Aplicații în arhitectură a trigonometriei

Aplicarea trigonometriei în arhitectură este ceva ce nu trebuie ratat niciodată. Crearea

planurilor și executarea lor ulterioară depinde de utilizarea acestora.
Crearea unei case sau a unei clădiri trebuie să respecte parametri specifici. De exemplu:
fiecare unghi al tuturor zidurilor și coloanelor trebuie măsurat pentru a evita orice deformare
care ar putea cauza clădirea să se prăbușească în timp.

Un exemplu clar de utilizare a trigonometriei în arhitectură este observat în piramidele

egiptene și în construcțiile făcute de civilizațiile care au locuit pe continentul american
înainte de sosirea spaniolilor.

Datorită aplicării trigonometriei este că aceste construcții rămân aproape intacte cu trecerea
timpului.

Trigometria in construcții
O industrie interesantă care interacționează cu trigonometria este domeniul construcțiilor și
geodeziei. Lungimile laturilor și unghiurile unui triunghi arbitrar pe plan sunt interconectate
de anumite relații, dintre care cele mai importante sunt numite teoreme ale cosinusului și
sinusului. Toată geodezia „clasică" se formează pe trigonometrie. Întrucât, de fapt, încă din
cele mai vechi timpuri, sondajii sunt pasionați de „rezolvarea" triunghiurilor. Procesul de
ridicare a structurilor, căilor, podurilor și a altor clădiri începe cu lucrări de sondaj și
proiectare. Fără excepție, toate măsurătorile de pe șantier sunt realizate cu sprijinul
instrumentelor geodezice, cum ar fi o stație totală și un nivel trigonometric. Odată cu
nivelarea trigonometrică, se stabilește o diferență de înălțime între mai multe puncte de pe
suprafața pământului.

Aplicații în astronomie
Trigonometria este folosită în astronomie pentru a calcula distanța de la planeta Pământ la
Soare, la Lună, raza Pământului și, de asemenea, pentru a măsura distanța dintre planete.
Pentru a face aceste măsurători, ei folosesc triangulația, care constă în a lua diferite puncte
de ceea ce cineva dorește să măsoare și considerând fiecare unul ca noduri de triunghiuri; de
acolo se trasează distanța dintre un punct și altul.
Egiptenii au stabilit măsura unghiurilor în grade, minute și secunde și au folosit-o în
astronomie.

Trigonometria a fost folosită pentru: a determina cu precizie ora din zi; calculul locației
viitoare a corpurilor cerești, momentele răsăritului și apusului lor, eclipsele de Soare și de
Lună; găsirea coordonatelor geografice ale locației curente; calcularea distanței dintre orașe
cu coordonate geografice cunoscute. Gnomon este cel mai vechi instrument astronomic, un
obiect vertical (stele, coloană, stâlp), care vă permite să determinați înălțimea unghiulară a
Soarelui cu cea mai mică lungime a umbrei sale Gnomon vă permite să determinați: amiaza
astronomică este momentul în care lungimea a umbrei sale este cea mai mică. direcția nord -
în direcția umbrei la amiaza astronomică. Latitudinea locului este lungimea umbrei la amiaza
astronomică.

Algebra în economie
Economia este o știință socială ce studiază producția și desfacerea, comerțul și
consumul de bunuri și servicii. Potrivit definiției date de Lionel Robbins în 1932,
economia este știința ce studiază modul alocării mijloacelor rare în scopuri
alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umană, economia este o
știință socială. Se spune că economia este pozitivä atunci când încearcă sä
prezică în mod obiectiv și să explice consecințele anumitor opțiuni, date fiind un
set de supoziții sau de observați. Alegerea unei supoziții ce trebuie făcută atunci
când se construiește un model, la fel ca și observațiile ce trebuie stabilite sunt
alegeri normative. Se spune că economia este normativă atunci când recomandä o
alegere în detrimentul aitei alegeri sau când este făcută o apreciere subiectivä
asupra valorii. Economia centrată pe variabile măsurabile se divide în două
domenii principale: microeconomia care se ocupă de agenți individuali, cum ar fi
bugetele și afacerile și macroeconomia care ia în considerare economia ca pe un
întreg, cererea și oferta agregată, capitalul și materiile prime. O atenție deosebitä
se acordă și alocării resurselor, producției, desfacerii, comerțului și concurenței.
Logica economică este aplicată tot mai des în cazul problemelor legate de opțiuni
în cazul lipsurilor sau atunci când trebuie stabilită valoarea economică.
Preocuparea principală în economie se centrează pe modul în care prețurile
reflectă cererea și oferta, iar ecuațiile sunt folosite pentru a prezice consecințele
anumitor decizii.

Utilizarea de matematică în economie

Deși economia este punct de vedere tehnic o știință socială, studenții care desfășoară acest
domeniu primesc o bază solidă în matematică. Stabilirea modului în care sunt alocate resurse
necesită o înțelegere matematică a modului de a calcula aceste resurse, costurile de
distribuție și de evaluare a altor măsuri cantitative. Astfel, domeniul economic este plin de
ecuații matematice și aplicații.
Tipurile de matematică utilizate în economie sunt în primul rând algebra, calcul si statistici.
Algebra este utilizat pentru a face calcule, cum ar fi costul total și veniturile totale. Calculul
este utilizat pentru a găsi derivații de curbe de utilitate, curbele de maximizare a profitului și
modele de creștere. Statisticile permite economiștilor să facă previziuni și de a determina
probabilitatea unui eveniment. Prin urmare, mulți studenți să ia cel puțin un an de calcul,
statistici și cursuri de prognoză numite Econometrie în urmărirea unui grad de
bachelorrsquo-uri în economie.
Math în luarea deciziilor
Economiștii sunt angajați pentru a determina riscul sau rezultatul probabil al unui eveniment.
De exemplu, spitalele vor să știe care sunt riscurile de a muri de o operațiune și dacă
beneficiile sunt în valoare de ea. National Institutes of Sanatate explica relația dintre
presiunea litigii și ratele de C-sectiuni si VBACs. Din cauza riscului crescut de litigii, unele
state interzice nasterea vaginala dupa cezariana, sau VBACs. Această politică a fost probabil
făcută după un economist a evaluat ceea ce riscul statistic a fost la mama și cântărit în raport
cu costul unui proces de malpraxis bazat pe acest număr. Astfel, decizia este una de natură
economică. Economiștii care lucrează pentru companiile farmaceutice fac calcule
matematice similare, pentru a evalua dacă riscul de a lua un medicament mai mari decât
beneficiile potențiale ale acestora. Beneficii Economiștii folosesc abilitățile lor de
matematica pentru a găsi modalități de a economisi bani, chiar și în moduri contra-intuitiv.
Folosind un grafic maximizarea profitului, economiștii s-ar putea recomanda un loc de a
vinde doar 75 la suta din biletele disponibile în loc de 100 la sută, pentru a face mai mulți
bani. În cazul în care compania scade pretul biletelor pentru a atrage concert-tate dintre cei
suplimentare și umple stadionul la capacitate, s-ar putea face mai mulți bani decât vânzarea
de doar 75 la suta din biletele la un preț mult mai mare. Economiștii folosesc de asemenea
matematica pentru a determina un businessrsquo- succes pe termen lung, chiar și atunci când
unii factori sunt imprevizibile. De exemplu, un economist de lucru pentru o linie aeriană de
prognoză statistice pentru a determina prețul de combustibil de două luni de acum.
Compania utilizează aceste date pentru a bloca prețurilor la combustibil, sau pentru
acoperirea de combustibil. Bijan Vasigh, autor al cărții ldquo-Introducere în transportul
aerian Economicsrdquo- explică faptul că Southwest a câștigat un avantaj financiar asupra
altor transportatori din cauza strategiei sale de acoperire de combustibil. limitări Economiștii
efectua calcule matematice cu informații imperfecte. Modelele lor economice sunt inutile în
vremuri prestate de dezastre naturale, greve ale Uniunii sau orice alt eveniment catastrofal.
In plus, matematica poate ajuta rareori economiști prezice comportamentul uman irațional. O
ipoteză fundamentală a economiei este că oamenii acționează rațional. Cu toate acestea,
oamenii fac de multe ori decizii iraționale bazate pe frica sau iubire. Acești doi factori nu pot
fi contabilizate într-un model economic. Potenţial Economiștii sunt revizuirea modului
calculele sunt efectuate pentru a considerare pentru efectele intangibile, cum ar fi poluarea.
Economiștii în prezent, nu calculează efectele epuizării pădurilor tropicale sau poluarea apei
în lucruri, cum ar fi costurile maximizarea profitului sau de afaceri, de exemplu. Quentin
Grafton și Wiktor ADAMOWICZ, autorii ldquo-Economia mediului și a resurselor naturale,
rdquo- explică faptul că standardele economice, cum ar fi PIB-ul sunt insuficiente atunci
când măsurarea stării de sănătate a economiei. Un nou domeniu se conturează numit ldquo-
naturale de contabilitate a resurselor, rdquo- care încearcă să atribuie o valoare de dolari
pentru aceste costuri.
Statistica în economie
Statistica economică - date prelucrate prin metode de statistică matematică privind nivelul
producției și veniturilor din economie, exporturi și importuri, ratele șomajului, ratele inflației
etc. Datele inițiale sunt obținute pe baza monitorizării industriei de către organizații speciale.
STATISTICA ECONOMICA (din latinescul statut - stat), ramura a stiintei economice, care
are ca scop colectarea, prelucrarea, analiza si publicarea de date despre diverse fenomene ale
economiei si vietii sociale.
Statistica își are originea în secolul al XVII-lea, totuși, astfel de tipuri de contabilitate
statistică, cum ar fi recensămintele populației, contabilitatea proprietăților cetățenilor, erau
cunoscute în China antică și Roma Antică.
Statistica studiază modelele de dezvoltare a societății în termenii lor cantitativi, precum și
latura calitativă și cantitativă a fenomenelor economice și sociale. Principalele concepte ale
statisticii economice sunt:
- un agregat statistic, care este o colecție de ceva care are o trăsătură comună, dar diferă în
alte caracteristici (de exemplu, populația unei țări are o caracteristică comună este reședința
sa într-un stat dat, dar cetățenii acestui stat diferă în ceea ce privește sexul, vârsta, educația
etc.); multimea poate fi omogena sau eterogena fata de o anumita caracteristica, in functie de
daca aceasta caracteristica este inerenta tuturor elementelor multimii; același set poate fi
omogen față de o trăsătură și eterogen față de alta (terminarea gimnaziului dintr-un anumit
an este omogenă în ceea ce privește nivelul de studii primite, dar eterogen în ceea ce privește
sexul, media punctuală din certificat, etc.);
- unitate de populație - element constitutiv al populației, unitate de cont menținută în timpul
unei anchete statistice;
- semn - o trăsătură calitativă inerentă unității, caracteristica acesteia; semnele pot avea o
expresie cantitativă (salariul mediu) și să nu o aibă dacă unitățile populației diferă ca
conținut (societăți petroliere și companii comerciale). În cazul în care o caracteristică ia doar
două valori (da sau nu), această caracteristică se numește alternativă;
- indicator statistic - un indicator care reflectă caracteristicile cantitative ale raportului
diferitelor caracteristici; distinge indicatorii de volum (populație) și calculati (volumul
investițiilor pe cap de locuitor); valorile numerice specifice ale indicatorilor statistici se
numesc date statistice; un set de indicatori statistici reflectă relațiile care există între
fenomenele economice și sociale și descrie fenomene atât la nivel macro (în interiorul unei
țări sau regiuni), cât și la nivel micro (firme sau gospodării).
Statistica include următoarele metode de studiere a populațiilor statistice: metoda
observației, metoda grupărilor, metoda generalizării indicatorilor. Informațiile obținute în
urma observărilor obiectelor studiate sunt sistematizate și grupate pentru a calcula, pe baza
datelor culese, indicatori statistici care caracterizează fenomenul studiat și pentru a
determina modelele de desfășurare a acestuia în etapa finală a studiu.
În Federația Rusă, statisticile sunt gestionate de Comitetul de Stat pentru Statistică
(Goskomstat) ca organism executiv federal. Printre atribuțiile sale se numără elaborarea de
forme și metode de colectare și prelucrare a datelor statistice, care sunt standarde statistice,
precum și observarea statistică efectivă a dinamicii proceselor socio-economice din țară.
Statistica economică este utilizată pe scară largă pentru a evalua dezvoltarea economică și
socială a țării, pentru a evalua starea mediului, eficiența producției și nivelul de trai al
populației.
Aplicarea Teoriei Probabilităților şi Statisticii Matematice:
posibilități, limite și capcane Așa s-a întâmplat, din punct de vedere istoric, că cea mai mare
popularitate o are astăzi Teoria Axiomatică a Probabilităților elaborată de către ilustrul
matematician rus A. N. Kolmogorov (1903-1987), teorie unanim adoptată în toată lumea și
publicată prima dată in monografia sa Bazele Teoriei Probabilităților (în limba germană),
Berlin: Julius Springer. 1933. Chiar daca aceasta se bazează pe definiția axiomatică a
probabilităților, noțiunea de probabilitate devenind, astfel, o noțiune pur abstractă, ea
devine acoperitoare şi pentru noţiunile de probabilitate clasică, probabilitate discretă,
probabilitate geometrică. Ea este acoperitoare, din punct de vedere al aplicațiilor, chiar şi
pentru probabilitatea statistică, care și-a găsit şi ea locul într-o Teorie axiomatizată a
Probabilităților frecvențiale elaborată de către matematicianul austroamerican Richard von
Mises (1883-1953), adevărat, mai târziu, fiind, însă, cu mult mai stufoasă decât cea a lui A.
N. Kolmogorov. Iată ce spune A.N. Kolmogorov, în monografia citată, despre noțiunea rivală
de probabilitate frecvențială: „Baza aplicabilității rezultatelor teoriei matematice a
probabilităților asupra fenomenelor aleatorii din realitate trebuie pusă în directă legătura
cu conceptul de probabilitate frecvențială, natura intrinsecă a căreia a fost stabilită de von
Mises într-o manieră spirituală”. Nu e de mirare, deoarece axiomele lui Kolmogorov imită,
întocmai, în forma lor exterioară, toate proprietăţile probabilității frecvențiale. Astfel,
atunci când vorbim despre aplicabilitatea Teoriei axiomatice a Probabilităților, trebuie sa ne
raportăm la probabilitatea frecvenţială, considerată a fi una obiectivă. O explicație
plauzibilă a faptului că aria de aplicabilitate a Teoriei Probabilităților obiective în Economia
Cunoaşterii este mai extinsă decât cea a Teoriei Probabilităților subiective rezidă și în
succesele acesteia obținute în astfel de domenii ca Educația, Cercetarea şi Dezvoltarea,
Tehnologia Informației etc. Or, chiar daca aplicațiile se referă la fenomenele aleatorii ce
posedă proprietatea stabilității statistice, este utilă respectarea unor reguli elementare de
aplicare a Statisticii Matematice, unele dintre ele reflectând chiar spiritul Statisticii, în
general, și al stabilității statistice, în particular. Regula nr.1 vizează volumul Populaţiei
Statistice de referință supusă cercetării. Dacă populaţia este finită, numărul indivizilor
nefiind suficient de mare, atunci se aplică acel compartiment din Statistica Matematică ce
vizează astfel de cazuri. Regula nr.2 vizează reprezentativitatea eșantionului.
Reprezentativitatea este un concept ce presupune nu numai volum suficient de mare al
eșantionului. După cum relevă literatura de specialitate, definirea reprezentativității se
poate face atât în sens îngust, cât și în sens larg. A se vedea în acest sens, de exemplu,
lucrarea semnată de Dănuț-Vasile Jemna „Conceptul de reprezentativitate în cercetarea
statistică pe bază de sondaj”, Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din
Iași, Seria Științe Economice, Tom L/LI, 2004/2005, pp. 413-418. Reprezentativitatea, în sens
îngust, însemnând că fiecare individ inclus în eșantion este extras aleatoriu, iar cea în sens
larg, că eșantionul permite explicarea întregului, adică a populației de referință, cu erori cât
mai mici. Oricum problema reprezentativității este una sensibilă și dificila, dacă ţinem cont
că Statistica are drept scop cercetarea părții (adică a eșantionului) pentru a cunoaște
întregul (adică a populației statistice). Regula nr.3 vizează verificarea prealabilă a
caracterului aleatoriu și independența datelor incluse în eșantion, mai ales atunci când
metodele ce țin de Statistica Matematică și pe care ne bazăm se referă expres la aceste
proprietăţi ale datelor statistice. Mai exact, dacă modelul matematic utilizat se bazează
esențial pe interpretarea datelor statistice ca fiind variabile aleatorii independente, identic
repartizate. Pe lângă regulile enunțate mai sus, aplicarea TP&SM în cercetarea unor
fenomene aleatorii reale, presupune evitarea unor posibile capcane, care pot fi explicate,
apelând la contraexemple corespunzătoare. A se vedea, în acest sens, cartea semnată de A.
Leahu și I. Colțescu, „Contraexemple în Teoria Probabilităţilor”, Edit. „Ovidius” University
Press, Constanța, 2004, 119 pp. Iată câteva exemple reprezentative de acest gen. Cel mai
simplu (contraexemplu) se referă la concluzia greșită, că dacă evenimentul A are
probabilitatea P(A)=0, atunci acesta este eveniment imposibil. Într-adevăr, probabilitatea ca
un segment de cablu electric, situat între doi stâlpi, se poate rupe la întâmplare, de
exemplu, exact la mijloc, este egală cu zero, dar aceasta nu înseamnă că acesta este un
eveniment imposibil. Mai puțin triviale sunt confuziile, pe care le pot provoca noțiunile de
independență a evenimentelor aleatorii (două câte două, în totalitate). Astfel, se știe că
independența, în totalitate, atrage după sine independența a două câte două evenimente
aleatorii. Invers nu este adevărat. Adică independența a două câte două evenimente
aleatorii nu atrage după sine independența lor în totalitate. La fel, confuzii pot apărea şi în
legătură cu noțiunea de independență a variabilelor aleatorii (v.a.). Se știe, de exemplu, că
dacă două v.a. X și Y sunt independente, atunci şi pătratele lor X2 și Y2 sunt independente.
Reciproca, însă, nu are loc. Se știe, la fel, că, dacă, de exemplu, trei v.a. X,Y,Z sunt
independente în totalitate, atunci v.a. X nu depinde de v.a. Y+Z. Și, în acest caz, reciproca nu
are loc. În plus, dacă asupra v.a. 157 X,Y,Z facem o presupunere maislabă, mai exact ca
acestea sunt independente doar două câte două, atunci nu va fi adevărată nici afirmația că
v.a. X nu depinde de v.a. Y+Z. În legătură cu proprietățile valorii medii (teoretice), se arată
că, dacă, de exemplu, două v.a. X și Y sunt independente, atunci valorile medii E (X/(X+Y)) și
E (X/(X+Y)) coincid. Este, însă, suficient să renunțăm la presupunerea că sunt independente,
că această proprietate nu mai are loc. O altă confuzie, des întâlnită în practică, este
concluzia greșită, că, dacă coeficientul de corelație dintre doua caracteristici statistice
(variabile aleatoare) este egal cu zero, atunci acestea sunt independente. Adevărul este că,
dacă acestea sunt independente, atunci coeficientul lor de corelație este egal cu zero, dar
reciproca nu are loc. Similar, dacă două v.a. aleatorii X și Y sunt independente, cu condiția
să existe valoarea medie a fiecărei v.a., în parte, atunci valoarea medie a produsului lor este
egală cu produsul valorilor lor medii, adică E(XY) =E (X) E (Y). Invers, dacă are loc această
egalitate, de aici nu rezulta independența v.a. X și Y. Confuzii pot apărea și în interpretarea
Legii Numerelor Mari, care afirmă că, odată cu creșterea volumului eșantionului, în anumite
condiții, media de selecţie a eșantionului se apropie tot mai mult şi mai mult de media
populației. Astfel, este greșită concluzia că, dacă o selecţie dintr-o populație statistică a unei
v.a. X este guvernată de Legea Numerelor Mari, atunci, automat, este guvernată de aceeași
Lege şi selecţia corespunzătoare populaţiei statistice a v.a. X 2 Departe de a epuiza șirul de
exemple-capcană, mai aducem un ultim exemplu. În aplicaţii, pot apărea situații în care, în
urma analizei statistice, se constată că v.a. Z cercetată, aceasta fiind o sumă de două v.a.
latente X și Y , este guvernată de distribuția normală. De aici, se poate trage concluzia
greșită că şi X și Y sunt guvernate de distribuţia normală. Aceasta devine o concluzie
corectă, numai dacă știm, suplimentar, că v.a. latente X și Y sunt independente. În caz
contrar, nu. Toate capcanele menționate mai sus pot fi argumentate prin (contra)exemple
concrete, exemple, care, în cadrul unui curs obișnuit de TP&SM, solicită timp suplimentar,
dar care se justifica atunci când trecem la aplicații practice. În concluzie, tendința de
reducere a numărului orelor de predare a disciplinei TP&SM în unele instituții de
învățământ superior, din Republica Moldova și nu numai, are anumite limite, dincolo de
care, utilitatea predării unui asemenea curs devine nulă. Folosindu-ne de ocazie, autorii
prezentei lucrări exprimă gratitudinea față de conducerea Catedrei de resort, în particular,
dar și față de conducerea Academiei de Studii Economice, în general, pentru înţelegerea
locului pe care-l ocupă disciplina TP&SM în Economia Cunoașterii.
Obiectul de studiu al Teoriei Probabilităților şi Statisticii
Matematice (TP&SM)
Formal, putem spune că TP&SM studiază modele matematice ale fenomenelor (experimentelor) aleatorii
(întâmplătoare, stochastice sau indeterministe, cum li se mai spune). Așa cum prin model matematic al unui
fenomen (situaţie etc.) se subînțelege o descriere aproximativă a acestuia în limbajul matematic, adică cu ajutorul
noțiunilor, formulelor matematice, rezultă că aplicațiile TP&SM în Economia Cunoașterii furnizează cunoştinţe
aproximative, acestea fiind cele mai exacte aproximații, deoarece sunt aproximații matematice. De altfel, aceasta
avea în vedere remarcabilul matematician român, acad. Solomon Marcus (1925-2016), când spunea, referindu-se la
caracterul aplicativ al Matematicii, că Matematica nu este o ştiință exactă, ci o știință a aproximărilor cele mai
exacte. Clasificarea fenomenelor din lumea înconjurătoare, conform schemei de mai jos, vine să ne ajute să
înţelegem că putem vorbi, de fapt, despre doua fațete distincte ale TP&SM. Una, care operează cu noţiunea de
probabilitate obiectivă şi alta cu cea de probabilitate subiectivă, prima fiind cea studiată în învățământul universitar
de la noi, dar și cel mai frecvent aplicată în Economia Cunoașterii. 155 Din descrierea obiectului de studiu al TP&SM,
rezultă următoarele: 1. Modelele probabiliste nu vizează fenomenele deterministe; 2. Atunci când aplicăm TP&SM în
Economia Cunoașterii, trebuie să ne fie clar de la bun început la ce tip de fenomen aleatoriu se referă cercetarea
noastră. Pentru a fi mai expliciți, vom ține cont de faptul că, prin experiment aleatoriu, vom înțelege orice procedură
de observare a unui fenomen aleatoriu (în sensul că derularea acestuia nu poate fi anticipată cu certitudine), dar și
de următoarea definiţie. Definiţie. Vom spune că un experiment aleatoriu E posedă proprietatea regularităţii
(stabilităţii) statistice, dacă acesta verifică următoarele proprietăţi: 1) poate fi reprodus, ori de câte ori dorim,
practic, în aceleaşi condiţii; 2) pentru orice eveniment A asociat lui E frecvenţa lui relativă în n probe, adică fn
(A)=numărul de probe in care s-a produs A raportat la numărul total de probe=n(A)/n, oscilează în jurul unui număr
notat cu P(A), P(A) ia valori din [0,1], fn (A) devenind, odată cu creşterea lui n, „tot mai aproape și mai aproape” de
P(A). 3) pentru două serii diferite, respectiv de n¸şi m probe, atunci când n şi m sunt foarte mari, avem ca f n (A)
coincide aproximativ cu fm (A) . În concluzie, stabilitatea statistică a frecvenţelor relative conferă verosimilitate
ipotezei, conform căreia, pentru orice eveniment A, posibil ca rezultat observabil al unui experiment aleator E,
putem defini numărul P(A), cu ajutorul căruia măsuram gradul (şansele) de realizare al lui A, într-un număr foarte
mare de probe. Astfel, în Teoria Probabilităţilor devine postulat afirmaţia, conform căreia pentru orice eveniment A
asociat unui experiment aleatoriu E există (in mod obiectiv) un număr P(A), numit probabilitate a evenimentului A.
Proprietatea firească a acestui număr rezidă în faptul că, odată cu creşterea numărului n de probe (experimente),
frecvenţa relativă f n (A) se apropie, tot mai mult şi mai mult, de P(A). Numărul P(A) se numeşte probabilitate
statistică (sau frecvențială) a evenimentului A. Astfel, oricine poate verifica experimental că, dacă avem de-a face, de
exemplu, cu aruncarea unei monede “simetrice”, atunci acesta se încadrează perfect în categoria experimentelor
aleatorii ce posedă proprietatea stabilității statistice, având probabilitatea frecvențială a apariției „Stemei” egală cu
ce a apariției „Banului”, adică cu ½. Drept curiozitate, la fel, se poate verifica experimental, ca o moneda nou-nouță
de 1 euro nu este, în acest sens, „simetrică”. De altfel, experimentul cu aruncarea unei monede “simetrice”, adus în
calitate de exemplu de experiment aleatoriu, ce posedă proprietatea stabilității statistice, nu este chiar atât de
banal, cum s-ar părea la prima vedere. Este demonstrat matematic că acesta este un experiment fizic ideal pentru a
simula sau produce evenimente aleatoriu echiprobabile, spre deosebire de cele simulate pe calculator, dat fiind
faptul ca încă nu a fost descoperit un algoritm, care să se apropie de acest ideal. Lucru atât de râvnit de specialiștii
din domeniul IT (de altfel, un domeniu foarte important din Economia Cunoașterii) la capitolul securitatea
informației. Aceeași schemă de mai sus vine să ne atenționeze că nu toate (fenomenele) experimentele aleatorii
posedă proprietatea stabilității statistice. Putem aduce, drept exemplu, fenomenele ce ţin de pariurile ce vizează
rezultatele curselor de cai. Aceasta spre deosebire de jocurile de noroc clasice bazate pe aruncarea monedei, zarului
sau a folosirii cărților de joc, care se înscriu în categoria experimentelor aleatorii ce posedă proprietatea stabilității
statistice. Cu alte cuvinte, asupra experimentelor care nu pot fi repetate ori de câte ori dorim, practic, în aceleași
condiții nu se mai putem aplica noţiunea de probabilitate frecvențială, aceasta din urma fiind înlocuită cu noţiunea
de probabilitate subiectivă. Din punct de vedere formal, probabilitatea subiectivă reprezintă o regulă P, conform
căreia o persoană asociază fiecărui eveniment aleatoriu A legat de experimentul (fenomenul) aleatoriu E un număr
P(A), numit probabilitatea evenimentului A, unde 0 ≤P(A) ≤1.

Matematica in medicina

Rolul educației matematice în formarea profesională a lucrătorilor medicali este foarte

mare.Procesele care se desfășoară în prezent în toate sferele vieții societății impun noi
cerințe asupra calităților profesionale ale specialiștilor. Etapa actuală de dezvoltare a
societății se caracterizează printr-o schimbare calitativă a activităților personalului medical,
care este asociată cu utilizarea pe scară largă a modelării matematice, a statisticii și a altor
fenomene importante care au loc în practica medicală. matematica lucrător medical statistici

La prima vedere, medicina și matematica pot părea domenii incompatibile ale activității
umane. Matematica, desigur, este „regina” tuturor științelor, rezolvând probleme de chimie,
fizică, astronomie, economie, sociologie și multe alte științe. Multă vreme, medicina,
dezvoltându-se „în paralel” cu matematica, a rămas practic o știință neformalizată,
confirmând astfel că „medicina este o artă”.
Principala problemă este că nu există criterii generale de sănătate, iar setul de indicatori
pentru un anumit pacient (condiții în care se simte confortabil) poate diferi semnificativ de
aceiași indicatori pentru altul. Adesea, medicii se confruntă cu probleme generale formulate
în termeni medicali pentru a ajuta un pacient, nu aduc probleme și ecuații gata făcute de
rezolvat.
 Aplicații ale matematicii în medicină
Sinusoida în medicină

 Ca o aplicaţie a măsurătorilor, Electrocardiograma este înregistrarea grafică a

variaţiilor de potenţial electric, care iau naştere la suprafaţa corpului, datorită
activităţii cardiace.

 Prin studiul electrocardiografiei se observă o mare asemănare cu graficul

funcţiei sinusoidale si cu variaţia semnalului de curent alternativ.

 La nivelul ţesutului miocardic, excitaţia este iniţiată într-un punct şi se propagă

de la o celulă la alta. Limita dintre porţiunea activată (electronegativă) şi cea
neactivată (electropozitivă), are în spaţiu forma unei suprafeţe, constituind
suprafaţa limitantă. Aceasta se deplasează prin inimă în sensul undei de
excitaţie, mărimea şi orientarea ei fiind într-o permanentă schimbare.

 De-o parte şi de alta a suprafeţei limitante, există un câmp electric pozitiv şi

unul negativ, luând deci naştere un dipol. El poate fi reprezentat printr-un
vector, orientat dinspre zona electronegativă înspre zona electropozitivă cu o
mărime determinată de diferenţa de potenţial între 4 cei doi poli.

Argumente - matematica este importantă pentru un student la medicină

 Dezvoltă foarte mult logica

Importanța si rolul funcțiilor trigonometrice

 E bună pentru o argumentare completă

 Derivaţii bipolare ale membrelor, standardizate de Einthoven, care explorează

activitatea inimii în planul frontal.

 Îți oferă o privire de ansamblu și te ajută să îți faci o schemă completă de lucru
în minte.

Paralelismul dintre funcţia sinusoidală abordată din punct de vedere matematic,

graficul semnalului de curent alternativ, graficul funcţionării unei inimi sănătoase vs.
infarctul miocardic, determină o corelare din care rezulta o interpretare a unor
elemente de medicină cu ajutorul matematicii, măsurărilor tehnice În practică se
folosesc în mod curent 3 sisteme de derivaţii:

 derivaţiile standard;
 derivaţiile unipolare ale membrelor;
 derivaţiile toracice.

Universul matematicii este fascinant și dezvoltă un mod aparte de a vedea lucrurile.

 ajută “fluxul de imagini”

În reprezentare grafică, axele electrice ale celor trei DS sunt reprezentate de cele
trei laturi ale unui triunghi echilateral, numit triunghiul lui Einthoven; inima, ca sursă
electromotoare este plasată în centrul acestui triunghi

Interdisciplinaritatea se concretizează prin măsurarea, calcularea, corelarea

mărimilor electrice cu cele matematice şi prin interpretarea lor în domeniul
medical.

 Electrozii pentru culegerea potenţialelor generate de activitatea inimii sunt

plasaţi în diverse puncte pe suprafaţa corpului.

”Viață și moarte”

 Astfel, în timpul unui ciclu cardiac, vârfurile vectorilor instantanei se

deplasează pe o curbă închisă, care începe şi se termină în punctul 0, numită
vectocardiogramă (VCG).

 Proiecţia desfăşurată a acestei curbe în funcţie de timp, pe o dreaptă din corp,

corespunzătoare unei derivaţii, reprezintă electrocardiograma (ECG).

 O nouă gândire este dată de numărul revoluţiilor cardiace dintr-un minut

 Derivaţiile standard măsoară diferenţele de potenţial care iau naştere între

câte două din aceste puncte, astfel D1=VF- VL/ D2= VF – VR/D3= VL – VR
 Fc(batai /minut)=1500/ IR unde IRR este distanţa între două unde R succesive
exprimată în mm.

 Un anumit raport între punctele de plasare a electrozilor defineşte o derivaţie.

 Grafic, fiecărei derivaţii îi corespunde un ax, căruia i se atribuie convenţional

un sens. Pe acest ax se face proiecţia vectorilor cardiaci; proiecţiile orientate
în sensul axului se înregistrează pozitive, iar cele orientate în sens invers se
înregistrează negative
 Precizia
În domeniul matematicii și al științelor exacte, cuvintele de corectitudine și acuratețe au o
expresie numerică. Adesea, corectitudinea și precizia sunt folosite ca sinonime, dar ele
însemnă diferite concepte. Corectitudinea este o măsură a valorii măsurată apropiată de
valoarea reală. Precizia este o măsură a răspândirii măsurătorilor repetate. Acuratețea mare
înseamnă o repetabilitate ridicată a rezultatului. Corectitudinea înaltă înseamnă apropierea
foarte mare de valoarea reală. Uneori, trebuie depuse eforturi pentru a calcula precizia;
rezultatul este valoarea cea mai preconizată și estimarea erorii. Iată cum să efectuați astfel de
calcule.

Prin precizie de prelucrare se înțelege gradul de corespondență a piesei

prelucrate cu modelul ei ideal (teoretic) din desenul de execuție, sub aspect
dimensional, geometric și al poziției reciproce a diferitelor elemente geometrice ale
piesei reale executate.
Așa cum se menționează în definiție, noțiunea de precizie de prelucrare include trei
aspecte/trei parametri ai preciziei:

 precizia dimensională;
 precizia formei geometrice, care se identifică prin precizia formei
geometrice a suprafeței reale sau a profilului obținut prin secționarea
(imaginară) a suprafeței piesei;
 precizia poziției reciproce a diferitelor elemente geometrice ale piesei
executate (suprafețe, axe, plane de simetrie etc.).
La structurarea operațiilor tehnologice de finisare (finale), proiectantul de tehnologie
trebuie să urmărească în primul rând obținerea preciziei necesare a dimensiunilor și
a preciziei de poziție reciprocă a suprafețelor pieselor
În terminologia engleză, prin accuracy (trad.: exactitate) se înțelege gradul de
apropiere a valorii estimate sau calculate, față de valoarea reală (adevărată),
obținută la piesa prelucrată. O definiție similară este dată de Enciclopedia
Britanică: Accuracy este gradul de concordanță între rezultatul experimental și
valoarea adevărată. Termenul precision din limba engleză descrie mărimea erorilor
întâmplătoare, fiind o măsură a variabilității statistice. Enciclopedia Britanică
consemnează: Precision este gradul de concordanță într-o serie de măsurători ale
aceleiași cantități; este o măsură a reproductibilității rezultatelor, mai degrabă decât
a corectitudinii lor. Semnificațiile diferite ale termenilor exactitate și precizie sunt
prezentate și în articolul Accuracy and precision. Precizia de prelucrare este
exprimată uzual în termenii erorilor de prelucrare. Se obișnuiește să se considere
abaterile de formă geometrică, abaterile de poziție și ondulațiile suprafețelor ca
făcând parte din macrogeometria piesei, iar rugozitatea suprafețelor ca
reprezentând microgeometria pieselor.
Unele surse au introdus și noțiunea de precizie economică de prelucrare care
reprezintă precizia obținută cu un cost minim al prelucrării, în condiții normale de
producție. Prin condiții normale de producție se înțeleg: mașini-unelte în stare bună
de funcționare, folosirea de scule și dispozitive de calitate corespunzătoare,
consumul de timp pentru prelucrare să nu depășească consumul de timp de la alte
procedee convenabile pentru prelucrarea aceleiași suprafețe, calificarea
operatorului să fie corespunzătoare cu complexitatea prelucrării (să nu fie super-
înaltă). Deoarece sintagma "condiții normale de producție" este dificil de definit,
aceste condiții fiind variabile de la o unitate de producție la alta, precizia economică
de prelucrare are un caracter relative Conceptul de precizie economică de
prelucrare nu are o definiție științifică riguroasă. Dacă o anumită suprafață poate fi
prelucrată , cu precizia prescrisă, printr-un procedeu unic de prelucrare, noțiunea de
precizie economică nu este aplicabilă. Condițiile de aplicare a unui procedeu de
prelucrare pot modifica nivelul preciziei economice corespunzătoare acestuia.
Astfel, în cazul pieselor mari, executate în serii mici, preciziile economice de
prelucrare cresc. De exemplu, este rațional ca suprafețele de revoluție ale unui
arbore greu, cu toleranța diametrului în treapta 6 de precizie să fie finisate totuși
prin strunjire.
Tabele cu valori orientative pentru precizia economică a dimensiunilor, realizată prin
diferite procedee de prelucrare mecanică sunt date în lucrarea, fiind alcătuite pe
baza sistematizării datelor din producție. Astfel de tabele de precizii economice se
pot folosi la alegerea procedeelor de prelucrare la elaborarea proceselor
tehnologice.
Există o distincție între toleranțe funcționale și toleranțe tehnologice. Toleranțele
funcționale (numite și toleranțe specificate - după terminologia engleză) sunt
prescrise de proiectant pe desenul de execuție în raport cu specificațiile funcționale
ale pieselor și cu economicitatea execuției acestora, avându-se în vedere și
asigurarea bunei funcționări a piesei pentru un anumit timp de exploatare, dar
totodată ținând seama de datele experimentale și teoretice asupra exploatării
mașinilor de tip similar Se au în vedere și consumurile pentru exploatarea pieselor,
dacă acestea depind de precizia de prelucrare a acestora. Acestea definesc precizia
prescrisă (sau funcțională), pe când proiectantul-tehnolog prevede în documentația
tehnologică (de exemplu, plane de operații) toleranțe tehnologice adică toleranțe de
execuție, impuse valorilor intermediare ale parametrilor preciziei (dimensiuni, formă
geometrică etc.), care trebuie să fie obținute după efectuarea operațiilor (fazelor)
succesive de prelucrare ale procesului tehnologic. Valorile toleranțelor tehnologice
prevăzute în documentația tehnologică se micșorează treptat, de la prima operație
tehnologică de prelucrare a semifabricatului până la operația finală a procesului de
prelucrare mecanică. Mărimea câmpurilor de toleranță prescrise pentru dimensiuni
se alege în funcție de precizia necesară funcționării pieselor finite.

Probabilitatea
Probabilitatea este un concept utilizat începând încă din secolul VII[necesită citare], care a
devenit baza ramurei de statistică (statistica inferențială), la care au recurs numeroase științe,
atât cele naturale cât și cele sociale.

Probabilitatea estimează răspunsul la întrebarea "se va produce oare un anumit eveniment?",

unde răspunsul clasic "Nu" sau "Da" este înlocuit cu intervalul numeric de la 0 până la 1, 0
însemnând certitudinea teoretică de neproducere a evenimentului (echivalent răspunsului
ferm "Nu"), iar 1 reprezintă certitudinea teoretică de producere a evenimentului (echivalent
răspunsului ferm "Da"). Ambele valori extreme, atât 0 cât și 1, sunt pur teoretice, deoarece
chiar și cele mai certe cazuri lasă loc pentru incertitudine. Acest fapt este urmărit și în
aplicarea teoriei probabilității, de exemplu în clasificatorul bayesian naiv, unde
probabilitatea 0 este corectată, apoi întreaga serie normalizată. Deseori probabilitatea e
exprimată în procente, pentru a exprima mai ușor probabilitatea simplă. În acest caz
probabilitatea 0.67 este echivalentă cu 67%, sau "2 din 3".

Cele trei definiții

Definiția clasică: Probabilitatea realizării unui eveniment este raportul dintre numărul de
cazuri favorabile și numărul de cazuri posibile.
Definiția frecvențială: Probabilitatea realizării unui eveniment este limita frecvenței
(relative) a succeselor, adică a soluțiilor care verifică evenimentul, când numărul probelor
tinde spre infinit.
Definiția sugestivă: Probabilitatea realizării unui eveniment este prețul pe care o persoană îl
crede corect în scopul de a obține 1 dacă evenimentul e verificat (și 0 altfel). Această
definiție este utilizată mai ales în contextul bayezian.
De remarcat că toate aceste definiții pleacă de la cerința ca evenimentele sau cazurile despre
care se discută să se repete, în general de multe ori și în condiții foarte asemănătoare.

Teoria prelucrării matematice a măsurătorilor

geodezice
LEGEA NORMALĂ A DISTRIBUȚIEI.
Parametrii de bază ai legii normale. Funcția de distribuție normală și legătura ei cu integrala
de probabilitate. Semnificația integralei probabilităților. Probabilitatea de a lovi o distribuție
normal variabilă aleatoare pentru un interval dat. Formule pentru relația dintre abaterile
medii și probabile cu abaterea standard. Teorema limită centrală este teorema lui A.M.
Lyapunov. Valoarea legii normale pentru teoria erorilor de măsurare Conceptul altor legi ale
distribuției: uniformă, Student, Pearson.
ELEMENTE DE STATISTICĂ MATEMATICĂ. Subiect și concepte de bază. Sarcini
principale: compararea distribuțiilor teoretice și statistice; criteriile de consimțământ;
estimarea parametrilor. Conceptul celor mai bune estimări. Metode de estimare a
parametrilor. Caracteristici suplimentare ale formei curbei de distribuție a unei variabile
aleatoare: asimetria și curtoza. Conceptul de intervale de încredere. Intervale de încredere
pentru așteptările matematice și abaterea standard.
ELEMENTE ALE TEORIEI CORELATIEI. Relația statistică între două variabile aleatoare.
Corelație liniară și neliniară. Coeficientul de corelație și raportul de corelație, proprietățile
lor. Ecuația de regresie. Conceptul de corelație multiplă.
TEORIA ERORILOR DE MĂSURARE. Probleme ale teoriei erorilor de măsurare.
Clasificarea erorilor de măsurare. Curba Gaussiană și proprietățile ei. Proprietățile erorilor
aleatoare. Postulatele de bază ale teoriei erorilor.
CRITERII DE PRECIDEȚIE A MĂSURĂRII. Eroarea pătrată medie și avantajele acesteia.
Erorile probabile și medii și relația lor cu eroarea pătratică medie conform legii distribuției
normale. Studiu asupra legii normale de distribuție a unui număr de erori adevărate.
ERORI DE ROTUJIRE ȘI PROPRIETĂȚILE LOR. Conceptul legii uniforme de distribuție
a erorilor de rotunjire. Eroarea medie de rotunjire pătratică, relația sa cu eroarea limită de
rotunjire.
MĂSURI EGALE. Principalele etape ale prelucrării matematice a unui număr de măsurători
multiple independente la fel de precise ale unei mărimi: determinarea celei mai fiabile valori
a mărimii măsurate; determinarea erorii pătratice medii a unui singur rezultat de măsurare;
determinarea erorii pătratice medii a celei mai sigure valori. Construirea intervalelor de
încredere care acoperă valori exacte necunoscute ale parametrilor cu o probabilitate dată:
valoarea adevărată și abaterea standard a unui rezultat individual de măsurare. Procedura de
prelucrare a unei serii de măsurători la fel de precise de aceeași valoare, efectuate conform
unei anumite scheme cu toate controalele de calcul necesare.
MĂSURĂTORI INEGALE. Conceptul de greutate. Greutatea funcției inverse a
argumentelor măsurate corelate și necorelate. Principalele etape ale prelucrării matematice a
unui număr de măsurători multiple independente inegale ale unei mărimi: determinarea
greutății medii - cea mai fiabilă valoare a mărimii măsurate; definiția pătratului mediu erori
de măsurare cu o greutate egală cu unu; determinarea erorii pătratice medii a celei mai sigure
valori. Graficul intervalelor de încredere pentru valoarea adevărată și abaterea standard a
unei măsurători cu o pondere egală cu unu. Ordinea prelucrării, calculele de control necesare.
MĂSURĂRI DUBLE. Prelucrarea matematică a măsurătorilor de dublă precizie egală a
unui număr de mărimi omogene. Criterii de detectare a erorilor sistematice. Prelucrarea
matematică a măsurătorilor duble inegale ale unui număr de mărimi omogene. Ordinea de
prelucrare, controale de calcul necesare
 Aria , perimetrul și volumul - vizualizare spațială
Triunghiul
Perimetrul= suma tuturor laturilor, adica:
P=AB+BC+CA
Aria triunghiului=(inaltimea x baza)/2, adica:
Atriunghi=(b x h)/2.
In cazul nostru, b=BC, iar h=AD. Deci,
AABC=(BCxAD)/2

Paralelogramul
Perimetrul= suma tuturor laturilor, adica:
P=AB + BC + CD + DA. Deoarece laturile opuse ale
paralelogramului sunt congruente (egale), perimetrul
poate fi calculat astfel P=2(AB + BC).
Aria paralelogramului = baza x inaltimea,
adica Aparalelogram=b x h, iar in cazul nostru,
AABCD=DC x AM, pentru ca
DC=b (baza) si AM=h (inaltime).
Dreptunghiul
Dreptunghiul are lungime( not L=AB) si latime
(not l=BC).
Perimetrul= suma tuturor laturilor, adica:
P=AB+BC+CD+DA sau P=2(L+l)
Aria dreptunghiului = lungimea x latimea
Adreptunghi=L x l. In cazul nostru, AABCD=AB x BC.

Patratul
Patratul este un dreptunghi care are toate laturile
egale (congruente), sau lungimea egala cu latimea.
Perimetrul= suma tuturor laturilor, adica:
P=AB+BC+CD+DA sau P=4 L, unde L este latura
patratului (AB=BC=CD=DA=L).
Aria patratului=latura x latura = latura2,
adica, Apatrat=L2.
In cazul nostru, AABCD=AB2.
Trapezul
 Perimetrul= suma tuturor laturilor, adica:
P=AB + BC + CD + DA.
Aria trapezului = (baza mare + baza
mica)xinaltimea/2, adica Atrapez=(B + b) x h/2, iar in
cazul nostru
AABCD=(DC + AB) x AM/2, pentru ca
DC=B (baza mare)
AB=b (baza mica), iar
AM=h (inaltimea).

Cercul
Avem OA - raza (not. r)
Lungimea cercului (circumferinta cercului):
    
Aria cercului (corect ar fi aria discului):
    
 Aria , perimetrul și volumul - vizualizare spațială
Geometrie în spaţiu
Corpuri - Poliedre
Piramida
Vom discuta doar de corpuri regulate, deci si piramida
este regulatã.
Avem: AB - muchia bazei(not. m)
VA - muchia laterala(not. l)
VO - inaltimea piramidei (not. h)
VM - apotema laterala sau apotema piramidei (not. ap)
OM - apotema bazei (not. ab).
Aria laterala = suma ariilor fetelor laterale
     Alat=(Pb x ap)/2.
Aria bazei
     Ab=(Pb x ab)/2, unde Pb este perimetrul bazei.
Aria totala = aria bazei + aria laterala
Volumul
     Vpir=(Ab x h)/3.
Tetraedrul poate fi considerat o piramida care are ca baza
un triunghi, aria si volumul calculandu-se analog.
Paralelipipedul dreptunghic, cubul, prisma

Avem: AB - lungime(not. L)
BC - latime(not. l)
AE - inaltimea sau muchia laterala (not. h)
     Aria laterala = suma ariilor fetelor laterale
     Alat=Pb x h, unde Pb este perimetrul bazei,
sau
     Alat=2(L + l) x h
Aria bazei
     Ab=L x l.
Aria totala = aria bazei + aria laterala
Volumul
     Vparalelipiped=Ab x h
sau Vparalelipiped=L x l x h.
Paralelipipedul dreptunghic este un caz particular de
prisma, iar cubul este un caz particular de paralelipiped
dreptunghic, in sensul ca este un paralelipiped cu toate
laturile congruente. De aceea nu amintim nimic despre ele
aici.
Trunchiul de piramida

Avem: AB - Muchia bazei mari

A'B' - Muchia bazei mici
OO' - Inaltime (not. h)
AA' - Muchia laterala
OM - Apotema bazei mari (not. aB)
O'M' - Apotema bazei mici (not. ab)
MM' - Apotema trunchiului de piramida (not. at)
     Aria laterala = suma ariilor fetelor laterale
     Alat=(PB+Pb)at/2, unde Pb este perimetrul bazei
mici, iar PB este perimetrul bazei mari. Ariile bazelor
se calculeaza in functie de natura bazelor (triunghi,
patrulater etc.), iar la piramida regulata se mai pot
calcula si cu ajutorul formulelor:
     Ab=Pb x ab.
     AB=PB x aB.
Aria totala = aria bazei mari + aria bazei mici + aria
laterala
Volumul

     Vtrunchi de piramida=

Corpuri - Corpuri rotunde
Cilindrul

Avem:
AA' - generatoare (not. g)
OO' - inaltimea cilindrului (not. h; in cazul nostru, la
cilidrul circular drept, avem g=h)
AO - raza bazei (not. r)
Aria bazei = aria cercului de la baza, adica:
     
Aria laterala:
     
Aria totalã:
     
Volumul cilindrului:
     
Conul

Avem:
VA - generatoare (not. g)
VO - inaltimea conului (not. h)
AO - raza bazei (not. r)
Aria bazei = aria cercului de la baza, adica:
     
Aria laterala:
     
Aria totala:
     
Volumul conului:

     
Trunchiul de con

Avem:
A'A - generatoare (not. G)
OO' - inaltimea trunchiului de con (not. I)
AO - raza bazei mari(not. R)
A'O' - raza bazei mici(not. r)
Aria laterala:

Aria totala:

Volumul:

Sfera

Avem:
OA - razã (not. r)
Aria sferei:
     
Volumul sferei: