Sunteți pe pagina 1din 6

Centrul de excelență în medicină și farmacie ''Raisa Pacalo''

Desmurgia

Rusu Dorina, grupa 332


Clasificarea bandajelor
Desmurgia – este studierea regulilor de aplicare şi de folosire a bandajelor.

Pansament – materialul care se aplică pe plagă sau


pe alte părţi ale corpului cu scop de tratament.
Pansarea – este aplicarea pansamentului.

Bandajul – este o faşă din tifon, pânză care se aplică


cu scop de imobilizare sau de fixare a pansamentului
pe corp.
Bandajare – este aplicarea bandajului

Clasificarea bandajelor după tipul


materialului

Moi Tari
din tifon, basma, cu emplastru, cu cleol. ghipsul, scrobiala, dextrogenii.

Clasificarea bandajelor după modul


de aplicare
Praştia – ambele capete ale feşii se taie în În forma literei T – o faşă la mijlocul căreia Circular – tururile feşii se
două, lăsând mijloculintegru. Se aplică mai este legată altă faşă. Se aplică în regiunea suprapun exact una deasupra
frecvent pe nas, bărbie. perineală. alteia.

Spirală– fiecare tur următor îl acoperă Bandajul încrucişat


pe jumătate ori pe 1/3 pe cel sau în formă de cifra 8.
Şerpuitor – tururile nu se ating unul de altul,
precedent. ca deobicei se aplică la începutul bandajului
complicat pentru a menţine şerveţelele pe
corp.

În formă de spic – varietate a Evantai sau ,,broască ţestoasă" – se aplică pe Boneta Hipocrat
pansamentului în formă de 8. articulaţia cotului,genunchiului.
Are două varietăţi: divergent şi convergent.

Bonetă “scufie” – o bucată de faşă de 1m Bandajul “căpăstru” – pentru


Bandajul unui ochi şi a
lungime se trece prin regiunea creştetului acoperirea bărbiei şi imobilizarea
ambelor ochi.
a.capului. Cu faşa se face primul tur de fixare mandibulei.
peste ea, apoi se trece peste legătoare

b.pîna se acoperă toată ţeasta. Capătul feşii de


tifon se leagă de legătoare.


Regulile de aplicare a bandajelor cu faşa din tifon.

Bandajele

Bolnavului i se creează poziţie comodă. În dependenţă de


regimul activ ori pasiv bolnavul trebuie să fie aşezat sau culcat

moi în poziţie orizontală.


În timpul bandajării a/m trebuie să se afle în faţa bolnavului.
Partea ce urmează a fi bandajată să se afle la nivelul pieptului
persoanei care execută bandajarea.
Pansamentul trebuie să acopere toată suprafaţa lezată.
Faşa din tifon nu trebuie aplicată prea strâns, pentru a nu
afecta circulaţia sangvină
Faşa din tifon nu trebuie aplicată nici prea larg, ca să alunece
De regulă bandajarea se efectuează de la periferie spre centru
(de jos în sus) şi de la stânga spre dreapta (rareori invers).
Faşa de fixare se va fixa în mâna dreaptă, ca în timpul
bandajării să se poată regula tururile, folosind degetul mare.
Orice bandaj începe cu turul de fixare (de sprijin), şi fiecare tur
următor trebuie să-l acopere cu 1/3 sau 2/3 pe cel precedent
Se fixează bandajul:
Ø printr-o cusătură
Ø se prinde cu un ac de siguranţă
Ø se taie capătul feşii în 2 părţi care se leagă.

S-ar putea să vă placă și