Postmodernismul în

educaţie
Ministerul Educației Culturii și Cercetării al Republicii Moldova
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie specială

Referat

Tema: Istoricul dezvoltării teoriilor cu referire la liderism

Elaborat de : Ceban Cristina

Masterandă, an. I grupa APCP
Verificat : Doctor Habilitat, Profesor Universitar, Sanduleac Sergiu
 Chișinău 2021

CUPRINS:

1. Introducere…………………………………………………………………...2

2. Leadership și Management ……………………………….………3

3. Leadership versus Management ………………………………….4
4. Leadership un nou mod de organizare a conducerii.....................5
5. Trei situații tipice cu privire la modul de folosire a noțiunilor....6
6. Concluzie..........................................................................................10
7. Bibliografie………………………………..……………………….11

1
Introducere
Leadership-ul reprezintă un atribut dorit și cerut de organizații managerilor lor. Leaderii au
încredere in propriile forțe și generează încredere celorlalti. În preajma adevăraților leaderi,
angajații se simt mai competenți și găsesc munca mai interesantă. Leadership-ul se află in relație
directă cu capacitatea de a influența comportamentul oamenilor.
Leadership-ul reprezintă un atribut al managerului care intrigă, uimește, dar si nedumereste in
acelasi timp. Doi cercetatori americani , T. Peters si N. Austin afirmau ca “Conceptul de
leadership este crucial pentru aceasta revolutie- atat de crucial incat credem ca ca ar trebui sa se
renunte la cuvantul management.” Unii specialisti din domeniu considera ca manager si leader
sunt termeni sinonimi si ii folosesc in mod alternativ. Insa, leadership-ul si managementul
reprezinta de fapt dimensiuni distincte ale persoanelor din conducere: leadership-ul reprezinta
capacitatea de a determina oameni sa actioneze, managerul, in schimb, este cel care asigura
atingerea obiectivelor organizationale prin planificare, organizare si orientarea muncii catre
finalitate.Prin urmare, o persoana poate fi un manager eficient fara a avea capacitatile unui
leader. In ultimul deceniu, se acorda o tot mai mare atentie orientarii managerilor spre obtinerea
de rezultate mai bune in leadership.
Leadership-ul reprezinta o caracteristica pe care toate organizatiile doresc sa o
regaseasca la managerii lor.

Leaderii:

-   sunt capabili sa ii orienteze pe oameni, creand o viziune pe care o comunica acestora

-   inspira incredere si au incredere in ei insisi

-  au suficienta experienta pentru a privi greselile drept o alta distragere de la drumul
catre succes;

-   ii fac pe oamenii sa se simta mai puternici in preajma lor.

De-a lungul timpului, au fost enuntate o serie de teorii pentru a explica modul in care ia nastere
leadership-ul, punandu-se problema daca leaderii au calitati innascute sau devenirea lor este influentata
de un factor situational. Unii specialisti considera ca leadership-ul este rezultatul carismei, in timp ce altii
sustin ca leadership-ul reprezinta suma comportamentelor care pot fi deprinse/invatate.Liderii de succes
2
acorda o mai mare importanta anumitor activitati de conducere precum planificarea sau instruirea
oamenilor si mai multa incredere subalternilor, fiind mai puternic orientati catre oameni.Desi unele
abilitati din leadership pot fi invatate, este sortita esecului incercarea de a-i instrui pe cei care nu
considera ca au o nevoie de a-si imbunatati aceste abilitati.

2.Leadership și Management
Leadership și management sunt termenii care sunt adesea considerați sinonimi. Este esențial să
înțelegem că leadershipul este o parte esențială a managementului eficient. Ca o componentă
esențială a managementului, comportamentul remarcabil de conducere pune accentul pe
construirea unui mediu în care fiecare angajat se dezvoltă și excelează. Leadership-ul este definit
ca potențialul de a influența și de a conduce eforturile grupului către atingerea obiectivelor.
Această influență poate proveni din surse formale, cum ar fi cea oferită de dobândirea unei
poziții manageriale într-o organizație.
Un manager trebuie să aibă trăsăturile unui lider, adică trebuie să posede calități de conducere.
Liderii dezvoltă și încep strategii care construiesc și susțin avantajul competitiv. Organizațiile au
nevoie de o conducere robustă și un management robust pentru o eficiență organizațională
optimă.

Diferența dintre leadership și management

Lidershipul diferă de management în sensul că:

1.În timp ce managerii stabilesc structura și delegă autoritatea și responsabilitatea, liderii oferă
direcție prin dezvoltarea viziunii organizaționale și comunicând-o angajaților și inspirându-i să o
realizeze.
2.În timp ce managementul include concentrarea pe planificare, organizare, personal,
direcționare și control; conducerea este în principal o parte a funcției de conducere a
managementului. Liderii se concentrează pe ascultare, construirea de relații, lucrul în echipă,
inspirarea, motivarea și convingerea adepților.
3.În timp ce un lider își obține autoritatea de la adepții săi, un manager își obține autoritatea în
virtutea poziției sale în organizație.
4.În timp ce managerii urmează politicile și procedurile organizației, liderii își urmează propriul
instinct.
5.Managementul este mai mult de știință, deoarece managerii sunt exacti, planificați, standard,
logici și mai mult de minte. Leadership-ul, pe de altă parte, este o artă. Într-o organizație, dacă
managerii sunt solicitați, atunci liderii sunt o necesitate/esențială.

3
6.În timp ce managementul se ocupă de dimensiunea tehnică a unei organizații sau de conținutul
postului; conducerea se ocupă de aspectul oamenilor dintr-o organizație.
7.În timp ce managementul măsoară/evaluează oamenii după numele lor, înregistrările trecute,
performanța prezentă; conducerea vede și evaluează indivizii ca având potențial pentru lucruri
care nu pot fi măsurate, adică se ocupă de viitor și de performanța oamenilor dacă potențialul lor
este pe deplin extras.
8.Dacă managementul este reactiv, conducerea este proactivă.
9.Managementul se bazează mai mult pe comunicarea scrisă, în timp ce conducerea se bazează
mai mult pe comunicarea verbală.

3.Leadership versus Management

„ Conducerea și managementul sunt doi termeni sinonimi” este o afirmație incorectă.
Conducerea nu necesită nicio poziție managerială pentru a acționa ca lider. Pe de altă parte, un
manager poate fi un adevărat manager doar dacă are în el trăsăturile de lider. În virtutea poziției
sale, managerul trebuie să ofere conducere grupului său. Un manager trebuie să îndeplinească
toate cele cinci funcții pentru a atinge obiectivele, adică planificarea, organizarea, personalul,
conducerea și controlul. Conducerea face parte din aceste funcții. Leadership-ul ca termen
general nu are legătură cu managementul. O persoană poate fi un lider în virtutea calităților
sale. De exemplu: liderul unui club, clasă, asociație socială, organizație socială etc. Prin
urmare, este adevărat să spunem că „Toți managerii sunt lideri, dar toți liderii nu sunt
manageri”.

Un lider este acela care influențează comportamentul și munca celorlalți în eforturile de grup
pentru atingerea obiectivelor specificate într-o situație dată. Pe de altă parte, managerul poate fi
un adevărat manager numai dacă are în el trăsături de lider. Managerul de la toate nivelurile este
de așteptat să fie liderii grupurilor de lucru, astfel încât subordonații să poarte de bunăvoie
instrucțiunile și să le accepte îndrumările. O persoană poate fi un lider în virtutea tuturor
calităților sale.

4
4.Leadershipul un mod nou de organizare a conducerii și un imperativ al
timpului.
Activitatea umană este un proces continuu de învăţare, de adaptare, de competiţie şi selecţie.
Acest aspect este cu atât mai vizibil în domeniul economic, în care întreprinderile, agenţii
economici luptă pentru supravieţuire şi dezvoltare. În contextul actual, al globalizării pieţelor şi
activităţilor, a creşterii rapide a concurenţei la un nivel fără precedent, rolul managerilor, al
liderilor devine tot mai important. Ei sunt aceia ce trebuie să creeze, să dezvolte şi să
implementeze o viziune de succes, care prin strategiile şi politicile elaborate să conducă la o
dezvoltare a firmelor pe care le reprezintă. Termenul de manager nu se suprapune cu cel de
lider, dar este de dorit ca, în practică, lucrul acesta să se întâmple. Dacă managerul are o
poziţie şi o influenţă ce vin din locul său formal în ierarhia organizaţiei,
liderul îşi câştigă simpatia şi sprijinul prin calităţile pe care le posedă şi le utilizează în
relaţiile cu cei din jur. În prezent, organizaţiile moderne nu mai sunt construite cu număr mare
de nivele ierarhice şi pondere ierarhică mică, în care supervizorul ştia aproape în orice moment
ce face fiecare. Din ce în ce mai mult, organizaţia optează pentru structuri plate, cu structuri
verticale de comandă reduse. În aceste condiţii, şeful nu mai poate urmări îndeaproape pe
fiecare. De asemenea, volumul de informaţii vehiculate în firmă şi în afara acesteia este atât de
mare încât se impune cu necesitate implicarea tot mai intensă a unui număr crescând de salariaţi
pentru a face faţă “avalanşei informaţionale” şi pentru a putea beneficia din plin de conţinutul
acestora. Rolul managerului este unul mai complex acum, el nu va mai acţiona doar ca o
persoană ce deţine „adevărul absolut”, adoptând decizii pe care să le impună apoi
celorlalţi, ci va acţiona mai degrabă ca un facilitator, ca un mediator ce va oferi
posibilitatea manifestării personalităţii, a cunoştinţelor salariaţilor şi, pe această bază, el va
adopta cel mai bun curs de acţiune. Liderii trebuie astfel să asigure un cadru organizaţional
adecvat pentru ca angajaţii firmei să-şi manifeste abilităţile şi iniţiativa, să-şi valorifice
cunoştinţele la nivele cât mai ridicate, fără a fi nevoie de o armată de supervizori sau de a
construi sisteme de control rigide sau sofisticate. Tot mai mult se face simţită nevoia de
descentralizare şi delegare de la nivel central către nivelele inferioare. Nu înseamnă însă că
are loc o diluare a autorităţii, ci că organizaţia devine mai responsabilă la toate nivelele de
decizie şi acţiune. Descentralizarea este privită cu reţinere de către manageri, deoarece au
sentimentul că o parte importantă din ceea ce constituia baza lor de putere dispare. Asistăm
5
astfel, la o rezistenţă destul de mare a managerilor, a culturii manageriale faţă de asemenea
iniţiative. În viziunea mea, leadershipul reprezintă procesul prin care o persoană, un lider,
determină, prin utilizarea relaţiilor interpersonale, una sau mai multe persoane să
acţioneze în vederea realizării unor obiective bine stabilite, pe baza unei viziuni puternice
şi atractive. Una dintre provocările majore cu care se confruntă managerii/liderii,
persoanele cu poziţii cheie într-o organizaţie, este aceea de a crea şi menţine o cultură
organizaţională care să fie în concordanţă cu obiectivele firmei şi natura activităţilor
desfăşurate în cadrul acesteia. Este o problemă de integrare a aşteptărilor şi capacităţilor
individuale cu cele organizaţionale, astfel încât să răspundă cu succes mediului de afaceri în care
funcţionează şi fiecare dintre părţi să fie mulţumită de rezultatul obţinut. Cultura managerială ca parte a
culturii organizaţionale este cu atât mai importantă, cu cât ea reflectă mai puternic valorile, atitudinile şi
comportamentele managerilor. Salariaţii urmăresc şi evaluează în permanenţă manifestarea
managerilor şi cărora le acordă o puternică încărcătură simbolistică. Mai mult, executanţii îşi aleg
modele dintre managerii firmei, încercând să afişeze aceleaşi elemente ce îi caracterizează.

5.Trei situații tipice cu privire la modul de folosire a noțiunilor de leadership

și management

Parcurgerea atenta a literaturii de specialitate evidentiaza prezenta a trei situatii tipice cu privire
la modul de folosire a notiunii de leadership si management:

Prima dintre ele tinde sa identifice cele doua notiuni. Sunt unii autori care utilizeaza intr-o
maniera aleatorie cele doua notiuni, recurgand la una sau alta dintre ele, in functie de
imprejurari, de context, fara intentia expresă de a le diferentia. Uneori o notiune este folosita in
locul alteia sau, atunci cand se vorbeste de una dintre ele cealalta este pusa in paranteza. O
asemenea modalitate operationala apare mai ales in acele culturi in care nu exista in limba
termeni distincti care sa denumeasca cele doua realitati. Este cazul si limbii romane, unde
leadership-ul si managementul au fost tradusi prin termenul de conducere.

A doua situatie se afla la polul opus celei dinainte, ea constand in diferentierea categorica a
celor doua notiuni, in opunerea lor una alteia. A. Zeleznik se pare ca este primul care a trasat o
linie de demarcatie expresă intre lideri si manageri. Recurgand la un sistem de criterii in functie
de care se fac analiza si caracterizarea liderilor si managerilor, el a ajuns la concluzia existentei
unor diferentieri majore intre cele doua categorii de conducatori. Autorul considera liderii
manifestand atitudini personale, active, in timp ce managerii manifesta atitudini
impersonale, pasive. Relativ la conceptia despre munca, liderii stimuleaza munca, ofera si
6
creeaza posibilitati de alegere a ei, in schimb managerii coordoneaza si echilibreaza munca,
recurgand la compromisuri valorice. In relatie cu altii, liderii sunt empatici, acorda atentie
semnificatie actiunilor si evenimentelor, pe cand managerii, se implica emotional putin in
relatie cu altii. C.M. Watson, aplicand procedura celor Șapte S( strategie, structura,sistem,
stil, staff - echipa de conducere, skills- abilitati complexe, scopuri) ajunge la concluzia ca
liderii se orienteaza mai pregnant spre ultimii patru S: stil, staff, skills, scopuri, in timp ce
managerii spre primii trei S: strategie, structura, sistem. Unii autori preluand diferentierile
provocative operate de Waren Bennis intre leadership si management, le prezinta intr-o maniera
concisa, dar extrem de sugestiva: liderii cunosc contextul – acele elemente volatile turbulente sau
ambigue care, uneori, par sa conspire impotriva noastra si sigur ne vor sufoca daca le lasam – in
timp ce managerii capituleaza in fata lui. Managerii administreaza; liderii inoveaza.
Managerul mentine; liderul dezvolta. Managerul se focalizeaza pe sisteme si structura;
liderul se focalizeaza asupra oamenilor. Managerul se sprijina pe control; liderul inspira
incredere. Managerul accepta status-quo-ul, liderul il provoaca. Pe linia diferentierilor dintre
leadership si management merg si autorii francezi. Leadership-ul presupune „dirijarea si
mobilizarea energiei persoanelor spre un obiectiv precis,dezvoltarea unei viziuni, transmiterea ei
celor ce urmeaza a o realiza,motivarea subordonatilor” pe cand managementul, cuprinde
ansamblul sarcinilor de conducere a organizatiei(luarea deciziilor strategice, organizarea muncii,
repartitia sarcinilor, controlul executarii lor si comunicarea). Liderul este cel care scruteaza
viitorul, satbileste scopuri, planuri de actiune, managerul le transpune in practica. Liderul este un
spirit penetrant, cu aptitudini de gandire analitica, strategica si multilaterala, cu abilitati
psihosociale, managerul dispune de aptitudini operationale, de capacitatea de a sti sa faca (savoir
faire). Leadershipul ar fi mai degraba dimensiunea umana, latura de implicare si antrenare in
activitate, iar managementul exercitarea eficienta a unor functii.

Cea de-a treia situatie tipica privitoare la leadership si management este o situatie intermediara
si se interpune intre primele doua extreme. Ea stabileste o relatie ca de la parte la intreg intre cele
doua notiuni. Cei mai multi autori considera ca leadership-ul este o parte a managementului
chiar partea lui esentiala, fundamentala. Originea acestui punct de vedere se afla in lucrarea
lui Fayol care concepea conducerea doar ca una dintre componentele administratiei generale.
Multi alti autori au preluat acest punct de vedere. De exemplu, Schriesheim si Kerr vorbeau
despre leaderhip ca despre un subset al comportamentului managerial. Unui asemenea punct de
vedere i se raliaza si autorii romani.

7
Insa nici una din situatiile tipice intalnite in literatura de specialitate referitoare la modul de
folosire a notiunilor de leadership si management nu este perfect valabila.

Prima (suprapunerea celor doua notiuni) conduce la stergerea oricaror diferente dintre ele,
fapt inacceptabil, cu atat mai mult cat o analiza simpla si chiar superficiala a continutului celor
doua notiuni – ca sa nu mai mentionam si actiunile si abilitatile presupuse de fiecare –
demonstreaza existenta unor diferentieri, apoi, daca cele doua fenomene nu sunt unul si
acelasi lucru, nu s-ar putea justifica existenta in limba a doua notiuni pentru a le denumi.
Cea de-a doua situatie (opunerea notiunilor respective) creeaza diferete artificiale, forteaza
realitatea sa se incadreze intr-o serie de scheme logice prestabilite. A afirma, cum face Zaleznik,
ca liderii manifesta aptitudini fata de scopuri, iar managerii atitudini pasive, ca unii sunt empatici
iar altii nu, aceasta inseamna a truca realitatea de dragul argumentelor logice, de a o forta sa se
incareze in sirul rationamentelor prin opozitie. Opunerea notiunilor de lider si manager nu rezista
din punct de vedere pragmatic. A treia situatie, oarecum de compromis (relatie de la parte la
intreg) desi la prima vedere pare a fi mai acceptabila, este in esenta la fel de neconcludenta. Ea
presupune, in subsidiar, tot suprapunerea continuturilor celor doua notiuni – e adevarat, partiala
– ceea ce conduce la pierderea specificului uneia dintre ele.

Daca nici una dintre cele trei situatii tipice nu este acceptabila, atunci care ar fi situatia optima si
autentica? O asemenea solutie o constituie postularea unor relatii de coincidenta partiala a
sferelor celor doua notiuni. Aceasta ar insemna ca leadership-ul si managementul, liderii si
managerii, au fiecare, elemente proprii,specifice, care le asigura individualitatea si relativa
autonomie, dar si o serie de elemente comune, fapt care faciliteaza interactiunea si
potentarea lor reciproca.

În primul rand, atat liderii cat si managerii, indeplinesc aproximativ aceleasi functii, insa
in moduri diferite. De exemplu, functia de previziune este realizata de lideri pe baza unor
perspctive si viziuni largi, iar de manageri pe baza unor perspective relativ limitate. Asadar
liderii si managerii nu se exclud reciproc. Este posibil ca una si aceeasi persoana, indiferent
de nivelul ierarhic la care se afla, sa fie si lider si manager, chiar daca este mai mult lider si
mai putin manager, sau, invers, mai mult manager si mai putin lider. In al doilea rand este
posibil ca si liderii si managerii sa detina aceleasi calitati si abilitati insa in proportii diferite, cu
predominanta unora sau altora dintre ele. In al treilea rand, potentarea reciproca a insusirilor si
competentelor, echilibrarea sau dezechilibrarea lor, compensarea sau conflictul dintre ele sunt
posibile, numai datorita posedarii numai de catre una si aceeasi persoana atat a insusirilor de
lider cat si a celor manageriale. Liderul, in virtutea orientarii lui spre viitor, este previzibil, este
8
mai tentat de dorinta ca ideile lui sa fie mai repede receptate si transpuse in practica, fapt ce
genereaza o oarecare impulsivitate. La randul lui, managerul cu tendinta spre o oarecare
uniformitate comportamentala determinata de nevoia de siguranta si de cea a obtinerii
succesului, daca nu va actiona ca si lider, va fi din ce in ce mai birocratic si mai putin creativ.
Argumentele anterioare creioneaza trei situatii tipice:

Una dintre ele este cea ideala, in care aceeasi persoana ar trebui sa realizeze integral si
maximal atat functiile leadership-ului, cat si pe cele ale managerului (situatie greu, daca nu
chiar imposibil de transpus in practica).

Cea de-a doua situatie pe care am putea-o numi reală este caracterizata prin faptul ca o persoana
realizeaza mai pregnant activitati de leadership decat de management, sau detine mai degraba
calitati de lider si mai putin de manager sau invers. In acest caz, vorbim de lideri care sunt intr-o
oarecare masura manageri si de manageri care sunt intr-o oarecare masura si lideri .

Nevoia imbinarii calitatilor de lider cu cele de manager, devine din ce in ce mai presanta.
Conducerea reprezinta un ingredient esential al activitatii de management si suportul activitatilor
de conducere.

Ultima situatie este cea in care o persoana este numai lider in timp ce o alta este numai manager,
ceea ce conteaza fiind calitatea sau puterea lor, precum si modul lor de asociere. Putem
desprinde patru cazuri ipotetice:

lider puternic – manager puternic

lider puternic – manager slab

lider slab – manager puternic

lider slab – manager slab

Cele patru combinatii sunt inegal productive: prima este cea mai eficienta, conducand in mod
firesc la obtinerea succesului organizatiei in timp ce ultima este cea mai nefericita combinatie,
ducand in mod inevitabil la ineficienta organizationala. Adevarata provocare este sa combini
un lider puternic cu un manager puternic si sa-i folosesti pe fiecare pentru a-i balansa.
Craig Watson sustinea ca organizatiile de succes nu se deosebesc prin liderii sau managerii
lor, ci prin modul in care liderii sau managerii sunt armonizati intr-o cultura comună.

9
6. Concluzie
În anii 40 ai secolului trecut, învăţaţii au început să studieze legătura dintre calităţile personale
şi rolul de lider. 
Cu părere de rău, în pofida numeroaselor cercetări efectuate,ei n-au ajuns la o
părere comună despre completul decalității specifice unui lider puternic.
Î n a n u l 1 9 4 8 R . M . S t o g d i l l a s t a b i l i t , de regulă că liderii se deosebesc prin intelect,
tendinţă spre cunoştinţe siguranţă, responsabilitate, activitate şi statut social-
economic. Totodată, el a ajuns la concluzia că omul nu devine conducător doar datorită
faptului că dispune de un complet de calități personale și că structura calităților personale ale
conducătorului trebuie să fe în corelaţie cu trăsăturile personale, activitatea şi sarcinile
subalternilor săi.
Atît calităţile personale cît și comportamentul sînt componente esențiale ale succesului însă
există și alți factori adăugatori care influențează eficacitatea dirijării.Acești factori situaționali
includ necesitățile și calitățile personale ale subalternilor,caracterul sarcinii,cerințele și influența

mediului,influența disponibilă.

In concluzie, leadership-ul este procesul care transforma managementul in arta. Totusi,

exista anumite dificultati, cand liderul nu are puterea formala și exista posibilitatea conflictului
dintre el si manager sau conducearea organizatiei respective. De aceea eficienta maxima a
leadership-ului se atinge atunci cand liderul indeplineste si statutul de manager sau managerul
are si calitatile necesare liderului. Diferentele dintre manager si lider trebuie inlocuite printr-o
noua paradigma cea a liderului-manager, astfel incat conducatorul sa nu mai fie un simplu
administrator de resurse ci un lider preocupat de armonizarea asteptarilor grupului cu situatiile
dictate de dinamica sarcinilor de indeplinit, care sa treaca de la modul de administrare
traditionala la organizarea supla in care oamenii reprezinta avutia cea mai de pret.

10
7.Bibliografie:

1. Avolio, B. Full Leadership Development: Building The Vital Forces In Organizations, Thousand Oaks, CA:
Sage, 2000
2.Cornescu V., Mihailescu I., Stanciu S., Managmentul organizatiei, Editura All Beck, Bucuresti,
2003, p. 217 – 220;
3. Nicolescu O., Verboncu I., Management, Editura Economica, Bucuresti, 1999, p. 506.
4. Telespan C., Stanciu L., Bazele Managementului – curs, Editura Academiei Fortelor Terestre,
Sibiu, 2005, p. 74 – 80;
5. Zlate M., Leadership si management, Editura Polirom, Iasi, 2004, p. 173 – 180;
6. https://core.ac.uk/download/pdf/6242293.pdf
7. https://www.creeaza.com/referate/management/MANAGERI-SISAU-LIDERI788.php
8.https://eduform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-pentru-dezvoltarea-unui-management-
institutional-antreprenorial-de-calitate-in-scoli-defavorizate/conceptul-de-leadership-in-educatie
9. https://www.managementstudyguide.com/leadership-management.htm
10. http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/cornescu/cap9.htm
11. https://mhelm.utm.md/wp-content/uploads/2020/12/MHELM_Leadership-si-
Management_Suport-de-curs_ro.pdf
12. https://ro.weblogographic.com/difference-between-leadership

11
12