Sunteți pe pagina 1din 7

Generalităţi şi noţiuni privind regulamentul

jocului de Baschet

Introducere-Istoric
Vechile populații incașe, maya și aztece practicau un joc în care
mingea era aruncată într-un inel de piatră, suspendat orizontal pe un zid.
Băștinașii din Florida aveau o țintă formată dintr-un coș de nuiele iar
indienii din America plasau un fel de coș în trunchiuri de copac.
În anul 1891, un tânăr asistent de la colegiul Springfield, din
statul Massachusetts, SUA, pe numele său James Naismith, încercând
să facă mai variate lecțiile de educație fizică ale studenților, cu un
conținut mai atractiv și mai dinamic, fără condiții materiale deosebite, a
combinat unele reguli din jocul de fotbal cu 13 reguli noi și a înlocuit
poarta cu un coș suspendat pe un perete. Astfel a luat naștere sportul
căruia i s-a spus apoi basketball (basket = coș, ball = minge).
La început echipele erau alcătuite din câte 50 de jucători, apoi
numărul s-a redus treptat pentru a se ajunge la echipe formate din 5
jucători pe teren. Jocul se răspândește în Europa, fiind prezentat
demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904 (de la St. Louis). În 1932 se
constituie Federația Internațională de Baschet Amator (F.I.B.A.) și
din 1935 se dispută Campionatele Europene.
Regulament
Un joc de baschet se desfăşoară între două echipe de câte cinci jucători
fiecare. Scopul fiecărei echipe este să introducă mingea în coşul adversarilor şi
să împiedice cealaltă echipă să înscrie.
Terenul de joc este o suprafaţă dreptunghiulară, plană şi dură, liberă de orice
obstacol. Dimensiunile terenului trebuie să fie de 28 m în lungime pe 15 m în
lăţime, acestea fiind măsurate de la marginea interioară a liniilor care
delimitează terenul.
Liniile care delimitează terenul.
Toate liniile trebuie să fie trasate cu aceiaşi culoare (de preferinţă alb), să aibă o
lăţime de 5 cm şi să fie clar vizibile. Aceste linii sunt: liniile de fund (pe lăţimile
terenului) şi linii laterale (pe lungimile terenului). Aceste linii nu fac parte din
terenul de joc.
Zona coşului de trei puncte:
Zona coşului de trei puncte este întreaga suprafaţă a terenului de joc, cu
excepţia zonei apropiate de coşul adversarului şi de liniile care o delimiteaza şi
se compune din:
Două linii trasate paralel cu liniile de laterale, la o distanţă de 6,25 m din
punctul de pe suprafaţa de joc situat perpendicular pe centrul coşului
adversarilor. Distanţa de la acest punct până la marginea interioară a mijlocului
linei de fund este 1,575 m, măsurată pe marginea interioară a acestei linii.
Un semicerc cu raza de 6,25 m măsurată de la marginea exterioară a
liniei care îl delimitează, cu centrul în acelaşi punct ca în paragraful de mai sus
şi care intersecteaza liniile paralele.
Fiecare echipă va fi compusă din:
Nu mai mult de 12 membri ai echipei cu drept de joc, inclusiv un căpitan.Cinci
(5) jucători din fiecare echipă trebuie să se afle pe terenul de joc în timpul
jocului şi vor putea fi înlocuiţi.
Timp de joc,scor egal si prelungiri
Jocul constă în 2 reprize sau patru (4) perioade (sferturi) a câte 10 minute
fiecare.Va exista o pauză de 2 minute între primul şi cel de-al doilea sfert
(prima repriză /jumatate), între al treilea şi al patrulea sfert (a doua
repriză/jumatate) şi înaintea fiecărei prelungiri ;
Intervalul (pauza) dintre reprize (între sfertul 2 şi 3) va fi de 15 minute;
Dacă scorul este egal la teminarea celei de-a patra perioade jocul va continua
cu câte prelungiri de cinci (5) minute sunt necesare pentru a decide un
învingător.
Cum se joacă mingea
În jocul de baschet, mingea este jucată numai cu mâna/mâinile şi poate fi
pasată, aruncată, atinsă, rostogolită şi driblată în orice direcţie, în limitele
admise de regulament.
Când este reuşit un coş şi care este valoarea lui :
Un coş reuşit este atunci când o mingie vie intră în coş pe deasupra şi
rămâne înăuntru sau trece prin el.
Un coş reuşit în urma unei aruncări libere contează 1 punct;
Un coş reuşit din zona coşului de 2 puncte contează 2 puncte;
Un coş reuşit din zona coşului de 3 puncte contează 3 puncte;
Dacă un jucător înscrie accidental în propriul coş, coşul contează 2 puncte şi
punctele vor fi înregistrate în contul căpitanului din terenul de joc, al echipei
adverse.
Dacă o echipă înscrie deliberat în propriul coş, aceasta este o abatere şi coşul
nu trebuie să conteze.
Minut de întrerupere (time out)
Fiecare minut de întrerupere trebuie să dureze întotdeauna un (1) minut. Pot fi
acordate oricând fiecarei echipe câte două (2) minute de întrerupere în prima
repriză, câte trei (3) minute de întrerupere în a doua repriză şi câte un (1) minut
de întrerupere pentru fiecare prelungire.
Minutele de întrerupere nefolosite nu pot fi utilizate în următoarea repriză sau
prelungire.
Jucătorul care efectuează repunerea în joc din afara terenului nu trebuie:
Să întârzie mai mult de 5 secunde pentru a repune mingea în joc;
Să păşească în terenul de joc în timp ce are mingea în mâini;
Să facă în aşa fel ca mingea să ajungă direct în afara terenului de joc, fără a
fi atinsă de vreun alt jucător;
Să atingă mingea în terenul de joc înainte ca ea sa fie atinsă de un alt
jucător;
Să facă astfel ca mingea să intre direct în coş;
Să se deplaseze pe o distanta totala mai mare un (1) metru, lateral in una
sau ambele directii, plecând din locul indicat de arbitru, înainte sau în timpul
repunerii mingiei în joc. Totuşi el poate efectua o deplasare în spate şi
perpendiculară pe linie la o distanţă oricât de mare de aceastea, dacă spatiul
permite.
Minge afară din joc
Mingea este afară din joc când ea atinge:
Un jucător sau orice altă persoană care se găseşte în afara limitelor terenului;
Podeaua sau orice alt obiect aflat pe, deasupra sau în afara limitelor
terenului;
Suporţii panoului, partea din spate a panoului, sau orice obiect aflat
deasupra suprafeţei de joc.
Regula driblingului
Un dribling se termină în momentul în care un jucător atinge simultan
mingea cu ambele mâini sau când reţine mingea cu una sau cu ambele mâini;
Un jucător nu poate dribla a doua oară după ce a terminat primul dribling, doar
dacă a pierdut controlul unei mingii.
Regula “paşilor”
Abaterea de paşi este mişcarea neregulamentară a unuia sau a ambelor
picioare , în orice direcţie, în timp ce un jucător ţine în mână (mâini) mingea pe
terenul de joc.
Regula celor 3 secunde
Un jucător nu poate rămâne pentru mai mult de 3 secunde consecutive în
zona de restricţie adversă, dacă echipa sa are controlul unei mingi vii în terenul
din faţă şi cronometrul este în funcţiune.
Regula celor 5 secunde
Un jucător strâns marcat trebuie să paseze, să dribleze, sau să arunce
mingea la coş într-un interval de cinci(5) secunde.
Regula celor 8 secunde
Întotdeauna când un jucător are controlul unei mingi, în terenul din spate,
echipa sa trebuie să treacă mingea în terenul din faţă într-un interval de 8
secunde.
Regula de 24 secunde
Oricând un jucător preia controlul unei mingi pe terenul de joc, echipa
acestuia trebuie să efectueze o aruncare la coş din acţiune într-un interval de
24 secunde.
Regula “terenului”
Un jucător al echipei care are controlul unei mingi nu poate întoarce mingea
neregulamentar în terenul din spate al echipei sale.
“Greşeala personală”
O greşeală personală este greşeala unui jucător care provoacă un contact
personal neregulamentar cu un adversar indiferent dacă mingea este sau nu in
joc.Un jucător nu trebuie să ţină, să obstrucţioneze, să impingă, să forţeze, să
pună piedica, sau să împiedice înaintarea unui adversar prin extinderea
mâinilor, braţelor, coatelor, umerilor, coapselor, genunchilor sau a picioarelor
sau prin înclinarea corpului într-o poziţie anormală (în afara cilindrului său) şi
nici să apeleze la mijloace brutale sau violente.
Greşeală “antisportivă”
O greşeală antisportivă este greşeală personală a unui jucător care după
părerea arbitrului ţine, loveste sau împinge deliberat un adversar .
Cinci greşeli de jucător
Un jucător care a comis cinci(5) greşeli personale şi/sau tehnice trebuie să fie
informat de către arbitru şi să părăsească imediat jocul. El trebuie să fie înlocuit
în timp de 30 secunde.
Greşeli de echipă
O echipă este în situaţia de a fi sancţionată pentru greşeli de echipă dupa ce
a acumulat patru (4) greşeli de echipă în timpul unei perioade de joc.Când o
echipă este în situaţia de a fi sancţionată pentru greşeli de echipă, toate
greşelile personale care vor fi comise ulterior asupra unui jucător care nu este
în acţiune de aruncare la coş vor fi sancţionate cu două (2) aruncări libere, în
loc de o repunere în joc din exteriorul terenului.
Aruncări libere
Jucătorii care ocupă spaţiile de-a lungul culoarului de aruncări libere trebuie
să ocupe poziţii alternative şi numai poziţiile la care au dreptul, care sunt
considerate a avea un (1) metru în adâncime .
Acesta este regulamentul unui joc de baschet si definitivez acest referat
prin a spune ca România s-a aflat printre cele 8 țări membre fondatoare ale
forului mondial alături de Anglia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia,
Lituania, Elveția și Portugalia.

Nume:Sumedrea Razvan
Surse: “Wikipedia“ si “Regulamentul Oficial al Jocului de Baschet“

S-ar putea să vă placă și