscari. Cativa
cercetori au sugerat ca tragedia bunrilor commune ale luiHardin sa devina
lectura obligatorie pentru toti elevii, dar si pentru toti oamenii. Propunerile in
privinta politicilor sau axat pe unul dintre cele trei modele initiale.
Modelele folosite cu valoare metaforica si autorul indica
asemanarile.Metafora intentioneaza sa atraga atentia asupra asemanarilor.
Indivizii care utilizeaza o resursa intr-o situatie reala si cei care produc
impreuna un rezultat,au ca asemanare similiaritati care se refera la stuatiile
urmatoare: “ tragedii ale bunurilor commune” , “ probleme de actiune colectiva”
.10 decembrie 1988 a aparut un articol despre zonele de pescuit , unde pot fi
gestionate cu success doar daca se recunoaste faptul ca a fost lasat in voia lui.
Autoritatile publice nu evoca fotografii intuecate, prin aluzii scurte ce
semnifica ca toate situatiile reale au aceleasi procese. Avad ca exemplu ministrul
Canadian al oceanelor si al pescuitului a surprins un discurs din 1980.

Recomandări curente în privința politicilor

1.Leviatanul ca singură soluție posibilă
Idei principale:
-Nici o piațã nu poate exista fãrã instituțiile publice de bazã care s-o susținã.
-Dupa Hobbes, prezumția cã este necesar un Leviatan extern pentru a evita tragedia bunurilor
comune duce la recomandarea ca orice guvern central sã controleze majoritatea sistemelor de
resurse naturale.
Rezumat:
Ophuls susținea cã, datoritã tragediei bunurilor comune, problemele mediului
înconjurãtor nu pot fi rezolvate prin cooperare și existã un numãr copleșitor de
argumente în favoarea unui guvern cu puteri coercitive majore. Concluzia lui
Ophuls era cã, deși putem evita tragedia bunurilor comune, acest fapt se va face
doar recurgandu-se la necesitatea tragicã a Leviatanului. La zece ani dupã
apariția articolului pe care l-am menționat mai sus, Garett Hardin afirma cã
suntem învãluiți într-un nor de ignoranțã în privința caracterului real al
sistemelor politice fundamentale și al efectului fiecãruia asupra conservãrii
mediului. Acest nor de ignoranțã nu l-a împiedicat totuși sã admitã cã singura
alternativã la dilema bunurilor comune era ceea ce Hardin numea, pe de o parte,
un sistem privat de antreprizã sau, pe de altã parte, socialismul. Cu o siguranțã
specificã unei persoane convinse cã alternativa bunurilor comune reprezintã o
perspectivã mult prea îngrozitoare , el afirma cã schimbarea va trebui instituitã
folosind orice forțã necesarã pentru a o face sã dureze. Cu alte cuvinte, într-o
lume supraaglomeratã, pentru a evita distrugerea, oamenii trebuie sã rãspundã
unei forțe coercitive ce vine din afara lor, un «Leviatan», pentru a folosi
termenul lui Hobbes, prezumția cã este necesar un Leviatan extern pentru a evita
tragedia bunurilor comune duce la recomandarea ca orice guvern central sã
controleze majoritatea sistemelor de resurse naturale.

O modalitate de a ilustra imaginea pe care acești autori o au în ceea ce privește

controlul centralizat este modificarea jocului pãstorilor propus de Hardin
folosind ipotezele care stau la baza acestor recomandãri privind politicile.
Susținãtorii controlului centralizat își doresc o autoritate guvernamentalã care sã
decidã ce strategie specificã de pãșunat este consideratã ca fiind cea mai bunã în
aceastã situație de cãtre autoritãțile centrale: acestea vor hotãrâ cine poate folosi
pãșunea, precum și câte animale poate sã ducã la pãscut. Sã presupunem cã
autoritãțile centrale decid sã impunã o amendã de douã unitãți de profit pentru
toți cei care, în accepția acestora, folosesc strategia de defectare.
Dacã o autoritate externã determinã cu precizie capacitatea unei resurse
comune, alocã fãrã ambiguitate aceastã capacitate, monitorizeazã acțiunile și
sancționeazã consecvent abaterile, atunci acea autoritate centralã poate
transforma jocul pãstorului propus de Hardin, astfel încât sã producã un
echilibru cu eficiențã optimã pentru pãstori. Nu se ia în considerare costul de
creare și menținere a unei astfel de autoritãți, întrucât este privit ca fiind exogen
problemei și, prin urmare, nu este inclus în Jocul 2 ca unul dintre parametri . Cu
toate acestea, echilibrul optim obținut în cazul când este urmatã recomandarea
centralizãrii controlului se bazeazã pe supoziții legate de precizia informației,
puterea de monitorizare, autenticitatea penalizãrilor, precum și un cost nul
pentru administrare. Fãrã informații valabile și sigure, o autoritate centralã ar
putea face erori, cum ar fi stabilirea unei producții sau amenzi prea ridicate sau
prea mici, sancționarea pãstorilor care coopereazã și nesancționarea celor care
defecteazã. Implicațiile oricãrui tip de informație incompletã sunt foarte
interesante. Totuși, ca exemplu, mã voi limita exclusiv la acele implicații ce
rezultã din informațiile incomplete deținute de o autoritate în privința strategiilor
pãstorilor.
În Jocul 3, presupunem cã autoritatea centralã deține informații complete legate
de producția pãșunii, însã informații incomplete privind acțiunile individuale ale
pãstorilor. În consecințã, autoritatea centralã comite erori atunci când aplicã
amenzile.

2. Privatizarea ca ,,singura” soluție

Idei principale:
-Teoria lui Hardin despre tragedia bunurilor comune l-au fãcut pe Robert J.
Smith , sã sugereze faptul cã singura modalitate de a evita tragedia bunurilor
comune este de a pune capãt sistemului de proprietate comunã prin crearea
unuia de drepturi asupra proprietãții private.
Rezumat:

Alți analiști politici, influențați de aceleași modele, au utilizat termeni la fel de

duri, recomandând impozitarea drepturilor asupra proprietãții private ori de câte
ori este vorba despre bunuri comune . Atât analiza economicã a resurselor aflate
în proprietate comunã, cât și teoria lui Hardin despre tragedia bunurilor comune
l-au fãcut pe Robert J. Smith , sã sugereze faptul cã singura modalitate de a evita
tragedia bunurilor comune din perspectiva resurselor naturale, precum si a
animalelor si plantelor sãlbatice este de a pune capãt sistemului de proprietate
comunã prin crearea unuia de drepturi asupra proprietãții private. Smith a
subliniat faptul cã,atunci când considerãm o resursã ca fiind proprietate comunã,
devenim blocați într-un proces inexorabil de distrugere a acesteia. Welch a
susținut crearea drepturilor private depline asupra unui bun comun, afirmând cã
este necesarã stabilirea drepturilor depline de proprietate pentru a evita pericolul
pãșunatului în exces. El a afirmat cã privatizarea bunurilor comune reprezintã
soluția optimã pentru toate problemele generate de acestea.
Este dificil de precizat cu exactitate la ce se referã analiștii când vorbesc despre
necesitatea de a stabili drepturi private asupra unor bunuri comune.

3. ,,Singura ”soluție posibilă?

Idei principale:
-Multe dintre instituțiile însãrcinate cu problema bunurilor comune
reprezintã combinații lucrative de instituții semãnãtoare celor private și celor
publice.
Rezumat:
Rareori existã instituții care sunt doar private sau doar publice, de piațã sau de
stat. Multe dintre instituțiile însãrcinate cu problema bunurilor comune
reprezintã combinații lucrative de instituții asemãnãtoare celor private și celor
publice, care sfideazã încercarea de a le clasifica într-o dihotomie sterilã.
Instituțiile de succes sunt cele care permit indivizilor sã obținã rezultate
productive în situații în care existã mereu tentația de a se lãsa în baza altora și de
a se sustrage. O piațã competitivã sinteza instituțiilor private este un bun public
însine. Odatã ce este asiguratã o piațã competitivã, indivizii pot alege sã intre
sau sã iasã din ea, fie cã participã la costul de deschidere și întreținere a acesteia
sau nu.

4.O soluție alternativă