TASTATURA

Tastaturile moderne sunt conectate prin interfaţa PS/2 sau

USB la unitatea de calcul si suportă o comunicaţie
bidirecţională.
Fluxul principal de informatie este transmis spre unitatea
centrala si reprezinta coduri corepunzatoare tastelor
apasate.
Unitatea centrală transmite informaţie către tastatură sub
forma unor comenzi cum ar fi de exemplu autorizările, setări
ale ratei de transmitere a codului tastei apăsate,
retransmisii, etc..
În general, tastaturile sunt formate dintr-un număr variabil de
taste dispuse într-o matrice de contacte electrice controlate
de către un circuit electronic al cărui element central este un
microcontroler dedicat. Matricea de contacte economiseşte
foarte mult numărul de contacte care ar fi necesare dacă
tastele ar fi independente şi creşte astfel fiabilitatea
tastaturii.
 Tastatură
Cea mai populară tastatură foloseşte un contact metalic (carbon dur) învelit într-un
cauciuc flexibil. Contactele de carbon sunt conectate la liniile matricii. Liniile şi
coloanele matricii se află dispuse pe folii plastice transparente diferite, separate de o
folie de plastic fara contacte (necesara pentru evitarea contactelor accidentale).
Aceasta folie de separatie este gaurita in dreptul intersectiilor linii-coloane. Atunci
când tasta este apăsată, partea acţionată de degetul utilizatorului apasă pe cauciucul
flexibil aflat pe folia superioară şi împinge contactul de carbon conectat la liniile matricii
spre folia inferioară, unde există contactul metalic conectat la coloanele matricii.

Matricea de taste cu contacte cauciucate

 Tastatură

Schema de scanare a unei matrici cu 16 taste

 Pentru a înţelege modul în care circuitele electronice ale
unei tastaturi verifică dacă o tastă este apăsată sau nu vom
considera pentru exemplificare o matrice formată din 16 taste
dispuse pe 4 linii L0 – L3 şi 4 coloane C0 - C3, prezentată în
figura. Matricea este controlată prin intermediul unui multiplexor şi
al unui decodificator.
Să presupunem că în momentul iniţial cele două
numarătoare N1 şi N2 sunt resetate, toate ieşirile fiind 0 logic.
Pentru început vom ignora prezenţa diodelor D0 – D3. În această
situaţie decodificatorul va avea activată prima ieşire,
corespunzătoare liniei L0 a matricii tastaturii. În acelaşi timp, la
liniile de adresă ale multiplexorului avem A0=A1=0, rezultând
selecţia Y = I0. În acest fel este testată intersecţia liniei L0 cu
coloana C0. Dacă tasta corespunzătoare acestei intersecţii nu este
apăsată se va obţine la intrarea I0 şi respectiv la ieşirea Y un nivel
logic 1 deoarece coloanele sunt legate prin rezistenţe la + Vcc.
 Dacă Y=1, circuitele îşi continuă funcţionarea normală şi oscilatorul
va genera un nou puls determinând ieşirile numărătorului N2 să devină
Q0Q1 = 10, iar multiplexorul să selecteze intrarea I1. Astfel se testează
intersecţia dintre coloana C1 şi linia L0. În cazul în care nu este apăsată
respectiva tastă, se vor genera noi pulsuri testându-se nodurile de pe
prima linie, apoi nodurile de pe liniile următoare până la epuizarea tuturor
nodurilor matricii, procesul reluându-se de la primul nod.
Dacă o tastă este însă apăsată, când se testează respectiva
intersecţie va rezulta la ieşirea Y un 0 logic. Acest lucru se datorează
scurt-circuitării respectivei intersecţii de către tasta apăsată şi deschiderii
diodei Di, dacă aceasta există. La intersecţia scurtcircuitată se realizează
de fapt un ŞI hardware între nivelul 0 logic de la ieşirea decodificatorului
şi nivelul 1 logic sosit pe coloană, de la alimentarea Vcc. Rezultatul este
un nivel logic 0 ce ajunge la acea intrare a multiplexorului ce corespunde
coloanei tastei apăsate. Nivelul 0 logic rezultat la ieşirea Y activează
intrarea STOP a oscilatorului care nu va mai genera semnal de tact. În
acelaşi timp, unitatea centrală este informată prin semnalul STB că există
o tastă apăsată a cărei cod de linie şi cod de coloană poate fi preluate de
la ieşirile Q0 şi Q1 ale celor două numărătoare (codurile c1 şi c2).
 Mouse
 Mouse-ul este un echipament periferic care
permite introducerea în unitatea centrală a
informaţiei cu privire la poziţia unui punct de
referinţă într-un plan.
 Există două tehnologii importante utilizate pentru
realizarea unui mouse:
- tehnologia opto-mecanică;
- tehnologia optică.
 Mouse

Un mouse realizat în tehnologia opto-mecanică este caracterizat prin

prezenţa la baza carcasei din plastic a unei bile de cauciuc care se roteşte
pe masură ce mouse-ul se deplasează pe o suprafaţă de lucru (pad).
Mişcarea de rotaţie a bilei este interpretată de un circuit electronic. Schema
de principiu unui mouse de acest tip este prezentată în figura.

Principiul de funcţionare al unui mouse opto-mecanic

 Mouse
În cazul mouse-ului optic nu mai există o bilă de cauciuc, chiar mai mult, nu
există elemente în mişcare. De aici apare şi fiabilitatea mai ridicată a sa, comparativ
cu mouse-ul clasic. Tehnologia se bazează pe un sensor optic special care este
sensibilizat de către lumina emisă de un LED si reflectată de suprafaţa pe care este
deplasat mouse-ul. Semnalul provenit de la senzorul optic corespunde unor imagini
microscopice ale suprafeţei explorate. Imaginile reprezintă texturi fine ale suprafeţei
explorate si compozitia lor se modifica usor in timpul deplasării mouse-ului, ceea ce
poate fi interpretat de catre un circuit specializat (DSP-Digital Signal Processor)
pentru a determina direcţia, viteza şi valoarea deplasării mouse-ului.

Principiul de funcţionare al unui mouse optic

 Joystick
Joystick-ul este un echipament periferic care traduce mişcarea unei manete în
coduri numerice ce sunt apoi transmise unităţii PC. Maneta este acţionată de mâna
utilizatorului. Mişcările manetei sunt folosite de diferite aplicaţii (în special jocuri dar
nu numai) pentru a deplasa pe ecranul monitorului un cursor, diverse obiecte sau
pentru a realiza diferite efecte vizuale.

Principiul de funcţionare al joystick-ului

 Joystick
O altă soluţie constă în renunţarea la potenţiometrul analogic şi realizarea controlului
mişcării cu senzori optici, aşa cum este prezentat în figura. Sistemul este foarte
asemănător cu cel utilizat la mouse-ul opto-mecanic. Mişcarea mâinii este preluată
de două axe solidare cu câte un disc cu fante. Fiecare disc, corespunzător celor două
axe X şi Y, se roteşte prin faţa a două LED-uri. Pentru fiecare LED există de cealaltă
parte a discului cu fante câte un senzor ce generează un semnal electric - tren de
impulsuri – în concordanţă cu deplasarea pe axa respectivă.

Joystick cu senzori optici

 Scaner
Scanerul este un echipament periferic care preia o imagine de pe un suport
cum ar fi hârtia (folie transparentă sau film), o transformă într-un format digital şi
o transmite unităţii PC. Scanerul face parte dintre echipamentele ce prelucrează
şi transmit informaţia în mod grafic.
Toate scanerele lucrează pe principiul reflexiei luminii pe documentul de
scanat sau transmiterii luminii prin documentul de scanat (cazul documentelor
transparente). Documentul de scanat este plasat pe un suport transparent sub
care există un sistem de scanare. Lumina folosită pentru scanere poate să
provină de la:
- lămpi fluorescente;
- lămpi CCFL (cold cathode fluorescent lamp);
- lămpi cu xenon.

Lumina reflectată ajunge la capul de scanare care este format din oglinzi, lentile,
filtre de culoare şi senzori. Acesti senzori pot fi:
•senzor PTM (photomultiplier tube) folosit în scanerele cu cilindru (tambur),
rareori întâlnite astăzi;
•senzor CCD (Charge-Coupled Device), folosit în cele mai multe scanere flatbed
ca şi în camerele TV digitale;
•senzor CIS (Contact Image Sensor), cea mai nouă tehnologie care a condus la
scăderea drastică a preţului de cost a scanerelor.
 Documentul de scanat
Sursă de
lumină

Senzor CCD
Suport transparent

Oglinzi
Lentilă
Figura 9.13 Principiul de funcţionare al unui scaner

Senzorul scanerului se prezintă sub forma unei arii cu o mulţime de elemente CCD,
fiecare element fiind format din dispozitive semiconductoare ce au rolul de a
transforma fluxul de fotoni în sarcină electrică. Sarcină electrică este stocată pe un
condensator echivalent din elementul CCD şi este cu atât mai mare cu cât fluxul de
fotoni incidenti este mai mare (atunci când lumina este reflectată de o suprafaţă de
culoare apropiată de alb). Aceşti senzori acţionează ca şi un fotometru, realizând
transformarea intensitate luminoasă – semnal analogic. Semnalul analogic obţinut
astfel este apoi convertit în formă digitală (folosind convertoare analog digitale - CAN)
pentru prelucrari ulterioare şi transmitere la unitatea PC.
 Un cap de scanare pentru un scaner alb-negru conţine un rând foarte
subţire de senzori CCD. Pentru scanerele color pot exista trei astfel de rânduri
de senzori, la fiecare rând ajungând, după reflexie, una din componentele
roşu, verde sau albastru în care lumina este descompusă anterior reflexiei.
Acesta este cazul scanerelor color care realizează întreg procesul de scanare
a unei imagini color într-un singur pas. Există şi scanere cu trei rânduri de
senzori ce sunt ocoperiţi de filtre care extrag conţinutul de roşu, verde sau
albastru fără a mai fi necesară separarea luminii albe înainte de reflexie. Alte
scanere color conţin doar un rând de astfel de senzori dar au nevoie de trei
paşi pentru scanarea unei imagini color, la fiecare trecere, pe randul de
senzori ajungand lumina corespunzatoare uneia din cele trei culori
fundamentale.
Întreg ansamblul format din rândul de elemente CCD şi sistemul de
focalizare este purtat de-a lungul documentului de scanat de un port-cap
antrenat de un motor pas cu pas. Rezoluţia unui scaner este dată de numărul
de elemente CCD de pe un rând şi de pasul motorului pas cu pas. Uzual este
600 dpi (dots per inch). Din punctul de vedere al senzorilor CCD, deja s-a
ajuns la o limită tehnologică: 600 elemente pe inch. Deşi mulţi producători
vând scanere cu o rezoluţie mult mai mare (există scanere de rezoluţie
2400x2400) aceasta este însă obţinută prin tehnici software (interpolare).
Senzori CIS

Scanerele cu senzori CIS constituie ultima inovatie în domeniu si au

apărut din necesitatea scăderii costurilor de producţie. Astfel de scanere
folosesc în locul unei surse de lumină un banc dens de LED-uri roşii, verzi
şi albastre care sunt dispuse de-a lungul rândului de scanare şi care, prin
combinarea luminii emise produc lumina albă. Aceste scanere nu mai
folosesc oglinzi şi lentile. Receptorul luminii reflectate este tot un element
CCD dar care impreuna cu ansamblul de LED-uri formeaza senzorul CIS.
Exista doar un singur rând de elemente CCD plasat foarte aproape de
suprafaţa de reflexie. Cele trei tipuri de LED-urile sunt comandate foarte
rapid, pe rând, în fiecare pas de scanare. Astfel, documentul de scanat
este iluminat pe fiecare rând de scanare succesiv de cele trei culori
fundamentale şi citit de un acelaşi rând de elemente CCD.
Aceasta tehnica a condus la realizarea unui scaner mai uşor şi mai
subţire, foarte ieftin şi robust, cu o calitate acceptabilă a imaginii scanate.